29 decembrie 2017: Revarsarea drapelului pe partia Clabucet si Predealul striga „Unire” dar si Depunere de coroane in memoria marelui patriot I.G.Duca

Motto: „Istoria-ntreaga cu lupte si jertfe, Traieste-n Unirea de azi…”

O sa incep cu… inceputul 🙂

Intai la Sinaia, reprezentantii organizatiilor liberale din Valea Prahovei au depus coroane in memoria lui I.G. Duca, primul ministru asasinat la 29 decembrie 1933 pe peronul garii din Sinaia. In fiecare an, se realizeaza acest lucru, momentul fiind organizat de Primaria Sinaia.

Pe mine insa, ma intereseaza mai mult un alt moment, acela cand niste oameni mai diferiti, depun si ei o coroana. De cand stiu acest lucru, mi se pare unul dintre cele mai frumoase momente din zona noastra. Istoria si cultul inaintasilor se simt altfel… nu e doar o simpla depunere de coroane.

Undeva, sus, este o coroana de trandifiri superba.

Sa ne imaginem ca I.G. Duca, marele om politic, este rosul si… albul este o esarfa, ca aceea de primar, care ii acopera pieptul.

Ca in fiecare an, discret, urmaresc acest moment. Multe felicitari acelora pentru care Timpul Nu Conteaza!

Timpul se simte altfel si la Predeal. Oamenii de acolo simt sa marcheze 100 de ani de la Marea Unire. Un suflu patriotic se asterne peste orasul dintre 4 munti si asta pentru ca, asa cum am mai spus, un tanar entuziast, dedicat orasului, a tras de clopotul „desteptarii” si, alaturi de alte personalitati ale locului, fac exact ceea ce trebuie. Marius Catalin Campeanu, initiatorul acestei „desteptari” este… un fel de Cristi Negulescu sau o Maria Floricica din Sinaia. Adica un tanar care pus in locul potrivit face o treaba perfecta.

Intai, vanatorii de munte si alte institutii, au dezvelit o placa la Monumentul Eroilor Ceferisti de langa gara Predeal:

A urmat dupa ora 17, un concert la partia Clabucet. Cred ca in zona partiei au fost ieri seara, peste 2000 de persoane, estimare proprie:

Acest eveniment avea rolul sa marcheze si Anul Centenarului cat si deschiderea oficiala a sezonului de schi. Cel mai asteptat moment a sosit mai spre final…

Mii de oameni au vazut cum un imens drapel, lung de 100 metri, se revarsa pe partie:

Vanatorii de munte il purtau…

Curgea un tricolor pe partie la Predeal 

In premiera, in Romania, reprezentantii I.S.U. au efectuat o coborare pe schiuri.

Anterior, o echipa de 4 vanatori de munte au facut la fel. Nu stiu daca a imortalizat cineva coborarea. A fost o adevarata incantare, o dovada de mare profesionalism. Cat de frumos au coborat!! Am si uitat sa pozez. O coborare perfecta in formatie de patru!

Nici jandarmii si salvamontistii nu au fost mai prejos…

Jos, lumea era extaziata… traia o mare emotie, bucurie.

O fantoma? Nu, un viraj fulgerator al unui predelean care cobora cu torte…

Coborarea cu torte…

Apoi, s-a oprit nocturna si din noapte s-au auzit o multime de scandari si cantece. Sute de persoane s-au prins de drapel si au inceput sa strige…. Iata momentul cand se striga „Unire”:

„Cu sabii facura Unirea ce-i-n inimi, Spre Alba cu totii mergeam…”

„Aventura nu m-a ocolit!” la pachet cu „Nu credeam sa-nvat a muri vreodata!”

Uneori chiar credem ca totul se incheie…numai ca gandurile sunt ale noastre, de ce este mai important se ocupa Dumnezeu.

Alteori ne naruim in noi, fara sa fi banuit vreodata ca s-ar putea intampla. Din nou, am fost salvat…de mine in special 🙂 Este o poveste ce am sa o spun altadata.

Pentru ca nu reuseam sa intru in cotidian, s-a intamplat cum a spus Camelia…aventura nu a stat departe de mine. Am plecat cu niste prieteni, ei voiau la Pestera Bogdan…si asa a inceput. L-am chemat pe Matrix, mereu unii oraseni sunt problematici, ei cred ca ajungi asa, teleportat, in unele locuri. Hai sa mergem! 🙂 Eu cu toata energia negativa dupa mine…

1Cariera Piatra Arsa…unde se afla Pestera Bogdan si Avenul Haiducilor si traseul propus

Cum am trecut paraul Piatra Arsa si am inceput sa urcam toata panta abrupta spre Stana Regala, plecand asadar din Poiana Tapului, mi-am pierdut vorbele si in stomac simteam un gol. Eram aproape sigur ca intalnim vreun urs.

2In centru, in Poiana Tapului

In fine, am urcat, eu m-am dus spre dreapta sa vad niste vai mai bine, tot cu ideea de a ma da cu schiurile pe acolo si de a cobori prin padure. De pe muchia pe care eram, se vedeau urmele unei persoane. Ce cauta pe acolo, singur, nu stiu, poate vana ceva…

3

4Am si zarit o vale, pare interesanta

Am intrat in traseul spre Pestera Bogdan, stiind bine ca zapada nu prea sta pe versantul cu pestera, deci rar gasim gheata…nu este foarte periculos. Neavand chef de probleme, am stabilit sa intru eu repede cu Matrix in Avenul Haiducilor si in Pestera Bogdan, dupa care urma sa-i sunam pe ceilalti. I-am lasat prin urmare sus intr-o alta muche, la circa 20 minute distanta. Nu ai cum sa iei pe unii oameni, nu stiu sa reactioneze, trebuie grija mare, sunt multi factori de luat in seama…

5Spre pesteri, ultimii 150 metri

6Coborarea este destul de abrupta

Ne-am dus noi asa, cam in liniste, spre pesterile aflate deasupra unei cariere de piatra, inalta de vreo 200 metri…au si decedat cativa prin aceasta zona. Coboram, aud un zgomot, Matrix aude si el, numai ca scartaitul unui copac, il dubla. Ne-am apropiat de o stanca sa privim spre vale…nu era nimic. Cum zgomotul nu a fost mare, am presupus un animal mic. Asa ca am plecat spre Avenul Haiducilor, atenti la poteca ce mai pastra petice de zapada…insa nu era nicio urma de urs.

Uneori cate un urs mai statea iarna in acel aven, ne-am convins ca nu a stat in aceasta iarna si ca nici nu intrase…am cautat urme de gheare pe scara de la intrare, fire de par…nimic. Am coborat sa ne convingem ca nu este nimic si ca nu s-a schimbat ceva intre timp prin interior. Unele haine si rucsacii le-am lasat la intrare. Habar nu am cum de nu le-au inhatat ursii…

7Cu un picior pe una din scarile din Avenul Haiducilor…tot noi le-am bagat acolo in 2008 🙂

8

9Matrix tot ii dadea inainte cu pozele…voia sa surprinda momentul cand ma inhata ceva din interior 🙂

10

Iesim si coboram si mai jos spre Pestera Bogdan. La fel nicio urma de urs…ajungem si la pestera, intram, o vizitam, filmam cate ceva, eu tot incercam sa localizez ochiul de apa in care cadea cate o picatura de apa din tavan si producea acel sunet specific pesterilor. Aveam si lanterne, cu toate ca stiu fiecare piatra si metru, in detaliu, din cele doua pesteri.

11La intrare in Pestera Bogdan

12Intrarea in Pestera Bogdan

13Ne-am lasat rucsacii si am analizat putin imprejurimile…nu intram asa oricum in pestera

14Privind in prapastie…nebanuind ca pe acolo vom cobori putin mai tarziu 🙂

15

16In capatul pesterii

17Inscriptie originala, veche de vreo 130 de ani

18Trepte sapate…cine stie cand

19

20Spre iesire

Mai facem niste poze, apoi iesim ca sa incepem sa urcam pana la un moment dat, de unde sa-i sunam pe ceilalti… In fata pesterii aud un zgomot. Ceva mergea in stanga dupa peretele stancos. Un alt zgomot mi-a atras privirea deasupra pesterii. Nu se vedea insa nimic. Ne departam de intrare, ajungem dupa cativa metri in poteca, inaintam putin si…

21Cand am inceput sa urcam…franghia aceasta am montat-o in 2008, are vreo 15 metri…nu a luat-o nimeni 🙂

Un urs in poteca, un altul se uita la noi dupa un copac, inca unul deasupra pesterii…altul si mai sus. La Pestera Bogdan nu este decat o singura poteca, aproape de jur imprejur este haul acelei cariere. Nu am vazut niciodata asa ceva. Practic ursii stateau in poteca si asteptau. Parca stiau ca nu avem pe unde sa mergem prin alta parte…

Primul lucru este sa nu faci miscari bruste…cand ii vedeam cum isi lungeau boturile si maraiau… 🙂 Matrix i-a sunat pe ceilalti si le-a zis sa plece spre Stana Regala, ca ii vom suna noi. Nu i-am mai sunat :). Nu era nicio solutie sa aprindem un foc, nici sa ne retragem cativa metri spre pestera, ideea era ca trebuia sa plecam si ei parca nu voiau sa ne lase 🙂 Cum sa treci printr-o zona lata de 20-30 metri si in ea sa fie mai multi ursi? Nu treci!

Deci ce era de facut? Gasirea unei solutii rapide. Am gasit una singura…mersul pe marginea prapastiei…de vreo 200 metri 🙂 Ca eram cu Matrix, altfel probabil aprindeam un foc si sunam dupa cineva 🙂 Chiar ma gandeam, ca in fata pesterii primisem un mesaj in care imi spunea o fosta colega ca voi trai 100 de ani… si acolo, cu ursii aceia, nu mai parea deloc ca timpul se mai masoara si in ani 🙂

Cine a fost la Pestera Bogdan stie ca in jos, dincolo de intrare,  este un perete  cu trasee de alpinism. Trebuia facut ceva ce ursii nu ar fi putut. A fost ca la circ…noi mergand pe marginea prapastiei, unde un pas gresit insemna moarte si ei paralel cu noi pe unde era padure. Nu au coborat dupa noi, doar nu erau nebuni 🙂 Asteptau sa iesim undeva, intr-un loc mai accesibil. Era o solutie cum fac multi oraseni, ii lasa rucsacul in fata si apoi fug, iar ursul se preocupa cu rucsacul. Dar ei erau multi si nu le astamparam deloc foamea 🙂 poate ca mai rau ii intaratam. Si apoi unde sa arunci rucsacul? In poteca? Era inutila o asemenea actiune. Am mers pe versantul inclinat, tinandu-ne cand de o piatra, cand de iarba…apoi prin zapada.

Cine sa mai stea sa puna corzi de asigurare, pe unde mergeam nu era nimeni nebun sa bata un piton, nu exista logica sa marchezi un traseu de alpinism, asa pe margine de prapastie. Mie nu-mi place acest sport, cataratul pe corzi, ba chiar il evit… 🙂

Pentru o vreme parea ca ursii ne-au pierdut urma…am ajuns pe o panta inclinata cu zapada mai tare, deci alta problema, un tobogan. Nu am reusit sa gasim un fel de saritoare pe unde sa coboram la baza peretului, pentru ca era un risc prea mare sa alunecam pe zapada inghetata. Asa ca am urcat mai departe spre…pereti de piatra verticali de jur-imprejur, si o prapastie in spate. Imediat dintre copacii de pe margine a iesit un urs, apoi al doilea. Un altul era mult mai sus… 🙂

Ezitau sa se avante pe panta inclinata…dar nu am folosit timpul castigat, pentru ca „ne-am incuiat”. Este un termen montan ce semnifica o situatie fara iesire, este un capat de drum. Am ajuns la peretele stancos vertical dar degeaba nu aveam cum sa-l urcam. Mai mult de atat, cand m-am intors intr-o parte, fara sa ating ceva, o stanca de vreo 50 kg s-a desprins de la jumatate de metru in spatele meu si s-a dus la vale. Abia ce facusem un pas. Nu am stat sa vedem ce surprize se mai produc si…am coborat de unde urcasem, spre ursi adica…

Am coborat pentru a alege o varianta de urcare mai buna, diferita. Aparent parea mai buna…Nici nu am inceput bine sa urcam ca imposibilul era iar in fata noastra. Cum sa urci 10 metri aproape verticali, cu zapada si varfuri de stanci? Am privit repede zona, cineva trebuia sa lege coarda peste cei aproape 10 metri. Alt plan nu exista. Doar nu ramaneam acolo, suspendati pe o stanca, de jur-imprejur variante imposibile… Prin urmare, am pornit inainte, avand mai multe sanse decat Matrix, desi el este un alpinist cu experienta. Eu cand stiu ca am o sansa, nu prea fac greseli…Dupa vreo 6 metri, imi scapase un picior 🙂 dar eu cand cred ca pot…mancam stanca aceea si tot reuseam. Este un fel de a spune…

22

Dupa ce am intins coarda si am ajuns mai sus, era sigur ca niciun urs nu ar mai fi ajuns la noi. Dar cand am ajuns amandoi, un urs era deja langa stanca de langa care plecasem. Nu am stat sa-l imitam pe Basarab la Posada. Pe unul il vazusem la un moment dat mult mai sus. Ne gandeam ca poate vine pe deasupra si facem cunostinta fortat 🙂 Pierdusem ceva timp cu escalada pe acea panta.

Apoi ca sa iesim in sfarsit pe teren sigur, am urcat precum Jack pe vrejul de fasole…mai intai intr-un copac si de acolo salt pe o stanca si in padure. Niciun zgomot de urs, nu se vedea nimic…asa ca am coborat cu bine pana la baza carierei. Jos, ne-am uitat inapoi…un urs inca mai era pe o panta…deci nu va duceti pe acolo ca aia au foame grozava :))

23Matrix 🙂

24Unui urs ii trebuie mare tupeu sa faca asta 😉

25Pana la urma, al treilea urs era in spatele nostru 🙂 Pe doi ii vedeam in fata, scurmau prin zapada 🙂 Celalalt cine stie pe unde era 🙂 In poza se vede ca erau cam „mici” 🙂 doi dintre ei

26La baza peretului. Intotdeauna cel mai rapid si mai inteligent castiga. Asa a fost mereu si asa va fi 🙂 De aici de jos, ne-am uitat in sus, pe acele pante stancoase…un urs tot mai era pe acolo…

Aventura a tinut vreo 50 minute…cam cat…am vrut doar sa spun, cam cat 🙂 etc.

Dupa ce le-am dat tzeapa ursilor, am plecat spre Sinaia…apoi dupa cateva cumparaturi ne-am gandit noi sa aprindem un foc. Ca parca ajungeam prea repede acasa… 🙂

27In fata castelului Peles

Totusi nu ne-a luat mult timp, incepuse sa si ploua. Asa ca am separat jarul de focul valvataie…stiti, multi cand fac un gratar asteapta sa arda toata lemnele. Eu cand vreau ceva, de regula vreau atunci :)) Este buna si asteptarea dar nu mereu 🙂 Focul putea sa arda in vecinatate, pe mine ma interesa jarul. De altfel, asa si este bine…sa nu te rezumi doar la a lasa focul sa arda pana se face jar…mai bine il intretii in paralel, poate iti mai trebuie jar 🙂 Si cu un bat cand ai nevoie mai tragi jar sub gratar 🙂

28In cateva minute am strans si lemne, am aprins si focul

29Practic 😉

30Ia te uite ce mananca astia? Alimente nesanatoase! Pai la asa oameni, asa alimente…hai ca poate nu murim asa repede 😉

Focul ardea pe ploaie, noi in tepuse agatasem carnati afumati…originali evident. Nu stiu, la carnati ma refer? 🙂 Un pet de Pepsi si la povesti in ploaie :)) Ce aiurea, nu? :)) Ce fain este sa fii aiurea 😉 Langa noi apa, pe deasupra un stol de corbi facea galagie. Cel mai bine este ca atunci cand ai o pofta sa nu o amani 🙂 Nu stiu daca merge carnati, chifle si pepsi…dar asta este. Nu aveam cum sa fac mamaliga, eu sunt cu mamaligile in cap. Am luat zilele trecute niste smantana de la taranii din zona Branului ce vin pe aici. Era 16 lei/kg. Bine ca am gustat inainte de a face mamaliga. Pacat ca nu am gustat cand am cumparat-o 🙂 Era prea grasa, avea un gust ciudat si un miros suspect. Probabil asa era ea…dar mie mi s-a parut scarbos si mi-a disparut pofta pentru cateva zile 🙂

31Am acoperit focul cu zapada…mai incolo am lasat mancare si pentru domnii corbi ce survolau zgomotos zona, atentionandu-ne ca sunt si ei pe acolo… Vai ce urat din partea noastra, sa hranim vietatile padurii…daca noi facem asta, vai, nu pot sa cred… 🙂

Asta a fost intamplarea de ieri. Mai trebuie sa fac umbra pamantului 🙂 S-a intamplat asa pentru ca am fost plin de energie negativa si cand nu esti optimist, cu o vedere pozitiva, atragi necazurile. In conditii normale nu as fi mers la Pestera Bogdan, iarna…

32Si traseul de catarare impusa prin Cariera de la Piatra Arsa. Am plecat pe traseul rosu, ne-am oprit la perete, ne-am intors si am urmat varianta verde. Este destul de periculos, de inalt 🙂

Bine, acum sa sustin eu teza normalului este cel putin interpretabil 🙂 Mai spunea Matrix, ca nu au scapat dusmanii de mine…Care dusmani? Eu nu stiu niciun dusman. Nu urasc pe nimeni, nu port ura cuiva, fac ce cred eu ca este bine… Nu traiesc cu gandul sa aranjez pe cineva, ca rezolv pe altcineva, mi se pare pueril, pierdere de vreme. Sunt atatea lucruri de facut. Una este atitudinea fata de anumite ilegalitati si distrugeri ale mediului, actul in sine, si altceva persoana… in fine, este complicat, putini ar intelege 🙂

Concluzia este ca am depasit si momentele acestea…

Multumiri tuturor pentru cele scrise la articolul anterior! 🙂

Marathon7500 – un loc destul de bun, 4

Am obtinut o clasare foarte buna, cu mult inaintea altor sportivi renumiti…locul 4 la cel mai dificil maraton din Romania. Am parcurs cei 92 km din Bucegi in 25h si 43 min…la circa 50 min de locul III.

Revin mai pe seara sau maine! Multumesc! 🙂

gata e seara :))

Asadar, sa incep 🙂

Dupa baie, masa si putina odihna, vezi mai bine lucrurile.

Am plecat la Marathonul 7500 din Bucegi, competitie la care mi-am propus sa particip multi ani. Anul acesta a fost a treia oara cand am incheiat aceasta cursa de anduranta montana…a treia oara la categoria Elita.

In 2012 a fost a patra editie de Marathon 7500…de data asta ne-am situat pe locul 4. Circa 30 de echipe au abandonat. Efortul fiecarui membru al echipei Bucegi Natura 2000 a insemnat un consum intre 17.000 si 18.000 de calorii…in 25 de ore si ceva.

Un binemeritat loc 4…la anul vom veni si mai repede, iar daca nu urcam pe podium o vom face peste 2 ani, 3 ani, intr-o zi vom fi si mai sus. Acum, realizez cat de mult inseamna aceasta clasare…nu este rau deloc sa alergi cot la cot cu maratonisti renumiti si sa ajungi in preajma podiumului. Poate va asteptati sa spun ca am facut o cursa perfecta, foarte buna, etc.

Deloc! A fost cea mai slaba participare a mea la vreun concurs din ultimii ani. De fapt, nu imi amintesc sa fi parcurs vreodata vreun maraton…si sa mi se para foarte lung…

Am atins punctele de control conform planului nostru. Toata ziua, pana la ora de start am fost foarte binedispusi…

Startul s-a dat la fel, multi fugeau cat puteau de repede…noi, la ora 21 eram langa Cantonul Schiell, si de aici ne-a prins noaptea. La Busteni, nu stiu ce mi-a venit si am baut un pahar cu apa dat de cei din punctul de control, acolo fiind si punct de hidratare. Mi-am dat seama ca era apa rece dupa ce am baut-o 🙂 si eu niciodata nu beau apa rece cand alerg. Dupa 10 minute, plamanii nu mai incapeau in piept, trebuia sa respir foarte des si usor. Nu puteam inspira aer normal, ma durea tot pieptul…am ajuns in 2 ore si jumatate la Babele. Eram terminat 🙂 Bine ca era noapte ca probabil aveam o faţă 🙂

Inainte de start

Nici coborarea spre Babele nu a fost cum am vrut…nu puteam alerga repede pentru ca ma durea ba una, ba alta. Cand organismul nu primeste suficient oxigen iti da tot felul de semne. La 7 ore de la start eram inapoi in tabara de la Pestera. Ne-am intins putin, fiecare in propriul cort, am adormit…si ma trezesc brusc 🙂 Razvan a crezut ca vom renunta…ceasul arata 1:54. Il trezesc, inghetasem de frig, si am pornit spre Vf. Omu…eu, in aceeasi stare, aproximativ. El intreba daca sunt bine, eu ii spuneam ca da. Pur si simplu, eu nu pot sa renunt usor…

Am prins apusul aproape de Piatra Arsa

Inspirati, am avut mai multe sticle cu apa plata in masina si am pus cateva plicuri de magneziu iar pana la Omu, am baut treptat.  La 4:05 eram la 2507 m, cu aceeasi respiratie dificila, cu o mana apasand zona ficatului…a urmat Valea Cerbului, plina de bolovani, fiecare hop il simteam, dar planul pe aceasta portiune a fost realizat…2 ore.

Pot sa spun ca la acest concurs am intrecut orice echipa feminina sau mixta…asta este o performanta. Sa o intreci pe Gianina Tanase, Vasiac, sau pe surorile gemene David de la SIS Adventure nu este putin lucru. Fetele acestea alearga mai bine decat 95% din echipele masculine de la Marathon 7500. Pe Valea Cerbului s-a petrecut acelasi lucru ca si in ultimii doi…le-am intrecut pe surorile David. Urma alt lucru sa ne depaseasca ele pe Bucsoiu, si sa ajunga ulterior la sosire inaintea noastra.

In 2010 si 2011 mereu ne depaseau pe Bucsoiu…eu cand le vedeam ca se apropie de noi priveam in alta parte :). Ma epuiza realitatea, ritmul lor constant. Anul acesta nu s-a mai intamplat! 🙂 Coborarea pe Plaiul Fanului ne-a dat dureri in genunchi…urata portiunea aceea. Apoi in 2 ore am ajuns La Prepeleag si in alte 2 ore la Vf. Omu, pentru a doua oara.

Am urcat o vreme in tandem cu fetele de la Speojump, bineinteles ca eu eram ultimul, oprindu-ma deseori sa respir, nu-mi ajungea aerul. Si totusi urcam destul de bine…la un moment dat am folosit o scurtatura si am iesit inaintea fetelor si a lui Razvan…ei erau prea departe ca sa-i chem dupa mine…iar de strigat, nu mai aveam voce 🙂 Sa nu va mirati ca vorbesc de o scurtatura pe Abruptul Bucsoiului, chiar este una, lejera, si am ajuns la vreo 300 m inaintea lor. De aceea, acest maraton nu este doar o simpla alergare…implica multe lucruri, cunoasterea muntelui, rezistenta, ambitie… La Omu am ajuns toti patru. Evident in spate, pe Vf. Bucsoiu se aflau surorile David, asa ca desi nu concuram impotriva lor, am pornit imediat spre Valea Ciubotei, singuri.

Prin Ciubotea ma apasam cu doua maini 🙂 , dupa 2 ore eram la punctul de control si dupa alte 4 pe Valea Gaura inapoi la Vf. Omu pentru ultima oara. Eram pe locul 5 la Vf. Omu cand am ajuns a doua oara…apoi am mers si alergat cat s-a putut de repede sa ajungem echipele din fata. Pe cei de pe locul 4, un american si un roman, i-am ajuns aproape de refugiul salvamont din Ciubotea…pe ceilalti nu am reusit sa-i mai ajungem. Ne-am pastrat avantajul fata de cei de pe locul 5 si am redus dezavantajul fata de locul 3.

Tind sa cred ca aceia de pe locul 3 au dat totul iar cand ne-au vazut in spate s-au motivat si mai puternic, tineau la locul lor. Cred ca ne-au vazut de undeva de pe o treapta glaciara a Vaii Gaura, pe noi, aflati in poiana unde era punctul de control. I-am observat apoi cand erau iesiti din Valea Gaura…pana la sosire diferenta de timp nu prea s-a schimbat intre noi si ei, ramanand pe la 50 minute. Ei alergau cat puteau, noi la fel…ca sa nu mai zic ce viteza aveam cand am auzit cum rasuna in Valea Gaura vocea americanului. Cand am ajuns la Vf. Omu am inceput sa depasim si echipele de la sectiunea Hobby ce au avut startul sambata la 6 dimineata.

In 3 ore si jumatate de la Vf. Omu alergasem pe Drumul Granicerilor pana in Saua Batrana, coborasem versantul in Poiana Gutanului, urcasem in Saua Strunga si de acolo inapoi la Pestera, trecand linia de sosire la 19:43. Nu se astepta nimeni, nu credea nimeni, noi stiam de ce suntem in stare.

Sunt constient acum ca pot alerga fara mari probleme zeci de km. Daca nu era problema cu apa am fi ajuns sigur pe locul 3…dar atat a fost sa fie la aceasta editie. Am renuntat la speculatii cu „daca”…am inteles ca si altii au avut aceeasi problema cu apa si au abandonat…eu nu puteam. Multi nu-si recunosc greselile, nu vorbesc despre problemele de pe traseu, iar cate unii, maratonisti de renume nu au avut puterea sa stea in tabara la festivitatea de premiere.

Festivitatea

Momentul in care am fost strigati sa luam diplomele

Asa cum spunea un prieten, dupa abandonul unor sportivi de rezonanta nationala „7500 nu este un maraton pe strada, este o chestie pentru muntomani”.

Organizatorii au fost si cu aceasta editie la inaltime…la anul se va propune ca startul sa se dea la ora 12 noaptea. CPNT Brasov este demn de laudat…probabil peste 50 de tineri au fost implicati activ in desfasurarea acestui „regal al maratoanelor”. Nu stiu cate echipe au trecut linia de sosire, stiu doar ca echipa poloneza a renuntat, la fel si una rusa sau georgiana… La vreo ora dupa noi a sosit si echipa de pe locul 5.

Organizatorii

Cateva cuvinte despre cei implicati, laude, multumiri, nemultumiri, dupa cum se va intelege:

– Stana Regala, sustinatorul nostru, nota 10

– SC Teleferic Prahova SA, prin statia de telecabina de la Pestera – au asigurat curentul electric, necesar iluminarii taberei

– Salvamont Dambovita a sprijinit organizarea cu personal specializat si a asigurat apa potabila intregii tabere…de cateva sute de persoane

– Salvamont Bran, prezenta constanta la Vf. Omu si imprejurimile acestuia, cat si la refugiul din Ciubotea

– Jandarmeria Montana postul Padina, nu vreau sa par rau, dar la distanta de noi erau cel putin 30 de corturi ale unor turisti. Timp de 2-3 nopti de la o cladire aflata in constructie, se auzeau strigate ce i-ar fi facut invidiosi si pe cei din triburile de prin jungla. Turistii cat si cei de prin tabara se plangeau de zgomotul insuportabil…bine ca noi nu am dormit. Posibil sa fie permis sa haulesti de la 10 noaptea pana la 4 dimineata…pe un perimetru de cateva mii de metri patrati. Strigatele lor noi le-am auzit cand coboram la 12 noaptea de la Babele…jandarmii nu le auzeau de la 300 metri distanta, pe cand noi de la cativa kilometri. Nu vreau sa comentez mai mult, intelegeti, este o chestie de bun simt, lipsă, si de colo si de colo 😉 As fi sunat pe cineva din Targoviste, de la Jandarmerie, sa-i motiveze putin pe angajatii din post…dar cei de la Padina ar fi tinut minte si probabil la anul nu le-ar mai fi dat autorizare organizatorilor de la 7500 sau cine stie ce probleme le-ar fi creat. Asa merg lucrurile prin Bucegi, din pacate.

– Administratia Parcului nu a fost prezenta, probabil preocupata de incendiul de pe Claia Mare

– Instructorii Centrului Montan al Jandarmeriei nu au mai participat in acest an,de asemenea, niciun echipaj Salvamont nu s-a inscris in competitie. In schimb, ne sunau sau intrebau pe unde suntem si cum suntem…si eu eram „praf” :)) Oricum, chiar si asa, si tot am scos un timp bun, un loc bun.

– Multumim si prietenilor de pe blog, ce ne dadeau sms-uri, tuturor celor care au fost alaturi de noi, in orice fel, in aceasta cursa…infernala.

O poza cu echipa SIS Adventure

Mai asteptam un an 🙂

Si fisa de concurs…ca dovada 😉

Maine voi posta mai multe imagini…deocamdata ma cheama viata cotidiana :))

Multumesc!

La Cascada Urlatoarea…

Azi cu doi prieteni am ajuns si acolo, pe o vreme oarecum potrivnica…dar in padure nu se simtea asa de tare vantul.

Viscol  prin oras…

La intrare in padure

Aproape de cascada

Si mai sus de cascada

In coborare pe alt traseu

Brazi invesmantati

Chip I

Chip II

Crengile se scuturau de zapada

Si am tot sarit copaci doborati…noroc ca unii dintre noi au picioarele mai lungi 🙂

Alergand la Maratonul Pietrei Craiului

A venit si aceasta zi pana la urma…de 1 octombrie, o zi care aducea o noua editie a celui mai vechi maraton montan al tarii.

La start sute de participanti, se discuta de peste 500 de persoane. Au fost prezenti cei mai buni alergatori montani din tara, sportivi de la cluburi, reprezentanti din lotul national, participanti la competitii europene, campioni la „Balcanice”…era normal sa fie asa, fiind cel mai dur si mai vechi maraton montan din Romania.

O organizare de exceptie…daca Clubul pentru Protectia Naturii si Turism Brasov si-a luat in acest an masteratul cu Marathonul 7500, Lucian Clinciu si ceilalti organizatori ai Maratonului Pietrei Craiului si-au dat doctoratul in acest domeniu.

Conform unor pronosticuri undeva intre locurile 150-200 ar fi trebuit sa fiu eu si alti prieteni :))

Alaturi de Razvan Tache  noul reprezentant al Outdoor Romania, o tanara speranta cu rezultate remarcabile pentru varsta lui. Venise si tatal lui, om extraordinar sa-l sustina…toti il apreciaza pe pustiul de 16 ani 🙂 Am avut un tricou original care nu retine umezeala, adecvat…al Diviziei sud-coreene Zaytun aflata in Irak, adus de un prieten 🙂 Multumesc 😉

In sfarsit, am ajuns vineri in orasul Zarnesti, de acolo se dadea startul in ascensiunea Pietrei Craiului. La sedinta tehnica desfasurata intr-o cladire mare, probabil Casa de Cultura, am aflat toate detaliile traseului, regulile competitiei. Ne-am ridicat nr. de concurs care avea atasat un cip pentru a se lua un timp cat mai exact la sosire, harta si profilul traseului, tricoul competitiei, toate acestea aflate intr-o sacosa cu numele fiecarui participant scris pe aceasta. In taxa platita era inclusa si o asigurare medicala…

A doua zi, la ora 9 se dadea startul. Pentru a se preveni orice accidentare sau iesire din traseu, politia locala, salvamontistii din Zarnesti si cei din Campulung, reprezentanti ai organizatorilor, Primaria si o multime de voluntari, au constituit un mecanism de supraveghere foarte eficient. Din cand in cand un elicopter survola muntii Piatra Craiului. Au fost multe puncte de control pe traseul montan cat si puncte de alimentare in care se gaseau o multime de lazi de struguri, banane, energizante…

Concurenti, o multime, si in fata si in spate, in zona de start

Din loc in loc pe traseu se aflau persoane izolate care au fotografiat concurentii din puncte fixe ore la randul.

Atmosfera a fost una de neimaginat, lume pe la porti strigand, turisti ce incurajau sportivii, in mijlocul strazii cetatenii aveau clopote si pentru fiecare concurent aveau o vorba buna…pe toate traseele turistice parcurse drumetii intalniti se opreau si ne spuneau cat mai este pana intr-un loc, cat mai este pana la un post de control, lumea aflata la iarba verde se ridica sa aplaude…a fost ceva atat de bine pus la punct care a impresionat pe toti, iar plusul a fost dat de atitudinea tipic ardeleneasca.

Nu se putea ajunge in zona de start decat dupa ce fiecarui concurent i se verifica echipamentul obligatoriu. Nu-l aveai nu luai startul. Am vazut si un aspect care arata cat de greu cantareste cuvantul organizatorului, Lucian Clinciu. Un sportiv renumit a incercat sa-si bage prietenul fara echipament prin poarta de acces…adica o procedura romaneasca. Din pacate pentru ei nu le-a iesit faza si cel fara echipament a fost trimis sa-si gaseasca echipament.

Buun! 🙂

Si la ora 9:20 s-a dat startul. Ingramadeala, fuga cat ne tineau picioarele, zbor pe langa portile oamenilor, se duc cei doi kilometri de asfalt, intram pe drum forestier, trecem de Fantana lui Botorog si ne incadram pe un drumeag spre satul Magura. De aici, s-a produs scurtcircuitul. Nu aveai cum sa depasesti pe nimeni, poteca fiind ingusta, si marginita de gardurile oamenilor. Primii trecuti au luat un avans considerabil, ceilalti au pierdut destul timp.

Drumeagul 🙂

A urmat urcusul spre o sa, trecerea pe la punctul „La Table” unde era punct de realimentare: hrana, energizant, apa. Si de aici urcus pana la Vf. Funduri cel mai inalt punct al traseului.

Stana Grind, la kilometrul 11 al maratonului

Dupa aproape o ora eram in creasta, in Saua Funduri

Si varful sus in ceata

Coborand de la varf…daca erai observat ca depasesti pe cineva in acest segment periculos, intins pe sute de metri erai descalificat

Coborarea pe corzi…astfel erau amenajate punctele periculoase

„Urmarire” prin jnepeni

Coborare dificila printre bolovani

Prin Marele Grohotis al Pietrei Craiului, dupa o coborare urma o urcare 🙂

Si am ajuns din urma un domn cunoscut, ce purta tricoul national. Aici este pe drumul spre cabana Plaiul Foii unde era un alt punct de alimentare. Urma o noua urcare abrupta ce a demoralizat pe multi…spre refugiul Diana.

Diana asta este una dintre cele mai injurate femei :)))

Am urcat la refugiu apoi am coborat la Schitul Coltul Chiliilor. Nu as putea spune ca am alergat la randament maxim ca nu s-a putut…dar de aici am fugit ca din pusca spre orasul aflat la circa 10 km.

Orasul Zarnesti

La vreo 5-10 minute dupa ce am ajuns. Cei 41 km i-am parcurs in 5 ore si 46 de minute, adica pentru mine inseamna un timp mare…cele 46 de minute nu aveau ce cauta. Imediat ce am ajuns organizatorii te luau in primire, daca esti ok, iti dadeau un pahar de energizant, iti luau ei nr. din piept, te invitau la un cort unde se serveau placinte diferite, iaurturi, struguri, banane, etc…in cantitati industriale. Daca eu m-am saturat de placinte cu mere va dati seama cat au muncit oamenii acestia…adica eu mananc o tava de placinte cu mere odata :)))) Altceva nu mi-a trebuit 🙂

Si dovada ca pustiul de la Outdoor Romania chiar alearga bine

Primul din stanga este Toma Coconea, cel care s-a clasat pe al doilea loc la un concurs european ce a tinut de prin Elvetia pana la Monte Carlo. Cel din mijloc este un bun prieten de al sau care avea o problema la un genunchi, astfel ca Toma si un alt amic au plecat sa-l sprijine.

Pe drum au mai incurajat si alti concurenti, epuizati de atata urcat si coborat printre bolovani si rape, fara resurse dupa ce urci si ocolesti un intreg munte. Unui prieten i-a spus: „Hai ca intri in primii o suta, gandeste-te ca dupa tine mai vin inca 500” :))

Nu as putea spune cine ar fi avut sanse sa castige si cine nu…totul a tinut de cat de repede ai reusit sa iesi din marea majoritate. Ai fost printre primii 20-30 si ai rezistenta fizica atunci nu mai poti fi ajuns de catre cei care trec de 50. Sunt puncte de blocaj, unde un concurent nesigur tine in loc alte zeci, se pierde timpul…

Doamna din imagine este una dntre cele mai bune maratoniste din tara…am vazut-o la multe competitii sportive

Dupa parerea mea…cea mai frumoasa maratonista prezenta la acest concurs 🙂 Nu stiu cine este sau ce loc a ocupat, dar cum ma jucam eu cu aparatul foto, am observat-o prin zona

Intre timp, adica pana la incheirea maratonului s-au desfasurat si curse ale copiilor, pe categorii de varsta, fugeau viitorii sportivi de iti era drag sa te uiti la ei 🙂

Si pana seara concurentii tot soseau

Dupa venirea pe primul loc a lui Adi Bostan, singurul care castiga orice astfel de competitie in tara, sportivii au inceput sa soseasca dupa un minut, doua, cinci. Nu cred sa fi fost diferenta de 10 minute intre primii 150 de participanti

Si medalia mea a ajuns la locul potrivit alaturi de altele, plus diploma cu locul 35…foarte departe. Cu putin noroc intram in primii 20 dar in niciun caz in primii 10, la categoria Regina cum o numeau organizatorii…

Tricoul competitiei

Deci maratonul acesta s-a desfasurat pe suprafete accidentate, a reunit toata elita sportiv-montana a tarii, a avut o organizare fara cusur…dupa ora 18 ne-am dus la Casa de Cultura sau ce o fi cladirea aceea…unde se serveau paste cu branza si sos, in sala o doamna inimoasa conducea un ansamblu folcloric care a oferit un spectacol neasteptat.

Surprizele s-au tinut pana la miezul noptii…o formatie de dansatoare parca fara oase a stat pe scena cam o ora, toata sala aplauda. Nu ai crede ca un oras mic cum este Zarnestiul este atat de plin de viata. Au fost premiati cei mai in varsta maratonisti, cei cu varste peste 50 de ani, m-am bucurat sa-l vad pe scena pe dl. Stan Turcu, un om extraordinar si pe care il apreciez foarte mult…

Organizatorii au consultat datele personale ale inscrisilor si au dat un cadou participantului nascut intr-o zi de 1 octombrie, a fost premiat si Dinu Mititeanu cel mai experimentat om de munte al tarii, cu peste jumatate de veac prin muntii tarii.

Pensiunea Hora cu Brazi a oferit un sejur celei mai varstnice maratoniste si celui mai varstnic maratonist.

Toti concurentii grupati pe categorii de varsta au fost invitati pe scena, strigati la microfon, poze de grup, invitati speciali care au vorbit despre actiunile lor de montaniarzi…au fost atat de multe lucruri incat sigur fara voie am omis din ele.

S-au pierdut lucruri, telefoane, etc,  cine le gasea nu le pastra, ci le ducea la organizatori care anunta la microfon. In concluzie, ce pierdeai ti se returna deoarece cineva il gasea pana la urma. Chestiile astea de bun simt, lucruri normale vazute drept prostesti de altii care traiesc fara a pune pret pe ceva, ma fac sa cred ca sutele de tineri sau mai inaintati in varsta prezenti la acest concurs, pot schimba cate ceva in jurul lor.

La un moment dat, stateam cu alti prieteni: Razvan Alexe, Cornel Spiridon seful CPNT-ului, etc, pe spatiul verde la un suc, o bere, fiecare ce vroia si discutam. Nu mai stiu ce vorbeam dar astfel de clipe as vrea uneori sa dureze mai mult…poate ca dureaza doar o zi tocmai pentru a pastra amintirile mai puternice!

Cred ca asta a fost ultimul maraton din 2011, urmatorul este la anul prin luna mai :)!

Multumesc celui care a rezolvat toate problemele ce tin de participarea la un maraton atat de complex ca acesta…Numele lui? Vlad Oprea, primarul Sinaiei 🙂

Traseu prin Bucegi: Busteni-Jepii Mici-Babele-Vf. Omu-Vf. Bucura-Valea Ialomitei-Babele-Caraiman-Busteni

A fost un traseu care nu pune probleme…, daca nu consideram traseul de pe Jepii Mici, unul cu grad mai ridicat de dificultate. La Babele ma intalneam cu un pasionat de misterele Bucegilor, bine documentat, un magistrat din Capitala.

Decat sa urc cu telecabina, am ales sa urc prin Valea Caraimanului, un traseu deosebit de pitoresc…, sau pe Jepii Mici, cum mai este cunoscut traseul. Intotdeauna impart in minte acest traseu in patru etape: prima este de la marginea padurii pana la traversarea apei spre versantul Caraimanului, a doua este cuprinsa intre versantul Caraimanului si trecerea apei pe versantul Jepilor Mici, a treia de la versantul Jepilor Mici si traversarea apei pentru ultima oara spre versantul Caraimanului pana la hornurile Caraimanului, si a patra de la hornuri pana la cabana Caraiman.

Fluturi Erebia

Cascada Caraiman abia mai curge…in dreapta se observa stanca cu un firicel slab de apa

Aproape de cabana Caraiman

Si am intrat in padure pe la ora 8, iar inainte de ora 10 eram la cabana Babele, un urcus lipsit de probleme. Ne-am deplasat spre Vf. Omu, multa lume pe traseu, inclusiv masini de teren (cred ca o sa devina o problema accesul masinilor de teren prin zona asta interzisa unor astfel de activitati, in contextul asfaltarii lui DJ 713). Am urcat pe Vf. Bucura, vestitul varf Ocolit, sursa nenumaratelor ipoteze, considerat cel mai important punct energetic al planetei…, in apropiere de varf se afla o cruce amplasata pe 8 septembrie 2001, care insa avea un brat rupt, probabil de vant, insa dupa observatiile mele cred ca s-a urcat vreun tampit pe bratul crucii sa faca o poza si a cazut cu lemn cu tot…, stalpul este plesnit mai sus cu jumatate de metru ca o dovada ca a existat o presiune pe acel brat, care era si putred in interior.

Cercuri la Vf. Bucura

Acum eu ce pot sa spun vizavi de opiniile ce circula pe net…, este intr-adevar ceva cu acest varf. Mereu aici ai o stare de liniste, de jos cand urcam am vazut un corb stand pe varf, apoi niste fluturi trecand peste cel mai inalt punct…, si se spunea ca vietuitoarele il ocolesc :))) La vreo 30 de metri inainte sa ajungem, un mic vartej iscat de vant, cu toate ca nu era vant, cu o raza de cca.30 cm a trecut pe langa noi, la un metru distanta…, era ceva mic, pe care doar eu l-am vazut, de aceea nici nu insist, stiti ce se spune cand detaliezi lucruri pe care le vezi doar tu :)))

Revenind la bratul rupt al crucii, este destul de greu de prins la loc fara unelte…, cred ca trebuie o alta cruce care trebuie data cu un lac protector.

Cabana si Vf. Omu

A urmat o coborare prin Valea Ialomitei pana la Pestera, un urcus de o ora pana la Babele si din nou o coborare superba prin Valea Caraimanului spre Busteni.

Cascada Obarsia Ialomitei…acum o cadere cu apa putina

Cursuri cu parapanta pe Piciorul Babelor

Peisaje desprinse din muntele Caraiman

HIT the Top challenge – in imagini, rostiri, trairi si rezultate partiale

Azi un nou concurs montan in Parcul Natural Bucegi, unic de acest fel in tara.

Localitatea Bran a fost gazda unui eveniment organizat de Primarie in colaborare cu Asociatia Outdoor Romania si sprijinit de echipa salvamont, sponsori, voluntari, serviciul de ambulanta, etc.

Startul s-a dat din cartierul Poarta la ora 9 si a presupus parcurgerea unui traseu turistic dificil. Ceva de genul cine ajunge in varful muntelui si inapoi…unde varful se numea Vf. Scara de circa 2422m.

La linia de start s-au adunat iar o parte din elita competitiilor montane de la noi din tara.

O sa public si cateva poze, multe facute in timpul alergarii, pentru ca am preferat in locul bidonului cu energizant sa iau aparatul foto. Cati mai stau si de poze la un concurs? Si atunci faci poze bune, in timpul actiunii…deci cine nu stie ce este o competitie montana isi poate face o idee parcurgand imaginile de mai jos.

Cu putin timp inainte de start, concurentii incep sa se stranga la start…se vede si cortul organizatorilor/sponsorilor.

Startul a fost dat de primarul din localitate care a sosit punctual, si a incurajat participantii

Dupa 15 minute de la start am ajuns la refugiul din Ciubotea, alergand pana aici cativa kilometri pe un drum forestier plictisitor…urat, si la urcare si la coborare :)))

Dupa 20 minute de la start am ajuns la primul punct de hidratare, unde un organizator astepta sportivii cu pahare cu energizante

Mai jos trecusem de al doilea post de hidratare dupa un lung si abrupt urcus prin padure

Dupa iesirea din padure si depasirea celui de-al treilea punct de hidratare am inceput urcusul printr-o zona stancoasa…cot la cot cu domnul de mai jos. Acesta alerga incredibil de bine si avea pe la 50 de ani 🙂

In catunul Ciubotei sau in caldarea Ciubotea, spre ultimul punct de hidratare. La stana nu era nimeni, organizatorii au rezolvat acest aspect si niciun concurent nu a avut probleme cu cainii.

Postul 4 de hidratare si sprintul domnului ce avea vreo 50 de ani, de altfel nu era singurul mai inaintat in varsta care alerga foarte bine

Pe panta inclinata concurentii se agatau de tufisuri mici de rododendron ca sa urce mai bine, mai repede

Dupa aproximativ un sfert de ora am ajuns sus aproape de iesirea spre Vf. Scara

Cand mai aveam 10 minute pana la varf, asii competitiilor montane alergau spre Bran cu incrancenare fiecare dorind sa-si dovedeasca suprematia. Am facut mai multe poze cu acestia cuprinsi de spiritul competitiei.

Si Vf. Scara – Top-ul competitiei

Am ajuns din Bran (Poarta) in 90 de minute la Vf. Scara apoi pe coborare nu am mai facut poze. De la Vf. Scara si pana la linia de sosire am facut cam 50 de minute. Nu dupa mult timp de la venirea mea, a sosit si dl. mai in varsta.

Ambulanta nu s-a miscat din loc pana cand concursul nu s-a incheiat…cu bine

Si ultimii 4 concurenti ai competitiei…aplaudati de toti cei prezenti

In timpul premierii soseau si voluntarii din posturile de control si hidratare…se vad pe drum, mai departe

Intre dl. cu tricou galben si cel cu betele este Lucian Clinciu, cel care a introdus conceptul de maraton montan la noi in tara, omul care a scos din „amorteala” sute de tineri, indemnandu-i sa faca miscare pentru sanatatea lor.

Si primele trei castigatoare la feminin, flancate de organizatori

Cel din mijloc cu sapca este Ionut Galiteanu, dupa rezultate unul dintre cei mai buni sportivi din tara

Cu ocazia acestui eveniment am avut onoarea sa intalnesc multi cititori ai blogului meu, spre rusinea mea de unii nu imi mai aminteam cu exactitate, imi cer scuze pentru ignoranta dovedita, dar poate este si din cauza faptului ca ma concentrez mai mult pe dusmanii Parcului Natural…

Mai jos, un maratonist deosebit, un om cu o larga experienta de viata, la varsta dansului inca alearga zeci de kilometri…sper sa pot face si eu asta dupa ani 🙂 De un bun simt nemarginit dl. Stan Turcu m-a scos din impas elegant 🙂 A fost de acord si sa facem o poza pentru ca pe acest blog, o arhiva a lucrurilor din Bucegi, trebuie sa apara si oameni deosebiti, parca e cam mult spatiu alocat lucrurilor rele…

Asa a fost la prima editie de HIT the TOP, o organizare fara cusur, cu salvamontisti si organizatori patruland pe traseu pentru siguranta participantilor, cu voluntari care au transportat cu rucsacul zeci de kilograme de apa pentru organizarea punctelor de hidratare, cu sponsori seriosi si autoritati locale ce au dat dovada de implicare…a fost un concurs frumos atat prin dificultatea traseului ales pentru intrecere cat si prin atitudinea participantilor…daca nu ma insel cu un timp de dus-intors de 2 ore si 20 de minute am iesit pe locul 9.