„Aventura nu m-a ocolit!” la pachet cu „Nu credeam sa-nvat a muri vreodata!”

Uneori chiar credem ca totul se incheie…numai ca gandurile sunt ale noastre, de ce este mai important se ocupa Dumnezeu.

Alteori ne naruim in noi, fara sa fi banuit vreodata ca s-ar putea intampla. Din nou, am fost salvat…de mine in special 🙂 Este o poveste ce am sa o spun altadata.

Pentru ca nu reuseam sa intru in cotidian, s-a intamplat cum a spus Camelia…aventura nu a stat departe de mine. Am plecat cu niste prieteni, ei voiau la Pestera Bogdan…si asa a inceput. L-am chemat pe Matrix, mereu unii oraseni sunt problematici, ei cred ca ajungi asa, teleportat, in unele locuri. Hai sa mergem! 🙂 Eu cu toata energia negativa dupa mine…

1Cariera Piatra Arsa…unde se afla Pestera Bogdan si Avenul Haiducilor si traseul propus

Cum am trecut paraul Piatra Arsa si am inceput sa urcam toata panta abrupta spre Stana Regala, plecand asadar din Poiana Tapului, mi-am pierdut vorbele si in stomac simteam un gol. Eram aproape sigur ca intalnim vreun urs.

2In centru, in Poiana Tapului

In fine, am urcat, eu m-am dus spre dreapta sa vad niste vai mai bine, tot cu ideea de a ma da cu schiurile pe acolo si de a cobori prin padure. De pe muchia pe care eram, se vedeau urmele unei persoane. Ce cauta pe acolo, singur, nu stiu, poate vana ceva…

3

4Am si zarit o vale, pare interesanta

Am intrat in traseul spre Pestera Bogdan, stiind bine ca zapada nu prea sta pe versantul cu pestera, deci rar gasim gheata…nu este foarte periculos. Neavand chef de probleme, am stabilit sa intru eu repede cu Matrix in Avenul Haiducilor si in Pestera Bogdan, dupa care urma sa-i sunam pe ceilalti. I-am lasat prin urmare sus intr-o alta muche, la circa 20 minute distanta. Nu ai cum sa iei pe unii oameni, nu stiu sa reactioneze, trebuie grija mare, sunt multi factori de luat in seama…

5Spre pesteri, ultimii 150 metri

6Coborarea este destul de abrupta

Ne-am dus noi asa, cam in liniste, spre pesterile aflate deasupra unei cariere de piatra, inalta de vreo 200 metri…au si decedat cativa prin aceasta zona. Coboram, aud un zgomot, Matrix aude si el, numai ca scartaitul unui copac, il dubla. Ne-am apropiat de o stanca sa privim spre vale…nu era nimic. Cum zgomotul nu a fost mare, am presupus un animal mic. Asa ca am plecat spre Avenul Haiducilor, atenti la poteca ce mai pastra petice de zapada…insa nu era nicio urma de urs.

Uneori cate un urs mai statea iarna in acel aven, ne-am convins ca nu a stat in aceasta iarna si ca nici nu intrase…am cautat urme de gheare pe scara de la intrare, fire de par…nimic. Am coborat sa ne convingem ca nu este nimic si ca nu s-a schimbat ceva intre timp prin interior. Unele haine si rucsacii le-am lasat la intrare. Habar nu am cum de nu le-au inhatat ursii…

7Cu un picior pe una din scarile din Avenul Haiducilor…tot noi le-am bagat acolo in 2008 🙂

8

9Matrix tot ii dadea inainte cu pozele…voia sa surprinda momentul cand ma inhata ceva din interior 🙂

10

Iesim si coboram si mai jos spre Pestera Bogdan. La fel nicio urma de urs…ajungem si la pestera, intram, o vizitam, filmam cate ceva, eu tot incercam sa localizez ochiul de apa in care cadea cate o picatura de apa din tavan si producea acel sunet specific pesterilor. Aveam si lanterne, cu toate ca stiu fiecare piatra si metru, in detaliu, din cele doua pesteri.

11La intrare in Pestera Bogdan

12Intrarea in Pestera Bogdan

13Ne-am lasat rucsacii si am analizat putin imprejurimile…nu intram asa oricum in pestera

14Privind in prapastie…nebanuind ca pe acolo vom cobori putin mai tarziu 🙂

15

16In capatul pesterii

17Inscriptie originala, veche de vreo 130 de ani

18Trepte sapate…cine stie cand

19

20Spre iesire

Mai facem niste poze, apoi iesim ca sa incepem sa urcam pana la un moment dat, de unde sa-i sunam pe ceilalti… In fata pesterii aud un zgomot. Ceva mergea in stanga dupa peretele stancos. Un alt zgomot mi-a atras privirea deasupra pesterii. Nu se vedea insa nimic. Ne departam de intrare, ajungem dupa cativa metri in poteca, inaintam putin si…

21Cand am inceput sa urcam…franghia aceasta am montat-o in 2008, are vreo 15 metri…nu a luat-o nimeni 🙂

Un urs in poteca, un altul se uita la noi dupa un copac, inca unul deasupra pesterii…altul si mai sus. La Pestera Bogdan nu este decat o singura poteca, aproape de jur imprejur este haul acelei cariere. Nu am vazut niciodata asa ceva. Practic ursii stateau in poteca si asteptau. Parca stiau ca nu avem pe unde sa mergem prin alta parte…

Primul lucru este sa nu faci miscari bruste…cand ii vedeam cum isi lungeau boturile si maraiau… 🙂 Matrix i-a sunat pe ceilalti si le-a zis sa plece spre Stana Regala, ca ii vom suna noi. Nu i-am mai sunat :). Nu era nicio solutie sa aprindem un foc, nici sa ne retragem cativa metri spre pestera, ideea era ca trebuia sa plecam si ei parca nu voiau sa ne lase 🙂 Cum sa treci printr-o zona lata de 20-30 metri si in ea sa fie mai multi ursi? Nu treci!

Deci ce era de facut? Gasirea unei solutii rapide. Am gasit una singura…mersul pe marginea prapastiei…de vreo 200 metri 🙂 Ca eram cu Matrix, altfel probabil aprindeam un foc si sunam dupa cineva 🙂 Chiar ma gandeam, ca in fata pesterii primisem un mesaj in care imi spunea o fosta colega ca voi trai 100 de ani… si acolo, cu ursii aceia, nu mai parea deloc ca timpul se mai masoara si in ani 🙂

Cine a fost la Pestera Bogdan stie ca in jos, dincolo de intrare,  este un perete  cu trasee de alpinism. Trebuia facut ceva ce ursii nu ar fi putut. A fost ca la circ…noi mergand pe marginea prapastiei, unde un pas gresit insemna moarte si ei paralel cu noi pe unde era padure. Nu au coborat dupa noi, doar nu erau nebuni 🙂 Asteptau sa iesim undeva, intr-un loc mai accesibil. Era o solutie cum fac multi oraseni, ii lasa rucsacul in fata si apoi fug, iar ursul se preocupa cu rucsacul. Dar ei erau multi si nu le astamparam deloc foamea 🙂 poate ca mai rau ii intaratam. Si apoi unde sa arunci rucsacul? In poteca? Era inutila o asemenea actiune. Am mers pe versantul inclinat, tinandu-ne cand de o piatra, cand de iarba…apoi prin zapada.

Cine sa mai stea sa puna corzi de asigurare, pe unde mergeam nu era nimeni nebun sa bata un piton, nu exista logica sa marchezi un traseu de alpinism, asa pe margine de prapastie. Mie nu-mi place acest sport, cataratul pe corzi, ba chiar il evit… 🙂

Pentru o vreme parea ca ursii ne-au pierdut urma…am ajuns pe o panta inclinata cu zapada mai tare, deci alta problema, un tobogan. Nu am reusit sa gasim un fel de saritoare pe unde sa coboram la baza peretului, pentru ca era un risc prea mare sa alunecam pe zapada inghetata. Asa ca am urcat mai departe spre…pereti de piatra verticali de jur-imprejur, si o prapastie in spate. Imediat dintre copacii de pe margine a iesit un urs, apoi al doilea. Un altul era mult mai sus… 🙂

Ezitau sa se avante pe panta inclinata…dar nu am folosit timpul castigat, pentru ca „ne-am incuiat”. Este un termen montan ce semnifica o situatie fara iesire, este un capat de drum. Am ajuns la peretele stancos vertical dar degeaba nu aveam cum sa-l urcam. Mai mult de atat, cand m-am intors intr-o parte, fara sa ating ceva, o stanca de vreo 50 kg s-a desprins de la jumatate de metru in spatele meu si s-a dus la vale. Abia ce facusem un pas. Nu am stat sa vedem ce surprize se mai produc si…am coborat de unde urcasem, spre ursi adica…

Am coborat pentru a alege o varianta de urcare mai buna, diferita. Aparent parea mai buna…Nici nu am inceput bine sa urcam ca imposibilul era iar in fata noastra. Cum sa urci 10 metri aproape verticali, cu zapada si varfuri de stanci? Am privit repede zona, cineva trebuia sa lege coarda peste cei aproape 10 metri. Alt plan nu exista. Doar nu ramaneam acolo, suspendati pe o stanca, de jur-imprejur variante imposibile… Prin urmare, am pornit inainte, avand mai multe sanse decat Matrix, desi el este un alpinist cu experienta. Eu cand stiu ca am o sansa, nu prea fac greseli…Dupa vreo 6 metri, imi scapase un picior 🙂 dar eu cand cred ca pot…mancam stanca aceea si tot reuseam. Este un fel de a spune…

22

Dupa ce am intins coarda si am ajuns mai sus, era sigur ca niciun urs nu ar mai fi ajuns la noi. Dar cand am ajuns amandoi, un urs era deja langa stanca de langa care plecasem. Nu am stat sa-l imitam pe Basarab la Posada. Pe unul il vazusem la un moment dat mult mai sus. Ne gandeam ca poate vine pe deasupra si facem cunostinta fortat 🙂 Pierdusem ceva timp cu escalada pe acea panta.

Apoi ca sa iesim in sfarsit pe teren sigur, am urcat precum Jack pe vrejul de fasole…mai intai intr-un copac si de acolo salt pe o stanca si in padure. Niciun zgomot de urs, nu se vedea nimic…asa ca am coborat cu bine pana la baza carierei. Jos, ne-am uitat inapoi…un urs inca mai era pe o panta…deci nu va duceti pe acolo ca aia au foame grozava :))

23Matrix 🙂

24Unui urs ii trebuie mare tupeu sa faca asta 😉

25Pana la urma, al treilea urs era in spatele nostru 🙂 Pe doi ii vedeam in fata, scurmau prin zapada 🙂 Celalalt cine stie pe unde era 🙂 In poza se vede ca erau cam „mici” 🙂 doi dintre ei

26La baza peretului. Intotdeauna cel mai rapid si mai inteligent castiga. Asa a fost mereu si asa va fi 🙂 De aici de jos, ne-am uitat in sus, pe acele pante stancoase…un urs tot mai era pe acolo…

Aventura a tinut vreo 50 minute…cam cat…am vrut doar sa spun, cam cat 🙂 etc.

Dupa ce le-am dat tzeapa ursilor, am plecat spre Sinaia…apoi dupa cateva cumparaturi ne-am gandit noi sa aprindem un foc. Ca parca ajungeam prea repede acasa… 🙂

27In fata castelului Peles

Totusi nu ne-a luat mult timp, incepuse sa si ploua. Asa ca am separat jarul de focul valvataie…stiti, multi cand fac un gratar asteapta sa arda toata lemnele. Eu cand vreau ceva, de regula vreau atunci :)) Este buna si asteptarea dar nu mereu 🙂 Focul putea sa arda in vecinatate, pe mine ma interesa jarul. De altfel, asa si este bine…sa nu te rezumi doar la a lasa focul sa arda pana se face jar…mai bine il intretii in paralel, poate iti mai trebuie jar 🙂 Si cu un bat cand ai nevoie mai tragi jar sub gratar 🙂

28In cateva minute am strans si lemne, am aprins si focul

29Practic 😉

30Ia te uite ce mananca astia? Alimente nesanatoase! Pai la asa oameni, asa alimente…hai ca poate nu murim asa repede 😉

Focul ardea pe ploaie, noi in tepuse agatasem carnati afumati…originali evident. Nu stiu, la carnati ma refer? 🙂 Un pet de Pepsi si la povesti in ploaie :)) Ce aiurea, nu? :)) Ce fain este sa fii aiurea 😉 Langa noi apa, pe deasupra un stol de corbi facea galagie. Cel mai bine este ca atunci cand ai o pofta sa nu o amani 🙂 Nu stiu daca merge carnati, chifle si pepsi…dar asta este. Nu aveam cum sa fac mamaliga, eu sunt cu mamaligile in cap. Am luat zilele trecute niste smantana de la taranii din zona Branului ce vin pe aici. Era 16 lei/kg. Bine ca am gustat inainte de a face mamaliga. Pacat ca nu am gustat cand am cumparat-o 🙂 Era prea grasa, avea un gust ciudat si un miros suspect. Probabil asa era ea…dar mie mi s-a parut scarbos si mi-a disparut pofta pentru cateva zile 🙂

31Am acoperit focul cu zapada…mai incolo am lasat mancare si pentru domnii corbi ce survolau zgomotos zona, atentionandu-ne ca sunt si ei pe acolo… Vai ce urat din partea noastra, sa hranim vietatile padurii…daca noi facem asta, vai, nu pot sa cred… 🙂

Asta a fost intamplarea de ieri. Mai trebuie sa fac umbra pamantului 🙂 S-a intamplat asa pentru ca am fost plin de energie negativa si cand nu esti optimist, cu o vedere pozitiva, atragi necazurile. In conditii normale nu as fi mers la Pestera Bogdan, iarna…

32Si traseul de catarare impusa prin Cariera de la Piatra Arsa. Am plecat pe traseul rosu, ne-am oprit la perete, ne-am intors si am urmat varianta verde. Este destul de periculos, de inalt 🙂

Bine, acum sa sustin eu teza normalului este cel putin interpretabil 🙂 Mai spunea Matrix, ca nu au scapat dusmanii de mine…Care dusmani? Eu nu stiu niciun dusman. Nu urasc pe nimeni, nu port ura cuiva, fac ce cred eu ca este bine… Nu traiesc cu gandul sa aranjez pe cineva, ca rezolv pe altcineva, mi se pare pueril, pierdere de vreme. Sunt atatea lucruri de facut. Una este atitudinea fata de anumite ilegalitati si distrugeri ale mediului, actul in sine, si altceva persoana… in fine, este complicat, putini ar intelege 🙂

Concluzia este ca am depasit si momentele acestea…

Multumiri tuturor pentru cele scrise la articolul anterior! 🙂

Intalnire cu o… vulpe!

Ooo, cu ce povestire va astept luni! :)) 😉 Un fel de Pretutindeni si Nicaieri! Poate o postez duminica seara, daca am timp!

Azi insa am ceva mai special sa va arat :)) Este week-end, subiectele trebuie sa fie de alta natura, sa nu fie viata si o lupta de week-end! Sa fie doar o lupta de 5 zile pe saptamana!

Mergeam eu pe Bucegi…si ma opresc pe o stanca. Stau si privesc, la putin timp vad un animal. Numai ca miscarea de a scoate aparatul foto este vazuta si…vulpea isi schimba directia 🙂

M-a vazut!

Directia…Vest!

Dar nici eu nu abandonez cu una, cu doua 😉 Am facut un ocol in fuga si am ajuns paralel cu ea

Mergea la pas, nu ma vazuse 🙂

Strig la ea, o chem, vulpea se uita mirata 🙂

Ceva ii distrage atentia…vazuse un soricel prin iarba. Din doua salturi l-a si prins!

Mai aproape…

Cred ca a fost un soricel prea mic 🙂

Dupa altii…mirosindu-le urma

M-am asezat pe o stanca plata…vulpea si-a dat seama ca nu sunt un pericol si a inceput sa se apropie…initial mai cu prudenta

Ai vazut ca nu a fost greu? :)) Sa facem cunostinta: tu-Vulpe, eu-Adrian „file de poveste” :))

Si momentul cand am si filmat. Va dati seama ca o astfel de intalnire trebuia imortalizata si video. Vulpea se vede ca nu era turbata. Nu era nici vulpe ce sta pe langa drumuri asteptand mancarea turistilor. Se vede ca are o blana frumoasa. Cele de pe langa drumuri cad parul de pe ele, sunt scheletice, probabil si turbate…Aceasta era o vulpe frumoasa, surprinsa in habitatul ei.

Pe data viitoare! La mine aveam 4 placinte cu mere, nu ma intrebati daca i-am dat ca nu este frumos 🙂 Animalele salbatice nu trebuie hranite de om…umbla vorba ca se invata asa! 🙂

Tragedia ursilor din Parcul Natural Bucegi si imprejurimi

UPDATE: Ursul a scapat :)) …nu l-au mai gasit…din cauza conditiilor meteorologice cautarea lui a fost abandonata :)) Ce va spuneam 😉

Sursa foto: WWF

Pietrosita…Moroeni…doua localitati cu doi oameni ucisi de ursi, in ultimele 10 zile.

In localitatea Moroeni se afla sediul unui ocol silvic si al Administratiei Parcului Natural Bucegi.

Primul urs care a atacat oamenii s-a dovedit a fi turbat. In urma atacului un om a murit si alti doi au fost raniti.

Al doilea urs a fost atacat de un braconier care il prinsese intr-o capcana. Omul inarmat cu o cange, un fel de sulita ce are atasat un carlig, a incercat sa-l ucida. Ursul, este un animal foarte inteligent asta nu se prea stie…el te poate privi de pe un loc mai inalt si dupa ce ai plecat poate veni sa vada ce resturi ai lasat ca sa le manance. Iti poate lua mancarea de langa cort sau de langa casa fara sa-l auzi, poate fura gaini, sari garduri inalte, poate bea din peturi, poate sta cuminte intr-un tufis si tu sa treci pe langa el. Ursul nu este un pericol pentru om decat in masura in care omul il provoaca…sau in cazuri exceptionale: are rabie, a mai atacat oameni, are pui, ajunge fata in fata brusc cu omul… Mai sunt si cazuri in care omul fuge cu un ciomag dupa urs, sa-l bata. Rezultatul unor asemenea actiuni este usor de intuit…daca are noroc, nu-l sfasie de tot ursul. Stiti ca ursul cand vrei sa-i dai una in cap cu ciomagul, toporul, etc, sare intr-o parte, se fereste? :))

Autoritatile au impuscat primul urs. Acum au pornit dupa acesta ce a ucis un om la Moroeni. Om care l-a momit in capcane si a incercat sa-l ucida. Ursul s-a zbatut si a smuls din radacina trei pomi, probabil fructiferi, si a sarit pe agresor. Pana nu l-a rupt in bucati nu s-a lasat. Nu am auzit urs care sa manance oameni…de aceea si scapa multi oameni dupa un atac al ursului. Pentru ca acesta nu ataca asa cum ne lasam imaginatia sa o faca. Daca ar fi fost sa atace orice om si imediat ce l-a vazut, nu am mai fi avut ursi in Romania decat la Zoo.

Nu vreau sa iau partea ursului sau a omului…de regula omul este vinovat. Nu exista un recensamant real al populatiei de ursi, nu sunt bani, nu sunt oameni competenti care sa intocmeasca fisele de observatie, oameni care sa fie obiectivi…sunt interesele unor oameni politici si afaceristi sa se impuste ursii din anumite zone.  Nu se cunoaste ce mananca ursii in Bucegi…silvicultorii spun ca pasc 🙂 Daca un animal intre 100 -350 kg, foarte agil si puternic se hraneste doar cu verdeata este intr-adevar un lucru remarcabil 🙂

Stiti ca ursul ce ierneaza in Bucsoiu este plecat in aceasta perioada? Stiti ca multi ursi din Bucegi au aceleasi rute an de an, si toamna isi parasesc pentru scurt timp habitatul? Acestia coboara spre zonele cu livezi, zonele de deal si nici nu sunt observati de specialisti, persoane abilitate…nu sunt observati pentru ca un urs este interesant doar atunci cand il faci pastrama, friptura.

Priceperea silvicultorilor se vede in imaginea de fata. De cativa ani, ursii se ranesc in plasa aceea de gard incercand sa sara si sa ajunga la gunoaie. Orice om ce merge prin padure si munte isi da seama ca varfurile acelea indoite de la gard, sunt opera ursului. Vai de ursii astia… Si nu le-a dat prin gand celor abilitati sa acopere perimetrul menajer, sa-i faca un acoperis. Am propus anul trecut Consiliului Judetean Dambovita sa faca acest lucru, au zis ca anul acesta o vor face daca vor avea fonduri…au uitat 😉

Ursul din Moroeni, cel care si-a omorat atacatorul…este cautat acum sa fie impuscat. Este urmarit cu ajutorul cainilor, zeci de persoane participa la urmarire. Este usor de identificat daca va fi impuscat…are o bucata de lant la picior sau de gat, lant rupt de el ca sa se elibereze din capcana. Insa, nici pana acum nu l-au prins si sansele scad. Inseamna ca ursul nu era de-al locului, venise din munti dupa fructele de prin livezi. Daca nu ati vazut, ursul se ridica in doua labe si mananca fructele de prin copaci sau trage de copac pana scutura fructele din el…nu este prost deloc.

Eu ma mir de nesabuinta omului de a-l ataca fie si legat…am o oarecare experienta cu ursii, nu dau exemple ca dupa aceea unii vor trage alte concluzii, sa continuam la modul general…dar pe urs nu-l dobori unul la unul, decat cu glontul. Old Shatterhand este o pura inventie a lui Karl May…

Ursul deschide orice pubela…

Iar pe acest urs fugarit, speriat si ranit, daca nu l-au prins, cine stie daca il vor mai prinde. Administratia Parcului monitorizeaza cateva exemplare de urs prin gps….intr-o noapte un urs a ajuns de pe Platoul Bucegilor pana in Moroeni, a mancat ceva si s-a intors. Cred ca ursul ranit a fugit cat a vazut cu ochii…si tinand cont ca de 12 ore vremea s-a schimbat, este ceata, frig, a cazut si putina zapada…ii vor pierde urma.

Povestea ursilor din Bucegi este lunga si complicata…protejarea acestora si intelegerea modului de viata inseamna de fapt si protejarea omului…nestiind cati ursi ai „in curte” si nici ce fac, nu ai cum sa protejezi nici ursul si nici omul…

Soarta, fiecaruia!

Marti, ministrul Mediului, Rovana Plumb a aprobat impuscarea a 335 de ursi in toata tara…