Racit si (ne)linistit, evadare in intamplare

Fiind racit, stau cantonat acasa, azi, poate si maine. Mereu am racit in luna martie…ieri nu am scris ca nu ma simteam in forma. Cand scriu, trebuie sa fiu in pasa buna si nu aveam de ce sa ma amuz, nu aveam chef…

De fapt, am fost curios aseara, tarziu, ce faceam in anii trecuti pe 27 martie si cum era vremea? Nu faceam nimic nici atunci :)) Desi este al patrulea an, nu am scris niciodata un articol pe 27 martie 🙂 Probabil eram tot racit 🙂

Digital Camera

Ningea aseara ca in seara de Craciun…, exact ca in seara in care impodobim bradul. Am iesit in oras, vreo 20 minute, sa caut miez de nuca. Raceala te impinge la gesturi ciudate 🙂 M-am uitat la un film 70 minute, dar cum finalul se intrezarea m-am uitat la altul. Dar cum si la acesta se intrezarea, m-am intins mai bine in fotoliu. Imi place sa adorm in fotoliu, privind la calculator. Mi se pare odihnitor/relaxant sa adormi cand vrei. Am un sac de dormit de vara si-l tin deschis langa fotoliu…ca sa ma invelesc. Dar ma invelesc cand sunt aproape adormit, nu la alarme false, ca altfel, daca ma invelesc dinainte, nu mai adorm :))

Adormisem eu bine, ma trezeste Oana, „ca se doarme in pat”. Eu „ca nu mai stau mult” si de fapt am ajuns in pat pe la ora 1…, dormisem in fotoliu. Cand am ajuns in pat, nu mai aveam somn, asa ca m-am dus pe la bucatarie, m-am mai uitat pe fereastra, iesise luna dintre nori…, la zapada,  ca ne-a disperat iarna aceasta. De aceea am si racit, cand este primvara o zi, cand vine o saptamana de iarna.

Cand esti racit, esti agitat…, se invarte lumea cu tine si te gandesti cand iti trece. Este enervant gandul asta, „cand trece”. Asa ca l-am alungat repede din minte si m-am concentrat la altceva: „daca tot dam o gramada de bani pe alimente, macar sa mancam inteligent”-asa suna exprimarea unei persoane apropiate. Oricum, la isteria de acum am ajuns sa credem ca nimic nu mai este natural…ne-au tampit de tot cu manipulari idioate. Nu trebuie sa ne luam dupa ei…, avem si noi puterea de a diferentia un lucru de altul, ma incurajez si eu 😉

Digital Camera

Sunt abonat la nuci, pentru ca au forma creierului si cand vrem sa punem la loc ceea ce poate nu avem, poate fi o solutie optima…gata, sunt si specialist in nutritie 🙂 Mancati nuci, asadar…era 35 lei kg. Daca pot manca un borcan de miere intr-o zi, asta daca ma fortez putin, pot manca si un kilogram de nuci intr-o zi.

Acum cativa ani, eram intr-un program de specializare de productie curata in turism, mergeam pe la hoteluri cu specialisti in domeniu care ii invatau pe cei din turism sa-si reduca unele costuri, eficienta, etc…intr-o zi, ca un fel de bonus, am ajuns si la o fabrica de mezeluri. Stiam ce este pe acolo, mai vazusem episodul…, deci,  cum se faceau carnatii? O doamna lua o bara pe care erau infasurati carnati, cred ca avea 10 kg cel putin o singura bara, apoi aseza bara pe un suport deasupra unei oale. Cu o cana mare lua un lichid galben si turna peste carnati. Si acestia deveneau galbeni cum ii vedem la vanzare…sau parizerul odata afumat era racit cu un furtun de apa :)) Mai bine, te duci si cumperi carnati facuti ca acasa, cu simt de raspundere, fara toate prostiile in ei…

Bine, la capitolul carnati sau salam natural, nimeni in Valea Prahovei si Bucegi nu sta mai bine decat Sorin Aldescu de la Cota 2000…nu vinde la bucata, evident, ci ii include intr-un platou traditional. Publicasem intr-o zi niste poze…el si Cristi Mitirita se remarca pe segmentul acesta. Este foarte fain sa stii de unde sa cumperi unele lucruri si unde sa te opresti in excursii, etc. Nu mai stai sa-ti faci probleme, oare cum este facut, oare cand expira, de la ceva tot trebuie sa murim…, mergi asadar la sigur.

Digital Camera

Din pacate, lipseste ideea promovarii unitare, si in acelasi timp pe diferite segmente,  a Parcului Natural Bucegi, un munte de bani cum l-am mai comparat uneori, daca ar fi administrat la polul opus decat este astazi. Fara sa strici mediul si sa dezvolti si turismul. Dar cand nu vrei decat sa stai pana la 100 de ani in fotoliul de director al Parcului si sa nu faci nimic…, ce rezultate sa fie? Este lent tare actualul sef al Parcului, trebuia sa fie cel mai tare din Bucegi si nu este nici macar ultimul…practic nu conteaza, nu are nicio viziune, dupa ani de zile de tot felul de presiuni, probabil i se pare ca nimic nu mai are rost, ca nu poti face nimic, pentru ca esti impiedicat…o lasi asa, mai batraneste.

Mai ma uit si pe la stiri, am si ras, titluri bombastice si continut zero, am citit de un atentat asupra unui amator grec. De fapt, era armator, dar nu stiau redactorii ce inseamna. De asemenea, o fotografie cu o garda de corp a lui Obama circula pe net, cica este un reptilian :)) Iar cei de la Casa Alba au zis ca sunt prea costisitoare serviciile extraterestrilor ca sa apeleze la ele…va dati seama, trebuie sa-i raspunzi fiecaruia dupa mintea lui, sa poata intelege.

De exemplu,  am scris mult deja, si unii se vor plictisi sa citeasca, suntem in viteza mereu, dar nu-i nimic,  citesc eu 🙂 Ia sa-mi fac un ness cu lapte… Nu este voie? Nu ar fi prea indicat…asta este acum! Cate lucruri nu sunt indicate si totusi se fac. O interactiona cu antibioticele? Poate ca da, dar nu ma intereseaza sa caut pe net. Pe ideea ca nu te afecteaza ceea ce nu stii…, insa cum eu niciodata nu am fost de acord cu treaba asta, o sa caut mai tarziu…, acum ma prefac ca nu ma intereseaza :))

Digital Camera

Trebuie sa scriu ceva si despre statiunea Nucet, Consiliul Judetean Dambovita m-a lamurit cum va fi si ce va fi, dar nu imi propun nici asta acum. Nu exista insa comparatie cu prefectul din Prahova, care comite numai atentate la inteligenta cetatenilor, omul pur si simplu raspunde cum i se pare, de unde concluzia ca nu intelege limba romana. Pacat de el… Auzi ma’? Pacat de tine! Cum naiba ai ajuns tu prefect…Doamne Fereste! Hai putin pe la Busteni, sambata, ca se dezbate bugetul, ocazie cu care poti sa mai joci si tu putin fotbal in sala.

Despre primar nu mai zic nimic…bine ca a anuntat ca este o dezbatere publica, dupa asta se poate spune ca oricine a stiut, asa ca…

Sa scriu si de evadari in intamplare, asa imi place sa spun. Se poate evada din realitate? Dar oare este realitatea cea adevarata? Ce ar fi ca intr-o zi sa descoperim ca totul este fals, ca suntem ca o colonie…de furnici educate intr-un singur sens? Sau ca poate adevarul ne priveste, sta la doi pasi de noi si noi il privim si nu-l pricepem. Se spune ca orice informatie ramane, nu paraseste spatiul terestru. Unde ramane, este un mister. Poate este adevarat.

Anul trecut m-am convins de unele lucruri, am o predilectie de a trece fara sa intentionez in prealabil prin unele locuri, aproximativ la aceeasi ora. Intr-un an coboram pe Valea Caraiman la o ora, in urmatorul an, in aceeasi zi ca si in anul trecut, la diferenta de cam o ora, tot pe acolo coboram…sunt multe chestii din acestea. Nu stiu, cine merge prin Bucegi, ani la randul, cred ca poate simti anumite lucruri traversand anumite locuri…in minte iti apar stari pozitive sau negative, prin alte zone nu mai vrei sa treci…

Tot in cursul anului trecut, am avut doua experiente, daca prima m-a uluit, a doua mi-a confirmat foarte clar ca nu suntem doar noi pe Pamant. Eu sunt unul dintre cei mai sceptici oameni, degeaba imi spui un lucru, ca il fragmentez in zeci de parti, ma intreb de ce una, de ce alta, de ce asa si nu altfel. Toma Necredinciosul era mic copil…eu mereu am nevoie de certitudini, fiind o persoana suspicioasa. Nu dorm nopti pana nu inteleg un lucru 🙂

1

Eram pe Vf. Bucura, ramasesem singur, stateam jos si umblam la rucsac. Si deasupra mea s-au auzit niste pocnete, era senin, liniste, m-am uitat surprins, dar nu era nimic. Insa la distanta de cativa metri umbla un fel de vartej…il vedeam cum scutura florile, firele de iarba. Ulterior, cei care sunt pasionati de astfel de fenomene/prezente au marcat locul cu pietre. La cateva luni, m-am reintalnit cu forma aceasta de energie, unii spun ca era cel rau 🙂 , eu nu cred, nu ai pe ce iti fundamenta o concluzie. Mergeam la distanta de cativa metri de un parau cu apa putina, ce abia se strecura printre pietre. Nu era vant, era liniste si senin, o placere sa mergi pe munte.

Nu ma gandeam la nimic, cred ca mergeam asa relaxat. Si mi s-a parut mie ca se aude in albie, un zgomot, ca si cum apa clipocea. Cum eu stiam ca apa este mica, si practic nu are ce sa se auda, m-am oprit sa vad. Tot un vartej mergea in urma mea, evident paralel cu mine, si pe unde trecea se auzea clipocitul apei. L-am privit, apoi a urcat un mal abrupt, -sa-mi spuna si mie cineva ce curent de aer este asa de unul singur si urca maluri, isi schimba directia repede-, dupa care a plecat mai departe pe pajisti. As fi alergat sa-l pozez, am si facut o poza de la distanta, dar nu aveam cum sa-l ajung. Avea un tempo in plus. Insa daca l-am vazut de doua ori, am sa-l vad si a treia oara. Ma duc dupa el si-l filmez, vad eu, poate il ating. De atunci, chiar cred in multe lucruri, dar sa nu ne departam pe alte taramuri. Este usor sa aluneci spre alte extremitati…mai sunt unii care vin la Sfinx si povestesc cum au intrat in acesta.

Digital CameraPrin Bucegi

Acest lucru poate fi verificat foarte usor. Daca X a trecut prin stanca, poate trece si prin usa mea, si imi poate povesti ce tin pe fotoliu, culoarea peretilor, etc. Daca poate face acest experiment foarte simplu, comparativ cu intratul in Sfinx, atunci il cred. Pana atunci, nu. Si-or fi dorit prea mult sa intre in Sfinx si s-au lasat mintiti de Minte si Imaginatie. Sau cum ar fi oare sa se joace cineva cu mintea ta si sa creada ca poate face nestiut ce vrea? O fi posibil? Am auzit ca se mai joaca unii sau cate unii 🙂

Gata, pauza! 🙂 Sa caut niste poze! Ca un articol fara poze este ca o camera cu multe vaze de flori…, dar fara flori!

Si tocmai am auzit o piesa muzicala, aceasta 🙂

Sunt cateva scene frumoase in videoclip, pe canapea,  sau cand il stropeste cu apa din cada…, cand face unul poze pe strada si se interpune altul…, fluturii in stomac :))

„Aventura nu m-a ocolit!” la pachet cu „Nu credeam sa-nvat a muri vreodata!”

Uneori chiar credem ca totul se incheie…numai ca gandurile sunt ale noastre, de ce este mai important se ocupa Dumnezeu.

Alteori ne naruim in noi, fara sa fi banuit vreodata ca s-ar putea intampla. Din nou, am fost salvat…de mine in special 🙂 Este o poveste ce am sa o spun altadata.

Pentru ca nu reuseam sa intru in cotidian, s-a intamplat cum a spus Camelia…aventura nu a stat departe de mine. Am plecat cu niste prieteni, ei voiau la Pestera Bogdan…si asa a inceput. L-am chemat pe Matrix, mereu unii oraseni sunt problematici, ei cred ca ajungi asa, teleportat, in unele locuri. Hai sa mergem! 🙂 Eu cu toata energia negativa dupa mine…

1Cariera Piatra Arsa…unde se afla Pestera Bogdan si Avenul Haiducilor si traseul propus

Cum am trecut paraul Piatra Arsa si am inceput sa urcam toata panta abrupta spre Stana Regala, plecand asadar din Poiana Tapului, mi-am pierdut vorbele si in stomac simteam un gol. Eram aproape sigur ca intalnim vreun urs.

2In centru, in Poiana Tapului

In fine, am urcat, eu m-am dus spre dreapta sa vad niste vai mai bine, tot cu ideea de a ma da cu schiurile pe acolo si de a cobori prin padure. De pe muchia pe care eram, se vedeau urmele unei persoane. Ce cauta pe acolo, singur, nu stiu, poate vana ceva…

3

4Am si zarit o vale, pare interesanta

Am intrat in traseul spre Pestera Bogdan, stiind bine ca zapada nu prea sta pe versantul cu pestera, deci rar gasim gheata…nu este foarte periculos. Neavand chef de probleme, am stabilit sa intru eu repede cu Matrix in Avenul Haiducilor si in Pestera Bogdan, dupa care urma sa-i sunam pe ceilalti. I-am lasat prin urmare sus intr-o alta muche, la circa 20 minute distanta. Nu ai cum sa iei pe unii oameni, nu stiu sa reactioneze, trebuie grija mare, sunt multi factori de luat in seama…

5Spre pesteri, ultimii 150 metri

6Coborarea este destul de abrupta

Ne-am dus noi asa, cam in liniste, spre pesterile aflate deasupra unei cariere de piatra, inalta de vreo 200 metri…au si decedat cativa prin aceasta zona. Coboram, aud un zgomot, Matrix aude si el, numai ca scartaitul unui copac, il dubla. Ne-am apropiat de o stanca sa privim spre vale…nu era nimic. Cum zgomotul nu a fost mare, am presupus un animal mic. Asa ca am plecat spre Avenul Haiducilor, atenti la poteca ce mai pastra petice de zapada…insa nu era nicio urma de urs.

Uneori cate un urs mai statea iarna in acel aven, ne-am convins ca nu a stat in aceasta iarna si ca nici nu intrase…am cautat urme de gheare pe scara de la intrare, fire de par…nimic. Am coborat sa ne convingem ca nu este nimic si ca nu s-a schimbat ceva intre timp prin interior. Unele haine si rucsacii le-am lasat la intrare. Habar nu am cum de nu le-au inhatat ursii…

7Cu un picior pe una din scarile din Avenul Haiducilor…tot noi le-am bagat acolo in 2008 🙂

8

9Matrix tot ii dadea inainte cu pozele…voia sa surprinda momentul cand ma inhata ceva din interior 🙂

10

Iesim si coboram si mai jos spre Pestera Bogdan. La fel nicio urma de urs…ajungem si la pestera, intram, o vizitam, filmam cate ceva, eu tot incercam sa localizez ochiul de apa in care cadea cate o picatura de apa din tavan si producea acel sunet specific pesterilor. Aveam si lanterne, cu toate ca stiu fiecare piatra si metru, in detaliu, din cele doua pesteri.

11La intrare in Pestera Bogdan

12Intrarea in Pestera Bogdan

13Ne-am lasat rucsacii si am analizat putin imprejurimile…nu intram asa oricum in pestera

14Privind in prapastie…nebanuind ca pe acolo vom cobori putin mai tarziu 🙂

15

16In capatul pesterii

17Inscriptie originala, veche de vreo 130 de ani

18Trepte sapate…cine stie cand

19

20Spre iesire

Mai facem niste poze, apoi iesim ca sa incepem sa urcam pana la un moment dat, de unde sa-i sunam pe ceilalti… In fata pesterii aud un zgomot. Ceva mergea in stanga dupa peretele stancos. Un alt zgomot mi-a atras privirea deasupra pesterii. Nu se vedea insa nimic. Ne departam de intrare, ajungem dupa cativa metri in poteca, inaintam putin si…

21Cand am inceput sa urcam…franghia aceasta am montat-o in 2008, are vreo 15 metri…nu a luat-o nimeni 🙂

Un urs in poteca, un altul se uita la noi dupa un copac, inca unul deasupra pesterii…altul si mai sus. La Pestera Bogdan nu este decat o singura poteca, aproape de jur imprejur este haul acelei cariere. Nu am vazut niciodata asa ceva. Practic ursii stateau in poteca si asteptau. Parca stiau ca nu avem pe unde sa mergem prin alta parte…

Primul lucru este sa nu faci miscari bruste…cand ii vedeam cum isi lungeau boturile si maraiau… 🙂 Matrix i-a sunat pe ceilalti si le-a zis sa plece spre Stana Regala, ca ii vom suna noi. Nu i-am mai sunat :). Nu era nicio solutie sa aprindem un foc, nici sa ne retragem cativa metri spre pestera, ideea era ca trebuia sa plecam si ei parca nu voiau sa ne lase 🙂 Cum sa treci printr-o zona lata de 20-30 metri si in ea sa fie mai multi ursi? Nu treci!

Deci ce era de facut? Gasirea unei solutii rapide. Am gasit una singura…mersul pe marginea prapastiei…de vreo 200 metri 🙂 Ca eram cu Matrix, altfel probabil aprindeam un foc si sunam dupa cineva 🙂 Chiar ma gandeam, ca in fata pesterii primisem un mesaj in care imi spunea o fosta colega ca voi trai 100 de ani… si acolo, cu ursii aceia, nu mai parea deloc ca timpul se mai masoara si in ani 🙂

Cine a fost la Pestera Bogdan stie ca in jos, dincolo de intrare,  este un perete  cu trasee de alpinism. Trebuia facut ceva ce ursii nu ar fi putut. A fost ca la circ…noi mergand pe marginea prapastiei, unde un pas gresit insemna moarte si ei paralel cu noi pe unde era padure. Nu au coborat dupa noi, doar nu erau nebuni 🙂 Asteptau sa iesim undeva, intr-un loc mai accesibil. Era o solutie cum fac multi oraseni, ii lasa rucsacul in fata si apoi fug, iar ursul se preocupa cu rucsacul. Dar ei erau multi si nu le astamparam deloc foamea 🙂 poate ca mai rau ii intaratam. Si apoi unde sa arunci rucsacul? In poteca? Era inutila o asemenea actiune. Am mers pe versantul inclinat, tinandu-ne cand de o piatra, cand de iarba…apoi prin zapada.

Cine sa mai stea sa puna corzi de asigurare, pe unde mergeam nu era nimeni nebun sa bata un piton, nu exista logica sa marchezi un traseu de alpinism, asa pe margine de prapastie. Mie nu-mi place acest sport, cataratul pe corzi, ba chiar il evit… 🙂

Pentru o vreme parea ca ursii ne-au pierdut urma…am ajuns pe o panta inclinata cu zapada mai tare, deci alta problema, un tobogan. Nu am reusit sa gasim un fel de saritoare pe unde sa coboram la baza peretului, pentru ca era un risc prea mare sa alunecam pe zapada inghetata. Asa ca am urcat mai departe spre…pereti de piatra verticali de jur-imprejur, si o prapastie in spate. Imediat dintre copacii de pe margine a iesit un urs, apoi al doilea. Un altul era mult mai sus… 🙂

Ezitau sa se avante pe panta inclinata…dar nu am folosit timpul castigat, pentru ca „ne-am incuiat”. Este un termen montan ce semnifica o situatie fara iesire, este un capat de drum. Am ajuns la peretele stancos vertical dar degeaba nu aveam cum sa-l urcam. Mai mult de atat, cand m-am intors intr-o parte, fara sa ating ceva, o stanca de vreo 50 kg s-a desprins de la jumatate de metru in spatele meu si s-a dus la vale. Abia ce facusem un pas. Nu am stat sa vedem ce surprize se mai produc si…am coborat de unde urcasem, spre ursi adica…

Am coborat pentru a alege o varianta de urcare mai buna, diferita. Aparent parea mai buna…Nici nu am inceput bine sa urcam ca imposibilul era iar in fata noastra. Cum sa urci 10 metri aproape verticali, cu zapada si varfuri de stanci? Am privit repede zona, cineva trebuia sa lege coarda peste cei aproape 10 metri. Alt plan nu exista. Doar nu ramaneam acolo, suspendati pe o stanca, de jur-imprejur variante imposibile… Prin urmare, am pornit inainte, avand mai multe sanse decat Matrix, desi el este un alpinist cu experienta. Eu cand stiu ca am o sansa, nu prea fac greseli…Dupa vreo 6 metri, imi scapase un picior 🙂 dar eu cand cred ca pot…mancam stanca aceea si tot reuseam. Este un fel de a spune…

22

Dupa ce am intins coarda si am ajuns mai sus, era sigur ca niciun urs nu ar mai fi ajuns la noi. Dar cand am ajuns amandoi, un urs era deja langa stanca de langa care plecasem. Nu am stat sa-l imitam pe Basarab la Posada. Pe unul il vazusem la un moment dat mult mai sus. Ne gandeam ca poate vine pe deasupra si facem cunostinta fortat 🙂 Pierdusem ceva timp cu escalada pe acea panta.

Apoi ca sa iesim in sfarsit pe teren sigur, am urcat precum Jack pe vrejul de fasole…mai intai intr-un copac si de acolo salt pe o stanca si in padure. Niciun zgomot de urs, nu se vedea nimic…asa ca am coborat cu bine pana la baza carierei. Jos, ne-am uitat inapoi…un urs inca mai era pe o panta…deci nu va duceti pe acolo ca aia au foame grozava :))

23Matrix 🙂

24Unui urs ii trebuie mare tupeu sa faca asta 😉

25Pana la urma, al treilea urs era in spatele nostru 🙂 Pe doi ii vedeam in fata, scurmau prin zapada 🙂 Celalalt cine stie pe unde era 🙂 In poza se vede ca erau cam „mici” 🙂 doi dintre ei

26La baza peretului. Intotdeauna cel mai rapid si mai inteligent castiga. Asa a fost mereu si asa va fi 🙂 De aici de jos, ne-am uitat in sus, pe acele pante stancoase…un urs tot mai era pe acolo…

Aventura a tinut vreo 50 minute…cam cat…am vrut doar sa spun, cam cat 🙂 etc.

Dupa ce le-am dat tzeapa ursilor, am plecat spre Sinaia…apoi dupa cateva cumparaturi ne-am gandit noi sa aprindem un foc. Ca parca ajungeam prea repede acasa… 🙂

27In fata castelului Peles

Totusi nu ne-a luat mult timp, incepuse sa si ploua. Asa ca am separat jarul de focul valvataie…stiti, multi cand fac un gratar asteapta sa arda toata lemnele. Eu cand vreau ceva, de regula vreau atunci :)) Este buna si asteptarea dar nu mereu 🙂 Focul putea sa arda in vecinatate, pe mine ma interesa jarul. De altfel, asa si este bine…sa nu te rezumi doar la a lasa focul sa arda pana se face jar…mai bine il intretii in paralel, poate iti mai trebuie jar 🙂 Si cu un bat cand ai nevoie mai tragi jar sub gratar 🙂

28In cateva minute am strans si lemne, am aprins si focul

29Practic 😉

30Ia te uite ce mananca astia? Alimente nesanatoase! Pai la asa oameni, asa alimente…hai ca poate nu murim asa repede 😉

Focul ardea pe ploaie, noi in tepuse agatasem carnati afumati…originali evident. Nu stiu, la carnati ma refer? 🙂 Un pet de Pepsi si la povesti in ploaie :)) Ce aiurea, nu? :)) Ce fain este sa fii aiurea 😉 Langa noi apa, pe deasupra un stol de corbi facea galagie. Cel mai bine este ca atunci cand ai o pofta sa nu o amani 🙂 Nu stiu daca merge carnati, chifle si pepsi…dar asta este. Nu aveam cum sa fac mamaliga, eu sunt cu mamaligile in cap. Am luat zilele trecute niste smantana de la taranii din zona Branului ce vin pe aici. Era 16 lei/kg. Bine ca am gustat inainte de a face mamaliga. Pacat ca nu am gustat cand am cumparat-o 🙂 Era prea grasa, avea un gust ciudat si un miros suspect. Probabil asa era ea…dar mie mi s-a parut scarbos si mi-a disparut pofta pentru cateva zile 🙂

31Am acoperit focul cu zapada…mai incolo am lasat mancare si pentru domnii corbi ce survolau zgomotos zona, atentionandu-ne ca sunt si ei pe acolo… Vai ce urat din partea noastra, sa hranim vietatile padurii…daca noi facem asta, vai, nu pot sa cred… 🙂

Asta a fost intamplarea de ieri. Mai trebuie sa fac umbra pamantului 🙂 S-a intamplat asa pentru ca am fost plin de energie negativa si cand nu esti optimist, cu o vedere pozitiva, atragi necazurile. In conditii normale nu as fi mers la Pestera Bogdan, iarna…

32Si traseul de catarare impusa prin Cariera de la Piatra Arsa. Am plecat pe traseul rosu, ne-am oprit la perete, ne-am intors si am urmat varianta verde. Este destul de periculos, de inalt 🙂

Bine, acum sa sustin eu teza normalului este cel putin interpretabil 🙂 Mai spunea Matrix, ca nu au scapat dusmanii de mine…Care dusmani? Eu nu stiu niciun dusman. Nu urasc pe nimeni, nu port ura cuiva, fac ce cred eu ca este bine… Nu traiesc cu gandul sa aranjez pe cineva, ca rezolv pe altcineva, mi se pare pueril, pierdere de vreme. Sunt atatea lucruri de facut. Una este atitudinea fata de anumite ilegalitati si distrugeri ale mediului, actul in sine, si altceva persoana… in fine, este complicat, putini ar intelege 🙂

Concluzia este ca am depasit si momentele acestea…

Multumiri tuturor pentru cele scrise la articolul anterior! 🙂

Ale lumii, ale mele…o intamplare pe Bucegi, aceeasi, in alte conditii

Ce am mai citit si ce am mai retinut 🙂

Ca SUA si China au nave in Pacific, parca asta era oceanul, si dau lupte cu o civilizatie extraterestra ce si-a facut o baza subacvatica. Evident civilizatia are o atitudine ostila fata de specia umana 🙂

Ma astept in fiecare dimineata sa aud ca Japonia se ia la tranta cu China sau cu Taiwanul pentru niste insule…pana acum s-au batut cu tunuri cu apa.

De asemenea, o sa vina ziua cand Israelul va ataca Iranul, sau poate ca Iranul va ataca preventiv Israelul. Unii spun ca asa incepe un nou razboi mondial. Pana una alta, iranienii au prezentat o arma inteligenta, un avion spion fara pilot…si sa nu uitam ca rachetele lor nu doar ca pot cadea in bazele americane din tarile arabe dar pot ajunge pana in Romania. Riscuri pe care noi ni le asumam dinainte fara sa ne-o ceara cineva.

Ma uit si la telenovela Dan Diaconescu si Oltchim. Daca are banii va castiga un imens capital electoral, lumea il va vedea ca pe un mare patriot, daca nu are…nu se va intampla nimic. De promisiuni oricum toti eram satui 🙂

Am aflat si ca renumitul scriitor Sven Hassel a incetat din viata…cred ca foarte multi i-au citit cartile, aparute in tiraj mare si la noi dupa Revolutie.

Jurnalul National a publicat un articol foarte bun despre Parcul Natural Bucegi, in data de 25 septembrie 2012, intitulat „Safari printre oi si ghertoi pe Drumul Babelor”.

In postarile anterioare s-a adus vorba despre cunoscutul om de munte, Nae Popescu, un mare iubitor al Bucegilor. Cunoscatorii muntelui stiu ca exista si un traseu denumit Memorialul Nae Popescu. Traseul porneste de langa lacul Bolboci. Nae Popescu a murit in 2001 pe Plaiul Mircii pe cand efectua lucrari de intretinere la un traseu deschis de dumnealui. Prin anul 2008, am reusit dupa mai multe excursii sa parcurg toate traseele marcate de acest mare om al muntelui. Eu nu stiam la acea data cine a marcat traseele, trasee ce nu se regasesc pe nicio harta turistica si nici nu mai pot fi incluse din doua motive: traseele trebuie remarcate, iar remarcarea nu o poate realiza decat …eu. Ma bucur ca am pozat in detaliu acele trasee, astazi disparute, unele prin „grija” oamenilor platiti de Consiliul Judetean Dambovita sa „refaca” anumite trasee turistice. Poate intr-o zi le vom reface…

Promiteam ca voi posta o filmare cu niste capre negre pe Valea Caraimanului, filmare facuta sambata trecuta. Cam 3/4 din aceasta se vede bine, apoi cand iedul s-a repezit la mama sa a dat niste pietre la vale…si m-am uitat sa nu vina pe mine. Apoi, nu am avut ce face si am umblat pe la aparat…dar o mare parte se vede bine 🙂

Scriam ca sambata am pornit pe un traseu pe munte, fara a-l stabili dinainte si ca eram fara idei, chef…pana la urma s-a dovedit o zi frumoasa…plina de pietre, unele semipretioase, care au dat o nota particulara zilei. Numai ca, nu a fost doar atat.

In acea zi, am coborat spre firul Izvorului Dorului. Era liniste deplina, nici musca nu se auzea. Mergeam la cativa metri de albia paraului, prin care se strecura usor un firicel de apa. Trecusem de „columna” si de crucea cantonierului Ion Negoescu, cazut la datorie pe 25 mai 1948, asa scrie pe cruce. Mergeam la fel cum era si atmosfera din preajma …linistit.

Mi s-a parut la un moment dat ca am auzit un clipocit de apa…nici nu am intors capul spre stanga unde era paraul, pentru ca deosebesc unele zgomote, defect din armata. Nu avea cum sa faca apa asa, nu era nici debit si nici vant. Dupa cativa metri, ma opresc putin suprins de un nou zgomot si privesc la izvorasul cel timid. Nu avea cum sa clipoceasca el intr-o vreo adancitura, etc, debitul era infim. Cand privesc mai bine, pe langa apa se miscau firele de iarba uscata. Se intampla aceeasi chestie ca la Vf. Bucura de care am mai povestit. Am privit in mai multe parti, ori mi se parea, ori era de domeniul medical, ori era ceva, ori…

Chestia respectiva, fara forma, inainta spre amonte, mergea paralel cu mine. Nu mi s-a parut nimic…doar firele de iarba in miscare arata pe unde trecea. M-am oprit si am privit cum se duce mai departe. A urcat apoi malul intr-o portiune inalta de cel putin 2 metri, a trecut prin fata mea, la vreo 15 metri distanta si s-a dus pe pajisti, spre est. Scot aparatul si fug dupa ea…fara sa ma gandesc ca o filmare poate fi mai relevanta. Bine, nu stiu cat de relevant ar fi, si eu daca as auzi pe cineva as fi oarecum sceptic.

Am fost insa surprins sa vad pe Vf. Bucura ca acolo unde am aratat intr-o imagine, locul intamplarii, era marcat cu o coloana de pietre pusa una peste alta. Am alergat putin, poate 50 metri. M-am oprit insa…ca asa am vrut nu ca am simtit ceva. Mi s-a parut mie ca trebuie sa ma opresc. Prin unele zone ale Bucegilor trec rar, pentru ca am asa niste stari ciudate…de exemplu la crucea unei eleve din padurea Cocora, mereu am o strangere de inima, ca si cum acolo s-ar fi intamplat ceva groaznic. Oricum nu stie nimeni ce s-a intamplat, eleva era nascuta parca in 1964 sau 1969.

Si urmarea acestei intamplari, un prieten bun de pe net mi-a dat cateva sfaturi, adica a fost cel mai realist dintre toti. Doua personaje monahale au spus ca de fapt era „cel rau” ce incerca sa ma amageasca. Acum nu stiu cum incerca sa ma amageasca, ca doar mergea si eu intotdeauna am crezut in existenta lui. Altii au spus ca este sufletul ratacitor al cuiva care a murit in chinuri…de asemenea, o alta versiune ar fi ca este un spirit al muntelui. Data viitoare, daca va mai fi o data viitoare voi stii ce sa fac 😉 Poate ca trebuia sa ma tin o vreme dupa ea…cred ca pe panta care venea as fi ramas insa in urma…Si apropo de urma, firele de iarba se miscau cam pe un 1 -1,5 mp si vedeai acest lucru si de la vreo 20 m distanta. Ceva ca in filmele SF sau cu „glumeti”  mergea la firul ierbii 🙂

Bine, si mie daca mi-ar povesti cineva l-as privi…cred ca oarecum, intr-un fel :))

Arsenie Boca – episodul de la Sinaia, aspecte noi

Intr-o zi, parca prin 2007 sau 2008, eram intr-un birou cu mai multi colegi…si a intrat cineva care vindea felurite carti despre parintele Arsenie Boca. Seful de atunci a cumparat vreo 20 de bucati si le-a dat pe degeaba la altii…

Atunci am intrat si eu mai in detaliu cu acest subiect, fara a patrunde prea bine lucrurile 🙂

In fine, anul trecut, cine isi mai aminteste, am povestit ceva ce mi s-a intamplat schimbandu-mi la 180 de grade perceptia despre acest parinte…cineva cu mare credinta l-a rugat pe parinte sa-mi dea un semn, fara sa-mi spuna ca il va ruga. Eu mai cu putina credinta acceptam asa omeneste unele fapte ale parintelui…si ceva intr-o seara ma gadila pe la mana si picior, stateam la o masa, singur, scriam, de vreo trei ori s-a intamplat chestia asta. Am aprins lumina putin speriat, nu am observat nimic, dupa care putin dezorientat mi-am vazut de treaba, dar ma obseda gandul intamplarii…si peste putin timp persoana care il rugase pe parinte a intrat la mine in camera si m-a intrebat daca am simtit ceva, intrucat il rugase pe parinte sa-mi dea un semn. Am facut ochii mari :)) Apoi am mai vazut poze cu parintele prin locuri monahale si pesteri putin vizitate de prin Bucegi, am mai citit…si nu mai sunt atat de distant :))

Ieri am auzit o intamplare despre parinte…spusa de un preot. Povestea cum l-a cunoscut pe Arsenie Boca…in Sinaia, cand i se instituise domiciliu fortat. Nu o sa va spun unde statea parintele, pentru ca toti stiu, dar sa fie  asa?! 😉 Parintele era scos prin oras in anumite momente, foarte rare… si preotul l-a cunoscut pe strada. Parintele Arsenie purta ochelari de soare si era fara barba…dupa el se tineau „supraveghetorii” de la Securitate. Am auzit si eu numele unui localnic…

Peste cateva ore eram prin vecinii „localnicului”…care era „in combinatie cu unul Lazar din Ploiesti care conducea anchetele pe judet”. Aflu apoi ca Lazar asta, un mare tortionar, murise. Dar nici localnicul nu era prea bine. Eu as fi vrut sa-l intreb cate ceva despre parinte…oricum il batuse, chestii de-astea…numai ca acest Costica, ca asa il cheama, nu era acasa. Si nu era acasa, nici la propriu si nici la figurat. A patit o multime de necazuri si acum isi duce batranetea la un sanatoriu…probleme cu capul.

Cam toti cei care au avut ceva cu parintele Arsenie Boca…au patit tot felul de nenorociri! Nici cu parintele Ioanichie lucrurile nu vor sta altfel…ma gandesc eu 🙂

22 de ani de la moartea parintelui Arsenie Boca

22 de ani de cand parintele nu mai este fizic printre noi…

Ca oricare,  am fost si eu la mormantul lui de la Manastirea Prislop…daca vreti sa stiti cum a fost atunci va invit sa recititi postul de anul trecut:

https://buceginatura2000.wordpress.com/2010/11/28/21-de-ani-de-la-moartea-parintelui-arsenie-boca/

Parintele spunea ca ne va fi de folos mai mult dupa ce va muri. Am citit multe carti si am auzit sute de pareri despre dumnealui. Le-am perceput…ca omul care citeste o poveste despre cine a fost cineva, cand traia. Unele sfaturi le-am retinut, peste altele am trecut cu nepasare…

Cand am fost la manastire si la mormantul sau, nu am simtit ceva mai neobisnuit ca de obicei…profan 🙂 si mai si zambesc!

Intr-o zi, anul acesta, am si scris despre aceasta, s-a produs o intamplare. De ceva timp mai rasfoiam unele dintre cartile lui Arsenie Boca, reveneam la anumite istorioare, si gandurile imi pendulau intre a crede ca este posibil si nu a crede ca este posibil sa vorbesti cu parintele. Mai stiam ca cel rau poate lua glasul oricui, poate maslui astfel Adevarul incat sa fim pacaliti noi, oamenii…

Sotia mea si multe alte persoane mai apropiate sunt mai cu credinta decat mine, citesc, se roaga, tin post…eu sunt mai pacatos, nu tin post decat in Saptamana Mare, mai tin si dusmanie, fac destule ce nu ar trebui.

A venit discutia cu sotia…ea mi-a zis de ce nu-l chem pe parinte sa vorbesc cu el. Nu mai stiu exact motivul, trebuie sa caut postul…

Poze de acum 6 ani dintr-o zi de 28 …dar era august

Mormantul parintelui

I-am zis ca de ce nu-l cheama sau trimite ea, fiind mai avansata in credinta, apoi ne-am vazut fiecare  de treburi, eu uitand instantaneu de aceasta discutie si concentrandu-ma asupra altor lucruri. S-a intamplat insa ceva la circa o jumatate de ora, cred, dupa discutia despre parinte!

De trei ori m-a gadilat ceva pe la picior si la mana, pe partea dreapta, am aprins becurile la camera, am zis ca o fi vreo insecta, ceva. Prima oara nu prea am dat importanta, a doua oara eram deja cu ochii in patru, iar a treia oara eram in alarma. Ceva ma mangaia sau gadila, cand la mana, cand la picior…

Ok, cand se intampla lucruri de neinteles, avem tendinta sa credem ca ni s-a parut, sa ne intrebam poate nu am innebunit?! Si dupa aceste trei semne, stateam eu linistit la calculator, cam absent, cu gandul la ce se intamplase. Cand aproape uitasem si ma luasem cu altele, intra sotia in camera si ma intreaba: „Ai simtit ceva?”

A cazut cerul pe mine cand mi-a spus ca l-a rugat pe parinte sa vina sa-mi dea un semn! Deci ma credeti sau nu, eu cred ca parintele traieste printre noi, i s-a dat aceasta putere. In Biblie, se spune ca toti cei adormiti nu mai stiu nimic pana la Judecata…insa daca Tatal are alte planuri pe care noi le intelegem omeneste? Daca El a schimbat regulile sau le schimba este oare dator cu vreo explicatie cuiva? Daca in lupta de pe Pamant este nevoie si de vii si de adormiti? Cred ca numai prin rugaciune sincera putem afla.

Si eu cred ca parintele poate face unele lucruri si acum…dar majoritatea celor care citesc carti de sfinti, duhovnici fac o greseala in opinia mea foarte mare. Intai trebuie sa ne rugam la Dumnezeu si la Fiul Sau, apoi la ceilalti, sa nu confundam lucrurile. Preaslavind un duhovnic, fie el si cel mai mare al neamului, si uitand de Tatal Ceresc, facem voia celui Rau, uitam de Cel care ne-a dat viata si si-a dat viata pentru noi.

Sfintii, preotii, duhovnicii, etc, ne putem ruga la ei, ne putem inspira din viata lor, dar implinirile sunt decise de Dumnezeu.

Poate se asteapta cate unii sa scriu sursa cuvintelor de mai sus…nu o stiu, e din mintea mea. Cu astfel de chestii am deranjat pe multi, inclusiv ortodocsi ca si mine. Si dau iar acelasi exemplu: deci eu nu cred ca la manastirea Caraiman din Busteni este mereu Cel invocat. Atata timp cat niste pesti colorati inoata printr-un mic ochi de apa, printre mii de monede si bancnote, in conditiile in care la portile manastirii sta o gloata de cersetori….acolo este Iisus, printre ei, la porti, nu cred ca poate sta in interior, si unii care au fost acolo stiu la ce ma mai refer.

Sunt evident si preoti pe care-i asculti cu mare placere, cu atentie, ale caror cuvinte iti patrund in suflet, sunt in zona Valea Prahovei-Bucegi astfel de persoane…

Am scris intr-un post ca sotia mea, inainte de a adormi, se roaga…de multe ori adoarme cu mainile impreunate, este o imagine ce ar impresiona pe oricine, ca si cum Dumnezeu printr-un inger  o trimite in lumea viselor. S-a spus atunci ca e vorba de magie alba, ca mi se fac vraji, mai recent conversez cu nu stiu ce persoane, pe blog, la fel de…vrajitoare :)))

Faţă de astfel de vorbe nu am decat o parere: „sa fiu eu o vesnicie vrajit de asemenea persoane!” :)))

Nu stiu, dar cred ca ar fi bine astazi sa trimitem fiecare un gand catre parintele Arsenie Boca…

Daca nu ar fi fost, nu s-ar fi povestit :)

Intotdeauna planurile le gandim noi dar realizarea lor este decisa de Altcineva.

Nu am reusit sa merg la Maratonul Ciucasului, ce sa fac, asta este, nu am primit unda verde din cauza plimbarii nocturne pe la Bolboci. Dar intotdeauna am un plan de rezerva si o rezerva la planul de rezerva. Si ma intalnesc cu cineva, vorbim, stabilim unde mergem, ca e fain si venim in timp util…asta era planul de rezerva. La scurt timp cade datorita activitatilor in familie :)))

A ramas rezerva, si de necrezut a picat si ea in aceiasi zi. Atunci am zis ca e clar ca trebuie sa se intample altceva. Si am zis sa astept, evident eu nu pot sta linistit prea mult timp. In timp ce merg, privesc, gandesc, vorbesc la telefon, daca sunt acasa, cu o mana caut ceva, cu ochii pe la ecran, mai dau un sms, potrivesc apa la baie, ce mai e nebunie. Daca am ceva important de facut a doua zi, si merg la somn, pana adorm intorc problema de nu stiu cate ori sa vedem daca totul iese bine, mai ma dau jos din pat de cateva ori :)))

Si nu aveam stare de loc, cand suna telefonul. De ce au cazut trei planuri? Pentru ca era un al patrulea mai important si dupa ce stabilim ora si locul ne-am intalnit azi.

Am fost cu niste oameni deosebiti prin Bucegi, o sa pun doar o poza cu unul dintre acestia, il cunoasteti, oricine il stie. Desi am acordul lor, nu o sa dau prea multe detalii. Sunt destule persoane care merg cu mine prin Bucegi si nu spun niciodata nimic despre ei, ca nu este ok.

Pentru mine este o mare implinire  sa merg cu astfel de persoane, ca au incredere in mine, sper sa nu dezamagesc pe nimeni vreodata. Am povestit azi in special de o drumetie cand ne-a prins o ploaie puternica pe Platoul Bucegilor si cei de la Piatra Arsa ne-au uscat hainele…

Tot  ce pot sa mai spun este ca atat Mircea cat si ceilalti sunt intr-o forma fizica de invidiat.

Intr-o zi, acum mai bine de trei ani, l-am intalnit. Dupa ani de zile de urmarit emisiunea lui, l-am cunoscut. Nu stiu cum, dar desi stiu ca din multe puncte de vedere nu sunt un bun crestin, Dumnezeu mereu a vrut sa ma tina pe calea Lui, indeplinind mai tot ce imi doream.

Azi mi-a trecut o idee prin minte…bine, mie imi vin „n” idei intr-o zi, o sa va povestesc in zilele urmatoare ce voi face, pregatiti-va de ceva mai ciudat 🙂

Duminica Floriilor…La Multi Ani!

Imi vin in minte o multime de cunoscuti care au nume de flori, derivate din acestea: sotia mea, fratele ei, Florin de la Garda de Mediu, Narcis de la Stana Regala, Camelia Perfectiune 🙂 e super fata aceasta, Florin de la ProTv Sinaia…multi altii pe care nu-i mai enumar ca sa nu omit pe vreunul. Atat lor cat si tuturor celor cu nume de flori, un La Multi Ani insotit de toate urarile de bine.

Acum in Valea Prahovei…zapada destul de multa pe Bucegi

Ar mai trebui sa indemn cu ocazia acestei zile sa fim mai buni unii cu altii, si sa nu uitam ca „iubirea de bani este radacina tuturor relelor…”. Poate ca ar trebui acum in postul Pastelui sa facem ceva si pentru altii, ca daca facem pentru ei, pana la urma tot pentru noi facem…

Viata este o lupta, destinul ne alege pentru anumite lucruri, sunt lucruri care trec pe langa noi, cu putina atentie vom reusi sa le transformam in folosul tuturor, daca te izolezi nu iti faci decat tie rau. Lucrurile trebuie luate cum vin, abordate din unghiul potrivit pentru ca nimic nu apare intamplator.

Printre multele prostii si lucruri bune pe care le-am facut si le voi mai face, au fost unele chiar inspirate. Mi-am ales sotia pe strada, am vazut-o cu parintii plimbandu-se o data. Apoi altadata intamplator ne-am intalnit prin centrul Busteniului, dupa aceea prin alt cartier al orasului. Intr-o seara am stat eu si m-am gandit, de ce oriunde ma duc imi iese fata asta in cale? Mi-am propus cand o vad sa o opresc, fapt si realizat. E greu sa fiu oprit cand mi s-a fixat o idee in minte…evident ca s-a speriat si ea si ai ei…am oprit-o pur si simplu in plina strada, discutii, plimbari, si uite asa ne-am casatorit. Intotdeauna am facut lucruri neprevazute pentru ca anumite chestii vin doar o data, daca ai sansa sa stii sa privesti dincolo de ele stii ce este de facut. Trec peste certurile cu neamul ei mare din Oltenia, si de actiunile mele pe munte care o enerveaza, dar lucrurile se intampla pentru ca trebuie sa se intample…scopul lor nu-l intelegem uneori decat destul de tarziu.

„Puterea gandului”…cum zice Camelia, pe blogul ei 🙂

Si o melodie pentru toti:

http://www.trilulilu.ro/duralia_ovidiu/d2ba3bce0d40d3

Compact – O stea din cer
http://embed.trilulilu.ro/audio/duralia_ovidiu/d2ba3bce0d40d3.swf
Asculta mai multe audio diverse