In Poiana Stanei Regale de Florii…

Poate ca noi trecem dar povestile raman mai mult ca noi.

Poiana Stanei Regale este un loc cu multe povesti, cel putin pentru mine. Evident, are si o istorie aparte… pe aici au fost toti regii si reginele Romaniei, inclusiv imparatul Austro-Ungariei, Franz Josef etc.

Pe vremea lui Ceausescu am auzit de acest loc. Aici urcau tata cu un prieten al sau, Mihai Fratila din Poiana Tapului, sa cumpere Pepsi, bere, duminica. Apoi de prin clasele primare ma luau cu ei niste batranei simpatici, care cotrobaiau padurile de zeci de ani. Mai luau si alti copii cu ei si era fain. Ne invatau tot felul si vorbeau tot felul, multe dintre discutiile lor le stiu si azi poezie… De cate ori mergeam… ei faceau cat mai putine, noi trebuia sa adunam lemne de foc si lor ba leurda, ba urzici, ce ziceau 🙂 Multi ani am mers cu ei pe acolo, faceam focul ba sus in poiana, ba jos prin leurda aproape de radacina unui fag smuls de vant. Fagul a putrezit demult cum si ei au murit de multi ani…

Apoi veneam cu prietenii din liceu si faceam gratare sus in poiana, primavara. Ori din cauza berii, ori ca asa voiam, uneori ne mai aruncam dezbracati prin zapada ramasa pe ici, pe colo :)) Ne-am facut insa mari! Dar daca ne-am vorbi, am face la fel 🙂 Anul acesta e compromis ca nu mai e zapada :))

Dupa care prin 2008 intra pe piata unitatea turistica Stana Regala. Frumoase momente… ce au durat ani buni…

Si cate altele…

Azi am fost pe acolo la o plimbare scurta… M-am intalnit cu mai multi prieteni care culegeau leurda. Culesul nu este asa important. Nimic nu se compara cu a fi acolo, cu oameni pe care ii cunosti. Slanina, ceapa si cas afumat… este mancare mai buna ca asta prin astfel de locuri? 🙂 Ei au plecat apoi spre masina, eu pe jos, ca doar nu mai iesisem de mult timp prin padure…

Imagini de astazi:

Pe langa Peles

Turisti intre Peles si Corpul de Garda

Blocaj in poteca regala

1963, 1994 etc

Stana Regala

Poiana

Ningea pe la Crucea de pe Caraiman.

Inca mai erau ghiocei…

…si branduse si viorele

Prin leurda

Loc de popas

Minunate trepte regale

Apa de la fantana e potabila. Ma asteptam sa fie si aici panou ca nu e potabila.

Aceasta de la DN1, nu departe de gara Sinaia, are panou. Adica apa nu este buna de baut. La fel ca si la Izvorul Rece. Recent am auzit ca nici aceea de la o fantana din centrul Predealului nu ar fi buna. Este un fel de cismea langa biserica…

Oricum, am vazut persoane care continua sa ia apa chiar daca au aparut panouri. Cred ca actiunea aceasta de montare panouri trebuia dublata de o informare publica. Sa se stie cine a stabilit ca nu mai este buna apa…

Unirea din 24 ianuarie 1859 varianta montana, Proiectul lui Gabriel Pana, Comentarii despre atacul cainilor hoinari asupra zimbrilor… si Diverse!

Cota 1400, Terasa „La Sami”. Un cuplu simpatic si de bun simt se opreste la terasa. Ea merge inauntru sa se aseze la o masa. El ramane sa comande ceva de la gratar: „Vreau un pic si din aia, si din cealalta… „. Dl. Sami nu reuseste sa proceseze comanda pentru ca iese fata si spune: „Am lasat portofelul in masina”. Isi iau hainele si pleaca. Dl. Sami ii opreste si le zice: „Pai acum daca tot ati urcat, sa va dau cate un carnacior. Vreti si paine?” Cei doi se uita mirati si nu zic nu. Carnaciorii sunt foarte buni, lumea se uita, clar, dl. Sami este un bun comerciant. A ramas singurul din zona montana a Sinaiei care mai stie sa miste lucrurile in acest domeniu.

DSCF5476Vedere de la Cota 1400 spre Piciorul Pietrei Arse

Nu peste mult timp, apare un amic al dumnealui, care-i spune: „Bai, nea Sami, da-mi si mie o bere, dar sa stii ca mai imi trebuie 2 lei”. Dl. Sami: „Bine, iti dau asa, daca imi zici ce este maine”. Amicul: „Mie imi da cu duminica!” 🙂 Dl. Sami: „Si pentru tine ce inseamna duminica, 24 ianuarie?” Amicul: „Nu stiu!” Dl. Sami: „Este vorba de o Unire? Stii ce Unire?” Amicul, foarte mirat: „O fi Unirea Principatelor?” Dl. Sami: „Vezi ca stii? Ce Principate s-au unit?”Amicul: „Asta nu mai stiu”  Dl. Sami: „Si cine a facut Unirea, asta nu ai cum sa nu stii?” Amicul: „Bre, mie nu mi-a placut cartea, mi-a placut spritzul. D’aia am trecut pe bere. Cred ca Vlad Tepes!”:) Dl. Sami: „Bravo! Da banii incoace!” Amicul: „Imi dai berea acum?” Dl. Sami: „Nu. Ai platit doar informatia, sa-ti spun cine a facut Unirea!”. Amicul: „Deci nu e Tepes, ca ala e cu teapa…” Pana la urma i-a dat berea, dar ceea ce mi se pare foarte trist este ca oameni la 30-40 de ani, habar nu au ce inseamna Principate si cine a fost Alexandru Ioan Cuza.

***

Nu stiu daca ati auzit, dar in acest an, unul dintre cei mai buni triatlonisti ai tarii, dl. Gabriel Pana, da startul unui proiect ambitios… vrea sa fie primul roman care ajunge in toate capitalele lumii, pe bicicleta.

gp2Gabriel Pana (sursa: Facebook)

gp1Traseul (Sursa: Facebook)

Si-a propus sa se intalneasca si sa scrie despre romanii intalniti iar traseul sau va putea fi urmarit de toata lumea:

https://www.facebook.com/Romanii-in-capitalele-lumii-1541687879482365/?fref=ts&pnref=story

gp3Alaturi de ministrul pentru romanii de pretutindeni, dl. Dan Stoenescu. (Sursa: Facebook)

Trebuie sa ai mare curaj si o ambitie pe masura, ca sa te dedici unui asemenea proiect… care va dura cativa ani. Personal, sper sa-l sustina cat mai multi pe Gabi Pana si ca el sa fie sanatos, sa scrie aceste pagini de calatorie!

***

Acum comentariile pe marginea uciderii de catre cainii aflati prin paduri a unor zimbri, un eveniment foarte trist, produs tot din vina unor oameni iresponsabili, care in loc sa ingrijeasca acesti caini, ii abandoneaza… si astia ucid cam orice animal le iese in cale. Motiv pentru care… zic eu, chiar daca pare interpretabil, acesti caini ar trebui impuscati cat mai repede. Iata si niste opinii, preluate de pe Hotnews, cu ce mai gandesc cate unii despre aceasta situatie:

Razvan: „Cand o tara intreaga pune resurse si grija in salvarea de la disparitie a zimbrilor, acest animal – simbol national, cand am investit sume imense sa aducem zimbri din Polonia, sa ii ingrijim, si cand – dupa mult chin si truda – astia au reusit sa se reproduca, au fost re-adaptati la mediu natural… au fost ucisi de caini salbatici. Nu de lupi, de rasi, sau ursi..

La noi nu exista caini salbatici. Cainii salbatici sunt de fapt caini adunati din orase de „iubitorii de animale” si dusi pe sest si eliberati in padure, in salbaticie. Aceste ONG-uri de … extremisti gen Vier Pfoten, cutu-cutu si altii ca ei sunt DIRECT responsabili pentru asta. Ar trebui prinsi nu doar cei care au organizat relocarea si eliberarea cainilor astora in salbaticie, dar mers pe fir si vazut si cine i-a organizat si finantat.
Daca ar face cineva asta in Austria sau in Germania, cred ca ar plati amenzi si despagubiri pina i-ar veni cu acru in gura. ”

DSCF5464Privire spre hău, poate si al gandurilor

Gebeleizis2020: „Romanii nu au un fetis cu cainii; sunt intr-adevar un numar mare de idioti asa zis iubitori de animale si un numar mic de profitori, de javre cu 2 picioare care fac bani extrem de multi din exploatarea situatiei. Majoritatea romanilor au un fetis cu dezinteresul si durerea in fund; si in acest fel minoritatea hoata sau idioata isi impune punctul de vedere.”

ggg: „Fazele astea se intampla si in Bucuresti, ziua in amiaza mare in asa zisa „Delta Vacaresti”, unde haite de caini aciuiate pe langa bordeiele ilegale si stana ilegala de langa mall, vaneaza zi de zi fazani.

Mi-e sila de toti „iubitorii” de caini care la vederea oamenilor si zimbrilor morti doar la masuri „nonviolente” pe bani multi viseaza!”

Aici articolul: http://lbhn-1602388572.eu-west-1.elb.amazonaws.com/stirecom/20743177

***

Marius Popescu de la Carpe Diem, spunea astazi pe Facebook, un lucru pe care putini il stim: „Astăzi se împlineşte o jumătate de mileniu de la una din primele (se pare ca este cea de a doua) menţionări ale muntelui Bucegi. Astfel printr-o carte de întăritură (un fel de hotărâre definitivă) voievodul Neagoe Basarab acordă mănăstirii Nucet din judeţul Dâmboviţa „…şi încă ce a dat sfintei mănăstiri Vlad Voievod Călugărul, muntele Buceaci, ce începe de la Ialomiţa în sus, pe unde curge pârâul lui Udrişte şi trece peste drum,peste deal, la pârâul ce merge în Buceaci”(23 ianuarie 1516). În concluzie,în curând la Carpe Diem „împăcăm” Natura cu Istoria.”

DSCF5471Ace de gheata zburand… Rares: „Tati, vantul de ce nu se vede? E invizibil?”

O alta stire ar fi ca in februarie se va inaugura telegondola dintre Cota 1400 si Cota 2000.

Multumesc unui om deosebit, d-lui George Grigorescu, pentru aprecierile sale fata de ghidul „100 de Pasi in Timp”…

„Sunt clipe in viata noastra cand intalnim oamenii aceia care ne dau speranta, oamenii aceia pe care i-am invocat in gandurile noastre cand lumea parea sa cada. Va anunt cu satisfactie deosebita ca a fost lansat cel mai bun ghid turistic despre Valea Prahovei. Este cel mai bun pentru ca abordarea lui nu este pe vechea mentalitate comunista si nici pe cea comerciala toxica. Este un inedit jurnal despre locuri umblate la pas de catre autorii sai. Munca din spatele ghidului este enorma, desi Bucegi Natura (unul din autori) nu a marturisit-o vreodata. Dar stiu prea bine ce inseamna munca de cercetare, stiu ce inseamna sa bati la porti straine pentru informatie, cu teama in san sa nu te trezesti cu cainii pe tine, stiu ce inseamna exact sa fii debitor unei misiuni impersonale. Pentru cultura viitoare a voastra si a copiilor vostri, va indemn sa intrati in posesia acestui ghid!”

DSCF5459Treptele dintr-o poveste

DSCF5467Desene din roti in panta 🙂 Sau cum se da cu spatele cand gresesti drumul…

Traseul turistic: Sinaia – Castelul Peles – fosta Vulparie Regala – Poteca Regala – cabana Stana Regala si Actiunea Jandarmeriei

Este placerea mea deosebita sa va prezint astazi un traseu accesibil in orice perioada a anului.

Oricat de mult ai zabovi, nu are cum sa te „prinda” intunericul, spaima multor persoane ce merg pe acest traseu. Poti parcurge traseul dus-intors cam in 3 ore…pe jos evident. Trebuie sa incurajam miscarea, mersul pe jos, nu cu masina…muntele inseamna mai ales mersul pe jos.

Acest traseu l-am parcurs de nu stiu cate ori in acest an…este un traseu lipsit de pericole, te linisteste, oricand este frumos de parcurs, mai putin pe ploaie torentiala…

Ieri dimineata aveam in minte o farfurie plina cu cartofi prajiti, rotunjita spre varf, peste care sa se reverse usturoi, smantana si ceva verdeata. Sa fie servita pe la Stana Regala  🙂  Un timp, imaginea aceasta a stat batuta in cuie, in mintea mea, mai ales ca era…potrivta pentru post.

Cum incepe traseul:

Pleci de la Gara Sinaia, urci treptele spre centrul orasului, traversezi Parcul „Dimitrie Ghica”, daca ai timp recomandabil este sa vizitezi Casino-ul, dupa care iesi la un sens giratoriu…daca stai cu fata spre Casino, este undeva in stanga, la cam 100 metri.

Imediat de la sens, vezi in dreapta Cimitirul Eroilor  si in stanga acestuia o alee cu trepte. Aceasta te scoate la portile Manastirii Sinaia, un alt obiectiv de vizitat.

1Aceasta este aleea cu trepte. Mai jos se vad sensul giratoriu si Cimitirul Eroilor. Pe cand urcam ieri, am constatat ca nu mai este banca de pe marginea acestei alei. Era in locul unde am pus sagetile rosii. De ce or fi luat acea banca? Este foarte frumos sa stai pe ea, seara de exemplu…

De la manastire, urmam putin strada Furnica si facem imediat la dreapta, ajungand in spatele manastirii in fata unei alei pavate. Aleea se numeste Carmen Sylva, reabilitata dupa zeci de ani…de catre Primaria Sinaia. Din punct de vedere turistic, in opinia mea, aceasta lucrare perfect realizata, reprezinta cea mai reusita actiune din acest an, a respectivei administratii. Orice turist vine la Sinaia, merge si la Peles. Si aceasta alee era plina de gropi, uneori de masini, gunoaie…acum se merge civilizat.

2

3Castelul Peles

Undeva, intre Castelul Peles si Castelul Pelisor, se afla o alta poteca pavata pe timpul regilor, nemarcata, ce ajunge la fosta Vulparie regala. Poteca este acoperita de vegetatie in unele locuri sau a fost distrusa de exploatatori de padure din Busteni, in colaborare cu personal silvic subordonat Ocolului Silvic Azuga, sub privirile mioape ale administratorului Casei Regale.

Ultima stire, ar trebui sa-i spun stire-bomba datorita tupeului de care s-a dat dovada, trebuie neaparat mentionata. Ia auziti:

Suna o doamna dupa un padurar. Care padurar, va intrebati. Pai care poate fi? Care altul? :))

„Ma’ Georgica, nu vrei tu sa tai niste copaci de prin curtea mea?” -cam asa s-a pus problema. Cand este vorba de taiat copaci, padurarul Geo0rgica este foarte saritor, dovedeste un interes profesional remarcabil. Putin conteaza unde  se afla respectivii copaci. El are o solicitare, intrezareste imediat avantajele, motiv pentru care purcede imediat la treaba.  Bun baiat! Noroc ca nu poate face tot ce-i trece prin minte. Altfel, el si exploatatori de padure de genul d-lor Contes si Geaca, ar fi lasat fara vegetatie tot versantul Caraimanului…ca un exemplu minor. Cred ca in 2 ani se incadrau si curatau tot.

Si Georgica, mai sa-si rupa picioarele de atata graba, ca sa incheie si aceasta treaba. Intra in curtea omului si pune drujba pe copaci. Un vecin mai saritor, ca asa suntem noi romanii 🙂 , pune mana pe telefon si incepe sa sune la unu-unu-doi, sa dea alarma povestind despre bietii copacii si vecinul rau…

La fata locului soseste Jandarmeria…care ce descopera?? Va imaginati, nu? 🙂 Il descopera pe autorul in verde, in mana caruia sta protectia padurilor, sute de hectare. Si,

„Ia scoate tu actele, sa vedem daca ai voie sa tai copacii acestia!” – cam asa l-au intrebat organele legii.

Lui Georgica nu i-a venit sa creada. Adica, nu era de ajuns ca el era acolo, ce mai trebuiau acte, ce atatea incurcaturi? Asta nu intelegea.

Cand a vazut ca nu o da la pace, a facut al doilea lucru din viata lui, pe care stie sa-l faca bine. Sa sune, sa fie protejat de dusmani. Nefiind la Busteni ci la Sinaia, nu prea i-a reusit. Au venit sefii chiar si pe acolo, s-au dat telefoane, dar cum sa pacalesti Jandarmeria, ca astia merg prin Bucegi, vad, stiu diferite lucruri…mai si fac o sumedenie de chestii bune. Deci cum sa-i pacalesti ca tu nu comiteai o ilegalitate? 🙂

Urmarea sau Urmarile???

L-au amendat pe Georgica! 🙂 Jandameria l-a amendat pe Georgica padurarul pentru ca taia ilegal niste copaci. Ocolul Silvic Sinaia a masurat lemnul, a calculat paguba si…? I-a imputat-o lui Georgica… :))) Va dati seama ca au incercat sa-l scape, dar pe aici jandarmii se mai si ocupa de unele lucruri. Felicitari Jandarmeriei pentru ca o astfel de actiune iti arata ca nu traim intr-un mediu unde fiecare face ce doreste pentru ca are diferite relatii. Bine ca l-au amendat, poate se mai potoleste, altfel, invatat asa, cine stie pe unde il mai vedem…si este pacat, este tanar, mai si munceste cu folos uneori…cred ca ii place sa traiasca periculos 🙂

La Busteni, Georgica ar fi reusit sa opereze in liniste. Pentru daca avea vreo reclamatie, il suna pe „nea Nae” si pe principiul „astia au mancat si au baut la mine” vorbeste el si rezolva, pe la ce institutie din zona se impune. Insa eu cred ca aceste actiuni fie sunt pe cale de a inceta, fie au incetat, o data cu schimbarea politistului de proximitate al orasului Busteni. Noul politist este tanar, echilibrat, un profesionist plin de bun-simt, un intelectual. Nu merge sa discuti cu el, plecand de la premisa ca ii dai niste branza sau lemne. Este alt gen de om.

In aceasta primavara, un exploatator de padure a distrus o suprafata mare de pini plantati de catre Primaria Busteni prin anul 2011. A tras busteni peste ei si i-a terminat. Toata lumea, liniste. Este doar „nea Nae” 🙂 , Eu cand am vazut, am zis ca „nea Nae asta al lor, chiar nu are nicio limita” asa ca prin demersuri sustinute, autorul a fost obligat sa replanteze de cateva ori mai mult, alti puieti de pin. Ce credeti ca spuneau astia de la Ocolul Silvic Azuga despre mine? „Ce i-a facut nenorocitul lui nea Nae!” :))

In loc sa se bucure ca se impadureste, ca se refac distrugerile, acei berbeci obtuzi  tineau partea exploatatorului, desi stiau ce pagube produsese. Expresia lor ma face sa rad de cate ori imi amintesc…este atat de prosteasca.

Mai departe cu excursia,

4Prin padure, spre fosta Vulparie

5

6

7Fulgii de zapada incepeau sa vina in valuri, impinsi de vant

8Aici suntem aproape de Vulparie, o curte mare cu adaposturi parasite. Asa frumos ne-a inconjurat ceata 🙂 O placere sa mergi…

9

10Pe aleea de langa Vulparie…uitati cum sufla vantul

11

12Povestea de iarna, fara fulgi de zapada, este ca o floare fara apa

13

14Curbele si nu drumul drept, fac totul 🙂

15

16

17Intrasem de cateva minute pe poteca regala, astazi traseu turistic, pe marcaj banda albastra. Initial am zis ca facem o ora de la Peles, dar era atat de frumos in padure…

18Poteca regala…Nu este oare frumos sa te plimbi prin aceste locuri linistite, pe ninsoare si ceata? Totul asa, linistit…

19Si linistea a „spart-o” Soarele. Am avut de toate: vant, ninsoare, ceata, liniste, soare, exact cum ai regiza o atmosfera de poveste daca ti-ar sta in putere. Gandurile se mai si indeplinesc, Dumnezeu stie dinainte sa vrei tu ceva, ce-ti trebuie, ce trebuie facut…

20

21Un cadru desprins din povestea de ieri. Daca mergi doar cu gandul sa ajungi la destinatie, nu faci nimic, mai bine stai acasa. Trebuie sa te bucuri, sa privesti tot ceea ce natura pune in valoare

22

23Fantanita

24

De la izvorul amenajat in 1980, intram peste 5 minute in restaurantul de la Stana Regala. Ce decor si acolo…

Totul rustic, blanuri de oaie pe banci, borcane cu muraturi, dovleci suspendati, funii cu ceapa rosie si usturoi, imagini vechi cu regii si reginele Romaniei, schiuri de acum peste 50 de ani…si peste toate, caldura venind de la un foc cu lemne ce trosneau…si noi, ninsi. Va dati seama cum a fost? 🙂

Sa tot stai langa foc, sa auzi lemnele, sa privesti la fulgii ce alergau pe la ferestrele mari, sa bei o cafea si sa povestesti…nu in ultimul rand sa mananci ceva. Dar ce? Ca acolo nu mai aveam imaginea cu muntele de cartofi si sos…isi facuse loc o alta. Mi-am adus aminte ca o data, am mancat aici tochitura de ciuperci cu mamaliguta…

Mai aveau acest fel in meniu asa ca in scurt timp, stateam deasupra farfuriilor cu mamaliga aburinda…

Timpul sta dupa noi, atat cat ii dam voie, dupa aceea, curge altfel. Motiv pentru care am parasit locul de basm, Stana Regala, coborand pe unde urcasem. Era usor, accesibil, frumos.

25Ninsoare pe Bucegi

26Inca nu este zapada multa la Stana Regala, acum, duminica, ninge insa abundent

27Poteca regala la coborare

28Nelipsita ceata

29Treptele regale, intr-o zi, sper ca la primavara, sa le reparam putin…este aiurea sa distrugem totul. Tine de mentalitate de trib migrator, sa scoatem lemne si sa lasam in urma haos…ca oricum nu mai trecem sau nu locuim pe acolo. Cand te gandesti ca pietrele acestea au fost calcate de regi ce au adus Romaniei, Independenta si Unirea, parca ar trebui sa avem putin respect. Altii, in lipsa unei istorii nationale, inventeaza legende, orice doar sa acopere o astfel de lacuna majora, iar noi, ne batem joc de fiecare bucatica din istoria nationala. Unii dintre noi, daca aceste trepte ar fi fost metalice sau din marmura, le-ar fi furat si vandut. Fiind doar pietre, fie ele si din perioada regala, tragem bustenii peste ele…cu ajutorul cailor.

Cat de mizerabila poate fi o astfel de actiune! Dupa ce ca nu suntem in stare sa conservam ce avem, ni se pare normal sa bage unul cu 8 clase caii, ca sa traga busteni, peste aceste scari…

30

31In spatele Castelului Peles, la exact o ora distanta de Stana Regala

32Si inchei tot cu imaginea de inceput: Sinaia, Aleea Manastirii, locul bancii

Conversaţie; Un mic proiect

Am văzut că unii sunt dezamăgiţi de ceea ce scriu. Alţii, spun că le place. Niciodată nu poţi să mulţumeşti pe toată lumea. Nu aveţi idee cât de dificil este să administrezi un asemenea blog. Mă depăşeşte, i-am zis lui Adrian.

Prin urmare, voi proceda astfel: am materiale de la el, le postez; nu am, nu postez. Fac doar conversaţie.

Îi spuneam d-lui Marius că dacă nu voi avea ce scrie, voi scrie despre prăjituri. La acest capitol nu pot fi criticată.

Mai aduc în atenţia unor personaje, că nu aici este locul unde se scrie împotriva primarului din Buşteni. Pe acest blog, s-au taxat anumite atitudini, nu s-au adus injurii grave şi calomnii.  Aceştia şi-au şters blogul de frica legii, iar acum încearcă să mai scrie şi ei pe unde mai pot.

„Pe aici, nu se trece!”

Este un blog pentru Parcul Natural Bucegi nu pentru prostiile voastre. Comentariile celor două tabere pro şi contra, le văd doar combatanţii.  Până pe 14 decembrie, trebuie să vă obişnuiţi.

Mai jos, este ce mi-a trimis Adrian:

„O sa facem o chestie frumoasa.  Vezi treptele din imagini? Pe ele au urcat regii si reginele Romaniei. Am aflat ca-i placea foarte mult reginei Maria sa urce pe ele. Stii, mie mereu mi-a placut de aceasta regina. Cred ca este cea mai marcanta figura feminina a istoriei noastre. M-am gandit sa refacem acele trepte. De cate ori am trecut pe acolo, mi-a placut acel loc. Parca are un aer regal, parca ar fi un loc magic ce te indeamna la povesti de odinioara.

Sper sa nu vina zapada, cum s-a anuntat.  Trebuie reparate dalele de piatra, multe sunt dislocate si risipite prin imprejurimi. De cand a tras lemne in primavara dl. Geaca. Astia stiu doar sa distruga, au taiat la viata lor mii de copaci si nu au plantat un pomisor macar.

aMai trebuie inlaturate frunzele cat si pamantul

bCirca 2-3 zile de munca. In ultimii doi ani, am urcat de zeci de ori acele trepte. Îmi place locul acesta. Am peste 100 de poze, din orice anotimp. Va trebui sa dam si o denumire acestui loc. Sa vedem daca vremea ne permite si cum stam cu timpul personal. Si asa sunt foarte prins in perioada aceasta. Poate intai ar trebui sa vorbesc pe la Casa Regala. Stiu pe cineva in anturajul principesei Margareta, ma mai gandesc putin , sa vad cum ar fi cel mai bine. Astfel incat sa nu mai treaca ala cu lemnele pe acolo. De fapt, si principesa Margareta are charisma de regina 🙂

Visele desenate…

„Aventura nu m-a ocolit!” la pachet cu „Nu credeam sa-nvat a muri vreodata!”

Uneori chiar credem ca totul se incheie…numai ca gandurile sunt ale noastre, de ce este mai important se ocupa Dumnezeu.

Alteori ne naruim in noi, fara sa fi banuit vreodata ca s-ar putea intampla. Din nou, am fost salvat…de mine in special 🙂 Este o poveste ce am sa o spun altadata.

Pentru ca nu reuseam sa intru in cotidian, s-a intamplat cum a spus Camelia…aventura nu a stat departe de mine. Am plecat cu niste prieteni, ei voiau la Pestera Bogdan…si asa a inceput. L-am chemat pe Matrix, mereu unii oraseni sunt problematici, ei cred ca ajungi asa, teleportat, in unele locuri. Hai sa mergem! 🙂 Eu cu toata energia negativa dupa mine…

1Cariera Piatra Arsa…unde se afla Pestera Bogdan si Avenul Haiducilor si traseul propus

Cum am trecut paraul Piatra Arsa si am inceput sa urcam toata panta abrupta spre Stana Regala, plecand asadar din Poiana Tapului, mi-am pierdut vorbele si in stomac simteam un gol. Eram aproape sigur ca intalnim vreun urs.

2In centru, in Poiana Tapului

In fine, am urcat, eu m-am dus spre dreapta sa vad niste vai mai bine, tot cu ideea de a ma da cu schiurile pe acolo si de a cobori prin padure. De pe muchia pe care eram, se vedeau urmele unei persoane. Ce cauta pe acolo, singur, nu stiu, poate vana ceva…

3

4Am si zarit o vale, pare interesanta

Am intrat in traseul spre Pestera Bogdan, stiind bine ca zapada nu prea sta pe versantul cu pestera, deci rar gasim gheata…nu este foarte periculos. Neavand chef de probleme, am stabilit sa intru eu repede cu Matrix in Avenul Haiducilor si in Pestera Bogdan, dupa care urma sa-i sunam pe ceilalti. I-am lasat prin urmare sus intr-o alta muche, la circa 20 minute distanta. Nu ai cum sa iei pe unii oameni, nu stiu sa reactioneze, trebuie grija mare, sunt multi factori de luat in seama…

5Spre pesteri, ultimii 150 metri

6Coborarea este destul de abrupta

Ne-am dus noi asa, cam in liniste, spre pesterile aflate deasupra unei cariere de piatra, inalta de vreo 200 metri…au si decedat cativa prin aceasta zona. Coboram, aud un zgomot, Matrix aude si el, numai ca scartaitul unui copac, il dubla. Ne-am apropiat de o stanca sa privim spre vale…nu era nimic. Cum zgomotul nu a fost mare, am presupus un animal mic. Asa ca am plecat spre Avenul Haiducilor, atenti la poteca ce mai pastra petice de zapada…insa nu era nicio urma de urs.

Uneori cate un urs mai statea iarna in acel aven, ne-am convins ca nu a stat in aceasta iarna si ca nici nu intrase…am cautat urme de gheare pe scara de la intrare, fire de par…nimic. Am coborat sa ne convingem ca nu este nimic si ca nu s-a schimbat ceva intre timp prin interior. Unele haine si rucsacii le-am lasat la intrare. Habar nu am cum de nu le-au inhatat ursii…

7Cu un picior pe una din scarile din Avenul Haiducilor…tot noi le-am bagat acolo in 2008 🙂

8

9Matrix tot ii dadea inainte cu pozele…voia sa surprinda momentul cand ma inhata ceva din interior 🙂

10

Iesim si coboram si mai jos spre Pestera Bogdan. La fel nicio urma de urs…ajungem si la pestera, intram, o vizitam, filmam cate ceva, eu tot incercam sa localizez ochiul de apa in care cadea cate o picatura de apa din tavan si producea acel sunet specific pesterilor. Aveam si lanterne, cu toate ca stiu fiecare piatra si metru, in detaliu, din cele doua pesteri.

11La intrare in Pestera Bogdan

12Intrarea in Pestera Bogdan

13Ne-am lasat rucsacii si am analizat putin imprejurimile…nu intram asa oricum in pestera

14Privind in prapastie…nebanuind ca pe acolo vom cobori putin mai tarziu 🙂

15

16In capatul pesterii

17Inscriptie originala, veche de vreo 130 de ani

18Trepte sapate…cine stie cand

19

20Spre iesire

Mai facem niste poze, apoi iesim ca sa incepem sa urcam pana la un moment dat, de unde sa-i sunam pe ceilalti… In fata pesterii aud un zgomot. Ceva mergea in stanga dupa peretele stancos. Un alt zgomot mi-a atras privirea deasupra pesterii. Nu se vedea insa nimic. Ne departam de intrare, ajungem dupa cativa metri in poteca, inaintam putin si…

21Cand am inceput sa urcam…franghia aceasta am montat-o in 2008, are vreo 15 metri…nu a luat-o nimeni 🙂

Un urs in poteca, un altul se uita la noi dupa un copac, inca unul deasupra pesterii…altul si mai sus. La Pestera Bogdan nu este decat o singura poteca, aproape de jur imprejur este haul acelei cariere. Nu am vazut niciodata asa ceva. Practic ursii stateau in poteca si asteptau. Parca stiau ca nu avem pe unde sa mergem prin alta parte…

Primul lucru este sa nu faci miscari bruste…cand ii vedeam cum isi lungeau boturile si maraiau… 🙂 Matrix i-a sunat pe ceilalti si le-a zis sa plece spre Stana Regala, ca ii vom suna noi. Nu i-am mai sunat :). Nu era nicio solutie sa aprindem un foc, nici sa ne retragem cativa metri spre pestera, ideea era ca trebuia sa plecam si ei parca nu voiau sa ne lase 🙂 Cum sa treci printr-o zona lata de 20-30 metri si in ea sa fie mai multi ursi? Nu treci!

Deci ce era de facut? Gasirea unei solutii rapide. Am gasit una singura…mersul pe marginea prapastiei…de vreo 200 metri 🙂 Ca eram cu Matrix, altfel probabil aprindeam un foc si sunam dupa cineva 🙂 Chiar ma gandeam, ca in fata pesterii primisem un mesaj in care imi spunea o fosta colega ca voi trai 100 de ani… si acolo, cu ursii aceia, nu mai parea deloc ca timpul se mai masoara si in ani 🙂

Cine a fost la Pestera Bogdan stie ca in jos, dincolo de intrare,  este un perete  cu trasee de alpinism. Trebuia facut ceva ce ursii nu ar fi putut. A fost ca la circ…noi mergand pe marginea prapastiei, unde un pas gresit insemna moarte si ei paralel cu noi pe unde era padure. Nu au coborat dupa noi, doar nu erau nebuni 🙂 Asteptau sa iesim undeva, intr-un loc mai accesibil. Era o solutie cum fac multi oraseni, ii lasa rucsacul in fata si apoi fug, iar ursul se preocupa cu rucsacul. Dar ei erau multi si nu le astamparam deloc foamea 🙂 poate ca mai rau ii intaratam. Si apoi unde sa arunci rucsacul? In poteca? Era inutila o asemenea actiune. Am mers pe versantul inclinat, tinandu-ne cand de o piatra, cand de iarba…apoi prin zapada.

Cine sa mai stea sa puna corzi de asigurare, pe unde mergeam nu era nimeni nebun sa bata un piton, nu exista logica sa marchezi un traseu de alpinism, asa pe margine de prapastie. Mie nu-mi place acest sport, cataratul pe corzi, ba chiar il evit… 🙂

Pentru o vreme parea ca ursii ne-au pierdut urma…am ajuns pe o panta inclinata cu zapada mai tare, deci alta problema, un tobogan. Nu am reusit sa gasim un fel de saritoare pe unde sa coboram la baza peretului, pentru ca era un risc prea mare sa alunecam pe zapada inghetata. Asa ca am urcat mai departe spre…pereti de piatra verticali de jur-imprejur, si o prapastie in spate. Imediat dintre copacii de pe margine a iesit un urs, apoi al doilea. Un altul era mult mai sus… 🙂

Ezitau sa se avante pe panta inclinata…dar nu am folosit timpul castigat, pentru ca „ne-am incuiat”. Este un termen montan ce semnifica o situatie fara iesire, este un capat de drum. Am ajuns la peretele stancos vertical dar degeaba nu aveam cum sa-l urcam. Mai mult de atat, cand m-am intors intr-o parte, fara sa ating ceva, o stanca de vreo 50 kg s-a desprins de la jumatate de metru in spatele meu si s-a dus la vale. Abia ce facusem un pas. Nu am stat sa vedem ce surprize se mai produc si…am coborat de unde urcasem, spre ursi adica…

Am coborat pentru a alege o varianta de urcare mai buna, diferita. Aparent parea mai buna…Nici nu am inceput bine sa urcam ca imposibilul era iar in fata noastra. Cum sa urci 10 metri aproape verticali, cu zapada si varfuri de stanci? Am privit repede zona, cineva trebuia sa lege coarda peste cei aproape 10 metri. Alt plan nu exista. Doar nu ramaneam acolo, suspendati pe o stanca, de jur-imprejur variante imposibile… Prin urmare, am pornit inainte, avand mai multe sanse decat Matrix, desi el este un alpinist cu experienta. Eu cand stiu ca am o sansa, nu prea fac greseli…Dupa vreo 6 metri, imi scapase un picior 🙂 dar eu cand cred ca pot…mancam stanca aceea si tot reuseam. Este un fel de a spune…

22

Dupa ce am intins coarda si am ajuns mai sus, era sigur ca niciun urs nu ar mai fi ajuns la noi. Dar cand am ajuns amandoi, un urs era deja langa stanca de langa care plecasem. Nu am stat sa-l imitam pe Basarab la Posada. Pe unul il vazusem la un moment dat mult mai sus. Ne gandeam ca poate vine pe deasupra si facem cunostinta fortat 🙂 Pierdusem ceva timp cu escalada pe acea panta.

Apoi ca sa iesim in sfarsit pe teren sigur, am urcat precum Jack pe vrejul de fasole…mai intai intr-un copac si de acolo salt pe o stanca si in padure. Niciun zgomot de urs, nu se vedea nimic…asa ca am coborat cu bine pana la baza carierei. Jos, ne-am uitat inapoi…un urs inca mai era pe o panta…deci nu va duceti pe acolo ca aia au foame grozava :))

23Matrix 🙂

24Unui urs ii trebuie mare tupeu sa faca asta 😉

25Pana la urma, al treilea urs era in spatele nostru 🙂 Pe doi ii vedeam in fata, scurmau prin zapada 🙂 Celalalt cine stie pe unde era 🙂 In poza se vede ca erau cam „mici” 🙂 doi dintre ei

26La baza peretului. Intotdeauna cel mai rapid si mai inteligent castiga. Asa a fost mereu si asa va fi 🙂 De aici de jos, ne-am uitat in sus, pe acele pante stancoase…un urs tot mai era pe acolo…

Aventura a tinut vreo 50 minute…cam cat…am vrut doar sa spun, cam cat 🙂 etc.

Dupa ce le-am dat tzeapa ursilor, am plecat spre Sinaia…apoi dupa cateva cumparaturi ne-am gandit noi sa aprindem un foc. Ca parca ajungeam prea repede acasa… 🙂

27In fata castelului Peles

Totusi nu ne-a luat mult timp, incepuse sa si ploua. Asa ca am separat jarul de focul valvataie…stiti, multi cand fac un gratar asteapta sa arda toata lemnele. Eu cand vreau ceva, de regula vreau atunci :)) Este buna si asteptarea dar nu mereu 🙂 Focul putea sa arda in vecinatate, pe mine ma interesa jarul. De altfel, asa si este bine…sa nu te rezumi doar la a lasa focul sa arda pana se face jar…mai bine il intretii in paralel, poate iti mai trebuie jar 🙂 Si cu un bat cand ai nevoie mai tragi jar sub gratar 🙂

28In cateva minute am strans si lemne, am aprins si focul

29Practic 😉

30Ia te uite ce mananca astia? Alimente nesanatoase! Pai la asa oameni, asa alimente…hai ca poate nu murim asa repede 😉

Focul ardea pe ploaie, noi in tepuse agatasem carnati afumati…originali evident. Nu stiu, la carnati ma refer? 🙂 Un pet de Pepsi si la povesti in ploaie :)) Ce aiurea, nu? :)) Ce fain este sa fii aiurea 😉 Langa noi apa, pe deasupra un stol de corbi facea galagie. Cel mai bine este ca atunci cand ai o pofta sa nu o amani 🙂 Nu stiu daca merge carnati, chifle si pepsi…dar asta este. Nu aveam cum sa fac mamaliga, eu sunt cu mamaligile in cap. Am luat zilele trecute niste smantana de la taranii din zona Branului ce vin pe aici. Era 16 lei/kg. Bine ca am gustat inainte de a face mamaliga. Pacat ca nu am gustat cand am cumparat-o 🙂 Era prea grasa, avea un gust ciudat si un miros suspect. Probabil asa era ea…dar mie mi s-a parut scarbos si mi-a disparut pofta pentru cateva zile 🙂

31Am acoperit focul cu zapada…mai incolo am lasat mancare si pentru domnii corbi ce survolau zgomotos zona, atentionandu-ne ca sunt si ei pe acolo… Vai ce urat din partea noastra, sa hranim vietatile padurii…daca noi facem asta, vai, nu pot sa cred… 🙂

Asta a fost intamplarea de ieri. Mai trebuie sa fac umbra pamantului 🙂 S-a intamplat asa pentru ca am fost plin de energie negativa si cand nu esti optimist, cu o vedere pozitiva, atragi necazurile. In conditii normale nu as fi mers la Pestera Bogdan, iarna…

32Si traseul de catarare impusa prin Cariera de la Piatra Arsa. Am plecat pe traseul rosu, ne-am oprit la perete, ne-am intors si am urmat varianta verde. Este destul de periculos, de inalt 🙂

Bine, acum sa sustin eu teza normalului este cel putin interpretabil 🙂 Mai spunea Matrix, ca nu au scapat dusmanii de mine…Care dusmani? Eu nu stiu niciun dusman. Nu urasc pe nimeni, nu port ura cuiva, fac ce cred eu ca este bine… Nu traiesc cu gandul sa aranjez pe cineva, ca rezolv pe altcineva, mi se pare pueril, pierdere de vreme. Sunt atatea lucruri de facut. Una este atitudinea fata de anumite ilegalitati si distrugeri ale mediului, actul in sine, si altceva persoana… in fine, este complicat, putini ar intelege 🙂

Concluzia este ca am depasit si momentele acestea…

Multumiri tuturor pentru cele scrise la articolul anterior! 🙂

Intr-o zi, doua…

Dupa ce ati vazut modalitatea de a proteja Parcul Natural Bucegi, adica pana nu intervine Jandarmeria niciun reprezentant al mediului nu prea face treaba, ma refer mai ales la zona Babele-Costila-Monumentul Eroilor, astazi va prezint alt tip de imagini…un post mai linistit, in asteptarea unuia „mare” la fel ca precedentele 😉 . Tot mai multi turisti si oameni de munte se raliaza ideii de a nu se mai permite jeep-urilor sa tavaleasca situl Natura 2000.  Alte detalii importante foarte curand 🙂

Pana atunci sa urmarim niste imagini, unele si de prin Bucegi:

Drumeti prin Poiana Stanii Regale…in ziua aceasta un urs mare ne-a taiat calea, pe poteca turistica.  Cand ne-a vazut scotea niste sunete, era suparat si parea amenintator. Pana la urma s-a dus la treburile lui 🙂

Zade cu ace galbene in bataia soarelui…zada, singurul conifer ce isi pierde toamna acele.

Superb acest loc…Stana Regala

Probabil la primavara va trebui depusa munca serioasa ca sa fie scoasa o planta ce a acoperit poiana. Anul acesta au cosit-o dar este degeaba…

Creasta si Vf. Jepii Mari…frumos si pe acolo 🙂

Stanca Franz Josef, denumita astfel in amintirea imparatului Austro-Ungariei, care a venit pe la Stana Regala 🙂 Pe ea este montat si un telescop puternic, care functioneaza cu monede de 50 bani. Cu acesta ma uit eu pe domeniul d-lui Nastasia si pe la vila d-lui Contes, sa vad ce mai fac ei pe acolo si ce musafiri mai au :)) Se vede in detaliu 🙂 Cand vreau sa vad cu ce se mai ocupa, urc din Sinaia pe poteca regala…daca sunt in Busteni, efectuez o alergare pe drumul forestier ce urca in golul alpin al muntilor Baiu…vreo 45 de minute pana acolo.

Cartiere din Busteni si Sinaia

Sinaia, ascunsa in mare parte de padure

Padure sub stanca Franz Josef

Arbori de zada, specie protejata, la marginea padurii

In cateva zile isi vor pierde acele, deja galbene

O miere foarte buna, una dintre cele mai bune pe care le-am gustat in acest an. Bine, daca stau sa imi amintesc, intr-o zi am probat ca pot manca aproape un borcan intreg…deci borcanul contine 1000g de miere, si eu l-am redus la 100g. Bineinteles ca nu am avut nimic nici atunci, nici a doua zi 🙂

Producatorul este Manastirea Turnu din Prahova

Dar sa va arat ceva mai jos, in special unui prieten, care spunea ca actiunea cu Jandarmeria nu are impact pentru ca mai mult de 10 persoane nu citesc blogul. Daca urmarea statistica publicata la inceput de an, ar fi avut alta parere. Cred ca nu au fost 10 persoane nici macar in prima zi a blogului 🙂

Ieri dimineata, pentru veridicitate, am scos chestia asta 🙂 Cam asa arata o zi de luni, o zi medie, cei mai multi vizitatori se inregistreaza miercuri, joi, vineri, duminica.  Deci asta este, nu sunt 10 cititori. Si daca erau doar 100 tot era putin important…pentru ca atata timp cat angajatii Ministerului Mediului si altii din presa judeteana si nationala il citesc tot este un lucru bun.  Pentru stiinta unora, wordpress-ul nu contorizeaza vizitele mele. Deci eu pot sa citesc pagina cu pagina ca nu se contorizeaza. La aproape 1300 de vizite sunt lejer 1000 de vizitatori pe zi 😉 Asa spune Stat Counter-ul.

Dupa cum observati articolul cu actiunea Jandarmeriei arata 190 de vizualizari. Insa asta este doar ce se vede. Pentru ca, aceia ajunsi pe pagina principala pot citi doar articolul si atat. In momentul in care apasa sa vada comentariile abia atunci se contorizeaza vizita. Adica in tabelul de mai sus, vizita trece de la Home page la articolul respectiv. Deci, imi pare rau pentru aceia care isi fac sperante desarte :)) Si daca scapa unii factori de raspundere, vreun articol, am eu grija sa le trimit link-ul. 😉

V-am mai spus ca nu pot intelege decat oarecum pasiunea celor care colinda padurea dupa ciuperci. Mie imi place sa-i gasesc ca sa-i pozez. Cand ma chinuie talentul mai fac si cate o tocanita…adica de vreo doua ori pe an. Acestia erau foarte frumosi…bureti negri ce cresteau pe un ulm batran. Acum ce era sa fac…i-am luat, ca am un prieten care este pasionat si care m-a disperat cu ciupercile pe care nu le-am luat din muntii Baiului…in urma cu vreo 2-3 saptamani. Fiecare cu stolul lui :)) Important este ca i-am schimbat starea de spirit, ieri 🙂

Mereu mi-a placut sa urc sau sa cobor aceste trepte regale…parca pastreaza o urma din farmecul acelor vremuri trecute 😉

O clipa sau un moment, pe care eu o/il asteptam de mult. Eu pot astepta mult timp anumite momente si clipe :)) Sa vedeti ce imi trece prin minte 🙂 Primul aspect: asteptam sa bata soarele dintr-un anume unghi, sa fie si atmosfera putin incarcata ca sa pozez turnurile Pelesului. Al doilea: mi se pare interesant de ce a inclus arhitectul in constructie acel tip de turn rotund, de o cu totul alta inspiratie. Toate turnurile castelului sunt ascutite. Cu ocazia asta am remarcat ca Pelesul are mai multe ceasuri…cred ca pe toate cele 4 laturi ale turnului principal.

Frumoasa imagine…ma laud singur 🙂 Mie chiar imi place…imaginea originala are vreo 6 mega asa ca o voi printa undeva…sa fac un poster mare sa ma uit la el :))

Pe aici ieseau cu trasura regii Romaniei…de la Castelul Peles

Pelesul

In oras insa un prieten avea nevoie de ajutor in gradina, asa ca hai sa vedem :)) …daca stim a manui si altceva in afara de condei, tastatura 😉 La 13:12 pozam Pelesul, la 14:22 ii sapasem mai multe razoare :)) Apoi am mai stat de vorba, una-alta prin Sinaia…si mi-am adus aminte 😉

Aproape zilnic trec prin centrul Sinaiei, zona unde se reabiliteaza principala cale de acces. Fie merg pe langa gard, fie trec de el. Ma uit sa vad daca gasesc o urma istorica 🙂 Va dati seama ca pe aici a circulat multa lume, sute de ani. Sub stratul de asfalt era piatra cubica…nu stiu daca din perioada regala dar oricum nu de un an, doi. Pamantul acela scos este de la cel putin un metru adancime. Prima modernizare daca se poate spune asa a drumului spre Sinaia si din Sinaia, a fost realizata de domnitorul Gheorghe Bibescu…deci drumul vechi o fi fost undeva pe la circa un metru adancime. In timp soseaua s-a mai inaltat, asternute straturi de asfalt…

Si merg pe acolo, cu aparatul foto pregatit, mai imi zic uneori oamenii aceia ce lucreaza sa merg pe drum…dar am descoperit ca daca merg in sens invers, nu mai este nimeni care sa-mi spuna sa plec :)) Bietii oameni…i-am stresat si pe astia, cine mai stie ce cred…ca le urmaresc norma zilnica :))

„Bate vantul! Si ce daca, parca e pentru prima oara cand bate…”

Ca vantul a suflat puternic prin toata tara nu doar aici in Valea Prahovei nu ar trebui sa fie cine stie ce noutate.

Pe la mine a venit azi o ruda, ma asteptam sa fie unul dintre cei doi cumnati ai mei, cu toate ca s-au dezobisnuit de vizite 🙂 La mine acasa nu se fumeaza, nu se consuma alcool, cu nicio ocazie, asa ca nu rezonam in niciun fel. Si spunea ruda asta a mea ca a fost ieri prin padure si „batea vantul fenomenal, copacii cadeau, se rupeau crengi”.

L-am ascultat o vreme apoi am inceput sa-l enervez, cu „extraordinar, nu am mai vazut asa ceva, sa bata vantul”. Pana la urma i-am spus ca pe o vreme ca asta e frumos in padure :), am sunat pe cineva si am plecat sa facem niste poze… sa ajungem si la cineva in Sinaia.

Prin padure, era foarte frumos, cum ma asteptam (scriu asa poetic ca sa mai enervez pe unul, pe altul, se simt ei)…copacii parca mai aveau putin si cadeau, dar cam atat. In afara de aproape ca, nu era nimic concret,  sa vedem cum cade …deci nu era mare lucru.

Am urcat spre Stana Regala prin spatele castelului Peles, ne-am intalnit cu niste turisti ce stateau nu mai cu ochii pe sus, sa nu cada ceva. Bietii de ei…in loc sa admire natura in zbuciumul ei :)))). Unii intra atat de repede in panica…

Treaba este ca si copacii astia cad in urma unor consecinte, fie sunt uscati si vantul i rupe, fie sunt pe o muche si vantul sufla cu putere in ei. Probabilitatea ca niste copaci sa cada in mijlocul padurii, intr-o zona putin expusa vanturilor, tocmai atunci si tocmai pe cel care trece este minima. Erau totusi simpatici in prostia lor, cu ochii mariti de groaza, atenti la orice copac ce se misca 🙂

Au mai fost si momente de vreme buna…depinde ce intelege fiecare prin bun sau rau 🙂

Prin spatele castelului Peles, nu am avut chef sa cobor sa mai fac niste poze

Trepte pe care au urcat odinioara regii Romaniei

Valuri de nori, la aproape aceiasi altitudine, goneau pe cer. O frumoasa priveliste…

Evident pe munte iar a cazut un strat de zapada, ceea ce inseamna ca daca este soare in 2-3 zile se va topi…

Mi-am propus ca pana la Paste sa mai alerg pe sosea pana la Brasov…cam 40 km. Nu vreau sa demonstrez nimic, pur si simplu imi place sa parcurg distante lungi, la pas, alergand, sau cu bicicleta… Problema este de intoarcere, ajung acolo transpirat, murdar, deci nu am cum sa ma urc in tren, intai trebuie sa fac o baie, un dus.  Trebuie sa prind momentul, pentru ca data trecuta au fost niste probleme. Am ajuns acasa la o fosta colega de facultate, stabilisem cu ea dinainte, cheia era la o vecina ca altadata.

Dupa baie am adormit, nu am auzit telefonul, pe la 10 seara m-am trezit. Acasa nu mai aveam cum sa ma intorc, a iesit nasol de tot ca nu am dormit acasa ci in alta parte. S-au tras alte concluzii…