Aseara cand am vazut ce luna frumoasa este si bolta senina plina de stele primul gand a fost…cu barca pe lacul Bolboci. Ma gandeam eu cum priveam spre bucata stralucitoare de luna ca la un moment dat ajunge deasupra muntelui Podu cu Florile si se oglindeste in apa, si ca ar fi iesit niste fotografii de poveste daca am fi mers pe drumul Bolboci Mal Stang si nu pe cel de la cabana…nu mai zic ce super ar fi fost o plimbare pe un lac dominat pentru o vreme de stralucirea lunii.

Insa gandul era sa trec pe la pesterile unde se crede ca a stat Zamolxe si in preajma carora preotii geto-dacii tineau ritualuri…asa se spune.

Povestea acestor pesteri este tare incalcita. Sunt doua pesteri denumite astfel: Avenul de sub Babele si Pestera de pe Piciorul Babelor. Primul are 388 m dezvoltare si vreo 40 m adancime, a doua are 91 m dezvoltare si vreo 14 m adancime. Intrarile sunt situate deoparte si de alta a potecii turistice ce coboara de la Babele la Pestera. Nu prea o sa gasiti imagini multe pe net cu aceste pesteri pentru ca sunt destul de greu de gasit in teren.

Adaug o coarda in rucsac, o lanterna mai mare si una mai mica drept rezerva, alte chestii si la drum. Pana la intrarea in padure imaginile de pe vf. Obarsia imi joaca in minte, fac un plan de actiune…

La intrarea in traseul de pe Jepii Mici…timpul este pus pe indicator asa pentru toata lumea, nu as putea accepta vreodata sa parcurg traseul in acest interval de timp.

Mai e ceva pana sus…

Si fara graba prea mare, dar cu acelasi ritm, urc Abruptul Prahovean in 90 de minute, cat un meci de fotbal. Ma uit pe indicator…pai am urcat chiar mai repede decat timpul la coborare.

Pe la Sfinx lume ca la..Sfinx, o constatare deosebit de inteligenta 🙂

Stau o vreme pe acolo de poze…

Si plec pe un traseu ales, care sa fie acceptabil, cu posibilitati mai multe de renuntare, de intoarcere, cu perspectiva asupra imprejurimilor.

Nu dupa mult timp ma localizeaza „aviatia inamica” :). Cum se plimba el asa pe cerul Bucegilor ma vede el pierdut printre stancarii si jnepenisuri :))) S-o fi intrebat ce naiba face ala pe acolo singur? S-a invartit el un timp dar cum nu se intampla nimic a luat alt culoar de zbor.

Fuga si eu spre locul din mintea mea aflat mai jos, vad niste crengi groase si dese, si raman prins intre ele. Capul ma duce la rucscac pentru a scoate armamentul din dotare sa decupez crengile. Pana la urma imi dau seama ca nu bietul jneapan e de vina si renunt. Noroc ca nu sunt gras si reusesc sa imi dau jos rucsacul. Pana aici am reusit, ajung la un culoar printre jnepeni, cu ochii pe jos sa vad o potentiala urma de animal, sa nu avem surprize reciproce.

Nu m-am indoit nicio clipa ca gasesc o pestera noua, nestiuta.

Si ce avem noi aici??? Arunc o piatra care se tot duce. Super! Iata cum adaug o alta pestera la descoperirile mele. Dincolo de ce se vede mai continua, cat voi afla odata. Privesc imprejur, pana acum nu am riscat nimic, mi-am indeplinit scopul. E liniste, privesc doar, cocotat pe crengi deasupra unui gol de cam 7 metri. Constat ca nu am zis la nimeni de aceasta initiativa si ca am gresit asadar. Iau repede coordonatele si incep un sms, dar cui sa-l trimit??? Unii s-ar supara ca de ce m-am dus, altii ca de ce nu le-am zis si lor de intentie, si atunci ma gandesc eu la o persoana cerebrala, zic eu :)).

Scot coarda si usurel cobor, o creanga groasa de jneapan fiind parghia perfecta. La lumina lanternei nu constat niciun monstru subteran ci doar ca se coboara destul de abrupt. Mai cobor, analizez tavanul, ascult, privesc si…ma gandesc ca ar merge niste bucati de ciocolata. Mestecand ma uit la sol, la pietre…nu gasesc nimic interesant, nicio urma, nimic. Ies afara, fac o poza, iau coarda si plec. Mai trec eu pe acolo sa vedem ce o mai fi mai in adanc, altadata. Din ce am vazut eu, mult timp in pestera asta a curs apa si deci intrarea e cam spalata, cine stie cate aluviuni or fi in fund si ce este sub acestea. Urc in cateva minute o panta destul de repede, dupa ce am reusit sa ies din jnepeni…

Si ajung la o intrare in alt aven, o urma de surub ruginita in stanca imi indica ca odata cineva a intrat aici. Dupa analizarea pietrei -ce era pe jos- dizolvate de timp si transformata in praf si nisip nu a mai intrat nimeni in ultimul timp. Intru eu ca asa le sta bine unora 😉

Dupa vreo doi metri cel mult, si dupa ce mai uit pe ce stau trag concluzia: eu stau pe un bolovan suspendat sub mine un adanc de pe putin 10 metri. Ies afara caut ceva, dar niciun punct de sprijin, niciun piton batut in stanca, nimic. Instinctul spune pericol asa ca poze, cautare puncte de reper si plec.

Analizez imprejurimile, fiecare gaura pare ca ascunde o pestera, in minte imi vin descrierile pesterilor din Babele facute de Ica Giurgiu, un mare speolog de la „Emil Racovita”. Nu se potriveste nimic cu ce am gasit acum, iar poza de mai sus este o a alta intrare cred eu in avenul acesta ultim.

Intru si aici, arunc o piatra, sunetul este dezamagitor, e adanc tare…

Vecinatatile sunt ciudate, pietre sparte, bucati suspendate, santuri, pietre stranse intr-un loc, pietre oprite de jnepenisuri sau acoperite de acestia, in multe locuri este interventie umana.

Mie mi se pare ca aduce a drum, mai ales ca mai sus continua cu aceiasi latime conturata destul de bine.

Si asta e Pestera din Piciorul Babelor

Am vizitat-o de cateva ori, nu este cine stie ce

Un rest de os putrezit adus la lumina

Ceva mai departe o piatra curata, am vazut multe astfel de pietre, fiecare le denumeste in fel si chip. Asta era aproape imaculata. Cred, dupa ce am ridicat-o ca are cam 20 kg…unii ii spun cristal energetic…mai ca l-as fi luat acasa atat era de frumos 😉

A urmat o alergare de cativa kilometri ca sa mai castig timp, intinderea Platoului era prea mare, m-am gandit sa o reduc astfel 🙂

Pe aici umblam creanga dupa un lichen rar care intareste sistemul imunitar, nu se prea dadea el gasit dar ar fi fost de necrezut sa nu-l gasesc

Si m-am intors pe Drumul de Vara la Cota 1400. Apoi pe la Schitul Sf. Ana si coborare in Sinaia.