Poate ca multi au auzit ca s-a reluat iar aceasta tema, a „proprietatii Sfinxului si Babelor”; ca si cum faptul ca aceste monumente daca sunt intr-un judet sau in altul ar schimba vreo situatie, ar fi benefic pentru munte, turisti, oameni, flora etc… 🙂
„Conflictul” ce dureaza de vreo 20 de ani… opune in instanta Consiliul Judetean Prahova vs. Consiliul Judetean Dambovita respectiv Primaria Busteni vs. Primaria Moroeni. Adica unii sustin ca monumentele apartin de Prahova si altii ca apartin de Dambovita.
In urma unor solicitari din anii trecuti, primaria din Moroeni mi-a trimis copii de pe actele care arata ca monumentele sunt pe raza judetului Dambovita. Sunt convins ca au dreptate.
De asemenea, sunt convins de faptul ca in materie de turism, nu poti compara Prahova cu Dambovita. Institutiile dambovitene nu s-au remarcat in Parcul Natural Bucegi decat prin distrugerea mediului, limitarea drepturilor turistilor, alte nenorociri:
-au incadrat la „turism” asfaltarea DJ 713, cel de pe Platoul Bucegilor, realizat doar pentru a accesibiliza terenurile de pe stanga si dreapta drumului.
-anterior, au introdus in intravilan jumatate de Bucegi.
-smecherii cand au prins si ei niste fonduri europene au pus-o de o asfaltare, rezultand primul drum asfaltat din muntii Bucegi. E vorba de drumul Bolboci Mal Stang al Directiei Silvice a judetului.
-plus smecheria cu strategia turistica prin care au ridicat constructii nefolositoare sau indoielnice, gen: „cabana” Podu cu Florile, „baza” de la Zanoaga, camping la cateva sute de metri distanta de barajul Bolboci si la doi pasi de albia Ialomitei.
Intrebarea este: ce pot face acesti incompetenti cu turismul in Parcul Natural Bucegi? Nu exista nici macar un lucru bun facut pentru turism in partea damboviteana a Bucegilor. Nici pentru mediu si nici pentru turism. A, se ridica un hotel cu etaje parca mai inalt decat padurea aproape de Cheile Tatarului… ?!?
A le da Sfinxul si Babele acestor institutii pline de profitori si de smecheri cu conexiuni in sfera imobiliara inseamna a paraliza acea parte din turismul montan prahovean care inca mai functioneaza. Nu sustin ideea ca autoritatile de la Busteni in materie de turism montan sunt super profi, extraordinare. Nici pe departe! Insa nu ai cum sa compari primaria unei statiuni turistice ca Busteniul cu primaria unei comune ca Moroeni unde oamenilor abia li se introduce canalizare, inca mai umbla porcul pe strada si cetateni care merg cu carutele dupa ajutoarele sociale.
Ce sa faca primaria Moroeni cu Sfinxul si Babele? Nu a umplut de constructii atatea zone din Valea Ialomitei? Sau Consiliul Judetean Dambovita? Care demarase in administratia Florin Popescu o falsa strategie de dezvoltare turistica montana cu costuri uriase? Acestia sunt simpli necalificati in turism, care nu detin proprietatea cuvintelor intr-un asemenea domeniu iar faptele vorbesc despre fiecare in parte.
Ba’, decat sa faci pagube si distrugeri in Parcul Natural Bucegi, mai bine stai in banca ta si nu faci nimic! Nici administratia din Busteni nu le are cu turismul montan dar macar nu inventeaza strategii, nu construieste, nu asfalteaza. Mai bine nimic decat pagube iremediabile!
Diferite publicatii sub impulsul patriotismului local reiau observatiile clasice… ca turistii nu au unde arunca gunoaie si ca nu au toalete in zona Babele si Sfinx. Pai au cumva in Valea Ialomitei? :)) Macar la Babele si la Sfinx, jandarmeria prahoveana nu-i haituieste motorizat cum se intampla in Valea Ialomitei.
Iar daca conflictul juridic s-ar incheia, credeti ca ar face cineva asa ceva? 🙂 Sa fim seriosi, nimeni nu are nicio treaba cu turistul, nu intereseaza ce face. Mai degraba, daca Sfinxul si Babele trec la Dambovita o sa vedem vreun restaurant si vile pe langa Sfinx, posibil sa si platesti taxe ca sa fotografiezi Sfinxul. Nu e vorba ca presupun ce va fi si ca imi dau cu parerea; eu sunt chiar convins ca necalificatii din turismul dambovitean asta vor face. Fiindca astia nu stiu altceva decat sa vanda terenuri, smecherie primitiva. Ca atare, trebuie cautate prin arhive si am si rugat cativa prieteni cu experienta in domeniu, sa cautam documente, poate astfel evitam ca judetul Dambovita sa ia aceste monumente.
Normal ca e in „integrala”, ca daca-l lasai in „stricta” deranja…
Este ca dupa Al Doilea Razboi Mondial… SUA intind o mana de ajutor Europei afectate de razboi prin Planul Marshall si prostii o refuza. Urmarea este ca statele occidentale si-au refacut in 10-15 ani economiile iar noi nici in 2020 nu am ajuns, in niciun domeniu, sa vedem macar praful din urma lor. Ca acum ne vor da zeci de miliarde de euro iar ne purtam prosteste si o dam in conspiratii, ca ne cumpara, ca ne baga cip, ne vaccineaza ca sa ne elimine, 5G propaga coronavirus…
Cum sa dai astfel de monumente pe mainile unora care doar au distrus o arie protejata? Tot ei sunt si primii care pun turistilor tot felul de restrictii dar vorbesc de turism. Pai nu merge asa, turismul tau e una, turismul pe care-l decide o masa de circa 1,4 milioane de oameni e cu totul altceva! Este atata prostie si incompetenta in acest Parc Natural incat umbla „unii” prin aria protejata, vreun milion si ceva de oameni, cu banii prin buzunare si nu au unde sa-i cheltuiasca :)) Pentru ca „altii” sunt preocupati sa vanda terenuri nu sa dezvolte turismul pentru toata lumea 🙂
Mai spuneam cu alte ocazii ca pe Valea Prahovei este acum o generatie de primari care stie sa miste lucrurile in diferite domenii. Curg proiectele de milioane de euro, mai ales la Sinaia si la Azuga, asa ca e mai sigur sa existe aceste monumente in judetul Prahova decat… sa lasi habarnisti sa construiasca pe Platoul Bucegilor.
Dezvoltarea turismului in partea damboviteana a Bucegilor este doar o tema falsa dublata de o falsa preocupare in domeniul protejarii patrimoniului natural. A se vedea „turistii fac focuri, iau lemne din padure, folosesc padurea pe post de toaleta, abandoneaza gunoaie”. Niciun cuvant despre terenuri, constructii, drumuri, exploatari de padure. Turistii sunt pericolul principal in viziunea unora care nu stiu decat smecherie de doi bani si tarabageala. Desi nu e treaba lor, jandarmeria montana din bazinul superior al Ialomitei umbla creanga continuu la vanatoare de „infractori”, de „necivilizati”, achesand in lipsa de ceva mai bun… la povestea cu „distrugerea mediului de catre turistii needucati”.
Teren de vanzare pe Platoul Bucegilor, partea damboviteana.
Scopul real al celor care controleaza/detin terenurile in zona damboviteana a Bucegilor este ca pas cu pas, prin felurite transformari sa schimbe statutul zonei. Un articol din legea ariilor protejate ii ajuta in acest sens: cand o arie naturala protejata isi pierde valoarea initiala i se retrage statutul de arie protejata. Si o sa mai ramana jumatate de Bucegi, parc natural. In cealalta jumatate care are nenumarati proprietari va fi cam cum e la Ranca, fiecare construieste ce si cum doreste.
In concluzie, nu ai cum sa dai Babele si Sfinxul unora care nu au facut decat pagube in domeniile turismului si mediului, indiferent ca hartiile le dau deocamdata dreptate. Trebuie cautat orice act, interpretare, in asa fel incat sa nu extinda „dezvoltarea” si in zona inalta a Bucegilor. In ce ma priveste nu e vorba de un patriotism local insa, in baza faptelor intamplate in ultimul deceniu, pe care orice jurnalist serios ar trebui sa le cunoasca inainte de a promova vreun articol referitor la apartenenta Sfinxului si a Babelor, nu ai voie sa lasi asemenea monumente de patrimoniu in mainile unora care vor doar sa vanda terenuri! Ei nu stiu mai mult de atat si generatiile viitoare vor trebui sa repare dupa ei. Daca se va mai putea repara ceva…
Locul primei vile de pe Platoul Bucegilor-zona damboviteana, ca doar de aceea au asfaltat drumul din apropiere. Deocamdata este un proiect esuat pentru ca s-au implicat in devoalarea magariei cativa parlamentari ai Aliantei USR-PLUS.
Bine-ai venit în rândul nostru!
Mai ești supărat pe cei (nu foarte mulți) care merg pe nemarcate? 😉
Romsilva și APNB susțin că mersul pe nemarcate deranjează fauna, caprele negre.
Dar aceleași instituții își dau acordul pentru cota de recoltare (cum sună!!!) la capră neagră. O asociație vânătorească din București (AVPS Hubertus Feleacu) a avut dreptul să UCIDĂ în ocolul ei din Sinaia 12 capre negre în sezonul 15 mai 2019-14 mai 2020 (conform Anexei nr. 1 la Ordinul ministrului apelor și pădurilor nr. 673/2019).
Deci dacă o capră neagră se retrage 10-20 metri din calea ta, iar tu o fotografiezi și atât, ești bun de plată 3000 lei pentru că faci ceva ilegal, presupus rău.
Dar dacă esti un baștan din AVPS Hubertus Feleacu și o UCIZI e perfect, faci un „bine” conform legii.
Asta-i ROMÂNIA …
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu cred ca am fost suparat pe cei care merg pe nemarcate 🙂 Numai ca, atunci cand merg cateva mii de oameni pe nemarcate ar putea fi o problema. Probabil ca toate se datoreaza asfaltului adus pana in varf de munte. Multi merg pe nemarcate fiindca este liniste. Oricum, mersul pe nemarcate nu face atat de rau muntelui cum fac drumurile asfaltate sau constructiile. Nu vreau sa dau idei nimanui insa, daca acest Parc Natural ar fi bine organizat, ar fi loc pentru toata lumea si nici flora, fauna nu ar avea de suferit.
Legat de vanatoare, eu sunt categoric pentru vanatoare. Fara vanatoare s-au umplut statiunile din Valea Prahovei de ursi. Si aici nu e vorba ca nu mai are padure ci ca nu s-au mai vanat ursi. De asemenea, foarte rau este ca nu se elimina cainii din padure, care vaneaza caprioare, diverse animale. Tot din cauza ca poate aude vreun ecologist si face reclamatie. Deci nu e in regula nimic in acest asa zis parc natural.
Da, „e normal” pentru oamenii legii sa se ia de oamenii simpli, cum zici si tu, care merg pe nemarcate. De cine sa se ia? In administratie, turism, mediu toti se cunosc…
Acum legat de Hubertus Feleacu…. nu am vrut sa o spun ca sa nu se creada cine stie ce. Insa, pentru Parcul Natural sosirea acestei asociatii pe aici a fost o mare realizare, una mare de tot.
Sa-ti spun si de ce. In zona Abruputului Prahovean erau cam 17-20 de braconieri. Ani de zile acestia braconau nestingheriti, mana in mana cu tot felul de reprezentanti, impuscau tot ce le cadea la mana. De cand eram copil auzeam de ispravile lor. Iti dai seama cam ce ramificatii erau… Foarte rar mai vedeam cate un mistret, un cerb, o caprioara.
Si intr-o zi au luat fondul cinegetic din Abruptul Prahovean cei de la Hubertus. Intr-un an de zile Hubertus a facut ceea ce nimeni nu a putut sa faca de decenii. I-a scos pe braconieri din aria protejata. Cum i-a scos? Cu perchezitii, cu arestari, cu dosare penale, au montat camere video… Braconierii evident ca au reactionat, le-au dat foc pe la observatoare, le-au pus pe cap controale etc. Cand s-a tras linie, dupa un an de zile, nu am mai auzit focuri de arma si nici „barfe” ca iar a braconat x-ulescu&co.
De cand este aceasta asociatie in Valea Prahovei, toate speciile de animale au crescut ca numar. Tone de sare, tone de hrana complementara au fost duse in padure, acum vezi caprioare cam peste tot, cerbi. Mistretul inca este prezent masiv ca nr. desi a fost afectat de pesta. Deci, oamenii acestia au facut o treaba foarte buna si sunt super-profi in domeniul cinegetic. Se poate spune si ca fac acestea pentru ca ii intereseaza sa vaneze. Nu neg asa ceva, asa si este insa, au grija de animale nu fac genocid. Si daca au avut 12 capre de impuscat in mod sigur nu au impuscat 12 ca sa nu distruga efectivul din acea zona. Te asigur ca Hubertus Feleacu stie orice despre orice animal, recunoaste orice urma, orice sunet, sunt mult-mult peste institutiile de profil din tara. Acestia au fost prin toata lumea…
Am sa mai prezint un argument de ce este bine ca aceasta asociatie sa stea cat mai mult pe aici. Ei se pot supara si pleca pentru ca sa stii ca ei platesc Ministerului pentru tot fondul insa nu au voie sa vaneze peste tot. Sunt dese cazurile in care ei platesc pentru zone din Parc dar nu fac vanatoare ca nu e voie. Cu toate acestea li se iau banii 🙂 Care este argumentul de care spuneam… pai, Hubertus nu inseamna 20 de persoane care vaneaza, nu inseamna ca se perie padurea cu gonaci si strigate. Inseamna vanatoare cum se face in vestul Europei. Tinand cont ca inregistreaza explozie de efective la cam toate speciile, nu exista timp fizic pentru a vana prin tot fondul administrat de ei. Cat ar vana, speciile de fauna tot vor avea un trend ascendent.
Daca ar pleca de aici si ar veni alt administrator de fond cinegetic, asociatii vestite pentru macelarirea faunei, in doi ani nu mai e nimic pe aici. Am reusit sa ies din nebunia pe care o aveam si eu, mai sunt multi altii insa, cu vanatoarea. Sunt argumente logice, normale in favoarea acestei activitati insa oamenii au nevoie de felurite cauze, vor sa apartina de ceva, sa lupte pentru ceva.
Cel putin in Valea Prahovei, aceasta asociatie si-a facut treaba extrem de bine. Suplimentar, au folosit si folosesc forta de munca locala la ridicare de observatoare, hranitori, la transport hrana, sare. Au alta educatie chiar daca pentru unii sunt vanatori 🙂
M-a preocupat foarte mult ce fac inca din primul an de cand au ajuns pe aici. Cand am vazut ca vestitii braconieri sunt luati cu mascatii, ca e liniste in padure, ca umbla prin abrupturi sa duca sare… mi-am dat seama ca oamenii acestia chiar stiu ce fac si isi vad de treaba lor.
Nu cred ca Hubertus Feleacu a oprit turisti si i-a amendat ca merg pe nemarcate. De atatea ori au prins pe camere oameni care furau mancarea la animale ca sa o dea acasa, la animalele domestice. Nu le-au facut nimic, ce sa le faca…
Nu prea am scris de ei, ca sti cum e lumea, vanatoarea a devenit genocid, cine exploateaza padurea e hot… Nu am mentionat cate actiuni de ecologizare fac, cate zone in care localnicii depozitau aiurea gunoaie au inchis…
Ca sa ma intorc la ideea articolului… oricine poate observa ca amenzile merg pe la oamenii simpli, ca statul si institutiile sale sunt pline de oameni care comit doar abuzuri sau sunt incompetenti. Da, initial turistii erau o problema mare pentru aria protejata, in timp insa, chiar daca nr. de vizitatori a crescut, oamenii au devenit mai educati. Acum problema majora o reprezinta institutiile cu atributii in Bucegi care distrug aceasta arie protejata. Acestea, prin lupta pe care o poarta impotriva cetateanului nu-l mai reprezinta. In raport cu distrugerile realizate cu acceptul tacit al institutiilor statului, umbletul turistilor prin zone nemarcate nici nu se pune.
ApreciazăApreciază
Ai dreptate cu ursii.
Eu nu sunt pentru vanatoarea ursilor sau a altor animale salbatice,
DAR
aici pe Valea Prahovei (la fel ca pe Transfagarasan, in Brasov si Poiana Brasov sau la Tusnad si Sfanta Ana) ursii s-au obisnuit cu prezenta omului, numai si numai din cauza oamenilor needucati, sau iresponsabili, sau teribilisti, sau de-a dreptul prosti care ii hranesc sau laza mizerii peste tot, cat si din cauza autoritatilor incapabile sa gestioneze corect si eficient colectarea gunoiului.
Acesti ursi „domesticiti” nu mai au frica de om si sunt un pericol real care trebuie indepartat. Daca puii pot fi relocati in alte zone (sau in sanctuarul lor din Zarnesti daca-s prea mici) unde sa redevina salbatici, ursii adulti nu mai pot fi dezvatati si oriunde ar fi relocati ei vor descoperi repede gospodariile oamenilor sau vor inspecta locurile de campare si in general cele batute de oameni in cautare de firmituri.
Si in strainatate ursii invatati astfel rau de oameni iresponsabili au o soarta trista, caci devin un pericol real, tocmai pentru ca nu se mai feresc de om. Nu ataca omul, dar nici nu se teme sa reactioneze agresiv daca se simte atacat.
Din pacate, pentru ca suntem in Romania, pretexte justificate precum gestionarea problemelor punctuale ca in Valea Prahovei, Brasov etc, care ar presupune monitorizare si identificare pentru extragere/relocare, sunt scoase in fata in media si in parlament pentru a da liber la vanatoare PE TOT CUPRINSUL tarii, cu cote foarte mari de vanat, care sa asigure foamea de bani a autoritatilor si orgoliul de vanatori ai unora cu bani.
Stiindu-te informat si mai ales implicat in semnalarea si rezolvarea problemelor zonei, dau greutate cuvintelor tale si ma bucur sa citesc ca m-am inselat in privinta acelei asociatii de vanatori si pescari. Este drept ca nu am gasit nimic despre ei in afara mentionarii lor in anexele din ultimii ani, de aceea neincrederea generala s-a rasfrant si asupra lor.
Totusi, imi ramane o nelamurire legata de oportunitatea vanarii caprelor negre. Acestea nu constituie un pericol, nici pentru gospodariile umane, nici pentru altceva sau altcineva. Nu mi se par prea multe si au pradatori naturali (urs, lup) sau cainii de stana si celebrii deja caini vagabonzi din Bucegi.
In fine, sanatosi sa fim si sa ne intalnim cu bine pe poteci, marcate sau nu, dar insorite sa fie!
ApreciazăApreciază
Poate isi doresc sa sculpteze in ele “Comuna Moroeni, primar etc”. Am vazut ca se poarta pana si la cimitire, unde face popa cismea. Scrie ca a facut-o el, sa stie comunitatea sa iasa la vot.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Foarte posibil :)) Tare asta :))
Bine, ridicolul si prostia nu au limite. Sa ne bucuram totusi ca le putem observa 😉
ApreciazăApreciază