…fericirea de a te bucura de orice lucru. De un copac, de adierea vantului, mirosul de conifere, de iarba verde, de casele risipite, de gura de cola… De a trece dintr-un peisaj in altul. Orice chestie motorizata este prea rapida pentru a te introduce intr-un peisaj unde trebuie o privire mai de detaliu.

Stabilim patru acest traseu, pana la urma plecam doi. Traseul destul de dificil…pana la urma chiar l-am parcurs aproape integral 🙂

Sosim la Comarnic pe la 8:20 cu un regio particular, ne apucam sa cumparam ce ne mai trebuia… si pana la urma plecam doi cum spuneam. Traseul avea de toate si ne-am trezit in si mai multe. Cum acest regio nu oprea in Posada, ne-am intors pe sosea pana la drumul forestier Floreiu. Acest drum trebuia sa lege Secaria de DN1, s-a lucrat mult la el, s-au investit multi bani insa… lucrarea nu s-a finalizat. Azi circula pe acest drum doar masini cu lemne pe primii 3-4 km. Drumul iese in poienile Secariei dupa vreo 5,5 km. La ora actuala, nu mai poti trece nici macar cu atv sau caruta, pentru ca s-au produs in toamna niste alunecari de teren masive.

De aici drumul trece pe celalalt versant.

Poezia se termina si circa 1 km mergem pe gheata pe langa biciclete.

Dar nu peste mult timp, iesim la liman.

Drumul ce coboara spre Secaria.

Parleazul clasic

Desi am pozat drumul de coborare, optam pentru un altul, pe niste ulite. La scurt timp apar si noroaiele… asa ca, ba sus pe biciclete, ba jos sa ocolim… O alegere neinspirata 🙂

Iesim la asfalt.

Pe acolo am coborat.

Asfaltul

Traversam soseaua ce duce in dreapta la Comarnic, la stanga spre Valea Doftanei… mergem drept inainte. Vazusem de departe ca o sa intram iar prin noroaie dar na, traseu sa fie…

Ne bucuram insa de punctele panoramice:

Secaria si muntii Baiului

Barajul Paltinu, o parte infima…

Vreo 45 de minute ocolim noroaie sau intram prin ele. Cand gaseam zapada bicicletele se curatau… dupa 5-10 minute iar se murdareau si tot asa :))

Mici popasuri prin astfel de locuri pentru cornuri, ciocolata, poze, discutii…

Continuam spre Sotrile, pe un drum de pamant pe care nu cred ca mai revenim 🙂 Desi, cea a doua jumatate a acestuia a fost chiar faina, cu coborari prin padure, poieni…

Pozele urmatoare sunt din a doua jumatate evident 🙂

Acolo era comuna Sotrile.

Prin frunze. Aici m-am murdarit mai rau decat prin noroaie. Frunzele erau pline de praf…

Hai ca nu-i rau.

Numai ca… aici o comitem si jalonand printre arbori ne tot ducem. Aproape convinsi ca „aia e”, mai continuam. Cand ne uitam pe gps, mai aveam putin si ne trezeam printr-un cartier al Comarnicului: Podul Lung 🙂

Ne orientam pe alte drumuri de pamant, iar urcam, trecem printr-o poiana cu o stana… si in sfarsit Sotrile. Asta ca sa ne tinem de traseul propus.

Numai ca nu era Sotrile unde trebuia sa ajungem fiindca pierdusem drumul ci, satul Vistieru al comunei Sotrile… adica am ocolit vreo 45 de minute.

Si ne tot ducem prin satul asta si prin toata comuna…

Urcand spre un punct panoramic. Anul trecut nu era nimic pe el, acum este un releu.

Sotrile si barajul Paltinu

Paltinu

De pe acolo de undeva am venit dinspre Secaria. Cred ca din Secaria si pana aici la punctul panoramic cel vestit… am facut 2 ore sigur 🙂

Releul Costila si Crucea de pe Caraiman, ultima se observa un pic mai greu.

Bucegii

Talea in stanga departe, Leaota si Gurguiatu in dreapta

Niste coborari pe sosea spre Campina ne pozitioneaza in spatele unor masini. Fiind ridicol sa te ajunga niste biciclete fie si la vale, astia au apasat pedalele si dusi au fost…

Dincolo de lacuri este Brebu…

1839

Vin apoi Plaiul Campinei, spitalul Voila… pe langa care trecem razand 🙂 ca niste „glumeti” veritabili ce ne simteam :)) Tot hlizindu-ne asa, ne trezim cu o masina in spatele nostru care statea dupa noi. Cum noi mergeam pe mijlocul soselei, soferul, un tanar educat nu ne deranja. In mod sigur, apropierea de spitalul respectiv crease in mintea omului niste justificari 🙂 Ma si gandeam sa-i strig cand trece, ca „ne-au lasat astia de aici, un pic pe afara!” :)) dar sigur ieseam pe undeva in decor.

Undeva pe coborarea de la spital spre Muscel este un loc de recreere, cu banci si multe gratare. Cum era multa animatie, gratare fumegand, ma trezesc strigand spre colegul de bicicleala: „care zici ca e al nostru?” Imediat, aproape toti de la gratare s-au uitat spre noi :))

In fine, iata-ne pe Muscel, unde este alt loc fain de recreere:

Facem dreapta spre Cornu, coboram niste serpentine, trecem un pod metalic pe care incape doar o masina si gata, hop in Cornu. Fiind panta mare, cobor de pe bicicleta si ma apuc de mancat o rulada. Pana la loc drept am mancat o rulada intreaga 🙂

Urcam spre manastirea Cornu dar nu pentru a o vizita… desi este un urcus solicitant, din directia noastra era calea cea mai scurta spre Crucea din Cornu. Urcusul e rau-rau si a durat vreo 10-15 minute. Dincolo de manastire surpriza… au asfaltat pana la Cruce. Si ce noroaie, si ce salbaticie erau anul trecut pe acolo…

De acolo am venit, un pic mai jos este manastirea.

Crucea de la Cornu

Mai facem un popas si aici… dupa care urmam un drum de pamant ce trebuia sa ne scoata in cartierul Frasinet ce tine de Breaza.

Drumul urca un timp dar apoi numai coboara….

Exista si un marcaj punct rosu dar nu stiu de unde vine si unde duce… ca nu are relevanta pentru mine zona in cauza 🙂

La un moment dat, o muzica data la maximum ne anunta ca ne apropiem de cartier. Vine si o intersectie de drumuri de pamant, ne oprim sa consultam gps-ul… parca ocolea ceva dar tot in Frasinet ajungea. Ce zicem noi? Hai pe aici, la vale…

Se vedea o ditamai casa, cu aspect de ferma…un gard dat intr-o parte… Cum era vale, ne tot ducem din inertie. Primul caine observat stationa linistit pe stanga, cred ca surprins. Din dreapta vad niste ciobanesti, unii legati, vreo 2-3 liberi, niste oameni prin curte… Era clar, noi treceam binemersi prin curtea unor bastinasi :)) Acestia au potolit cainii insa nu pe toti si ne trezim cu patrupezi pe langa biciclete. La mintea mea… iau mana de pe frana in ideea de a intra cu viteza intr-unul. Si asa erau hopuri, denivelari… abia a scapat cainele. Treaba este ca daca il buseam zburam cu bicicleta cu tot peste colegul din fata. Cainele poate scapa el dar noi pe panta aceea sigur ne rupeam ceva. Noroc ca a fost cainele mai destept…

Am iesit la asfalt si tot coborare pana la DN 1, iesind langa halta Nistoresti. Consultand mersul trenurilor am vazut ca aveam un tren peste 2 ore. Prin urmare, am mai facut 3 kilometri pe sosea pana in Comarnic ca sa ne oprim la o terasa….

Doua cafele Julius Meinl, o limonada, o pizza mare…. partea mea :))

Ne suim in tren, la casa de bilete ne-au spus ca nu aveau vagon de biciclete, chestia asta apare si pe site deci… nu ne-au dat bilete de bicicleta. Vine trenul si vedem ca exista un astfel de vagon, pentru biciclete 🙂 Oricum nu a venit controlorul si nu i-am dat niciun ban.