Traseu cu bicicleta: Comarnic – Posada – drumul forestier Floreiu – Secaria – Vistieru – Sotrile – Muscel (Campina) – Cornu – Crucea din Cornu – drumul de pamant Frasinet – Nistoresti – Comarnic

…fericirea de a te bucura de orice lucru. De un copac, de adierea vantului, mirosul de conifere, de iarba verde, de casele risipite, de gura de cola… De a trece dintr-un peisaj in altul. Orice chestie motorizata este prea rapida pentru a te introduce intr-un peisaj unde trebuie o privire mai de detaliu.

Stabilim patru acest traseu, pana la urma plecam doi. Traseul destul de dificil…pana la urma chiar l-am parcurs aproape integral 🙂

Sosim la Comarnic pe la 8:20 cu un regio particular, ne apucam sa cumparam ce ne mai trebuia… si pana la urma plecam doi cum spuneam. Traseul avea de toate si ne-am trezit in si mai multe. Cum acest regio nu oprea in Posada, ne-am intors pe sosea pana la drumul forestier Floreiu. Acest drum trebuia sa lege Secaria de DN1, s-a lucrat mult la el, s-au investit multi bani insa… lucrarea nu s-a finalizat. Azi circula pe acest drum doar masini cu lemne pe primii 3-4 km. Drumul iese in poienile Secariei dupa vreo 5,5 km. La ora actuala, nu mai poti trece nici macar cu atv sau caruta, pentru ca s-au produs in toamna niste alunecari de teren masive.

De aici drumul trece pe celalalt versant.

Poezia se termina si circa 1 km mergem pe gheata pe langa biciclete.

Dar nu peste mult timp, iesim la liman.

Drumul ce coboara spre Secaria.

Parleazul clasic

Desi am pozat drumul de coborare, optam pentru un altul, pe niste ulite. La scurt timp apar si noroaiele… asa ca, ba sus pe biciclete, ba jos sa ocolim… O alegere neinspirata 🙂

Iesim la asfalt.

Pe acolo am coborat.

Asfaltul

Traversam soseaua ce duce in dreapta la Comarnic, la stanga spre Valea Doftanei… mergem drept inainte. Vazusem de departe ca o sa intram iar prin noroaie dar na, traseu sa fie…

Ne bucuram insa de punctele panoramice:

Secaria si muntii Baiului

Barajul Paltinu, o parte infima…

Vreo 45 de minute ocolim noroaie sau intram prin ele. Cand gaseam zapada bicicletele se curatau… dupa 5-10 minute iar se murdareau si tot asa :))

Mici popasuri prin astfel de locuri pentru cornuri, ciocolata, poze, discutii…

Continuam spre Sotrile, pe un drum de pamant pe care nu cred ca mai revenim 🙂 Desi, cea a doua jumatate a acestuia a fost chiar faina, cu coborari prin padure, poieni…

Pozele urmatoare sunt din a doua jumatate evident 🙂

Acolo era comuna Sotrile.

Prin frunze. Aici m-am murdarit mai rau decat prin noroaie. Frunzele erau pline de praf…

Hai ca nu-i rau.

Numai ca… aici o comitem si jalonand printre arbori ne tot ducem. Aproape convinsi ca „aia e”, mai continuam. Cand ne uitam pe gps, mai aveam putin si ne trezeam printr-un cartier al Comarnicului: Podul Lung 🙂

Ne orientam pe alte drumuri de pamant, iar urcam, trecem printr-o poiana cu o stana… si in sfarsit Sotrile. Asta ca sa ne tinem de traseul propus.

Numai ca nu era Sotrile unde trebuia sa ajungem fiindca pierdusem drumul ci, satul Vistieru al comunei Sotrile… adica am ocolit vreo 45 de minute.

Si ne tot ducem prin satul asta si prin toata comuna…

Urcand spre un punct panoramic. Anul trecut nu era nimic pe el, acum este un releu.

Sotrile si barajul Paltinu

Paltinu

De pe acolo de undeva am venit dinspre Secaria. Cred ca din Secaria si pana aici la punctul panoramic cel vestit… am facut 2 ore sigur 🙂

Releul Costila si Crucea de pe Caraiman, ultima se observa un pic mai greu.

Bucegii

Talea in stanga departe, Leaota si Gurguiatu in dreapta

Niste coborari pe sosea spre Campina ne pozitioneaza in spatele unor masini. Fiind ridicol sa te ajunga niste biciclete fie si la vale, astia au apasat pedalele si dusi au fost…

Dincolo de lacuri este Brebu…

1839

Vin apoi Plaiul Campinei, spitalul Voila… pe langa care trecem razand 🙂 ca niste „glumeti” veritabili ce ne simteam :)) Tot hlizindu-ne asa, ne trezim cu o masina in spatele nostru care statea dupa noi. Cum noi mergeam pe mijlocul soselei, soferul, un tanar educat nu ne deranja. In mod sigur, apropierea de spitalul respectiv crease in mintea omului niste justificari 🙂 Ma si gandeam sa-i strig cand trece, ca „ne-au lasat astia de aici, un pic pe afara!” :)) dar sigur ieseam pe undeva in decor.

Undeva pe coborarea de la spital spre Muscel este un loc de recreere, cu banci si multe gratare. Cum era multa animatie, gratare fumegand, ma trezesc strigand spre colegul de bicicleala: „care zici ca e al nostru?” Imediat, aproape toti de la gratare s-au uitat spre noi :))

In fine, iata-ne pe Muscel, unde este alt loc fain de recreere:

Facem dreapta spre Cornu, coboram niste serpentine, trecem un pod metalic pe care incape doar o masina si gata, hop in Cornu. Fiind panta mare, cobor de pe bicicleta si ma apuc de mancat o rulada. Pana la loc drept am mancat o rulada intreaga 🙂

Urcam spre manastirea Cornu dar nu pentru a o vizita… desi este un urcus solicitant, din directia noastra era calea cea mai scurta spre Crucea din Cornu. Urcusul e rau-rau si a durat vreo 10-15 minute. Dincolo de manastire surpriza… au asfaltat pana la Cruce. Si ce noroaie, si ce salbaticie erau anul trecut pe acolo…

De acolo am venit, un pic mai jos este manastirea.

Crucea de la Cornu

Mai facem un popas si aici… dupa care urmam un drum de pamant ce trebuia sa ne scoata in cartierul Frasinet ce tine de Breaza.

Drumul urca un timp dar apoi numai coboara….

Exista si un marcaj punct rosu dar nu stiu de unde vine si unde duce… ca nu are relevanta pentru mine zona in cauza 🙂

La un moment dat, o muzica data la maximum ne anunta ca ne apropiem de cartier. Vine si o intersectie de drumuri de pamant, ne oprim sa consultam gps-ul… parca ocolea ceva dar tot in Frasinet ajungea. Ce zicem noi? Hai pe aici, la vale…

Se vedea o ditamai casa, cu aspect de ferma…un gard dat intr-o parte… Cum era vale, ne tot ducem din inertie. Primul caine observat stationa linistit pe stanga, cred ca surprins. Din dreapta vad niste ciobanesti, unii legati, vreo 2-3 liberi, niste oameni prin curte… Era clar, noi treceam binemersi prin curtea unor bastinasi :)) Acestia au potolit cainii insa nu pe toti si ne trezim cu patrupezi pe langa biciclete. La mintea mea… iau mana de pe frana in ideea de a intra cu viteza intr-unul. Si asa erau hopuri, denivelari… abia a scapat cainele. Treaba este ca daca il buseam zburam cu bicicleta cu tot peste colegul din fata. Cainele poate scapa el dar noi pe panta aceea sigur ne rupeam ceva. Noroc ca a fost cainele mai destept…

Am iesit la asfalt si tot coborare pana la DN 1, iesind langa halta Nistoresti. Consultand mersul trenurilor am vazut ca aveam un tren peste 2 ore. Prin urmare, am mai facut 3 kilometri pe sosea pana in Comarnic ca sa ne oprim la o terasa….

Doua cafele Julius Meinl, o limonada, o pizza mare…. partea mea :))

Ne suim in tren, la casa de bilete ne-au spus ca nu aveau vagon de biciclete, chestia asta apare si pe site deci… nu ne-au dat bilete de bicicleta. Vine trenul si vedem ca exista un astfel de vagon, pentru biciclete 🙂 Oricum nu a venit controlorul si nu i-am dat niciun ban.

Traseu de mountain-bike: Busteni – Posada – Valea Doftanei – Barajul Paltinu – Complexul arhitectural medieval de la Brebu – Campina – Manastirea Poiana

O excursie pe doua roti intamplata luna aceasta. Fiind foarte ocupat nu am timp sa le postez in ordinea intamplarilor. Totusi, azi un pic, maine la fel, pana le adun aici pe toate 🙂

Oricum, tura aceasta a fost inainte de aceea pe Transfagarasan. Ca de obicei, o astfel de tura nu este un galop, o bifare de traseu ci o deplasare catre anumite obiective… pe doua roti.

Am zis sa trecem muntii Baiului si sa iesim in Valea Doftanei, sa ajungem pe la barajul de la Paltinu, apoi Brebu-Campina. Este impropriu zis sa trecem muntii, pentru ca nu avea rost sa impingem la biciclete, neavand toti aplecare sau pregatire pentru asa ceva.

Un traseu care sa ajunga in Valea Doftanei, care sa nu urce muntii dar sa-i traverseze totusi, imaginasem eu mai demult. Gasisem niste rute frumoase cu alte ocazii chiar daca unii prieteni zic si acum, ca nu ai cum sa nu urci serios pentru a ajunge in Valea Doftanei. Ei bine, ai! 🙂

Suim biciclete in trenul de 7 dimineata, al CFR-ului, la sugestia mea, ca sa nu ne obosim pana la Posada. Trenurile Regiotrans nu opresc in gara din Posada. Coboram la gara… si pe poteci batatorite, printr-o padure linistita, locul in care se retragea Martha Bibescu uneori, continuam spre pasunile celor din localitatea Secaria.

Nici nu simtim cum am ajuns aici. Dupa poze, ne suim iar pe biciclete si ii dam la vale spre Secaria. Inainte de aceasta, am zis ca ne vom opri la prima intersectie, unde este si o troita. La viteza mea am ramas ultimul, pentru ca ma uit mereu peste tot si ma opresc imediat ce mi se pare interesant. Astfel ca, daca as fi primul, as incurca pe toti cei din spate. Pentru mine o excursie pe bicicleta poate avea si 150 de km, cati ori fi, important este sa ma opresc eu de cate ori cred, nu sa circul setat cu ochii la borne kilometrice si la ceas.

Ramas in urma, apuc sa vad cum prietenul din fata face un salt spectaculos traversand o groapa adanca. Viteza mea mi-a permis sa o ocolesc, el mai bun in bicicleala… nici macar nu a cazut. Totusi, ne-am oprit sa vedem daca sunt avarii. Ne gandeam ca uite, gata excursia. Ma mai uit la adancimea gropii, la panta si imi zic ca a doua oara cat de bun ai fi, nu mai iesi din asemenea groapa. Stabilim ca nu trebuie sa ne rupem bicicletele sau oasele si o luam domol pe langa ele.

Venea un urcus de circa 200 metri care ne scotea intr-o frumoasa curba de nivel. Ne urcam pe biciclete si lasam Secaria intr-o parte, depasind-o cat mai aproape de partea de sus a bazinului hidrografic. Ajungem iar la o intersectie, vedem un drum ce coboara, desfundat, incat doar cu tancul intri pe acolo si dupa 100 m ne intoarcem, convins eu ca nu e bine. Revenim la intersectie, de unde mai pleca o poteca si convins ca am dreptate, pornim prin padure. Cand stiu ca am dreptate…

O luam cand pe bicicleta, cand pe langa, chiar daca era coborare. Denivelarile erau impozante, mai erau si mici mlastini. Tinem totusi poteca si din intersectia de mai sus, ajungem in 15 minute la drumul forestier de mult mai jos. Nu inainte de a vedea cum perpendicular cu noi alearga niste ciobanesti prin poienile invecinate padurii pe care o traversam. Ma opresc sa-i rezolv, fiind specialitatea mea chestia asta, numai ca saracutii de ei, nu erau din specia aceea dusmanoasa ci pur si simplu, le era foame. Le dam ceva si plecam.

Mai jos aceeasi figura cu o matahala de caine. Numai ca eram singur, ramas in urma. Las bicicleta, bolovaneala maxima, sarit gardul si fugit dupa el prin poiana. Acesta este farmecul 🙂 Cum vine cainele viteaz, obisnuit sa fuga lumea de el,  sa-i dai vreo 7-8 bolovani pe spinare si apoi sa-l alergi de unde a venit :)) Sa fugi dupa el, zbierand dupa el. E maxim cand ii vezi cum fug cu urechile pe spate. Rad si acum cand imi amintesc ;))

De altfel, ieri, coboram pe jos spre cartierul Podul Vartos al Comarnicului si eram la o intersectie, undeva sus, la marginea cartierului. In loc sa cobor, zic sa merg putin si in stanga, sa vad cum se vede, ce e pe acolo. Dupa curba venea o casa cam in paragina. Pe drum in schimb, dormea o haita de caini, mai mult de cinci. Pai daca fugi, poti scapa de asa ceva? Prin locuri izolate ca acesta? Nu! Asa ca, in timp ce ei se repezeau latrand, m-am dus si eu spre ei, injurandu-i si facand aceeasi galagie, bolovanindu-i. Cand au inceput sa guite, ca bolovanii mai si dor, nu mai nimereau gaurile prin garduri. Eu dupa ei. Am rupt un par dintr-un gard si dupa ei prin curtea parasita a casei. Au fugit cat erau ei de mari si de multi. Am ras pana aproape de DN 1. Am la mine si spray cu piper, chiar si cate o petarda uneori, dar raman ca solutii alternative. Eu sunt cu protectia omului in primul rand, nu ma duc undeva ca sa vin accidentat sau muscat de caini. Vorbim de protectia animalelor pana la momentul in care ataca omul. Apoi trebuie sa fie chestie de Protan 🙂

Iesim la drum si mergem ca oamenii si noi 🙂 Din niste curti, ne striga niste cetateni. Ne oprim si ne uitam. Cu toate ca era duminica si mare sarbatoare, Schimbarea la Fata, oamenii aceia coseau. Mi-au venit in cap vorbele lui Ion Gavrila Ogoranu, legendarul luptator anticomunist din muntii Fagaras, citat aproximativ: „Ramane apoi marea masa a trudnicilor a caror viata se reduce la munca si hrana, a caror constiinta nu se ridica mai sus de marginea farfuriei de mancare”. Intai le e foame si totul se rezuma la stomac.

Ne-au intrebat de unde venim si au fost extrem de mirati. Amabili oamenii, ca omul simplu este adesea politicos. Plus ca de cate ori am fost prin zonele acelea, oamenii saluta, dau buna ziua. Scria un om de munte ca a dat si el buna ziua la oamenii observati intre Piatra Arsa si Babele, pe Bucegi, si multi se uitau ciudat la el. Acestia credeau ca ii cunoaste de undeva si incercau sa-si aduca aminte. Mi s-a parut antologic 🙂

Vedem albia Doftanei:

Si iesim aici:

Asta era pe dreapta cum coboram noi. Inainte se mergea la Paltinu si Campina, in stanga se intra in satul Traisteni. O luam inainte spre lacul de acumulare.

O cruce care aminteste de un accident in zona lacului, unde au murit vreo 20 de oameni sau chiar mai multi. Am zis sa caut acasa, dar am uitat.

Gestionarul lacului

Lacul e frumos si comparativ cu cat am inconjurat Vidraru… chiar este un mizilic.

O multime de poteci sau drumuri, coboara de la asfalt pana la marginea lacului. In multe locuri, in acele cadre de vis, stateau zeci de oameni cu corturile. Foarte frumos.

Neaparat trebuie sa incercam si noi figura asta.

Ne-am oprit la o terasa asezata strategic, peste drum de o suprafata pe care stateau altii cu corturi si rulote. Dupa cum se vede, lizierele de mai jos aveau si acestea corturi. In spatele nostru, erau si mai multe.

La terasa mancam ceva, apoi niste sucuri, dulciuri, mai stam sa privim oamenii, natura. Se impune constatarea ca in tara, a luat un mare avant miscarea in aer liber. Oamenii alearga, folosesc biciclete, se dau pe ape, pun corturi, merg cu rulotele. Din pacate, toate acestea sunt umbrite de faptul ca in urma multora raman gunoaie. E bine ca multi oameni renunta la comoditatea masinii, a asfaltului si raman prin natura. Ce daca fac focul si iau lemne din padure? E perfect, e a tuturor 🙂

Si in zona Paltinu am vazut libertate, fiecare face ce doreste si nimeni nu incurca pe altul. Cei care merg cu corturile sunt mult mai civilizati decat aceia cu masini de fitze cu volumul manelelor la maxim.

Vazand o pancarta cu camping, intreb si eu cate costa. Nu costa! Masini pe acest drum fara numar 🙂

O alta concluzie este ca poti avea coloana de masini in acelasi timp si pe Valea Prahovei, si in Brasov, Constanta, la Plaiul Foii, la Balea Lac etc. Explicatia este simpla, avem milioane de masini 🙂 Cred ca sunt peste 5 milioane 🙂 Ceausescu nu a facut autostrazi ca nu erau masini atat de multe, nu era necesar.

Ajungem si pe baraj:

Pe orice baraj am fost, am auzit macar o data pe cineva, ca aoleu daca se rupe barajul ce se va intampla 🙂 In special, astia speriati de comunisti cu tot felul de fantasme, se lamenteaza in asemenea mod. Si daca se rupe barajul, muriti si asta e! 🙂

Datele tehnice ale barajului

Si am pornit spre Brebu:

Evident oprire pentru vizita si foto 🙂

La o intersectie, trecem un pod si vreo 800 metri urcam pana pe terasa pe care se gaseste comuna Brebu. Din Brebu, o comuna frumoasa, cu oameni harnici, privim pe malul celalalt al Doftanei si vedem o sosea, un varf, si planificam si pe acolo o excursie pe viitor:

O ruta spre Sotrile si sa iesim poate spre Cornu sau Nistoresti

Lacul Brebu. In dreapta este parcul si manastirea veche.

Ctitoria lui Matei Basarab de la Brebu

Muzeul „Casa Domneasca”, aproape au vopsit toata sindrila. Acolo il gasim pe d-l Razvan Radu, un excelent muzeograf. Curand, biserica si vecinatatile sale vor fi integrate intr-un asezamant monahal cum a fost de la inceputuri. Probabil, muzeul va functiona pe mai departe sub sigla Muzeului Judetean de Istorie. Oricum, mai rau nu are cum sa fie.

Trebuie ca acest loc sa prinda viata, sa se faca slujbe de mai multe ori pe zi… pare cam parasit.

Din pacate, la bisericile noi am vazut ca nu se mai aseaza pisanii.

Matei Basarab

Aspect din vechiul zid

Tunul Manastirii

Dupa vizita, gasim o cofetarie si ne oprim afara, la o masa:

In cofetarie

Stam ce stam, era foarte cald, mai cumparam niste suc, apa si pornim spre Campina, care se zarea pe o alta inaltime. Tot acolo se vedea si o alta biserica, un drum…

Cine stie de cand nu mai trece trenul pe acel pod. In rest, imprejurimile erau pline de oameni venit la gratare.

Urcam vreo 10 minute si ajungem in Campina, pe care o traversam fara oprire pana dincolo de oras, la intersectia drumului cu Poiana Campina si Bobolia, deci aproape de gara, in zona stadionului. Ne uitam la ceas, si mai era timp pana la tren, motiv pentru care urcam la o alta manastire cu aspect de cetate, mai bine zis fosta manastire Poiana.

Aceasta a fost inceputa de Toma Cantacuzino in 1690 si terminata 20 de ani mai tarziu.

Intrarea in manastire

Turnul clopotnitei

Biserica fostei manastiri, hramul este Adormirea Maicii Domnului

Aici se mentioneaza de cate ori s-a reparat total aceasta biserica.

Pisania care aminteste de ctitorul Toma Cantacuzino, spatar care pana la urma a fugit la rusi si acolo a si murit.

Mergand prin cimitir sa mai vedem ce ne-a mai scapat… 🙂 Am mai fost pe aici de cateva ori. Un mormant mic, cu o cruce aidoma apropiat de zid, stingher as putea spune, mi-a atras atentia.

Nu era niciun nume trecut pe cruce. Imaginea este a unei femei soldat… cine stie ce poveste o avea. Am zis sa-l intreb pe preotul de aici, cand il mai vad, ca dansul este din Busteni.

Dupa vreo 40 de minute, am coborat spre gara, asteptand trenul spre casa. De pe peron, nu am ratat imaginea ceasului Paul Garnier, cu care au fost infrumusetate multe gari in perioada interbelica.

Evident nu mai functioneaza, dar este bine ca se pastreaza si asa, ca decor, ca amintire.

REVISTA PRESEI LOCALE SAPTAMANA 25 IUNIE – 2 IULIE 2010

Ziar de Sinaia

In prima pagina citim un articol despre “intelectualii de curte” care indiferent de culoarea politica sunt “docili puterii”. Acestia sunt acuzati ca nu au “nici macar scuza unui sistem opresiv sau a unei gandiri limitate de prostie”.

Mai aflam tot de pe aceasta pagina ca “alesii locali si functionarii publici au scapat deocamdata de corvoada depunerii declaratiilor de avere si de interese.”

Pagina a doua are un articol care il aduce in prim plan pe “gradinarul curtii liberale” Dan Burchi din Sinaia, ce are amplasate niste sezlonguri prin parcul orasului, pentru care percepe 5 lei taxa dar la anumite momente un angajat al sau uita sa mai dea bon fiscal celor care le inchiriaza. Tot din aceasta pagina aflam ca la sfarsit de campionat echipa de fotbal Carpati Mefin Sinaia s-a clasat pe locul III.

Urmatoarea pagina este dominat de un articol ce pleaca de la o initiativa a primarului sinaian…care a interpretat o melodie la un eveniment si a luat si un premiu pentru aceasta. Bravo lui…si trecem la pagina 4 unde avem un titlu de senzatie:

“O sinaianca in presa engleza” iar din articolul de mai jos aflam ca jucatoarea de tennis Ana Bogdan, fost loc doi mondial la juniori a invins-o intr-un meci antologic pe terenul de la Centre Court pe nimeni alta decat pe Martina Hingis.

Pagina patru curprinde o rubrica de constientizare despre patrimoniul valoros existent in Parcul Natural Bucegi si ignorat de autoritatile responsabile si tot pe aceiasi pagina citim despre o veche problema a celor din cartierul Platou Izvor al Sinaiei: pubelele de gunoaie versus initiativele administratiei locale.

In paginile 5 si 6 citim un drept la replica adresat unei profesoare din Sinaia, ca sinaieni sunt sponsorii celor care pun “caracatite”, si observam si doua imagini cu atv-uri ce sunt parcate in acelasi loc de luni de zile, adica pe domeniul public.

Trecem peste sumedenia de articole cu aspecte edilitare si ne oprim in paginile 14 si 15 la interviul ce are ca subiect in principal viata la tara in astfel de vremuri. Ziarul se incheie cu un traseu de drumetie pe Platoul Bucegilor si Valea Ialomitei.

Valea Prahovei

 

In pagina 5 aflam ca locuitorii din Secaria sunt disperati de atacurile mistretilor care le distrug periodic gradinile. De altfel, intr-o drumetie pe muntii Baiului, acum circa o luna de zile am observat niste mistreti mari care stateau in turma si nu prea aveau frica de oameni. Cetatenii se plang ca silvicultorii nu iau masuri. Si oamenii astia…vor lua masuri, sa vedeti vanatoare J

Pagina 8 vine cu un articol ce descrie tipic o actiune romaneasca, “Drumarii au asfaltat DN 1 pe ploaie” spre nemultumirea soferilor care au avut nevoie sa parcurga distanta Sinaia – Busteni in cateva ore. “Este normal sa apara gropi in sosea daca se pune bitum in apa” spunea o soferita. Personal am vazut o ciudatenie: asfaltul de pe sosea era in multe locuri mai subtire decat cel de pe trotuar J . Astia de la Drumuri nu vor  face niciodata ceva ca lumea!

Un interviu interesant este si in pagina 11 unde un cuplu in varsta merge periodic in excursii iar in pagina urmatoare intalnim articolul arhitectului Dan Manea “Albumul de familie: CASE CU NUME DE FLORI” in care omul de cultura care este dl. arhitect ofera de data aceasta cititorilor o comparatie intre  o fosta resedinta regala din Europa si Sinaia. Merita evidentiata urmatoarea fraza : “VIENA TINE LA “BRANDUL” DE CAPITALA IMPERIALA, SINAIA SE FERESTE DE ISTORIA EI CARE SE IMPLETESTE CU CEA A FAMILIEI REGALE. ACESTA ESTE DOAR UNUL DIN MOTIVELE PENTRU CARE VIENA VINDE CULTURA, SI O FACE PE FOARTE MULTI EURO, IAR SINAIA CONTINUA SA VANDA MITITEI CU UN LEU BUCATA”. Este deosebit acest articol.

In paginile de Turism mai aflam despre vizita principelui Nicolae la Peles, si despre oferte din Valea Prahovei. Mai gasim ceva referitor la zona noastra pe ultima pagina unde citim despre un “show culinar la Predeal” si despre Cupa Culinara Mondiala J

Expresul de Sinaia

Din prima pagina reiese ca s-a incheiat competitia de fotbal amator de la Sinaia, castigatoare fiind echipa Emira 94 iar in pagina a doua intervievata este de data aceasta d-na Lacramioara Cojoianu directoarea Colegiului “Mihail Cantacuzino”.

Dupa articole vesnic cu tinta politica ne oprim in pagina 4 de unde se spune ca ursii din Bucegi vor fi monitorizati initial prin implantare de cipuri, o stire mai veche de altfel. Noutatea survine prin declaratia directorului Parcului Natural Bucegi care vorbeste despre “conservarea speciei de urs brun comunitar” si de “asigurarea sigurantei turistilor si populatiei” J Poza ce insoteste articolul este una cu ursi de prin Alaska.

In pagina 5  aflam opiniile persoanelor afectate de masurile de austeritate si mai jos ca “Incepe bacalaureatul cu probele scrise si admiterea la liceu”

Pagina 7 detaliaza competitia denumita Liga de Fotbal, ce va fi reluata la anul, alaturat cu parerile “combatantilor’

 Cel mai bun articol din “Ziar de Sinaia” este “VI-L MAI AMINTITI PE ZDREANTA, CATELUL ARGHEZIAN? SI EL SE JURA CA NU FURA”, articol ce se refera la sezlongurile scoase la inchiriat prin Parcul Dimitrie Ghica J

Cel mai bun articol din “Valea Prahovei” este “ALBUMUL DE FAMILIE: CASE CU NUME DE FLORI”.

Cel mai bun articol din “Expresul de Sinaia” este “INTERVIU CU LACRAMIOARA COJOIANU”.

Expresii antologice:

Ziar de Sinaia: “NU AVETI NICI MACAR SCUZA UNUI SISTEM OPRESIV SAU A UNEI GANDIRI LIMITATE DE PROSTIE”.

Valea Prahovei: “ACESTA ESTE DOAR UNUL DIN MOTIVELE PENTRU CARE VIENA VINDE CULTURA, SI O FACE PE FOARTE MULTI EURO, IAR SINAIA CONTINUA SA VANDA MITITEI CU UN LEU BUCATA”.

Expresul de Sinaia: “PRIN ACEST PROIECT SE VA STI EXACT NUMARUL DE URSI LA MOMENTUL ACTUAL SI CATI DINTRE EI POT TRAI IN PARCUL NATURAL BUCEGI FARA SA AFECTEZE TURISTII SI POPULATIA DIN ORASE” – declaratia d-lui Horia Iuncu director Parcul Natural Bucegi.

Parerea mea: numarul exact va fi imposibil sa-l aflati ceea ce nu inseamna ca proiectul nu are o utilitate insemnata!