Traseu cu bicicleta: Comarnic – Posada – drumul forestier Floreiu – Secaria – Vistieru – Sotrile – Muscel (Campina) – Cornu – Crucea din Cornu – drumul de pamant Frasinet – Nistoresti – Comarnic

…fericirea de a te bucura de orice lucru. De un copac, de adierea vantului, mirosul de conifere, de iarba verde, de casele risipite, de gura de cola… De a trece dintr-un peisaj in altul. Orice chestie motorizata este prea rapida pentru a te introduce intr-un peisaj unde trebuie o privire mai de detaliu.

Stabilim patru acest traseu, pana la urma plecam doi. Traseul destul de dificil…pana la urma chiar l-am parcurs aproape integral 🙂

Sosim la Comarnic pe la 8:20 cu un regio particular, ne apucam sa cumparam ce ne mai trebuia… si pana la urma plecam doi cum spuneam. Traseul avea de toate si ne-am trezit in si mai multe. Cum acest regio nu oprea in Posada, ne-am intors pe sosea pana la drumul forestier Floreiu. Acest drum trebuia sa lege Secaria de DN1, s-a lucrat mult la el, s-au investit multi bani insa… lucrarea nu s-a finalizat. Azi circula pe acest drum doar masini cu lemne pe primii 3-4 km. Drumul iese in poienile Secariei dupa vreo 5,5 km. La ora actuala, nu mai poti trece nici macar cu atv sau caruta, pentru ca s-au produs in toamna niste alunecari de teren masive.

De aici drumul trece pe celalalt versant.

Poezia se termina si circa 1 km mergem pe gheata pe langa biciclete.

Dar nu peste mult timp, iesim la liman.

Drumul ce coboara spre Secaria.

Parleazul clasic

Desi am pozat drumul de coborare, optam pentru un altul, pe niste ulite. La scurt timp apar si noroaiele… asa ca, ba sus pe biciclete, ba jos sa ocolim… O alegere neinspirata 🙂

Iesim la asfalt.

Pe acolo am coborat.

Asfaltul

Traversam soseaua ce duce in dreapta la Comarnic, la stanga spre Valea Doftanei… mergem drept inainte. Vazusem de departe ca o sa intram iar prin noroaie dar na, traseu sa fie…

Ne bucuram insa de punctele panoramice:

Secaria si muntii Baiului

Barajul Paltinu, o parte infima…

Vreo 45 de minute ocolim noroaie sau intram prin ele. Cand gaseam zapada bicicletele se curatau… dupa 5-10 minute iar se murdareau si tot asa :))

Mici popasuri prin astfel de locuri pentru cornuri, ciocolata, poze, discutii…

Continuam spre Sotrile, pe un drum de pamant pe care nu cred ca mai revenim 🙂 Desi, cea a doua jumatate a acestuia a fost chiar faina, cu coborari prin padure, poieni…

Pozele urmatoare sunt din a doua jumatate evident 🙂

Acolo era comuna Sotrile.

Prin frunze. Aici m-am murdarit mai rau decat prin noroaie. Frunzele erau pline de praf…

Hai ca nu-i rau.

Numai ca… aici o comitem si jalonand printre arbori ne tot ducem. Aproape convinsi ca „aia e”, mai continuam. Cand ne uitam pe gps, mai aveam putin si ne trezeam printr-un cartier al Comarnicului: Podul Lung 🙂

Ne orientam pe alte drumuri de pamant, iar urcam, trecem printr-o poiana cu o stana… si in sfarsit Sotrile. Asta ca sa ne tinem de traseul propus.

Numai ca nu era Sotrile unde trebuia sa ajungem fiindca pierdusem drumul ci, satul Vistieru al comunei Sotrile… adica am ocolit vreo 45 de minute.

Si ne tot ducem prin satul asta si prin toata comuna…

Urcand spre un punct panoramic. Anul trecut nu era nimic pe el, acum este un releu.

Sotrile si barajul Paltinu

Paltinu

De pe acolo de undeva am venit dinspre Secaria. Cred ca din Secaria si pana aici la punctul panoramic cel vestit… am facut 2 ore sigur 🙂

Releul Costila si Crucea de pe Caraiman, ultima se observa un pic mai greu.

Bucegii

Talea in stanga departe, Leaota si Gurguiatu in dreapta

Niste coborari pe sosea spre Campina ne pozitioneaza in spatele unor masini. Fiind ridicol sa te ajunga niste biciclete fie si la vale, astia au apasat pedalele si dusi au fost…

Dincolo de lacuri este Brebu…

1839

Vin apoi Plaiul Campinei, spitalul Voila… pe langa care trecem razand 🙂 ca niste „glumeti” veritabili ce ne simteam :)) Tot hlizindu-ne asa, ne trezim cu o masina in spatele nostru care statea dupa noi. Cum noi mergeam pe mijlocul soselei, soferul, un tanar educat nu ne deranja. In mod sigur, apropierea de spitalul respectiv crease in mintea omului niste justificari 🙂 Ma si gandeam sa-i strig cand trece, ca „ne-au lasat astia de aici, un pic pe afara!” :)) dar sigur ieseam pe undeva in decor.

Undeva pe coborarea de la spital spre Muscel este un loc de recreere, cu banci si multe gratare. Cum era multa animatie, gratare fumegand, ma trezesc strigand spre colegul de bicicleala: „care zici ca e al nostru?” Imediat, aproape toti de la gratare s-au uitat spre noi :))

In fine, iata-ne pe Muscel, unde este alt loc fain de recreere:

Facem dreapta spre Cornu, coboram niste serpentine, trecem un pod metalic pe care incape doar o masina si gata, hop in Cornu. Fiind panta mare, cobor de pe bicicleta si ma apuc de mancat o rulada. Pana la loc drept am mancat o rulada intreaga 🙂

Urcam spre manastirea Cornu dar nu pentru a o vizita… desi este un urcus solicitant, din directia noastra era calea cea mai scurta spre Crucea din Cornu. Urcusul e rau-rau si a durat vreo 10-15 minute. Dincolo de manastire surpriza… au asfaltat pana la Cruce. Si ce noroaie, si ce salbaticie erau anul trecut pe acolo…

De acolo am venit, un pic mai jos este manastirea.

Crucea de la Cornu

Mai facem un popas si aici… dupa care urmam un drum de pamant ce trebuia sa ne scoata in cartierul Frasinet ce tine de Breaza.

Drumul urca un timp dar apoi numai coboara….

Exista si un marcaj punct rosu dar nu stiu de unde vine si unde duce… ca nu are relevanta pentru mine zona in cauza 🙂

La un moment dat, o muzica data la maximum ne anunta ca ne apropiem de cartier. Vine si o intersectie de drumuri de pamant, ne oprim sa consultam gps-ul… parca ocolea ceva dar tot in Frasinet ajungea. Ce zicem noi? Hai pe aici, la vale…

Se vedea o ditamai casa, cu aspect de ferma…un gard dat intr-o parte… Cum era vale, ne tot ducem din inertie. Primul caine observat stationa linistit pe stanga, cred ca surprins. Din dreapta vad niste ciobanesti, unii legati, vreo 2-3 liberi, niste oameni prin curte… Era clar, noi treceam binemersi prin curtea unor bastinasi :)) Acestia au potolit cainii insa nu pe toti si ne trezim cu patrupezi pe langa biciclete. La mintea mea… iau mana de pe frana in ideea de a intra cu viteza intr-unul. Si asa erau hopuri, denivelari… abia a scapat cainele. Treaba este ca daca il buseam zburam cu bicicleta cu tot peste colegul din fata. Cainele poate scapa el dar noi pe panta aceea sigur ne rupeam ceva. Noroc ca a fost cainele mai destept…

Am iesit la asfalt si tot coborare pana la DN 1, iesind langa halta Nistoresti. Consultand mersul trenurilor am vazut ca aveam un tren peste 2 ore. Prin urmare, am mai facut 3 kilometri pe sosea pana in Comarnic ca sa ne oprim la o terasa….

Doua cafele Julius Meinl, o limonada, o pizza mare…. partea mea :))

Ne suim in tren, la casa de bilete ne-au spus ca nu aveau vagon de biciclete, chestia asta apare si pe site deci… nu ne-au dat bilete de bicicleta. Vine trenul si vedem ca exista un astfel de vagon, pentru biciclete 🙂 Oricum nu a venit controlorul si nu i-am dat niciun ban.

Salvamontul din Busteni amenajeaza si traseul spre Cascada Urlatoarea

Saptamana trecuta, cei din echipa Salvamont Busteni si-au fixat un nou proiect: curatarea potecii spre Cascada Urlatoarea, reparatii la podete si diferite amenajari pentru ca turistii sa nu mai treaca prin noroi.

Aceasta initiativa este una foarte buna pentru ca s-a urmarit in special dirijarea izvoarelor care ajungeau in poteca, in afara ei, prin tot felul de canale. Pana acum, aceste izvoare se risipeau pe poteca si uite asa, tot trecand mii de oameni se forma noroi… Nu mai vorbim dupa ploaie…

Este problematica amenajarea acestui traseu si ceea ce s-a facut trebuie periodic intretinut…

Trebuie felicitati pentru interesul permanent si grija fata de turisti!

Sursa foto: Salvamont Busteni

Traseu tematic: La „Athos-ul romanesc” – Asezarile rupestre de la Bozioru – Nucu – Alunis; Muzeul Chihlimbarului; Cascada Caşoca…

Prin luna mai, un prieten special dadea nastere unei idei de excursie in… „Ţara Luanei”. Cu timpul, s-a informat, a organizat totul, a stabilit data plecarii si am tinut legatura cei implicati, pana in ziua plecarii. Am stiut de la inceput ca voi merge, deci cu o luna inainte, i-am si zis! 🙂 Pentru ca stiam ca trebuie sa ajung acolo, sa nu pierd o ocazie unica. Ca unele lucruri ne sosesc in viata doar la un moment dat… le iei sau nu le iei, asa se pune problema. Este vorba de o constientizare a… timpului!

„La Curbura Buzaului se afla „Athos-ul romanesc”, un panteon natural si spiritual cu locuri mitice si mistice, in care, odata intrat simti fiorii primelor ceremonii arhaice” -din spusele celor care au cercetat. Ce mai spun cei care au scris despre aceasta zona?

DSCF9879

„Acest spatiu reprezinta vatra sihastriilor din muntii Buzaului, constituita se pare, pe un perimetru sacru geto-dac in care erau venerate soarele si apa – izvoare de viata si putere. Locul ascetilor geto-daci fiind luat mai tarziu de crestini, astfel ca manastirile ortodoxe aparute in sec. IV au preluat sihastriile geto-dacice, dobandind un rol important in procesul continuitatii vietii spirituale in acest spatiu.” – I. Mandricel, „Chemarea clopotelor scufundate”, pag. 40).

„Vestitul ansamblu sihastresc Alunis-Nucu-Ruginoasa reprezinta cel mai vechi centru calugaresc din Carpati” – Ioanichie Balan, „Vetre de sihastrie romaneasca”.

„Inchipuiti-va un stup de bisericute agatate de trupul muntelui, forfotind de rucodelii (corvoade), patruns de zumzetul cantarilor dar mai ales de sunetul toacelor si clopotelor, zdrobind marginile zilelor si noptile veacuri de-a randul” – Brosura „Vestigiile rupestre din muntii Buzaului” a Consiliului Judetean Buzau.

Oameni si oameni am pornit spre aceste locuri definitorii. Cum se face accesul? Venind dinspre Bucuresti, Valcea, Busteni am gasit numitor comun orasul Ploiesti apoi pe ruta: Valeni de Munte-Drajna de Sus-Posesti-Calvini-Cislau-Viperesti-Bozioru-Fisici-Nucu, intoarcere prin Alunis-Colti-Patarlagele…

Din comuna Bozioru, drumurile sunt vai si amar. Apar in cateva puncte de pe raza comunei, panouri de promovare a zonei cu asezari rupestre, unele asezari se spune ca dateaza inca din Paleolitic. Toate aceste asezari se mai numesc si Agatoane, termen generic care desemneaza biserici, chilii sau monumente de arta crestina sapate sau sculptate direct in piatra.

DSCF9873Harta agatoanelor din zona satului Nucu, o harta care circula si pe net… si care se afla si pe panouri, ultimul fiind in satul Nucu.

Pana in satul Nucu am mers de nu mai ajungeam, pe un drum ce greu poate fi numit cale de acces pentru masini. Ok, pana la urma si ajungem.

In Nucu si pe durata parcurgerii acestui traseu nu am vazut sa fie semnal la telefonia mobila.

Este foarte interesant ce a cuprins proiectul european care, chipurile, a pus in valoare acest loc, de la Nucu. Probabil s-au facut doar panouri, pentru ca in teren starea traseelor este una deosebit de proasta. Mai mult de atat pe o tablita metalica am citit ca un profesor si o mana de elevi au marcat aceasta zona, ici-colo. Sunt de parere ca vreo 4-6 persoane, pot marca intr-o singura zi, foarte bine, intreaga zona.

Deci traseele pe care le vedeti pe panou, au o valoare pur orientativa, nu va pot ajuta prea mult in teren. Traseul rosu este cel cu banda rosie si care inconjoara tot acest bazin al asezarilor rupestre… dar marcajul apare si acolo unde nu ar trebui sa fie. Traseul cu galben pe panou nici nu are echivalent in teren. Adica este o chestie asa, pur distinctiva, facuta doar pe panou. Probabil urma sa aiba banda galbena. Proiectul acesta s-a incheiat acum cativa ani. Dupa ce scriu articolul o sa fac o cerere sa vedem ce contine procesul verbal de incheiere a lucrarilor. Vad ca nimeni nu si-a pus problema pana acum.

Recomandarea este ca masinile, chiar si cele de teren, sa fie lasate, la ultima casa din Nucu:

DSCF9878Aici, la ultimul panou. Mai departe vine un drum de pamant, mocirlos, degradat total de explotarile forestiere si de animalele satenilor. Daca nu ai tractor, buldozer, nu e vorba ca nu ajungi, problema este ca nu prea mai poti nici sa te intorci… 🙂 Drumul este un dezastru.

Parcam, trecem un parau, inaintam prin noroaie, mai intram prin fanete, ne mai capteaza atentia cate un peisaj…

DSCF9886

DSCF9889Pini nascuti prin crapaturile stancilor masive

Trebuia sa ajungem in Poiana Cozanei si am ajuns in vreo 20 de minute:

DSCF9896

DSCF9893Poiana Cozanei

DSCF9894O mica bisericuta… cred este pusa asa, doar pentru decor.

Pana in poiana am auzit de un fel de cub de piatra, situat pe un varf in apropiere, care avea o poveste interesanta:

DSCF9897Cubul

DSCF9898Adica acolo situat

DSCF9904Bisericuta… pe aici umblam prin acea poiana incercand sa ajungem la obiective, conform unui plan… care nu se potrivea cu ce vazusem pe panou. Poiana are multe mlastini… dar ocolite este o placere sa te plimbi printre atatea plante.

Si incepem cautarile:

DSCF9912

DSCF9915Urcam putin de la panou si facem stanga, apoi un alt urcus de 2 minute si vedem scara de acces catre chilie.

DSCF9919

DSCF9924

DSCF9926Un buchet de garofite albe

DSCF9928

DSCF9932

DSCF9934

DSCF9937Fereastra

DSCF9940Din ce am observat noi, la intrare exista un fel de usa, peretii au fost „tapetati” cu lut, probabil sa retina caldura si a existat si o soba.

DSCF9942Fostul altar

DSCF9943

De la aceasta grota, langa care intalnim marcajele triunghi albastru si banda rosie, foarte probabil de la chilie incep, dupa cum reiese din teren… coboram pe unde am urcat in poiana.

Iesim langa o salcie ce seamana dupa mine, cu un porc spinos 🙂

DSCF9945

De retinut ca de la bisericuta din lemn, cum te uiti spre dreapta vezi 2 panouri: primul este despre Chilia lui Dionisie Torcatorul si al doilea, ceva mai in dreapta spune o poveste despre o grota denumita impropriu pestera:

DSCF9950Asa cum se vede mai jos, monumentul istoric este inchis datorita valorii mari a inscriptiilor.

Aici a existat schitul Fundul Pesterii sau Profiru, una dintre atestari fiind de pe la 1639. Inscriptiile insa sunt si din vremea geto-dacilor.

DSCF9951Un grilaj metalic protejeaza intrarea.

DSCF9953

DSCF9954

De la pestera inchisa te uiti la deal si vezi o panta destul de inclinata. Cu siguranta, multi nu mai urca pe acolo, pentru ca nu prea are logica, nu exista marcaj sau vreun indicator. Totusi, am urcat spre „Scaunele lui Negru Voda”, mai ales ca pe mine ma interesau foarte tare.

Dupa 5 minute de urcus sustinut ajungem la un panou:

DSCF9956

d1

DSCF9961

DSCF9962Scaunele la care nu se poate ajunge fara o coarda

Intre timp, profitand de un moment de ragaz, vazand si cubul de piatra printre frunze, undeva paralel cu mine, zic sa merg pana acolo. Trec muchia, intru pe valea de langa peretele stancos si incep sa urc. Dureaza ceva urcusul, ajung in creasta stancoasa…

DSCF9967

DSCF9969Pe creasta

DSCF9970Celebrul cub si o scara care nu suporta cel mai probabil mai mult de 100 kg.

Pe cub constat ca pot vorbi la telefon si ca este singurul loc de prin zona unde ai semnal.

DSCF9971Poiana Cozanei

DSCF9977

Nu am mai coborat pe unde am urcat, ci pe cealalta vale, de dincolo de creasta.

DSCF9980Intai vad o creasta cocosului

DSCF9981Apoi acestea si iar mai multe, incat am umplut o sacosa si o bucata uriasa, cea mai mare ciuperca creasta cocosului vazuta pana la acel moment, am tinut-o separat.

DSCF9982Vorba unui prieten: „e mult mai mare decat capul meu”. Si au mai ramas pe acel bustean circa 5kg.

DSCF9987Traseul spre cub

DSCF9988Prima sageata, cea de langa panou arata pe unde se urca la Chilia lui Dionisie, a doua, pe unde se urca la Fundul Pesterii si Scaunele lui Negru Voda. Revenim aproape de chilie, in traseul cu triunghi albastru.

Poteca urca prin poiana, trece de un crang de salcii batrane, urca un mic deal si ajungem tot in poiana dar pe un platou unde vedem doua stanci solitare. Facem dreapta inainte de ele, si vedem pe un copac triunghiul albastru. Cine nu este obisnuit cu muntele cat de cat, slabe sanse. Pe aici trebuiau niste stalpi metalici si o sageata metalica.

DSCF9995Urcam vreo 5 minute spre Bisericuta lui Iosif, un alt important vestigiu rupestru…

DSCF9998Am ajuns si aici, nu inainte de a scoate de sub pamant un ciob de oala de lut, destul de vechi.

In fata fostei biserici se afla un brad monumental, secular, cel mai probabil adus din alte parti si plantat. Aici a existat odinioara schitul Ioan Bogoslov, atestat la 1587. Evident vechimea acestui loc religios este mult mai mare.

DSCF9999Se spune ca acesta ar fi fost „ochiul care vede totul”.

Dupa cum observati sunt niste nise sapate in perete. Acelea sustineau un acoperis ce se prelungea mai multi metri catre exterior, unde astazi sunt copaci, fagi. Celelalte gauri, patrate, sustineau grinzile din lemn ale acoperisului.

DSCF0005

DSCF0006Chiar deasupra intrarii este acel peste de care se vorbeste in panou

DSCF0012Altarul

DSCF0018Peretele

DSCF0019Verticalitatea este impresionanta

DSCF0022Multiple inscriptii pe pereti, majoritatea pana in 1900

DSCF0029

DSCF0033Incepem sa urcam spre Agatonul Vechi si Agatonul Nou pe marcaj triunghi albastru. Conform panoului cu harta traseelor nu avea ce sa caute pe aici marcajul banda rosie. Acesta urca pe o alta varianta pana aproape de un lac, denumit Lacul Mistretilor. La acel lac trebuia pus un panou si sageti indicatoare.

Urcam o panta inclinata, se porneste o ploaie puternica, mergem prin ploaie cu pelerinele pe noi, poteca devine din ce in ce mai dificila, ca o silueta se vede undeva in stanga Agatonul Vechi, de fapt, urmele unui schi mai vechi… si ajungem la Agatonul Nou. Cum ploua torential nu mai scot aparatul foto ci pozez cu telefonul:

agaton

Din interior razbatea incredibil de frumos, glasul unui preot acompaniat de niste adolescenti. Aproape ca am uitat toti de ploaie. Probabil era un acatist al Sf. Agaton. Dar ne miscam si incepem coborarea putin ocolitor… ca panta cu traseul era plina de noroi. Trecem de Lacul Mistretilor, iesim din padure si ajungem la drumul de pamant care dupa ce ca era distrus si vai de el, acum era deja calamitat 🙂

drumDupa ce am framantat lut in picioare, cat pentru 10 sobe fiecare, coboram in tandem cu o cireada de vaci. Ele prin noroi, noi prin noroi. Acum, na, trebuie sa iei lucrurile cu calm si sa-ti vezi de treaba 🙂 La casele oamenilor ne-am curatat in paraul de acolo si am plecat spre Alunis.

Pe drumuri comunale am facut pana la pensiune… nu stiu, destul de mult 🙂 mai bine de o ora. Pana acolo am tot incercat sa-mi fixez toate informatiile si permanent m-am intrebat cum pot trai oamenii in zona asta. Este o splendida izolare, o liniste totala, o atmosfera coplesitoare. Nu sunt animale salbatice, nu vezi pasari, la Nucu sunt o mana de case ascunse de vegetatie interminabila, bagate toate intr-un fund de vale. Ori tragi lemne din padure, ori duci vacile la pascut. Alta activitate…

Ca incarcatura istorica, religioasa, zona este nemaipomenita. Accesul insa este jalnic. E bine sa stai prin astfel de locuri cateva zile, dar niciun animal salbatic sanatos nu cred ca vietuieste pe acolo 🙂 Am vazut o urma de la o caprioara… si mult mai departe niste urme de mistreti. Te uiti de acasa spre poieni situate pe versanti plini de vegetatie si mereu acelasi peisaj… Nimic! 🙂

Ma si gandeam: cine naiba sa marcheze trasee pe aici? 🙂 Sau daca te accidentezi cred ca o interventie se realizeaza de pe la 50 de km, din orasul Nehoiu. Nu are cine sa te ia de pe acolo… Salvamont, Jandarmerie Montana, deja vorbim de stiinta avansata 🙂

Bun, ajungem la pensiunea Nicoara din Alunis, comuna Colti. Luam camerele in primire, dusurile, masa… si filmul nu dureaza mai mult. Era o liniste atat de perfecta ca nu ai cum sa nu adormi. Mi-am dat seama ca nu am mai dormit de mult atat de bine. Ma trezesc pe la 6 dimineata, deschid geamul si vad ca rasare soarele:

DSCF0045

DSCF0049

De la geam se mai vedeau:

DSCF0041Peste drum o fosta sectie de votare

DSCF0042La dreapta, strada

DSCF0043La stanga, o parte din pensiune si intrarea in curtea bisericii din Alunis, functionala de pe la 1277.

Pensiunea Nicoara cred ca este si singura unitate de cazare din sat:

DSCF0046

DSCF0055

DSCF0057

DSCF0059Toate holurile au niste decoratiuni speciale… aici pare o vanatoare la care participa soldati austrieci. Tabloul este tesut de mana, nu este o pictura sau altceva.

DSCF0060

DSCF0078

DSCF0062

DSCF0065

DSCF0067Foarte scump 🙂

DSCF0070

Iesim un pic din pensiune in ideea de a merge la biserica din apropiere, pozez o cruce de piatra si se porneste iar ploaia.

DSCF0073In aceasta excursie am numarat 67 si de cruci din piatra, vazute de aproape sau din masina.

DSCF0081Pensiunea

DSCF0077Ploaia

In camera am stat mai mult in picioare… pentru ca de la atata liniste adormi imediat 🙂 Dupa ce am facut pozele la rasarit, am adormit iar. Si iar m-am trezit, si iar am adormit. Deci da-o incolo de treaba 🙂 Cred ca pe aici, o mare parte din timp il dormi. Pentru somn si odihna recomand zona! Masini nu prea sunt, tren nici atat, pasari nu canta, oamenii nu tipa ca nu sunt multi… e pace totala.

Cred ca daca as sta pe aici, dupa o luna vorbesc singur: „ce faci ba’ Adriane?”, „uite ma duc sa mai dorm!” 🙂 Aaa, si toate lumea merge in cizme. Recomand celor care merg prin zona sa aiba cizme. Cand voi mai merge imi iau cizme, nu ai ce face cu bocanci sau adidasi.

In sfarsit, se opreste ploaia dar luam totusi pelerinele…

DSCF0082Intrarea in curtea bisericii

DSCF0083

DSCF0088

DSCF0089

DSCF0090Biserica

DSCF0092Pana in biserica, o cruce si in spate ei o grota

Imagini din biserica:

DSCF0095Aici vedeti istoricul

DSCF0102

DSCF0103

DSCF0104Catapeteasma

DSCF0150

DSCF0152

DSCF0108Pisania

Icoanele importante sunt insa pe tabla pictata.

DSCF0109

DSCF0110Iosif cu Pruncul sau Sf. Anton cu Pruncul, nu stiu… nu am vazut pana acum o astfel de icoana in bisericile ortodoxe. Iosif cu Pruncul am vazut la catolici.

DSCF0154

DSCF0158Maica Domnului unde de obicei este Pantocratorul

DSCF0159

In dreapta bisericii este o alta chilie:

DSCF0112

DSCF0116In stanga se observa „patul” din piatra

DSCF0134

DSCF0136

Mai sus de grota aceasta mai vine inca una sapata in stanca:

DSCF0139

DSCF0140Aceste trei grote sunt in jurul bisericii si in ele locuiau vechii calugari

DSCF0142De mai sus, se vede satul Alunis, in dreapta cu acoperis verde… o parte din pensiune.

DSCF0143

DSCF0160

DSCF0166Crucea de pe biserica a fost smulsa sigur de un vant mai puternic. Nu o mai pune nimeni la loc.

DSCF0180

DSCF0119

DSCF0210

DSCF0127Prin nisa din dreapta se poate privi in altar

DSCF0130

DSCF0121

DSCF0126

DSCF0174

DSCF0192

DSCF0187

DSCF0200

DSCF0205

Si de aici ne-am intors la pensiune… nu inainte sa… Vad eu o stanca inalta cu steaguri pe ea si imi zic ca nu ar fi rau… pana acolo sa dau o fuga. Nu a mai fost insa ca la cubul de piatra. A fost mult mai dificil 🙂 Varful Zboiu parca se numeste… Nu mai postez ca lungesc mult articolul, mai revin eu cu completari. Dar daca ati vazut mocirle imense in care se balacesc mistretii ganditi-va ca e nimica toata. Practic a trebuit sa sar din curte in alta curte, pe drum nu se putea merge 🙂

DSCF0215

Pornim spre Muzeul Chihlimbarului unde o gasim pe celebra Diana Liana Gavrila… „mama” enigmelor si a asezarilor rupestre din Muntii Buzaului, cu carti scrise, tururi cu ghid, o enciclopedie. Stie tot! Eu am ascultat povestea chihlimbarului, cu pinul de acum 60 milioane de ani care azi este disparut si care secreta rasina, am intrebat ce ma interesa si discret am sters-o afara 🙂 Nu puteam asculta totul, desi era foarte interesant.

Pana la muzeu, vedeam mereu panouri cu acelasi continut:

DSCF0222Adica asa se numeste drumul, ca pe aici se duceau unii dupa chihlimbar. Nu este cine stie ce… este asa, ca sa stii pe unde esti 🙂

DSCF0219Muzeul se afla la etaj, este compus din 3 camere mici dar este mare prin piesele unicat pe care le are. A fost inaugurat la 14 iulie 1980 si este singurul de acest gen din tara.

DSCF0226

DSCF0227

Intrarea costa 6 lei/persoana. Camera din fata este cu chihlimbar, cea din stanga are unelte si fosile, cea din dreapta tot felul roci.

DSCF0237Coliere din chihlimbar

DSCF0236Am cerut detalii pentru ca am vazut undeva o descriere a unei descoperiri asemanatoare.

Ma strecor eu afara, nu inainte de a constata ca aveam pe casa o piatra usoara, neagra, gasita pe o vale din Bucegi… de fapt era un chihlimbar negru. Aveau una identica la muzeu… bine, un pic mai mica. Am vrut sa o postez dar nu mai stiu pe unde am pus-o. Trebuie neaparat o completare 🙂

DSCF0243Aici este o fosta mina… o doamna de pe acolo zicea de o exploatare a chihlimbarului, eu stiu… 🙂

DSCF0244Sunt si niste sine de trenulet… cine stie ce utilizare a fost. Mai trebuie citit.

Plecam si ne oprim in orasul Nehoiu. Centrul National de Informare si Promovare Turistica era deschis. Hop si noi sa vedem, daca ne-a scapat ceva… Ne scapase, dar era prin alta zona a judetului Buzau: chilia lui Ambrozie.

In interior o gasim pe Florina Fetic, foarte amabila, care ne-a trecut in revista tot judetul, toate imprejurimile. Ne-a pus la dispozitie harti, brosuri si ne-a raspuns la toate intrebarile. Cum aveau si un caiet de impresii, nu am ratat ocazia de a scrie primul. Mai ales ca acel viitor registru avea o imbracaminte dintr-o panza taraneasca, faina. Si era si ideea de a scrie primul, important este sa fii primul cand conteaza, filozofai eu 🙂

DSCF0253

Bineinteles ca am batut toba de drumurile comunale si de starea jalnica a traseelor de la Nucu…

DSCF0255O biserica in apropiere de centrul de informare…

Tot cu aceasta ocazie am gasit o harta detaliata a judetului Tulcea. Mai aveam eu ceva similar, dar asta era mult mai completa. Am programat de vreo 2 ani o excursie acolo de 2-3 zile. Pe bicicleta nu altfel, ca se simt altfel lucrurile, viata, de pe bicicleta. Pe distanta Tulcea-Constanta, 2 nopti pe la cate o pensiune, si stanga-dreapta catre diferite obiective.. Bine, distanta in linie dreapta o parcurgi intr-o zi lejer cu bicicleta, dar sunt multe abateri de la drum, tot felul de chestii de vazut. Treaba ar fi sa pun bicicleta intr-un Interregio pana la Tulcea…

Deci fain si profi la acel Centru. Ma uit mai bine si ce vad? O mapa cu Predealul 🙂 Imi zic: sa vezi ca a fost Catalin de la centrul din Predeal si aici 🙂 Intreb si gata, brusc a devenit lumea mica. Nu-l mai sunam pe Catalin, ramane sa vorbesc eu cu el… apoi plecam spre Siriu, la cascada Casoca. Nu auzisem de ea pana aici, dar organizatorul, facuse un plan superb.

Ajungem pe o ploaie torentiala ca in filme. Cascada fiind la 5 minute de masina, luam pelerinele si coboram sa o vedem.

casotaCascada… era urgie ce mai 🙂

Ma si gandeam sa vezi ce este pe drumul spre Brasov, pe la Intorsura Buzaului. Bine ca noi nu am luat-o pe acolo, ca acasa am vazut la tv o stire cu un utilaj ce intervenea sa curete drumul de aluviuni. Ne-am intors la Nehoiu, unde nu cazuse o picatura de ploaie, apoi Patarlagele-Valeni de Munte-Ploiesti… Pe drum, povesteam amuzati din intamplarile lui Alexandru Fosile, cu dormitul in biserica, de prin munti…

Mai este de povestit…