Intr-un set de filmari postate astazi, jandarmii montani din Sinaia, arata ca au ajuns totusi, la persoana blocata in zona Vaii Pelesului. Au vrut sa demonstreze ca au ajuns, chiar daca nu la fel de repede pe cat ar fi trebuit. Asa cum stiti, acest scandal a plecat de la faptul ca niste turisti care nu sunasera la 112, se aflau si ei prin acea zona de abrupt si s-au intalnit cu jandarmii montani. Cei din urma i-au filmat astfel ca turistii au ajuns „salvati” in diferite buletine de stiri.

Mai departe, acesti turisti care se considera oameni de munte si ale caror nume le gasiti pe facebook, au inceput o campanie de justificare. Ca ei nu au cerut ajutorul, ca este o stire fabricata, o minciuna. Aici nu ai cum sa-i condamni, oamenii s-au simtit lezati.

Au gasit teren fertil pe pagina Salvamontului din Romania. Pentru ca asa cum stim, exista in multe locuri din tara, o concurenta intre salvamontisti si jandarmii montani, cu tot felul de contre si acuzatii. Nu am observat insa in Bucegi sa existe asemenea conflicte intre cele doua institutii cu atributii de salvare. Neintelegeri individuale au mai fost… datorita faptului ca unii interveneau si altii apareau la televizor.

Asa s-a aprins „focul”, pe pagina Salvamontului

Pana sa iasa in evidenta jandarmii montani, si vorbesc de ultimii 4-5 ani, apareau salvamontistii care in toate stirile spuneau ca actiunea a fost dificila, plina de pericole, turistii inconstienti… Din 20 de stiri, 19 erau actiuni incredibile 🙂 Au terminat baietii astia cu exagerarile, s-au ivit jandarmii cu filmarile. Tot ce trecea prin fata camerei devenea automat „salvat” 🙂 Trendul acesta cu filmarile era tot mai ascendent in ultimii 2-3 ani si trebuia pana la urma sa se intample ceva. Asta nu inseamna ca ei nu cred in ce fac sau ca pornesc la drum cu gandul sa iasa o stire buna. Mi-e imposibil sa cred ca ar putea avea cineva un astfel de gand. Pur si simplu sunt oameni, doresc sa arate ca pun pasiune, ca incearca sa salveze vieti si dorinta de a aparea la stiri ca salvatori inlatura uneori luciditatea. Ar trebui sa stie si jandarmi si salvamontisti ca si fara astfel de filmari, oamenii ii apreciaza. Iar aprecierile nu se cuantifica mereu in like pe Facebook.

Actiunea din Valea Pelesului consider ca a fost frana care trebuia si ca, pe mai departe, lucrurile trebuie sa cunoasca o alta evolutie. Insa, trebuie retinut si cine sunt aceia care mai umbla prin Bucegi, prin tot felul de locuri, pentru ca apoi sa se creada mari iubitori ai naturii. Un om de munte nu lasa alt om de munte in urma, ci il ajuta. Tinerii acestia in cautare de extrem si-au vazut de treaba. Exact cum spunea d-l Mihai Sterpu, un cunoscut om de munte: „Aviz amatorilor: prezenta unor persoane experimentate sau sigure pe ele nu va garanteaza in mod automat siguranta.”

Mai departe, e clar ca tinerii acestia au incercat in orice fel sa se justifice dar si sa denigreze in orice mod posibil echipa Jandarmeriei. Doar se vede mesajul de mai sus, postat pe pagina Salvamontului national. Logic este ca jandarmii aflati in urcare si tinerii in coborare, s-au intalnit la o saritoare. Pai daca tu esti sus si eu jos, e normal ca eu sa-ti arunc coarda si tu sa o legi. Nu este o mare isprava ci un gest normal. Mai departe, minciuna si-a urmat cursul, sustinandu-se ca jandarmii s-au oprit acolo, invinsi de o saritoare:

Filmarile recente postate de Jandarmerie, demonstreaza insa altceva. Deci, unii i-au dat la stiri ca „salvati” si altii au postat si adevaruri si minciuni. Ca sa va faceti o imagine cat de grav este afectata o astfel de institutie, in urma unui asemenea scandal, vedeti mai jos:

O singura persoana a intrat pe filmare, sa o vada la o rezolutie mai mare si deja erau 967 de vizualizari. Bineinteles ca postarea initiala, cu toate filmuletele grupate, are probabil 100 de aprecieri sau mai multe. Dar asta nu inseamna ca s-au uitat la filmare ci ca iau de bun ce spune Jandarmeria. Unul singur a fost insa mai curios… altadata, aprecierile erau foarte multe. El sigur s-a uitat pana la capat.

De final:

• Pagina Salvamont Romania si orice salvamontist nu ar trebui sa sustina atacurile la o alta institutie de salvare si, evident, e valabil si pentru Jandarmerie. Pentru ca lucrurile pot evolua intr-o maniera neasteptata si oamenii aflati pe munte se vor imparti. Suna unul la 112 si spune sa nu vina jandarmii si invers. Neintelegerile jandarmi-salvamontisti constituie un semnal negativ pentru oamenii ce merg pe munte.
• Daca mergi prin locuri extreme si esti foarte bun in sportul pe care-l practici, nu inseamna ca esti si un om de nota 10. Asa ca, pe munte, incercati sa abordati doar trasee corespunzatoare pregatirii voastre. Treptat dobanditi experienta si pentru altele mai dificile. Este o greseala imensa sa pleci pe un traseu gandindu-te ca atunci cand nu mai poti inainta, are cine sa vina sa te ia de acolo.
• Trebuie sa ai in rucsac, chiar daca abordezi cel mai simplu traseu, niste elemente de baza: bricheta sau chibrit tinute in ceva impermeabil, hartie sau chestii din comert specifice care se aprind repede, apa, batoane energizante, o pelerina de ploaie, o haina in plus, o folie de supravietuire, o lanterna, plasturi, bandaj, briceag. Telefon are oricine. Daca tie nu-ti vor folosi, cine stie pe cine intalnesti si are nevoie de ele. Nici o cordelina de 10 metri nu strica. Toate cat mai compacte, sa nu ocupe spatiu si nici sa atarne prea greu. Din reflex, aproape toate aceste accesorii le am in rucsac si cand plec de exemplu… in Bucuresti 🙂 In ultimii 15 ani, oriunde am fost pe munte, am avut ce consider ca trebuie cu mine. Le inveti de mic, cand copilaresti la poalele muntelui, lovindu-te de ele…
• Cred ca ar fi bine sa postati un mesaj pe pagina Comunitatea Bucegilor atunci cand sunteti blocati cine stie pe unde prin Bucegi. Sunt sigur ca sunt oameni de munte care nu va vor da indicatii gresite. Mai sunt insa si alte locuri pe facebook si as recomanda grupul „Nu sunt singur pe munte”. E imposibil ca in 10-20 de minute sa nu stie cineva exact unde te afli si sa nu vina cu solutii.

…

Iata, mai jos, si punctul de vedere, cu siguranta cel mai credibil din toate cate au fost enuntate, al schiorului blocat. Se observa ca este un personaj cu mult bun simt. Exprimarile sale sunt ale unui om de munte, un om care si-a pastrat calmul si care a cantarit bine lucrurile atunci cand a inteles unde a gresit. Voi reda mai jos, comentariul sau, existent si la articolul anterior, multumindu-i pentru ca a dorit sa impartaseasca si cu noi experienta sa, astfel incat sa invatam cat mai multi din aceasta. Felicitari, de asemenea, si salvatorilor sai, care l-au recuperat cu succes si l-au readus printre noi.

„Buna,
Eu sunt cel ce am apelat la 112. Fata de faptul ca am apreciat greșit dificultatea traseului și ca nu m-am informat destul, nu sunt cel mai potrivit sa ii judec pe cei implicați. Totuși cred ca ar fi bine sa se știe exact ce s-a intamplat.
Am 42 de ani si sunt un schior nu tocmai slab. Am schiat numeroase trasee neamanajate, inclusiv vai de abrupt din Bucegi, încă de când aveam 20 de ani. Intenția inițială a fost sa nu ajung in canion, ci sa ies din fir pe pieile de foca spre Piatra Arsa, sa cobor spre Poiana Stanii. Zăpada era fascinanta și am coborât prea mult, pana când nu am mai văzut pe unde sa ies. Am coborât săritorile acoperite cât de cât de zăpada și astfel mi-am tăiat șansele de întoarcere, captând mai multă încredere decât trebuia ca voi putea cobora. Totuși la o săritoare in surplomba de cca 5 m nu aveam cum sa cobor pe schiuri. Am căutat ocoliri, dat era foarte periculos, mai ales ca eram singur, iar dacă ma acccidentam exista riscul sa nu pot cere nici măcar ajutor. Nu sunt un montagnard cu mare experiența in cățărare, totuși din experiențe anterioare pe săritori in canioane știam ca pot cobora ușor cu coarda și ham, asa ca in momentul in care riscurile erau prea mari fără echipament adecvat (coarda, ham și piolet) am considerat mai cuminte sa solicit ajutor de la Salvamont. Am dat coordonatele GPS și explicații și am rugat sa vina pe schiuri, spunându-le ca e nevoie doar de cel mult 2 oameni cu echipament, căci nu sunt rănit și pot colabora, întrucât am mai coborât cu coarda.
Surpriza neplăcuta a fost ca aceștia mi-au explicat ca ei nu pot interveni decât dacă sun la 112. Am sunat la 112, iar când le-am spus cinstit ca nu sunt rănit ci doar blocat, au apelat la Jandarmeria Montană. Lucrul asta nu m-a liniștit, nu pentru ca eram pasibil de amenda, căci lucrul asta era normal, ci pentru ca jandarmii dacă veneau fără schiuri le-ar fi fost foarte greu și deși era abia ora 15 ar fi ajuns odată cu întunericul. Am dat coordonatele la mai mulți prieteni montagnarzi, unul dintre ei de la Salvamont, precum și echipelor de jandarmi.
Echipa de jandarmi de jos a fost prima care a constatat ca intervenția era dificila, fiind greu sa treacă de prima sariotoare. Când am coborât mai târziu am înțeles ca nu glumeau.
Cea de sus mi-a spus ca a pierdut urma de schi, lucru cam îngrijorător, căci era imposibil sa fie acoperită atât de repede.
Echipa de jos a încercat sa urce pe Poteca de pe Piatra Arsa și sa coboare, dar a constatat ca nu era atât de ușor.
Între timp au apărut și domnii montagnarzi. Unii cu snowboard alții cu schiuri. Inițial auzind voci umane am sperat sa fie jandarmii, dar când i-am văzut mi-am dat seama ca nici vorba. Bucuria inițială ca nu eram singur s-a dus repede. Unul a zis ca s-au luat după urma mea, si ca e povestea clasica când iei o urma pana la buza prăpastiei. Altul se mira cum am reușit sa cobor pana acolo. Am încercat sa le explic ca am anunțat deja la 112, ca situația nu e o gluma și ca fără coarda și ham e o mare prostie sa continuam. Erau 6 , iar cele doua fete păreau sa se descurce foarte greu, venind cu cca 20 de minute mai târziu. Unul avea o cordelina, dar nu avea nici 2 m, așa ca nu știu la ce ii putea folosi.
In momentul in care au auzit de jandarmi s-au mobilizat sa caute repede o trecere. Cel puțin doi erau bunicei la cățărare și au reușit sa ocolească săritoarea pe lateral. Fără piolet însă era evident ca un picior greșit însemna o cădere zdravănă. Am urcat si eu sa ocolesc dar in timpul traversării pe panta deasupra săritoarei au sunat jandarmii care erau pe poteca din Piatra Arsa, cei de jos.
M-am gândit ca cei 6 nu păreau sa știe foarte bine ce fac. In plus era penibil sa chem jandarmii acolo și sa plec, ba mai mult sa ies din traseu in alta parte decât dădusem indicații.
Mi s-a părut mai cuminte sa ii aștept pe cei de sus sa cobor cu ei, cu echipament adecvat.
Dupa ce au trecut de următoarea săritoare nu i-am mai văzut si nici auzit pe cei 6.
Din nefericire jandarmii din echipa de sus nu au mai ajuns. Ulterior am auzit 2 variante, ca ar fi greșit valea sau ca s-ar fi retras, nu știu care e cea reala.
Am realizat abia atunci ca exista riscul sa rămân peste noapte. Rezistam la frig de câteva ore mișcându-ma permanent, și eram bine, dar pana dimineața nu era o joaca. Trebuia sa ma mișc astfel încât sa nu îngheț și nici sa nu obosesc. Am fost sfătuit astfel de un prieten Vlad Vergu, care mi-a zis și sa nu intru in panica.Am apelat la toți cunoscuții din localitate și la un prieten de la salvamont sa încerce sa nu ma abandoneze, dar oricum am avut grija sa nu intru in panica și sa fiu in măsura sa rezist pana va ajunge cineva la mine, la nevoie pana a doua zi. De la 19.00 nu am mai avut baterie la telefon. Am reușit sa fac foc sub o stâncă ceea ce m-a ajutat sa îmi păstreaz măcar moralul.
In apropiere de ora 22 am văzut prima data lanternele de la echipa de salvare, iar la 23 au ajuns la mine. Eram bine nu îmi era încă frig și îmi păstrasem moralul, fiind in măsura sa pot coopera cu ei. Era o echipa mixtă Salvamont/Jandarmerie. Cei de la Salvamont știau bine zona, cunoșteau ocolirile și erau rapizi in decizie. Jandarmii erau foarte inimoși aveau pregătire fizica foarte buna și s-au purtat foarte bine. Îmi era jena ca ii pusesem noaptea in situația de face efortul unei ascensiuni de aproape 6 ore, dar nu mi-au reproșat lucrul asta, ci din contra vroiau sa ma ajute fiecare cum putea. Cred ca le era frica sa nu îmi fie rău, dar slava Domnului nu era cazul. M-am străduit măcar sa nu fiu un bagaj, dar chiar și așa ieșirea (400 m in linie aeriana), cu echipament a durat 3 ore. La ora 2 am ajuns la drum.
In ce ii privește pe cei 6 am văzut pe traseu urmele lor, reușiseră sa ocolească mai multe săritori, dar la ultimele au coborât pe coarda jandarmilor, care i-au ajutat sa iasă așa cum se vede in filmuleț. Oricum ultima săritoare nu era o gluma și fara coarda nu aveai nici o șansa.
Nu i-as critica pe jandarmi, nu doar pentru ca sunt ultimul care sa ii judece ci și pentru ca i-am văzut cu ochii mei ca au făcut un efort deosebit și au avut un comportament excelent. Totuși e evident ca au avut nevoie de coordonarea celor de la Salvamont, iar dacă ar fi colaborat de la ora 14-15, când am sunat ar fi fost mult mai simplu. Pe schiuri eu făcusem cca 30 de minute, dacă s-ar fi intervenit pe schiuri cu cel mult doi oameni și echipament s-ar fi evitat o operatiune mult mai dificila pe timp de noapte cu un număr mult mai mare de oameni.
Eu sigur am primit o lecție, totuși cred ca prioritatea la 112 nu trebuie stabilită atât de rigid, iar intervențiile in zone dificile și mai puțin cunoscute trebuie făcute după o apreciere corecta a tuturor circumstanțelor și după consultări între Jandarmerie și Salvamont. Cred ca totuși in zone de acest gen Salvamontul are mult mai multă experiența, iar procedurile rigide nu isi au locul. Jandarmeria ar trebui sa colaboreze de la început pentru a nu se agrava lucrurile.”