Boboteaza, Cascada Urlatoarea, Manastirea Caraiman

In cele din urma am plecat astazi spre Manastirea Caraiman. Dar nu asa de-a dreptul pentru ca ajungeam prea repede…ci pe o mica „bucla” ce includea si Cascada Urlatoarea.

Am pornit pe la 10…bine, nu cu gandul la ascultat slujbe, spus rugaciuni. Pentru asta trebuie sa fii in biserica la ora 9. Nu am mers cu un astfel de gand pentru ca de Boboteaza nu exista cadrul adecvat sa stai la slujba…lumea vine dupa apa. Este drept insa ca nici eu nu sunt marele impatimit al traditiilor bisericesti…treburi cu Sfanta Traditie, de la nu stiu cine citire, Apostoliceasca Biserica.

1Toate vicisitudinile naturii s-au intalnit ieri prin acea vale

2La gramada

Prin padure nu era nimeni, la oameni ma refer…asa ca am facut poteca singur din Poiana Tapului pana la Cascada Urlatoarea, traseul pe care merg din copilarie. Probabil am mers de vreo mie de ori pe el pana acum :)) Noroc ca mi-am luat bocancii de tura pentru ca am vazut ceva…o ciocanitoare neagra, si m-am dus pe unde este zapada mai mare. O pasare care nu se apropie de oameni, este mai greu de vazut, sensibila la imixtiuni in habitatul sau. Are marimea unei ciori, chiar se aseamana cu aceasta.

Zbura din pom in pom imediat ce vedea ca ma apropii…nametii erau mari, pana la urma de la vreo 100 de metri tot am prins-o intr-o imagine. Nu foarte clara dar alta pasare neagra care sa stea asa pe copac, nu este…sau poate ca ar mai fi :) In padurile din Valea Ialomitei traieste o ciocanitoare foarte ciudata. Face gaura in orice copac, uscat sau verde. Am vazut niste gauri cat o minge de volei intr-un molid…de regula ciocanitoarea aceasta nevazuta, cand se ia de treaba, nu lasa o gaura mai mica de un mar…

3

Ciocanitoarea neagra este si o specie protejata de lege… Dupa care am plecat spre Cascada…de la Cascada la Manastire.

8

In fata sfintei manastiri erau o multime de sfinte masini. Cateva mii de sfinti enoriasi venisera sa ia sfanta apa. Am trecut pe sub sfanta poarta si m-am trezit in sfanta curte a sfintei manastiri. La tot pasul sfinti oameni cu bidoane sfinte in: maini, sacose sau prin sfintele buzunare. Intru in Agheazmatar la o sfanta rugaciune…acolo, mai multi sfinti enoriasi stateau de frig zgaindu-si sfintii ochi spre sfanta si soborniceasca biserica. Asteptau sfantul semnal ca pot lua sfanta apa. Mai erau si cateva sfinte femei care chiar se rugau.

40

Dupa ce am iesit din sfantul Agheazmatar, m-am dus si in sfanta veche biserica unde am constatat ca nu sunt mai mult de 10-15 persoane…deci as fi putut veni si sta linistit de la ora 9. Na, asta este, eu si sfanta mea idee idioata ca biserica va fi plina de oameni veniti la sfanta slujba. Da’ de unde! Afara era o sfanta coada imensa. Oamenii asteptau sfanta apa. Cu o ureche la sfanta slujba, cu alta la sfantul vecin de dinainte…ce mai barfea.

37

Sfintii credinciosi stau la sfanta coada pentru ca asa este bine, ca asa face toata lumea, sa-i vada altii, asa s-au obisnuit, de frica sa nu se termine pana la ei…ee, din diferite motive. Daca ai venit la biserica nu doar pentru sfanta apa atunci mai stai si la sfanta slujba. Loc era in ambele biserici, dar sfantul om statea in frig, la sfanta coada. Macar eu eram in trecere, in plimbare, ne-evlavios, ne-doritor de sfanta apa, pacatos. Nu pentru ca nu cred ci pentru ca o pot lua si maine sau mai tarziu…nici sa stau ca sfantul prost cu o sfanta mantie de evlavie la coada.

35

Sa fim seriosi! Pe Dumnezeu nu-l pacalim cu astfel de lucruri…ca stam cu orele la o coada, in frig. Dumnezeu stie ce avem in suflet fiecare si cu ce ganduri intram intr-o manastire, biserica. Trebuie sa stai la slujba, mai in fata, in biserica, sa vezi ce se intampla, ce se spune, ritualul acesta este vechi de sute de ani, nu l-a inventat cineva acum. A intervenit obisnuinta, aproape ca stim pe de rost ce o sa spuna preotul, cuvintele ne vin in minte mecanic, nu le mai simtim. Mai bine, o sfanta plimbare, prin sfanta padure si apoi o sfanta rugaciune de multumire in sfanta biserica…dupa care pe sfantul drum la sfanta casa. Mai ascultam o sfanta formatie Compact. O ruda spunea ca mie imi plac pentru ca sunt vagabonzi…deci ei vagabonzi, eu „bagabont”, sfantul bagabont ;) Lasa asa, sa fiu asa…

Acum si mai multe poze, sfinte poze…de la Adrian citireeee…in vremea aceeeea, era cineva pe la Cascada Urlatoarea. Pentru ca dragi enoriasi, in oras Cel Viclean vine sub forma unei carti, gand, prieten, femeie. Dar acolooo, in pustietate IEL vine…personal. De la parintele Cleopa citire… ;) Restul, next time.

4La intrare pe traseul turistic…nicio urma, alb totul. Este frumos sa calci primul prin alb…sa fii primul, mereu mi-a placut albul acesta pur :)

6Pe mijlocul drumului, m-am intors sa pozez de unde veneam…ca sa tin minte :))

7Un gen de poze care imi place foarte mult…apropiat un peisaj de la distanta, incadrat intr-un anume fel, putina ceata in departare…

9Nu este evident din aceeasi categorie ca aceea de mai sus

10

11Topait de veverita…singurul animal care se bucura de frig, zapada, vant

12Pe aici am zis sa scurtez…aceasta era o urma de bustean tras de cineva. Lemn de fag, pentru foc. Urma fiind inghetata nu te afundai mult in zapada ;)

13La cativa pasi de Cascada Urlatoarea

14Privire inapoi, spre podet

15Cascada…care m-a vazut de mic, de foarte mic :)

17Urlatoarea

18Pustiu

19Mai multe urme spre Busteni, pe cel de al doilea traseu ce ajunge tot la Cascada Urlatoarea

Dupa urme, au fost inaintea mea cu vreo 30 minute, doi baieti si doua fete, o fata si un baiat aveau adidasi, o alta fata cizme, celalalt baiat ghete. Fetele aveau marimea la incaltaminte 36-38, baietii 40-42. Una dintre fete era bruneta, cu parul pana la umeri, un fir de par lung era pe jos, deci nu purta caciula. Dupa mers, pareau a nu fi obezi sau in varsta…ar fi avut pana in 40 de ani. Una din fete era racita, pe jos erau doua servetele nazale mototolite in stil feminin. Un baiat nu le-ar fi facut asa :) Asa a venit si concluzia ca erau de la oras si nu de la tara…probabilitatea cea mai mare ar fi fost un oras din Moldova. Dupa pasi, mergeau fara greutate in spate, adica fara rucsac, fiind deci cazati in Busteni. In locurile mai dificile pasii nu erau apropiati, care induc ideea ca le este teama sa nu alunece, deci nu sunt la prima iesire de acest tip. Oricum sunt dintr-un oras de ses, pentru ca le placeau sa faca poze langa brazi incarcati de zapada.

Nu degeaba se zice ca ochii care nu se vad, te vad! :)

20

21Bresa printre copacii cazuti pe traseul turistic Busteni-Cascada Urlatoare. Deblocarea traseului s-a realizat in urma cererilor adresate de mine, iarna trecuta. Nu trebuie sa aplaudati, doar eu puteam sa o fac. La fel si cu blocarea accesului auto, ilegal, spre zona inalta a Bucegilor. V-am spus din timp ca doar eu o pot face. Cu toata coruptia din institutiile statului de pe plan local tot i-am oprit…evident nu singur. Dar, doar eu am stiut cum sa o fac. Pentru ca statul nu inseamna doar hotie si coruptie. Unii fura, altii trebuie sa-i prinda…asa le trece viata, si unora si altora. La sfarsit cand tragem linie… „Ce daca ani la rand, Am cules in palme vant” – este de ajuns clipa, acea clipa…care face diferenta.

In prezent, traseul este blocat din nou. Nu de ieri, de azi, ci din vara. Salvamontul din Busteni doarme in bocanci, plimba jeep-uri si fac tot felul de smecherii. Lucruri bune nu ar face. In loc sa posteze poze cu peisaje pe Facebook mai bine ar fi deblocat cel mai circulat traseu turistic din Parcul Natural Bucegi. Cand padurarii si cei de la Parcul Natural au deblocat traseul nu a venit niciun salvamontist. Daca erau de bun simt macar sunau, sau acum, ar fi depus o cerere la Romsilva sa-i ajute la deblocarea traseului. Acum insemnand situatia prezenta, existenta inca din vara. Pentru ca prima actiune a avut loc in iarna trecuta.

Dar voi ajunge saptamana viitoare la Consiliul Judetean si o sa vedeti cum vor avea initiativa…Apoi am sa-i felicit aici pentru munca depusa. Nu mai conteaza ca au facut-o de voie sau de nevoie :) Poate se simte si Primarul Savin sa mai rareasca din golanii pripasiti prin aceasta formatie de salvare ce „reprezinta” orasul. Oricum multi sunt inutili, indisciplinati, slab pregatiti si prost educati…poate ii angajeaza dl. Nastasia la deszapezire. Este o sansa…

22

23S-a intamplat accidentul :) Vantul a suflat pana l-a rapus. Nu chiar de tot…

24…dar suficient

25Blocaj

26Pe cel mai circulat traseu turistic din Bucegi…prezentare turistica realizata cu sprijinul Salvamont Busteni. Poftiti la drum! :)

27Un brad mic „imbratiseaza” un fag mare

28Busteniul, supranumit „Poarta Bucegilor”… mai degraba…o intrare ilegala, mmm?

31Vant sufland prin padure

32Claia Mare

34Aici, la manastire, stateam de vorba cu un mare cetatean al Busteniului. Acesta privind la masinile adunate in fata portii manastirii, a spus asa: „Ii vezi pe toti astia tineri?” El arata spre cateva masini cu tineri mai smecherasi, in niciun caz bisericosi. „Adi, astia sunt copiii hotilor, care au furat tara asta” :) Vedeti, asadar ca fiecare intelegem in felul nostru viata…

36

38Programul parintelui Gherontie…de bun simt indemnul

39Prima biserica a manastirii Caraiman

41Pe aici se urca spre manastire, ca alternativa la drumul auto… ;)

Alta formatie Compact :))

Chiar merge de Boboteaza, nu? :)))))

16 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Avatarul lui Mihaela C.P. Mihaela C.P. spune:

    Nu stiu daca Sfanta…aaa, scuzati, cu atatea sfinte m-am molipsit si eu de sfintit toate, deci nu stiu daca veverita chiar se bucura de vant, ninsoare, frig sau orice timp ar fi sau doar topaie si ea ca si tine prin padure pe orice vreme ar fi. :)

    Apreciază

    1. :) Cred ca se plimba si ea…si mai sus,am vazut astfel de urme. Vremea era doar pentru plimbari scurte, pe munte probabil era viscol. :)

      Apreciază

  2. Avatarul lui matrix matrix spune:

    frumos peisajul intr-adevar. anul asta iar nu am fost sa luam apa stii tu de unde

    Apreciază

    1. Pai :) a fost alta prioritate, manastirea. Toate se fac cand le vine timpul. Nu a fost sa fie :)

      Apreciază

  3. Avatarul lui mariana mariana spune:

    Mi-a plăcut foarte mult vremea de astăzi, frig, vânt, nu prea puternic, ninsoare slabă, simţi că este iarnă. Chiar s-a potrivit cu Boboteaza. Şi a nins iarăşi, chiar dacă nu foarte mult, dar suficient să acopere totul cu un alb imaculat, să îmbrace din nou natura în haine de poveste. O mare plăcere să te plimbi prin pădure, să simţi aerul tare, copacii să-şi scuture zăpada pe tine, chiar frumos…

    A fost lume multă la slujba de la Caraiman, biserica mare a fost plină, plină. Nu-i înţeleg pe cei care au stat afară la coadă, şi încă ore bune, era coadă încă de dimineaţă, în condiţiie în care slujba de sfinţire a apei s-a ţinut tot afară, dar pe la ora 13 cred, după Sfânta Liturghie, şi apoi s-a luat apă de către fiecare. Cred că aceşti oameni nu cunosc succesiunea lucrurilor în ziua de Bobotează, oare ei nu or mai fi fost la biserică de Bobotează, ca să ştie cum se desfăşoară evenimentele ?
    Sau le-o fi fost teamă că nu mai apucă apă, ceea ce este total greşit, pentru că apa sfinţită se înmulţeşte la nevoie, pentru a ajunge la toată lumea. Dar asta este, poate unii sunt mai neliniştiţi… şi poate îşi află liniştea astfel…

    Foarte frumoase fotografiile, îmi plac toate, şi în special cea cu podeţul mic de la Cascadă, cu zăpada neatinsă…

    Interesantă analiza urmelor. Da, vrem, nu vrem, lăsăm urme…

    Apreciază

    1. Exact, ca si timp, chiar ca a fost Boboteaza. Ma si gandeam cum sar unii in apele Dunarii :)) Am vazut cata lume a fost…cred ca se aseaza la rand unii care nu stiu si apoi se aseaza si altii, gandind ca daca mai multi fac astfel, inseamna ca asta este randuiala. La acea coada, am vazut mai multi cunoscuti…care nu stiu mai nimic despre religie, Dumnezeu. Probabil i-au trimis soacrele, nevestele…
      Asa este, apa niciodata nu are cum sa se termine intr-o biserica, de Boboteaza :))
      Multumesc, pe acel podet nu am mers pana la capat, mi-a parut rau ca am si calcat pe el, mergea sa trec si pe langa :) Ca sa nu-i stric aspectul. Peste tot lasam urme…unele sunt doar temporare. Cum foarte bine stii si ai si spus-o pe aici, noi in viata…trebuie sa lasam altfel de urme, durabile :)

      Apreciază

  4. Avatarul lui criscar50 criscar50 spune:

    Bine te-am regasit! M-am intors (Compact ori nu) si dupa atata „sfintenie” ma rog ca la” Vremuri noi”si „sfantul „Salvamont sa se patrunda de simtamantul sfintei datorii!///Provocatoare imagini din padure!

    Apreciază

    1. Bine ai revenit, Crisan! :) Se vor patrunde ei, mai greu, dar pana la urma vor intelege ceea ce este de inteles. In padure, cand ninge usor este liniste totala…parca se doarme :) Nu este de mers acum pe munte, sa vedeme in week-end :)

      Apreciază

  5. Avatarul lui oanaclara oanaclara spune:

    La multi ani Oanei! Sa fiti fericiti impreuna pana la adanci batranete! :)

    Apreciază

    1. Multumim :) La multi ani si tie :)

      Apreciază

  6. Avatarul lui criscar50 criscar50 spune:

    La multi ani fericiti mamei minunatilor vostri copilasi!

    Apreciază

  7. Avatarul lui matrix matrix spune:

    la multi ani oanei din partea nasilor

    Apreciază

    1. Ma’, tu esti nasul lui Rares nu al Oanei :)) Multumim!

      Apreciază

  8. Avatarul lui doyna doyna spune:

    Mi-am luat o sfanta portie de buna dispozitie si ras citind articolul tau! Ai surprins exact, tot caricaturalul din atitudinea fata de cele sfinte a majoritatii poporului mergator la biserica.
    Eu am descoperit de vreo cateva luni, printre blocuri de zece etaje in plin Bucuresti, o biserica improvizata intr-un cort de campanie, unde lucrurile se intampla altfel.Fara gesturi de prisos, cu modestie. Nu se-nghesuie lumea. Vin parinti cu copiii lor si stau la toata slujba. Si nu-i evlavia aia de fatada, chiar se citeste interesul pe fetele lor.
    Cat despre zapada neumblata… cand o vad in fata ochilor parca toata lumea e a mea.
    Multumesc! Un an plin de idei, de reusite si de voie buna!

    Apreciază

    1. :)) Eu nu iau in deradere Biserica ci pe unii slujbasi si pe unii care reprezinta „binecredinciosul popor roman de pretutindeni” :) Ce frumos, Dumnezeu este si in cea mai frumoasa catedrala cat si in cel mai sarac cort. De credinta noastra depinde totul.
      Cu placere! Si eu iti doresc sa se realizeze tot ceea ce iti propui! :)

      Apreciază

Răspunde-i lui Mihaela C.P. Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.