Sa deschidem o alta pagina din istoria Bucegilor

Astazi, o zi obisnuita. Asa parea. Numai ca… 🙂

Plecăm… 2 pe colo, altii pe dincolo, fiecare cu treburile sale. Deci unii pe la Cota 2000, altii pe Valea Bogdan, noi pe Jepi, iar cate unii 😉 la examene.

Eu ultimul din grupul de azi. De ce ultimul? Pentru ca avea cine sa vorbeasca in faţă…eram pe ganduri, mai ma opream pentru o imagine…in ritmul acesta nu mai ajungeam sus.

Trec ceilalti peste busteanul din imagine, ce bara poteca, ajung si eu si mi se opreste privirea pe el. Ii chem si pe ceilalti, si ca orasenii :)) poze dupa poze. Acele zgarieturi de pe scoarta sunt produse de ghearele ursului. Cand a trecut, s-a sprijinit…si amprenta i-a ramas.

Si urcam, nici prea repede, nici prea incet…din cand in cand mai eram intrebat cate ceva…eu da, da, asa este, era perfect :))

O poza, o vorba. Stiti, sunt cate unii care spun dupa ce au mers prin Bucegi de cateva ori ca gata, nu mai ai ce sa vezi. Eu merg de mic, nici acum nu cunosc mai mult de 70% din cei 300 kmp cat are Parcul Natural Bucegi. De vazut ai multe de vazut, important este ce vrei si cu cine vrei sa vezi…

In timp, am gasit tot felul de chestii prin Bucegi: pesteri, fosile, specii rare de flora si fauna, urme arheologice, vestigii, picturi, izvoare de apa pura asemenea celor de la 7 izvoare Scropoasa, multe alte lucruri. Le-am notat, luat, inchis, dat cu GPS-ul pentru cand va fi sa fie. Nu va fi inseamna ca nu va fi.

Majoritatea „descoperirilor” 😉 le-am facut pe baza unor legende, pe baza unui singur cuvant cateodata, in functie de roci, etc… cand am un fir, incep…si lucrez in timp pentru a nu fi subiectiv. Astfel ca pentru un subiect…trec si cativa ani. Si interesul este ca in prima zi. Cand se aduna suficiente informatii pentru o concluzie urmeaza iesiri mai dese in teren.

De vreo 2 ani, ca exemplu, am eu „un filing” cum zice si scrie un prieten. Undeva in Bucegi poate fi o rezervatie paleontologica…dar subiectul este anevoios, trebuie timp, sapaturi…poate il lamuresc in urmatorii 10 ani. Cu o cunostinta virtuala din U.S. am refacut acea zona…cum ar fi fost in urma, in vremuri imemoriale. Va amintiti poate acele cochilii de melci Turitella parca, gasite anul trecut la cativa metri adancime…

Sa revin la ziua de astazi. Mergeam! Si mie imi vin asa idei spontane. Ma opresc, ma uit la un fir de vale si ma trezesc vorbind: „Sa mergem pe aici? Ce ziceti?” Adica era ceva de genul, de ce sa mergem pe trotuar cand am putea merge pe mijlocul soselei. Apoi a fost ca in filmele de comedie: „dupa el, dupa noi…” :)))

La nici doua minute iar eram ultimul, de caruta…preocupat sa fac niste poze. In poza de sus se vede poteca pe care tocmai o parasisem. Fara o ratiune…aveam „un filing” :))))

Si am ajuns la un stalp de funicular…ridicat in urma cu mai bine de 100 ani. Ati vazut pe unde am urcat. Va vine sa credeti ca pe acolo in urma cu un secol, oamenii urcau tragand dupa ei fiarele din imagine, ciment, pietris, apa, sa ridice acest stalp?

Sub coordonarea fratilor Schiell, in urma cu 100 ani, Busteniul a inceput sa se dezvolte. Acesti intreprinzatori originari din orasul Rasnov au ridicat in anul 1882 Fabrica de Hartie din oras, demolata cu buldozerele in anul 2012. Ca sa nu se atinga de padurile orasului, acesti oameni au construit una dintre cele mai mari instalatii de transport lemn din Europa. Stalpul din imagine era doar unul dintre alte zeci. Funicularul aducea lemne din Valea Brateiului, afluent al raului Ialomita, peste Platoul Bucegilor, la Busteni, in Valea Prahovei. Deci lemnul pentru Fabrica de Hartie era adus de la 16 km si asta acum circa 100 de ani.

Va imaginati ca astazi, nimeni nu ar gandi asa ceva ci ar fi pus la pamant toate padurile din jurul orasului. Chiar si fara Fabrica de Hartie padurile Busteniului sunt taiate de 20 ani, sistematic, de tot felul de intreprinzatori in colaborare cu factori abilitati sa protejeze mediul.

Fara voie am ajuns in traseul funicularului. Nu cred ca a fotografiat cineva, vreodata, acesti stalpi mici. Nici nu mi-as fi imaginat ca uriasul funicular avea si stalpi asa mici…este dificil sa urci la ei, traversezi destule suprafete inclinate. Dar dupa descoperirea primului stalp, care nu este vizibil decat cu un binoclu din Busteni, toti participantii erau entuziasmati.

Culoarul funicularului…printre pereti de stanca. Stalpii au infruntat vitregiile naturii si furia comunista. Tot ce era facut de catre „dusmanii poporului” trebuia insusit, transformat sau distrus. De aceea, pe Platoul Bucegilor nu se mai regasesc stalpii funicularului. Acestia au fost taiati si luati in perioada comunista.

Una dintre rotile de pe  stalpi, pe la 1800 m altitudine . O raritate cum de s-au pastrat pana acum si nu le-a aruncat cineva in prapastie. Inseamna ca nu au trecut foarte multi pe aici…este si greu de distins prin vegetatie traseul funicularului. Cu siguranta, cand era functional, nu erau copaci pe margine…

Am ajuns la un alt stalp 🙂 Surpriza, aici era o roata originala, chiar pe stalp. Cine stie, in urma cu cate decenii, cineva a scos-o din locul ei in urma unui ordin si in loc sa o arunce pur si simplu ca romanul 😉 , a pus-o frumos, langa!

Repede pe stalp sa facem poze si sa vedem cat este de grea 🙂 Tot ca romanii :)) …palaria difera :))) Era randul meu acum 😉

Nu parea prea grea 😉 Destul de lata, peste 20 kg…

La carma, daca vrei sa-ti ramana pe maini „urmele istoriei” faci si „sacrificii” din acestea :))

As fi luat-o eu acasa, dar as fi ajuns dupa vreo 2 zile :))

Gata, ajunge, altul la rand… ramane pentru data (a)viitoare. Poate coboram o data pe aici si pana atunci imi vine vreo idee cum sa o transport.

Partea buna este ca nu a cazut nimeni cu ea de pe stalp :))

Ati urmarit asadar o alta pagina din istoria Bucegilor, azi am fost prima data prin acel loc, nici nu aveam habar de el…este bine ca stiu acum.

Spunea un amic sa nu postez poza cu roata ca poate se duce cineva si o ia de acolo. Neverosimil gand…cine si cati ar fi in stare de asa ceva? Asadar, vreau sa iau cele doua roti, pe una o „reconditionez”, pe cealalta nu! Si cand vor deschide la Busteni, muzeul Parcului Natural Bucegi ma duc si le donez!

Trebuie sa inchei cu o mentiune ornitologica 🙂 Am ajuns prin multe locuri din Bucegi astazi, prin toate acestea, intre 1600 si 1900 m altitudine, tot canta cucul. Stiam ca gata, perioada de chemare s-a incheiat, dar uite ca nu, cantau intr-o veselie!

20 de comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Marius Bota spune:

    Minunate povesti si fotografii! Muntele ne invata multe, iar noi ramanem cu ale noastre idei, unele daunatoare noua insine si naturii!

    Apreciază

    1. Multumesc Marius!Bine ai sintetizat…vedem, traim si totusi nu intelegem. Ca nu vrem, ca ne-am obisnuit asa!

      Apreciază

  2. designextrem spune:

    Am auzit si eu cucul cantand. Eram marti in poiana dinaintea lanturilor de pe traseul spre Schiel. De altfel acolo am si facut cale de intoarcere speriat de nori. (Erau prea negrii si am simtit ca se lasa, dar am luat teapa pentru ca nu a fost nici o amenintare).
    Sincer, eu nu m-am abatut de la traseu (nici nu as fi putut), si nu am vazut niciodata ceea ce ai fotografiat. Ai dreptate, nu cred ca a mai fotografiat cineva ceea ce ai fotografiat tu. Esti tare. Bafta

    Apreciază

    1. Acea poiana se numeste Saua Urlatorilor. Unii cand nu au ce face se mai abat de la traseul turistic. De regula este neindicat sa faci acest lucru…dar in mintea mea, merita asa cateodata 🙂 Numai bine si tie 🙂

      Apreciază

      1. designextrem spune:

        Iti multumesc enorm pentru ca mi-ai spus numele acelei poieni. Acum am putut sa-mi redenumesc folderul cu poze folosind informatia de la tine. Eu acolo m-am abatut de la traseu acum cativa ani pentru ca asa a vrut un amic…in ideea de a scurta potecile in zig zag care duc la cabana…insa am luat-o fix prin jnepeni, fapt care m-a determinat sa nu-mi mai doresc asa ceva niciodata. Este aproape imposibil sa iti croiesti drum printre jnepeni….si mai mult pierzi timp decat sa castigi.
        Mi-ar fi placut sa fiu acolo si eu…unde ai ajuns tu. Imi plac aceste „vestigii”. Cred ca ar fi bine sa le pastram si sa ne mandrim de existenta lor. Au insemnat enorm pentru Fabrica…si cred ca fara fabrica nu ar fi existat Busteni-ul…toate cred ca se leaga. De altfel captarile…sunt tot datorita fabricii….etc. Datoram existenta noastra acestei fabrici, acestui funicular…etc. Sti ce-mi place la tine? Ca tu chiar iubesti natura si sti ce multi locuitori habar nu au ca exista.
        O zi buna iti doresc si mult succes in descoperirile tale.

        Apreciază

        1. Da, este cea mai neinspirata decizie sa mergi printre jnepeni, adica sa cauti sa-i traversezi cand nu exista o poteca. Te zgarii, murdaresti, iti agati hainele, dai la o parte creanga dupa creanga si?…Inaintezi cativa metri 🙂 Banuiesti ca nu are cineva vreun gand sa pastreze ce mai este prin munti…daca prin oras nu au pastrat decat locomotiva de la Fabrica de Hartie, restul ajungand la fier vechi… In mod cert si acei stalpi ar fi ajuns tot la fier vechi, dar terenul este accidentat si nu pot fi transportati. O sansa ca viitoarele generatii sa vada aceste urme si la modul concret. Majoritatea stalpilor vor mai sta sute de ani prin padure. Fabrica de Hartie a fost un simbol al orasului, locul de munca a mii de oameni, din pacate aceia care s-au perindat pe la conducerea acesteia nu au stiut decat sa o puna la pamant. Multumesc! 🙂

          Apreciază

          1. designextrem spune:

            In ciuda terenului accidentat sa sti ca nu m-as mira ca intr-o buna zi sa vedem cum anumite persoane din lipsa banilor ajung sa taie bucata cu bucata acei stalpi doar pentru a-i valorifica la fier vechi. Doar ca efortul este mult prea mare pentru asta. Si ar cobora prea putin fier….insa nu e imposibil. Sa ne rugam la Dumnezeu sa nu se ajunga la asa ceva. Oricum unul din stalpi a disparut cu totul. Tin minte ca prima oara cand am fost eu pe acel traseu, la o curba mi-a aparut brusc un stalp in fata, acum in acel loc am gasit doar betonul care sustinea acel stalp…si nici urma de stalp. Poate pentru ca a fost mai aproape de oras? Nu stiu, cert e ca nu mai e. Practic atat fabrica cat si acei stalpi reprezinta o istorie a noastra care ar fi pacat sa se piarda. Mie mi-ar place sa vad aceste bucati de istorie in realitate nu doar in poze si as vrea ca ele sa se pastreze acolo unde sunt. Au un farmec pe acel traseu…
            Dar…totul tine de oameni din pacate si asa cum am vazut pana acum, toate deciziile oamenilor au fost mereu gresite si au dus doar la distrugeri. Pacat.

            Apreciază

            1. Ai dreptate! Acel stalp pe care l-ai vazut in urma cu mai multi ani era si cel mai mare din zona Abruptului Prahovean. Localnicii batrani, numeau acel loc „stalpul de la 190”. Nu stiu de ce i-au dat aceasta denumire…poate din cauza altitudinii, ar fi 1090 m aproximativ. Dar una este 190 alta 1090 🙂 Cine stie… Stalpul a fost taiat de tigani si transportat la fier vechi, probabil au fost cam 2 tone de fier. Au mai incercat sa ia si cablurile cazute dar acestea nu se pot taia usor, sunt grele, ingropate partial si au renuntat. Nu cred ca au cum sa transporte acei stalpi la fier vechi. Cand mai mergi pe munte poate urci cu noi…si o sa-i vezi.

              Apreciază

              1. Eu spune:

                190 e numarul de ordine al stalpului. Au fost 207 cu totul si cred ca numaratoarea incepea de la Breteiu spre Busteni.

                Apreciază

                1. Multumesc, dar ma indoiesc oarecum ca au fost 207 stalpi. Mi se pare un numar urias.Inseamna ca din acel loc, mai erau 17 pana in Busteni. Asta ar fi posibil. Nu stiu ce sa zic cu restul. De cand merg pe Bucegi, am gasit urmele si am vazut poate un numar de 50. Chiar este foarte interesant ce spui.

                  Apreciază

  3. criscar50 spune:

    O zi obisnuita pt. oameni neobisnuiti!Cati oare s-ar catara prin valcele atat de priporoase,dupa ramasitele funicularului,care au ajuns atat de firesc integrate in peisaj? Si cati or mai sti sa descifreze „scrierea cuneiforma” inventata de ursi? Ascult cantecul mierlelor,prin fereastra deschisa si-mi imaginez semnalele cucului din Jepii Mari.Urmarea? O pofta nebuna de a umbla pe coclauri,pur si simplu,nu in scop de cercetare…Asa ca,profitand de 2 zile libere dupa o lunga perioada aglomerata, pt. luni am stabilit o plimbarica prin imprejurimile Bustenilor,cu un var si sotia lui (oameni de peste 70 ani).Iar daca marti esti disponibil si dispus am putea incerca ceva impreuna…

    Apreciază

    1. Atunci nu am pornit sa cautam ceva ci pur si simplu a aparut ideea. Astazi a fost atata lume pe Bucegi…mii si mii de oameni. Nu promit Crisan, luni lucrez, marti este posibil sa fiu in Ploiesti…

      Apreciază

  4. Mihaela C.P. spune:

    Fieraraie…locul lor este acolo unde sunt, sa fie poveste peste multe zeci de ani, poate chiar sute, despre istoria locului.:)

    Apreciază

    1. Vor ramane acolo unde le este locul, mai putin cele doua roti…timpul cat vor sta „in picioare” este indelungat. 🙂

      Apreciază

  5. designextrem spune:

    Mi-ar face o deosebita placere sa urc cu voi, dar asa cum ti-am mai zis, urc mai greu. Imi iese sufletul chiar si pana la padure, sau pana la canalul de beton de unde se despart traseele (cel spre cascada si cel spre Canton). Vreau sa vin, dar as merge ca un melc 🙂 Si ar trebui sa ma ajuti acolo unde nu ma descurc 🙂 Prin valcele…au frica de inaltime. Am o oarecare masura de autoprotectie care imi inspira teama atunci cand nu sunt sigur de picioare 🙂 Ti-am spus ca am fost spre Canton si am ajuns in poiana… Saua Urlatorilor…eh..abia abia am reusit sa ajung pentru ca imi iesea sufletul. Apoi am coborat la cascada. Referitor la cascada sa sti ca sunt dezamagit.
    Eu nu mai fusesem acolo de cand a fost…inchisa cu gard. Vazusem o poza pe net cu acel gard, dar…totusi…nu o puteau capta si ei cu 10 m mai in vale? Macar dupa bolovan…strica toate pozele. Acel loc nu mai este natural. Am facut niste poze cu care nu am ce sa fac. Le pot efectiv arunca. In poze imi iese acel gard, acel zid, acel robinet imens de fier…da-o in colo de treaba. Era nevoie sa o capteze chiar de la baza?
    Asa au facut si cu babele…ca se urcau toti nebunii pe babe si le scrijeleau…etc. Dar…sunt doar niste pietre care imprejmuite ies ca naiba in poze. Bine…acolo inteleg ca se incearca protejarea lor de idioti.
    Refenind la stalpisori…sper ca intr-o buna zi sa-i vad si eu pe viu.
    Acum cativa ani, cand am fost prima oara pe traseu chiar m-am speriat de acel stalp imens. Nu stiam ce cauta acolo si na…imi aparuse brusc in fata. Nu stiam de funicular… Era interesant sa treci pe langa acel stalp si apoi pe langa restul. Cablurile ai dreptate, sunt foarte dificile si oarecum periculoase. Le-ar lua enorm doar pentru o singura taietura. Insa…oamenii sunt inventivi si din ce in ce mai saraci. Nu poti sa sti ce le trece prin cap. E fier…nepazit 🙂 Singura problema e traseul.
    Bafta.
    O zi frumoasa iti doresc.
    Ps. Help…e groaznic in Bucuresti. Abia astept sa vad ce poze mai faci.
    Ps2. 🙂 Uite: http://busteni.deviantart.com/gallery/

    Apreciază

    1. Ti-am zis ca nu toti fugim sau facem trasee lungi. Sunt zile in care mergem toti pe un traseu accesibil oricui, deci nu ar trebui sa fie o problema pentru tine. La Cascada, era intr-adevar o captare mai veche chiar in acel loc, dar ce sa-ti spun, stii si tu bine, ca turismul, turistii, nu prea conteaza. Important este sa faci bani din orice si oricum, din pacate! Cablurile poate le vor lua intr-o zi, stalpii sa ramana 🙂 Multumesc asemenea. Am pus niste poze de ieri…dar asa greu le-am postat :)) Incarcam o poza, aparea ceva de lucru, si tot asa, de aseara, printre momente mai libere am tot incercat sa-l public. Acum l-am publicat, de greseli ma uit spre seara. Numai bine si tie! 🙂

      Apreciază

  6. fosile spune:

    Mergi,mergi,mergi si la un moment dat simti ca ar fi bine sa mergi prin alta parte.Te cheama sau te trage de mineca:Hai pe-aici!Hai aici!
    Daca mergi gasesti ceva.Ceva cu care rezonezi,te bucuri.Daca nu mergi nu-i sigur ca vei mai avea sansa.
    E bine ca lasi muntele sa te ocroteasca.Vei vedea din ce in ce mai mult,vei avea mai multe raspunsuri.
    Sa-ti fie bine,Adrian!

    Apreciază

    1. Exact, asa deodata, o stare, o impresie…multumesc Alexandru! Toate cele bune si voua! 🙂

      Apreciază

  7. mariana spune:

    Îmi vine greu să cred că ai păşit pentru prima dată în acele locuri, şi, totuşi, aşa este… Ai mai descoperit o frântură de istorie, poveşti rămase întipărite în munte… Şi uite cum muntele te cheamă să ţi le dezvăluie… eşti pe sufletul lui. Măcar muntele să mai păstreze câte ceva din urmele faptelor celor ce au fost… Ceea ce s-a aflat mai la vedere, mai accesibil, a devenit „istorie mototolită şi aruncată la coş”.
    Chiar se va deschide la Buşteni muzeul Parcului Natural Bucegi sau este doar o idee?

    Apreciază

    1. Am trecut de cateva ori poate si la 500 m de acele locuri, dar vezi tu, nu a fost sa fie 🙂 A venit la timpul potrivit, probabil 🙂 Este evident ca azi nu se mai pune pret pe anumite lucruri, bine ca raman pe munte, mai ascunse sau mai la vedere. Cu muzeul nu este o idee, am auzit ca se va deschide intr-un an, doi…la initiativa Primariei. Pana nu apare nu este o certitudine 🙂

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.