Bureti negri 2014, Ciresul, Ghioceii si… Funicularul de la Peles

Am vazut viorele, ghiocei, alte floricele prin padure, deci este clar ca vine primavara si la munte… desi nu ai crede vazand cata zapada este pe Bucegi.

5

4

Mai jos, ciresul sau visinul, sa vedem ce o fi, desi il stiu de mic si l-am vazut inflorit in fiecare an, nu i-am vazut insa fructele niciodata 🙂 Este salbatic… prin padure, departe.

1Cam 20 metri inaltime

Incredibil, dar am vazut bureti negri acum in luna martie 2014. Nu i-am cules, poate se fac mai mari si-i pozez mai bine:

10

Despre funicularul de langa Castelul Peles ati auzit? Eu nu, pana in acest an, cand domnul Marius, a scris un comentariu ca pe locul fostelor terenuri de tenis ale regelui, comunistii au construit un funicular ce trecea prin curtea castelului… Poze nu am vazut, si nici nu am citit pe undeva, ceea ce nu inseamna ca nu l-am crezut pe dl. Marius. Dimpotriva!

Nu stiu cine isi mai aminteste, dar prin 2011, am facut o poza. Aceasta:

75Nu am stiut ce este si cum a ajuns prin acele locuri. Aici este articolul de atunci:

https://buceginatura2000.wordpress.com/2011/05/10/primii-bureti-negrii-gasiti-in-parcul-natural-bucegi-in-2011/

Insa, cum mi-a zis prietenul Marius de funicular, cum mi-am adus aminte imediat de roata aceasta, se cam potriveau lucrurile, nu era departe de fostele terenuri, era si panta. Deci in 2014 am fost convins ca am gasit o roata de la fostul funicular de la Peles. Abia azi am reusit sa trec iar pe acolo 🙂

6Nimeni nu a luat-o, chiar daca aceia in cautare de fier vechi cutreiera peste tot. Ce este al meu, este doar al meu 🙂 🙂 Tot acolo era dupa circa 3 ani… ma gandeam ieri ca o fi luat-o cineva, s-o fi acoperit de frunze, o fi cazut un copac peste ea, de atata timp. Dar nu, era acolo 🙂 🙂

7De sus, de departe, a ajuns pe aici si a stat probabil vreo 50 de ani in acest loc. Sper sa ma mai astepte si alte lucruri prin Bucegi, tot la fel

8

9Stiti ce este in fata, unde se vede cladirea aceea cu alb si cu albastru? Depozitul nou al celor de la Peles, este situat in cartierul Cumpatu.

Acum sa nu va inchipuiti ca roata mai este tot acolo, devreme ce am postat atatea indicii. Am luat-o de acolo 🙂 Nu se mai poate pierde… Cred ca are vreo 30 de kg….  Trebuie pastrata o astfel de piesa. Bine, nu acasa… la Muzeul Bucegilor, cand va fi.

Cam asta ar fi si pe ziua de astazi 🙂

Momente si…povesti din Parcul Natural Bucegi

La Podu cu Florile…zona carierei incepe sa devina o groapa de gunoi. Sunt tot felul de gunoaie acolo, cine le-a adus „nu se stie”…zona este una in care nu prea ai voie sa faci nimic, din cauza legilor…pe care oricum nimeni nu le respecta sau aplica.

DJ 713, aproape de Saua Dichiului

Lucrarile la DJ 713 inainteaza…dar trebuie sa se intoarca si sa repare ce se strica in urma…Idi…am zis ca nu mai folosesc astfel de „apelative”

Acelasi DJ 713…o lucrare superficial realizata de la bun inceput. In acest loc, pamantul fuge la vale. Initial era suficient spatiu sa se toarne un zid de sprijin…dar au preferat sa arunce 2-3 basculante cu pamant. Doar ca pamantul s-a dus mai departe neavand pe ce sta, cu tot cu asfalt. La fel fac si acum 🙂 Insa nu au mai bagat 2-3 basculante ci mai multe. Va dati seama ca nu prea au multe prin cap oamenii acestia? Unde bagi umplutura daca nu ai pe ce sa o asezi?

Directii „turistice”

Locul unde fiecare turist isi scrie numele cu pietre…

Insecta din imagine săpa in pamant un loc unde sa intre. Săpa de zor…cu o pereche de picioare scotea pamantul iar cu celelalte il indeparta

Dupa ani de zile in care fantana din imagine a fost doar o ruina s-a intamplat un lucru deosebit. Au reparat-o… Fantana a fost ridicata in perioada regala, mai exact in anul 1880, desi eu cred ca scria initial 1881.

Restauratorii… Proiectul „Fantanile din Sinaia” este o mare realizare pentru Valea Prahovei

PRIVITI SI LUATI AMINTE, PSEUDOTURISTUL MONTAN

Acest tanar a fost descoperit de noi pe traseul de pe Jepii Mici (Valea Caraimanului). Este cel mai bun exemplu de ASA NU cand vorbim de excursii pe munte. Sa nu va mai ganditi ca muntele rapeste vieti, ca este periculos…totul se datoreaza deciziilor personale. Respecti niste reguli traiesti, nu le iei in considerare se poate sa o patesti. Este la fel de simplu cum stai la semafor si nu treci pe rosu.

Nu mergi pe munte in espadrile, cu umbrela intr-un buzunar, cu pet-ul de bere in altul. S-a mai si impopotonat cu un maimutoi urias ce-i atarna de rucsac… Baiatul, de abia mai mergea cand l-am intalnit, mai avea cam 25 minute pana la marginea padurii. Coborase printre atatea stanci, bolovani, locuri accidentate incat la fiecare pas se stramba de durere.

Ce sa-i mai spui? Omul realiza ce prostie facuse si mergea mai departe alaturi de prietenii lui. Pana la urma unul dintre ei i-a luat rucsacul si a mers mai comod, dar a iesit din padure cu un picior incaltat, cu altul gol…isi aruncase una din incaltari.

Ideea este ca nu trebuie sa pleci pe un traseu montan fara sa te interesezi putin despre acesta. Am fost o data la un maraton in alti munti. Pe traseul de 40 km nu mai mersesem. O zi intreaga am stat acasa si am cautat descrierea traseului, pe kilometri, puncte de reper, am citit povestile participantilor din editiile anterioare. Iar cand am ajuns si am luat startul stiam exact unde ma aflu si ce urmeaza, fara sa mai fi fost pe acolo vreodata. Probabil faptul ca esti intr-un grup l-a facut si ii face pe cate unii sa nu-si ia nicio masura de prudenta. „Merge si asa”, „Vedem la faţa locului” sunt cele mai paguboase ganduri.

Am scris intr-un articol anterior ca voi lua aceasta roata si inca una aflata prin imprejurimi. Ei bine, nu m-am razgandit, dar nu o voi mai lua pe aceasta din imagine. Mai bine dezgrop o alta…ca mai sunt.

Nu vreau sa o iau pentru ca este un moment aparte. Cand s-a dat ordinul de oprire a acestui funicular, in urma poate cu mai bine de jumatate de secol, cel care a pus in practica acest indemn, a scos roata si a pus-o in apropiere. Se si vede de unde a fost scoasa. Probabil cu gandul ca intr-o zi funicularul va fi repornit. Asadar nu se cuvine sa stric eu „imaginea” de acum multi ani. Acel gest incremenit in timp sa ramana mai bine asa…eu pot lua o alta roata cazuta aflata mai jos…

Sa deschidem o alta pagina din istoria Bucegilor

Astazi, o zi obisnuita. Asa parea. Numai ca… 🙂

Plecăm… 2 pe colo, altii pe dincolo, fiecare cu treburile sale. Deci unii pe la Cota 2000, altii pe Valea Bogdan, noi pe Jepi, iar cate unii 😉 la examene.

Eu ultimul din grupul de azi. De ce ultimul? Pentru ca avea cine sa vorbeasca in faţă…eram pe ganduri, mai ma opream pentru o imagine…in ritmul acesta nu mai ajungeam sus.

Trec ceilalti peste busteanul din imagine, ce bara poteca, ajung si eu si mi se opreste privirea pe el. Ii chem si pe ceilalti, si ca orasenii :)) poze dupa poze. Acele zgarieturi de pe scoarta sunt produse de ghearele ursului. Cand a trecut, s-a sprijinit…si amprenta i-a ramas.

Si urcam, nici prea repede, nici prea incet…din cand in cand mai eram intrebat cate ceva…eu da, da, asa este, era perfect :))

O poza, o vorba. Stiti, sunt cate unii care spun dupa ce au mers prin Bucegi de cateva ori ca gata, nu mai ai ce sa vezi. Eu merg de mic, nici acum nu cunosc mai mult de 70% din cei 300 kmp cat are Parcul Natural Bucegi. De vazut ai multe de vazut, important este ce vrei si cu cine vrei sa vezi…

In timp, am gasit tot felul de chestii prin Bucegi: pesteri, fosile, specii rare de flora si fauna, urme arheologice, vestigii, picturi, izvoare de apa pura asemenea celor de la 7 izvoare Scropoasa, multe alte lucruri. Le-am notat, luat, inchis, dat cu GPS-ul pentru cand va fi sa fie. Nu va fi inseamna ca nu va fi.

Majoritatea „descoperirilor” 😉 le-am facut pe baza unor legende, pe baza unui singur cuvant cateodata, in functie de roci, etc… cand am un fir, incep…si lucrez in timp pentru a nu fi subiectiv. Astfel ca pentru un subiect…trec si cativa ani. Si interesul este ca in prima zi. Cand se aduna suficiente informatii pentru o concluzie urmeaza iesiri mai dese in teren.

De vreo 2 ani, ca exemplu, am eu „un filing” cum zice si scrie un prieten. Undeva in Bucegi poate fi o rezervatie paleontologica…dar subiectul este anevoios, trebuie timp, sapaturi…poate il lamuresc in urmatorii 10 ani. Cu o cunostinta virtuala din U.S. am refacut acea zona…cum ar fi fost in urma, in vremuri imemoriale. Va amintiti poate acele cochilii de melci Turitella parca, gasite anul trecut la cativa metri adancime…

Sa revin la ziua de astazi. Mergeam! Si mie imi vin asa idei spontane. Ma opresc, ma uit la un fir de vale si ma trezesc vorbind: „Sa mergem pe aici? Ce ziceti?” Adica era ceva de genul, de ce sa mergem pe trotuar cand am putea merge pe mijlocul soselei. Apoi a fost ca in filmele de comedie: „dupa el, dupa noi…” :)))

La nici doua minute iar eram ultimul, de caruta…preocupat sa fac niste poze. In poza de sus se vede poteca pe care tocmai o parasisem. Fara o ratiune…aveam „un filing” :))))

Si am ajuns la un stalp de funicular…ridicat in urma cu mai bine de 100 ani. Ati vazut pe unde am urcat. Va vine sa credeti ca pe acolo in urma cu un secol, oamenii urcau tragand dupa ei fiarele din imagine, ciment, pietris, apa, sa ridice acest stalp?

Sub coordonarea fratilor Schiell, in urma cu 100 ani, Busteniul a inceput sa se dezvolte. Acesti intreprinzatori originari din orasul Rasnov au ridicat in anul 1882 Fabrica de Hartie din oras, demolata cu buldozerele in anul 2012. Ca sa nu se atinga de padurile orasului, acesti oameni au construit una dintre cele mai mari instalatii de transport lemn din Europa. Stalpul din imagine era doar unul dintre alte zeci. Funicularul aducea lemne din Valea Brateiului, afluent al raului Ialomita, peste Platoul Bucegilor, la Busteni, in Valea Prahovei. Deci lemnul pentru Fabrica de Hartie era adus de la 16 km si asta acum circa 100 de ani.

Va imaginati ca astazi, nimeni nu ar gandi asa ceva ci ar fi pus la pamant toate padurile din jurul orasului. Chiar si fara Fabrica de Hartie padurile Busteniului sunt taiate de 20 ani, sistematic, de tot felul de intreprinzatori in colaborare cu factori abilitati sa protejeze mediul.

Fara voie am ajuns in traseul funicularului. Nu cred ca a fotografiat cineva, vreodata, acesti stalpi mici. Nici nu mi-as fi imaginat ca uriasul funicular avea si stalpi asa mici…este dificil sa urci la ei, traversezi destule suprafete inclinate. Dar dupa descoperirea primului stalp, care nu este vizibil decat cu un binoclu din Busteni, toti participantii erau entuziasmati.

Culoarul funicularului…printre pereti de stanca. Stalpii au infruntat vitregiile naturii si furia comunista. Tot ce era facut de catre „dusmanii poporului” trebuia insusit, transformat sau distrus. De aceea, pe Platoul Bucegilor nu se mai regasesc stalpii funicularului. Acestia au fost taiati si luati in perioada comunista.

Una dintre rotile de pe  stalpi, pe la 1800 m altitudine . O raritate cum de s-au pastrat pana acum si nu le-a aruncat cineva in prapastie. Inseamna ca nu au trecut foarte multi pe aici…este si greu de distins prin vegetatie traseul funicularului. Cu siguranta, cand era functional, nu erau copaci pe margine…

Am ajuns la un alt stalp 🙂 Surpriza, aici era o roata originala, chiar pe stalp. Cine stie, in urma cu cate decenii, cineva a scos-o din locul ei in urma unui ordin si in loc sa o arunce pur si simplu ca romanul 😉 , a pus-o frumos, langa!

Repede pe stalp sa facem poze si sa vedem cat este de grea 🙂 Tot ca romanii :)) …palaria difera :))) Era randul meu acum 😉

Nu parea prea grea 😉 Destul de lata, peste 20 kg…

La carma, daca vrei sa-ti ramana pe maini „urmele istoriei” faci si „sacrificii” din acestea :))

As fi luat-o eu acasa, dar as fi ajuns dupa vreo 2 zile :))

Gata, ajunge, altul la rand… ramane pentru data (a)viitoare. Poate coboram o data pe aici si pana atunci imi vine vreo idee cum sa o transport.

Partea buna este ca nu a cazut nimeni cu ea de pe stalp :))

Ati urmarit asadar o alta pagina din istoria Bucegilor, azi am fost prima data prin acel loc, nici nu aveam habar de el…este bine ca stiu acum.

Spunea un amic sa nu postez poza cu roata ca poate se duce cineva si o ia de acolo. Neverosimil gand…cine si cati ar fi in stare de asa ceva? Asadar, vreau sa iau cele doua roti, pe una o „reconditionez”, pe cealalta nu! Si cand vor deschide la Busteni, muzeul Parcului Natural Bucegi ma duc si le donez!

Trebuie sa inchei cu o mentiune ornitologica 🙂 Am ajuns prin multe locuri din Bucegi astazi, prin toate acestea, intre 1600 si 1900 m altitudine, tot canta cucul. Stiam ca gata, perioada de chemare s-a incheiat, dar uite ca nu, cantau intr-o veselie!