Sindromul bolii verzi…

Vorbim de o boala verde raspandita la nivel national… aceea a iubirii de natura pentru ca si altii fac la fel. Pentru ca natura e frumoasa, pentru ca toti ursuletii si mistretii si catelusii trebuie sa traiasca si ei. Ca ei nu au nicio vina, ca noi le-am luat padurile, hrana, ca tradam pe cel mai bun prieten al omului… Nu v-ati saturat de prostiile acestea pe care le tot auzim mereu, sub diferite forme, in diferite medii?

Spunea un prieten, pe buna dreptate, ca niste smecheri cu tot felul de interese in spate au polarizat segmente mari de oameni iubitori de mediu, in ideea de a pune presiune pe autoritati si a-si promova diferite interese. Nu ar fi rau nici acest lucru daca interesele acestea ar avea legatura cu interesul general.

Acest sindrom al bolii verzi este un pericol la fel de mare pentru societate ca si coruptia. Eu inca mai sper intr-o lege care sa sanctioneze asemenea derapaje, instigari, atat pe manipulatori cat si pe manipulati. Personal nu sustin ONG-urile mari de mediu, cunoscute, si nu pentru ca am baut apa dupa nu stiu ce politicieni, ci pentru ca acestia in niciun caz nu au in spate intentiile pe care ei le tot propavaduiesc in spatiul public. Categoric ca in spate sunt oameni care au alt interes, nu al mediului.

Acelasi prieten, jurnalist regional, observase cu multa luciditate ca actiunile stupide ale acestor ONG-uri, au coalizat pe ascuns autoritati si exploatatori de padure, ca exemplu. In sensul ca, din zeci de sesizari, doar una-doua intrunesc niste aspecte ce pot fi cercetate. Restul e demagogie cu distrugerea padurilor si fictiune cu statistici luate din orice colt al netului. Deci, si abordarea unei petitii, sesizare, se face la modul dezinteresat si adesea se da o amenda modica, de comun acord, sa se inchida gura aiuritilor. In opinia mea, ONG-urile acestea manipuleaza mii si mii de oameni, prezentandu-le initial situatii reale, ca ulterior, sa se erijeze in autoritate unica in domeniul mediului, ca singurii care stiu si-i intereseaza ce e bine pentru natura. Astia nu pun si nu vor pune pret pe Academia Romana, pe specialisti in biodiversitate si cinegetica… ci doar pe aceia care se asociaza cu ei prin comentarii, like-uri. Pentru ei, ceilalti sunt toti mana in mana, nu fac nimic, nu-si dau interesul, stau in functii ca sa fure 🙂

„Oameni de munte” care iubesc mediul, intr-o conversatie pe Facebook, laudandu-se cu nerespectarea legii, cu instigari, cu injurii la adresa personalului administrativ al unei arii protejate. Cu sageata verde si un comentariu pertinent, realist.

Au sarit calul, au uitat de lege, blocheaza drumuri nationale, trag pe dreapta masini cu lemne, navalesc in exploatari legale, numesc genocid Ordinele date de ministri, inteleg cota de interventie ca fiind nr. de exemplare ce trebuie vanate in cadrul unei partide de vanatoare 🙂 Cand a emis ministrul Ordinul cu aceasta cota, ei si-au imaginat probabil, ca in fiecare zona unde este un urs, se duce cate cineva, se uita pe hartie si trage dupa cat scrie acolo: un urs sau doi ursi, zece ursi 🙂 Ei indeamna la respectarea unei legislatii de mediu pe care chiar ei nu o cunosc.

O consecinta a acestei „educatii ecologiste” este nesupunerea in fata legii atunci cand interesul lor este afectat. Daca legea se aplica altora e perfect, daca se aplica lor este un abuz. Si aici as da un exemplu. Cativa din acestia, „iubitori de natura”, au ajuns in Parcul Natural Bucegi si cand au fost opriti de un agent al ariei protejate si pusi sa plateasca tariful infim de vizitare nu doar ca nu au platit cei 5 lei, ci instigau si lumea sa nu plateasca, l-au injurat pe agent. Au facut apoi postari, vedeti sus discutile, chipurile sa-l faca celebru pe agent, in care l-au terfelit, injurat, unde se laudau cu faptele lor. Nu doar eu, ci si alte autoritati, i-am reclamat la Politie, Parchet. Niste declaratii, amenzi, nu le strica deloc…

Una este sa probezi ca se taie ilegal si alta sa pui in pericol intreaga industrie a lemnului, mii de locuri de munca, sa umpli spatiul public cu tot felul de povesti fara acoperire, cu tot felul de minciuni…

Si din postarile de pe Facebook se vede ca omul era imbracat in uniforma Administratiei, ca avea ecuson, dar astfel de nesimtiti aleg intotdeauna sa-si bata joc de lege.

Faza ca un transport lemnos este ilegal si l-ai depistat este un lucru, o lauda, iar instigarea la ultraj, la nerespectarea legii este cu totul alt lucru. Daca esti eco nu ai cum sa fii cand asa, cand asa.

Aici, in Valea Prahovei, padurile sunt pline de mistreti sau de ursi. Toata lumea da din umeri ca nu are ce face. Si aceasta situatie este peste tot in tara. Autoritatile centrale nu iau decizii de teama acestor instrumente de presiune care sunt aceste ONG-uri. Si mai departe chiar nu inteleg 🙂 Astia oricum nu au votat si nu vor vota PSD, deci eu daca as fi ministru PSD-ist, presupunand evident 🙂 nici nu m-ar interesa prostiile lor. As sustine exploatatorii si institutiile de mediu sa-i actioneze in judecata, sa le dea amenzi maxime. Doar amenda si munca mai educa o astfel de generatie. Dupa ce ai lasat telefonul si tastatura, viata te da pe brazda imediat.

Dar…. i-as si aduce in prim plan daca dovedesc furturile lemnoase de calibrul mereu subliniat de acestia…si as tine cont de parerile acelora care sunt rationali. Mai cred ca prostimea needucata nu trebuie sa participe la decizii, deciziile le iau oamenii cu capul pe umeri, cu scoala, nu aceia carora daca le arati o poza cu un urs impuscat plang 3 zile 🙂 Si dupa alte 3 zile le spui ca era de fapt grizzly si asta nu e pe la noi. Si iar plang pentru ca daca ai companioni, o tot tii intr-o lamentare perpetua. Dupa vreo saptamana, daca le pui o imagine cu un ren cu trei picioare si scrii ca un vanator roman i l-a luat pe al patrulea drept trofeu, aceiasi oameni cred imediat. Pentru ca poti manipula orice om lipsit de educatie, neinformat. Si la gradul de exprimare de pe Facebook, iti dai seama ca foarte multi nu au citit nici macar manualul scolar… vreodata.

De fapt, e cum am zis de la inceput. Se speculeaza emotiile oamenilor, e cool sa fii eco, sa vada prietenii, vecinii. In spate, altii isi ating scopurile, incurca, paralizeaza autoritati, activitati economice. Daca aceste ONG-uri fac o treaba mai buna decat Ministerul Mediului, Academia Romana, Politie, alte autoritati, sa-i punem pe ei atunci gestionari ai mediului 🙂 Ei cu retelele de socializare fac bine mediului, restul fac rau 🙂 In teren, 95% din acesti „ecologisti” nu cunosc urmele animalelor, nu deosebesc bradul de molid, planteaza copaci pe platoul montan sau puieti prin paduri seculare.

Altii, cu „experienta” cand aud ca autoritatile au salvat un urs ce s-a incurcat intr-un gard de sarma, in pofida filmarii evidente, se solidarizeaza in a crede ca a fost o capcana pusa de braconieri, vanatori, localnici etc. Unde evident toti conspira, mint. Niciodata adevarul nu e prezentat fiindca nu se doreste 🙂 Daca spui ca e altfel, ori devin isterici, ori patrunsi de adevarul propriu te privesc de sus cu intelegere, ca tu esti mic si prost si nu sti tu dedesubturile :))

Daca observati, toti cei care scriau despre Bucegi s-au cam oprit. Pentru ca exista riscul sa fii asociat cu astfel de rataciti, cu astfel de comportamente deviante. Astia nu stiu nimic despre natura… dar cu ajutorul „marketing-ului” transforma o frunza de fag intr-o defrisare cum nu s-a mai vazut. Cand este sa propuna masuri, vin cu toate prostiile, cu exemple din alte tari, neaplicabile la noi. Uita ca „dezvoltatii” din alte tari au 2-3 ursi sau deloc si noi vreo 7000. Sau nu stiu ce inseamna 7000. La intalnirile cu cei din minister, cu alte autoritati, sustin puncte de vedere obtuze, incoerente si nu pot enumera titlurile sau nr. vreunor acte normative. Vin acolo cu o poezie si o tot repeta. Daca nu le-o accepti, fac petitii sau ies in strada. „Ba’ daca impusti vreun ursulet, ma ia capul si ies in strada!” :)) Nu conteaza ca ursul a omorat sau ranit vreun om, ca a curatat de animale strazi intregi pradand cotetele oamenilor. „Ii era foame, ce? Este el vinovat? Tot oamenii sunt de vina 🙂 Nu au facut ei nu stiu ce? Uite cum se intoarce roata.” 🙂 Astfel de rationamente poseda „ecologistii” de azi!

Un studiu de impact realizat asupra acestei biodiversitati ar scoate la iveala faptul ca, anumite specimene trebuie conservate in spatii prioritare, in care sa li se administreze durabil si adecvat tratamente specifice: apa rece, munca, ore de cultura generala, dusi in gospodarii cu oameni ramasi fara animale sau care nu-si mai pot cumpara lemne de foc in prag de iarna din cauza pretului ce a explodat prin multe locuri. Dupa o saptamana… te duci acasa cu constiinta incarcata de cat rau ai putut face altor oameni, sustinand si propagand prostiile unor persoane pe care nu le-ai intalnit decat pe Facebook si care ti-au manipulat sentimentele demonizand autoritati, specialisti, legi…

Din cauza politicienilor de orice fel, am ajuns sa ne confruntam si cu aberatia aceasta. Daca marea majoritate a politicienilor ar lucra pentru tara la modul vizibil, asemenea curente nu ar exista! Oricum, eu pariez ca in vreo cativa ani, dispar astia cu zapacelile si manipularile lor in zona mediului!

A doua zi de Craciun… pe la Pestera Bogdan!

Mereu imi propun sa spun mai multe, dar tot mereu imi spun ca nu stiu cati ar intelege 🙂 Asa ca prefer sa las ceva aici, accesibil tuturor. Desi nu era in plan sa ajung pe la aceasta pestera, s-a nimerit. Oricum, este o pestera care mereu ma va fascina. Poate si pentru ca in mentalitatea localnicilor are o alte rezonanta acest simbol…

Plecam! Printr-o mica ninsoare.

dscf7706De undeva, din vale, se auzea cum cineva taia ceva cu un topor. Dupa sunet taia dintr-un fag uscat, doborat de vant, dar inca suspendat intre alti copaci. Ceea ce nu era rau deloc, mie imi place ca mai sunt localnici care merg sa ia lemne de foc din padure. Mi se pare normal. Pentru ca oamenii acestia isi iau toporul ca pe timpuri, o franghie, taie crengi, ce gasesc, le leaga si le trag pana acasa. E chiar frumos!

Unii dintre noi, mai ales cei de pe la oras, mari montaniarzi, dar care nu sunt capabili sa faca deosebirea dintre molid si brad, au luat-o un pic pe aratura cu salvarea padurilor. Cum vad pe cineva cu un lemn, suna la 112 🙂 Nu fac diferenta intre omul de rand care sta de o viata langa padure si face ce au facut toti stramosii lui… si cel care devasteaza padurea cu tot felul de utilaje, alegand in complicitate cu padurarii cei mai frumosi arbori.

dscf7709

dscf7710Acum vreo 8 ani si ceva, montam pe aici, acea balustrada.

dscf7711Coborand spre pestera

dscf7713Dialog: „Sa le dea Dumnezeu sanatate, celor care au pus franghia asta pe aici, ca e foarte utila!”

„Nu am pus-o noi ma’, ce ai?”

„Da, stiam :)”

„Nu a luat-o nimeni!”

„Eu ti-am zis atunci ca daca nu o iei tu, nu o ia nimeni!” 🙂 Asta asa, ca sa pun gaz pe foc!

Ideea este ca de ani buni, franghia aceea a ajutat sute de maini sa coboare si sa urce. Cine ajunge acolo, nu are cum sa o ia, pentru ca isi da seama de utilitatea acesteia.

dscf7714Prapastia la doi pasi… sau hai, unul mai mare. Dar este si o balustrada pusa tot prin acele timpuri si vad ca rezista. Am facut un lucru bun 🙂 Mai trebuie la anul pusa inca una, sa fie acolo.

dscf7715In fata pesterii cunoscuta sub denumirea de „a lui Bogdan”. Chipurile, acest Bogdan era un vestit om de munte, il chema Nicolae Bogdan, si este cel care l-a adus Mihai Haret, autorul primului ghid al Vaii Prahovei (1910), in acest loc. Si cum Haret era si cu alti copii, au decis ei sa-i zica asa pesterii. Cele mai vechi inscriptii din pestera dateaza insa din anul regatului (1881), deci pestera era cunoscuta de mai mult timp, inainte sa ajunga acestia pe acolo.

dscf7716

dscf7721Frumoasa pestera aceasta, cea mai mare din partea prahoveana a Bucegilor. Eu sper sa fie prinsa intr-un proiect de amenajare, cum are in plan Primaria Busteni.

dscf7722Un capitol intreg despre aceasta pestera si nu numai, este in a doua parte a cartii „100 de pasi in timp”.

dscf7724Trepte sapate intr-o stanca dar si urmele unor gheare de urs. De cand nu am mai fost pe aici, am vazut ca a incercat cineva sa sape si el o treapta, exact acolo unde este bine conturata o urma de gheara de urs. Cu astfel de idei, distrugem tot.

dscf7729Daca tot a luat lumanarea de botez a copilului, am zis sa facem un mic artificiu. Ti-ai gasit! Mi-a murdarit cu ceara geaca, am zis ca-i dau o bataie dar am uitat 😉

Anul 1923. Sectembrie, cum se zicea pe atunci. Azi, chestiile astea amuza foarte tare. Cel putin pe mine.

dscf7734

dscf7750Aurel si Adrian Ghinescu au fost acum aproape 100 de ani prin pestera. Mai multe inscriptii gasiti pe blogul https://pasiintimp.wordpress.com

Acolo, postez ce pare mai vechi.

dscf7760Zici ca e ceva diluvian

dscf7769

dscf7771Anul 1882 in capatul pesterii. Se vede ca a fost cineva si peste 100 de ani, in 1982.

dscf7773

dscf7779In locul acesta ma pozez eu, cand ajung pe aici. Sa ma uit peste ani.

dscf7782Cartierul Cumpatu – Sinaia

dscf7783De mai departe, vazusem niste caprioare. Am zis sa ne apropiem usor, dar ne-au simtit. Totusi, nu au fugit, ca eram prea departe.

dscf7787

dscf7788

dscf7790

Cam atat! 🙂 Cateva ore de umblat prin padurile Bucegilor… Si o piesa muzicala, noua, frumoasa… cu imagini din Brasov, un oras care imi va placea mereu:

Traseul turistic: Busteni – Gura Diham – Saua Baiului – cabana Diham Phoenix – Glajerie – Poiana Frasinetului – DN 73A – Cimitirul Eroilor din Valea Rasnoavei – Predeal

O noua zi de drumetie astazi, 16 februarie…

L-am luat pe Matrix ca insotitor de drum, Micutzul morocanos spusese ca merge pe alt traseu… si apoi el stie bine ca eu nu merg nicaieri „fara un scop” 🙂 De fapt, sunt mereu mai multe, stie el ce stie 🙂

Traseul i l-am detaliat oarecum lui Matrix, abia la locul de intalnire, pe la 8:30. Aceasta nu inseamna ca o sa scriu deodata pe aici, totul. Se intelege ca nu se poate asta, dar aspectele azi nepublicate, vor fi altadata publicate, cu siguranta…

Inainte de a trece la prezentarea traseului, va invit sa ascultati o piesa muzicala…drept fundal. Aceasta piesa a fost cantata astazi si la Busteni, la baza partiei Kalinderu, de catre formatia Compact:

1Bucegii in aceasta dimineata

2In Busteni, la intrarea pe drumul ce duce la Gura Diham. Am intrat intr-un magazin sa cumpar un suc, o ciocolata, mancare aveam, si la iesire un domn vindea flori. El: „Hai luati un buchet de flori”. Eu: „Si ce vrei sa fac cu el, merg pe  munte, nu am unde sa-l tin.” El: „Hai luati unul sa iau si eu mancare la copii”. Pana la urma i-am luat unul. Aici, in imagine ma intrebam ce sa fac cu el. Ia sa vedeti ce am facut!

340 de minute din Busteni pana la Gura Diham. De aici, trebuia sa urcam pana la cabana Diham Phoenix, pe marcaj triunghi albastru. Urcusul insa tine cam o ora pana in Saua Baiului, unde sunt relee si deci si drum pana la cabana

4Pe traseu multe urme de jder

5Saua Baiului

6Interiorul stanei pe langa care trec mereu. Acum am urcat sa o si pozez, ca nu am mai pozat-o de mult

7Bustenii ce alcatuiau peretii, au fost indreptati numai din topor, nu au fost prelucrati undeva si adusi. Probabil au fost taiati de pe acolo si prelucrati la locul faptei

8Priveam spre Magura Codlei, o galma uriasa in mijlocul depresiunii Brasovului. Vazusem pe magura: un musuroi de furnici negre 🙂 🙂 😉

10Daca nu miscam mana, iesea mai clara acea Magura… bine, hai, si musuroiul 🙂

11Muntele Postavaru

12Cabana Diham Phoenix, in dreapta

13Prin Valea Glajeriei, la poze

14Merita orice efort

15Matrix era inainte, departe, eu umblam singur in cautare de astfel de ipostaze

16Natura salbatica, zbuciumata 🙂

18Trecem de traseul Diham -Malaiesti si coboram putin. Pana aici:

17Din Valea Glajeriei spre Poiana Frasinetului. Teoretic, aici trebuia sa fie un indicator cu marcaj cruce galbena. Dar de mult, astia ce lucreaza la padure l-au distrus… Se merge pe acest drum si chiar inainte de curba din imagine se face stanga

19Vedem niste urme de urs

20Pasii sai … mda, nu aveam cum sa ne intalnim cu el. Dar de fapt, stiti cum se spune, ca ursul cand vede omul face pe mortul 😉 Sau era invers? Sau era doar un basm…

21Pe aici au bagat utilaje sa care lemne si marcajele evident ca lipsesc. Majoritatea copacilor cu semne pe ei, i-au taiat. Deci, daca nu ati mai fost pe aici, va orientati destul de greu. Tineti stanga la intersectii, uneori apar si marcaje vechi, sterse. Dupa ce ca nimeni nu mai remarcase acest traseu de vreo 7 ani, au mai taiat si copacii cu marcajele slab vizibile…

22Iarba verde de acasa

23Si de necrezut, o margareta, de fapt erau doua, una era mai sus

24Cam asa arata traseul, se urca sustinut din Glajerie. Noi am urcat cam 25 minute, deci normal se face cam 45. Vedeti pe indicator, imediat…

25Au mai ramas si marcaje, de regula au taiat tot de pe margini ca sa intre cu utilajul

26Urcusul se termina in acest drum, facut tot de un buldozer. Cum se urca, nu se face dreapta, pentru ca la circa 200 metri se va intalni un marcaj punct galben, care arata ca drumul acesta ajunge la cabana Diham Phoenix. Se va face stanga…

27Noi am facut o mica pauza la indicatoarele acestea… De unde se iese in drum, dupa ce se termina urcusul venind din Valea Glajeriei si pana la acest stalp se fac cateva minute

28Pe langa traseu era si acest craniu

29Natura complicata

30Se traverseaza o mica poiana fara repere. Totusi la capatul ei, daca se merge pe curba de nivel, fara sa se coboare sau sa se urce, se ajunge la acest copac. Cineva a simtit nevoia sa scrie: „spre cabana Dihamului”. Matrix, nu a vazut 🙂

32Aproape de Poiana Frasinetului, un copac urias

33

34Din Poiana privim spre zona cabanei Belvedere. La fel, lipsesc marcaje, dar trebuie tinuta curba de nivel pana se intalneste un drum

35Aici suntem pe drumul ce leaga orasul Rasnov de cabana Diham. Observarti marcajul cruce galbena pe stalpul Electrica si mult mai jos la limita padurii niste indicatoare. Din acest loc, nimeni nu s-a mai gandit sa refaca marcajul cruce galbena, asa ca mai poate fi intalnit la vreun kilometru mai jos

36Se urmeaza punctul rosu, in directia coborare, daca se urca, se ajunge in circa 40 de minute cel mult, la cabana Diham Phoenix

37Flori de podbal

38Intersectam acelasi drum ce leaga Rasnovul de Diham si continuam pe drum

39Nu dupa mult timp, vedem o alta intersectie de trasee turistice pe partea dreapta. Pana aici am mers pe punct rosu

40Doua indicatoare, aici mai observam si marcajul nostru cruce galbena, care trebuie sa ne duca in Predeal. De la stalpul Electrica, nu l-am mai vazut. Daca urcati pe unde noi am coborat, intai ajungeti la stalpul cu indicator punct rosu si cautati cu privirea stalpul Electrica. De la stalp, usor dreapta, se tine curba de nivel circa 300 metri pana la liziera padurii. Mai greu, dar se va observa crucea galbena, trebuie putina atentie.

Mai sunt si alte trasee prin aceasta zona, dar sa nu ne pierdem in tot felul de detalii. Si acelea la randul lor…

41Traseul turistic punct rosu pe ultima sa portiune cum se coboara. Acest traseu, porneste din DN73A, ajunge la cabana Diham Phoenix si se opreste la intersectia de trasee de la Pichetul Rosu.

42Sporadic pe acest traseu mai zarim si marcajul cruce galbena

43

44

45Sigur sunt asezati de mana de om 🙂 Fara niciun dubiu… sunt insa multi ani de atunci, cel putin asa ne arata muschiul verde…

46Si aici iesim. Imaginea reprezinta o privire inapoi, de unde am venit

47

49Traseul nemarcat spre Belvedere, merge prin stanga acelui stalp

48De unde este sageata rosie, de acolo am iesit noi in acest drum ce leaga DN73A de cabana Steaua (Forban) si de Dihamul militar. Este alt drum, nu tot acela anterior

50Odinioara, cele doua marcaje mergeau impreuna

51La DN 73A gasim inceputul traseului marcat cu punct rosu si totodata un alt marcaj, banda albastra, care si acesta apare sporadic, dar noi ne-am intersectat o data cu el. Pana la Poiana Izvoarelor este marcaj banda albastra, dar nu continua spre Gura Diham tot la fel… banda albastra devine banda rosie.

52

53Din nou o privire inapoi, ca sa poata fi reconstituit traseul si daca se vine din sens opus. In opinia mea, traseul Valea Glajeriei-Poiana Frasinetului -DN73A, poate fi parcurs doar daca:

1. Vii de la Malaiesti si nu vrei sa urci la cabana Diham Phoenix si intentionezi sa iesi la Predeal

2. Vii din DN73A si vrei sa mergi la cabana Malaiesti, fara a trece/urca pe la cabana Diham Phoenix

55Se merge cam 5 minute pe DN 73A, aici suntem aproape de fosta cabana Fraga, azi vila Fraga. Sageata arata ca trebuie urmat acel drum.

54Iata si de ce… in trecut erau si indicatoare si marcaje. Azi nu mai sunt. Pe un stalp mai vedeti o sageata albastra si marcajul cruce albastra. Daca se abordeaza acel traseu, faceti cam o ora si ceva pana hotelul Trei Brazi, fosta cabana Trei Brazi situata la circa 6 km de centrul statiunii Predeal. De acolo se poate cobori in Cheile Rasnoavei, sau in stanga spre o biserica de rit catolic, ori in dreapta spre cabana Poiana Secuilor, de unde se poate cobori in Timis sau urca pe Postavaru (circa 4 ore, triunghi galben)

Noi am tinut drumul asfaltat inca vreo 2 km, nu era in plan sa ajungem la Trei Brazi. Si marcajul cruce galbena ni l-am scos din program 🙂 Nici nu mai aparea si nici nu ne mai interesa…

Am admirat si 2 vile mai estetice, aflate pe marginea drumului:

56

57

58Vedem si un marcaj triunghi albastru realizat de GEST Predeal, pe stanga cum veneam noi spre Predeal… ca reper este vila Roua, de aici incepe marcajul

59Marcajul banda albastra il reintalnim aici, unde vedeti ca am tras eu sageata rosie. Urca pe acolo, pe langa vila si iese in Predeal, dar noi nu voiam sa mai urcam asa ca l-am intersectat tocmai in Predeal. Probabil v-ati dat seama ca este destul de dificila orientarea prin astfel de locuri fara indicatoare, marcaje facute pe ici, pe colo, iar hartile lipsesc…

Ar trebui sa fac una, sa leg traseele din Bucegi, de cele din muntii Baiului, Piatra Mare, Predeal si Postavaru pana la Cristian… deci sa aiba limita sudica Posada (Bucegi), nord-vestica loc. Cristian si Brasov, estica loc. Valea Doftanei – Sacele. Asa ai o imagine de ansamblu… la est ai si o alta limita clara: DN 1A. Ar fi un proiect frumos…

60O mica bisericuta, capela, in curtea unui sanatoriu de boli… aaa, de nevroze parca se numea. Atentie ca si nebuneala este pe bani. Probabil cand esti cu probleme, esti dus aici si ti se spune ca esti in fata Catedralei Mantuirii… dar de ce sa nu regasim pacea sufleteasca chiar si in astfel de locuri, nu stiu, chiar sar calul cateodata 😉 Este bine, aici se pot face tot felul de spovedanii, diverse…

61Undeva mai in spate printr-o curte, ca sunt tot felul de pavilioane, erau niste masini destul de aratoase. Matrix lucrase aici, in urma cu vreo 4 ani, la acoperis, ca alpinist utilitar si spunea ca este sanatoriu de nebuni. Ii zic si eu: „Ma’ da’ tu vezi ce masini conduc nebunii astia?” 🙂 El insa nu prea tine la glume si a trecut la subiectul lui, cand lucrase, ce facuse, ce vazuse…

Povestea asa:

Pe un balcon stateau mai multe doamne la plaja, fara sutien, dezbracate ce mai… si el de sus se uita 🙂 Fraier, nu? In loc sa simuleze si el nebuneala… doar era atat de greu sa-si dea seama cineva de contrariu 😉 Dupa ce l-am necajit asa, am pornit mai departe…

62Baza olimpica de la Valea Rasnoavei… prin batatura se observa si busteni. Or fi uitat ca au bagat o groaza de bani pe aici si s-or fi apucat de tras lemne…

63Cimitirul Eroilor de la Valea Rasnoavei

64Acolo sunt oasele eroilor, in acel sarcofag betonat. Mai tineti minte poezia aceea superba pe care ne-a spus-o dl. Crisan? Cum ca un soldat roman a scris-o si ca poezia a fost gasita in ranita soldatului ce murise in lupta?

65Si acolo era locul buchetului meu de ghiocei

67Cimitirul

66Cand ma uit dupa Matrix, el era departe… bine ca-i aratasem directia corecta, nu gasise rostul sa intre in cimitir. El stie ca nu trebuie sa-si bata capul cu ce fac eu 🙂 Isi vede de-ale lui, s-a obisnuit 😉  Am mers asadar la Predeal pe alt drum, mai putin umblat.

68Ii arat acest peisaj frumos, dar el nimic. A, pai nu fac eu bine ca-l enervez? 🙂 Cum sa nu admiri un asemenea peisaj 🙂 🙂

69Continuam

70Gata, am ajuns in Predeal

71Stanga-dreapta la niste poze 😉

72Tot felul de locuri 😉

73Vedeti marcajul banda albastra, observat de noi inainte de a ajunge la cimitir. Greu de tot sa fie „prins” de un turist

75Gara din Predeal, foarte frumoasa constructia. Cand eram mic, fugeam de acasa ca sa stau pe banca la etajul garii, azi este insa inchis 🙂 Adica de ani buni.

Ne-am uitat de tren, apoi de microbuze… in fine, am stabilit sa ne intoarcem cu un maxi-taxi care pleca la 16:20, doar ca nu a mai venit microbuzul. Soferul nu a mai vrut sa faca acea cursa si probabil nu mai plecase din Sinaia. Ca el vine din Sinaia, opreste in Predeal si iar se intoarce…

Asa ca, profitand de vremea buna, ne-am asezat pe o banca in centru, cu sticle de suc, ceva de rontait si stateam asa, pana la ora 17 am stat, cand a venit trenul… Ne uitam la oameni, masini, trenuri… A venit un tren nu ne-am suit, stateam bine pe banca, trece un microbuz, opreste, noi nu ne suim, sa mai stam putin… Trece o fata in niste cizme putin peste genunchi, niste picioare sanatoase, mers sigur… amandoi privim la ea. Eu mai direct, Matrix mai piezis 🙂

Se trezeste Matrix vorbind: „Ai vazut ce cizme  lungi avea?” Ma uit la el, bietul om, si este randul meu sa ma trezesc vorbind: „Eu ma gandeam cum este fara cizme!” 🙂

Il ia o mama de ras si imi spune mie ca sunt nesi, dar el isi musca buzele cand privea. Cand i-am spus ca-l vazusem, a inceput sa rada. Si el se gandea tot la fel 🙂 🙂 Pana la urma, picioarele spun multe despre o femeie, arata forta ei 🙂 Bine, eu am si un etalon imposibil de depasit. Ne-a batut soarele in cap toata ziua, asa ca astfel de lucruri au totusi o explicatie… bine ca am auzit cand anunta trenul, ca ne fura peisajul pe acolo… In tren, plin de turisti… in fiecare gara se urcau grupuri mari, care se intorceau in Bucuresti.

Si dupa un asemenea periplu, sa inchei tot cu o melodie frumoasa. Toate se leaga constient sau nu 🙂 Conexiunile cand nu le poate face mintea, le face subconstientul 🙂 🙂

Sa aveti o saptamana cat mai reusita!

De Florii, la gratar, pe aici, prin preajma Bucegilor! Sa fie mereu ceva nou!

Cred eu ca pe masura ce stam sa facem aceleasi lucruri, ne blazam, ne plictisim, ne trece timpul… Zilnic, te uiti pe fereastra, acelasi peisaj. Zilnic la job cam aceeasi oameni. Zilnic, mananci din farfurie, tot zilnic stai la masa. Toata lumea merge la picnic, in drumetii, nimic nou. Asa ca, mie imi place sa fie mai mereu ceva nou, neasteptat. Eu de aceea nici nu stiu ce sa mananc, nu am un plan pentru masa viitoare. Trebuie sa-mi vina o idee, sa fie ceva care sa ma atraga, nu degeaba se spune ca ambalajul vinde produsul. Dar daca si produsul este la inaltime, atunci sunt happy :))

Si gandeam o idee, de ceva timp. Este cu acel peisaj de ieri, un peisaj care m-a captivat, de la prima vedere. Foarte faine chestiile astea la prima vedere si care mai apoi, la mai multe vederi, se dovedesc alegeri foarte bune.

Am analizat si am trecut la treaba. Urma sa aduc in acel loc familie, rude si prieteni. Nici sa mergi asa oricum, sa aprinzi un foc, sa faci gratar si sa mananci de parca vine sfarsitul lumii. Trebuia sa fie ceva asa, care sa te indemne, sa te atraga, sa te tina in poveste.

1Locul povestii de Florii. Am zis ca aici este cel mai potrivit loc pentru o iesire in natura de acest tip 😉

2Dupa o ora asa arata…, ideea transpusa.  Insa si ieri lucrasem la ea. Am cautat butucii de lemn prin padure, i-am adus aproape. Masa am luat-o pe degeaba, pentru ca niste muncitori nu aveau ce face cu ea. I-am intrebat ce le dau pe ea. Si seful de lucrare m-a intrebat unde o duc. I-am zis: „Acolo sus!”.  Adica in varful unei pante, ce era destul de lunga si inclinata. Nebuneala, asta era in mintea lor. Dar nu conta, mie imi trebuia masa. Mai tarziu am luat-o cu un prieten bun si am urcat acea panta. A durat cam 7 minute. Cand vrei, poti face orice. Cui i se pare greu, inseamna ca nu vrea, este obosit psihic. Oricum din varful acelei pante, am mai transportat-o o vreme 🙂  Si am adus-o aproape de acest loc.

Tot ieri adunasem si lemnele de foc, adusesem scanduri si tot ce trebuia sa facem un mic podet, sa prindem pentru stabilitate, banca de masa, sa nu se ude nimeni la picioare, etc.

3Astfel ca dimineata, cu vreo doua ore inainte de sosirea tuturor, l-am luat cu mine pe Andrei si am plecat inainte. Conspirand cu Matrix, care urma sa-i aduca pe toti. Toata lumea credea ca mergem pe la Gura Diham. I-am lasat sa creada asta 🙂 Inca lucram aici la detalii…

4Asa se vedea, de la inaltime

6Inca o corectie la masa, sa vedem daca se vede bine peisajul. Am mutat putin masa, diferite ajustari

Cam asa arata la o mica verificare filmata:

7Le asteptasem cu ness si frisca. Bine, initial privelistea a fost un soc pentru toti 🙂 „Ce naiba a facut asta pe aici?” :)) Acum, cum i se pare fiecaruia 🙂 Mie imi displacea ideea sa ma intind pe o patura ca orice orasean ce fuge departe de oras, canicula… Oare ce o fi fost in mintea lor, sorbind din ceasca si apa pravalindu-se pe langa ele :)) ?

8Clopotelul nu trebuia sa lipseasca 😉

9Nici Rares nu avea cum sa lipseasca. Privea el intrebator spre mami, dar tati detinea raspunsurile 🙂

10Atras de zgomotul apei

11Ai vazut?! 😉

13Aprinderea focului…, cand au vazut si amplasamentul vetrei…, na, ce mai era de spus? 🙂

14Ditamai valvataia, si apa curgea pe sub foc. Nu am pus nicio tabla, cum s-ar putea crede, cateva pietre 😉

15Evident ca si cortul facea parte din arsenalul nostru. Mai stiti cortul? Tot acela cu care am pornit prin tara, vara trecuta, pe bicicleta.

16Copiii, imediat ce l-a instalat Matrix, s-au adapostit in el. Cortul era o rezerva in caz de vreo ploaie. Dimineata erau nori de ploaie pe Bucegi. Si nu vine un nor de ploaie sau mai multi, sa ne faca asa noua o baie, si noi sa privim si sa spunem ca nu avem ce face. Daca ploua, aveam un refugiu.

17Peisaj antropizat pentru scurta vreme. Am „cosmetizat” putin natura.

18Vedere generala

19Pitoresc, nu-i asa? Sau poate mi se pare mie 🙂 Dar aici merge sa mananci ceva, este un ambient placut, mai o vorba, apa curge in fata ta si apoi pe sub picioare, fara sa te ude…

20Matrix s-a obisnuit cu ideile mele 🙂 Am facut cu randul la gratar, unele chestii le-a facut el, altele eu

21O privire, de control

23

Si cu ochii pe peisaj

24Apa curgea asa linistitor, sa tot privesti, sa asculti

25Oana pe ganduri…, oare se mai poate mira de ceva? 🙂 Apropo, pana am adus acel butuc din imagine, pana in locul respectiv a durat o vreme 🙂

26Discutii

27La mici, tot eu, ca mie asa imi plac, sa-i fac eu. Sa aiba o anumita culoare rumena, sa-l verific pe fiecare in parte, ca la pieptul de pui, iti dai seama dupa culoare cand este tocmai bun. Cu micii, am auzit atatea retete de facut pe gratar…, dar mi se pare cea mai buna metoda, aceea proprie. Specialistii in gratare, spun ca micul se desprinde singur de gratar, ca un mic trebuie intors doar de doua ori. Eu il intorc si de 10 ori, pana imi place cum arata. Il intorc pe toate partile. Prietenii nici nu se mai uita, sunt exasperati sau mirati. Trebuie facut totul bine sau foarte bine. Asa sa pui totul pe gratar nu este mare lucru, trebuie sa iti dai putin interesul. Ca in orice, de altfel… Am desfacut gratarul, sa-i vad mai bine 😉 Cei din stanga sunt mai aproape de ideal. Nici nu imi amintesc sa-mi fi spus cineva ca nu sunt ok, cele facute de mine pe gratar.

28Pe la masa, impartind prin farfurii, gustand cate unii…, berea Tuborg? Nu consum alcool, dar uneori beau o bere. Anul acesta am baut 3 beri, cu diferite ocazii. Altceva, probabil sunt 20 ani, nici must nu beau. Dar o bere Tuborg, mai merge. Aceasta mi se pare cea mai buna bere!

29Inca nu se terminase treaba, le-am pregatit etapizat, cu ajutorul lui Matrix

30Fumul, culoarea lui, arata cat de uscat este lemnul. Am avut doar fag uscat, pentru a nu scoate mult fum si pentru a face jar repede, puternic…

31Deci poate fi un titlu: Cum m-am dus eu sa afum peisajul, si sa iau si pe altii dupa mine 🙂

33Pana la urma si fumul este frumos, ca se duce spre alte locuri, nu spre noi

Aici m-a prins Matrix, dar si eu l-am prins in offsaid. E chiar fain sa stai asa si sa treaca apa pe langa tine. Mi-a venit mie o alta idee pentru data viitoare.

35Cortul, caruciorul lui Rares, tot acolo era si un sac de dormit intins, sa stam pe el. Dar nu era mai bine ca pe banca. M-a prins si soarele, sa vedem daca ustura pielea maine. Pana la urma, daca ursul doarme langa prada, eu de ce sa nu dorm langa masa :))

37Andrei

38Sa nu uitam totusi de peisajul lacustru, este ca un refren

40Vatra focului in apa. Nu l-am aprins in acel loc de teama unui incendiu. Nici pomeneala. Mi s-a parut mie ca este mai interesant, mai altfel, sa faci focul in apa si apa sa curga pe dedesubt. Apoi dupa ce am luat pietrele, a venit apa si a luat jarul 🙂

41Rares

42

43Am zis sa fac mai multe poze si sa aleg cateva mai frumoase. Dar daca sunt mai multe care par frumoase, cu atat mai bine

44Cam aceasta ar fi ultima poza, inainte de plecare. Ora este evident 15:49, o sa modific intr-o zi 🙂

45Si s-a incheiat povestea, ne-am teleportat din natura in realitate, din peisaj-acasa.  Nu a ramas nicio urma, doar amintirea, pozele

46Suntem doar „treceri”, momente, important este ce lasam in urma, de gratar suntem toti buni 😉 A fost o zi reusita, mai am eu si alte idei, asta sa fie problema :))

Nuante!

1O cladire mica, are o anumita eleganta, imi place mereu sa o privesc cand ajung in Parcul din Sinaia

2Aceasta este fosta vila Parc…reabilitata foarte frumos. Se afla tot in Parcul Dimitrie Ghica-Sinaia

3Tunul de la Cimitirul Eroilor la fel imi place sa-l privesc 🙂

4Prajituri nu mai postasem pentru ca m-am cam lasat de „sportul” acesta 🙂 Nu stiu pentru cat timp, dar este ceva de atunci 🙂 Bine, acestea sunt mai de curand. Cea din stanga era a lui Rares.

5Abia ce am scris ca oamenii de la acest baraj de pe raul Prahova au devenit mai sensibili la protectia mediului, ca la scurt timp si-au dat iar in petec. Dar nu-i nimic, problema s-a rezolvat destul de repede, ei fiind in atentia conducerii Apelor Romane. Probabil este o singura persoana pe tura careia se intampla lucrurile acestea…el nestiind ca eu pot sa trec pe acolo si 10 ani de acum inainte.

6Iminenta sosire a Garzii de Mediu s-a lasat si cu urmari, curatenie ca la ei acasa. Cand stii ca te-au iertat de amenda, o data, de doua ori, de noua ori, pana la urma daca tot vin de la Ploiesti, o sa dea si o amenda mare. Vreo cateva luni de zile, nu au mai dat drumul la gunoaie, or fi crezut ca gata, a fost ceva trecator, la intamplare 😉 Imi amintesc cu ocazia unui control la acest baraj, partile implicate doreau „sa ne cunoastem” 🙂 Adica pentru o buna colaborare :)) Se intelege :)) Cum sa ne cunoasteam, ce eu ma intalnesc asa cu orice poluator? Ma intalnesc cu oameni normali, de bun simt, nu cu aceia care nu inteleg ca ridicarea gratiilor de la acel baraj inseamna poluarea localitatilor din aval. Dar este greu sa fii serios, responsabil in zilele noastre…se pot insa schimba si lucruri, si atitudini, si oameni. Mai greu dar se pot 🙂

7Nu aveam cum sa uit de Casinoul din Sinaia

8Aleea principala a Parcului din Sinaia

9Mersul autobuzelor in Autogara Brasov

10Le-am pozat si pentru mine. Este mai usor sa intru pe blog sa caut, decat acasa prin nu stiu cate poze.

11Am revenit asupra unei picturi din Brasov. Casa cu acest desen este la periferia orasului, probabil a fost retrocedata, este insa in paragina. Cine stie cat de veche este pictura…mie mi se pare superba. Era lume multa, circulatie, ca o admiram eu mai in detaliu. Are peste 100 de ani.

12In aceasta zona au fost plantati in anul 2011 circa 2500 pini. Zona se intinde pana mai departe si are o suprafata de circa un hectar. La plantarea televizata au participat oficialitati locale, comisari de mediu, padurari. Puietii au fost pusi la dispozitie de Romsilva. Pentru ca nimanui nu-i pasa, ma refer la cei abilitati, un exploatator de padure, foarte probabil din nestiinta, -cine naiba sa-i spuna cand toti iau diferite atentii de la el-, a distrus, tragand busteni din padure, mare parte din ce era plantat. Ca sa va dati seama de nivelul de incompetenta al oamenilor de mediu cu atributii in Bucegi si Valea Prahovei.

Exploatatorul avea interesul sa taie lemne, daca celor abilitati sa protejeze mediul si sa-l controleze nu le pasa…

12b

12cAsa arata dupa impadurire…cand vezi atata delasare/nepasare… I-a facut praf…daca nu i-a zis nimeni! Probabil o sa planteze altii la primavara…si tot asa. Apoi la alta primavara!

14Parau cu gunoaie diverse in mijlocul unei localitati…am anuntat autoritatile locale. Sa vedem ce vor face, pe stanga si pe dreapta sunt numai case 🙂 Mai sus, sunt alte tipuri de deseuri… Interesant este cum se va proceda…oare vor fi amendati oamenii sau se vor baga altii in apa sa scoata gunoaiele? Asa se intampla cand nu exista lege si oameni care sa o aplice. Face fiecare de capul lui 😉 Sau poate se aplica doar acelora care nu se au bine cu administratia locala 🙂

15Monumentul acesta ce dateaza de prin 1796 l-am fotografiat prin Brasov. Nu am citit ceva despre el si nici nu am auzit ce ar fi. L-am pozat ca o curiozitate, ca avea o astfel de vechime. Pe acasa insa, am incercat sa vedem ce ne mai amintim din tinerete 🙂

Traducerea aproximativa a inscriptiei ar fi: „Aceasta Sf. Cruce s-a ridicat in zilele imparatului nostru Francisc al II-lea, in numele….Dumnezeu cu toti”. Acolo unde sunt puncte-puncte, nu se vede exact, fiind acea bara de fier, probabil scrie „in numele Presfintei Treimi”. Mai trec eu pe acolo sa vad 🙂 La o data viitoare 🙂

Planuri si imagini…pentru o „traditie” montana

Eu le denumesc locuri de vis sau de poveste. Pentru ca ajuns in acestea parca traiesti un basm, sunt farame desprinse de prin carti…

In fiecare toamna, de cativa ani alegem un astfel de loc. De fapt eu il propun, si ceilalti care vor sa vina sunt de acord. In ultimii doi ani chiar au fost niste alegeri reusite…dar nu imi este rusine nici de aceasta de anul acesta.

Mergem sa dormim pe munte, la o stana aleasa din timp, loc in care aprindem focul si stam la vorbe. Deja le-am propus prietenilor locul. Cam toti au spus ca merg, poze nu le-am aratat desi am avut intentia. Am zis sa le arat la „toata lumea”, pe blog. Acea stana si locul unde este amplasata sunt esenta, motivatia…

Pentru a alege un astfel de loc, privim/privesc toata vara pe traseele parcurse. Stana trebuie sa aibe un aspect ingrijit, sa fie ridicata intr-un cadru pitoresc, sa gasesti lemne in apropiere…daca este un izvor cu apa prin preajma cu atat mai bine. De cate ori ajungem trebuie sa facem curatenie, sa aranjam putin prin interior, sa dam afara ce nu are ce cauta…focul, la care pregatim diverse se face pe pamant, in stana, unde exista si vatra. Daca nu stii sa aprinzi si sa intretii focul umpli de fum toata stana si nu mai poti sta in ea. De dormit, ca se mai pot prinde cateva ore si de somn, se doarme pe niste lavite din lemn…peste care asternem crengi verzi apoi izoprenele. Peste izopren vine sacul de dormit.

Dupa o astfel de experienta, acasa trebuie sa speli tot… 🙂 Asta o spun de dinainte oricui ca nu am chef de plangaciosi si figuranti, pe acolo 😉 Poate ca vine si ursul, poate ca nu vine, poate apare vreun lup sau nu…parca acestea ar fi aspecte de luat in considerare…doar nu dormi in cort ca sa fi surprins. Pericole? Nu am observat niciodata si nu stiu ce ar constitui vreun pericol cand pleci la drum cu un astfel de obiectiv. Daca ploua?! Daca ploua nu inseamna nici asta cine stie ce, pentru ca nu stai in ploaie si nu mergi prin ploaie, totusi orice om de munte are in rucsac si pelerina de ploaie.

Ziua, de regula ajungem pe la orele 15-17, trece repede. Ocupati cu stransul si taiatul lemnelor, cu aranjatul stanei, cu acoperirea gaurilor pe unde poate sa intre vantul…plecam cu un intreg arsenal dupa noi, raman acolo, fie ca ne trebuie, fie ca nu. Vor stii ciobanii ce sa faca cu ele la primavara.

Acord sa dormi in stana nu ai cui sa ceri. Fiind un adapost pastoral temporar este la indemana oricui turist, om de munte, etc. Ideea este sa nu strici si sa inchizi usa la plecare. Altfel, cand va ninge zapada se va asterne si in interior. Din ce am observat, cele mai multe stane sunt vandalizate chiar de ciobani…le lasa asa ca sa nu ma stea nimeni in acestea. Doar ca noi mergem acolo unde merg prea putini si unde de regula nu se produc daune prea mari.

Am vazut stana din timpul unor antrenamente de alergare montana. Am vazut-o de departe…ceva nou aparuse undeva pe o pajiste. Cum am vazut-o, de la kilometri distanta, mi-am dat seama ca este o alegere buna…pentru noi.

Cu prima ocazie, care nu a fost prea imediata…am ajuns mai aproape pentru a o studia. Este superba, cadrul este deosebit…ma duce cu gandul la Retezat

Acum, daca am terminat cu expunerea, sa mai postez si fotografii cu respectiva locatie 🙂

Apropiere cu aparatul foto

Peste 55 de minute eram cu mult mai aproape 🙂

Imprejurimi

Pe acolo curge si un izvor…destul loc si pentru spiritul meu de aventura…sa colind printre pomisorii aceia draguti, sa casc ochii la stanci, urcat pe vale…

Multe de vazut si mult de umblat, deci este perfect

Arata foarte bine, este din piatra…ramane sa stabilim data plecarii

Sa deschidem o alta pagina din istoria Bucegilor

Astazi, o zi obisnuita. Asa parea. Numai ca… 🙂

Plecăm… 2 pe colo, altii pe dincolo, fiecare cu treburile sale. Deci unii pe la Cota 2000, altii pe Valea Bogdan, noi pe Jepi, iar cate unii 😉 la examene.

Eu ultimul din grupul de azi. De ce ultimul? Pentru ca avea cine sa vorbeasca in faţă…eram pe ganduri, mai ma opream pentru o imagine…in ritmul acesta nu mai ajungeam sus.

Trec ceilalti peste busteanul din imagine, ce bara poteca, ajung si eu si mi se opreste privirea pe el. Ii chem si pe ceilalti, si ca orasenii :)) poze dupa poze. Acele zgarieturi de pe scoarta sunt produse de ghearele ursului. Cand a trecut, s-a sprijinit…si amprenta i-a ramas.

Si urcam, nici prea repede, nici prea incet…din cand in cand mai eram intrebat cate ceva…eu da, da, asa este, era perfect :))

O poza, o vorba. Stiti, sunt cate unii care spun dupa ce au mers prin Bucegi de cateva ori ca gata, nu mai ai ce sa vezi. Eu merg de mic, nici acum nu cunosc mai mult de 70% din cei 300 kmp cat are Parcul Natural Bucegi. De vazut ai multe de vazut, important este ce vrei si cu cine vrei sa vezi…

In timp, am gasit tot felul de chestii prin Bucegi: pesteri, fosile, specii rare de flora si fauna, urme arheologice, vestigii, picturi, izvoare de apa pura asemenea celor de la 7 izvoare Scropoasa, multe alte lucruri. Le-am notat, luat, inchis, dat cu GPS-ul pentru cand va fi sa fie. Nu va fi inseamna ca nu va fi.

Majoritatea „descoperirilor” 😉 le-am facut pe baza unor legende, pe baza unui singur cuvant cateodata, in functie de roci, etc… cand am un fir, incep…si lucrez in timp pentru a nu fi subiectiv. Astfel ca pentru un subiect…trec si cativa ani. Si interesul este ca in prima zi. Cand se aduna suficiente informatii pentru o concluzie urmeaza iesiri mai dese in teren.

De vreo 2 ani, ca exemplu, am eu „un filing” cum zice si scrie un prieten. Undeva in Bucegi poate fi o rezervatie paleontologica…dar subiectul este anevoios, trebuie timp, sapaturi…poate il lamuresc in urmatorii 10 ani. Cu o cunostinta virtuala din U.S. am refacut acea zona…cum ar fi fost in urma, in vremuri imemoriale. Va amintiti poate acele cochilii de melci Turitella parca, gasite anul trecut la cativa metri adancime…

Sa revin la ziua de astazi. Mergeam! Si mie imi vin asa idei spontane. Ma opresc, ma uit la un fir de vale si ma trezesc vorbind: „Sa mergem pe aici? Ce ziceti?” Adica era ceva de genul, de ce sa mergem pe trotuar cand am putea merge pe mijlocul soselei. Apoi a fost ca in filmele de comedie: „dupa el, dupa noi…” :)))

La nici doua minute iar eram ultimul, de caruta…preocupat sa fac niste poze. In poza de sus se vede poteca pe care tocmai o parasisem. Fara o ratiune…aveam „un filing” :))))

Si am ajuns la un stalp de funicular…ridicat in urma cu mai bine de 100 ani. Ati vazut pe unde am urcat. Va vine sa credeti ca pe acolo in urma cu un secol, oamenii urcau tragand dupa ei fiarele din imagine, ciment, pietris, apa, sa ridice acest stalp?

Sub coordonarea fratilor Schiell, in urma cu 100 ani, Busteniul a inceput sa se dezvolte. Acesti intreprinzatori originari din orasul Rasnov au ridicat in anul 1882 Fabrica de Hartie din oras, demolata cu buldozerele in anul 2012. Ca sa nu se atinga de padurile orasului, acesti oameni au construit una dintre cele mai mari instalatii de transport lemn din Europa. Stalpul din imagine era doar unul dintre alte zeci. Funicularul aducea lemne din Valea Brateiului, afluent al raului Ialomita, peste Platoul Bucegilor, la Busteni, in Valea Prahovei. Deci lemnul pentru Fabrica de Hartie era adus de la 16 km si asta acum circa 100 de ani.

Va imaginati ca astazi, nimeni nu ar gandi asa ceva ci ar fi pus la pamant toate padurile din jurul orasului. Chiar si fara Fabrica de Hartie padurile Busteniului sunt taiate de 20 ani, sistematic, de tot felul de intreprinzatori in colaborare cu factori abilitati sa protejeze mediul.

Fara voie am ajuns in traseul funicularului. Nu cred ca a fotografiat cineva, vreodata, acesti stalpi mici. Nici nu mi-as fi imaginat ca uriasul funicular avea si stalpi asa mici…este dificil sa urci la ei, traversezi destule suprafete inclinate. Dar dupa descoperirea primului stalp, care nu este vizibil decat cu un binoclu din Busteni, toti participantii erau entuziasmati.

Culoarul funicularului…printre pereti de stanca. Stalpii au infruntat vitregiile naturii si furia comunista. Tot ce era facut de catre „dusmanii poporului” trebuia insusit, transformat sau distrus. De aceea, pe Platoul Bucegilor nu se mai regasesc stalpii funicularului. Acestia au fost taiati si luati in perioada comunista.

Una dintre rotile de pe  stalpi, pe la 1800 m altitudine . O raritate cum de s-au pastrat pana acum si nu le-a aruncat cineva in prapastie. Inseamna ca nu au trecut foarte multi pe aici…este si greu de distins prin vegetatie traseul funicularului. Cu siguranta, cand era functional, nu erau copaci pe margine…

Am ajuns la un alt stalp 🙂 Surpriza, aici era o roata originala, chiar pe stalp. Cine stie, in urma cu cate decenii, cineva a scos-o din locul ei in urma unui ordin si in loc sa o arunce pur si simplu ca romanul 😉 , a pus-o frumos, langa!

Repede pe stalp sa facem poze si sa vedem cat este de grea 🙂 Tot ca romanii :)) …palaria difera :))) Era randul meu acum 😉

Nu parea prea grea 😉 Destul de lata, peste 20 kg…

La carma, daca vrei sa-ti ramana pe maini „urmele istoriei” faci si „sacrificii” din acestea :))

As fi luat-o eu acasa, dar as fi ajuns dupa vreo 2 zile :))

Gata, ajunge, altul la rand… ramane pentru data (a)viitoare. Poate coboram o data pe aici si pana atunci imi vine vreo idee cum sa o transport.

Partea buna este ca nu a cazut nimeni cu ea de pe stalp :))

Ati urmarit asadar o alta pagina din istoria Bucegilor, azi am fost prima data prin acel loc, nici nu aveam habar de el…este bine ca stiu acum.

Spunea un amic sa nu postez poza cu roata ca poate se duce cineva si o ia de acolo. Neverosimil gand…cine si cati ar fi in stare de asa ceva? Asadar, vreau sa iau cele doua roti, pe una o „reconditionez”, pe cealalta nu! Si cand vor deschide la Busteni, muzeul Parcului Natural Bucegi ma duc si le donez!

Trebuie sa inchei cu o mentiune ornitologica 🙂 Am ajuns prin multe locuri din Bucegi astazi, prin toate acestea, intre 1600 si 1900 m altitudine, tot canta cucul. Stiam ca gata, perioada de chemare s-a incheiat, dar uite ca nu, cantau intr-o veselie!