Fonduri pentru Crucea de pe Caraiman, Evenimente la Predeal… si pe munte la Poiana Stanei Regale

Venea Centenarul si nu se mai reabilita acest simbol national. Miercuri, s-a semnat in sfarsit, contractul de finantare pentru reabilitarea Monumentului Eroilor de pe muntele Caraiman. Este un lucru foarte important reusit de administratia locala din Busteni si alti oameni dedicati acestui monument, care au incercat de vreo 10 ani sa gaseasca fonduri pentru reabilitare. Chiar daca MApN reabiliteaza acest monument si este la ei transferat, el ramane tot pe raza statiunii Busteni.

E mult mai bine ca reabiliteaza monumentul acest minister, poate asa se invata istoria locurilor. Nu va ganditi ca stiu prea multi ce lupte s-au dat pe aici in Primul Razboi Mondial 🙂 De altfel, si sper intr-o alta atitudine a MApN in 2018, an cu atatea conotatii. Pentru ca in 2016, au dat-o rau in bara cu „marsurile de noapte”, simulari ale trecerii frontierei din 1916. Ei s-au organizat in secret pentru treaba asta si au pornit noaptea cu faclii, iar lumea cand ii vedea nu stia ce se intampla 🙂 La 100 de ani distanta, ei tot treceau pe furis „frontiera” 🙂 Un gest mai mare de frica si teama nu mi-a fost dat sa vad. Noroc ca suntem in NATO si UE, asa ne mai asiguram existenta ca stat national prin aceste locuri. Daca la 100 de ani distanta de intrarea in Primul Razboi Mondial, tot cu o asemenea mentalitate abordezi problema, e limpede!

Sper insa ca actiunile de comemorare a eroilor care au facut Romania Mare, ce se vor desfasura in cursul anului 2018, vor fi in primul rand reale si curajoase, pe toata intinderea teritoriului national!

Iata poze de la semnarea contractului de finantare, un moment istoric, o victorie a administratiei locale din Busteni si a Rotary Club Valea Prahovei, primii initiatori ai reabilitarii acestui monument, o actiune normala pentru judetul Prahova si nu numai, care trebuia sa se intample demult.

Ministrul Apararii, d-l Tutuianu este un bun cunoscator al Parcului Natural Bucegi. Dansul i-a succedat lui Florin Popescu, fost sef al Consiliului Judetean Dambovita si artizanul distrugerii Bucegilor. Cam tot ce vedeti aiurea prin Bucegi, se datoreaza in primul rand acelui domn Popescu. Cand a venit la CJ Dambovita, d-l Tutuianu a mai indreptat din relele facute de predecesorul sau.

La acest moment istoric au participat si reprezentantii statiunii Busteni: in stanga, d-l Marian Ilie, city-manager si d-l primar Ghita Irinel. Nu ar trebui trecut sub tacere faptul ca de 10 ani, acest om care azi este city-managerul Busteniului, a urmarit neincetat reabilitarea monumentului prin tot felul de initiative. Si mai sunt si altii…

Pozele apartin presedintelui CJ Prahova, d-l Bogdan Toader.

Crucea de pe Caraiman, surprinsa de Cristian Laurentiu. Care a facut de curand o tiroliana intre Acele Morarului si a sarit lumea ca distruge muntele 🙂 Plus reclamatii la Administratia Parcului, Jandarmerie 🙂 Personal, nu inteleg ce a deranjat, pe cine sau ce a stricat 🙂 A avut o idee originala si a pus-o in practica. Cum nimeni nu a mai facut pana acum asa ceva, lumea s-a suparat… desi baiatul acesta dincolo de ce poate parea, face destule chestii faine.

Privind in cartea evenimentelor din zona Vaii Prahovei, trebuie sa aduc in atentie ce va fi la Predeal:

Tabara de pictura, zeci de pictori, un eveniment cultural de anvergura

Se apropie un festival cu felurite activitati intinse pe toata luna august.

Si drumetia pe la limita ploii… Asa cum spuneam, am inceput la cartea nr.4, penultima din cadrul proiectului „Pasi in Timp – un proiect de reconstituire istorica si promovare turistica a Vaii Superioare a Prahovei si Parcului Natural Bucegi”. Inceput in 2014, proiectul se va incheia la 1 Decembrie 2018, cand vom cuprinde in 5 carti, tot ce au mai valoros aceste zone, un tezaur cultural mai mult sau deloc cunoscut, ce trebuie dus mai departe.

Turma de ovine pe pantele Vf. cu Dor

Iubire in lumea cailor 🙂 Isi sopteau, isi povesteau…

De la distanta parea mare… un corb batran.

Cladire surpata… a fostului funicular Busteni-Bratei

Sfinxul Pietrei Arse

Ploaie spre Cota 2000, la cativa pasi in urma noastra

Ploaie peste Sinaia

Auzeam cum ploua in apropiere de noi, se auzea sunetul specific mai jos, peste padure. Din fericire, excursia nu ne-a fost deranjata de ploaie. Nu ca era o problema dar uneori, nu se intampla pentru ca nu se intampla 🙂

Ceea ce a facut posibila traversarea Poienii Stanei Regale si atingerea acelui loc unde intr-un an, dintr-un gand ciudat, am zis in gluma: „ce ar fi, daca am fi aici peste 2000 de ani?!” 🙂 Cumva, intr-un an, tot ajungem de cateva ori… in locul in care speram ca vom fi peste… 1995 de ani 🙂 Ce mai, aproape cinci ani au zburat deja :))

Senin spre Cruce. Hai ca o vor reabilita…

Prin valea celui rau… cand inca nu dadusem peste el :)

Un fel de a spune…

Cu un prieten am efectuat acum un timp, o excursie neasteptata, surprinzatoare si frumoasa, prin locuri pe unde nu as fi ajuns pentru ca nu as fi inteles motivatia. Stiti, in orice facem trebuie sa existe o motivatie, un impuls.

Pe undeva printre cele de doua Timisuri, de Sus si de Jos, in masivul Piatra Mare, este o vale considerata a celui rau.

Vremea la Busteni se anunta frumoasa, desi se anuntase ploaie.

Un buncar gasit in timp ce incercam in mod repetat si nereusit, sa traversam apa Timisului destul de mare…

Pe la Monumentul Honvezilor am ajuns si am inceput sa parcurgem bazinul hidrografic al vaii cu pricina.

Sunt niste pante pe acolo, de iti taie rasuflarea 🙂 Tot urcam si degeaba, benzinaria Petrom si o cladire din Timisul de Sus, a fostului Seminar, le tot vedeam… din ora in ora :))

Pentru o poza ca aceasta, buna de cuprins intr-o carte cu istoria locurilor, merita totusi. Cu toate ca nu acesta era obiectivul, s-a intamplat sa gasesc o pozitie buna.

Traseul s-a mai imblanzit dupa o vreme si am inceput sa vedem chestii frumoase:

Sa-i zicem „Rugaciune”

Postavarul

Zapada din iarna ce a fost si… care tot mai vine din cand in cand pe crestele muntilor.

Ajungem in capatul vaii, la un funicular de exploatare…

Nu stiu cum l-au adus pana in acest loc 🙂

Cam pe acolo iese valea, la niste case, cu vreo 500 m inainte de benzinaria Petrom.

Apropie bine aparatul, deosebeste si musuroaiele de furnici, care sunt negre care rosii :))

„A mierlit-o”…

Vorbim de o mierla pe care, George, in marea lui omenie, a ingropat-o repede.

L-au mai cautat si altii 🙂 Oricum, este un pic ciudat prin salbaticia aceea sa vezi urme de trecere umana.

Sunt si cascade interesante… Aici intrasem in firul vaii si coboram. Pe deasupra trece cablul funicularului.

Si iesim pe aici:

Paragina…

Pe acolo se vede ceva tipenie de om…

Cam atat…. 🙂

Bucegii, imagini intre Sinaia si Busteni

Urcare pe Jepii Mari, intalnire cu un urs care statea fix in poteca… Cantonul Jepi – Cota 1400 – Sinaia…

DSCF1776Saua Urlatorilor si stalpul de funicular, al fostului funicular

DSCF1785O capra neagra printre vegetatie deasa

DSCF1786Pe acolo statea

DSCF1796Cantonul Jepi

DSCF1801Orasul Busteni vazut de pe terasa Cantonului

DSCF1802

DSCF1803Primaria

DSCF1810Fundatiile unui stalp de la vechiul funicular

DSCF1816

DSCF1818Intersectia DJ 713 cu drumul de pamant spre Babele

Trecerea oilor prin jnepeni:

DSCF1822

DSCF1829Se ridica praful…

DSCF1832

DSCF1833

DSCF1849Nisip de Bucegi

DSCF1851Muntele Furnica… si cu rosu poteca de pe curba de nivel care ajunge la Cota 2000, fara a mai fi nevoie sa se urce versantul.

DSCF1860Stana

DSCF1866

DSCF1870

DSCF1881Telegondola Cota 1400 – Cota 2000

DSCF1882Castelul Peles in dreapta

DSCF1883Sinaia in spatele telecabinei

Flori de stanca:

DSCF1891

DSCF1893

Traseul turistic: Busteni – Drum forestier Poiana Tapului – Drumul Vechi al Cotei 1400 – Cota 1400 – Curmatura Vf. cu Dor -Valea Dorului – DJ 713 – Muntele Nucet – Lacul Bolboci – Cabana Podu cu Florile – Saua Lucacila – Muntele Lespezi – Bolboci – Camping Zanoaga – Cabana Dichiu – Drumul Vechi de la Cuibul Dorului – Sinaia

Am pus denumirea de traseu turistic acestei excursii lungi desi, in mare parte nu prea se potriveste. A fost o zi acordata muntelui, nu neaparat doar pe trasee turistice. Insa am vazut ca sunt oameni interesati de excursiile postate aici si, cine stie, poate gasesc un element de legatura cu propriul lor traseu 🙂

Am plecat pe la 7:30, tinta fiind Pestera cu Oalele din muntele Lespezi, aflat in extremitatea sudica a Bucegilor. De ce m-am dus pana acolo, nu as putea sa va spun pentru ca si eu am analizat treaba asta si nu pot spune cu certitudine de ce am vrut sa merg. Ideea imi incoltise in minte de pe la inceputul saptamanii, „sa merg pana acolo” asa, din senin.

loc 1Busteanul pe care am stat odata, a putrezit

Initial am vrut sa plec miercuri singur, apoi chiar nu aveam atat timp liber, si prin urmare am comasat toate treburile, in miercuri, joi si vineri, astfel incat sambata sa fiu liber. Cum traseul era foarte lung, am vorbit cu prieteni de cursa lunga 🙂 Astfel de persoane daca este vorba de munte, merg oriunde, munte sa fie 🙂

Am fixat locul de intalnire si la 7:30 am ajuns acolo primul 🙂 Dupa o ora si ceva treceam de Stancile Sf. Ana – drumul spre Stana Regala si intram pe Drumul Vechi al Cotei 1400. La ora 9:00 cand se dadea startul la concursul de biciclete On Top of The World, tot pe ultimul drum eram. Ziua se anunta ca aceea de ieri, innorata, dar asta nu inseamna ca nu se poate merge pe munte. Cu echipament adecvat se poate, adica o pelerina de ploaie, o haina de schimb… Bine, echipamentul meu adecvat a ramas prin rucsac pana ne-am intors de pe muntele Lespezi. Pentru ca eram atat de nerabdator sa ajung incat nu mai contau ploaia marunta, umezeala, ceata, vantul, frigul, picaturile de pe molizii care se scuturau pe mine.

panouCred ca a vrut cineva sa scape de acest panou si l-a montat in loc gresit. Valea Babei este la cativa kilometri, iar drumul de mai jos se numeste deja „Vulparie” 😉 Se vede panoul pus de ani buni, mai jos, cu albastru.

maria chalet 1Din acest anunt amplasat la inceputul drumului spre Stana Regala, se intelege ca s-a deschis o noua locatie: Maria Chalet. De pe Facebook, am luat si ofertele lor…

3c

panouri drumPanouri aproape de Cota 1400

Trecem de Cota 1400, intram pe Drumul de Vara si ne indreptam spre Curmatura Vf. cu Dor. La 10:15 eram in dreptul ruinelor cabanei Vf. cu Dor si niciun participant de la concursul de biciclete nu ne-a ajuns din urma. Mi s-a parut cam ciudat… s-o fi dat startul mai tarziu.

intersectieTraseul de concurs mergea pe langa acel indicator

Trecem pe langa niste caini ce insoteau o turma de ovine, acestia stateau tolaniti pe drum, i-am observat cand am ajuns la cativa metri de ei.

caini

ruine si panouPanou langa ruinele fostei cabane Vf. cu Dor

curmatura panouPanou turistic la Curmatura Vf. cu Dor

Dincolo de Curmatura Vf. cu Dor am vazut ca se risipea si ceata si am putut cuprinde inca 3 turme de oi risipite pe pajistile montane.

valea dorului

ceata

dj 713

Trecem DJ 713, intram pe traseul turistic marcat cu cruce galbena ce iese la Bolboci, niste caini ne latra de la o stana, ceata insa venise… asa ca nu i-am vazut. Apoi am trecut pe langa niste tarcuri, puse exact la un metru de traseul turistic… un caine negru statea prin iarba apatic. Mergem ce mergem, cu gandul ca va iesi soarele, dar a fost o iluzie si inainte de a ajunge intr-o mare poiana, incerc sa sar peste un sant, figura nu-mi iese si imbratisez de mama focului pamantul, iarba, totul ud. Cum aveam o durere de spate de vreo 2 zile, ma iluzionez cu gandul ca „mi-am pus oasele la loc” 🙂 Ce este drept nu o mai simt, deci iluzia chiar isi face treaba…

cruce galbena

poianaPoiana de dinainte de a se intra in padure.

masa

La masa veche din lemn din poiana, decretam popas si ne punem pe mancat rosii cu branza si ceapa 🙂 Traseul insa ne astepta, trecem pe langa ruinele unui stalp de funicular, cand vine o scurtatura eu prefer sa nu ma ud la picioare si pe pantaloni si mai mult, prin tot felul de vegetatie, asa ca ocolesc de unul singur si ne intalnim dupa vreo 15 minute. In pas grabit, nu am bagat de seama ca ajung imediat in drumul asfaltat si tot tropaind, dau o curba, si vad o tanti fugind in fundul gol spre masina. Bine ca nu a trecut nicio masina atunci ca sigur o lovea. Am un „noroc” fantastic la treburile astea. M-am dus mai departe bombanind… incepuse si o ploaie marunta, dar nu era cine stie, asa ca am continuat tot in tricou.

stalpFundatii stalp

borna bolboci mal stangAm ajuns cam aici, pe drumul Bolboci Mal Stang

lacLacul Bolboci, cabana…

La digul lacului Bolboci puzderie de masini, de oameni, toti pe baraj sa faca poze. Ne facem loc printre ei, cand un domn ne intreaba de unde venim. Deosebit de politicos ii raspund ca de acasa, el insista cu de unde am coborat, ii spun ca de la Cota 2000, el face o legatura imaginara, o impartaseste sotiei, ne salutam, la revedere si oricum niciodata nu va face  acel traseu… nu parea genul, si era si in slapi, deci avea masina pe acolo. Cea mai tare faza a fost cand urechile au prins intrebarea unui domn catre prietenii sai: „Cum ii zice la lacul asta?” 🙂 Eu chiar nu stiu de ce mai pleaca unii de acasa, daca nu stiu unde merg!?

la digCrapaturi, na, din 1988 si pana acum a trecut ceva

Eu imi faceam loc printre cetatenii de pe dig pentru ca vazusem ceva foarte interesant: barci pe lac. Imi place la culme sa merg cu barca pe lac. As vasli ore in sir fara sa ma plictisesc, mi se pare o chestie foarte faina. Bineinteles, cu masuri de siguranta, sa nu ajung precum submarinul 🙂 De retinut ca apa acestui lac, indiferent cat este de cald afara, are doar cateva grade, 8-10 ceva de genu’.

barci

barca alba

Ochii mi s-au lipit de o barca alba si in loc sa urcam spre Podu cu Florile, eu am coborat la lac sa studiez barca. Vazusem ca nu are vasle si nici pe ce sa stai in ea. Dar asta nu era o problema, cabana Bolboci era in apropiere, cateva scanduri sa le modelez as fi gasit pe acolo. Ajung la barca, o studiez un pic, o misc, imi dau seama ca o pot impinge si singur si ma uit prin jur dupa figuri cunoscute, ca sa facem planul cum o luam si sa iesim pe lac cu ea, pe neintrebate. Numai ca figurile cunoscute disparusera din peisaj, deloc incantate de o astfel de aventura. In opinia mea, nu avea nimeni ce sa-ti faca, am gasit o barca abandonata, am facut niste vasle, faceam un tur complet de lac si o aduceam inapoi. Bine, nu tot de unde am luat-o, ca nu eram atat de tampit. Un pic mai sus, apoi sunam la cabana sa vina sa o ia 🙂 Aderenti la idee nu am gasit, ba mai mult, mi s-a spus ca exista si o barca… cu motor prin preajma. Logic! Cu atatea caiace pe lac, trebuia sa existe si o astfel de barca. Ma duc, vad barca, si eu care ma gandeam ca o data ajuns la cativa metri de mal, nu are nimeni cum sa ajunga la tine…

barca 1

barca 2

caiacCa fain 🙂

Poate totusi barca fara vasle nu era a lor, poate ca era a celor de la cabana. Trebuie sa intreb pe un sofer de jeep ca ei tot merg pe acolo, daca mai este barca pe mal.

Bun, si plecam pe drumul spre cabana Podu cu Florile, trecem de cabana aceasta unde cica au intrat 20 miliarde lei vechi, banii cetatenilor, pe vremea cand se taiau salariile oamenilor pentru a se acoperi furturile celor aflati la conducerea tarii… moment in care ultimii isi stabilizau macroeconomic propriile buzunare…

drum podu cu florile

curbe

cabana podu cu florileCabana Podu cu Florile

O viitura a stricat drumul putin mai sus de cabana spre cariera Podu cu Florile.

viitura 1

cabanaUrat amplasament, urata constructie, intai au rupt muntele cu buldozerele… Viitura a adus bustenii pana aproape de gardul acestei vile. Poate urmatoarea ii ia de acolo sau macar versantul acela sa vina peste ei… In afara de sanatoriu pentru nebuni alta destinatie mai buna pentru acea constructie nu exista…

drum viituraPe unde trebuie sa treci cu masina, depinde si de masina

drum stricatAlta portiune a drumului unde apa a sapat

Am lasat drumul pentru drumeagul marcat cu cruce rosie ce duce la cantonul Bratei. Cand ajungem in Sa, nu stiu de unde naiba au aparut valuri de ceata, de nu vedeai la 3 metri. In zapaceala de acolo, noi vorbeam intruna, unii cu un jeep de Bucuresti si cu un Renault Scenic urcasera la o stana, cainii latrau de zor, vaci pe langa noi si treceam la un pas de ele, pe unele mangaindu-le… astfel ca ne-am pierdut in ceata. Nu am intrat pe poteca nemarcata pe care trebuia. Prin urmare, am haladuit pe poteci si pe pante vreo 30 de minute, cand am luat initiativa si nedorind sa iesim prin Cheile Zanoagei, am schimbat unghiul/directia si am inceput sa urcam mult spre stanga… iesind sub platoul Podu cu Florile. Trebuia sa ajung eu si pe acolo, dar nu atunci si nu in astfel de conditii. Cateva vorbe adecvate intamplarii si ajungem iar de unde plecasem 🙂 🙂 Stam 5 minute si cand s-a creat o bresa in ceata, vad un reper mai vechi si gata, gasisem traseul. A fost cu noroc, pentru ca de jur-mprejur totul era la fel: iarba, ceata, animale, molizi.

potecaPe poteci din acestea umblam

podu cu floriSub Podu cu Florile

O luam din loc, eu primul, grabit sa recuperez timpul pierdut 🙂 intru in padure, si un caine ciobanesc cat toate zilele tasneste brusc din decor si se pierde in padure. Imi zic ca nu sunt eu fioros sa se sperie, deci o fi vreun urs prin preajma. Dar ce sa vezi prin 5-10 metri, cat se putea vedea? Asa ca, mergem mai departe, mai vedem caini risipiti pe langa poteca, la fel de socati, nu stiu ce naiba aveau, dar cum ne vedeau fugeau prin padure 🙂

Ceata nu mai voia sa plece, burnita usor, schimbam potecile una dupa alta pe masura ce recunosteam reperele, am luat pe parcurs puncte si cu GPS-ul sa fim siguri ca nimerim la intoarcere… stiti ca din sens opus se schimba peisajul 🙂 si pe ceata este foarte nasol.

Vizitam putin pestera, si pornim spre niste stanci necercetate de noi, le venise si lor randul. Eu ma duc mereu cu cate un scop, cum zice Micutul morocanos, si acasa adun datele, iar apoi, in alta zi, merg pentru altceva dar tot acolo, si tot asa, pana pot sta linistit ca am inchis subiectul. Nu contabilizez pesteri, nu intretin un palmares, fac lucrurile asa, mai detaliat, dupa cum cred. Prin acele locuri, este doar natura virgina, neatinsa, cu muschi gros si de 40-50 cm pe stanci, locuri unde viata se naste in tacere si moare la fel, locuri pe unde intri ca intr-o biserica a naturii… este altceva. Nici nu am mai simtit ca sunt in tricou, ca apa rece de pe crengi se scutura pe mine, a fost o splendoare sa te strecori printre stanci uriase, pline de grote, inca necercetate toate, gasind si un aven. Clar ca nu este Avenul Lespezi, acesta este in zona carierei, si din unele surse este mic, neinteresant, si chiar infundat…

natura 1Taram de propagat visuri

natura 2

peisaj salbatic

avenAvenul… nu aveam o coarda la noi, ca nu ne-am gandit ca ne va folosi la un astfel de traseu, deci, nu am coborat in acel intuneric. Data viitoare…

Am iesit si la Claia de Piatra, daca va uitati pe harta pare greu sa ajungi intr-o zi, noi ne-am si dus pana acolo, ne-am si intors… nu este chiar ceva de speriat. La intoarcere am mai facut 2 popasuri pentru hrana, dulciuri, pe parcursul excursiei nu am baut niciun strop de apa ca nu mi-a fost sete, in schimb am gasit o multime de fragi.

claia de piatraIn mijlocul unui platou inierbat se ridica un bloc masiv de piatra

stancaTot prin acea zona

stana parasitaStana parasita

Pe la ora 16 eram langa Campingul Zanoaga, o multime de oameni, corturi si masini acolo, chestia chiar functioneaza. Mie mi s-a parut un proiect util de la inceput, dar m-am aratat si sunt foarte curios cum naiba au obtinut avizele? Un astfel de camping este necesar mai ales in zona Padina. Teoretic, nu ai voie sa amplasezi constructii in zonele pe unde sunt diguri, ca daca se rupe digul, dispare orice aflat in proximitatea sa. Ori campingul este la cativa metri de albie si la vreo 300-400 metri distanta de baraj. Stiam ca in astfel de locuri sunt permise de Legea Apelor doar constructii provizorii. Autorii proiectului or fi considerat ca oamenii nu stau in corturi si casute din lemn iarna, deci se incadreaza la provizoriu 🙂

Langa baza Salvamont Zanoaga, si aici au intrat vreo 20 miliarde lei vechi 🙂 🙂 supraveghea circulatia o masina de Politie 🙂

teren 1Peste drum de Baza Salvamont a mai aparut o imprejmuire. Se vede si o parte din Camping ceva mai departe. Suprafata imprejmuita este 80% acoperita cu molizi, sunt vreo 200 si mai mari si mai mici. Cu siguranta vor fi taiati. Pana luni nu-i vor taia, asa ca este timp sa intrebam la Ministerul Mediului, ce naiba au astia de gand prin Valea Ialomitei, ca in fiecare an apar noi constructii, cu fundatii din beton, ziduri, etaje.

teren2Acolo unde au imprejmuit era un loc de popas amenajat de Administratia Parcului. Dincoace unde sunt stalpii fara scanduri este doar padure.

dj 714Pana la Zanoaga DJ 714 a fost asfaltat, nu va ganditi ca si curbele acelea nasoale spre cabana Bolboci au avut aceeasi soarta 🙂 Cred ca urmeaza.

Am ajuns la intersectie de drumuri, in stanga mergi la Sinaia, in dreapta spre Moroeni:

directiiCred ca am mers si noi vreo 45 km: 5 km are drumul forestier Poiana Tapului, mai punem 4 km pana la Cota 1400, inca vreo 3 km pana in Curmatura Vf. cu Dor, vreo 2 km pana la Dj 713, alti 4 km pana la lacul Bolboci, 2 km pe drumul de acolo, 3 km pana la cabana Podu cu Florile, vreo 6 km minimum la Lespezi dus-intors, alti 3 km pana la Bolboci, vreo 2 pana la intersectia din poza de mai sus… plus ce scrie pe panou 23 km, plus inca 2 km pana la Gara Sinaia. Deci: 59 km. Mai taiem din scurtaturi, erori si lasam 50 km sa fie cifra rotunda 🙂

panou cast

panou distanteDistante inapoi

cabana DichiuCabana Dichiu

La ora 17 eram in Saua Dichiului si pe la ora 19:15 prin centrul Sinaiei, am luat IR 1643 ce mergea in directia Mures-Beclean, pleca la 19:45, am coborat in Busteni ca mai aveam treburi si pe la ora 21 eram pe acasa: baie, masina de spalat, poze de descarcat, niste placinte, Pepsi, concluzii si obiective atinse, adidasi plini de apa de la iarba mare de pe Platoul Lespezi, a fost bine, ce mai! 🙂

Ca un sfat, in week-end, CFR a avut o idee geniala si o tine functionala de vreo cativa ani. Daca veniti in Valea Prahovei si doriti sa calatoriti intre statiunile Sinaia, Busteni, Azuga, Predeal, se poate renunta la propria masina sau la maxi-taxi si folosi trenurile Regio sau IR. Biletele la trenurile IR, intre statiunile mentionate au pret de Regio. Deci Sinaia-Predeal este vreo 4 lei. Nu mai stai in coloana pe DN 1, ajungi mai repede… In cursul saptamanii, tarifele sunt normale pentru IR.

A trecut si prima editie a Ultramaratonului Bucegi – Leaota…

In ziua de 14 iunie 2014, Asociatia Salvamont Dambovita a organizat doua evenimente de alergare montana… un semimaraton prin Parcul Natural Bucegi si un ultramaraton, deci mai mare de 40 km, al carui traseu a cuprins o mare parte din Bucegi plus creasta muntelui Leaota.

Am zis eu sa particip la ultramaraton. Traseul parea complicat, prin locuri cunoscute, cat si prin locuri prin care am mai fost pe vreme inchisa, ceata, deci era ca si cum nu am fost. Joi, ma uit pe harta cu traseul, analizez lucrurile in detaliu, mereu asa fac, o cursa de alergare montana nu este niciodata o fuga prin curtea scolii, iei startul si gata, cine fuge mai bine, ajunge primul. Imi fac planul de alergare pe fiecare segment dintre posturile de control si, evident, rucsacul. Vineri, aproape de ora 13, am pornit la drum.

SAMSUNG

Startul se dadea de pe platoul de la Padina, Valea Ialomitei. Am plecat pe la 12:30 din Busteni, pe traseul cel mai direct spre Padina, adica pe Jepii Mici. Intai, pe traseul Poiana Tapului-Cascada Urlatoarea-Busteni-Valea Jepilor.

3Spre Busteni…

La 13:30 urcam pe traseul marcat cu cruce albastra, pe Jepii Mici. Nu m-am grabit sa urc, mai aveam la activ cateva zile anterioare de urcat si coborat de pe munte, dar mi-am propus sa urc cu un rucsac mare pe un traseu mai dificil, ca un antrenament… moral 🙂 Cum-necum, tot nu am reusit sa depasesc timpul scris pe indicator, ca la coborare se fac 2-3 ore. Eu la urcare am facut putin peste 2 ore…

4O scena pe Valea Jepilor. Omul si cainele, doi parteneri despartiti de apa. M-am oprit si am urmarit de la inaltime actiunea:

5Cainele nu avea curaj sa treaca, asa ca a trebuit ca omul sa-l ajute

6Mai departe, impreuna

7

8Cascada Caraiman

9Un miriapod

10Privire inapoi

11Irisii mei/nostri 🙂

12In fata cabanei Caraiman

13Trecusem de Babele

14Clar, aici a invins ursul, a rupt gardul, a incercat din orice punct sa ajunga la pubele

15Ialomita

16„Viata este acolo unde te regasesti” – cum zice Samsara 🙂

Apoi, tot usor, ma trezesc ajuns si la Padina… cand, acolo vad doar un cort 🙂 Ma asez putin si ma gandesc, montez cortul sau ma cazez la cabana? Dupa 20 de minute, ca si ganditul necesita timp la cate unii 🙂 , iau decizia. Si tocmai ce ma intrebase cineva cum se procedeaza cand pui cortul in locuri neamenajate, cum te aperi de urs. Era acelasi lucru ca amplasam cortul acolo sau printr-un loc mai izolat 🙂 Foc nu aveam chef sa fac, pentru ca nu venisem sa ma odihnesc… pana la urma a fost castigatoare varianta cu cortul. Mie imi place sa stau pe burta si sa ma uit la padure, cat si la apa Ialomitei cum curge 🙂 Ursul a devenit o problema secundara… foc, deci, nu am facut, mancare multa nu mi-am luat, pentru ca mi-am propus sa mananc la cabana, iar seara am pus la circa un metru de cort niste pietre, vreo 10, dispuse in cerc, pe care am dat cu un spray care se spune ca este eficient la urs. Nu a venit nimeni noaptea… am auzit ca ursul a fost totusi prin zona, dar nu am auzit nimic. Pe la 11 noaptea cortul era plin de lumina si am crezut ca este vreo masina cu farurile aprinse prin apropriere, doar ca era Luna. A fost ceva magic, sa stai in cort si sa-l vezi iluminat natural, ca intr-o poveste. Cel putin o ora nu am mai avut somn, stateam si ma gandeam la cursa de peste cateva ore.

SAMSUNG

SAMSUNGMie mi se pare ca da foarte urat acest banner, acopera ferestrele cabanei inutil. Mai bine il asezau pe gard, in alta parte, nu este o idee buna sa-l agati de toata cladirea…

SAMSUNG

SAMSUNGPiept de pui si cartofi prajiti, plus ceai…vreo 15 lei, am mai luat o ciocolata de 6 lei… era mai rentabil sa iau masa aici, decat sa cumpar din oras mancare… asa mi-a dat mie bine 🙂

SAMSUNGUn curcubeu mic 🙂

Pentru a nu-mi induce o stare aiurea, nu m-am uitat cine si cati s-au inscris 🙂 Nu doream sa vad cine stie ce campioni 🙂 Acasa imi propusesem un loc pe podium, adica era o cursa lunga si la astfel de curse am si eu sanse, cunoscand muntele, avand rezistenta, eu am plecat foarte determinat sa dovedesc ca ies pe podium. Aici este o alta poveste, dar doar acel gand ma facea sa nu simt oboseala, ma motiva incredibil, in asa fel incat nici nu reuseam sa dorm bine 🙂 La ora 5 eram treaz, startul era la ora 6.

Imi iau un rucsac mic, dar cu tot ce credeam ca este necesar. Strang totul prin cort, cu gandul ca imediat ce vin de la concurs, sa ma intorc acasa pe directia Babele-Caraiman, pe unde venisem.

Traseul de concurs a fost: Padina-Pestera-Cascada Obarsia Ialomitei-Vf. Omu-ramura vestica a Bucegilor cu Saua Batrana-Saua Strunga-Saua Strungulita-creasta Leaotei si vf. Leaota-Vf. Ratei-Canton Bratei-Saua Lucacila-drumul forestier Podu cu Flori-Bolboci-Padina.

SAMSUNGTraseul de concurs

Seara, la sedinta tehnica, dl. Geo Badea, organizatorul, ne-a explicat in detaliu traseul, cum marcase in masivul Leaota brane de oi, ca sa nu mai urcam niste pante, ce mai, a fost extrem de implicat si atent. Atat in timpul concursului, cat si ulterior sosirii mele, am avut ocazia sa constat ca este un bun organizator si eu sunt foarte atent la unele detalii. Si-a ales oamenii cu grija, prin posturi am gasit doar tineri extraordinari, inimosi, saritori, oameni adevarati de munte… din punctul meu de vedere, organizatorilor, la aceasta prima editie, nu are nimeni ce sa le reproseze.

Luam startul, ne mentinem intr-un grup compact pana pe la telecabina Pestera, apoi ne intindem intr-un lant uman. Nu doream sa intru in alt ritm, impus de vreun participant, alergam in ritmul propriu, stiind ca este de ajuns o greseala si gata concursul. Fiind o cursa de ultramaraton, si nu una de viteza, pe distanta Padina-Omu, daca alergi cat poti, sus te opresti si asta este, nu mai poti pleca, sau daca pleci, mai te duci in virtutea inertiei o vreme. Insa pe acolo, pe Valea Ialomitei, mereu mi-a placut, cunosteam foarte bine traseul, astfel ca pe urcusul de langa Cascada Obarsiei eram primul. Am ajuns la cabana Omu la 7:35, deci, nu m-am grabit, cand a fost concursul Directia Omu, am ajuns mult mai repede, dar acum era altceva. In postul de la Omu, arbitru era Andrei, un prieten foarte bun al lui Lucian Clinciu.

21Atingerea primului punct de control

Lucian venise seara cu mai multe persoane, a fost unul dintre promotorii acestui concurs, este extraordinar acest om… o legenda a Carpatilor romanesti, mereu voi avea cuvinte de lauda, pentru ca a scos din manelizare si incultura mii si mii de tineri, carora le-a indus o alta viziune asupra vietii… sa alergi prin munti, in cadrul unor competitii organizate, cu oameni de o anume calitate. Stiti, cand urcam spre Omu, din spate striga un concurent: „Cine a pierdut un telefon?”… pe strada nu te striga aproape nimeni, pe munte sansele sunt uriase ca sa-ti fie inapoiat ce ai pierdut 🙂 Deci unde gasim anumite valori, civilizatie…

Plec mai departe, trec de Vf. Bucura si Gavanu, ies din Valea Ialomitei si alerg pe pantele de pe ramura vestica a Bucegilor, spre jnepenisul dinainte de refugiul din Saua Batrana. Ma uit in spate: nimeni! Printre jnepeni nu am mai alergat, mi se parea ca alerg prea tare, nu aveam la ce sa ma raportez, ma gandeam ca sunt subiectiv 🙂 In 30 minute de la Omu eram in Saua Batrana, adica fugeam prea repede. Dar degeaba, ma simteam foarte bine si nici macar o secunda nu am avut gandul ca nu o sa ies printre primii… eu stiam de dinainte de concurs ca o sa dau tot ce pot, nu conta nimic, eram setat. Pana in Saua Strunga am trecut la ceva distanta de o stana, cainii latrau, nu stiu si daca au venit dupa mine, ca m-am trezit pe la refugiul din Saua Strunga… fugeam ca berbecul, vedeam doar in fata. Apoi un urcus pana la Saua Strungulita unde am gasit postul de control si niste oameni deosebiti.

22Refugiul Batrana

23Refugiul Strunga

Am mancat mai multe bucati de banane, cascaval si 3 pahare de energizant, fara graba, stiam cat de lunga va fi portiunea urmatoare, pe Leaota. Cat am stat eu acolo in post, au si trecut doi sportivi, Mihai Zlavog, cunoscut organizator al maratoanelor din muntele Ciucas, si un francez despre care auzisem ca a fost pe la ultramaratoanele din Mont Blanc. I-am lasat sa se duca mai departe, urmarindu-i cu privirea de la distanta. Usurel am pornit si eu, dar in asa fel incat sa-i pot vedea pe cei doi, care incepusera o competitie stransa, francezul tot statea in coasta lui Mihai 🙂 Cum in Leaota mai fusesem, dar pe timp de ceata, nu eram prea avantajat. Totusi, organizatorul ne ajutase foarte mult marcand niste brane de oi. Dar pastrand distanta fata de primii doi, nu aveam cum sa gresesc si sa-mi irosesc puterile daca rataceam traseul. Ii vedeam pe ei pe o panta, imi luam de acolo un reper si ma duceam pana la acel reper.

Am incercat pe cat posibil sa nu ma obosesc, sa nu alerg foarte tare, alergam si alternam cu mersul rapid, ca sa imi reglez respiratia, nu ma durea nimic, desi cazusem, etc 🙂 Era foarte cald, mie asa mi s-a parut, am baut tot ce aveam la mine, mi-am dat cu zapada, am mestecat zapada, si… am dat cu bolovani dupa cine mai stie cati caini. Muntele Leaota este plin de turme de ovine, pe acolo esti pe cont propriu, nimeni nu poate face nimic, nu ai cum sa vorbesti cu ciobanii, stanele sunt risipite pe toate culmile… ne mai grupam cate doi-trei ca sa trecem de cainii ciobanesti, dar deseori fiecare era singur. Pana la urma am scos spray-ul si am dat pe caini, ciobanii injurau… asa cum le-am explicat si altor concurenti, prin astfel de locuri primeaza protectia omului, nu a animalelor, caini sau ciobani. Si apoi, nu imi permiteam sa pierd vremea pana vine ciobanul sau ciobanii sa cheme in dorul lelii cainii… eu aveam un traseu de incheiat.

24Pe acolo, pe undeva, ar fi varful Omu, sagetile orizontale arata culmea Leaotei. Eram aproape de Vf. Leaota

Spre Vf. Leaota (alt. 2133m) am redus ritmul, ca sa nu ajung cu inima saltand din piept la postul de control de pe varf. Acolo voiam sa ma si hidratez… si daca ajungeam acolo abia sufland, as fi coborat cu totul saltand prin stomac 🙂 La varf eram al cincilea… imediat ce am ajuns, alti doi au si pornit ca din pusca. Unul dintre baietii din posturi mi-a zis ca au fugit pentru ca au vazut ca vin… i-am zis ca degeaba fug, pentru ca am sa ajung inaintea lor la Finish. M-am asezat la discutii cu baietii de acolo, povesteau de EcoMarathon, am baut doua energizante, am mancat niste cascaval, smochine si banane. Cu un ochi eram la ceilalti ce fugeau spre varful Ratei. Pentru mine era o placere sa-i privesc, stiam ca eu, cu fortele refacute, dupa 10 minute alerg ca la inceput… La un moment dat mi s-a parut ca nu i-am mai vazut, si am mai intrebat, inca o data, pe unde este traseul. „Faci dreapta nu de la prima momaie din piatra, ci de la a doua!” – mi-au explicat cei din punctul de control.

25Baietii de la punctul de control de pe Vf. Leaota

Plec, in spate oricum nu se vedea nimeni, in fata aveam 4 persoane. Cobor usor, trec pe langa doi fotografi, unul cu o drona, si tot ma duc, trec de varful Ratei si nimic, nimeni in fata. „S-au ratacit!”, asa mi-am zis. Incerc sa-i sun pe Mihai Zlavog si pe organizator, dar constat ca nu este semnal. Dintre toti concurentii de la ultramaraton, am auzit ulterior ca doar unul sau doi nu s-au ratacit. Eu nu m-am numarat printre aceia care nu s-au ratacit. Aproape de stana din Ratei, il vad pe francez. Un domn, un turist, ma opreste si imi da niste indicatii foarte pretioase. Incercase si cu francezul, dar nu reusise. Ii multumesc, urc prin iarba inalta si nimeresc poteca marcata prin padure. Aici parca am prins aripi… Il las pe francez in urma si, in circa 50 de minute de la vf. Leaota, am ajuns in fata cantonului Bratei. Putin mai jos era postul de control. Trebuia sa trec podul de lemn peste apa, sa fac dreapta si sa merg cel mult 200 m pana la postul de control. In asa fel am trecut podul si m-am dus spre stanga, pe drumul forestier in sus, ca nici nu a apucat sa ma zareasca arbitrul sa ma intoarca. Am gonit ca nebunul pe acel drum vreo 3 kilometri, pana am ajuns la panoul cu limita Parcului Natural Bucegi. Sa te tii injuraturi si blesteme… eu fiind expeditorul, cat si destinatarul.

M-am intors inapoi in viteza si mai mare, curbele erau destule, dar nici urma de post, urcasem mult… ratacisem aiurea, dar fugeam de nervi. Ajung la post si aflu ca francezul trecuse de 20 minute… si eu care-l lasasem in urma, hat-sus. Beau un energizant, de suparare imi tremura mainile si imi cade banana din mana, o las incolo si o iau la fuga. Dar arbitrul fuge dupa mine si imi aduce alta… Stiam ca vine o panta „criminala” de la postul de control, pana aproape de Saua Lucacila… si cum urcusul inclinat constituie un avantaj pentru mine, am recuperat timpul pierdut pe acel drum forestier. In Saua Lucacila l-am ajuns pe francez… am povestit cu el pana la Bolboci, avea sub 30 de ani, il chema Louis, el nu concura direct cu mine si cu Mihai Zlavog… putin dupa ora 14, eram la postul de control de la Bolboci… m-am uitat cand trecuse Mihai, era clar ca nu mai aveam cum sa-l ajung, nici daca eram motorizat 🙂 El se apropia de Padina.

26Cantonul Bratei

27Pe panta spre Saua Lucacila… ruinele funicularului ce venea acum 100 de ani de la Busteni peste Bucegi

28La cabana Bolboci, la ultimul post de control

In postul de control de la Bolboci era tot Andrei pe care-l vazusem si la Omu, la fel si aici, am baut un energizant, am luat o banana si am plecat nici prea repede si nici prea incet spre Padina. Era clar, Mihai obtinea locul 1, eu locul 2 si francezul locul 1 la categoria lui de varsta… de aici nu mai conta altceva decat sa nu ma ajunga altcineva din urma. Cu un minut inainte de ora 15, am trecut linia de sosire…deci, distanta Bolboci-Padina, vreo 8 km, am parcurs-o in circa o ora. Adica este bine, dupa zeci de kilometri… dar nu as fi renuntat pentru nimic la pozitia secunda. Atunci putea fi facuta o gluma, doar sa apara in urma mea cineva care sa para cat de cat sportiv, concurent, ca as fi fugit mancand pamantul, ca sa nu fiu ajuns 🙂 🙂

A fost cel mai frumos cadou pe care-l puteam obtine si oferi pentru ziua de 14 iunie 2014, o zi cu multiple semnificatii pentru mine, intr-o astfel de zi, odata, pe langa altele… Nu aveam cum sa pierd podiumul, nu aveam cum… nu am stiut ce premii sunt, nu am stiut cine participa, am stiut doar ca trebuie sa ies printre primii. A fost un concurs special, greu, dar frumos, in care Salvamontul din Dambovita s-a implicat, iar d-lui Badea, felicitari si multimiri pentru ocazia oferita de a participa la o asemenea competitie.

SAMSUNG

SAMSUNGMai soseau si alti sportivi

SAMSUNG

SAMSUNGDl. Badea si unul dintre fotografii de la Sosire

La un ultramaraton, cea mai mare realizare este sa inchei traseul, pozitia in clasament nu mai este asa importanta. Totusi, locul 2 la un astfel de concurs de anduranta, prin doi munti, Bucegi si Leaota, este cat de cat semnificativ… pentru cate unii, in special.

Cand am trecut linia de sosire, am aflat si ca ultimii concurenti trecusera de varful Leaota. Am plecat spre cabana Padina sa cumpar ceva. Era pe la ora 16. Ma asez si eu la rand, in spatele meu vine un grup de 8-9 persoane, si ei se uitau pe meniu ce sa comande. Cum stateam noi asa, iese o d-na de la bucatarie si ne pune in fata, adica pe tejghea, sub meniu, o foaie de hartie 🙂 Pe ea era afisat programul restaurantului 🙂 Micul dejun se servea intre anumite ore, pranzul pana la 15:30 si cina, de la 18:30 pana pe la 20:00. Prin urmare, noi nu ne incadram 🙂 🙂 Fiind dupa ora 16, na, trebuia sa programam stomacul pentru 18:30 🙂 Asta da mentalitate, ne uitam unii la altii, toti la personalul cabanei… ceva de genul: „Astia sunt prosti si tragedia este ca nu isi mai dau seama!” 🙂 Grupul din spatele meu, oameni trecuti de 45 de ani, a fost extrem de nemultumit si isi promiteau intre ei sa nu mai treaca vreodata pe la cabana Padina… Nu ti se intampla des sa vezi asa ceva la o cabana din Bucegi… administratorii nu aveau chef sa incaseze bani, mai bine scriau altceva, ca merg la culcare :). Dar de ce sa ne suparam? Pe mine m-a amuzat ca sunt prosti… stiti vorba aceea, cand vezi pe cate unii 😉 …apoi am aflat ca se poate servi masa si la Centrul National Salvamont, aflat mai jos…

In aceeasi zi de concurs a avut loc si premierea, dupa care mi-am strans cortul si am plecat acasa, cu un prieten, Cristi Flueraru. O baie, mi-am spalat hainele, s-a facut de 12 noaptea, a doua zi, duminica, urcam la Stana Regala… nu si-a dat nimeni seama ca alergasem zeci de kilometri. Niste dureri post-concurs, dar usoare, am avut pe langa rotula, dar atat. In rest, nu am nimic, nici febra… nimic 🙂 Cred ca am debifat din minte optiunea ” febra musculara”…

Nu m-am surprins cu nimic, stiam ca pot face multe, si bune, si rele, ca multi altii, dar am ramas consecvent unui crez personal, enervant pentru unii, definitoriu pentru mine: „Eu daca trebuie sa fiu la ora 1 noaptea la vf. Omu, la ora aceea sunt acolo; ca sa nu fiu, ar trebui ca acel varf sa nu mai existe!”

Francezul este cel in portocaliu, locul I la categoria 18-30 ani

35

36O parte din organizatori si participanti…

Momente si…povesti din Parcul Natural Bucegi

La Podu cu Florile…zona carierei incepe sa devina o groapa de gunoi. Sunt tot felul de gunoaie acolo, cine le-a adus „nu se stie”…zona este una in care nu prea ai voie sa faci nimic, din cauza legilor…pe care oricum nimeni nu le respecta sau aplica.

DJ 713, aproape de Saua Dichiului

Lucrarile la DJ 713 inainteaza…dar trebuie sa se intoarca si sa repare ce se strica in urma…Idi…am zis ca nu mai folosesc astfel de „apelative”

Acelasi DJ 713…o lucrare superficial realizata de la bun inceput. In acest loc, pamantul fuge la vale. Initial era suficient spatiu sa se toarne un zid de sprijin…dar au preferat sa arunce 2-3 basculante cu pamant. Doar ca pamantul s-a dus mai departe neavand pe ce sta, cu tot cu asfalt. La fel fac si acum 🙂 Insa nu au mai bagat 2-3 basculante ci mai multe. Va dati seama ca nu prea au multe prin cap oamenii acestia? Unde bagi umplutura daca nu ai pe ce sa o asezi?

Directii „turistice”

Locul unde fiecare turist isi scrie numele cu pietre…

Insecta din imagine săpa in pamant un loc unde sa intre. Săpa de zor…cu o pereche de picioare scotea pamantul iar cu celelalte il indeparta

Dupa ani de zile in care fantana din imagine a fost doar o ruina s-a intamplat un lucru deosebit. Au reparat-o… Fantana a fost ridicata in perioada regala, mai exact in anul 1880, desi eu cred ca scria initial 1881.

Restauratorii… Proiectul „Fantanile din Sinaia” este o mare realizare pentru Valea Prahovei

PRIVITI SI LUATI AMINTE, PSEUDOTURISTUL MONTAN

Acest tanar a fost descoperit de noi pe traseul de pe Jepii Mici (Valea Caraimanului). Este cel mai bun exemplu de ASA NU cand vorbim de excursii pe munte. Sa nu va mai ganditi ca muntele rapeste vieti, ca este periculos…totul se datoreaza deciziilor personale. Respecti niste reguli traiesti, nu le iei in considerare se poate sa o patesti. Este la fel de simplu cum stai la semafor si nu treci pe rosu.

Nu mergi pe munte in espadrile, cu umbrela intr-un buzunar, cu pet-ul de bere in altul. S-a mai si impopotonat cu un maimutoi urias ce-i atarna de rucsac… Baiatul, de abia mai mergea cand l-am intalnit, mai avea cam 25 minute pana la marginea padurii. Coborase printre atatea stanci, bolovani, locuri accidentate incat la fiecare pas se stramba de durere.

Ce sa-i mai spui? Omul realiza ce prostie facuse si mergea mai departe alaturi de prietenii lui. Pana la urma unul dintre ei i-a luat rucsacul si a mers mai comod, dar a iesit din padure cu un picior incaltat, cu altul gol…isi aruncase una din incaltari.

Ideea este ca nu trebuie sa pleci pe un traseu montan fara sa te interesezi putin despre acesta. Am fost o data la un maraton in alti munti. Pe traseul de 40 km nu mai mersesem. O zi intreaga am stat acasa si am cautat descrierea traseului, pe kilometri, puncte de reper, am citit povestile participantilor din editiile anterioare. Iar cand am ajuns si am luat startul stiam exact unde ma aflu si ce urmeaza, fara sa mai fi fost pe acolo vreodata. Probabil faptul ca esti intr-un grup l-a facut si ii face pe cate unii sa nu-si ia nicio masura de prudenta. „Merge si asa”, „Vedem la faţa locului” sunt cele mai paguboase ganduri.

Am scris intr-un articol anterior ca voi lua aceasta roata si inca una aflata prin imprejurimi. Ei bine, nu m-am razgandit, dar nu o voi mai lua pe aceasta din imagine. Mai bine dezgrop o alta…ca mai sunt.

Nu vreau sa o iau pentru ca este un moment aparte. Cand s-a dat ordinul de oprire a acestui funicular, in urma poate cu mai bine de jumatate de secol, cel care a pus in practica acest indemn, a scos roata si a pus-o in apropiere. Se si vede de unde a fost scoasa. Probabil cu gandul ca intr-o zi funicularul va fi repornit. Asadar nu se cuvine sa stric eu „imaginea” de acum multi ani. Acel gest incremenit in timp sa ramana mai bine asa…eu pot lua o alta roata cazuta aflata mai jos…

Sa deschidem o alta pagina din istoria Bucegilor

Astazi, o zi obisnuita. Asa parea. Numai ca… 🙂

Plecăm… 2 pe colo, altii pe dincolo, fiecare cu treburile sale. Deci unii pe la Cota 2000, altii pe Valea Bogdan, noi pe Jepi, iar cate unii 😉 la examene.

Eu ultimul din grupul de azi. De ce ultimul? Pentru ca avea cine sa vorbeasca in faţă…eram pe ganduri, mai ma opream pentru o imagine…in ritmul acesta nu mai ajungeam sus.

Trec ceilalti peste busteanul din imagine, ce bara poteca, ajung si eu si mi se opreste privirea pe el. Ii chem si pe ceilalti, si ca orasenii :)) poze dupa poze. Acele zgarieturi de pe scoarta sunt produse de ghearele ursului. Cand a trecut, s-a sprijinit…si amprenta i-a ramas.

Si urcam, nici prea repede, nici prea incet…din cand in cand mai eram intrebat cate ceva…eu da, da, asa este, era perfect :))

O poza, o vorba. Stiti, sunt cate unii care spun dupa ce au mers prin Bucegi de cateva ori ca gata, nu mai ai ce sa vezi. Eu merg de mic, nici acum nu cunosc mai mult de 70% din cei 300 kmp cat are Parcul Natural Bucegi. De vazut ai multe de vazut, important este ce vrei si cu cine vrei sa vezi…

In timp, am gasit tot felul de chestii prin Bucegi: pesteri, fosile, specii rare de flora si fauna, urme arheologice, vestigii, picturi, izvoare de apa pura asemenea celor de la 7 izvoare Scropoasa, multe alte lucruri. Le-am notat, luat, inchis, dat cu GPS-ul pentru cand va fi sa fie. Nu va fi inseamna ca nu va fi.

Majoritatea „descoperirilor” 😉 le-am facut pe baza unor legende, pe baza unui singur cuvant cateodata, in functie de roci, etc… cand am un fir, incep…si lucrez in timp pentru a nu fi subiectiv. Astfel ca pentru un subiect…trec si cativa ani. Si interesul este ca in prima zi. Cand se aduna suficiente informatii pentru o concluzie urmeaza iesiri mai dese in teren.

De vreo 2 ani, ca exemplu, am eu „un filing” cum zice si scrie un prieten. Undeva in Bucegi poate fi o rezervatie paleontologica…dar subiectul este anevoios, trebuie timp, sapaturi…poate il lamuresc in urmatorii 10 ani. Cu o cunostinta virtuala din U.S. am refacut acea zona…cum ar fi fost in urma, in vremuri imemoriale. Va amintiti poate acele cochilii de melci Turitella parca, gasite anul trecut la cativa metri adancime…

Sa revin la ziua de astazi. Mergeam! Si mie imi vin asa idei spontane. Ma opresc, ma uit la un fir de vale si ma trezesc vorbind: „Sa mergem pe aici? Ce ziceti?” Adica era ceva de genul, de ce sa mergem pe trotuar cand am putea merge pe mijlocul soselei. Apoi a fost ca in filmele de comedie: „dupa el, dupa noi…” :)))

La nici doua minute iar eram ultimul, de caruta…preocupat sa fac niste poze. In poza de sus se vede poteca pe care tocmai o parasisem. Fara o ratiune…aveam „un filing” :))))

Si am ajuns la un stalp de funicular…ridicat in urma cu mai bine de 100 ani. Ati vazut pe unde am urcat. Va vine sa credeti ca pe acolo in urma cu un secol, oamenii urcau tragand dupa ei fiarele din imagine, ciment, pietris, apa, sa ridice acest stalp?

Sub coordonarea fratilor Schiell, in urma cu 100 ani, Busteniul a inceput sa se dezvolte. Acesti intreprinzatori originari din orasul Rasnov au ridicat in anul 1882 Fabrica de Hartie din oras, demolata cu buldozerele in anul 2012. Ca sa nu se atinga de padurile orasului, acesti oameni au construit una dintre cele mai mari instalatii de transport lemn din Europa. Stalpul din imagine era doar unul dintre alte zeci. Funicularul aducea lemne din Valea Brateiului, afluent al raului Ialomita, peste Platoul Bucegilor, la Busteni, in Valea Prahovei. Deci lemnul pentru Fabrica de Hartie era adus de la 16 km si asta acum circa 100 de ani.

Va imaginati ca astazi, nimeni nu ar gandi asa ceva ci ar fi pus la pamant toate padurile din jurul orasului. Chiar si fara Fabrica de Hartie padurile Busteniului sunt taiate de 20 ani, sistematic, de tot felul de intreprinzatori in colaborare cu factori abilitati sa protejeze mediul.

Fara voie am ajuns in traseul funicularului. Nu cred ca a fotografiat cineva, vreodata, acesti stalpi mici. Nici nu mi-as fi imaginat ca uriasul funicular avea si stalpi asa mici…este dificil sa urci la ei, traversezi destule suprafete inclinate. Dar dupa descoperirea primului stalp, care nu este vizibil decat cu un binoclu din Busteni, toti participantii erau entuziasmati.

Culoarul funicularului…printre pereti de stanca. Stalpii au infruntat vitregiile naturii si furia comunista. Tot ce era facut de catre „dusmanii poporului” trebuia insusit, transformat sau distrus. De aceea, pe Platoul Bucegilor nu se mai regasesc stalpii funicularului. Acestia au fost taiati si luati in perioada comunista.

Una dintre rotile de pe  stalpi, pe la 1800 m altitudine . O raritate cum de s-au pastrat pana acum si nu le-a aruncat cineva in prapastie. Inseamna ca nu au trecut foarte multi pe aici…este si greu de distins prin vegetatie traseul funicularului. Cu siguranta, cand era functional, nu erau copaci pe margine…

Am ajuns la un alt stalp 🙂 Surpriza, aici era o roata originala, chiar pe stalp. Cine stie, in urma cu cate decenii, cineva a scos-o din locul ei in urma unui ordin si in loc sa o arunce pur si simplu ca romanul 😉 , a pus-o frumos, langa!

Repede pe stalp sa facem poze si sa vedem cat este de grea 🙂 Tot ca romanii :)) …palaria difera :))) Era randul meu acum 😉

Nu parea prea grea 😉 Destul de lata, peste 20 kg…

La carma, daca vrei sa-ti ramana pe maini „urmele istoriei” faci si „sacrificii” din acestea :))

As fi luat-o eu acasa, dar as fi ajuns dupa vreo 2 zile :))

Gata, ajunge, altul la rand… ramane pentru data (a)viitoare. Poate coboram o data pe aici si pana atunci imi vine vreo idee cum sa o transport.

Partea buna este ca nu a cazut nimeni cu ea de pe stalp :))

Ati urmarit asadar o alta pagina din istoria Bucegilor, azi am fost prima data prin acel loc, nici nu aveam habar de el…este bine ca stiu acum.

Spunea un amic sa nu postez poza cu roata ca poate se duce cineva si o ia de acolo. Neverosimil gand…cine si cati ar fi in stare de asa ceva? Asadar, vreau sa iau cele doua roti, pe una o „reconditionez”, pe cealalta nu! Si cand vor deschide la Busteni, muzeul Parcului Natural Bucegi ma duc si le donez!

Trebuie sa inchei cu o mentiune ornitologica 🙂 Am ajuns prin multe locuri din Bucegi astazi, prin toate acestea, intre 1600 si 1900 m altitudine, tot canta cucul. Stiam ca gata, perioada de chemare s-a incheiat, dar uite ca nu, cantau intr-o veselie!