Acesta a fost un traseu de umplutura, de ultim detaliu, de verificare si de adaugare alte info… adica ici-colo ramasesera mici detalii si uite asa au fost cuprinse in traseul ce s-a consumat ieri 😉

Traseu tot de circa 80 km. Traseele de acest tip, ca sa poti face tot ce ti-ai propus, fara graba, trebuie sa aiba o lungime de maximum 100 km.

Deci, eu nu fac ciclism, fac drumetie pe bicicleta, vizitare de obiective si locuri istorice/culturale pe doua roti. Pentru ca asa vezi totul in nota realitatii. Nu am cum sa parcurg distante intre orase cu bicicleta ca nu vad rostul; exista masina, tren.  Nici nu pot sa imi propun un traseu de sosea cu bicicleta ca nu inteleg de ce sa alerg in paralel cu masinile. Filosofia mea e aceea de a merge la peisaj 🙂 la ce ma intereseaza. Sa nu stau inchis in masina si peisajele sa se deruleze rapid. Ma opresc cand vreau, merg pe unde vreau, urc un deal, cobor printr-o livada, traversez un parau, ma bag pe drumuri forestiere… nici nu fac pagube si nici zgomot.

Multi nici nu au idee ce vorbesc 🙂 Trebuie doar un exercitiu de imaginatie: sa bei o cafea in acelasi loc cu alti sateni cu care ai mai vorbit, sa cumperi cine stie ce de la aceleasi magazine sau comercianti ambulanti, sa te uiti daca o casa mai e in picioare sau s-a vandut, oare podul peste o apa a fost reparat?.. oprire langa aceeasi balustrada, preotul cutare, copiii ce joaca tenis de picior in drum etc, controlorul de pe tren, sefii de gara, taximetristii… si te intorci nu doar cu ce ti-ai propus ci si cu o multime de povesti. Nu poti face asa ceva cu trenul, motocicleta, masina…

Urc bicicleta in trenul Regio Calatori de dimineata si cobor la Campina. Era 8 si ceva. Fara graba si cam adormit ma indrept spre str. Magurei dar ma trezesc urcand pe drumul spre Provita. Pe acolo trebuia sa cobor… deci stanga imprejur si spre drumul bun. Aveam de facut bucla aceasta din mai multe motive; plus ca mi se semnalase un cimitir parasit prin padure pe la Piatra.

Privind in spate

Prima oprire neprevazuta… a fost la cirese negre.

Pe aproape intreaga intindere a acestui traseu am mers printr-un puternic miros de tei infloriti si m-am servit cu cateva kilograme de cirese, visine si dude negre… cresteau spontan sau livezile erau parasite. Tei nu am cules ca pierdeam timpul. Sunt persoane la piata Dacia in Brasov care vand o sacosa mica la pret de 3 lei. Iau 2-3 si gata.  Insa erau sute de tei risipiti prin padurile din preajma drumurilor pe care circulam. La un moment dat, pe la Bobolia nu stiu ce  era pe la marginea padurii – o vaca sau vreun urs, ca era cam departe. Si, astfel, mi-am adus aminte de povestea unui prieten, relatata in aceasta saptamana. Am ras cateva zile…

Prietenul, priceput in instalatii etc, se afla la o ferma printr-un colt de tara si ce sa vezi? Cel care avea grija de o cireada de vaci fugise.  Se punea problema urgenta cine sa mearga cu vacile cateva zile, pana va fi gasit un alt om? Proprietarul ridica pretul, prietenul o tinea ca nu stie ce trebuie facut. Unul ca e simplu, altul ca nu stie. Pana la urma se stabileste o conventie temporara :))) Din aceasta cel mai important aspect era avertismentul prietenului catre proprietar:
„Ba’, daca iese ceva din padure mai mare decat un caine, eu am lasat vacile si am fugiiit!..” :))) :))) Tonul folosit si convigerea cu care imi explica fuga in caz de… m-a pus jos de ras :))) Bine, nu s-a limitat la atat. Imi povestea ca… „in primele doua zile m-am pus cu bataia pe vaci, ca eu credeam ca trebuie sa stea toate la un loc, sa nu le pierd.” :))) :))) „Asta pana a coborat de la alta stana un cioban batran si mi-a zis ca nu trebuie sa le alerg si sa le bat ca stiu ele singure ce sa faca. Asa am inceput sa dorm prin iarba… obosisem dupa doua zile de alergatura si bataie” :)))

Intreb: „Inseamna ca te-ai obisnuit?”

El: „Da’ de unde? A patra sau a cincea zi am fugit!” :))) :)))

Eram mort de ras. Il intreb totusi de ce?

„Pai, cand sa le aduc la grajduri, taurul nu voia sa coboare. I-am dat niste bate dar el tot facea pe artagosul. Si l-am luat la goana. Seara, cand le-am numarat era cu una in plus. Taurul nu era al meu, semana cu al meu, il luasem pe al altora. Mi-am zis: maamaa, sa vezi a doua zi ce scandal o sa fie, cu batai intre ciobani, eu la mijloc, asa ca dimineata am fugit… ” :))))

Am ras atunci, am ras seara, cum imi aminteam radeam singur 🙂

Spre satul Piatra. Daca nu intrebi localnicii, nu nimeresti cimitirul. Intri pe o ulita si mergi de te saturi prin padure… nu e cine stie ce.

Cobor in satul Draganeasa:

Biserica din Draganeasa si pornesc spre Provita de Jos

Biserica Sf. Nicolae din Provita de Jos si monumentul eroilor

Urc din Provita ca sa trec dealul spre Poiana Campina.

Si ma opresc la o cruce:

Dupa inventariere, plec mai departe.

De acolo venisem.

Mai departe terasa pe care se afla Campina.

Cobor repede si ma opresc la o cafea in Poiana Campina. Continui spre Bobolia cu trecere propusa prin fostul sat Vrajitoarea. Urc un deal neasteptat 🙂

Dinspre Bobolia… se vad nenumarati tei infloriti, spre dreapta.

Podul feroviar peste Prahova

La o biserica destul de veche

Si la niste ruine, presupuse fost conac…

Pe drumuri de tara…

…la o alta biserica

Si cam gata, o iau spre Filipestii de Targ.

Conacul Pana Filipescu

Parcul si ruinele conacului postelnicului Constantin Cantacuzino

La circa 50 de metri distanta de parc, cum vii dinspre Calinesti si dupa ce treci de conacul Pana Filipescu vezi acest indicator:

Cine a pus marcajul crede probabil ca ruinele din parc sunt… conacul Pana Filipescu 🙂

Biserica din Calinesti dateaza din perioada lui Matei Basarab. Din Filipesti nu am mai avut chef sa o iau spre Nedelea-Floresti ci m-am intors tot pe unde am venit spre Floresti.

Mai vizitez un loc ce ma interesa…

…si ajung in Baicoi. Ma interesau niste ruine ale unui conac; acesta a apartinut printesei Cleopatra Trubetkoi.

Printr-un noroc nesperat obtin ce ma interesa foarte repede.

Studiind acasa traseul mi-a ramas si in minte. Intersectez o strada, Baicului, si ma duc departe pe ea… era un fel de drum mai putin umblat spre Bordenii Mici. Pe acolo, am speriat niste iezi, o vulpe…

Aproape de sat apare iar asfaltul…

Cateva opriri de scurta durata atat in Bordenii Mici cat si in cei Mari 🙂 Mai trecusem si altadata… insa cand apar elemente de interes, noi, nu am nicio problema sa mai revin de cate ori este nevoie.

La Bordenii Mari

O oprire si la una din bisericile din Scorteni… undeva spre Bordeni tuna, cam venea ploaia. Treaba este ca in localitati ai destule locuri unde sa astepti trecerea ploii… plus ca o pelerina de ploaie e parte oricand din bagaj.

Popas de ploaie… nu ploua cine stie ce dar timp aveam suficient.

Trec de Scorteni, Mislea, locuri umblate cu alte ocazii… oricum, am avut nevoie de 2 luni de zile sa transfer si sa adun datele din vreo 50 de excursii 🙂

O mica intalnire stabilita in Urleta, traversez Banestiul si ma opresc la podul de pe vremea lui Cuza. Autoritatile construiesc o pasarela paralela cu podul vechi ajuns azi o ruina.

Dupa un accident in care a murit un om, podul este inchis. Adica un om a cazut printr-o gaura a podului si a murit, asa ca grija mare. Localnicii insa au facut poteca pe acolo chiar si asa. Ca nu au pe unde sa treaca, pasarela nu e inca gata.

Spre fostul sat Slobozia

La pas prin oras, mai aveam o ora pana la tren.

Curcubeu de la revedere… cand eram in tren incepuse o ploaie serioasa.

A fost chiar lejer traseul…

Aproximativ…