Sculpturile Centenarului, expresia realitatii actuale

Bine ca a trecut si acel moment in care am „sarbatorit” 100 de ani de la Marea Unire. Ici-colo s-au facut niste lucruri mai durabile, unde au fost oameni mai educati si institutii mai serioase. In rest, Centenarul a fost prilej de dirijare orientata de fonduri, folosindu-se ca in orice stat dominat de coruptie idei rastalmacite despre patrie si eroi.

Langa gara Campina au fost amplasate la 1 Decembrie 2018  un sir de sculpturi din lemn reprezentand regi sau domnitori ai istoriei noastre. Sculpturile au fost realizate cu drujba de catre un artist local. Toate sculpturile au fost platite de primarul din Poiana Campina, din banii sai, un primar despre care majoritatea locuitorilor au o parere foarte buna.

Am reusit sa trec si eu dupa o jumatate de an, pe langa acele sculpturi.

Inaugurarea acestora, zona se numeste de atunci „Aleea Domnitorilor”, a fost una mai deosebita. Concomitent, intr-o localitate din Republica Moldova, infratita cu Poiana Campina, se intampla acelasi lucru. Acolo era prezent primarul din Poiana Campina iar la Poiana a ramas viceprimarul.

Chestia aceasta mi s-a parut foarte frumoasa. In rest, sculpturile nu-mi plac de niciun fel. In 10-15 ani sunt putrezite. Oricum, sa spun si eu, „macar au facut ceva”, nu?!

Mda, mesajul de Centenar a fost unul mult superior nivelului educational al liderilor actuali. Era vorba de cum iti amintesti de eroii care au realizat Marea Unire si ce trimiti in viitor… astfel incat sa reziste inca 100 de ani. Uitati-va la monumentele de acum 100 de ani, uitati-va cum au strabatut timpul pana azi. Cine mai face in zilele noastre asa ceva???

La aceste sculpturi din lemn s-a muncit evident mult. O fi arta, o fi nimic, o fi ceva, nu stiu. Ceea ce pot sa spun este ca… te uiti asa la figurile personajelor si realizezi un lucru: sculptorul este chiar un vizionar, cu voie sau fara voie 🙂 El a transpus in sculpturile sale realitatea zilelor noastre. Te uiti la figurile domnitorilor si iti e clar: sculptorul s-a inspirat din realitatea cotidiana, din oamenii pe care i-a vazut.

La momentul… chiar si actual, astia suntem, atat putem… :))

Ferdinand I

Tristi si obositi

Mirciulica… si tu? Dintr-o „umbra” te-au facut astia un vaiet…

Mi-aminteste de protestul oierilor la Guvern… Bietul de el, a sarbatorit Centenarul in lacrimi 😉

Dap, nu pricep arta….

Traseu cu bicicleta: Campina – fostul penitenciar Doftana – Telega – Melicesti – Crucea Domnitorului – Bisericile din Telega – Urleta – Banesti – fosta Manastire Poiana – Breaza

O noua duminica, o alta excursie cu bicicleta.

Ca pe munti inca e zapada. E frumos si pe zapada dar cand sunt lucruri mai bune de facut, le facem pe acelea.

Urcam bicicletele in vagonul special al unui regio particular si ne dam jos in gara Campina, aproape de ora 9:00 a.m. Stiam, cum vom trece de Posada, este o alta „lume”, din punct de vedere climatic.

Urcam in Campina pe str. Pictor Grigorescu, trecem de Fibec, continuam pe langa „Moara”, coboram si trecem podul peste raul Doftana. Lasam Brebu in stanga si o luam drept inainte. Urcam putin si ma razgandesc…. uitasem de fostul penitenciar Doftana.

Oprire intai intr-un loc istoric:

Locul unde Nicolae Balcescu a adunat oameni incercand sa-i determine sa se rascoale.

Detinutii s-au incuiat pe dinauntru si au aruncat cheia 🙂 In timp ce schimbam glume proaste, a venit un domn si ne-a deschis ca sa pozam in curte. Nu ne-a lasat sa intram peste tot, doar pana la intrare…

Multumim si plecam.

In centrul comunei Telega ne oprim la o cafea si la niste mici cumparaturi. Aflam ca „drumetia nu are varsta, ca inchid magazinul si o sa plec si eu…”. Cafeaua… buna!

Anghel Saligny

Multe case vechi prin sate stau sa cada…

De asemenea, multi localnici au prin curti astfel de bolovani, trovanti, de diferite dimensiuni.

Continuam spre satul Melicesti, la Crucea Domnitorului, principalul obiectiv al excursiei de astazi…

De aici, incepe urcusul…

O vila cu farfurii superbe

Parleaz

Lasam asfaltul si urmam drumul de pamant… E ceva de urcat…

Unii au zis ca merge si cu masina de teren, parerea mea este ca nu are rost. Sunt noroaie, gropi, drumul e ingust…

Melicesti este un sat mic cu constructii situate in locuri in care este dificil de urcat cu piciorul… deci, cat au carat de materiale sa-si ridice casele, este alta poveste. Se mai remarca linistea totala…

Satul Pietriceaua

O batranica pleca dupa lemne in padure si se „agata” de noi de teama unor caini de la un fel de stana aflata langa drum. Imi povesteste tot felul… Aproape de monument, ea se duce la ale ei, noi la ale noastre.

Crucea Domnitorului…

Poate stiti ca aici s-a oprit domnitorul Carol in 1866. Unii spun ca aici calul lui nu stiu ce a patit, s-a interpretat ca e de rau augur si asa s-a luat decizia sa nu se construiasca viitorul castel (Peles) prin aceste locuri 🙂 Istoria aceasta este pe multe site-uri si din punctul meu de vedere… cred ca trebuie mai bine cercetata. Piatra de temelie la Peles s-a pus prin august 1875, deci lui Carol i-a luat cam un deceniu ca sa-si gaseasca loc de castel? 🙂 Povestea poate fi alta… o fi trecut omul pe acolo…

Crucea monument de la Melicesti

Monumentul a fost ridicat in anul 1866, sculptor fiind Paul Focseneanu.

Probabil a avut ceva metalic in centru

Monumentul are mai multe inscriptii, una dintre acestea fiind:

„Această sacră Cruce s–a ridicat spre menirea fericitei călătorii a Măriei sale Domnului Românilor Carol I, Principe de Hohenzollern, prin acestu județu Prahova și a trecerii înălțimei sale peste acestu piscu de la Milicești în anul 1866 mergând de la Telega”.

Si in soclu a avut ceva incastrat, vreo placa de marmura, vreun basorelief distruse de comunisti…

Adaugat dupa Revolutie, presupun.

Acolo este Crucea Domnitorului, pe dealul Macesu la circa 814 m altitudine, cu vedere spre muntii Bucegi, Baiului, Grohotis.

Pornim GPS-ul pentru ca alegem alt drum de coborare…. Il ratam sigur fara GPS, adica ocoleam vreo 2 km.

Drumul de coborare

Dupa cateva curbe dam de un noroi cumplit 🙂 In momentul in care ne oprisem sa vedem cum facem, dintr-o livada apare o zana de fata cu doi catelusi si ne arata o poteca printre niste livezi. Aceasta intersecta mai jos drumul, chiar aproape de asfalt.

A trebuit sa fiu foarte atent la „poteca”, in fapt o mica dara prin iarba 🙂 Daca nu traiesti prin astfel de locuri, nu vezi o astfel de poteca indiferent cat te straduiesti. Tot peisajul pare la fel. In mod sigur nu o nimeream dar, ca sa nu ne ia fata de tantalai de oras, m-am dus inainte. Asta pentru ca ne-a zis ea ca este o poteca pe acolo, ca de 100 de ori daca treceam, noi nu am fi vazut-o din drum. I-am multumit si am intrat prin livezi…

Am iesit la asfalt si am zis sa vad si biserica satului:

Biserica din Melicesti

Monumentul Eroilor aflat la o curba.

Apoi a urmat o coborare lunga si frumoasa pana in centrul comunei Telega. Aici, am luat bisericile la rand…

La prima biserica, hram – Sf. Voievozi.

Deci aceasta e prima biserica, in cele 3 poze. Mai departe, erau o biserica noua pe stanga si alta veche intr-un cimitir pe dreapta.

Am mers la cea veche…

De aici, cuprindeam toate cele 3 biserici

Biserica din cimitir, care este in paragina si, in mod sigur, e cea mai veche biserica a comunei. Hram – Buna Vestire.

Interiorul este degradat, cu tavan ce sta sa cada… Prima mentiune ar fi din anul 1858 cand o rezideste cineva, asa ca e mult mai veche de 1858.

Plecam spre satul Mislea ce apartine de comuna Scorteni… numai ca, mai intalnim tot in Telega o a patra biserica:

Hram Sf. Nicolae sau

Biserica Telega Vale

Se termina si comuna aceasta si intram in Scorteni:

Dreapta spre Urleta

Bisericuta de la Urleta. Langa ea este o alta mult mai impozanta.

Pisania la biserica mare

Istoric…

Biserica mare a fost sfintita in anul 1980, fiind prezent printre consilierii patriarhali si un preot pe nume Vasile Bria. In comuna Telega am vazut o strada cu acest nume. Iar intr-unul din cimitire era un monument in paragina, pe care  o vaduva scria despre sotul ei, sergentul Vasile Bria cazut in luptele din toamna lui 1916 in zona Campulung. Tot pe monument mai era trecut un anume Gheorghe Bria decedat in anul 1914. Ramane de verificat daca este vreo legatura sau doar o coincidenta de nume…

Am pozat si o reproducere de pe acel monument:

Reprezentarea sergentului Vasile Bria

Din Urleta pornim spre Banesti, trecem vechiul pod de legatura cu Campina…

Podul este construit pe vremea lui Cuza. Incet, apele Doftanei il vor prabusi…

Prin Campina, o luam pe stradute ce trec si pe langa capela Hernea:

Un alt monument aflat in ruina.

Urmatorul nostru obiectiv era fosta manastire Poiana din Poiana Campina:

Pisania a fost transcrisa si de Nicolae Iorga.

Fosta manastire pastreaza si astazi imprejmuirea din caramida si piatra.

Luam directia Breaza prin Podul Vadului… pentru a ne opri la o pizzerie ceva. Ma gandeam la o tochitura sau peste 🙂 La ora 15 eram in restaurantul Havana… fost Temperanta, al generalului Ion Manolescu cel care a ridicat cunoscuta cruce monumentala (Micul Caraiman) de pe dealul Gurga – Breaza.

Pentru ca aveam tren la ora 16, zicem sa luam ceva rapid, cafele, bere fara alcool, suc, ce a vrut fiecare, pizza etc. Restaurantul acesta ar fi foarte cunoscut… ce pot sa spun este ca pe o scara de la 1 la 5, ii dai un 3.

Ajungem la gara, luam biletele, vine trenul si gata povestea. La ora 17 coboram la Busteni…

Timpi: aprox. ora 9:00 – Campina, 10:45 – Crucea Domnitorului, 12:45 – biserica Urleta, 13:55 – fosta manastire Poiana.

Lungime: circa 45 km.

Ar trebui sa spun ca aceste trasee nu le fac doar pentru plimbare, sport etc…ci sunt niste excursii de documentare/cercetare. Informatiile din acestea imi trebuiesc pentru o lucrare de profil, nu are treaba cu cartile mele, e altceva. Aproape ca stiu pe de rost harta cu drumurile judetene si comunale din Prahova. Desi, excursiile sunt prezentate la modul simplist, in spate sta totusi o organizare si sunt solutii pentru cam toate scenariile. Nu e nimic de genul, ne suim in tren si vedem pe acolo ce si cum! Tocmai de aceea, nu organizez ture cu biciclete. Pentru ca nu merg sa vad asfaltul si masini, sa bifez mersul pe sosea. Merg cu persoane care stiu ca pot face un traseu sau altul. Absolut toate deciziile, de la popasuri la obiective, se iau numai de mine. Intrucat, eu merg cu diverse scopuri, ma opresc pentru poze, luat coordonate GPS etc… si ca altii sa nu stea dupa mine, ii trimit inainte la un punct stabilit si usor de recunoscut, unde ne vom intalni ulterior. Cand respecti reguli, oameni si proceduri, lucrurile ies cum trebuie. Deci, mergem mai multi, dar ei merg cu mine si asta nu e deloc o dovada de superioritate, vreo aroganta ca stiu eu mai bine. Cine merge, stie ca este in siguranta cu mine, ca vedem chestii, ca mai e si adrenalina… si e perfect pentru toata lumea.

Pagini de turism cultural: Expozitia „Nostalgii de Comarnic” – Muzeul din Posada, Expozitia „Regina Soldat” – Castelul Pelisor, Crucea de la 1864 si Moara din Campina, Muzeul „Casa Domneasca” si Biserica din Brebu, Castelul Stirbei de la Voila

A vorbi despre cultura intr-o tara in care rapid se instaleaza ignoranta incepe sa devina o ciudatenie. Din fericire, mai sunt oameni rationali in tara asta care umplu golul dintre generatii, care mai si construiesc sau promoveaza calitate, educatie, lucruri care trebuie sa ramana. M-as opri la un singur exemplu… asa, de inceput. De la Brasov si pana la Campina sunt cam 80 de km si localitati nu stiu cate, in special cele din Valea Superioara a Prahovei. Constatari:

  • exista o singura librarie pe aceasta intindere, una doar, la Sinaia in centru: libraria Flower Power a d-lui Codrut Radi, cunoscut om de cultura.
  • nu exista niciun muzeu, nici la Predeal si nici la Azuga.
  • desi toate statiunile din Valea Superioara a Prahovei au partii de schi si o istorie bogata, nu exista in niciuna un muzeu al sporturilor de iarna. Tot la Sinaia mai gasesti cate ceva, in Muzeul Orasului. Un muzeu care va ramane probabil cea mai mare realizare culturala de dupa Revolutie intamplata in Valea Prahovei.

Ar trebui sa sar un pic la municipiul Ploiesti. Un oras cu o sumedenie de muzee, mult mai multe ca in Brasov, nesemnalizate in vreun fel. Primaria Ploiesti nu considera necesar acest lucru.

Unde nu exista un muzeu, o casa de cultura, o asociatie de profesori, scriitori etc, nu exista nici evenimente culturale, nu exista actiuni identitare ale comunitatilor, exceptand sarbatorile orasului care sunt cu totul altceva. Vestea buna vine de la Predeal, unde s-a semnat un contract de finantare pentru renovarea si transformarea scolii vechi in muzeu.

Ne intoarcem la d-l Codrut Radi, autor de carti de poezii si nu numai, pentru a semnala expozitia de grafica a acestuia, intitulata „Nostalgii de Comarnic”, gazduita de Muzeul Cinegetic al Carpatilor din Posada, oras Comarnic. Am vazut cateva lucrari pe Facebook si va trebui sa ajung si eu sa le vad si real:

O alta expozitie interesanta poate fi vizitata gratuit la Castelul Pelisor din Sinaia. In aceasta perioada, Castelul Peles este inchis pentru curatenie si asa va fi toata luna noiembrie. Expozitia o evoca pe Regina Maria, supranumita „Regina Soldat”, cu referire la implicarea acesteia in prima conflagratie mondiala. Imaginile o arata alaturi de generalul Berthelot, de generalul Averescu, alaturi de copiii ei, gustand din supa soldatilor, alaturi de generalul Eremia Grigorescu… un tablou este de 2 ori, in apropierea altor 6-7 nu ai voie sa ajungi 🙂 Evident nu are nimeni ce sa-ti explice si daca nu cunosti cate ceva despre Primul Razboi Mondial, personaje militare, nu are rost sa mergi pana acolo, ca nu are cine sa-ti explice vreun detaliu. Nici daca ar sti, ghizii locului nu ar avea cum sa o faca. Fiind inchis Castelul Peles, Pelisorul devine rapid plin de vizitatori…

Constat insa ca marea majoritate a actiunilor culturale ce se realizeaza in Valea Superioara a Prahovei, glorificand istoria, inaintasii, nu au substanta si nu reusesc sa mobilizeze publicul. Sunt simple clipe de care isi mai amintesc unii, altii pe moment si atat. Vom intampina Centenarul Marii Unirii, vom avea un intreg an 2018, in care nu stiu cine si daca va reusi sa construiasca un eveniment aniversar, adecvat momentului, cu puterea de a ramane atat in constiintele celor de azi cat si in viitor. Mi-e teama ca vor fi niste simple „parade culturale”, niste nimicuri…

Ajunge si in Campina, la o cruce monumentala din anul 1864, din vremea lui Alexandru Ioan Cuza. Nu prea se mai vede ce scrie pe ea:

Este situata pe str. Ecaterina Teodoroiu, oricine o poate vedea din microbuzele Sinaia-Ploiesti. Acestea trec chiar pe langa ea.

Putin mai departe, pe Calea Doftanei, intalnim si o moara veche, evident nici ea intr-o stare prea buna. Pentru ca, nu-i asa, ce e vechi nu mai intereseaza.

La numai cativa kilometri gasim Muzeul si Biserica din Brebu. Calugaritele locuiesc la circa 500 m de biserica monumentala… nu stii ce sa admiri mai intai prin vechea curte. Insa, inainte de toate trebuie vizitat Muzeul „Casa Domneasca” unde d-l muzeograf Razvan Radu tine veritabile lectii de istorie si de cultura generala. Pretul biletului, 8 lei, e chiar nesemnificativ.

Imaginea e de prin luna august, nu din acest week-end. Mi s-a parut mai buna imaginea aceasta cu Muzeul.

Iesind din muzeu si observand o mireasa. Asta a fost duminica.

Vizitatori prin curte

Cruce cu semiluna pe biserica

Natura acopera totul in timp.

Incercand sa vad daca biserica este deschisa, intai am fost la muzeu, am dat peste… d-l Madalin Focsa de la Centrul National de Informare Turistica din Campina si peste celebrul domn de pe Facebook, „Arhiva de Geografie”, cel cu excursiile acelea faine prin tara. Obiectivul lor urmator era Castelul Stirbei din cartierul Voila al Campinei, azi spital de psihiatrie. Uite cum ne intalniram noi asa… Si inca mai credem ca viata nu este un scenariu cu episoade programate 🙂

Concluzionand ca doar in calitate de pacient as putea ajunge acolo si atunci in mod sigur ultimul lucru ar fi sa fac poze… am mers cu ei. Nu in ideea de a ramane.

Castelul astazi. Acesta a fost ridicat de Dimitrie Barbu Stirbei, un personaj care se implica in tot felul de opere sociale.

Il vedem pe printul Stirbei in poza de mai sus, este personajul central cu haina neagra dintre persoane imbracate in alb.

In fata acestui castel am ascultat de la d-l Madalin o noua lectie de istorie:

Cam asa arata castelul pe la inceputuri. El a fost distrus in mare parte intr-un incendiu in perioada comunista.

Imagine existenta in castel la momentul vizitei noastre.

Din Grigorescu

Din 2001, de E. Mandrutu

Aici se intalnesc cadrele medicale si diferiti specialisti.

Martorul 🙂 Doar eu l-am vazut (..sunet de tobe)

Apoi, am iesit afara sa vedem si sa intram in biserica spitalului, o ctitorie de cativa ani a unui om de afaceri campinean, foarte atasat de oras:

Un copac secular…

Este pictata doar zona altarului

Intrebat fiind ce hram o avea biserica, m-am trezit vorbind ca „Sfintii rataciti” sau Sf. Pantelimon ca el era un fel de tamaduitor. Glume proaste ca de obicei 🙂 De la inceput ni s-a atras atentia sa nu pozam pacienti, era si normal, numai ca eu i-am facut niste poze d-lui Madalin si tot incercam sa-i zic asta. El: Si? Eu: Pai, parca nu era voie 🙂 Bine, ca ne stim de ceva vreme si nu s-a suparat. Dar fiind si altcineva pe receptie, m-am trezit atentionat un pic asa: „Bag seama ca tu te cam simti in largul tau pe aici!” 🙂 Am zis ca mor de ras cand am auzit… buna asta! 🙂

Case vechi, peisaje, focul de tabara de la Poiana Secuilor

Fiind atatea evenimente in Valea Prahovei, nu stii unde sa mergi mai intai 🙂

Casa veche la Comarnic

In Podul lui Neag

Privind peste Comarnic spre Campina

Biserica Sf. Nicolae – Comarnic, cartier Vatra Satului

Casa veche de mai bine de 100 de ani, casa traditionala munteneasca

Cei trecuti pe cruce, au ridicat intr-un cartier mai multe astfel de cruci

Casa veche

Inca o casa veche… inchisa, in paragina. Am vazut si case vechi restaurate.

Aici e la Poiana Secuilor, sambata seara. Pozele cu casele si peisajele sunt din alte zile…

Au fost 2 concerte… unul tinut de un tip de-al locului, in sensul ca toata vara a incantat turistii ajunsi aici. Il cheama Titus. Al doilea concert a fost al lui Adrian Sarmasan. Pe la ora 20 a inceput si s-a terminat aproape la ora 23. Cei doi au si niste CD-uri cu piesele lor, ce se pot cumpara de la cabana.

S-a cantat frumos, publicul dansa si canta alaturi de interpreti. Faina treaba cu aceste concerte la chitara in mijlocul naturii. Astia aveau tot felul de cantece faine, dar nu ma intrebati care, ca nu am retinut decat versuri si unele refrene, preocupat de ironii si de glume proaste… cu o ureche ascultam muzica si cu alta ce vorbeam la masa noastra.

Cum era ceva, hop si eu sa dau cu bata in balta. Ca la mare inota un prieten si cand se uita la un moment dat, vede in jurul lui numai femei frumoase fara sutiene si eu ca e evident ca nu putea iesi din apa… Ca acela care este cabanier la Poiana Secuilor a plecat din public sa scrie o reclamatie impotriva celor de la releul de pe Postavaru, ca aia au ascultat concerte de la el toata vara si nu au platit nimic… mai sa fiu crezut :)) Numai glume si idei proaste, ba sa fi pus spray in foc inainte de a-l aprinde, ba niste scanduri din gard sa mai arda focul… ba radeam sa incurajez copiii care fugeau pe acolo si-si necajeau parintii 🙂

Pana a venit o vulpe…

Ii faceam eu o poza mai buna dar s-au napustit mesenii spre ea si o fugareau de colo-colo, pentru poze, sa se mire…

Inspirati, am luat cu noi si niste geci, ca deja la munte e toamna. Dupa 15 august a venit un val de frig si gata, s-a dus vara, nu s-a mai incalzit decat ziua. Seara si dimineata e toamna.

Masina o lasasem mai sus, la cabana Trei Brazi, ca sa venim fain pe jos, prin noapte si sa evitam totodata si gropile pana la Poiana Secuilor. Pana am plecat, pana am ajuns acasa, pana am mancat ceva… s-a facut foarte tarziu. Prin urmare, cum aveam niste pauze la somn, am dormit bustean pana la ora 9 dimineata. Motiv pentru care am ratat excursia la Gherghita, fost targ medieval de mare importanta. S-au dus altii, eu am ramas cu rasul si somnul 🙂

Macar mi-am amintit de o melodie cu o luna in cascade. Asta pentru ca nu mi s-a parut faina.

Dar nu a fost o problema, ca mereu am ce face…

Mai multe localitati: Comarnic, Campina, Breaza si un pic din Plaiul Talei

Pe pariu, ca pe acolo a venit armata maghiara in 1330 🙂

Asa ca am pozat albia raului Prahova si tot felul de prostii, oase, lemne… care ar alcatui un articol separat daca nu as avea atatea, mai urgente de postat.

Traseu de mountain-bike: Busteni – Posada – Valea Doftanei – Barajul Paltinu – Complexul arhitectural medieval de la Brebu – Campina – Manastirea Poiana

O excursie pe doua roti intamplata luna aceasta. Fiind foarte ocupat nu am timp sa le postez in ordinea intamplarilor. Totusi, azi un pic, maine la fel, pana le adun aici pe toate 🙂

Oricum, tura aceasta a fost inainte de aceea pe Transfagarasan. Ca de obicei, o astfel de tura nu este un galop, o bifare de traseu ci o deplasare catre anumite obiective… pe doua roti.

Am zis sa trecem muntii Baiului si sa iesim in Valea Doftanei, sa ajungem pe la barajul de la Paltinu, apoi Brebu-Campina. Este impropriu zis sa trecem muntii, pentru ca nu avea rost sa impingem la biciclete, neavand toti aplecare sau pregatire pentru asa ceva.

Un traseu care sa ajunga in Valea Doftanei, care sa nu urce muntii dar sa-i traverseze totusi, imaginasem eu mai demult. Gasisem niste rute frumoase cu alte ocazii chiar daca unii prieteni zic si acum, ca nu ai cum sa nu urci serios pentru a ajunge in Valea Doftanei. Ei bine, ai! 🙂

Suim biciclete in trenul de 7 dimineata, al CFR-ului, la sugestia mea, ca sa nu ne obosim pana la Posada. Trenurile Regiotrans nu opresc in gara din Posada. Coboram la gara… si pe poteci batatorite, printr-o padure linistita, locul in care se retragea Martha Bibescu uneori, continuam spre pasunile celor din localitatea Secaria.

Nici nu simtim cum am ajuns aici. Dupa poze, ne suim iar pe biciclete si ii dam la vale spre Secaria. Inainte de aceasta, am zis ca ne vom opri la prima intersectie, unde este si o troita. La viteza mea am ramas ultimul, pentru ca ma uit mereu peste tot si ma opresc imediat ce mi se pare interesant. Astfel ca, daca as fi primul, as incurca pe toti cei din spate. Pentru mine o excursie pe bicicleta poate avea si 150 de km, cati ori fi, important este sa ma opresc eu de cate ori cred, nu sa circul setat cu ochii la borne kilometrice si la ceas.

Ramas in urma, apuc sa vad cum prietenul din fata face un salt spectaculos traversand o groapa adanca. Viteza mea mi-a permis sa o ocolesc, el mai bun in bicicleala… nici macar nu a cazut. Totusi, ne-am oprit sa vedem daca sunt avarii. Ne gandeam ca uite, gata excursia. Ma mai uit la adancimea gropii, la panta si imi zic ca a doua oara cat de bun ai fi, nu mai iesi din asemenea groapa. Stabilim ca nu trebuie sa ne rupem bicicletele sau oasele si o luam domol pe langa ele.

Venea un urcus de circa 200 metri care ne scotea intr-o frumoasa curba de nivel. Ne urcam pe biciclete si lasam Secaria intr-o parte, depasind-o cat mai aproape de partea de sus a bazinului hidrografic. Ajungem iar la o intersectie, vedem un drum ce coboara, desfundat, incat doar cu tancul intri pe acolo si dupa 100 m ne intoarcem, convins eu ca nu e bine. Revenim la intersectie, de unde mai pleca o poteca si convins ca am dreptate, pornim prin padure. Cand stiu ca am dreptate…

O luam cand pe bicicleta, cand pe langa, chiar daca era coborare. Denivelarile erau impozante, mai erau si mici mlastini. Tinem totusi poteca si din intersectia de mai sus, ajungem in 15 minute la drumul forestier de mult mai jos. Nu inainte de a vedea cum perpendicular cu noi alearga niste ciobanesti prin poienile invecinate padurii pe care o traversam. Ma opresc sa-i rezolv, fiind specialitatea mea chestia asta, numai ca saracutii de ei, nu erau din specia aceea dusmanoasa ci pur si simplu, le era foame. Le dam ceva si plecam.

Mai jos aceeasi figura cu o matahala de caine. Numai ca eram singur, ramas in urma. Las bicicleta, bolovaneala maxima, sarit gardul si fugit dupa el prin poiana. Acesta este farmecul 🙂 Cum vine cainele viteaz, obisnuit sa fuga lumea de el,  sa-i dai vreo 7-8 bolovani pe spinare si apoi sa-l alergi de unde a venit :)) Sa fugi dupa el, zbierand dupa el. E maxim cand ii vezi cum fug cu urechile pe spate. Rad si acum cand imi amintesc ;))

De altfel, ieri, coboram pe jos spre cartierul Podul Vartos al Comarnicului si eram la o intersectie, undeva sus, la marginea cartierului. In loc sa cobor, zic sa merg putin si in stanga, sa vad cum se vede, ce e pe acolo. Dupa curba venea o casa cam in paragina. Pe drum in schimb, dormea o haita de caini, mai mult de cinci. Pai daca fugi, poti scapa de asa ceva? Prin locuri izolate ca acesta? Nu! Asa ca, in timp ce ei se repezeau latrand, m-am dus si eu spre ei, injurandu-i si facand aceeasi galagie, bolovanindu-i. Cand au inceput sa guite, ca bolovanii mai si dor, nu mai nimereau gaurile prin garduri. Eu dupa ei. Am rupt un par dintr-un gard si dupa ei prin curtea parasita a casei. Au fugit cat erau ei de mari si de multi. Am ras pana aproape de DN 1. Am la mine si spray cu piper, chiar si cate o petarda uneori, dar raman ca solutii alternative. Eu sunt cu protectia omului in primul rand, nu ma duc undeva ca sa vin accidentat sau muscat de caini. Vorbim de protectia animalelor pana la momentul in care ataca omul. Apoi trebuie sa fie chestie de Protan 🙂

Iesim la drum si mergem ca oamenii si noi 🙂 Din niste curti, ne striga niste cetateni. Ne oprim si ne uitam. Cu toate ca era duminica si mare sarbatoare, Schimbarea la Fata, oamenii aceia coseau. Mi-au venit in cap vorbele lui Ion Gavrila Ogoranu, legendarul luptator anticomunist din muntii Fagaras, citat aproximativ: „Ramane apoi marea masa a trudnicilor a caror viata se reduce la munca si hrana, a caror constiinta nu se ridica mai sus de marginea farfuriei de mancare”. Intai le e foame si totul se rezuma la stomac.

Ne-au intrebat de unde venim si au fost extrem de mirati. Amabili oamenii, ca omul simplu este adesea politicos. Plus ca de cate ori am fost prin zonele acelea, oamenii saluta, dau buna ziua. Scria un om de munte ca a dat si el buna ziua la oamenii observati intre Piatra Arsa si Babele, pe Bucegi, si multi se uitau ciudat la el. Acestia credeau ca ii cunoaste de undeva si incercau sa-si aduca aminte. Mi s-a parut antologic 🙂

Vedem albia Doftanei:

Si iesim aici:

Asta era pe dreapta cum coboram noi. Inainte se mergea la Paltinu si Campina, in stanga se intra in satul Traisteni. O luam inainte spre lacul de acumulare.

O cruce care aminteste de un accident in zona lacului, unde au murit vreo 20 de oameni sau chiar mai multi. Am zis sa caut acasa, dar am uitat.

Gestionarul lacului

Lacul e frumos si comparativ cu cat am inconjurat Vidraru… chiar este un mizilic.

O multime de poteci sau drumuri, coboara de la asfalt pana la marginea lacului. In multe locuri, in acele cadre de vis, stateau zeci de oameni cu corturile. Foarte frumos.

Neaparat trebuie sa incercam si noi figura asta.

Ne-am oprit la o terasa asezata strategic, peste drum de o suprafata pe care stateau altii cu corturi si rulote. Dupa cum se vede, lizierele de mai jos aveau si acestea corturi. In spatele nostru, erau si mai multe.

La terasa mancam ceva, apoi niste sucuri, dulciuri, mai stam sa privim oamenii, natura. Se impune constatarea ca in tara, a luat un mare avant miscarea in aer liber. Oamenii alearga, folosesc biciclete, se dau pe ape, pun corturi, merg cu rulotele. Din pacate, toate acestea sunt umbrite de faptul ca in urma multora raman gunoaie. E bine ca multi oameni renunta la comoditatea masinii, a asfaltului si raman prin natura. Ce daca fac focul si iau lemne din padure? E perfect, e a tuturor 🙂

Si in zona Paltinu am vazut libertate, fiecare face ce doreste si nimeni nu incurca pe altul. Cei care merg cu corturile sunt mult mai civilizati decat aceia cu masini de fitze cu volumul manelelor la maxim.

Vazand o pancarta cu camping, intreb si eu cate costa. Nu costa! Masini pe acest drum fara numar 🙂

O alta concluzie este ca poti avea coloana de masini in acelasi timp si pe Valea Prahovei, si in Brasov, Constanta, la Plaiul Foii, la Balea Lac etc. Explicatia este simpla, avem milioane de masini 🙂 Cred ca sunt peste 5 milioane 🙂 Ceausescu nu a facut autostrazi ca nu erau masini atat de multe, nu era necesar.

Ajungem si pe baraj:

Pe orice baraj am fost, am auzit macar o data pe cineva, ca aoleu daca se rupe barajul ce se va intampla 🙂 In special, astia speriati de comunisti cu tot felul de fantasme, se lamenteaza in asemenea mod. Si daca se rupe barajul, muriti si asta e! 🙂

Datele tehnice ale barajului

Si am pornit spre Brebu:

Evident oprire pentru vizita si foto 🙂

La o intersectie, trecem un pod si vreo 800 metri urcam pana pe terasa pe care se gaseste comuna Brebu. Din Brebu, o comuna frumoasa, cu oameni harnici, privim pe malul celalalt al Doftanei si vedem o sosea, un varf, si planificam si pe acolo o excursie pe viitor:

O ruta spre Sotrile si sa iesim poate spre Cornu sau Nistoresti

Lacul Brebu. In dreapta este parcul si manastirea veche.

Ctitoria lui Matei Basarab de la Brebu

Muzeul „Casa Domneasca”, aproape au vopsit toata sindrila. Acolo il gasim pe d-l Razvan Radu, un excelent muzeograf. Curand, biserica si vecinatatile sale vor fi integrate intr-un asezamant monahal cum a fost de la inceputuri. Probabil, muzeul va functiona pe mai departe sub sigla Muzeului Judetean de Istorie. Oricum, mai rau nu are cum sa fie.

Trebuie ca acest loc sa prinda viata, sa se faca slujbe de mai multe ori pe zi… pare cam parasit.

Din pacate, la bisericile noi am vazut ca nu se mai aseaza pisanii.

Matei Basarab

Aspect din vechiul zid

Tunul Manastirii

Dupa vizita, gasim o cofetarie si ne oprim afara, la o masa:

In cofetarie

Stam ce stam, era foarte cald, mai cumparam niste suc, apa si pornim spre Campina, care se zarea pe o alta inaltime. Tot acolo se vedea si o alta biserica, un drum…

Cine stie de cand nu mai trece trenul pe acel pod. In rest, imprejurimile erau pline de oameni venit la gratare.

Urcam vreo 10 minute si ajungem in Campina, pe care o traversam fara oprire pana dincolo de oras, la intersectia drumului cu Poiana Campina si Bobolia, deci aproape de gara, in zona stadionului. Ne uitam la ceas, si mai era timp pana la tren, motiv pentru care urcam la o alta manastire cu aspect de cetate, mai bine zis fosta manastire Poiana.

Aceasta a fost inceputa de Toma Cantacuzino in 1690 si terminata 20 de ani mai tarziu.

Intrarea in manastire

Turnul clopotnitei

Biserica fostei manastiri, hramul este Adormirea Maicii Domnului

Aici se mentioneaza de cate ori s-a reparat total aceasta biserica.

Pisania care aminteste de ctitorul Toma Cantacuzino, spatar care pana la urma a fugit la rusi si acolo a si murit.

Mergand prin cimitir sa mai vedem ce ne-a mai scapat… 🙂 Am mai fost pe aici de cateva ori. Un mormant mic, cu o cruce aidoma apropiat de zid, stingher as putea spune, mi-a atras atentia.

Nu era niciun nume trecut pe cruce. Imaginea este a unei femei soldat… cine stie ce poveste o avea. Am zis sa-l intreb pe preotul de aici, cand il mai vad, ca dansul este din Busteni.

Dupa vreo 40 de minute, am coborat spre gara, asteptand trenul spre casa. De pe peron, nu am ratat imaginea ceasului Paul Garnier, cu care au fost infrumusetate multe gari in perioada interbelica.

Evident nu mai functioneaza, dar este bine ca se pastreaza si asa, ca decor, ca amintire.

Dezbaterea no.22: Unde a fost Vama Prahovei?

Valea Superioara a Prahovei este astazi una dintre cele mai importante destinatii turistice ale tarii. In special, pentru cadrul natural, unitati turistice, partii si cateva obiective aparute mai ales dupa 1880. Pe scurt, sa vedem cateva repere:

  • sunt descoperite la Sinaia, in anul 1890, topoare din epoca bronzului, adica de acum 3800 ani. Clar locuia cineva pe aici sau macar tranzita zona. Pe acestea, pozate, le-ati vazut unii dintre dvs. in cartea „Predealul prin ochii tai”.
  • In 1358, Ludovic cel Mare, al Ungariei, mentioneaza un drum comercial pe Valea Prahovei. Acest drum nu era la acea data prea important. Era insa o ruta comerciala.
  • Foarte multi istorici si cercetatori atesta o vama pe drumul comercial al Prahovei in vremea lui Dan al II-lea, la 1422. Cercetand si eu, am descoperit un hrisov al lui Mircea cel Batran ce atesta o vama pe raul Prahova… exact in anul 1400.
  • La 1453 este atestat schitul Sf. Ana de la poalele stancilor cu acelasi nume.
  • Dupa 1500 apar localitati de tipul catunelor initial: Campina, Breaza, Comarnic. Mentionarea acestora in documente nu inseamna ca atunci s-au infiintat. Ele, cu siguranta, aveau ceva vechime. Poate nu mare, dar existau dinainte de 1500.
  • In 1695 se ridica manastirea Sinaia.
  • In 1883 avem castelul Peles.

De la 1400 si pana la Tratatul de la Trianon, 4 iunie 1920, se poate vorbi de o Vama a Prahovei. Asadar, avem 520 de ani de existenta a acestei Vami.

In timpul lui Mircea cel Batran, aceasta vama nu putea fi decat in apropiere de sau la Gherghita. In 1661 si in 1674 se fac primele mentiuni clare ca Vama Prahovei se afla la Campina. Este foarte posibil ca vama la Campina sa fi fost cu mult inainte de acesti ani, dar nu exista marturii.

Sigiliul Vamii de la Campina. Se observa anul 1824. Imaginea a fost realizata de catre reprezentantul Centrului National de Informare Turistica din Breaza, d-l Madalin Focsa, dupa originalul existent la Muzeul National de Istorie a Romaniei. Tot dansul, a publicat in ziarul „Oglinda” din Campina, doua articole:

http://ziaruloglinda.blogspot.ro/2016/10/vama-identitatea-ignorata-campinei.html

http://ziaruloglinda.blogspot.ro/2017/01/vama-campina-primul-motor-de-dezvoltare.html

In anul 1834, dupa unele surse in anul 1840, se muta vama de la Campina la Breaza.

In 1852, domnitorul Barbu Stirbey muta vama de la Breaza la Predeal.

In 1883, Vama Prahovei functiona tot la Predeal, dar in alta cladire, care se mai pastreaza si astazi:

Cladirea vamii

Fosta cladire, astazi

In loc sa avem un muzeu acolo, avem o ruina. Se spune ca Primaria a incercat sa o cumpere, dar pretul ar fi foarte mare.

Bun…

Va intrebati care este subiectul dezbaterii?

Pai, timp de sute de ani am avut Vama Prahovei. Ironia sau prostia, ori nepasarea si timpul, sau cine mai stie ce, fac ca astazi sa avem o singura marturie clara despre pozitia acestei vami. Adica acea cladire de mai sus, din anul 1883. Pana la 1883 noi nu stim unde a fost Vama Prahovei. Nu stim sa aratam pe harta si deci nici in teren, unde au fost sediile vamii, ruinele, fundatiile de-a lungul secolelor. Hai sa zicem ca pana la 1852, pentru ca am identificat fara niciun dubiu unde a fost primul loc de vama din Predeal. Initial, nu a fost acum unde stim ca este cladirea din 1883. Dar sa lasam insa Predealul, pentru ca aici lucrurile sunt clare.

Ei bine, niciun cetatean, nicio institutie, niciun specialist, NIMENI… nu stie unde au fost cu exactitate sediile Vamii Prahovei, pe cand aceasta era la Campina sau la Breaza. Au trecut vreo 180 de ani si nu mai stie NIMENI. La 1800, Vama Prahovei  de la Campina, era in top cum se spune, super vestita si cunoscuta. Azi nu mai stim unde a fost. In ritmul acesta, peste 100 de ani sau chiar mai putin, nu se va mai sti nici de aceasta de la Predeal. Stati doar un pic, sa o cumpere vreun interesat pentru a-si face un hotel sau pensiune si va dispare si aceasta definitiv din peisaj.

Intrebarea este: CUM LOCALIZAM SEDIILE VAMII PRAHOVEI, DIN CAMPINA SI DIN BREAZA?

Istorici, pasionati, arheologi etc. fixeaza prin orasul Campina fosta vama, ba ca este intr-un loc, ba in altul, ba a vazut cineva un zid vechi care nu mai este astazi, deci nu exista nimic sigur. Arheologii de la Muzeul Judetean de Istorie din Ploiesti au facut niste sapaturi, au gasit niste ziduri… dar nu pot spune ca acolo a fost vama pentru ca nu au gasit dovezi,

Am citit si ce spun campinenii, ce spun unele monografii. Chiar daca toti se agata de oras, mie, cum ii zice… ‘filingu’ 🙂 imi spune ca nu are cum sa fie in oras. Am mai impartasit parerea mea si altora si au zis ca nu vad bine lucrurile pentru ca nu am cercetat ca ei. De acord, nu am citit si nu m-am documentat ca ei. Insa:

  • Vama Prahovei vine de la numele raului Prahova. Drumurile comerciale au insotit intotdeauna cursurile de apa. Logic!
  • Ca vama a fost la Campina sau la Breaza, nu schimba cine stie ce realitatea. Vama aceasta nu avea cum sa fie prea departe de cursul raului. Zic eu! 🙂
  • Campina se afla pe o terasa, Breaza la fel. Pana la acestea urci serios. Cum naiba incurajezi comertul, daca pui o vama in varf de deal si nu de-a lungul raului?
  • Unii au zis ca drumul comercial trecea apa Prahovei pe la Comarnic, urca in Breaza, cobora iar la Prahova, o traversa ca sa urce in Campina, de acolo cobora iar la Prahova si iar o traversa ducandu-se spre Banesti-Ploiesti. Eu, negustor, ma gandesc ca daca aveam treaba la Ploiesti sau la Bucuresti, nu ma opream in Campina, o luam pe langa marginea raului Prahova si nu mai urcam nici la Breaza si nici la Campina. Lasam una pe dreapta si alta pe stanga, cum face si actualul DN 1. Dar cica nu, ca drumul era drum. Aici eu cred ca nu e adevarat 🙂
  • Daca Vama Prahovei era in Campina sau in Breaza, cum de niciun locuitor nu stie unde era? Se pastra un toponim, o amintire, arata cineva cu degetul un loc. Nici Primariile nu au habar.
  • In mod cert, cand vama era la Campina, in actualul oras era sediul celor care pazeau frontiera si vama, plus locuri de desfacere. Ceea ce nu inseamna, in opinia mea, ca vama propriu-zisa era in oras. Nu poti obliga negustorii sa-ti urce un deal, daca nu au treaba in acel loc, mi se pare logic.
  • Vama Prahovei, si la Breaza si la Campina, trebuie sa fi fost in zona actuala a caii ferate, in preajma raului Prahova, a DN 1. E logic sa verifici acte si marfuri intr-o zona cat mai accesibila pentru toata lumea. Cat as vrea sa inteleg alte ratiuni, ca vama a fost in orase, nu ma ajuta… 🙂 De ce eu ca sa-mi vizez un pasaport, urc un deal, cand pot sa merg liniar, la vale, fara probleme? Poate as fi dus 3 carute la Bucuresti, de ce sa urc cu ele prin Campina?

Dupa mine, cei de la vama, aveau pe langa raul Prahova o cladire, si acolo luau taxe. Ce confiscau, trimiteau sus in oras, unde aveau spatii de depozitare/desfacere.

Deci, cum gasim sediile Vamii? 🙂

Biserica Sf. Nicolae din cartierul Slobozia-Campina

Tot auzisem de biserica aceasta, de ce face in acel loc preotul Petru Moga care, o vreme, adica in primii ani dupa Revolutie, a slujit si pe la Sinaia. Am mai fost eu aici, dar in urma cu multi ani asa ca nu mai tineam minte mare lucru.

Aici s-au descoperit prin 2008, un schelet si obiecte din Epoca Bronzului.

Am ajuns saptamana trecuta, am admirat pictura, peisajul. La o data viitoare trebuie sa ajung mai de dimineata sa ascult si liturghia… Azi am fost la Manastirea Caraiman, unde a fost invitat un cor magnific… de fapt, timp de mai multe zile aici s-a elaborat continutul cartilor de Religie din scolo, deci la manastire au fost profesori, inspectori, preoti…

Slujba a fost deosebita. Cred ca nu o sa ma dezvat niciodata sa spun pe nume unor lucruri. Cand a inceput decanul Facultatii de Teologie sa vorbeasca… am avut impresia ca omul a confundat catedra de la scoala cu biserica. Vreo jumatate de ora a vorbit intruna… cu vrajmasul care nu stiu cate face si nu trebuie sa ne pacaleasca si sa luam exemplul lui Ioan Gura de Aur… tot asa. De nu le-a sucit pana le-a ametit! I-a trecut in revista toata activitatea acestui sfant… ce mai… un asemenea orator mai rar auzi si vezi. Oamenii nu sunt insa elevi si unii au iesit pe afara. Sincer, mie nu mi-a placut ce spunea, nici tonul folosit, gesturile… adica nu am vazut acea smerenie. La final, in vreo 10 minute a vorbit si parintele staret, al carui glas si ale carui cuvinte nu au cum sa nu te captiveze. A vorbit scurt, frumos si la obiect! Poate altora le-a placut predica decanului, eu raman la ideea ca o o chestie atat de lunga deconecteaza auditoriul.

Poze de la Slobozia-Campina:

dscf6545

dscf6548

dscf6590Biserica veche, construita dupa anul 1800 si Clopotnita

dscf6549

dscf6547Biserica veche nu are pisanie deoarece ctitorul fiind grec, ai nostri, cine stie cand, au dat-o jos.

dscf6550Piatra de rau pe langa biserica. Nu stiu de ce unele pietre sunt puse pe verticala. Asa le-au asezat! Ma gandeam ca trebuie sa fie o explicatie..

dscf6553Cand a fost restaurarea, preotul paroh a lasat piatra originala, din zid, sa se vada… ca un martor istoric.

Intregul complex este extraordinar de bine ingrijit. Enoriasii vin sa stranga frunzele, sa planteze flori, sa coseasca, fac tot felul de treburi, iar la slujbe unii dintre ei vin in costume populare. Este o comunitate unita…

Prin curte sunt mai multe cruci din piatra:

dscf6554

dscf6555

dscf6557

dscf6560

Printre gard am aruncat si o privire spre localitatea Banesti:

dscf6577Biserica din Banesti

dscf6579O cladire ce se vede din DN 1

Acum iar in curtea asezamantului din cartierul Slobozia:

dscf6585Biserica noua si mai incolo biserica veche

dscf6591Casa parohiala

dscf6602Intrarea in biserica noua

dscf6616Pisanie

dscf6606

dscf6607

dscf6613

dscf6614

dscf6608

Si la plecare:

dscf6632O casuta pentru copii, ca aici au teren de joaca superb pentru cei mici… casuta se numeste parca Sf. Vineri 🙂

dscf6634