Prima zi a anului 2018 – Propunere de revenire la o veche denumire: Stadionul „Colonel Ioan Grigoriu” din Predeal

La multi ani! Sa avem cu totii un an si mai bun… 🙂

Fiind Anul Centenarului se cuvine a indrepta niste erori istorice, locale, nascute si promovate in decenii de comunism. Timp de zeci de ani istoria reala a fost ingropata si am invatat o istorie inventata.

M-am gandit ca noul an sa inceapa cu o propunere de H.C.L., inaintata azi pe e-mail, Primariei din Predeal.

In centrul Predealului este un stadion. Acesta se afla in spatele unui sir de cladiri monumentale. Foarte putini mai stiu istoria acelor cladiri si cartea „Predealul prin ochii tai” a adus putina lumina… Adevarul istoric, documentat, a dus la cosul de gunoi, acolo unde le este locul, multe episoade de falsa istorie. Colierele de bronz de la Predeal, ce dateaza de acum vreo 3000 de ani, sunt de fapt, descoperite in cu totul alta localitate, dar tot cu numele de Predeal. Adica Predeal-Sarari de pe Valea Teleajenului. Predealul nu a fost deloc distrus total in Primul Razboi Mondial. Am fost stupefiat cand am auzit ca acei… 1700 de locuitori cat avea Predealul, au murit cu totii in timpul bataliei pentru Predeal din 1916. De fapt, nu toti, au ramas trei persoane, o baba si doi mosi „innebuniti de zgomotul exploziilor miilor de obuze”. Pe acestia, i-au luat germanii si i-au internat la nebuni, unde au si murit :)) E jale mare, ce mai! Acestea sunt cele mai pure fantezii…

Sirul de cladiri monumentale a fost ridicat dupa planurile marelui arhitect Petre Antonescu in anul 1910. Acestea erau destinate functionarilor vamali romani de la Predeal. Dupa disparitia conceptului de „Vama” din zona Predealului, in aceste cladiri se instaleaza Batalionul IV Vanatori de Munte:

Cazarma Batalionului IV Vanatori de Munte

Sirul de cladiri actualmente

In anul 2015, orbiti total si pusi pe luat tot ce se poate lua, reprezentantii Casei Regale au dat statul in judecata, cerand cladirile Batalionului IV Vanatori de Munte, pe care in cererea lor catre instanta le situau in Valea Rasnoavei.  Nu doar ca localizarea era gresita, fiind vorba si de locatii si de batalioane diferite, dar nici acestea din imagine si nici cele din Valea Rasnoavei, nu le-au apartinut vreodata. Dintotdeauna au fost ale ministerelor statului. In acea perioada, asa a vrut Dumnezeu 🙂 , eram bagat prin dosare de arhive si constatasem multe lucruri. Cand am auzit de smecheria asta regala, am luat legatura cu Directia Infrastructura din MApN, cu unitatea vanatorilor de munte, ne-am intalnit de cateva ori si le-am dat orice act care le folosea in instanta. De atunci, nu vreau sa aud de Casa Regala, de smecherii astia cu aerele lor. In fata se dau persoane distinse si in spate, fac orice doar sa adune cat mai mult. Ca e corect sau nu, nu conteaza. E perfect, ca premierul Tudose le-a zis ca daca vor sa pastreze Palatul Elisabeta sa plateaca o chirie, ca au de unde. Daca nu aveau, mai ziceam.

O recapitulatie ce „cade” exact pe „revendicarile” regale. Categoric ca au cerut ceva eronat dar cum nu i-a interesat sa fie corecti, mi-am rezervat dreptul de a nu publica nimic din ce i-ar putea ajuta.

Ne intoarcem la sirul de cladiri, in spatele caruia este astazi stadionul localitatii. Iata o captura de pe o harta din anul 1927:

Unde vedeti „Vanatorii de Munte” pe harta, apare si denumirea de Izvoarele Prahovitei. Adica ale Prahovei. Pana atunci se credea ca Valea Azugii este Prahova Mare.

Vanatorii de munte au captat izvoarele Prahovei si au construit in anul 1928… Un Stadion! Care exista si azi.

Vanatorii de munte erau condusi de o mare personalitate: Colonelul Ioan Grigoriu. Omul a devenit si Primar intre 1938-1944, il vedeti in recapitulatia de mai sus, jos la semnatura.

Colonelul Ioan Grigoriu este cel care a adus Schiul pe meleagurile predelene. El s-a apucat de realizarea partiilor, de scolit militari si localnici. Infiinteaza Clubul Sportiv Predeal, primul club sportiv al orasului, in anul 1926, unde ii vom regasi si pe…fratii Zapada. Acesti localnici cu nume predestinat vor castiga tot felul de titluri si in tara si in afara.

Cel din mijloc este campionul Gheorghe Zapada. A decedat acum cativa ani.

In paralel, alti ofiteri, tot vanatori de munte, infiinteaza Clubul Sportiv „Amicii Predealului”. Ideea este ca schiul la Predeal este in stransa legatura cu vanatorii de munte.

Fratii Zapada au adus Romaniei prima medalie de aur la schi, intr-o competitie internationala.

Colonelul Grigoriu implica activ vanatorii de munte in dezvoltarea localitatii. Asa a aparut Stadionul. Acesta de azi:

Stadionul… si sirul de cladiri construite in anul 1910 si preluate din 1921 de catre Batalionul 4 VM de la functionarii vamali.

Batalionul IV Vanatori de Munte va pleca in Al Doilea Razboi Mondial, pe frontul de Est, si nu se va mai intoarce niciodata la Predeal.

Pe planul de sistematizare din anul 1938 apare stadionul chiar in „curtea” batalionului. Pentru ca era al lor 🙂

Planul e semnat de colonelul Grigoriu, primarul.

Iata si stadionul:

Rascolind printr-un dosar cu lucrari de sistematizare, aflam si cum a fost denumit stadionul 🙂

Stadionul „Colonel Ioan Grigoriu”

Istoricul, probele documentare si, suplimentar, niste titluri de carti in care se vorbeste despre inceputurile schiului la Predeal, indreptatesc aparitia unei Hotarari de Consiliu Local prin care stadionul statiunii sa-si reprimeasca vechea denumirea. Mai ales ca astazi nimeni nu mai stie cine a fost colonelul Ioan Grigoriu.

Nu stim ce s-a intamplat cu colonelul, nu am insistat sa cautam mai departe. Cel mai probabil, a fost aruncat in puscariile comuniste, impartasind soarta nefericita a elitelor romanesti.

Cam asa sta treaba cu istoria in Valea Prahovei. De aceea se si supara cate unii, ca li se darama povestile. Dupa simpozionul de la Predeal dedicat Marii Uniri, ne-au disparut aproape toate cartile de pe piata 🙂 Conexat propunerii pentru acea HCL, sta si semnalizarea corespunzatoare a Izvorului Prahovei. Cum era odinioara! La fel, nu mai stia nimeni unde este, nici cei de la Apa, nimeni. L-am cautat multa vreme, pana l-am gasit… Intreaga demonstratie apare la capitolul „Drumul Monumentelor”, cartea „Predealul prin ochii tai”, paginile 337-339.

Anul 2018 este Anul Centenarului Marii Uniri.

Azi imi spunea cineva foarte frumos: „Gata, e ianuarie, ne uitam luna aceasta la Martha si la George Bibescu” 🙂 Cu cat mai multi ne dam seama de ce au facut unii de pe aici, pentru noi, cei de azi, cu atat cresc sansele de a ne pastra istoria, cultura, identitatea. (Doar barfitorilor, celor care-si pierd viata in tot felul de nimicuri, le pasa de „combinatiile masculine” ale Marthei sau de cele „feminine” ale lui George. Important este ce au lasat ei, ce au facut acestia pentru Romania si generatiile viitoare).

De a duce mai departe ceea ce-i reprezinta, ceea ce ne reprezinta!

Felicitari de inceput de an, Santinelei Marii Uniri din Valea Prahovei, d-lui director Marius Catalin Campeanu, cel care a dat startul actiunilor specifice in Anul Centenarului, un an al bucuriei, al redesteptarii constiintei nationale, al faptelor pentru viitor.

4 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Salut, Adi! Va felicit inca o data pentru enorma munca de documentare depusa, si pentru punerea cap la cap a lucrurilor in cartile pe care le-ati scos. Cartile sunt absolut superbe, sper sa scoateti un alt tiraj pentru cei care nu au apucat sa le ia.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Salut, George. Te salut in primul comentariu de pe acest an. De fapt, este al doilea, fiindca primul este al tau 🙂
      Multumim foarte mult pentru aprecieri si te asigur ca urmatoarea, cartea nr. 4, va fi cam la fel. Zic cam la fel, pentru ca va fi mai buna 🙂 Oricum, aceste carti exprima niste lucruri intamplate la un moment dat, din care am invatat si noi si vor invata si altii. Trebuie sa vedem pe unde mai sunt carti, sa facem o situatie; pe la Sinaia ar trebuie sa mai existe cateva exemplare. Oricum, pe la finalul lunii cred ca ar mai iesi un tiraj… ca stii cum e.

      Apreciază

  2. Alex spune:

    La mulți ani cu sănătate, bucurii și împliniri, alături de cei dragi! Numai bine și realizări frumoase în tot ceea ce ți-ai propus! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    1. Multumesc! La multi ani tie si frumoasei tale familii. Sa va fie bine si sa aveti cat mai multe impliniri. Cu credinta in Dumnezeu cred ca se fac toate! 🙂

      Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.