Frumusetea unui limbaj si intelesurile sale: Dr. Pavel Chirila catre Gabriel Liiceanu

Nu pentru ca este Saptamana Mare postez scrisoarea d-lui dr. Pavel Chirila.

Ci, pentru ca… este atata normalitate, deci adevar, in ce spune. Pe de o parte, este un raspuns ce reprezinta legatura cu Dumnezeu si Biserica Ortodoxa, al unui om normal pentru care intelesurile vietii sunt foarte clare. Pe de alta, il scutura putin pe acest acrobat filozofic, cu fitze de intelectual. Daca ai citit mult nu inseamna ca esti si inteligent, doar culegi de colo ceva, de dincolo altceva, si incepi sa alcatuiesti o filozofie proprie. Cam acesta este stilul acestor „filozofi” post-decembristi, aparuti din neanturile gandirii, si care invata pe altii ca si cum ei le-ar sti pe toate… si universul cu totul, il tin ei ca pe un accesoriu, undeva prin buzunare. Concret, nu au produs niciun impact sau vreo modificare pozitiva prin societate. Isi pierd timpul sustinandu-si teoriile mediocre fara de care ar fi: Nimeni.

b1Bucegii vazuti de pe podul pe sub care trece Prahova, la Floresti.

Nici nu spun ca Biserica a trecut prin timp fara greseala. Dar cand ies astfel de papagali, sa combata ei intelepiunea si intelesurile Bisericii, intai te minunezi ca poate exista atata inversunare si prostie. Apoi, iti dai seama ca omul, cu cat este mai celebru, cu atat este mai plin de sine. Gabriel Liiceanu daca tacea, filozof ramanea 🙂

Cum sa combati, tu care traiesti 60-70 de ani, intelepciunea seculara a Bisericii, transmisa secole de-a randul din preot in preot, din calugar in calugar?.. traiesti prea putin ca sa vezi ce se petrece real la scara timpului si sa intelegi totul! Omul, in general, traieste prea putin ca sa inteleaga… Biserica are o mostenire ce se transmite de sute de ani, majoritatea celor care o conduc din zilele noastre, inteleg perfect timpurile actuale. Adevarurile raman aceleasi, oamenii se schimba.

b2Bucegii vazuti nu departe de intrarea in comuna Floresti Prahova

Iata scrisoarea, desi in mod sigur filozoful nu a inteles nimic… pentru ca nu a citit Biblia, sau daca a citit-o, a facut-o pentru a cauta tot felul de explicatii, in vederea sustinerii teoriilor sale… „filozofice”, lumesti:

„Domnule Liiceanu,

Am aflat cândva (și nu credeam) că filosofii vorbesc și despre ceea ce nu cunosc, și uneori și despre ceea ce nu înțeleg.

Vă ofer câteva exemple din textul Dumneavoastră pentru că am citit că nici Dumneavoastră nu puteți ațipi din cauza Catedralei:

Susțineți că personajele apărute în clipul formației Taxi sunt „vocea intelectualității”. Vă aducem aminte, – cuvântul „intelectual” în greacă înseamnă „a înțelege cu mintea”. Nu avem nicio certitudine că respectivii au înțeles ceva cu mintea.

Mai spuneți că „Iisus nu a intrat în Ierusalim cu Mercedes-ul și haine de zeci de mii de euro…”.

Bănuiesc că v-ați legat de Mercedes din cauză că Dumneavoastră aveți alte mărci.

Cât privește hainele scumpe, vă ajut să înțelegeți: Sfântul Vasile cel Mare în timpul zilei se purta foarte simplu, cu hainele uzate. În timpul Sfintei Liturghii se îmbrăca precum un prinț pentru că Îl cinstea pe Mântuitorul și voia ca poporul din biserică să înțeleagă că Hristos este Arhiereu, Împărat și Învățător.

Veșmintele scumpe la care faceți referire gândindu-vă la ierarhi, sunt chiar „pentru a intra în Ierusalim” (cine poate să înțeleagă), nu pentru a merge pe Calea Victoriei la librăria Humanitas.

În continuare încercați o definiție stupidă și surprinzătoare a trufiei și a smereniei: preoții de la oraș sunt mândri pentru că sunt de la oraș, iar cei de la țară sunt smeriți pentru că sunt de la țară și „dimineața dau covrigii săracilor”.

Mai departe înaintați în text cu reflecții teologice curajoase:

Văd că aveți probleme cu cuvântul „neam”. Mă îndoiesc că nu aparțineți niciunui neam. În Apocalipsă găsiți de mai multe ori asocierea: „popoare, neamuri, limbi” (Apocalipsă 10,11) sau „popoare, seminții, limbi, neamuri” (Apocalipsa 11,9). Există și un alt verset care ne privește pe toți (Matei 21,43) și în care noțiunea de neam are și o altă semnificație: „Împărăția lui Dumnezeu…..se va da neamului care va face roadele ei”. Să ne rugăm ca din acest neam să facem parte cu toții.

În cetatea luminată de slava lui Dumnezeu „neamurile vor umbla în lumina ei”….. „și vor aduce în ea slava și cinstea neamurilor” (Apocalipsa 21, 24-26).

Vă recomand să citiți și cap. 21 din Apocalipsă referitor la Cetatea cea sfântă, Ierusalimul. Veți găsi următoarele alcătuiri prețioase: aur curat, iaspis, safir, halcedon, smarald, sardonix, sardiu, hrisolit, beril, topas, hrisopras, iachint, ametist, mărgăritare, iar templul va fi Iisus Hristos, Mielul.

Este o descriere atât de frumoasă că niciunui filosof din lume nu i-ar fi trecut prin minte.

Domnule Liiceanu,

Vorbind împotriva Catedralei Mântuirii Neamului riscați mult, adică riscați ca lumea să nu știe dacă sunteți filosof ceea ce în greacă înseamnă „iubitor de înțelepciune” sau sunteți filozof ceea ce în greacă înseamnă „iubitor de întuneric”.

Hristos a înviat!”

b3Bucegii vazuti din apropiere de Paralela 45

Parerea mea este ca Biserica Ortodoxa trebuie sa iasa periodic si sa combata asemenea afirmatii. Pentru ca acesti filozofi, prin pozitia lor si prin felul cum isi strecoara parerile in mintile oamenilor, dezbina societatea. Si Romania s-a ridicat si s-a perpetuat pe niste coordonate, una dintre ele fiind Biserica. Cu voie sau fara de voie, astfel de oameni ca dl. Gabriel Liiceanu se inscriu pe o linie antinationala.

Mai bine, d-l filozof ar scrie o carte despre cum sa faca fata Biserica Ortodoxa provocarilor din prezent si viitor. Citind istoria Bisericii si alte carti scrise de martiri ai credintei, sfinti etc, cu siguranta, la pragmatismul sau ar iesi ceva util. Sa spuna el cum sa se adapteze Biserica… Cu siguranta, dupa ce va umbla prin arhive manastiresti si va intelege ca scolarizarea obligatorie a fost introdusa abia pe timpul lui Cuza, ca secole de-a randul, Biserica Ortodoxa a pastrat documentele pe care ne-am cladit istoria ca natiune, ca tot secole romanii au stat uniti cu ajutorul Bisericii… va pierde multe din dioptriile prin care priveste azi B.O.R.

9 răspunsuri

  1. Dacă ai pune şi afirmaţiile, textul, domnului Liiceanu, am înţelege şi poziţia ta şi la ce se referă domnul Chirilă.

    Apreciat de 1 persoană

    • Scuze, am crezut ca se stie ce a spus d-l Liiceanu, doar a devenit un mare reper. O sa preiau dupa activenews.ro:

      „Filozoful Gabriel Liiceanu s-a băgat și el în disputa generată de clipul „Despre Smerenie” al formației Taxi. Chiar dacă, între timp, cei de la Taxi au retras melodia de pe internet, filozoful a simțit nevoia să-și asume mesajul respectivului cântec.

      El spune că Andreea Esca, Ștefan Bănică Junior sau Dan Bittman reprezintă „vocea intelectualității”. „IIsus nu a intrat în Ierusalim cu Mercedes și haine de zeci de mii de euro, ci doar călare pe un măgar. Cu acest cântec, intelectualitatea a dat glas nemulțumirii pe care oamenii au simțit-o în acești ani, au dat glas față de trufia prelaților noștri. Nu a tuturor, pentru că sunt și preoți de la țară care dimineața dau covrigii săracilor, dar altminteri, senzația este de trufie. A venit timpul ca biserica să înțeleagă că a venit momentul unei discuții cu noi”, a spus Gabriel Liiceanu.

      De menționat este faptul că Gabriel Liiceanu este posesorul unui BMW Seria 3 și al unui autoturism Alfa Romeo.

      Gabriel Liiceanu nu s-a mulțumit cu atât și s-a lansat și în dezbateri teologice, criticând Biserica pentru denumirea generică dată noii catedrale patriarhale din București.”Când spui Catedrala Mântuirii Neamului, accepți că mântuirea se poate face pe neamuri. Iisus nu a venit să mântuie un neam sau altul, ci a venit pentru omenire… Nu se face mântuirea în turmă. Catedrala nu poate fi a mântuirii neamului. Povestea asta a fost considerată la un conciliu din 1892 ca erezie. Aș dori să mă lumineze cei din partea Bisericii, cum am ajuns noi să ne mântuim pe neamuri.”, a afirmat Liiceanu la B1 TV.

      Gabriel Liiceanu este patronul grupului Humanitas, fondat pe bazele editurii Politice, de dinainte de 1989, pe care a primit-o cu titlu gratuit de la statul român în 1990, prin semnătura ministrului culturii de la acea vreme, Andrei Pleșu.
      Nu este prima oară când Gabriel Liiceanu se poziționează explicit împotriva Bisericii Ortodoxe Române. În timpul dezbaterii privind ora de religie, Gabriel Liiceanu a susținut poziția secularistă, respectiv introducerea unei ore de istorie a religiilor.

      Sursa: http://www.activenews.ro/stiri-social/Gabriel-Liiceanu-sustine-ca-Biserica-Ortodoxa-lasa-senzatia-de-trufie-si-ataca-Catedrala-Mantuirii-Neamului-132508

      Apreciază

      • Asa cum spuneai si tu o data, cand le stii pe toate… cazi in altceva.
        D-l Liiceanu fiind „Cineva” pentru niste oameni ca si dansul, vrea sa se traga de sireturi cu Biserica, sa vina aceasta sa stea de vorba cu ei, sa primeasca si toate explicatiile daca se poate. Asa ca la un protest cu mineri, sa negocieze, sa dezbata, sa-i traga pe preoti la raspundere…
        Acest lucru nu va fi posibil niciodata… nu asa se abordeaza Biserica, dar na, ei trec, Biserica ramane. Mie, personal, d-l Liiceanu mi-a facut impresia unui tip care mai mult citeaza decat citeste. Pentru ca invatarea pe de rost a unor citate nu inseamna citit.

        Apreciază

      • Despre partea administrativă n-are rost să vorbim.
        Adrian, oare dacă nu mă pot îmbrăca la fel ca un prinţ, nu-l slăvesc pe Mîntuitor?
        Cetatea Sfîntă din Ierusalim a fost împodobită de oameni, nu de Mîntuitor.
        Oare Manastirea Lupsa, atestată documentar de la 1471, dacă n-a avut pietre pretioase şi aur , iar bisericuţa era din lemn, nu l-a slujit pe Dumnezeu, n-a propovăduit credinţa?- ţinînd cont că este aşezată pe valea Ariesului, zonă care foarte mult timp a fost „coordonată” de habsburgi.
        Călugării care se nevoiesc în pustie n-au patrafire ţesute cu fir de aur, nici ei nu-l preaslăvesc pe Mîntuitor?
        Catedrala Neamului există la Alba Iulia.Acolo au fost încoronări, acolo s-a înfăptuit Unirea, acolo au fost comemoraţi Sfinţii Închisorilor.
        Deci, eu n-aş sări nici la gîtul domnului Liiceanu, nici la al domnului Chirilă.
        Poate dialogul, fără contre, ar fi cea mai bună soluţie.
        Sănătate!

        Apreciază

        • De-a lungul vremurilor, preotii au cautat sa-l slujeasca pe Dumnezeu cum s-a putut mai bine. Straiele reprezinta modul cum vad relatia cu Dumnezeu. Noi, cand avem invitati de ziua noastra sau cand mergem la diferite momente aniversare etc, nu ne imbracam cu hainele de acasa sau de serviciu. Asa si preotii. Evident ca ne putem ruga in orice spatiu si in orice haine, dar daca tot exista astfel de Constructii inchinate Tatalui, se cuvine sa fie toata lumea aranjata.
          Multumesc, tu esti intelept ca de obicei, dar aici nu este vorba de a fi echilibrat, de a avea un dialog o parte cu alta. Drumul d-lui Liiceanu nu este un drum al Adevarului, este al oamenilor si al desertaciunilor ce tin de ei. Este o chestiune de alegere…

          Apreciază

  2. Adrian, cînd satul este bogat e normal să fie şi biserica bogată, împodobită.Doar e o laudă.
    Dar dacă satul e sărac, iar oamenii se tîrăsc de pe o zi pe alta,în timp ce biserica o duce în huzur ( de fapt, din banii oamenilor), normal că apar cîrcoteli, luare la întrebări şi altele.
    Să încercăm să vedem totul aşa cum este fără exaltări sau certuri fără rost.
    E posibil şi să greşesc, că n-oi fi eu unicul care le ştie pe toate.

    Apreciază

    • Stii, ne nastem ortodocsi etc, crestini, adica suntem de la inceput asezati pe calea catre Dumnezeu… doar ca este o mare problema… trebuie sa mai si mergem pe ea, ceea ce presupune tot felul de probleme, renuntari s.a.m.d.
      Bogatia materiala este si ea un dar, insa cu cat esti mai bogat cu atat ai mai multe responsabilitati… cum se spune, mult ai, mult ti se va cere. Din cauza unor gesturi repetate de mii de ori, a vorbelor auzite zilnic, ni se schimba modul de perceptie… de fapt, sunt indeplinite toate conditiile pentru a nu mai intelege Creatia si rolul nostru in ea. Evident ca nu isi au rostul exaltarile sau certurile, insa ce face d-l Liiceanu si altii ca dansul, nu este doar o lupta cu Biserica, este de fapt negarea religiei, a faptului ca am fost creati de Cineva.

      Apreciază

  3. Adrian, cred că este o atitudine greşită să porneşti de la premisa că tu, ca „individ ce trăieşti 60-70 de ani, nu poţi combate înţelepciunea seculară a bisericii”. In primul rând pentru că biserica nu este un duşman, un străin imaginar cu care te răfuieşti, fie şi în plan verbal, ci o comunitate alcătuită din toţi creştinii (caută înţelesul termenului grecesc ecclesia folosit de evanghelişti pentru a înţelege mai bine). Noi, creştinii, alcătuim biserica, prin urmare dezbatem şi eventual ne combatem reciproc, chiar dacă unii interlocutori se află pe alte trepte ale ierarhiei, de exemplu creştinul simplu versus preot, episcop etc. Înţelepciunea seculară a bisericii este aşadar înţelepciunea colectivă, care se sprijină pe înţelepciunea individuală a creştinilor. Îţi recomand să citeşti o istorie a creştinismului bine scrisă (spre ex. cartea lui Diarmaid MacCulloch, apărută şi în traducere în limba română) pentru a înţelege mai bine cum s-a conturat gândirea teologică pe care se sprijină biserica (ortodoxă şi nu numai). Primii teologi (printre care şi sfinţii părinţi) s-au combătut reciproc, uneori cu aceeaşi monedă pe care o vedem în scrierile polemice de pe internet, aşa cum reiese din scrierile lor. Evident, punctele de vedere care contraziceau opiniile sfinţilor părinţi nu s-au păstrat, decât parţial, ca citate, pentru că manuscrisele nu au fost copiate în repetate rânduri, aşa cum s-a întâmplat cu scrierile agreate. Aşadar înţelepciunea seculară de care vorbeşti se sprijină exact pe aceste dezbateri în contradictoriu, care au existat dintotdeauna. Pe de altă parte la fel de seculară este şi înţelepciunea bisericii armene, copte, deşi este considerată eretică de către alte comunităţi creştine. Şi ar merita spus şi faptul că începând cu Constantin cel Mare, disensiunile care planau în jurul sinoadelor bisericeşti erau deseori rezolvate cu forţa armată, vezi Calcedon şi nu numai.
    Da, tonul polemic din mesajul lui Liiceanu şi al altor voci critice nu este oportun, dar aceasta nu înseamnă că aspectele atacate nu există. Din păcate există reprezentanţi ai bisericii care afişează luxul şi în afara activităţilor de cult. Spre exemplu am văzut frecvent călugări coborând de la mănăstiri, pentru treburi laice, în maşini care costă peste 20.000 de euro. Da, sunt din donaţii, se apără ei, însă aşa cum mulţi oameni de rând circulă în maşini mai puţin pretenţioase, ar putea face şi ei acelaşi lucru, vânzând maşinile scumpe, cumpărând maşini mai ieftine şi folosind diferenţa pentru alte scopuri, spre exemplu acte de caritate spre folosul aproapelui, împlinind porunca lui Dumnezeu. Da, nu exista padure fara uscaturi, numai ca aceste uscaturi, care reprezinta pietre de poticnire in mintea crestinului de rand, ar trebui pe cat posibil eliminate, nu aparate.
    La fel de adevărat este că toate aceste discuţii pe tema bogăţiei/sărăciei clerului nu sunt de azi, de ieri, ci ele au făcut obiectul unor controverse intense inclusiv cu sute de ani în urmă, spre exemplu atunci când au fost constituite ordinele mănăstireşti care promovau sărăcia (spre exemplu ordinul franciscan), ba chiar şi mai devreme, în primele secole creştine, în perioada în care aristocraţia a început să se convertească la creştinism şi să ocupe poziţii ierarhice în cadrul organizaţiei creştine, iar mesajul creştin promovat de Isus părea a fi incompatibil cu stilul de viaţă obişnuit al aristocraţiei.

    Apreciază

    • Probabil, dar ma refer la un singur individ cand spun asta. Fie la d-l Liiceanu, fie la mine… Fiecare in parte nu cred ca poate combate lucrul acesta. Bineinteles ca atunci cand este un consens cat mai larg si nicio opozitie… exista pericolul sa se alunece in altceva. Sunt situatii reale si nu putine cand unii reprezentanti ai Bisericii fac cu totul altceva. Insa raportat la intreaga Biserica Ortodoxa Romana acestea sunt cazuri izolate si sunt sigur ca imediat ce se semnaleaza in presa ceva, se intervine pentru remedierea situatiei. Regretul meu este ca nu putem avea un dialog normal si suntem gata sa ne atacam unii pe altii. Nu fac nici eu exceptie, evident. Insa acel filozof sau acei cantareti cu melodia lor, au dat in toata Biserica in mod voit. Si acum, in baza smecheriei o tot sucesc, cu intelesul gresit, ca au avut alt mesaj. Mesajul a fost unul singur… de terfelire. Mie nu mi se pare ca acesti saltimbanci, nu pot sa le spun altfel, au inteles vreodata ce este Biserica, pentru ca depaseste capacitatile lor din ce imi dau seama. Cum spuneati, padure fara uscaturi nu exista… mai devreme, acum 2-3 zile, I.P.S. Laurentiu Streza a comis-o si dansul. I-a pozat cineva masina si a postat-o in cadrul unui articol. Si dumnealui a spus ca aceluia care a facut fotografia, sa-i dea Dumnezeu atatia bani, cati i-a adus fotografia respectiva. Deci, nu se vorbeste asa… nu este deloc o urare de bine. Dorind raul cuiva, ca asta a sugerat, a luat numele Domnului in desert.
      Multumesc foarte mult pentru randurile dvs. binevenite intr-o astfel de zi…
      Toate gandurile de bine!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: