Atractia Cantonului Schiel

Ieri, pentru ca deja este trecut de miezul noptii, am realizat un traseu din Busteni peste muntii Dichiu, Podu cu Florile, pana la extrema sudica a Bucegilor, muntele Lespezi. Am plecat pe la 7 dimineata si la ora 18 eram acasa. Zic sa aleg din poze si sa le pun pe blog intrucat a fost o zi splendida.

Doar ca… s-a intamplat ceva. Intreb unde este juniorul. Cica la un meci de fotbal, printr-un parc. Cum mi se paruse ca dura de ceva vreme acel meci, ii spun sotiei sa-l cheme acasa… era plecat de pe la ora 14, ceasul arata ora 19. Si nu mai venea!

Pana la urma de voie, de nevoie, a spus copilul adevarul. El si alti trei prieteni au plecat sa vada Cantonul Schiel si i-a prins noaptea pe drumul de intoarcere… adica pe Jepii Mari.

cantonCantonul Schiel, imagine realizata luna trecuta

Nu stiu pentru altii din Busteni, dar pentru cei din cartierele Poiana Tapului sau Zamora, acea constructie asezata pe marginea muntelui, atrage ca un magnet. Dupa ce te-ai nascut, trec un an, doi, trei si intr-o zi cand privesti spre munte vezi Schielul. In mod inconstient iti doresti sa ajungi acolo, gandul lucreaza. Vin sute de dimineti si de cate ori te trezesti si iesi in curte sau la geam, privesti spre munte. Cantonul efectiv te provoaca, te atrage… deja ai in minte tot felul de interpretari si planuri.

Iata ce spune scriitorul Gheorghe Niculescu, in cartea sa „Valea Prahovei”, aparuta in anul 1984:

„Imi amintesc cu nostalgie de verile anilor 1935-1938, cand, de la fereastra unei casute pitulate la poalele Zamorei, priveam cu ochi de copil pantele stancoase ale Bucegilor, iar prin binoclu urmaream bustenii ce coborau piezis abruptul pe linia funicularului Schiel, azi disparut, sau minuscula casuta de pe Jepi, azi Casa naturalistilor. De la aceeasi fereastra priveam muntii semeti pe care nu o data i-am desenat stangaci, cu creioane colorate, in micul caiet adus de acasa.”

Acestea cred ca sunt gandurile multor persoane care au copilarit la poalele Bucegilor. Multi au desenat muntii, multi au dorit sa le cerceteze misterele…

Pe d-l Niculescu am avut onoarea sa-l cunosc in acest an, discutand pe marginea cartii mele, care a fost dusa de dansul peste ocean, la o comunitate romaneasca… loc in care se afla si dumnealui acum.

dlNCu d-l Niculescu la o discutie. Cu 40 de ani de experienta in domeniul scrisului… este un interlocutor captivant.

Si in cartea „100 de pasi in timp – un alt fel de ghid despre Valea Prahovei si Parcul Natural Bucegi” este o referire la Cantonul Schiel:

„Imaginea cu muntele vazut de la fereastra camerei parintilor este prima pe care o am in minte, atunci cand ma gandesc la Bucegi. Prima oara cand am vazut Cantonul Schiel, am crezut ca pe acolo merg masinile, intrucat mie cantonul imi semana cu un camion. Am si intrebat ce este cu acel camion pe munte, dar desi mi se spunea ca este o cabana, eu pastram ideea ca este un camion. Credeam ca actuala anexa a cantonului este cabina soferului.”

Revenind…

Copiii au plecat la un meci de fotbal. Acolo s-au organizat, si-au cumparat mancare si cu ce aveau pe ei au plecat sa vada Cantonul Schiel. Au urmat traseul turistic spre Cascada Urlatoarea si mai departe triunghiul albastru ce suie muntele Jepii Mari. Apoi au depasit toate obstacolele, vaile mici cu zapada, zona abrupta „La Scari”, au ajuns la canton, au intrat prin el…

Apoi au coborat… Cum plecasera pe la ora 15, la intoarcere i-a prins intunericul. Un timp au mers cu lanternele la telefoane, apoi s-au panicat, s-au inzapezit, au facut niste traversari ce s-au contabilizat cu julituri… dupa care si-au sunat parintii, parintii au sunat la 112 si la Salvamont. Initial am inteles ca pleaca din Parcul Schiel din Busteni spre casa, numai ca pustii veneau „pe Schiel” spre casa.

Toti parintii erau agitati, copiii la telefon nu puteau furniza detalii exacte, vreun reper in teren. Le spun sa ramana pe loc cand intalnesc o traversare pe zapada, pentru ca fiind noapte, ei in adidasi, pot aluneca in vreo vale. Salvamontistii le dau si ei tot felul de sfaturi…

Ma imbrac repede, iau diverse la mine, doua perechi de incaltaminte, haine mai groase, ciocolata, apa, trusa de prim ajutor… Sun un prieten sa ia o coarda si lanterne. Era si un pic de lumina de la Luna, prin padure, pana la Cascada Urlatoarea nu am avut nevoie de lanterna. Din ce am reusit sa intelegem de la ei, erau in zona „La Scari”.

Cei patru copii cu varste in jur de 12 ani au fost recuperati destul de repede… parinti si salvamontisti, plus protagonistii acestei aventuri incheiate cu bine, ne-am indreptat in miez de noapte spre case.

Echipa Salvamont a fost compusa din George Cotinghiu, seful echipei Salvamont Busteni ce tine de Consiliul Judetean si de un alt salvamontist cu experienta, Claudiu Vasilescu. Ambii locuiesc in Poiana Tapului. Claudiu Vasilescu este mentionat si in cartea „100 de pasi in timp” cu o acvila pitica salvata, mentiune intalnita la capitolul cu „Intoarcerea vulturului in Parcul Natural Bucegi”.

Pe drum, copiii povesteau cum au inceput sa planga toti 🙂 apoi s-au incurajat si urmand marcajul, au coborat incet-incet. De la Cascada Urlatoarea, salvamontistii i-au coborat pe copii cu ATV-ul si i-au dus acasa.

Inca o data ma conving de faptul ca totul in viata copiilor trebuie sa vina cu un echilibru… nu il tii de o parte de tehnologie, nici nu il lasi excesiv, sa si invete dar sa si-l apropii de natura. Oricum, noi i-am gasit dupa ce depasisera toate obstacolele de pe traseu, aproape de Valea Urlatorii Mici. Mergeau din marcaj in marcaj… este un avantaj sa te nasti langa munte. Oameni in toata firea ar fi ramas pe loc, pana ar fi fost recuperati, copiii acestia au avut un pic de… atitudine 🙂

Nu prea imi vine sa cred ca patru copii de 12 ani au urcat pe munte sa vada Cantonul Schiel… dar uite ca s-a intamplat!

Vrand-nevrand am fost intr-o zi de doua ori pe munte! 🙂 Urmeaza sa prezint maine traseul spre Lespezi.