Cum „am facut” Transfagarasanul pe 2 roti

Ne laudam cu soseaua aceasta chiar si azi, la peste 40 de ani distanta de la realizarea ei. Pentru ca, intre timp, dupa Revolutie, nu am mai facut nimic. Cand te uiti la Transfagarasan iti dai seama de imensul nostru potential, cand suntem inregimentati unei cauze 🙂 Categoric ca putem face multe lucrari grandioase insa mentalitatile celor aflati la conducere nu mai sunt ca altadata. Desi tehnologia a evoluat mult fata de anii ’70, baza din ’89 incoace o reprezinta furatul. Si cum din hoti nu prea ies constructori…

De ani de zile nu am mai fost pe acest drum. Mi-am propus demult sa-l parcurg integral cu bicicleta. In cele din urma, fara atmosfera prea mare, consultand niste prieteni, in special pe Razvan din Azuga care il facuse recent cu masina alaturi de familia sa, tinand cont si de parerile celor care urmau sa participe, alcatuiesc un plan.

Citesc tot ce se poate despre subiect, dupa care masor drumul si segmentele de urcat. Mai mult, o iau cu Google Street la pas, curba cu curba. Ma duc o data si ma intorc a doua oara, sa fiu eu sigur. Realizez ca il pot „da” intr-o singura zi, ca de la Balea Lac am timp si pentru un traseu turistic la pas, si ca dincolo de Vidraru ma incadrez si la urcusul spre Cetatea Poenari. Posibil sa ajung si in Curtea de Arges. Rand pe rand, afland traseul dar si complexitatea acestuia, plus probleme personale, plus modul de deplasare… ramanem doi pentru aventura pe Transfagarasan, eu cu Matrix 🙂 Pe altii, care consideram ca nu vor face fata efortului, nu avea rost sa-i luam.

Acum, va invit sa cititi mai departe si daca aveti in plan ceva asemanator, sa vi-l imbunatatiti din cele relatate. In primul rand, trebuie sa te tina picioarele si sa stai bine cu psihicul (eu nu stau, dar cand imi pun in minte un lucru, sunt setat pe el si nu vad decat acel lucru!). In al doilea rand, o alternativa mai buna la MTB este ceva mai lejer, cu roata mai subtire. Noi am folosit MTB, dar am vazut pe altii mult mai rapizi. Poti renunta la MTB fara nicio problema, soseaua este destul de buna.

Am ideea stralucita de a fi sambata dimineata cat mai aproape de intrarea in Transfagarasan, la intersectia DN 1 cu Cartisoara, de a pleca devreme. Fiind sambata, dupa pranz sigur pe sensul de urcare era jale, mii de masini. Ideea o pun in aplicare cu comoditate ceea ce ne-a facut sa plecam cu o ora mai tarziu si sa mai adaugam vreo 10 km suplimentari.

lebede in fagaras Lebede in Fagaras

Plecam vineri cu un Regio particular din Busteni pana la Brasov. La ora 14 am urcat in tren si la 15 am coborat. Pe o hartie scrisesem ce trenuri folosim, cate bilete, adulti si biciclete. Urma sa ajungem in municipiul Fagaras si de acolo, a doua zi la 5 dimineata, sa luam un tren pana la statia Carţa. Cerintele pentru bilete se impuneau a fi trecute pe hartie pentru ca la casele de bilete ale CFR-ului din Brasov, aproape toate cele care vand bilete sunt nesimtite si lenese 🙂 Exceptiile sunt rare. Se misca greu, pleaca de la casa din senin, se vede ca vin fara niciun chef la serviciu, daca nu esti atent nu-ti dau tot restul intreg… nu fac un lucru cum trebuie. Si eu chiar circul cu trenul iar situatia e aceeasi de ani de zile. Care sunt mutate la Predeal, Azuga sau alte statii, isi revin dupa cateva luni. Restul… Ce rost sa-ti racesti gura de pomana, cu asemenea adunatura? Le dai cerintele pe foaie, ca pana le explici, pana cauta nr. trenului… Mai bine ii arati ce sa faca si nu mai asteapta nimeni pana se prind ele despre ce este vorba. Nici nervi nu-ti mai faci…

Credeti ca ar fi inteles vreuna din prima, din a doua, a noua, ca ne trebuia 4 bilete la doua trenuri plus 4 bilete de biciclete la aceleasi trenuri?! 🙂

Iau teancul de bilete si cum mai aveam o ora, ma preocup sa-mi completez rucsacul care evident nu trebuie sa fie prea greu. Cred ca ar trebui sa scriu intr-o zi si ce tin prin rucsac, adica solutii. Poate sa fie orice temperatura, nu lipsesc foita de vant si ploaie, folia de supravietuire, ceva de aprins focul, lanterna etc…

Ne loveste si foamea, ca asa se intampla in preajma unui astfel de „eveniment”, corpul se pregateste si incepe sa dea semnale. Ma uit la un meniu cu sandwich-uri, shaorme, carnati etc. Vad meniul si degeaba, ca nu stiu ce vreau, nu inteleg nimic. Ma uit la preparate, nu ma atragea ceva in mod deosebit. Zic sa stau un pic sa vedem ce cumpara lumea, poate imi vine o idee. Vad ce se pune la un sandwich, numar tot, linguri, portii, apasari de tuburi de mustar etc. si pana la urma aleg ce am pofta. Un carnat care arata bine plus niste salate.

Vine trenul la 16:20. In tren, o sageata albastra, oameni obisnuiti, liniste. La un moment dat, ma scoate din admirarea peisajului un rrom care probabil avea niste probleme familiale. Ca nu parea genul clasic. In fine, de la un gen de probleme o daduse in cele alcoolice si venea plangand, langa oricine era dispus sa-i asculte delirul etilic. Umbla de colo-colo si imi ziceam, vino tu, ca te lecuiesc eu. Am eu problemele mele, culmea ar fi sa mai ascult si problemele bahice ale necunoscutilor. Pe astia beti, trebuie sa-i bati bine, ca sa te asiguri ca nu scot vreun cutit, iti dau cu ceva in cap. Dupa ce a inteles starea lucrurilor, a plecat suparat si bombanind ca ala e om care spune o vorba buna, ca nu ma intereseaza, n-am treaba. Se mai auzea cand si cand, cred ca vorbea singur sau la telefon.

Coboram in Fagaras pe la ora 18 si o luam in cautare de pensiuni. Nu rezervasem nimic pentru ca trebuie sa vad la fata locului. Si fiind municipiu, mi-am zis ca nu avea rost sa sun inainte. Alcatuisem totusi o lista cu 5 pensiuni. Ne invartim pe strazi vreo 20 minute, gasim una cum trebuie, o dubla twin la 100 lei. Eu zic 80, proprietarul zice ca e bine asa. Plecam sa vizitam imprejurimile cetatii si sa facem cumparaturile pentru seara si a doua zi. Cand revin, proprietarul imi zice unde sa leg bicicletele. Mie mi se pare o idee proasta ideea lui, asa ca le pun intr-un spatiu adecvat. Nu intru in detaliu, dar imi dau seama ca proprietarul nu e incantat asa ca ii demonstrez ca am dreptate si ca acolo chiar sunt in siguranta. Il mai intreb unde las cheia dimineata, ca plecam cu trenul de 5. El zice ca nu e o problema, ca si-a dat seama cu cine are de-a face si ca nu e nevoie sa-l trezim, sa lasam cheia pe o masa.

20170811_191803 Cetatea Fagarasului

In camera, neinspirati, lasam geamul deschis, lumina aprinsa si dupa ce s-a intunecat bine. La un moment dat, vad cum zburau prin camera zeci de tantari. Pierdem o jumatate de ora incercand sa doboram aviatia inamica. De prasila, tot au mai ramas cativa, ca i-am auzit noaptea pe la ureche :)) Dar cum prin sangele meu circula mai mult Pepsi, nu am fost atacat 🙂

Trec peste episodul cand s-a prins Rares cel mic, ca am plecat de acasa si nu ma intorc seara. Jale mare pe el, m-a sunat, a trebuit sa-l linistesc…

Vine dimineata, constatam cu o oarecare emotie, ca a venit momentul. Sub impresia momentului, ca vom parcurge Transfagarasanul, nici nu ne dam seama daca ne-am odihnit, daca ne mai e somn sau nu. Lasam camera cum am primit-o, inchidem, lasam cheia si o luam pe strazi spre gara. Se lumina cand coboram din tren in satul Carta.

O luam spre DN 1 si continuam pe acesta pana la intersectia cu Cartisoara, locul unde s-a nascut Badea Cartan. Acesta este inmormantat la Sinaia. Cand ajungem la intersectia cu Transfagarasanul adica DN 7C, facem niste poze. Comuna se trezea la viata asa ca surprindem diverse ipostaze. Aici imi dau seama ca ideea stralucita este sa vii in Cartisoara si sa alegi din multitudinea de pensiuni si vile, cu o zi inainte. Sunt zeci de oferte. Apareau si multe vile dincolo de localitate, spre munte, care nu se vedeau cu Google Street, nefiind construite la momentul filmarii. Era o treaba sa fii plecat de aici la 5 dimineata.

O cruce la intrare in Cartisoara

Biserica din Cartisoara. Am intrat putin prin curte.

Muzeul Badea Cartan. Cred ca aici a locuit, pentru ca de nascut s-a nascut la ceva case mai incolo. Vazusem o placa de marmura cu mentiunea ca e casa unde s-a nascut globetrotter-ul nostru.

Prin centrul localitatii am asistat si la defilarea unor cete de bivolite, vaci… am mai cascat gura 🙂 si vreo jumatate de ora cred ca ne-a luat numai pe acolo.

Prindem si un rasarit, la capatul dinspre munte al localitatii. Si aici mai este o cruce mai veche.

Deja doar 15 km pana la jumatatea urcusului.

Constat ca panoul cu nr. kilometrilor pana la Balea Cascada nu se potriveste cu nr. bornelor. Pe panou scria 22 km, cred ca e vorba insa de 20 sau 21.

Pensiune dincolo de Cartisoara, prin padure. Vazusem multe si prin localitate, dar sunt si mai multe dincolo de ea, spre munte, prin padure.

Pana la urma scapam de civilizatie si incepem urcusul prin padure, apropiindu-ne de zona Balea Cascada.

Ajungem la 14 km distanta de Cartisoara si doar la 3 km distanta de Balea Cascada. Cred ca de la intersectia DN1 cu DN 7C si pana la Balea Cascada sunt cum ziceam, vreo 20 km.

Balea Cascada. Aici eram la ora 9. Ne-am uitat pe acolo, am luat un cozonac secuiesc, am pozat indicatoare turistice, telecabina nu circula din motive tehnice. Si am pornit mai departe, sa incheiem si cei 13 km care ne mai ramaneau pana la Balea Lac, locul cel mai inalt al drumului.

Pe drum, din 5 in 5 km, se insemnasera nr. km. Probabil cand au fost sa asfalteze, au constatat ca panourile si bornele nu corespund si l-au mai masurat inca o data 🙂 Urcusul este din ce in ce mai greu. Fiindca am tras cam tare pana la Balea Cascada si deja aveam crampe, am lasat-o mai usor doar mai aveam vreo 100 km 🙂

Soseaua urca serios cu fiecare curba

Privind in spate

Cartisoara imediat dupa padure

Se vede si biserica din Cartisoara

Ajungem la un loc ce a fost denumit „Poarta Genistilor”, in amintirea celor care au construit acest drum.

Poarta Genistilor. Avantajul mersului pe bicicleta este ca poti simti natura si ca te poti opri oricand.

Curand, aveam sa descoperim si monumentul denumit „Poarta Intalnirii”. Genistii aveau doua subunitati care spargeau muntele, unii erau intr-o parte si ceilalti de cealalta parte. Au croit drum prin stanca si s-au intalnit.

Poarta Intalnirii

Acolo s-au intalnit. Monumentul si placile ce le-ati vazut au fost realizate tot de cei din Armata:

Si am plecat mai departe:

Serpentinele spre Balea Lac

Dar mai aveam 🙂 Nici nu iesisem din padure.

Ultimii 5 kilometri, pe vreme buna sunt o adevarata placere.

Vedem in dreapta stanca „Poarta Genistilor”

Inca un pic si am ajuns la Balea Lac, vedem refugiul Salvamont. Ultimii doi kilometri i-am parcurs mai mult pe jos, profitand de coloana de masini ce incepuse sa se formeze. Ocazie cu care ne-am bucurat de peisaj, nu am mai fost atenti la drum si ne-am si relaxat picioarele.

La Balea Lac deja incepea sa se aglomereze bine. Ajunsesem la fix 12, exact cum estimasem. Ultimii 5 km nici nu trebuie pusi la socoteala, ca sunt superbi.

Cabana Balea Lac

Cu toate ca pe aici vremea este capricioasa, fiind ceata, nori, vant, am prins o vreme perfecta.

Un fel de „biserica”

Curios sa vad ce este acolo, ce biserica, ma duc pana acolo. Practic, este o chestie circulara cu o cruce deasupra. Are geamuri si o luneta ca sa te uiti la drum. Si atat. Ba nu chiar atat, ti se iau 2 lei ca sa intri in acel spatiu de cativa metri patrati. De erau 5 bani si tot nu as fi intrat. La unele chestii sunt foarte strict. La minciuni, inselatorii, stiu ce am de facut. Tot respectul pentru cei care administreaza „biserica”, este cel mai bun exemplu pe care l-am vazut in ultimul an. Da, prostia trebuie speculata si romanul care ajunge cu masina pana acolo, e adesea fudul. Oamenii intrau, ieseau, teleghidati. Vizitezi nimic si platesti taxa.

I-am lasat in „banii” lor ca aveam un traseu turistic mic de parcurs.

Trebuia sa urc pana in Saua Caprei, sa merg la Lacul Capra. Poza nu reda urcusul cum este 🙂 Real, urci serios circa 30 minute cum spune si indicatorul. Insa, in 17 minute eram in Sa, doar urcasem ultimii 2 km spre Balea pe langa bicicleta.

Concluzia mea este ca degeaba ajungi la Balea Lac, daca nu urci macar pana la jumatatea traseului spre Saua Caprei, pentru a cuprinde intreaga zona, de sus.

Deja era nebunie. Se auzea sirena unei ambulante… mai tarziu aveam sa vedem si masini de politie, jandarmerie. La barajul de la Vidraru, un echipaj de Jandarmerie dirija circulatia…

Se vedea inclusiv Balea Cascada

De la minut la minut coloana crestea

Cobor si la Lacul Capra, alt loc superb al Fagarasilor:

Cu cortul la Lacul Capra 🙂 Foarte frumos!

Monumentul Alpinistilor

Ma gandeam sa urc si pana la Vf. Vanatoarea lui Buteanu (sau Vanatarea, cica ar fi corect!), ca mai erau doar 30 minute. Tot gandindu-ma, a venit un val de ceata si am coborat spre Balea Lac. Ramane pe altadata…

Cabana Balea Lac… plina ochi 🙂

Am coborat la cabana Paltinul unde ramasese Matrix, care se invatase la bere 🙂 In loc de ciclism, o daduse in sticlism 🙂 Iata si o panorama a zonei Balea Lac:

Era aproape de ora 14 cand am plecat de la Balea Lac.

Pe langa biciclete iesim din vacarmul omenesc de la 2000 de metri si intram in tunel, unde era coloana si acolo pe sensul de urcare. Ma si gandeam la cat de jalnic arata tunelul, ca nu am fost in stare sa-l facem mai lat, sa-l mai reparam.

Iesind din tunel

Jos cabana Capra

Ne apropiam de cascada Capra, trecand de refugiul salvamont Arges. Gata, intrasem din Transilvania in Tara Romaneasca.

Nu prea era lume la cabana

Facem o poza ca toata lumea si la cascada Capra

Soseaua pe sensul nostru era foarte libera 🙂

De la tunel, 17 km ii cobori fara sa pedalezi. Referitor la purtarea unei casti… Pe bicicleta, pe drumuri de munte mai ales, as opta pentru o casca mai serioasa, pana la gat. Unii, mai profesionisti, numai din aceea poarta. Tipul de casca clasic pentru biciclisti mie nu-mi inspira nicio incredere. Ai cazut, nu ti-e de folos decat daca plonjezi in cap de la 90 grade, cum sari in piscina. Ca sa se intampla asta, e destul de greu. Adesea, cazi pe o parte. Bine, sunt poate o mie de argumente pentru aceasta casca, eu nu iau in seama niciunul. Tot ca mine fac. Mie imi da ca mai bine merg fara casca obisnuita, sa am capul liber. Apoi, niciodata nu circul cu o viteza mare. Circul cu exact acea viteza la care stiu ca am timp de reactie. O viteza la care de se intampla sa cad, sa nu ma accidentez prea rau. La cate cazaturi prin cursuri de apa, gropi, santuri, am luat cu bicicleta cand eram mai tanar sunt mult prea sigur pe mine. Plec ca sa ma mai si intorc 🙂 Ar fi culmea sa ma incarc cu stres si in excursii…

Chiar si asa, am facut 20 km in vreo 40 minute.

Trecem si pe langa manastirea Sf. Prooroc Ilie. Fiind o constructie mai noua, nu am intrat.

Monument ridicat ca un omagiu pentru cei care au construit Transfagarasanul.

Scene din realizarea drumului. In dreapta, se vede acea statuie ce domina barajul de la Vidraru.

Tot in dreapta, o scena cand se lucra la ridicarea drumului printre versanti. Locul scenei l-am pozat ulterior la iesirea din tunelul barajului Vidraru.

Daca pe partea nordica a Transfagarasanului gasiti mai multe izvoare amenajate de unde se poate bea apa, in schimb, pe partea sudica, veti intalni multe troite. Apa pentru fizic la urcare, credinta pentru spirit la coborare 🙂

Pe negandite, am ajuns la intersectia cu cabana Cumpana. De aici, erau 7 km pana la asa-zisa cabana si, inapoi, pana la Balea Lac erau 27 km.

Indicatorul spre Balea este pe stanga.

Acum, ca reper, cam de pe aici este si inceputul acumularii de apa de la Vidraru. In partea cealalta, pe baraj, veti gasi un alt indicator spre Cumpana. Pe el scrie 15 km. Deci, turul lacului Vidraru pe partea cealalta, pe dreapta cum cobori de la Balea… are 22 km, drumul nu este asfaltat. Celalalt drum, adica 7C-ul, asfaltat, are si el pe partea sa de lac, tot pe acolo, vreo 20 km 🙂

Partea aceasta de drum mi s-a parut foarte plictisitoare, mergi mult prin padure si sunt putine locuri panoramice.

Zona Cumpana

Cumpana pare un hotel serios si modern, nu o cabana 🙂

Cred ca este o zona cu mult mai linistita.

Tot mergeam si incepuse sa se simta canicula dar… numai ce apare o terasa la drum si ne bagam acolo la beri cu lamaie si Pepsi rece. Popasul pentru masa il facusem inainte cu 3 km de a ajunge la Balea Lac, pe o inaltime pitoreasca. De altfel, cu o zi inainte de excursie ne indopasem cu orez cu lapte si kilograme de banane. Plus dimineata… deci nu avea cum sa ne fie foame cine stie ce… Mai luasem si dulciuri dupa noi.

Pana la urma am prins si niste cadre cu „Marea Fagarasilor”, mai ales de pe baraj:

Lacul de acumulare Vidraru

Cu vaporasul pe lac

Statuia lui Prometeu sau Monumentul Electricitatii de la Vidraru

Caracteristicile barajului Vidraru

Aglomeratie si pe baraj, intr-o parte Politie, in alta Jandarmerie. Trecem prin tunel, destinatia urmatoarea fiind cetatea Poenari, sa ajungem pana la inchiderea programului.

Scena aceea de pe monument 🙂 De pe bicicleta si fara casca, le vezi mai bine.

Cetatea Poenari, vazuta chiar de pe podul de mai sus, imaginea anterioara.

Cetatea, drapelul si turisti

Renuntam la gratarul pe care-l stabilisem a-l face dupa ce vom trece de Vidraru si ne grabim spre cetate. Ajungem si gasim poarta incuiata. O doamna de la un magazin de pe acolo ne spune ca s-a inchis. Privesc programul si-i spun ca e aproape ora 18 si ca scrie ca pana la 19 este deschisa, dar cum nu ea era responsabila…

Oricum, stabilisem sa ramanem in Arefu si sa venim dimineata la cetate, dupa care sa mergem spre Curtea de Arges. Insa, nu m-am resemnat si adunand mai multi turisti care voiau sa viziteze si ei, ne-am dus la cel care inchidea poarta si o deschidea. Pentru ca daca vorba buna nu aducea nimic, atunci sigur numarul aducea 😉 Paznicul insa foarte cumsecade ne-a indemnat sa mergem toti. Bicicletele le-am lasat la magazinul doamnei de mai inainte. Am ramas ultimul sa-l intreb pe paznic de ce a inchis poarta de la 18. Mi-a zis ca urcusul dureaza 30 minute, cu ce mai stam pe acolo, timpul de coborare… se face ora 19. Deci, o fi programul pana la 19, dar ultimul grup intra la ora 18. Probabil daca stateam mai mult pe acolo, imi venea vreo idee si ne cazam pe acolo, dupa care saream gardul si vizitam eu in voie. Dar de astia mai plecati, are grija Dumnezeu sa nu intre in belele.

Chiar urci vreo 30 minute. Aici nu e trecut programul de vara, pana la ora 19.

Cum noi nu prea stateam cum trebuie in picioare, oboseala simtindu-se, parca cele 1480 de trepte nu se mai terminau. Bine ca erau altii care se vaitau mai rau ca noi.

Iata si un mic istoric:

Grilaj intrare in cetate. Biletul era 6 lei/adult

Iar pe urmele lui Negru-Voda 🙂 Fixist!

L-au pus mai sus, sa vada intreg peisajul

Da, frate, drapelul trebuie sa fie peste tot.

Departe, la cativa km, satul Capataneni Pamanteni

Mai stam ceva si coboram semi-paralizati, ne tremurau picioarele 🙂 Ce gratar sa mai facem si cine… Ne suim pe biciclete si deja ne simtim mult mai bine, parca se mai poate. Vedem un panou:

Vedem panoul cum trecem de zona cetatii si a constructiilor de pe acolo. Pana in Capataneni ne mai gandim… era putin trecut de 7 seara.

La borna ce arata 18 km pana la Curtea de Arges, ne hotaram sa-i dam bice pana la Curtea de Arges, sa facem integral Transfagarasanul. Am ajuns pe intuneric si racoarea de seara ne-a prins bine.

Fostul oras regal era plin de oameni. Am aflat ca erau Zilele Orasului. Fiind o atmosfera de mare oras, de mare sarbatoare, ne-am tras si noi la o terasa aproape de concert si alaturi de altii ca noi, am stat pana pe la 3 dimineata. Noi aveam tren la 5 dimineata.

Mergem spre gara, pana ajungem mai discutam nimicuri, observand ca oamenii inca mai petrec si, in toiul planurilor cu pregatirea unei aventuri si pe Transalpina, observam ca gara regala este in intuneric. Penduland in a mai face o tura prin oras sau a mai sta pe acolo, inconjuram gara de cateva ori 🙂 🙂 Ne mai opream sa privim cum cadeau stele… hai ca una e de la bere, a doua de la oboseala, dar restul? :)) A fost un spectacol frumos cu Perseidele. Nu a durat mult pentru ca ne-a auzit cineva din cladirea garii si a iesit la noi. Era mecanicul trenului cu care urma sa plecam.

Omul baga o cheie in sageata albastra si deschide. Fraternizam cu el si ne pofteste si pe noi… si asta a fost. El a plecat si a venit un pic mai tarziu. Am luat bilete din tren pentru ca nici casa de bilete nu are ditamai gara de oras regal. Peste nicio ora ajungem la Pitesti, unde trenul acesta mai primeste o garnitura, tot sageata, si isi schimba rangul in Interegio. Locurile noastre potrivit biletelor erau in cealalta garnitura dar nu ne-am miscat din loc. Trenurile acestea sunt la fel, ca tu-l faci Interegio o ora da si una nu, pe mine nu ma deranjeaza 🙂 dar nici nu plec din locul meu. De ce sa ma plimb eu de pe un scaun pe altul, ca mai pui tu un I in fata la Regio?

Un controlor imi zice ca pe ruta Pitesti-Bucuresti sa iau bilete si la biciclete. Sunt de acord si cum trenul statea in Pitesti 15 minute, merg la casa de bilete. Doamna de acolo, imi cere biletele luate de la Curtea de Arges la Bucuresti. Ii zic ca sunt in tren, ea ca nu poate sa-mi dea bilete la bicicleta fara acele bilete. Ok! Cobor, le iau din rucsacul lasat in tren si ma intorc. „A, nu, la biletele acestea nu se pot da bilete de bicicleta!”. Ma uit la ea si uite asa, CFR-ul a pierdut 10 lei de bicicleta, ca la IR e 10 lei bucata 🙂

Ma duc la controlor, bucuros ca prostia unora ne tine banii in buzunar, si-i explic ca la biletele acestea, date in tren, nu se pot da bilete de biciclete si omul se uita stupefiat. Il invit sa se duca sa intrebe, dar el nu s-a dus, speriat si el probabil de atata prostie 🙂 Eu am vrut sa platesc daca ei nu au vrut sa-mi ia banii… Acum inteleg de ce multi cu care am fost in excursii, mai vor sa mearga cu mine… pentru ca se poate intampla orice si mereu se intampla ceva. Nasul nu ne-a mai zis nimic si am ajuns in Bucuresti pana in ora 8.

La 8:50 aveam un tren particular, Regiotrans. Ne luam bilete si cu tot cu biciclete, pana la Busteni, platim 23 lei de fiecare. Mai aveam 30 de minute asa ca mergem la o pizza si la o cafea. Apoi, mergem la peron, aranjam bicicletele in vagonul specific si acolo stam la povesti cu alti bikeri. Ei urmau sa faca nu stiu ce trasee, noi un traseu al somnului. La 11:20 coboram si ma duc repede acasa sa-l vad pe Rares si sa-i dau ce-i luasem. Nu stau mai mult de 5 minute ca ma rugase un bun prieten sa-l ajut sa adune niste lemne de fag. Voia sa coaca ardei, vinete, zeci de kilograme. Asa ca plecam in padure, cu masina si niste saci. Lasam masina la margine, rupem niste crengi cazute, uscate si gata treaba.

Apoi, acasa un dus, pepene si somn vreo 3 ore. A fost o tura faina, pacat ca nu am facut si gratar… dar nu le poti face chiar pe toate 🙂 Daca as schimba ceva… as alege o bicicleta cu rotile mai subtiri, de sosea, as dormi in Cartisoara, din Saua Caprei as urca la Vanatarea lui Buteanu…

La Manastirea Brancoveanu, chemarea parintelui Arsenie Boca

Dupa cum stiti, tara este sub fenomenul Arsenie Boca. Toata lumea are icoane, iconite, medalioane, carti, semne de carte etc, cu figura lui Arsenie Boca. Se fac pelerinaje, sunt cozi interminabile la mormantul parintelui! Este usor de pus etichete: delir religios, credinta oarba, incredere, minune. Nu as vrea sa judec, sa afirm ceva, fiecare e liber sa creada in ce doreste. Totusi, isi face loc intrebarea: Ce se intampla cu acesti oameni? Parca sunt prea multi! Evident ca filozofii si cei prinsi in realitatea aceasta prea adanc, pot gasi rapid o explicatie. Cum ca e genetic pentru romani, e traditie nationala.

Luna trecuta am fost cu niste prieteni in Tara Fagarasului, pe ruta Sinca Veche – cabana Sambata si chilia parintelui Arsenie Boca – Manastirea Brancoveanu. Despre aspecte din acea excursie am mai scris, nu si despre manastire. M-am tot gandit cum sa spun, ce se va intelege. Pana la urma, eu fiind cu… adevarul trebuie spus in orice situatie, fapt ce mi-a adus in timp o multime de probleme, zic ca fiecare sa inteleaga ce doreste.

Asadar:

Vizitam Sinca Veche si mai tarziu ocolim manastirea Brancoveanu pe un drum forestier pentru a ajunge in traseul spre cabana Sambata si chilia parintelui Arsenie Boca. Imediat dupa manastire m-a strabatut un fior, o stare de neliniste pe care am pus-o pe seama unor certuri/probleme cu persoane care au o anumita insemnatate pentru mine.

Inainte de asta, fiind cu un microbuz, ne-am oprit intr-un sat dinainte de manastire, parca Voievodeni, sa luam cu noi pe fratele unui preot. Acesta ne-ar fi povestit destule despre obiective, parintele Arsenie. O data cu acesta se urca in masina si o doamna in varsta, vecina cu acel domn. Si se scuza femeia, si vorbeste intruna, si la fiecare 5 cuvinte il pomenea pe parintele Arsenie Boca. Fiind de fel tolerant, adica nu face si nu spune ceva ce ar jigni fara motiv pe altul, mi-am vazut de treaba, ascultam intr-o doara. Spunea femeia ca a doua zi va vorbi la catedrala din Fagaras, ca e mare evlavioasa, ce inseamna parintele pentru ea, ca a fost la Viena, ca nu stiu ce.

Dupa introducere a trecut sa ne miruiasca, sa ne dea niste iconite cu parintele plangand. Celor care purtau ochelari le dadea cu mir si pe ochi. Uite asa, intre rasete si vorbe am ajuns la capatul drumului forestier. Nu o data am zis ca nu cred ca ne intoarcem inapoi in aceeasi zi daca stam dupa acea femeie, al carui vis si scop era sa urce la chilia parintelui. Mi s-a parut imposibil, ca asa este cand judeci pripit, cand realitatea imediata te insala si cand uiti niste lucruri.

Pana la chilie am vazut tot felul de varstnici, gospodine scoase din casa de ideea de a merge la chilia parintelui… si am inteles ca acesti oameni sunt condusi de o credinta incredibila, greu de inteles.

Am ajuns la cabana… acea portiune de traseu cat si cea spre chilie, fiind pentru mine ca om care merge mult pe munte, floare la ureche. Tot urcand nu aveam pace, aveam ceva si nu stiam ce… Apoi am stiut ce aveam, ma chema ceva la manastire. Simteam puternic ca trebuie sa ajung acolo. Nici la urcare si nici la cabana, nu am reusit sa stau pe langa ceilalti. Mi-am cautat explicatii: ca sunt afectat de niste discutii, ca nu am vazut destul din munte, ca traseul e prea scurt…

Ajung la chilie, stau pe acolo cu cativa si cand apare fratele parintelui ascult putin… dupa care plec pur si simplu la vale. Ii spun prietenului ce conducea grupul ca ne vedem la manastire, l-am suparat putin… si am plecat. De la cabana intr-o ora si un pic eram la manastirea situata la vreo 12-15 km. Pe cand coboram de la chilie, la baza traseului o vad pe femeia din microbuz cum urca. In preajma ei trei tineri, o ajutau. Ma intorc, privesc si ma intreb daca nu ar fi bine sa ma ofer sa-i duc rucsacul pana sus la chilie, pentru ca niciunul nu se gandise la asta. Gandul si statul pe loc nu ma tine mult, pentru ca mi-am spus ca fiind trei, unde ma mai duc si eu al patrulea, trebuia sa fac asta de la inceput.

Pe drum aceeasi stare ciudata, zic sa sun pe cineva si gasesc semnal in sfarsit. Ma mai linistesc si merg mai departe. Tot nu intelegeam ce am. Incercam sa-mi domolesc bataile inimii de teama sa nu mai patesc cine stie ce. Prin oras mai gasesti pe cate cineva, pe acolo nu era nimeni.

Intru pe poarta manastirii si m-am linistit. M-am gandit ca daca tot am ajuns, acum sa vad si de ce, deci sa iau manastirea la pas, bucata cu bucata. Vad o cruce mare:

DSCF2331Ridicata in memoria celor care s-au opus comunistilor, in zona muntilor Fagaras.

DSCF2337

Vad undeva in stanga si cimitirul, intre mine si el, un calugar pe un tractor aduna baloti de iarba. Merg pe o alee spre cimitir, sa vad cine este ingropat pe acolo. Undeva retrasa, statea o femeie. Nu facea nimic, doar statea. Mi s-a parut putin ciudat dar am continuat sa fac poze, sa citesc pe cruci:

DSCF2340Mormantul parintelui Teofil Paraian

Si plec, trecand si pe langa acea femeie de data aceasta. Ii spun saru-mana, imi raspunde si ma trezesc intreband-o ce face acolo. Stiti ce mi-a spus?.. ca de cateva ore nu putea sa plece de acolo. Ma astepta. Ma astepta o femeie pe care nu am vazut-o si nu am auzit de ea in viata mea. Nici nu mai imi simteam picioarele de la genunchi in jos. Mi-am dat seama ca asta era explicatia starii mele.

Si imi spune femeia „sunt Elena C. din cartea parintelui… pe mine m-a vindecat de cancer… si etc”. Imi zic ca poate povestea asta o spune tuturor celor care trece pe acolo. Dar de ce statea retrasa si nu la intrare in cimitir?.. ma intrebam in acelasi timp. M-am hotarat sa o ascult si mi-a zis ceva despre mine, despre ce fac, incat am avut aceeasi raceala de la genunchi in jos. M-am intrebat acolo pe loc daca chiar ea vorbea. Si am inteles atunci ca aceasta femeie chiar are o legatura cu parintele Arsenie Boca iar eu eram acolo cu un rost, cat de putin credibil pare ce spun pentru altii. Nu as putea sa povestesc totul pentru ca ma priveste doar pe mine. Insa, cand simti asa ceva, marturia ochilor nu mai conteaza, are aceeasi putere. Asa ca fenomenul Arsenie Boca nu este o  impresie, ceva se intampla… nu sunt la prima dovada.

Prima a fost cand nu luam in serios povestile cu acesta si cineva l-a rugat sa-mi dea un semn ca sa cred. Am si scris atunci, nu mai insist. A doua oara eram intr-un concurs si m-am rugat la el, cumva i-am depasit pe cei mai buni si am ajuns pe locul doi. Apoi i-a aparut in vis unei persoane apropiate si i-a spus sa merg in excursie prin tara cu bicicleta ca totul va fi bine. Nu demult, dupa o discutie aprinsa, in care conteaza fiecare cuvant, nu am dormit toata noaptea. Dimineata trebuia sa fiu in alt oras si inima dadea tot felul semne. Pe acolo, inainte de face cunostinta cu asfaltul, ultima imagine a fost cu acea icoana binecunoscuta cu parintele. Nu-mi explic cum de mi-a venit in minte chiar acel lucru. Noroc cu o doamna care fusese la cursuri de prim ajutor, care trecea pe acolo intamplator, pana a venit salvarea. Apoi mai este aceasta cu manastirea…

Acum poze de la manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus, loc in care a staretit si parintele Arsenie Boca:

DSCF2348

DSCF2440

DSCF2397

DSCF2350

DSCF2351Un panou-schita cu manastirea te ajuta sa cunosti intreg complexul manastiresc. Am stat cateva ore…

DSCF2353Am fost exact cand se comemorau eroii din munti

Biserica veche, ctitoria lui Constantin Brancoveanu:

DSCF2357

DSCF2359

DSCF2389

DSCF2446

DSCF2396

DSCF2364Probabil anul unei reconstructii

DSCF2390Imagine de altadata

DSCF2367Constantin Brancoveanu

DSCF2373Maria Doamna, sotia voievodului

DSCF2370Regele Mihai I

DSCF2376

DSCF2377Sfinti luptatori… la Curtea de Arges ascultasem stupefiat cum un ghid povestea unor creduli, cum un astfel de personaj era un cavaler negru sau fara cap 🙂 Faza era ca nu se mai vedea chipul sfantului, sters in timp, si de aici aberatia… pentru ca oamenii nu mai cauta adevarul ci senzationalul.

DSCF2379Icoana veche, binecunoscuta de cei care au mers pe la manastire…

DSCF2387

DSCF2358

DSCF2354Fantana

DSCF2408

DSCF2409Palatul brancovenesc

DSCF2410

DSCF2442

DSCF2392

DSCF2449Stegarul din Bucuresti

DSCF2391O vizita prin muzeu… o multime de icoane si carti vechi.

DSCF2393

DSCF2395

DSCF2411Lacul si o masa din piatra

DSCF2412

DSCF2413

DSCF2414

In fata clopotnitei o cruce din 1842:

DSCF2416

DSCF2417

DSCF2418

DSCF2420

DSCF2423

DSCF2447O replica o gasim si la Sinaia

DSCF2432

DSCF2434

DSCF2426

DSCF2439

Si la izvorul parintelui, aflat la circa 1,5 km distanta de manastire:

DSCF2406

DSCF2402

DSCF2404

Mda… si la final, pe la ora 19 sau ora 20 au venit si ceilalti la manastire, inclusiv femeia din microbuz ce dorea sa ajunga la chilia din munte. La poarta manastirii si-a desertat rucsacul si a oferit tot ce era in el de mancare… tuturor. Deci la carat plin pana la chilie si l-a golit la poarta manastirii. Eram in microbuz si urmaream festinul nedorind sa ma misc de pe scaun, analizand episoadele zilei. Femeia carase mancare si doze de bere pentru nu stiu cate persoane.

Da, vedem si nu intelegem! Se intampla la doi pasi si degeaba! Cat de evident ar fi, daca esti setat doar pe bani si castiguri din orice pozitie, nu vezi, nu simti!

Dimineata la Busteni, la pranz pe Vf. Moldoveanu, seara pe acasa

Trebuie sa notez si ziua aceasta undeva. Aici 🙂 Pe 12 noiembrie am plecat in muntii Fagaras, sa urc pe Vf. Moldoveanu si sa ma intorc seara acasa. Cum a fost? Cam asa…

Intai am stabilit cu Razvan, prietenul meu de alergat pe munte, ca e timpul sa mai ajungem si noi pe Vf. Moldoveanu. Eu nu am mai fost de prin 2007… Traseul? Pe la Sambata de Sus. Intrebam pe unul, pe altul, ne uitam pe net si concluzia a fost ca ne descurcam noi, totul este sa fie timp frumos.

Mai vorbim in cursul zilei de 11 despre prognoza meteo si asta a fost. A ramas sa ne vedem intr-o parcare la gara din Brasov, la 7:15. Urmand sa lipsesc toata ziua de joi, a trebuit sa lucrez pana pe la 1 noaptea si in final sa adorm pe la 2. Pun ceasul la 5 sa sune, ca sa-mi pregatesc un pic rucsacul… si ce sa vezi? Ceasul nu suna, dar cumva ma trezesc si vad ca este 5:43. Ma imbrac cu viteza supersonica, indes in rucsac mancare, haine, aparat foto si fuga la gara. Imi iau si bilet, prind si trenul de 6:05 si iata-ma la drum.

Pana la Brasov imi dau seama ca am uitat o gramada de lucruri, trusa de ajutor/supravietuire, paine, bonul cu codul de reincarcare a cartelei telefonice, ceva de aprins focul, servetele nazale… Stateam si ma gandeam asa: uite cum plecam in teren necunoscut, fara sa stim traseul, fara tot ce aveam de obicei in rucsac, doar bazandu-ne pe noi. Noroc ca m-a sunat Razvan, ca altfel ar mai fi asteptat putin pana imi luam eu alta cartela. In gara Brasov iau repede bricheta, servetele, paine, alta cartela si purced in parcare. Ne suim in masina si plecam spre cartierul Bartolomeu, de unde trebuia sa mai luam pe cineva… pe Teo Spiru de la CPNT. Pana la locul de intalnire, il vedem pe Cornelus de la CPNT intr-o statie, ii facem semn, claxonam, dar cu masini pe benzile din preajma noastra, nu ne vede.

Oprim in alta parcare, apare Teo, ies repede sa iau ceva de la o patiserie. Ma asez la rand si ma hotarasc ce sa iau atunci cand sunt aproape de vanzatoare. Numai ce aud ca tipul din fata mea cere strudele cu mere, si vanzatoarea il intreaba daca le incalzeste, ca o si intind de acolo. Pai daca la 7 dimineata nu ai strudele proaspete inseamna ca le ai de cine stie cand. Mai era o patiseria acolo, la gara Bartolomeu. Ma duc si la aceea, ma asez la alta coada. Imi dau seama ca deja le scot peri albi celor care ma asteapta in masina, dar na, ce sa fac… Stau la rand fara sa stiu ce sa iau… cand o vad pe o tanti ca arata spre niste placinte cu branza dulce si stafide. Cum le vad, gata, vreau si eu. Pana i le da d-nei dinaintea mea, eu ma uit… si constat ca vanzatoarea ii pune fiecare placinta intr-o punga mica de hartie. Daca ar fi comandat 20 de placinte, iar fi trebuit 20 de pungi 🙂 Jale mare, o mie de ani!

Ii cer 3 placinte vanzatoarei, ea se uita la mine si ma intreaba: „Impreuna?” Ma uit si eu la ea si o intreb: „Impreuna cu ce?” Ma lamureste ca este vorba de placinte. Ii spun ca da, si ea incearca sa bage 2 intr-o punga mica, ii iese treaba si uite-ma cu 2 placinte intr-o punga mica si cu inca una intr-o punga la fel de mica. Noroc ca au fost foarte bune placintele si ca am un reper cand mai trec pe acolo.

Plecam si noi in final din Brasov. Pe drum, pentru ca doar mergeam pe Moldoveanu, am dat drumul la muzica. De-astea:

Nu mai ajungem la nicio Sambata de Sus, pentru ca tatal Teodorei ii spusese acesteia de un traseu direct spre varf. Mie nu-mi suna bine, pentru ca un urcus direct inseamna o panta foarte inclinata. Dar pana la urma, toti fiind destul de priceputi in a merge pe munte, am luat-o in alta directie, ca sa abordam acel traseu. Ce mai conta pe unde urma sa ajungem pe varf? Este munte, este perfect. O luam spre orasul Victoria, apoi spre satul Vistisoara. Drumul dintre cele doua localitati este praf. Ajungem pana la marginea padurii si lasam masina. Marcajul nostru il zarisem pe un copac… triunghi rosu. La 9:35 plecam, dupa ce imi iau in rucsac haina cea mai groasa. Mai bine sa o car dupa mine decat sa-mi fie frig si haina sa stea in masina. Cred ca as fi aruncat-o ulterior 🙂

1Parcam si plecam

Deci urcam pe valea Vistea Mare, urmam un forestier, nu dam de niciun marcaj la inceput, dar cum curgea apa pe langa noi, deducem ca acela este paraul Vistea, care nu avea de unde sa izvorasca decat din muntele Vistea…

2

3

4

5Un alt indicator

Pana la urma descoperim un reper si apoi marcaje mai dese. Ma gandeam asa: „sa vezi vale, sa vezi drum fara sfarsit”. Intalnim un indicator care ne linisteste… pana la Moldoveanu: 6 ore si jumatate 🙂 Clar ca noi aveam sa facem 4 ore. Incepem sa mergem sustinut, intr-un ritm cam alert, dupa cum mi se pare mie, asa ca raman in urma, ocazie cu care mai fac si niste poze. Se termina forestierul chiar la indicatoarele din imaginea de mai sus, cred ca are vreo 4-5 kilometri si poteca urca pe langa parau, pe care il traverseaza de 3 ori pana la iesirea din padure. Evident, pe niste podete tare alunecoase.

6Tot felul de urme pe o suprafata mica

7

8

9

10

12Splendid!

13Dupa o ora si 30 de minute de la intrarea in traseu, iesim din padure, nu inainte de a trece pe langa un refugiu:

14Refugiul Izvorul Vistei

15La traversarea unui podet, pozez pleiada de picaturi de apa si iata-ne pe pajistile vaii…

16

17Trecem si pe langa un adapost improvizat

18Un fel de bordei, pe la care am vazut ca nu trece ursul sau vreun animal. Erau urme de animale la vreo 300 metri, dar niciunul nu s-a apropiat de adapostul acesta… Concluzie desprinsa, pentru ca era mancare mai veche risipita pe jos, in fata intrarii si in interior.

19

20

21Vanatori, cel mai probabil, pe un versant

22Si cam de pe aici, incepe un urcus accentuat spre creasta, iesind in aceasta prin Portita Vistei.

23

24Acolo este Portita si langa ea varful Vistea Mare

26Aici eram in creasta… am facut 2 ore de la iesirea din padure

27Un refugiu alpin se afla la 10 minute de Portita, pe creasta, pe traseul cu banda rosie… daca veneam de la Sambata, am fi trecut pe langa acesta.

28Urcare pe varful Vistea Mare… aici ne-am intersectat cu 4 polonezi

29Varful Moldoveanu… ne-am dat seama imediat ca va fi greu de ajuns, din cauza mantiei albe

30Varful Vistea Mare, aflat la 2527 m altitudine… am ajuns destul de repede si pe el. Al treilea varf din tara.

31Segmentul dintre cele doua varfuri, aveam sa constatam ca are mai multe portiuni periculoase. Vazand zapada, m-a luat frigul si mi-am luat geaca pe mine. Pana atunci mersesem atat de bine intr-o bluza cu maneci lungi…

32Peisaje superbe… ne-am uitat si noi, dar in afara de Moldoveanu, niciun munte/varf nu mai prezenta gheata/zapada 🙂

33Se poate spune ca era mortal de frumos. Precum caprele, am mers din piatra in piatra, evitand sa calcam gheata. Cine vrea sa mearga pe acest varf in aceasta perioada… ii trebuie neaparat o coarda/cordelina si coltari. Ne-a dat cateva emotii si varful asta 🙂 Vara este mult mai usor.

Si am ajuns pe varf pe vreme buna. In 2007, cand am fost ultima oara, era ceata:

34M-am uitat la ceas, era 13:43… am urcat in 4 ore si 8 minute de la marginea padurii.

35Aici gasim cartea varfului Moldoveanu. O idee exceptionala… cineva a carat o cutie metalica si o carte groasa, unde sa-ti treci gandurile/impresiile. Pe cutie mai scrie „cine a ajuns aici, este un invingator”… dar intr-un elan de modestie, am zis ca probabil se refera si la altii, noi am fost mereu asa ceva :))

36Vanatorii de munte au fost pe 3 noiembrie a.c., chiar de ziua lor 🙂

37Ne uitam la plafonul de nori, parca venea cam repede spre munte

38Cartea este cat Evanghelia de la biserica, am scris si noi in ea, pentru ca se impunea si am pus-o la loc intr-o punga si in cutie.

39

40Teo si Razvan

41

42Ce repede au sosit norii 🙂 Bine, plafonul era sub noi.

43Dupa sedinta foto am plecat… pozand un pic si zona din apropiere, ca sa se vada ca este periculos in aceasta perioada. Ai alunecat, ai zburat in vale… Oricum, in poza pare mai plat decat este in realitate, dar nu este asa. Noi am mers din piatra in piatra, a fost si fain, dar ne-au mai tremurat si „stiksurile” 🙂

44Inca o privire spre „Acoperisul Romaniei”, care in acest an ne-a asteptat cu un covor alb, nu cu unul rosu 🙂

45

4647Lacul de sub varful Moldoveanu, mai exact din Valea Rea, pe acolo continua traseul nostru initial, marcat cu triunghi rosu. Poza aceasta am facut-o cand ne-am intors iar la Portita Vistei. Am mers pe 3 marcaje: din marginea padurii si pana in creasta Fagarasilor pe triunghi rosu, din creasta si pana la varful Vistea Mare pe banda rosie, de la acest varf si pana pe Moldoveanu pe marcaj punct rosu.

La 14:47 am inceput coborarea tot pe unde venisem.

48

49Privire inapoi spre podetul de la marginea padurii, situat la cateva minute de refugiul Izvorul Vistei.

Pe un astfel de traseu, pe care nu ai mai fost, trebuie sa-ti iei niste repere, sa te poti orienta… niciodata nu stii cand poate aparea ceva neprevazut. Cum pleci din marginea padurii, dupa vreo 2 km cel mult, este o captare de apa si sunt cateva cladiri, drumul forestier este marginit si de o padure de amestec, in care gasesti mult fag uscat pentru foc, apa curge pe langa drum si pe langa poteca. Sunt trei podete in padure si unul la iesire. Exista un refugiu bun aproape de limita superioara a padurii. Un bordei situat la circa 35 de minute (in urcare) de refugiu, un refugiu situat la 10 minute de Portita Vistei. Important este sa stapanesti asezarea in teren 🙂 Deci… repere cate vrei!

La 15:45 intram in padure, depasindu-i pe polonezi, mai inainte de bordeiul cu acoperis albastru, si gasindu-i pe vanatori la refugiul Izvorul Vistei, acestia din urma destul de surprinsi, spunand ca am mers foarte bine… Desi masinile lor, si ale polonezilor si ale vanatorilor, erau la capatul drumului forestier, nu ne-au mai ajuns din urma…

50De aici incepe drumul forestier. Pentru cei obositi, daca sunt atenti, vor observa pe marginea drumului o scandura pe care este scris un nr. de taxi. Ca atare, poate veni cineva sa-i ia de acolo, ca sa nu mai mearga si pe acel drum forestier.

51Pe la 17:08 eram pe la masina, deci nu se lasase intunericul, „facand” Moldoveanu intr-o zi scurta de toamna, pe lumina.

Ne-am urcat in masina, tot cu muzica data tare, era ceva cu „return to inocence”, tot o piesa mai veche. Teodora ne povestise ca prin Victoria este un restaurant cu o ciorba sau supa excelenta din ciuperci. Trecem prin Victoria, nu prea hotarati sa oprim, in principal cred ca din cauza mea, ca eu nu mananc ciorbe si supe si continuam spre Brasov. De altfel, pe tot traseul din Fagaras, am mancat 2 placinte cu branza dulce si am baut 0,5 litri de Pepsi 🙂 Nu mi-a fost foame 🙂

Din Victoria si pana in Brasov sunt 92 km, mai punem si distanta de la Vistisoara si cred ca sunt 100 km. Asa ca fara graba, ajungem la gara Brasov la 19:20, ma sui in trenul ce pleca la 19:35 spre Busteni si pana in ora 21 eram acasa… La ora 6 plecasem, la ora 21 eram inapoi, am fost asadar un pic pana pe Moldoveanu 🙂

Un episod din Bucegi, o zi splendida

Se anuntase o zi senina, aidoma celei de pe 28 februarie. Sa stiti ca pe multi oameni de munte i-am auzit exprimandu-se ca vremea inchisa, ce a durat atata timp, i-a imbatranit.

3La Cota 1400

4Partiile din Sinaia arata foarte bine

6

7

8La Cota 2000…priviti in dreapta 🙂 Schiorii sunt la nivelul meselor, va dati seama cata zapada este? 🙂

9Era si un concurs sau nu stiu exact cum sa-l denumesc…oficial se numeste „Winter…” nu stiu cum. I-am vazut si anul trecut si anul acesta…cred ca lumea nu intelege ce se intampla, din ce am vazut eu nu era nimeni interesat. Mie nu mi se pare cine stie ce… 🙂 Dar daca la altii le place… cu scuzele de rigoare, eu nu am scris detalii, pentru ca nu mi se pare important si interesant…se plimba cate unul pe schiuri de colo-colo, legat de o parapanta. O fi ceva si asta…un sport 🙂 Cui ii place, de cine se prinde…de mine cred ca niciodata.

10Am facut poza mai mult ca sa vad cum arata Valea Tatarului…este undeva pe la jumatatea imaginii

11

12Asa arata versantii muntelui Furnica…s-a uniformizat totul de la atata zapada, nu mai sunt denivelari mari…sa tot schiezi pe o astfel de partie naturala

13Muntii Baiului, Grohotisului si undeva departe muntii Ciucas. Mi-am facut si un plan cu concursurile de alergare montana la care vreau sa particip in acest an…maratonul din Ciucas nu mai este pe lista, desi am alergat binisor la el, iesind in primii 10 la categoria mea. Insa m-am plictisit ingrozitor, traseul nu mi s-a parut pitoresc decat pe la varful Ciucas, nu stiu cum am facut ca vreo ora am alergat singur, nu am vazut pe nimeni in fata sau in spate, fugeam de zapacit prin paduri si poieni, cu ochii dupa marcaje…mai este si departe, tocmai pe la Cheia. Mie mi s-a parut buna organizarea…dar l-am taiat de pe lista 🙂

14Partie naturala…zapada nu era foarte inghetata, stiti ca daca este inghetata bocna si ai cazut pe o astfel de panta, nu stiu pe unde te mai opresti

15Stana…vazuta de langa vf. Furnica…ce peisaj frumos, pierduta in alb

16Sagetile rosii incadreaza Saua Strunga…si mai departe priviti munti din grupa Fagarasului in toata splendoarea. Se si diferentiaza prin culoare de Bucegi

17Platoul Bucegilor delimitat in dreapta de Abruptul Prahovean…dupa cum se vede, mai sunt mici pete pe imensitatea alba…in special jnepenii de la Piatra Arsa sunt acoperiti. Vf. Jepii Mari nici nu mai poarta podoaba aceasta verde, totul este sub zapada 🙂 Si cam peste tot, acei jnepeni depasesc inaltimea unui om…deci a nins bine, daca i-a acoperit 🙂

18Zona Babele, muntele Obarsiei…pana spre Omu. Nu mai sunt vai, denivelari, jnepeni, lucruri care sa se distinga bine, sa se vada cat sunt de adanci, mari

19Este reusit 🙂

20Muntele Piatra Mare si Predealul

21Prin Valea Dorului

22Cabana Miorita…ce locatie are omul asta, tatal lui Sebastian Ghita, si rar am vazut turisti pe la el. Nu se pricepe sau nu-l intereseaza. Are niste camere frumoase, este singurul ce ofera cazare in zona Cotei 2000 si cred ca singurul caruia nu-i prea merge treaba. Nu stiu unde se scurtcircuiteaza lucrurile, probabil la oferta/pret/conditii. Cred ca ori cere mult, ori nu are apa. Este si la pamant cu promovarea. A avut probleme in fiecare iarna cu apa. Insa priviti cata zapada are, de atatia ani, inventa ceva, gasea o solutie, isi facea un bazin, topea zapada, filtra apa…evident nu pentru baut. O fi obosit, batranetea, cine mai stie? Nu ai cum iarna sa fii langa partie, sa ai panorama, locatie, si sa nu-ti mearga treaba, week-end de week-end.

Priviti, cabana pare parasita, nici o urma ca ar fi viata pe acolo. Facea ceva daca era interesat, sa iasa fum pe cos, sa atraga atentia 🙂 , umplea internetul, Sinaia, cu afise ca daca treci pe la cabana lui iti da, eu stiu, ceai gratis. La cate plante sunt pe munte, mare paguba cateva kilograme de zahar sau de miere. Dar ii faceai pe turisti sa coboare de la statia de telecabina, bine, nici sa-ti bati joc, arunci trei plante intr-o oala murdara sau chestii de genul acesta. Ceva serios, un ceai bun, sa-l tii minte :), cani curate, servit turistul cu atentie, nu asa in dorul lelii. Si pe langa ceaiul acela, mai aveai pregatite si altele, dar cu bani, preturi accesibile la camere. Din 50 de ceaiuri tot iti lua cineva si altceva…contai in turismul din zona, se stia de tine, nu erai mort ca acum. Dar si activitatile acestea se fac cu implicare. Nu esti acolo, nu pui suflet, nu esti corect, serios, nu reusesti. Trebuie sa fii acolo, prezent, sa ai determinare, sa nu stai sa privesti tavanul…

Cum este Sorin Aldescu de la Cota 2000, cum s-a asezat cineva la o masa, imediat vin ospatarii. Dar se si pregateste din timp cu meniul: face zacusca, cumpara berbecutii din timp, face niste carnati interesanti, are tot felul de retete naturale, nu recurge la improvizatii de moment. Indiferent cine este la cabana Miorita, situata la cateva minute distanta, nu poate concura cu el pe segmentul alimentar. Sau cum este Sami la Cota 1400. Oameni de acest gen sunt in miezul problemei, altfel, prin intermediari, nu se face treaba. Este afacerea ta, nimeni nu are grija de ce este al tau mai bine decat tine 🙂 . Amuzanta este o situatie de la Cota 1400. Cei de la restaurantul Telefericului mai aprind uneori gratarul. Adica este inutil sa concurezi cu Samoila. Nu ai ce sa-i faci, el face gratare de o viata. Nu-l bati decat daca vinzi mici din carne de urs :)) Trebuie alta „politica” la restaurantul Telefericului. Merge sa vinzi ceva ce nu au altii prin jur. Acum este la noroc, intra turisti ca n-au incotro si incasarile sunt asadar pe masura…insa nefiind asteptari… :)) Dar niciodata nu au cum sa faca exact la fel ce face Samoila. Fiecare este bun la ceva…bine, trebuie sa mai ai si oameni cu care sa faci treaba 🙂

Mi-aduc aminte, lucram undeva, nu este chiar aproape 🙂 Si respectivul era cu afacerea la pamant, nici nu se prea pricepea, in schimb era el asa mai smecher. Am lucrat 30 de zile din 30, mie imi place sa ma ocup de lucrurile in care cred. Si cand a fost ziua de salariu, ca mie nu imi place sa iau banii in mai multe etape, ci o data pe luna, mi-a dat doar jumatate din acesta. Nu pentru ca nu avea, ci pentru ca asa proceda, smechereste. Doar ca nu stia cu cine are de-a face. Metoda este veche, te tine un patron astfel incurcat si tu nu pleci pentru ca stii ca ai de luat niste bani. Eu i-am dat naibii de bani 🙂 Cand s-a prins el ca a procedat gresit era tarziu, inapoi nici pe 50 de salarii nu m-as mai fi intors. Ma suna mereu dupa aceea, ca nu stia ce sa faca…l-am lasat asa, sa se descurce. Pe mine m-a deranjat atitudinea asta de smecher, adica eu ce trebuia, sa ma prefac ca nu inteleg? El stia bine ca oricine pricepe substratul problemei, dar nu vorbeste ca nu are incotro…din pacate, mai sunt si altfel de oameni, care au mereu incotro.

23

24Cu rosu Masa Ciobanului, cu verde Varful cu Dor…ma gandeam, sa urc si pana acolo, sa nu urc?

25

26Pana la urma, am inceput sa urc

27Cu verde terasa din Valea Soarelui, cu rosu cabana Valea Dorului

28Masa Ciobanului si urme ce suie pe Vf. cu Dor

29

30Masa Ciobanului

31Spre Vf. cu Dor

33Privire inapoi spre Masa Ciobanului

34Privire spre Valea Dorului

35Vanturis, drumul pe Dichiu nici nu se cunostea

36Telescaunul, cabana Miorita, Cota 2000 si constructia rosie-refugiul salvamont

37Tot Masa Ciobanului

39

40Stana turistica Tarle…1600 m altitudine

41

42Mai era unul ca mine si ca alti prieteni :)) …sa mearga cu schiurile in afara partiilor, prin padure si locuri mai salbatice :))

43Drumul spre Schitul Sf. Ana…azi nu m-am intalnit cu ursoaica si cei doi pui, ce isi fac veacul pe acolo :)) Bine, am mers probabil animat de ideea ca ursul cand ma intalneste, face pe mortul 🙂 La schit, portile inchise…cred ca staretul era jos la manastirea Sinaia. Probabil tin portile inchise pentru ca intra ursul. Am plecat mai departe, spre Stana Regala.

44Schitul Sf. Ana

45In amintirea parintelui Ioanichie

46Spre Stana Regala

47Am mai publicat acest panou, o sa-l public asa, la anumite perioade…poate se prind de noi cateva idei 🙂

48Stana Regala

49Poiana Stanii Regale

50Orasul Busteni vazut de pe Stanca Franz Josef

51Coborare pe poteca regala spre Sinaia

Ceva cu impact pentru Bucegi

Mai intai poza de ieri cu acele cautari despre Poiana Tapului.

aChiar a cautat ieri cineva, de 77 de ori, un lucru 🙂

Mi se pare interesanta treaba cu acele cutremure din zona Fagaras-Campulung. Azi dimineata, la ora 4:26, s-au produs 2 cutremure mici, unul de 2,7 grade si celalalt de 2,5 grade pe scara Richter. Primul cutremur a avut loc la 3 km adancime, iar cel de-al doilea, la 10 km.

Dupa amiaza, adica azi pe la 14:30, Mediafax scria de un alt cutremur produs tot in acea zona, si care a avut o intensitate de 4 grade, produs la 10 km adancime.

Asa, fara nicio legatura, m-a dus gandul la roca vulcanica gasita pe Platoul Bucegilor. Oare cum o fi ajuns acolo? Cum de nu a luat-o apa, cum de nu a fost acoperita de aluviuni, primavara? Mai ma intreb asa, cateodata 😉 Mentiunea ca este vulcanica nu imi apartine. Eu am presupus asta si apoi am intrebat la Univ. Babes-Bolyai, pe niste profesori. Ei au confirmat, exista asadar o certitudine, nu o presupunere personala.

12Roca vulcanica

Am citit pe site-ul max-media.ro ca a fost numit un nou sef la Garda de Mediu Prahova…postul acesta este foarte sensibil. Multi au fost sefi aici, insa nu au rezistat pentru ca nu au o imagine publica buna. A fost si Stefan Popescu, fost securist, si acum parca este doar comisar…nu mai iese si asta la pensie. Du-te ba’ si lasa-ne, ca n-ai facut nimic bun pentru mediu!

Noul sef este fostul director al SIPI Prahova :)) sau serviciul secret al Ministerului de Interne. Poate ca este o numire inspirata, poate face ceva 🙂 Noi avem ceva asteptari de la Garda de Mediu Prahova pe aici, prin Valea Prahovei si Parcul Natural Bucegi…dar ei nu sunt in stare sa opreasca nici macar poluarea Ploiestiului.  Asadar, ei vor muri gazati in acel oras si noi pe aici de batranete, asteptandu-i 🙂

Uitasem sa va spun ca saptamana trecuta, o turista, plimbandu-se prin Moeciu de Sus, statiunea aflata de partea cealalta a Bucegilor, a observat intr-o curte a unei pensiuni, un cerb. Animalul avea coarnele legate intre ele cu sarma…va dati seama? Nu are nimeni nicio autoritate in domeniul protectiei mediului in zona si imprejurimile Parcului Natural Bucegi. Garda de Mediu Brasov niciodata nu s-a remarcat prin activitati deosebite. Nu vorbesc despre Administratia Parcului, dl. Iuncu chiar nu poate sa mai faca vreun lucru.  Foarte probabil, pensiunea fiind aproape de padurea Bucegilor, cineva a prins cerbul sau l-a oferit cadou 🙂

Am citit ca proprietarul pensiunii va fi cercetat pentru faptul ca avea un animal salbatic in captivitate…adica nu va pati nimic. Daca erau destepti, il urmareau 2-3 zile. Sunau intre timp la Garda de Mediu, la Romsilva, se interesau daca au fost sunati de vreun cetatean ca are un cerb in curte. Ei s-au dus imediat la usa omului  si l-au chemat pe omul asta, proprietar, la Politie. Si el o sa spuna ca i-a intrat cerbul din intamplare in curte, ca el a vrut sa-l ingrijeasca sau ca umbla accidentat…si cum dovedeste Politia ca nu-i asa? In schimb, daca il monitorizau 2-3 zile, era altceva. Acesta ar fi cazut singur in propria minciuna si singur s-ar fi acuzat, prin propria lui declaratie.

De aceea se intampla prin Bucegi atatea lucruri, ca se actioneaza asa, la primul impuls. Activitatile trebuie mai intai documentate…nu prinzi un braconier, nu-i faci perchezitie imediat cum auzi ceva, il urmaresti un timp, cauti sa prinzi toata reteaua, ca el nu actioneaza singur….

Excursie prin tara…cu bicicleta

Bine v-am gasit!

Am revenit!

Dintr-o aventura superba…din Busteni prin Transilvania, Valea Oltului, Valea Lotrului, Zona turistica Parang, Retezatul Mic, Tara Hategului…si ar mai fi fost…tot pe bicicleta…

Mai pe seara postez!

…………………………………………

Ziua a III-a, Sosirea la destinatie

Plec spre Petrosani, ajung in oras, ma orientez dupa harta strazilor pe care o aveam in minte…ies din oras spre Tg. Jiu.

Merg cam 2 km si gasesc indicator spre zona in care trebuia sa ajung…pana la Campul lui Neag erau 30 km.

Imi zic ca este o nimica toata si merg mai usor. Trec prin orasul Vulcan, unul dintre cele mai frumoase orase vazute pe la noi prin tara, Lupeni, Uricani, putine lucruri sa aminteasca de minerit…

Ajung la Campul lui Neag, bornele kilometrice, una dupa alta, aratau acelasi lucru: doar Campul lui Neag si atat. Intreb la un magazin alimentar de cantonul silvic la care trebuia sa ajung. “Este departe, cam 14 km”. Cand aud fac ochii mari. Pana la urma gasesc un cioban si imi spune ca sunt vreo 30 km. O harta postata de Jandarmeria cu acoperirea la telefon ma elucideaza…dupa calculele mele este departe, la 25 km.

Asta este! Plec mai departe pe un drum impecabil prin padure si atat. Pe stanga era Jiul de Vest. Tot urc continuu, pana intalnesc un biciclist. Il intreb “unde ajunge drumul acesta, ca este prea bine asfaltat?” Omul zice ca duce spre Baile Herculane dar ca proiectul nu a fost finalizat. Deci este un drum asfaltat cum nu vezi in oras si care nu ajunge nicaieri, nu accesibilizeaza nimic…

Trec prin niste chei pitoresti, dar eu eram extrem de plictisit ca nu mai ajungeam asa ca nu am stat prea mult. Putine persoane…

Mai urc vreo doi kilometri si vad ca un alt biciclist coboara in viteza. Ma uit mai bine la el cand trece  pe langa mine si vad o fata, cu parul prins la spate care statea cu fundul pe sa si cu picioarele pe ghidon. Dupa ce a trecut ca o racheta, am pornit mai departe minunandu-ma de ce am vazut pe tot traseul asta pe bicicleta.

La ora 14, aproximativ, am ajuns in tabara de la Campusel, locul de start la Iorgovanu Night Run.Mi-am pierdut un hanorac pe drum, l-au gasit niste fete ce faceau parte dintre cei care organizau evenimentul, asa ca mi l-au dat inapoi. De fapt, asa este peste tot la astfel de concursuri, pierzi ceva prin tabara sau prin apropiere, le gasesti la cortul organizatorilor, nu ti le ia nimeni…pe unde am fost, am vazut ca au fost gasiti rucsaci, bete de alergare, borsete, ochelari, etc…

Am instalat cortul, si cum ma simteam cat de cat bine am zis sa si particip, macar sa nu ies printre ultimii :)

In doua ceaune mari organizatorii pregateau varza cu carnati, eu m-am dus repede sa dorm si nu am stat la festin. La ora 20 am iesit la sedinta tehnica, cateva vorbe cu altii, si iar in cort ca picioarele aveau nevoie de pauza :)

La 12:45 ne aliniem la start, traseul pe cateva sute de metri iluminat cu faclii, Jandarmeria oprea orice masina mai jos, si se da startul…60-70 de alergatori fug pe un drum asfaltat pe o portiune de 2,7 km. Dupa asta urma o urcare spre o stana, acolo am reusit sa depasesc pe multi. Traseul nu-l cunosteam dar nici rucsac nu mi-a luat cu mine. Mi-am luat lanterna, telefonul, plasturi, o fasa elastica, hanoracul ca poate sus in creasta era frig, un spray pentru caini ciobanesti sau alte animale, bricheta si hartie pentru aprins focul. Adica pleci putin pregatit ca alergi 2 ore in teren necunoscut si cel mai bine este sa te bazezi doar pe tine.

Oricum organizarea a fost atat de buna, s-a urmarit cu precadere siguranta participantilor, incat nimeni nu a patit ceva…

Am alergat destul de bine, in 2 ore si 3 minute am trecut linia de sosire, pe locul 11 :) )…departe tare!

Apoi pe la 5 dimineata m-am dus la cort! Poze din ziua a III-a

La iesire din Petrosani

Harta cu semnal 🙂

Un drum foarte bun care nu duce la vreun obiectiv…

Grote si pesteri pe marginea drumului

Indiciul ca ma apropiam

Am ajuns! Podul avea pe margini faclii printre care alergam la concurs

Dupa sosirea mea din concurs…concurentii au venit pana la 4 dimineata

 

 

Ziua a II-a

O sa va spun ce am omis, cand am inceput aceasta relatare. Nu am plecat chiar asa la drum, adica mi-a venit mie un gand si m-am suit pe bicicleta si gata l-am pus in practica. Inainte am intrebat un preot si un calugar…apoi pe Oana.

De ce o intreb pe Oana? Mai intai pentru ca mi se pare ca are un fel de comunicare cu parintele Arsenie Boca…acesta spunea ca dupa moartea sa va fi si mai de folos oamenilor. Intr-o seara, cum eu nu credeam, Oana i-a spus sa vina sa-mi dea un semn…v-am mai spus intamplarea anul trecut. Deci eu cred ca parintele este …prin preajma… acum fiecare interpreteaza cum crede 😉

Si toti spuneau ca sa merg…si eu eram cel care se indoia, pana la urma am si plecat.

Peste noapte, spuneam ca am instalat cortul la Porumbacu de Jos. Inainte de a instala cortul iti iei niste masuri de siguranta…distanţă fata de anumite lucruri, laturile cu potential pericol, te uiti de urme sa vezi ce animale sunt prin zona, daca nu asezi cortul pe musuroaie de furnici, daca ai lemne de foc, etc…nu asezi cortul langa sosea…

Noaptea a fost calda, nici nu a cazut roua spre dimineata. In timpul noptii am auzit niste grohaituri de porc si am iesit sa vad ce este, probabil erau mistreti in lanul de porumb aflat la circa 500m distanta. Cortul meu era intr-o mica poienita inconjurat pe trei laturi de salcami, aflati la 4-5 m distanta. „Usa” cortului nu am mai inchis-o, ci am lasat trasa doar plasa contra insectelor ce se inchide cu un fermoar. Totusi nu am vazut nici macar o furnica…

Pe la 6:30, putin dezamagit ca am mers doar 100 si un pic de kilometri, am iesit in sosea. Dupa 3 km eram in orasul Avrig. Am vazut pe harta un drum care parea mai scurt spre Talmaciu. L-am gasit si in teren, avea o lungime de 15 km.

Destul de frumos si pe acest drum ce m-a scos in afara localitatii Talmaciu, chiar pe drumul ce merge pe Valea Oltului. Data viitoare am sa merg pe drumul ce trece pe la manastirea Turnu Rosu intrucat aceasta varianta parcursa de mine nu a fost pe masura asteptarilor. Drumul dintre Talmaciu si Brezoi (oras pe Valea Lotrului) a fost plictisitor, monoton, nu cobora mai deloc desi insotea Oltul, permanent trebuia sa fiu atent la tiruri, a durat ceva pana cei 50 de km i-am parcurs.

Pe traseu m-am oprit la manastirea Cornetu, imi propusem aceasta. Intru eu, las ce trebuie, cum se face, multumesc lui Dumnezeu si ma iau de scrierea unui acatist…incep cu familia mea, apoi prietenii, nu a scapat unul nici de pe blog 🙂 Stau eu dupa ce am scris tot pomelnicul si ma gandesc „Cred ca i-am scris pe toti”. Bucuros, iau lumanari, inmanez lista, ies afara aprind alte lumanari…si plec. Peste vreo 10 km mi se aprinde beculetul. Am uitat sa scriu pe cineva! Am uitat sa ma trec! M-a amuzat foarte tare chestia asta :)))

Inainte, pana la manastire, mai avusesem o intamplare. Pedalam eu plictisit dar vigilent…sa nu credeti ca imi scăpa ceva din peisaj. Trec pe langa o parcare, o femeie bruneta statea pe un butuc din lemn. Nu stiu ce striga la mine asa ca opresc. M-a intrebat de o tigara…i-am zis ca nu fumez. Apoi m-a invitat la altceva :)) la preturi derizorii, 20 lei. I-am spus „Nu, multumesc!” si am plecat. Nu mi s-a parut mare lucru asa ca peste un minut doua am si uitat povestea. Insa dupa ce mi-am amintit ca nu m-am trecut pe acel acatist, mi-am dat seama ca era ca o ispita, si chestia cu acea femeie, inainte de a ajunge la manastire…sa fi fost acea parcare la circa 10 km cel mult, cred…

Apoi am ajuns in orasul Brezoi si am lasat drumul de pe Valea Oltului pentru cel spre statiunea Voineasa de aproape 40 km. Am inceput asadar parcurgerea celei mai frumoase zone a traseului meu. Este superb spre Voineasa. Asfaltul este putin „spalat” si se vede balastrul, dar rotile bicicletei prind foarte bine. As spune ca este cel mai bun asfalt pentru biciclete. Nici nu am simtit cand am parcurs 30 km. Oricum aveam ce vedea…ultimii kilometri au avut ceva panta dar nu a mai contat. Mi-a placut!

Era ora 17 si m-am incumetat sa urc si pana la statiunea Vidra, inca 26 km. De urcat erau doar vreo 20-22 km :)) Mi-am dat seama ca voi face mult mai mult, adica voi ajunge pe la orele 21 sau chiar 22. Am pornit. Dupa 3 kilometri era pustiu, nici masini, nici oameni cu cortul, parca toti fugeau de serpentinele spre lacul si statiunea Vidra. Kilometru dupa kilometru ma apropiam, am mai gasit oameni ce dormeau peste noapte in diferite puncte, fie ca sa vanda miere, cascaval sau la exploatari forestiere, fiecare imi spunea ca mai sunt 4, 8, sau cativa kilometri. Pana la urma am coborat de pe bicicleta ca sa nu ma obosesc inutil si am continuat pe langa ea, intr-un ritm mult mai usor. Oricum, indiferent de ora, tot in acea statiune as fi asezat cortul. Singurul lucru care ma ingrijora era ca nu as fi vazut imprejurimile, locul de campare asa cum trebuie, si prin zona Lotrului sunt si vipere.

La un moment dat opreste langa mine o dacie papuc. Soferul un tip ce se vedea ca merge pe munte, mi-a zis „nu mergi cu mine pana mai sus?” In cateva secunde am urcat bicicleta bucuros ca ajung pe zi la Vidra. Dupa 3 km se termina urcusul si veneau alti doi kilometri de coborare sau mers drept, deci as fi ajuns pe inserat.

Facem cunostinta si cand incepem sa vorbim ne privim mirati. El era din Lupeni, avea cativa prieteni ce participau la Iorgovanu Night Run, doar ca lucra in ziua concursului si nu s-a inscris. Imi spunea ca vorbeau de cineva inscris din Busteni care o sa ajunga cu bicicleta. A ramas surprins cum de ne-am intalnit…si eu la fel. La peste 100 km de locul concursului si in alta zona cu alti munti :)) Pana la urma, ne stiam parca de o viata. Ne-am despartit dincolo de Obarsia Lotrului, spre Petrosani, in bazinul Jietului, chiar de unde era numai coborare. M-a ajutat sa-mi fac o imagine clara cu potecile din Retezat, Parang si zona concursului. Schimb de telefoane…la concurs am stat cu prietenii lui, foarte frumos!

Am instalat repede cortul, nu departe de apa, la circa 300 m de sosea si de niste case. Mai jos erau alte corturi. Pana la lasarea intunericului aprinsesem focul iar de jur-imprejurul cortului presarasem crengi uscate…erau destule. Spatele cortului era asigurat de un gard de sarma ghimpata, am acoperit si legat bicicleta…

Pe la 11 noaptea un caine urias a scapat de printr-o curte si latra de zor langa cortul meu. Ies afara, il „omenesc” bine de tot :), si pentru vreo doua ore a fost liniste. Apoi ticalosul de caine s-a pornit pe latrat din sosea…auzeam pe altii de mai jos cum il chemau sa-i dea mancare sau cum il injurau, cum aruncau cu bolovani dupa el. Nimic insa! Bezmeticul de caine latra intruna. Pana la urma am lasat caldura sacului de dormit si m-am dus sa-i dau o pauza. O petarda si rupea gardul…nu stia cum sa ajunga inapoi in curte.  Si asta a fost! Dupa cum sunt oameni si oameni, sunt si caini si caini 😉

Noaptea pe malul Jietului a fost si cea in care am simtit frigul de dimineata si am iesit abia pe la 7 din cort! 🙂

Dimineata, plecare din Porumbacu…cand ma gandesc la ce ora apare soarele la munte :))

La cativa kilometri de Talmaciu, pe un drum mai scurt

Traversarea Oltului

Aici se uneau drumurile

Cred ca vremea imperiului austro-ungar aici era granita

Un izvor destul de vechi, pe marginea drumului

Ruinele unui turn

In alt judet 🙂

Manastirea Cornetu

Din nou pe langa Olt

Parasirea Vaii Oltului, in sfarsit 🙂

In orasul Brezoi, am mai facut unele cumparaturi…

Apoi mai departe spre un loc superb…barajul Bradisor:

La discutie cu un localnic, si bicicleta 🙂

Gata, am ajuns si in Voineasa

Dreapta si tot inainte

………………………………………..

Sa incep cu inceputul, ca toti oamenii ;) Prima zi:

Vara pare a fi un sindrom, o sursa de idei, bucurie, pentru oamenii de la munte…dupa 4-5 luni de iarna mai vrei sa vina si alt anotimp :) Cuprins de ganduri de calatorie, intr-o zi vad un anunt. In Retezatul Mic se organiza un semimaraton de noapte. Cred ca nu aveti acum o surpriza :) ) Poate va asteptati la calatorii in trasuri si dormit la 5 stele :) Eu traiesc asa cum cred ca este bine, ca ma prinde, nu cum vor altii, cum spun unii…chipurile in randul lumii, eu vreau sa fiu in randul meu mai intai. Sa descopar eu de ce traim, d-astea.

Vad eu concursul si distanta fiind prea mare nu am fost prea entuziasmat. La cateva zile numai ce imi vine un gand: daca as merge cu bicicleta pana acolo? Daca va spun ca 8 ore nu m-am dezlipit de calculator, harti, coli de scris o sa radeti :) ) Dar, in aceste 8 ore am stat si am gasit un traseu acceptabil pentru bicicleta, am scos traseu rutier cat si cel feroviar. Stiam gari, kilometri in localitati, orase mai mari, zone ocolitoare sau drumuri scurte. Cand am avut toata informatia, plus obiectivele de vazut, gata, mai ramanea de dat startul.

La inceput nu am zis nimic, pentru ca ma intrebam, oare ce cred unii apropiati, ce va spune Oana, etc. Cautam opinii ca si cum nu eu as fi fost cel care pleca :) ) La mai toti li se parea o idee buna. Am vazut eu ca este asa si m-am pregatit si mai intens. Traseul pana la locul de start avea cel putin 350 km. Destul de mult pentru bicicleta. Oana, spunea sa merg, eu cam ezitam, parca mi se parea si mai mare nebunia pe masura ce venea ora plecarii.

Oricum nu am plecat la ora stabilita pentru ca am gasit un pretext: sa vad daca am tot ce trebuie la mine. Apoi, joi am plecat…la 10:30 eram in Brasov. Rucsacul in spate, cortul prins de cadrul bicicletei…chestia cu semimaratonul a fost factorul declansator, mi se parea ceva original sa fugi prin noapte :) ) Va dati seama ce spor aveam la acea alergare dupa sute de kilometri. Asa ca mi-am spus ca daca ajung la start si m-ai pot atunci particip la concurs…dar nici sa ma inscriu si sa ies in ultimii 30. Vazusem eu ca erau 60 de sportivi inscrisi…

Ies din Brasov si ma indrept spre Codlea. Initial, nu aveam viteza mare, am mers incet si pentru ca ma tot uitam prin imprejurimi, mai o poza, mai un gand…calatoria cu bicicleta iti ofera atat avantaje cat si dezavantaje, faci un calcul si vezi daca merita. Pentru mine, cu bicicleta, era cea mai potrivita alternativa. De obicei, ma opresc pe unde mi se pare ceva curios, in masina trebuie sa privesti in fuga, sa fii atent in trafic… Intre localitati, pana in Fagaras, distanta este de la 5-15 km. In unele locuri nu vedeai o alimentara, doar baruri…

Prin Vladeni ma opresc la un magazin, unde am si stat 20 minute gasind niste oameni interesanti, cumpar ce imi trebuia si plec. Dupa 6 ore de la plecare din Brasov ajung in municipiul Fagaras. Erau zilele orasului asa ca am pierdut timp si pe acolo…de altfel eu plecasem fara notiunea timpului. Imi era somn, montam cortul si nani :) )

Adica am parcurs 65 km distanta Brasov-Fagaras in 6 ore…mi se parea cam mult. Ma opresc, mai fac un calcul si imi spun ca asa trebuie sa merg intre 10 si 15 km/ora. Pana la caderea noptii aveam cortul amplasat pe o inaltime ce domina un cartier din localitatea Porumbacu de Jos. Nici prea departe de asezare, nici prea aproape de casele Piranzilor :)

Spre iesirea din Brasov

Sinca Veche, un obiectiv pentru octombrie

In localitatea Sercaia, pe acel drum dinspre Rasnov am intentionat sa merg…dar am ales ceva mai ocolitor, prin Brasov

Harta cu vecinatatile localitatii

Peste tot erau incendii…si pe stanga si pe dreapta, nu prea mari. Uneori se auzea din drum cum troznea focul

Turbaria de la Mandra

La intrare in municipiul Fagaras

Zidurile fostei cetati

D-na Stanca, sotia lui Mihai Viteazu, a fost inchisa in cetate

Un bursuc mort…bietul de el!

La Sambata de Jos…Castelul acela, sunt foarte curios sa-l vad 🙂

In sfarsit am intalnit Oltul, adica cu privirea, pe moment 🙂

Foarte multe astfel de cruci am intalnit pe traseu

Muntii Fagaras

Mai pe seara, dar am intrat totusi si in judetul Sibiu

Inainte mai erau aproximativ 35 de km pana la Balea Lac…pe Transfagarasan. Putin a lipsit sa nu merg intr-acolo 🙂

Asa a fost in prima zi!