Va mai aduceti aminte de cele circa 40 de carti cu titlul Rocambole? Un fel de comparatie cu toamna aceasta, cu multe feţe…de aceea am pus astfel titlul!
De fapt, Rocambole era un tanar francez ce lucra pentru un maestru al crimei, acesta din urma fiind invins de o femeie de moravuri, la Rocambole ajunge…in fine, povestea este lunga, 40 de volume chiar reprezinta ceva :))
Imagini de ieri:
Un covor natural multicolor
Urmeaza cateva clipe eternizate de aparatul foto:
Mie mi se pare ca este cea mai reusita imagine cu Pelesul, luata de mine in acest an
Dupa ploaie
Trebuia si o incheiere :)) Am depus ceva efort sa aprindem focul, avand doar o bricheta si multe lemne ude…pana la urma era absurd sa nu-l putem aprinde. Apoi a inceput ploaia si aproape ca l-a stins…a fost demoralizant pentru unii :))
Am postat acest articol, tot astazi, pentru a se diferentia de precedentul; nu intereseaza pe oricine ce se intampla la Busteni! :)
BUCEGI NATURA 2000 
Foarte frumos, multumim pentru poze!
Precedentul articol ma cam intristase…
ApreciazăApreciază
Saru-mana! Nu va faceti griji, asa este viata, depinde ce ne obisnuim sa acceptam.
Va multumesc!
ApreciazăApreciază
Vive les bucegistes, meme… rocambolesques!
ApreciazăApreciază
Si dv sunteti bucegist :))
ApreciazăApreciază
probabil ca ai 1 aparat foto foarte bun dar conteaza mult si ochiul care alege imaginea
pozele sunt foarte frumoase
ApreciazăApreciază
Aparatul era cel mai bun din „clasa” sa :) L-am studiat o vreme, pana la urma fiind bun, a trebuit sa-l luam! Multumesc, d-le Dan!
ApreciazăApreciază
Ştii reclama aia cu mucalitul care nuştiuce napolitane mânca, povestind poliţistului cum s-a întâmplat să dea foc la pădure, cu puţină benzină, asta fiind o canistră, câteva chibrituri, asta să fi fost cam o juma de producţie a fabricii de la Gherla, şi mai presus de toate un entuziasm de nestăvilit, care nu murise nici măcar odată cu pârjolul până la cer? explicabil prin prisma faptului că nu contenise din ronţăit magicele napolitane.
Ei, la asta m-a dus gândul când am văzut focul făcut de tine, citind despre încercările de a da viaţă flăcărilor, iar dacă ai fi avut o brichetă antivânt, ţi-ar fi fost mai lesnicios. Vreascurile nu erau anevoie de găsit, entuziasm aveai, ascundeai cumva şi napolitane prin buzunare?
ApreciazăApreciază
Nu o stiu, din pacate…dar lemnele erau atat de ude, incat a fost o minune ca am aprins focul. Dar nu plecam de acolo pana nu-l aprindeam :) Aveam ceva bun la mine, dar nu napolitane. Am si facut un gratar…
ApreciazăApreciază
Frumoasă pădurea de aramă, la iarnă o vreau pe cea de argint.
ApreciazăApreciază
Sper sa o prinzi cand este plina de zapada, cu crengile aplecate, brazii inghetati.
ApreciazăApreciază
Şi ceva atât de potrivit cu imaginile poveştii de toamnă…
„Cad frunzele, cad de departe parcă
s-ar veşteji în ceruri grădini îndepărtartate;
cu gesturi de negare cad mereu.
Şi cade-n nopţi adânci pământul greu
de lângă stele în singurătate.
Noi toţi cădem. Mâna de colo cade.
Şi altele, şi toate, rând pe rând.
Dar este Unul care ţine-n mână
căderea asta nesfârşit de blând”.
Rainer Maria Rilke – Herbst (Toamnă)
ApreciazăApreciază
Foarte potrivit, multumim mult!
ApreciazăApreciază