In doua ore se duce pentru totdeauna si aceasta zi de 7 septembrie 2013. O zi atat de perfecta cum nu am mai avut de mult. Nu imi amintesc de cand! O zi in care s-a consumat un moment istoric, pentru Parcul Natural Bucegi, pentru mine, altii…detalii, saptamana viitoare… Mai jos, un articol care acum nu poate fi inteles decat de o mana de oameni…si poate nici de aceia…poate nici de mine, deci mai departe nu este ceva de inteles :) Macar sunt poze!
Daca ar fi astfel de zile, mereu, cred ca nu ar mai exista moarte :)
„Ce zici? Daca am fi aici peste 2000 de ani?” :)
Am gasit si o piesa muzicala, mi-a sarit aceasta in cale:









SUPERB! IUBIM BUCEGII SI PE CEI LA FEL CA NOI CARE IUBESC NATURA!
ApreciazăApreciază
Saru-mana, multumesc Dolly pentru gandurile calde! Numai bine tie si familiei tale!
ApreciazăApreciază
O zi aşa, pe care ai simţit-o ca şi cum ţi-ar fi fost atinsă imensitatea trăirilor? E ceea ce laşi să să se vadă în afară, din înăuntrul tău, şi dacă ţi se va mai întâmpla veşnicia unei asemenea întâmplări şi altădată e pentru că vei face din asta o aspiraţie, aşa’i?
Că dacă ţi-e sete de nesfârşit, nu trebuie să îl bei pe tot, e îndeajuns doar…să îţi fie sete. Şi să i te dai.
ApreciazăApreciază
Asa am simtit-o, o zi plina cu tot felul de trairi, frumoasa zi…da, m-as bucura sa mai fie astfel de zile, fara cusur, poate ca am visat…o zi nu are cum sa fie atat de perfecta! :) Daca ar fi asa, doar cand „mi-e sete”…
Multumesc!
ApreciazăApreciază
Cifra 7 aduce intamplari fericite, nu spun „aduce noroc” pentru ca am invatat de la parintele Ilie Cleopa ca „Noroc” a fost un demon. Stana regala inseamna „ceva” pentru multi dintre noi si ma bucur daca ziua de azi a adus ceva bun pentru Parcul Natural Bucegi si pentru tine. Atunci, cu siguranta, a adus si pentru noi, prietenii Bucegilor.
ApreciazăApreciază
Saru-mana Alina! Si anul trecut, tot la aceeasi data au fost intamplari frumoase, dar ziua de ieri a fost o uriasa surpriza, din toate punctele de vedere. Poate ca nu am cum sa spun totul, dar sunt sigur ca se simte, unii prieteni simt, de aceea ati si scris. A fost ceva deosebit…
Multumesc!
ApreciazăApreciază
http://youtu.be/ojhAyfR_frw
ApreciazăApreciază
Va multumesc, am vazut meciul :) Primul meci dupa cine stie cand :)
ApreciazăApreciază
Doamne, ce imagini minunate! Cu adevărat întoarcere la inocență…
:-)
ApreciazăApreciază
Chiar asa a fost, o astfel de intoarcere, de la inceput si pana la sfarsit! :)
ApreciazăApreciază
:-)
ApreciazăApreciază
;)
ApreciazăApreciază
Minunate locuri! Aşa de mult îmi doresc să fiu pe acolo…
O zi frumoasă! :-)
ApreciazăApreciază
In astfel de locuri se scriu multe vise :) Cine stie? Unele locuri ne cheama…
Multumesc pentru urare, am avut o zi frumoasa si azi. Sper ca si tu, Alex!
ApreciazăApreciază
:)
http://www.youtube.com/watch?v=soIVFch-G3E
ApreciazăApreciază
Saru-mana, Oana. Multumesc :)
ApreciazăApreciază
Aseară am tăcut şi am zâmbit, pentru că ştiu ce înseamnă cifra şapte pentru mine, iar când am ales-o, asta cu mulţi, mulţi ani în urmă, habar nu aveam despre multe lucruri, dar am simţit-o ca fiind călăuzitoare; e drept că m-a dus înspre multe victorii, asta legat de sport, că era cea pe care o purtam pe tricou.
E cifra desăvârşirii şi a perfecţiunii, lăcaşul puterii şi al dorinţei, fiind socotită ca un număr de transformare format din patru elemente; apă, aer, pământ, foc şi alte trei: inima care este centrul milei, iubirii şi frumuseţii, plexul solar, locul unde avem centrul energiilor, şi plexul cranian, care e centru al divinului din om.
Cât despre Inocenţă, se trăieşte cu castitatea înţelesurilor. Asta e pentru cei care ştiu.
ApreciazăApreciază
Orice a fost ieri, a avut definitia de Perfect :) Inocenta a completat aceasta stare.
ApreciazăApreciază
Şi o melodie, ca să întorc înapoi ziua care sâmbătă a fost tot vineri…
ApreciazăApreciază
Super, au fost doua ganduri frumoase si curate :) Multumesc! Stiu ca multi se intreaba ce a insemnat ziua de ieri, o sa aflati o parte, dar la ce m-am referit la inocenta, unii o simtiti ;)
ApreciazăApreciază
Aşa e când nu vedem ceea ce ţi-au scris alţii, şi-aşa se face că atât eu cât şi Oana am postat aceeaşi melodie, având în gând un cuvânt, acelaşi.
ApreciazăApreciază
Si nu a fost acest lucru de o frumusete aparte? Ca doua fiinte sa gandeasca acelasi lucru? Mi-a placut si cu siguranta si altora!
ApreciazăApreciază
Ceva potrivit cu trăirea ta…
ApreciazăApreciază
Cu siguranta, ceva potrivit, nu ma indoiesc!
ApreciazăApreciază
Ca orice altă preafrumoasă întâmplare care implică două fiinţe…şi un lucru.
Asta despre altceva, cu alte înţelesuri.
ApreciazăApreciază
:) O sa zambesc putin, stii, asa ca atunci cand esti prins realizand o mica nazbatie :)
ApreciazăApreciază
Zâmbeşte chiar mai mult, ştiu că o vei face cu candoarea…inocenţei.
ApreciazăApreciază
Asa va fi, dupa care ma voi cufunda intr-un somn adanc, pana maine, cand vedem ce ne mai rezerva viata :) O noapte linistita si tie, si altora.
ApreciazăApreciază
Salut Adrian,
Consider extrem de socanta intrebarea: Ce zici? Daca am fi aici peste 2000 ani?
Cine a spus-o, de ce, care sunt cauzele acestei exprimari? Te rog sa-mi raspunzi. Am marea rugaminte sa-mi raspunzi.
ApreciazăApreciază
Buna seara! Nu vad ce ti se pare atat de grav, atat de socant. A fost o scapare a mea, ca sa-i spun asa, un gand instantaneu, nimic mai mult. Ce te ambalezi asa? :))
ApreciazăApreciază
Pentru că lucruri dintr-astea, spusuri, înflăcărează imaginaţiile, de’aia te întreabă omu’. Şi unele întrebări fac din noi interogaţii nesfârşite, dar asta legat de cele hotărâtoare, iar astea nu’s izbutite chiar de toţi, nu’s dintr-alea lesnicioase.
ApreciazăApreciază
Tu stii ca eu nu spun ceva fara o anumita acoperire, fundament…i-am spus ce a fost, daca unii fac din tantar armasar, ce sa le fac eu :) A intrebat, i-am spus, cred ca l-am lamurit.
ApreciazăApreciază