Cel mai probabil sunt o persoana dificila. Este chiar sigur…niciodata nu am negat realitatea 🙂 De fapt, negarea realitatii este o simptomatologie periculoasa :))
Dar, dificultatea asta poate fi depasita, nu de mine, de altii. Mergem pe strada, vedem chipuri noi, le uitam dupa scurt timp, stam in tramvai sau maxi-taxi, tren si metrou, auzim povesti, percepem distant…nu ne afecteaza direct, toti avem probleme, fiecare cu ale lui. In aceasta banalitate, sau cotidian, ori societate, nu mai suntem atat de atenti, unii cu altii…fara ca macar sa banuim, sunt in jurul nostru oameni care cu un gest darama orice bariera. Niciodata nu poti intampina ceva la care nu te astepti. Am patit ceva…nu la cap cum gandesc unii :)) Ei bine, sunt persoane in viata mea care ma lasa fara cuvinte. Nu am sa spun numele lor, desi ar trebui sa enumar de pe acest blog…am sa detaliez putin…
Cand a fost festivalul Sinaia Forever, am fost si am pozat diverse pe acolo…mi-au placut multe. Acasa, alcatuind articolul de postat am constatat cat de frumoase erau unele lucruri. Am si scris, dupa care timpul a trecut…se intampla pe 29 septembrie. Aici sunt impresiile din acea zi:
Va vine sa credeti ca ieri cineva mi-a dat toate acele lucruri pe care eu le-am admirat la acel festival? De fel, nu-mi plac surprizele, cadourile…pentru ca nici eu nu stiu prea bine ce mi-ar place. Este ceva de moment uneori. Nici nu prea stiu sa primesc si nu vreau sa jignesc prin tampeniile mele pe altii. Dar, pot spune ca nici acum nu realizez ce s-a intamplat, cum s-a intamplat. Ce am postat eu in acea zi, ca fiind obiecte frumoase se gasesc la mine. Le privesc si acum…surpriza a fost totala. Pana acum nu a reusit sa ma surprinda cineva chiar asa. Poate ca m-am si speriat, putin mai mult :)) …o fi rasul meu asta? :)) Dar este un gest superb!
Picturi pe coji de oua…arta adevarata, nu te saturi privind… Va dati seama ca nici nu imi amintesc daca am spus multumesc.
Acesta este primul subiect…sa-l vedeti pe al doilea!
De regula, se intampla sa ajung prin cele mai nebanuite locuri din Bucegi. Nu mereu vreau sa ajung, dar se intampla. Daca este ceva prin Bucegi, cu siguranta dau peste el intr-un timp mai scurt sau mai lung. Ma trage ceva prin astfel de locuri :))
Azi eram singur, si ajung in Padurea Cocora, in zona acestei paduri. Si desi nu prea mai aveam timp pentru umblat aiurea, ca venea intunericul peste 2 ore, nu stiu ce mi-a venit mie sa intru prin niste desisuri :)) Am facut cateva poze la niste copaci gauriti de ciocanitori, priveam pe jos pe la pietre…si vad undeva mai sus ceva rosiatic. Apa avea o astfel culoare…initial, de la distanta privind, am crezut ca o fii un cadavru, sange… Cand m-am apropiat mai bine, asta era:
Nu este niciun efect de Photoshop sau lumini reflectate…poza nu este prelucrata.
Va las pe voi sa va dati seama ce este, chestia asta prin imensitatea padurii…cu detalii mai vin si eu, zilele urmatoare…
Ca sa va dati seama cate lucruri sunt prin Bucegi, dar nu ai cum sa le spui ca sunt unii atat de determinati sa fure si sa distruga orice…
Am luat legatura cu Radu, Un.Bolovan, un om extraordinar…avea el o postare, mie mi s-a parut ca aduce cu aceste imagini de mai sus…dar era altceva.
Si incheierea:
Apusul de noiembrie, pe Bucegi, nu poate fi egalat…de o alta luna 🙂
BUCEGI NATURA 2000 
Bine ca ai ajuns acasa… chiar imi facem griji pentru tine…. pe vremea asta, noaptea pe munte, nu e cea mai buna idee 🙂 🙂
ApreciazăApreciază
Ma astepta o masina in locul potrivit 🙂 Multumesc…nu prea pierd timpul 🙂 Ai dreptate, era un grad la acea ora pe munte 🙂
ApreciazăApreciază
Superb apusul de soare! Nu te mai saturi să admiri aşa ceva.
O zi bună! 🙂
ApreciazăApreciază
Am admirat o vreme, dar era si un frig :)) Si tu sa ai o zi cat mai placuta! 🙂
ApreciazăApreciază
Splendide opere de arta nascute din talent si credinta,superb gestul acelui suflet ales,dar cred ca nu l-ar fi facut fata de oricine! Descoperirea din Cocora se aseamana cu imaginea unui zdrentuit tarm de mare, vazut de undeva ,din avion,sau cu o harta veche pe piele sau pergament. Minunata incheiere a zilei,pentru care ai suportat frigul,ca noi s-o putem admira acum,de la caldurica.Multumim!
ApreciazăApreciază
Crisan, am admirat efortul de realizare, nu oricine poate face asa ceva. Ba da, face multe gesturi pentru ca asa ii este constructia sufletului. Unii nu pot fi rai niciodata. Uite si tu esti la fel, acelasi material, doar ne-am cunoscut 🙂 Izvorul este intr-o zona mlastinita,si se risipeste printre radacini, aluviuni. Multumesc si eu. Adevarul este ca am facut vreo 5 poze la final dar a iesit doar una 🙂
ApreciazăApreciază
E impresionant gestul celui ce ţi-a dăruit un vis avut în faţa obiectelor de artă.
Fotografiile, ca de obicei minunate. Petele galbene zdrenţuite nu pot fi decât aluviuni !
Apusul… de făcut poezie!
ApreciazăApreciază
Un gest deosebit pe care l-am apreciat foarte mult. Multumesc d-na Aura. Este un izvor feruginos printre aluviuni. Daca este vorba de poezie, dv va iese cel mai bine, eu doar sa pun poate un titlu, sau un cuvant in acel titlu 🙂
ApreciazăApreciază
Bine şi aşa. Pentru început te rog să-mi dai titlul şi un cuvânt pe care ai vrea să-l regăseşti în poezie
ApreciazăApreciază
Multumesc 🙂 Pai, cuvantul ar fi „noapte” si titlul: Vesnicia unui apus 🙂 Dar cand aveti dv timp!
ApreciazăApreciază
Am reţinut. Incep să gândesc versurile. Titlul propus îmi place mult.
ApreciazăApreciază
Multumesc. In timp, si sanatosi sa fim 🙂
ApreciazăApreciază
Felicitari pentru postare!
ApreciazăApreciază
Multumesc Samsara 🙂
ApreciazăApreciază
Fotografiile cu apusul de soare sunt superbe !
Apus de noiembrie…, „de poezie”…, e toamnă târziu…, e frig…, trebuie să scriu nişte versuri :
„De va veni la tine vântul,
Purtând povestea mea amară,
Jelitul lui să nu te-nfrângă,
Mustrarea lui să nu te doară.
Nu-i vina ta… Aşa e scrisă
Nemilostiva lege-a firii;
Sărutul otrăvit al brumii
Omoară toamna trandafirii…
Şi cine s-ar opri să plângă
O frunză veştedă-n cărare,
Când codrii freamătă alături
Şi râd în răsărit de soare?…”
OCTAVIAN GOGA
Pe aceste versuri, formaţia „Mondial” a lansat în 1969 (!) o melodie,
„De va veni la tine vântul”.
Pe un videoclip cu această melodie sunt nişte imagini despre care ai zice că sunt luate de pe acest blog.
ApreciazăApreciază
Stiu poezia, si melodia…sunt deosebite. De multe ori am vrut sa postez melodia, mereu am amanat. Multumesc foarte mult! Multa tristete in primele doua versuri ale ultimei strofe. Eu probabil m-as opri la acea frunza vesteda-n carare 🙂
ApreciazăApreciază
Si eu multumesc D-nei Mariana pt. ideea postarii „De va…” Am avut norocul sa fiu de fata in ’69 la spectacolul „Mondialului” de la Casa Studentilor.Una din imagini m-a facut sa-mi amintesc Frunza fericita de primul si…ultimul ei ZBOR!
ApreciazăApreciază