Ieri, printre altele, am gasit timp ca in aproximativ 2-3 ore sa fac si altceva. Impreuna cu doi prieteni am plecat pe munte, pana la o altitudine de 1500 m, nedepasind insa etajul forestier.

Cum incepuse sa ploua, deci era o incalzire a vremii, in etajul cuprins intre 1000-1500 m altitudine viata animala devine mai activa. Dupa circa o ora de mers destul de repede am ajuns unde vroiam. Ne-am suit pe o stanca de vreo 10 metri si de acolo prin binoclu am privit pe versantul opus, la circa 400 metri distanta in linie dreapta.

Pe acel versant muntos acoperit cu molizi sunt destule grote mici in care iarna stau ursii. An de an unul dintre acestia sta in aceiasi grota. Intrucat nu este indicat sa te apropii de un barlog, de cam doi ani ne uitam cu binoclul. Si in fata barlogului pe zapada se vedeau urme. Mos Martin coborase sa bea apa. Ne-am uitat vreo 20 de minute prin toate imprejurimile dar nu se vedea nimic, cel mai probabil plecase si mai departe.

Am pornit spre oras pe o ruta mult mai scurta. La un moment dat plafonul de nori era atat de jos incat uneori vedeam dincolo de el varfurile muntelui. Mergeam fara sa avem vreo discutie, si am simtit un miros ciudat necunoscut. Acesta a persistat cat am mers noi pe cateva sute de metri patrati. Era ceva in aer, un amestec de mirosuri, marar+brad+altceva necunoscut. Eu nu am zis nimic.

Iarna de obicei nu intalnesti pe munte, prin padure, prea multe lucruri care sa aiba miros, nu sunt flori, ciuperci. Acel miros persista si unul dintre prieteni a spus: „Ce naiba miroase asa?”. Mirosul venea dinspre munte, de unde se vedea marginea plafonului de nori. Cand doar tie ti se pare ca mirosi ceva poate fi o halucinatie olfactiva, dar cand sunt trei care simt acelasi lucru…

Ceva asemanator se intamplase acum cativa ani intr-o vale inconjurata numai de pereti stancosi. Eram in mijlocul vaii, nu adia vantul, era o zi de vara perfecta. Frumusetea ce ne inconjura nu poate fi descrisa. Si in linistea aceea a inceput sa se auda niste bubuituri infundate. Sub picioarele noastre se intampla ceva pentru ca acele zgomote veneau de sub munte. Niciodata nu am crezut si nu cred in povestirile ca ar fi ceva sub Bucegi, extrateresti, tehnologie militara, etc. Nu stiu ce a fost, oricum e aproape imposibil de aflat. Sa revin…

Am coborat si mai mult altitudinal si am ajuns acasa. M-a luat o durere de cap puternica, pe mine nu prea ma doare nimic de obicei :) am mancat o ciocolata cu alune si stafide, apoi inca una, un ceai din vreo 10 plante de munte, miere, etc si degeaba. Am adormit cu greu. Acum dimineata am vorbit cu cei doi prieteni. Unul dintre ei nu a dormit toata noaptea, celalalt a avut stari de voma. Toti trei am avut insa dureri de cap puternice…singura cauza nu este alta decat acel miros, ce o fi fost el acolo pe la poalele muntelui.

Mintea iti da raspunsuri imediate la anumite lucruri. De exemplu daca auzi cum zapada aluneca pe tabla unei case, fara sa te uiti stii ce se intampla, recunosti acel zgomot. Recunoastem o sumedenie de mirosuri, de zgomote, le putem deosebi doar cand stim despre ce este vorba. Acel miros ce cobora cu aerul rece de pe munte era ceva necunoscut.

Un izvor ce se strecura printre portiuni mari de muschi

O micuta cascada

Un copac muscat in toamna de un urs…sau mai multi :)

Si zona aproximativa a traseului. Sensul de deplasare este de la dreapta la stanga. Fotografie facuta dimineata, cand ne-am intors plafonul de nori era si mai jos.