Astazi a avut loc o dezbatere publica la Centrul Cultural „Carmen Sylva” din Sinaia, cu privire la realizarea unei instalatii de transport pe cablu in Valea Soarelui. Respectiva instalatie ar urma sa deserveasca „partiile din Valea Soarelui”.Daca odinioara toate drumurile duceau la Roma, iata ca acum toate partiile duc in Valea Soarelui!
Inca din primele momente, dl. primar si-a asumat rolul de moderator, intr-o sala cu aproximativ 35 de persoane, ca dovada a „intens mediatizatei” dezbateri. Printre cei prezenti s-au numarat alaturi de dl. primar, printre altii d-na Ana Maria Staicu, dl. Negulescu, si celebra consiliera pe probleme turistice, membru marcant in Consiliul Local!
De asemenea, au fost prezenti cea mai mare parte dintre monitorii de schi pe care-i are Sinaia, apoi dl. Clementin Negutescu si un alt angajat al Administratiei Parcului Natural Bucegi si reprezentanti ai APM Prahova.
Presa a venit pe ultima suta de metri…motivul este lesne de ghicit.
Asa cum spuneam, dl. primar si-a asumat rolul de moderator, si inca de la inceput a specificat ca sunt unii care se opun proiectului, proiect care in opinia sa va fi aplicat la fel ca orice alt proiect de dezvoltare a domeniului schiabil.
Eu nu am puterea clarviziunii ca domnia sa, insa in mod normal astfel de gen de proiecte nu au cum „sa treaca”. Pentru ca acest proiect este parte componenta a renumitului „Plan Integrat de Dezvoltare Urbana” elaborat de administratia sinaiana pe 2009-2013. Si daca erau bineintentionati ar fi trebuit sa ceara un studiu de impact pe intregul plan si nu doar pe o etapa a acestuia. Insa, un studiu de impact pe o etapa va releva un impact asupra mediului putin semnificativ!Aici este „smecheria”!
Trebuie mentionat un aspect tagaduit de catre dl. primar si care poate fi dovedit, ca anterior, cu circa doi ani, a mai existat un studiu pe biodiversitate in acea zona, studiu care a reliefat faptul ca nu se poate realiza nimic prin zonele ce astazi sunt etape ale Planului Integrat de Dezvoltare Urbana!
Insa multi au uitat, dovezile insa au ramas!
Parerea mea dupa modul cum a fost organizata si condusa aceasta sedinta este ca nu toate lucrurile sunt tocmai in regula si ca daca nu ar fi fost reprezentantii presei, fie dl. primar ne-ar fi apostrofat si ne-ar fi dat afara, fie monitorii de schi „invitati” ne-ar fi „accidentat” evident intamplator…
Mai era un nene care isi sustinea propriile convingeri vizavi de acest proiect, un anume domn Cernescu caruia primarul anul trecut i facuse plangere penala!
In cadrul dezbaterii, duse doar intr-o singura directie, s-au spus felurite lucruri printre care existenta unui drum iluzoriu ce se desprinde din DJ 713, zona Statiei de Cercetari Pajisti Alpine si duce pana la viitoarea statie de plecare a instalatiei. Un drum care nu apare pe nicio harta, in niciun act, si care in raportul la studiul de impact este considerat o poteca de munte. Pe acolo vor trece utilaje de transport si de excavare catre Valea Soarelui!
Tinand cont de „experienta” acumulata pe Drumul de Vara, anul trecut, cand s-a efectuat celebra operatiune de insamantare, consider ca si in aceasta zona vor avea loc aceleasi actiuni, care i-au facut „celebri” in protectia mediului!
Utilaje participante la insamantare pe Drumul de Vara…o insamantare prin ruperea unor portiuni din marginile Drmului de Vara, o insamantare unde este musai sa ai excavator si buldozer!
Si trebuie sa dau si doua raspunsuri, la doua intrebari puse de doamnele din sfera Primariei Sinaia, pentru ca in atmosfera de acolo nu stiai cui sa-i dai prioritate:
D-na consilier, m-a intrebat cati turisti am dus ca ghid pe munte? Stimata d-na nu au fost asa multi, sa zicem ca au fost la fel de multe grupuri…ca drumurile unora pe la DNA! Iar de la materiale de constructie pana la intelegerea turismului este o cale destul de lunga…mai incercati!
Parca d-na Ana Maria Staicu mi-a spus ca de ce nu m-am luat si de telescaunul de la Cota 1400, ca nu au acord de mediu! Cu toate ca nu o sa creada, nu am stiut pana acum ca SC.Telefericul nu are nici pe constructia aceea acord de mediu, fapt pentru care i multumesc d-nei din primarie.
Dansa parca a fost seful Corpului de Control si poate inca mai este, asa ca o intreb de ce nu a sesizat ea insasi, ca un cetatean responsabil autoritatile de mediu, din timp?
Raspunsul e simplu si nu-l astept…
Pentru ca este mai usor de vazut paiul din ochiul altuia si nu barna din propriul ochi, asa ca acum s-au transformat multi in aparatori poleiti ai mediului. Insa niciodata spoiala si adevarul nu au avut acelasi chip!
D-na Ana Maria Staicu inainte de crede ca sunt partinitor ar fi trebuit sa intrebe pe la Garda de Mediu cat a fost amenda pentru SC. Telefericul, in urma sesizarilor personale. A fost o amenda de sute de milioane lei vechi…