Pana la urma am facut traversarea Moroieni-Muscel-Talea-Valea Prahovei 🙂 Ritmul in care postez nu este si ritmul producerii evenimentelor. Mai am pregatite/scrise alte 3 articole cu tot felul de trasee sau descoperiri ori evenimente…
Azi este despre catunul Muscel despre care se spune, si pe buna dreptate, ca este cea mai izolata localitate din judetul Dambovita.
De cand am auzit de el, m-a fascinat. E, acum, si eu, ma cam fascineaza destule 🙂 Catunul Muscel exista si pe la anul 1700 si tot la fel ca si azi, era tot izolat si tot putin populat 🙂 M-am documentat putin.
Am plecat cu George, cel cu care facusem altadata traseul Busteni-Cetateni peste sistemul Bucegi-Leaota. El si alti prieteni, merg cu mine pentru ca stiu ca totul iese ca la carte… uite asa mi-a dat un ghiont modestia! 😉
Mergem in statie sa asteptam microbuzul ce venea de la Brasov trecea prin Targoviste si ajungea la Craiova. Stam noi si… nu mai venea masina. Hai la Sinaia sa stam la DN 71, acolo gasim noi ceva. Ne-am cam grabit pentru ca pe Malul Spitalului cand ma uit in spate venea microbuzul. Un semn si devenim pasageri. Dam cate 5 lei pana in Moroieni, unde coboram la Primarie. Era 8 dimineata, exact cum ne propusesem.
Trecem pe langa fosta scoala construita in anul 1910 in fata careia se afla Monumentul Eroilor.
Facem dreapta si vedem ca sunt 6 km pana in Muscel. Eu as zice ca sunt cel mult 5 km dar nu mai conteaza unul in plus sau in minus. Nu-mi plac matematica si lucrurile exacte. In viata, unul plus unul s-ar putea sa faca tot unul.
Cu aceasta ocazie vedem si biserica din comuna. Ne-am abatut de la drum vreo 2 minute.
Biserica are hramurile „Sf. Ioan Botezatorul” si „Sf. Maria, este monument istoric si dateaza din perioada 1825-1827.
Mormantul unui erou… este situat in spatele bisericii.
Ne intoarcem la drum si incep sa se insiruie troitele…
Pana in Muscel mai erau troite, crucile erau din lemn, nu le-am pozat insa pe toate. La iesirea din Moroieni spre Muscel se termina asfaltul si vin gropile. Totusi, cu atentie, se poate ajunge pana la 500 m de catun. Altii mai indrazneti cu Matiz-uri de exemplu, se duc pana la casele catunului, se trece cu masina printr-un parau. E recomandat pe aici un Jeep.
Si ne apropiem de catun dupa un drum melancolic 🙂
O alta troita chiar la intrare in catun
Aici se organizeaza vara un festival
Mai sunt evident si case parasite. Nu am vazut persoane tinere, cu toate ca o casa purta astfel de amprente la exterior: casetofon, bicicleta 🙂
Monument istoric: Casa Florea Gurgu. Cred ca aici a locuit o doamna Floarea Gurgu data pe la televizor, acum multi ani, ce spunea ca e izolata, ca ploua in casa…
Monumentul istoric pare a fi „restaurat” de Gica din vale cu ajutorul donatiilor. Faza tare este ca prin astfel locuri izolate aceasta casa are semnul de monument istoric… ceea ce prin Valea Superioara a Prahovei lipseste aproape cu desavarsire. La Predeal, Azuga nu exista nici unul, la Busteni sunt vreo doua, parca mai multe sunt pe la Sinaia, niciunul la Comarnic. In Brasov, oriunde te uiti este un monument istoric si placa proprie…
Si gata, in vreo doua ore din Moroieni, cascat gura si poze, am iesit din Muscel, indreptandu-ne spre Talea. O sa revin cu traseul integral.
Clar pentru cele cateva persoane intalnite prin acest catun, am fost niste aparitii pitoresti. Cred ca vad oameni pe acolo, o data la o luna de zile.
Buna Adrian, frumos traseu. Biserica pozata de tine este ceea mai veche din Moroieni are hramul Adormirea Maicii Domnului, iar in trecut Ioan Botezatorul este ceea de care apartin Parohia Moroeni I, mai este una la Glod si una putin mai jos de ceea de sus Parohia Moroieni II. Muscel din ce stiu a fost prima vatra a satului, in trecut aici a existat si biserica cu cimitir. Denumirea de Moroieni provine de la moroi care ar fii din ce am inteles noroi. Muscelul a fost la un moment dat propus spre desfiintare de la a fi sat. In Muscel a fost pana prin anul 2002 scoala primara cu clasele I-IV care a fost desfiintata. Scoala a existat si la Sanatoriu Moroieni fiind desfiintata tot cam atunci. In Muscel mai erau la ultimul recensamant vreo 100 de locuitori, aici se face la alegeri si sectie de vot speciala.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Saru-mana si multumesc pentru detalii. Nu stiam ca a fost vatra satului. Mai stii unde a fost biserica si cimitirul in Muscel?
ApreciazăApreciază
Nu am o locatie exacta, nu cred ca stie nimeni despre biserica am mai citit ca ar fi existat in diverse articole de pe net. Cel mai complet este pe moroeni.blogspot.com. Scoala veche a fost infiintata de catre Ion Cioranescu un invatator care a avut 7 copiii. Unul dintre ei Nicolae Cioranescu a dat numele la un liceu de la Targoviste. Casa lui memoriala, unde a fost vechea primarie, este muzeu al comunei. Adaposteste carti si obiecte ale invatatorului, precum si diverse obiecte traditionale adunate de la sateni. O persoana care a strans obiecte pt muzeu a fost si nasa mea, o lada de zestre care a apartinut strabunicii mele este in acest muzeu. Ciudat este faptul ca muzeul sta inchis de mult timp. Nu exista un program de vizitare.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, cred ca e foarte greu de stabilit unde a fost biserica. E pacat ca acel muzeu este inchis, probabil nu era bine promovat si nu se stia de el. Multumesc pentru toate aceste detalii.
ApreciazăApreciază
Frumos! am auzit despre stanca din imagini,Piscul Rau,dar nu am vizitat inca zona.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Asa ii zice deci, Piscul Rau. Nu stiam, multumesc. Oare de ce? Am urcat pana la troita sa ma uit cum arata crucea.
ApreciazăApreciază
Nici eu nu stiu motivul,tot ce stiu e ca sunt multe soparle pe acolo :)))
ApreciazăApreciază
Data viitoare daca vedeti lume la „casa cu festivalul” intrati la o cafea (chiar si-o bere). Felicitari pentru exotica traversare!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am inteles 🙂 Multumesc. Sper sa mai facem o tura in primavara!
ApreciazăApreciază