Traseul e „turistic” ca asa l-am considerat, nu ca ar exista vreun marcaj sau ceva turistic omologat. Cand pleci de acasa, dincolo de orasul tau, la plimbare, devii turist, calatoria devine turistica 🙂

Mai venisem si altadata dinspre Posada la Secaria dar coborasem la barajul Paltinu, apoi prin Brebu la Campina. Intr-o zi, pe jos.

De data aceasta, am facut un alt traseu, nu mai putin interesant. Luam un tren Regio, cel de 7 dimineata, care mai oprea si in Posada. Cred ca doar 4-5 trenuri mai opresc in aceasta halta. Coboram in vreo 20 minute si urmam peronul pana la capat. Dupa care intram pe un drum care ne scoate pe sub podul de la Florei in valea cu acelasi nume. Aici, exploatare forestiera. Neinspirati, in loc sa urcam pe drumul mare din stanga, urmam drumul pe vale. Plin de noroaie, utilaje si oameni la munca.

De multe ori am fost in Secaria si mereu mi-am promis ca data viitoare o sa am cizme. Si uite ca venise data viitoare, aveam cizme luate inca de anul trecut din Decathlon si nu am avut treaba cu noroiul prin valea Florei. Nici mai tarziu si chiar a fost o idee foarte buna. Aveam si adidasii in rucsac dar nu i-am folosit deloc.

Din vale ne scoate un drum nou la drumul bun, scapam si de galagia specifica muncii la padure… pregatesc aparatul foto.  Niste ciute o sterg rapid prin tufisuri pana sa ne dam noi seama.

De pe acolo venisem.

Secaria

Coboram in Secaria:

Fara cizme pe aici este destul de trist.

Pozam gospodarii, peisaje…

Unghiul preferat de unde surprind mereu biserica din Secaria.

Coboram la un magazin unde opresc mereu si unde stam putin la povesti cu cei de acolo care ne stiu fie din alte excursii pe jos, fie cu bicicletele. Aflam ca de cand cu restrictiile s-a redus drastic nr. turistilor prin zona. Evident, se refera la cei pe jos sau cu bicicletele. Povestim si de o noua locatie, conacul Secaria si apreciez modul cum localnicii se promoveaza unii pe altii. Oricum, in Secaria toata lumea se cunoaste 🙂

Intr-o lume in care mersul pe jos inca mai e parte din viata, nu surprinde pe nimeni traseul nostru. Cumparaturile fiind facute, cafeaua terminata, plecam.

Pana in punctul unde se coboara spre Valea Doftanei, mergem pe sosea, facem poze, observam la un moment si niste masini cu persoane cunoscute, de la noi 🙂

Satul acesta este o lume foarte frumoasa, oameni harnici. Ce fain stau lemnele :))

De aici, se coboara fie in Secaria, fie in Valea Doftanei. Noi o luam spre Vf. Secaria, circa 1150 m altitudine, mai departe Galma Secariei pana intalnim apele Paltinului…

Vremea buna ne impinge la poze si la popasuri dese 🙂

Biserica si dinspre Est

Aruncam cu privirea si aparatul si in Valea Doftanei:

Pe acolo vrea sa asfalteze Consiliul Judetean, chipurile sa faca o legatura din Valea Prahovei peste muntii Baiului, peste Valea Doftanei, sa iasa pe la Lutu Rosu :)) Au 45 milioane de euro si nu stiu cum sa-i risipeasca. In spatele acestui proiect nu sta nimic, nu exista un studiu, nimic. S-au uitat pe Google si au vazut niste linii, chipurile drumuri dar ele nu exista pe lungimi impresionate; s-au jucat un pic si gata proiectul. O gandire tipic pdl-ista, Mircea Cosma e mic copil pe langa tunul pe care vrea sa-l dea Consiliul Judetean actual. Nici nu ajuta la ceva un astfel de proiect. E total inutil absolut din toate punctele de vedere.  Oamenii de buna credinta cred ca uite, se dezvolta infrastuctura, avem nevoie de drumuri, de asfalt, se dau drumul la proiecte…

E corect, avem nevoie de toate acestea. Numai ca ele nu se fac unde trebuie ci unde nu trebuie. Eu care am fost prin zona proiectului, de-a intregul acesteia, mi se pare ca nu exista nicio ratiune normala. Vor sa jefuiasca 45 milioane de euro si au nevoie de un pretext.

Mai arucam o privire spre Secaria, acest sat superb si ne continuam traseul:

Luam in calcul sa ne uitam si spre munti:

Doboratura de pe Dichiu, de acum un an si 2 zile.

Erau 3-4 masini pe DJ 713.

Gondolele de la Sinaia erau pe „sarma”. Parca astazi se deschide si partia Carp.

Mai departe, traseul nu este recomandat din diferite motive. Trebuie sa ma gandesc cum sa formulez ca sa nu se inteleaga vreo superioritate. Adica iti asumi urcusuri, mers pe curba de nivel, traversari de locuri inclinate aproape de lac, caini sau lupi, mistreti, alunecari de teren, mult noroi… sa zicem timpi pierduti. Tocmai de aceea nu organizez excursii, ca mie imi place sa merg pe oriunde, fara timp, sa stau cat vreau. Bine, merge si doar prin locuri pitoresti dar m-am plictisit sa repet povesti si sa prevad lipsurile altora. Sunt turist in propria-mi calatorie 🙂 Nu intra in calcul prietenii ci nu vreau sa mai merg cu grupuri organizate. Poate peste niste ani, cine stie.

Sunt locuri unde civilizatia se intrerupe brusc si intalnesti numai munca a doua maini; fie sub forma unor pomi plantati, a unor animale care se cresc, a unor constructii de tip salas, sopron, stana, fanar etc. Sunt locuri in care bunul simt te opreste sa dai buzna, sa te bagi in fata, sa dai claxoane, cum vezi in trafic. Sunt locuri in care astfel de primitivisme nu isi au rostul, in care trebuie sa deranjezi cat mai putin, sa-ti vezi de treaba ta, sa treci, pozezi, dai buna ziua… pentru ca aici este lumea normala si tu, civilizatul, nu ca nu esti binevenit dar nu ai sti sa pretuiesti linistea si munca acelora care sunt prin astfel de locuri.

Spre Paltinu

De prin imprejurimi se auzeau niste instrumente de taiat. Ne-am dat seama repede despre ce este vorba dar nu e treaba mea cum isi exploateaza localnicii resursele. Nu de bogati procedeaza astfel. A suna pe nu stiu cine inseamna doar a face rau unor oameni simpli care si-asa nu o duc bine. Mai raman si datori la vreun om al legii sau al padurii…

Oamenii prin astfel de locuri muncesc in cea mai parte a timpului.

Pe aici pierdusem drumeagul, umblam prin poieni.

Il pierdusem intentionat fiindca acesta cobora spre Valea Doftanei. Ca l-am pierdut si neintentionat de cateva ori :))

O parte din lacul Paltinu

Noi am pierdut mult timp pe aici la poze, la stat pe iarba sau pe prispe si trepte 🙂

In poza pietrele par mici dar nu e asa…

Cine o fi fost primul/ii pe aici? 🙂 Si cand o fi carat astfel de pietre?! Cine stie de cand le mosteneste actualul proprietar…

Civilizatia sateasca montana e aici la ea acasa… fundatie din lespezi, varghii captusite cu lut… toate insa vor muri fara urma probabil in 100 de ani, la cum evolueaza societatea in prezent.

Si drumul 🙂 Nu stiu de unde apare si unde se duce nici acum. Noi aveam drumul nostru si nici nu am deranjat pe cineva.

Uneori devine prea departe…

In padure…

Cum tot coboram, ne dam seama ca in dreapta lacul inainteaza mult spre paraul Secaria, ca va trebui sa ne intoarcem mult inapoi tot prin padure… asa ca am facut dreapta spre paraul Secariei. Numai ca ne-a luat vreo 25 de minute pana sa ajungem in albia acestuia atrasi de niste urme numeroase de mistreti, de caini sau lupi.

Cand nu mai esti nevoit sa cauti treceri potrivite :))

A ramas doar blana din el.

Gasind dovada fizica a exprimarii „face cat o ceapa degerata” :))

Sa cautam acum si un loc potrivit pentru principala masa a zilei :)))

Intai ne construim asteptarea, pana se facea cat de cat niste jar.

Chestia cu focul dat intr-o parte e invatata de la niste batrani care m-au luat cu ei prin paduri de la 6 ani si pana tarziu, pe la 17-18 ani. Cat de incapatanat ai fi fost, tot s-ar fi prins ceva de tine. Ei mai ramaneau prin padure noaptea, eu fiind mai mic nu adormeam de spaima… ca se auzeau tot felul de zgomote prin frunze, crengi rupte :)) Uneori, mergeam pana seara si se opreau si imi ziceau sa aprind focul. Evident ca nu stateau ei in baza mea dar fiind mic ,de frica, invatam fiecare lemn, doar il vedeam si stiam daca se aprinde usor sau este putred, verde. Nu ca mi-era frica de ce ar fi spus ei, ca nu stiu, ca nu am invatat, mi-era frica pentru mine :))

Cum vremea parea ca se raceste, nu am mai stat mult si am continuat  spre amonte.

Spre deosebire de ultima data cand am fost pe aici, as putea spune ca s-au produs multe alunecari de teren. Si pentru ca atunci cand lucrurile nu corespund asteptarilor trebuie luate decizii, am schimbat traseul, adica am iesit din albie in stanga, noul traseu fiind vf. Comarnic, troita de la coborarea spre Secaria.

Am urcat bine vreo 40 de minute 🙂

Alunecare

Secaria si o ceata ca o pacla ce venea parca de nicaieri…

Gata cu urcusul pe ziua de azi. Intersectasem si drumul de pamant pe care ne infundasem acum niste ani, luandu-ne dupa harta Google care il da drum comunal spre Sotrile 🙂

Limita dintre localitati si troita cu molid.

Gata, pe ziua de azi si cu Secaria, mergem la Comarnic. Nu am fi vrut pe drum dar era ceata si nu avea rost sa mergem fara sa vedem mare lucru.

Alt tip de peisaj 🙂

Cea mai ingusta „alee” vazuta in zona :))

Mai mergem un pic si pe la niste case vedem un pisic frumos. Nici nu voia sa fuga, nici sa stea, dar il indemn pe prietenul cu care eram sa-l prinda cand ajunge langa el. Cam greu dar pana la urma frumosul a fost capturat :)))

Cred ca era un pic suparat ca a fost prins.

Dupa mangaiere, i-am dat o bucatica de carnita ca sa vada ca nu i-am ocupat timpul degeaba :)))

Pe langa biserica din Vatra Sat

Ghiocei

Parcata la scara pentru totdeauna

Ne oprim la o cafea filozofand ca fugim numai dupa trenul care trebuie, nu dupa toate trenurile 🙂

Cafeaua e facuta la ibric, i-am pus doar lapte.

Trenul de 16:47 era „care trebuie”. Pe la halta Sinaia vedem pe peron un echipaj de la SMURD Pompieri, acesta a preluat dintr-un vagon un calator in varsta care avea ceva probleme.

Si incheiaram aventura! 🙂