Incidente faunistice majore in Valea Prahovei, muntii Baiului si Bucegi, pe fondul lipsei de educatie

INTRODUCERE.

Dupa momentele binecunoscute din anii: 2000, 2004, 2007, toti ne-am trezit specialisti, politicieni, fotbalisti si etc. De la an la an suntem si mai multi. Prin intermediul retelelor de socializare ne strecuram ideile si… nu are cum sa nu fie cativa care sa ne si urmeze. Nu mai exista discernamant si nici responsabilitati.

Faci eveniment pe Facebook, plimbi turisti de la capatul tarii prin afara traseelor turistice din Bucegi. Nu esti nici autorizat pe linie turistica, incalci si legislatia de mediu. Daca pui problema in asa fel, te trezesti cu: „Ce vrei ma’? Nu veni! Nu e treaba ta! Ne stim de undeva?”.

Este taxa de intrare in Parcul Natural Bucegi. Are valoare simbolica de 5 lei si acel tichet de cativa lei este valabil luni de zile. O plateste cineva? Foarte putini! Si daca era 50 de bani, tot la fel stateau lucrurile. Pentru ca ne lipseste educatia, spiritul civic.

Toti incultii care au inceput sa studieze telefonul si mai departe de tasta de apel, au aparut pe Facebook. La astia doar le pui o imagine cu o padure taiata, din alta tara, sau cu un tren cu busteni si gata, sar fripti ca fura nenorocitii bogatiile, ca la puscarie, ca nu se mai poate. Daca ar fi toti live, am vedea ca sunt fie pe langa o sticla de bautura, fie chiulesc de la serviciu…

Cineva distribuise o imagine cu cai de diferite rase, de prin alte tari, peisaj diferit si scria sub poza „Ultimii cai din Delta Dunarii”. A avut si are sute de distribuiri. Ca sa-i protejam evident :)) deci imaginati-va cate aprecieri se tot strang 🙂 O minima trecere pe la scoala, iti spunea ca in Delta nu sunt brazi, conifere, cum apar in acel cadru natural. Nu mai zic de aspectul estetic al cailor care este imposibil sa-l dobandeasca in salbaticie, pentru ca la noi ar fi fost demult capturati, biciuiti, transati, pastramiti si mancati…

PARTEA I.

Asa cum stiti, ma refer la cititorii blogului, cunosc cat de cat problemele de mediu si de turism de prin Valea Prahovei si Bucegi. De asemenea, stiti ca in perioada aceasta, in Valea Rea din muntii Baiului, narcisele sunt in toi. Ca atare, sute de oameni merg in acele locuri cu scopul de a le admira sau de a le culege, dupa caz. Desi intri intr-o rezervatie, mergi pe un drum forestier al Romsilva, deocamdata nimeni nu te ia la intrebari: incotro te duci, cand nu e niciun fel de traseu turistic sau ce cauti pe acolo?! Pe strada, este aiurea sa te intrebe cineva unde mergi, insa prin padure, prin astfel de locuri, ar trebui. In anii trecuti, Jandarmeria a aplicat nu stiu cate sanctiuni pentru culegerea narciselor…

Sambata, cum cascam ochii pe Facebook, vad ca George Secareanu, un prieten din Moieciu, de la Casa Tolstoi, locatie faina, recomandata, oameni extraordinari, vazuse ceva prin Bucegi care-l suparase. El este un tip cu suflet si care umbla pe munte, in special prin zona dinspre Bran-Moieciu. Vazuse alaturi de prietena lui, un caprior caruia ii atarna mandibula si nu stia cum sa-l ajute. Ma gandesc ca probabil capriorul a fost atacat de un caine sau de vreun ras, si cumva a scapat… insa tot va muri pentru ca nu se poate hrani. Iata cateva imagini si discutii:

Foto: Andra Tamas. Se vede ca acel caprior era pe la marginea localitatii.

Cel putin mie mi se pare ca are niste urme de gheare pe la gat…

Oricum asta se intampla in natura, din pacate. Comentariile pe marginea subiectului au aratat insa si altceva. Cum multi devin specialisti si nu numai:

Sunt unii oameni care daca ar putea, ar lua toate animalele din natura… ca sa nu stiu ce. Ca sunt frumoase, ca ne este mila… Deci l-a gasit pe Bambi o doamna si l-a luat la sufletul ei mare. E frumos dar… ATAT DE GRESIT. Iedul trebuia sa ramana in padure, pentru ca mama sa nu se departeaza prea mult si la un moment se apropie, il cheama. Daca il luam, facem un rau, practic noi il condamnam.

Nu merge sa-l luam pe „nu stiu” in brate, cand facem lucruri pe care ar trebui sa le cunoastem cu totii, de la scoala. Stim ca nu trebuie sa aruncam peturi in natura si cu toate acestea umplem potecile montane; pe Platoul Bucegi la fel, aruncam, ca e vina autoritatilor ca nu pun cosuri de gunoi. Deci asta ar mai trebui, sa montam cosuri si pe munti. Luam vietati acasa, suntem Bambi, ca e la moda sa fim eco si pro-animale. Nu conteaza ca ursii se inmultesc peste masura si fac pagube prin oras. Zicem ca nu e vina lor. Ok, nu e vina lor, dar ce facem cu ei?? Daca rupi o laba ursului, ai dosar penal, daca el iti sfarteca o mana, e strict problema ta. Esti bun de plata si daca ursul e afectat si daca el te afecteaza 🙂 Ca si cu exploatarea padurilor, sa nu mai taie nimeni ca se fura, se defriseaza. Mie, in toate chestiile acestea mi se pare ca ne-am pierdut ratiunea.

Sti clar, ca om normal, ca daca pui mana pe un pui de animal salbatic, e foarte posibil ca mama lui sa nu-l mai primeasca inapoi. Sti ca padurea trebuie exploatata rational si nu interzise total taierile. La fel, sti ca si ursii astia cand produc pagube nu trebuie lasati asa, sa faca si mai multe, mergand pe ideea ca protejezi intai ursul si apoi omul. Adica trebuie niste masuri de conservare a speciei dar, in acelasi timp, mai pui si problema sigurantei oamenilor.

Dar, normalitatea nu mai exista… pentru ca suntem manipulati de atatia din cauza educatiei noastre precare. Nu mai punem mana pe carti, nu mai citim nimic in afara de sms-uri, ne umplem creierul de stiri false, suntem asfixiati de atatea informatii puerile incat scapam din vedere esentialul: rolul nostru in societate. Prin Facebook si alte retele intram cu totii intr-un mecanism care ne ocupa timpul, ne risipeste energia, dandu-ne impresia ca putem schimba intreaga lume. Astfel, cazi foarte usor in capcane intinse de persoane cu diverse interese. ONG-urile de mediu, multe dintre ele, au nevoie de sustinatori, ba pentru fonduri, ba pentru a deveni mecanisme de influentare a deciziilor autoritatilor. Una este sa te lupti ca tu Romania, sa exploatezi aurul de la Rosia Montana si alta sa aberezi cu disparitia ursilor, ca exemplu. Nici daca ar vrea cineva intentionat asta, de ursi nu scapi. Specia aceasta merge foarte mult, azi este aici, maine la 40 km. Nu e cum pare deloc. Ar trebui sa incercam sa vedem dincolo de orice actiune care cheama la sustinere: este o cauza pentru care sa luptam sau ne manevreaza careva urmarindu-si propriul interes? Si cu unele ONG-uri din acestea, realitatea nu este prea diferita de ce vedem in politica. Doar cunoastem ca pe Platoul Bucegilor s-au plantat molizi acum un an :))

PARTEA A II-A.

Tot sambata, autoritatile din Sinaia au fost puse pe jar. De ce???

Niste turisti, oameni de munte mergeau pe Valea Rea, la narcise. Deci peisaj, un ochi dupa ploaie, altul la drum, fain, splendoarea naturii in mijlocul primaverii. Majoritatea care aleg sa mearga pe munte, au o educatie sanatoasa, o alta formare. Mai sunt si inocenti din acestia care cu un rucsac in spate si dupa 3 excursii, au muntele la degetul mic. Pe pariu ca daca initiaza o campanie pentru stoparea defrisarii de pe muntele Peles, aduna niste mii de sustinatori, preponderent din acestia tot ca ei, „experimentati”. Partea ca nu exista muntele Peles nu conteaza, totul este sa se opreasca defrisarea, sa o oprim noi daca nimeni chiar asa, nu face nimic. Stim ca toti fura cot la cot, de unde pot si cat pot. Sigur Dragnea a pus la cale totul sau Soros, depinde in ce tabara esti. Bine, imediat ce ai auzit stirea, deja e fumata, ti-ai dat seama de scenariu, gata, e clar ce se intampla :))

Deci, pe Valea Rea, zeci si zeci de oameni urcau spre zona cu narcise. Nu e rau, oamenii merg in natura. Daca nu e nimeni sa te opreasca, inseamna ca e voie pe Valea Rea. Chiar nu conteaza intentiile personale din acest unghi.

Si urcau, si poezie, si frumusete. La un moment dat, ce sa fie??? BAMBIII!!! 🙂

Oamenii acestia au observat un „pui de caprioara” blocat printre pietre. L-au salvat, ca omul de munte e saritor, adesea. L-au bagat apoi intr-un rucsac. Parca nu se mai oprea din tremurat. De frig clar, nu de frica. Intotdeauna e ce ne place sa credem. Salvarea lui Bambi din Valea Rea a insemnat bagatul in rucsac:

Ziceti, voi acum!

Mai poate fi spus ceva??? Oare ce ne lipseste? In orice sector al acestei societati, lipseste ceva. Suntem defecti, neinstruiti, nu ne pasa, nu stiu… habar nu am.

L-au bagat in rucsac si l-au salvat! 😦

Dar, daca ne uitam atent, parca nu e Bambi ci… un vitel de cerb. Pentru ca sotia cerbului nu este caprioara, ci ciuta, cerboaica. Asadar, vorbim de o specie mult mai rara. Iezi de caprioara mai vezi, dar un vitel de cerb mult mai rar.

Va dati seama ca nu ai ce sa le reprosezi. Atat au stiut ei, au vrut sa-l duca la Gradina Zoologica. Am ramas asa, cum zicea George Secareanu, a zburat zen-ul. Nu e posibil ca oameni de munte sa efectueze o astfel de salvare. A-l duce la Gradina Zoologica nu este deloc o idee buna. La un moment dat, mama se intoarce dupa el si-l cheama.

Cel mai probabil ciuta a auzit ca vin oameni, s-a speriat si a fugit. Vitelul, inspaimantat, a fugit ce a fugit si a ramas blocat. In loc sa-l deblocheze si sa-l lase in acelasi loc, apoi sa plece mai departe, l-au protejat introducandu-l in rucsac.

Asta se intampla cand nu stim cum functioneaza legile naturii. Cand nu citim si nu ne pasa. Cand vorbim despre protectia mediului fara sa fi participat direct la ceva de acest gen. Sustinem si actionam dupa ureche, cum ni se pare. Mai intai de toate, ne documentam, vedem pe net, pe harti pe unde mergem, ce este pe acolo. Sustin o petitie, dau un like, dar cine este acela care o initiaza??

Intr-o zi, pe barajul Bolboci, un domn privea lacul si o intreba pe sotia lui, ce lac este. Deci habar nu avea pe unde era. Oamenii de acest gen nu-si cunosc tara, nu-i stiu apele, istoria, au golanit pe la coltul scolii si s-au trezit cu burta goala in societate si cauta si ei sa manance ceva. Atat! Alte viziuni, principii, ganduri de viitor, lipsesc cu desavarsire. Tot ce conteaza este un telefon, sa facem poze si sa ne vada vecinii. A, si mancarea. Ce alta cultura e mai importanta decat a burtii…

Revenind la oamenii de munte de pe Valea Rea cu un comportament surprinzator pentru mine, mai trebuie sa spun ca la fata locului au venit echipe din Jandarmerie si de la Fondul Cinegetic 25 Sinaia. Ce sa mai faci, ce sa le faci? Amenda este uriasa, oamenii clar au actionat cu buna intentie. La recomandarile gestionarului fondului cinegetic, lucrurile s-au incheiat in buna pace, cu avertismentul ca nu e bine, natura trebuie lasata sa-si urmeze cursul firesc… Intre oameni care au aceleasi scopuri, asemenea chestii nici nu ar trebui sa existe, presupunandu-se ca atunci cand alegi sa mergi in natura, stapanesti tot felul de notiuni.

Vitelul a fost luat de autoritati si eliberat in aceeasi zona, in speranta ca va fi recuperat de ciuta.

Credeti ca lucrurile s-au terminat???

Dar de unde…

Cei de la fondul cinegetic au fost chemati la Busteni, unde se auzise de o ursoaica si de niste ursuleti. Darnici, niste localnici au asmutit si cainii, sa fuga animalele padurii cat mai departe. Fiind si noapte, si cu cainii dupa ei, un ursulet a fost izolat de ursoaica si s-a urcat intr-un molid. Cand s-a facut zi, l-au observat cetatenii, turistii.

Vin oamenii acestia de la Cinegetic si care mai de care sa le dea sfaturi. Despre cum trebuie facut, ca ar fi bine ursuletul sa fie luat si crescut acasa de administratorul fondului cinegetic, ca ursuletii sunt atat de frumosi. Atat ne impinge educatia sa gandim. Sa alergam ursul cu caini, cu pietre, daca din cauza noastra un ursulet se pierde, nu-i nimic noi il putem salva si-l putem chiar creste. Un ursulet este asa, cum ne vinde WWF-ul, o chestie nepericuloasa, o contributie, un gift, un accesoriu.

Din fericire, pe acesta nu a reusit nimeni sa-l adopte, salveze sau ce ni se mai pare noua ca ar trebui facut, cei de la fondul cinegetic tinand „salvatorii” la distanta.

Daca un urs, in mod repetat, distruge cotete, rupe garduri, face pagube unor cetateni, noi, ceilalti, neafectati, tinem cu ursul. Cand intra si pe la noi, daca am avea o arma, l-am face sita. Totul e perfect cat timp stam in spatele monitorului, la caldurica, la confort, sustinand ce sustine toata lumea. Uneori mai facem cate o remarca inteligenta tinuta minte, dintr-o postare cine stie a cui. Sau pozam in critici literari. Daca lumea merge la stanga, noi, ca oile. Daca mergem cat mai multi, ce sa se intample? Nu conteaza ca e bine sau nu, important este sa faci atmosfera, sa vada prietenii ca existi 🙂 In lumea reala, nici nu ne salutam pe strada 🙂 Nu era conexiune uaireles, ‘msorry, eram bizi cu capu’ bro 🙂

Deci bietul ursulet, a scapat miraculos de „salvarea” oamenilor. Dupa ore bune de nervi, cand vezi atata lipsa de educatie, s-a reintregit familia de ursi. Sar peste etapa cu sa facem poze multe, live pe facebook, oare mai urca sau ce se mai intampla… pentru ca e limpede ca ne plac circul, barfele, sa ne dam cu parerea despre orice. Oricum stim orice, sursa de baza fiind Facebook 🙂 Ei bine, Viata bate Facebook-ul… si ar trebui ca autoritatile sa contureze planuri si programe plecand de la cat de mult ne afecteaza virtualul capacitatile mentale. Sa creeze actiuni in care sa fie invitati oamenii, instruiti, sa repare gardurile rupte la cetateni, sa strangem bani si sa-i cumparam gainile celui care i le-a mancat ursul, sa mergem in padure si sa adunam gunoaie, sa punem panouri cu nu e voie pe nemarcate, ca daca mergem si pe acolo, animalele acestea unde sa mai stea si ele, vin peste noi in oras…

Civilizatie nu inseamna sa convietuiesti cu ursul si cu caprioarele, ci sa-i lasi animalului sansa de a trai in mediul lui. S-au inmultit excesiv, fac pagube, iei masuri. Ca exemplu, toata tara este impanzita de mistreti. Nu ia nimeni nicio masura ca se face petitie pe Facebook, ca adica… ce facem noi, e Balc, il imitam pe Tiriac sau ce… Timp in care mistretii fac atatea pagube incat nici impuscarea si comercializarea lor nu ar acoperi valoarea daunelor. Sunt sigur ca in curand se va specula si prostia aceasta, si se va iesi cu mic cu mare la rugaciuni de alungarea mistretului…

Tineti minte, cand mergeti la munte si vedeti iezi cucuieti, „ciuţi mici” cum zicea un prieten 🙂 sau ursuleti, mai stiu eu ce, renuntati la „Save as” si alte bazaconii. Astea nu au acoperire in viata reala. „Save as” in rucsac sau la piept e nasol tare… Cel mai bine este sa ne indepartam, pentru ca daca atingi un pui de animal salbatic practic il condamni la moarte, fiind posibil sa fie respins de mama, datorita mirosului strain.

Multumiri lui George Secareanu pentru inca o lectie despre cum ar trebui sa fim, celor de la Jandarmeria Prahova, Politiei Locale Busteni si in special celor de la Fondul Cinegetic 25 Sinaia pentru gestionarea rationala a acestor situatii.

Sinaia castiga si premiul „Orasul Reciclarii 2015”

Astazi prin reprezentantii Eco-Rom, orasul Sinaia a primit un titlu important care il pozitioneaza pe primul loc in Romania ca oras al reciclarii. Concret, Sinaia detine cel mai performant sistem de colectare separata a deseurilor de ambalaje de la noi din tara.

Competitia s-a desfasurat in perioada 1 ianuarie-30 iunie 2015, in cadrul acesteia au participat 46 de municipii si orase, a fost organizata de Eco-Rom Ambalaje si s-a aflat sub patronajul Comisiei de Mediu si Echilibru Ecologic a Camerei Deputatilor si al Ministerului Mediului.

Prin implicarea cetatenilor, a operatorului de salubritate SC Grup Salubrizare Urbana  SA, a Primariei si a Eco-Rom Ambalaje, s-au colectat la Sinaia 72.240 kg de deseuri de ambalaje, dintre care: 9.460 kg de plastic, 32.740 kg de hartie/carton, 30.040 kg de sticla. Localnicii si nu numai ei, au avut la dispozitie 80 de containere colorate pentru separarea deseurilor.

c

a

b

Astazi la ora 12:30, Sinaia a primit nu doar titlul de cel mai curat oras ci si suma de 12.000 euro, premiul pentru locul I. Cu acesti bani se va amenaja un Parc Tematic, piesele de mobilier fiind din materiale reciclabile.

1

2

3

5Primarul orasului Sinaia, dl. Vlad Oprea

6

7

8

9

10

11

12„Sunt foarte mandru de castigarea acestui premiu si sper ca impreuna sa facem tot ceea ce este necesar pentru ca, in orasul nostru, colectarea selectiva sa devina o prioritate si un exemplu de buna practica”.

14

De altfel, „Perla Carpatilor”este implicata in aceasta campanie organizata de Eco-Rom inca din anul 2012. Incet, cu rabdare, prin diferite actiuni de constientizare s-a reusit ca la Sinaia sa se mai urce o treapta pe scara civilizatiei. Ma gandesc oare in ce an aceasta colectare selectiva va patrunde prin toate colturile Romaniei?! 🙂

Daca nu ma insel, Sinaia este singurul oras care colecteaza selectiv si in mod evident deseurile de pe Valea Prahovei. Cu aceasta ocazie, tin sa subliniez si buna organizare si eficienta celor de la Comprest Busteni. In privinta ridicarii deseurilor cele doua localitati, Sinaia si Busteni stau foarte bine. Probabil, zic si eu, dupa ani si ani, statiunile de pe Valea Prahovei se vor promova intr-un tot unitar…

Cam aceasta a fost povestea unui oras civilizat, din nou o tara intreaga are atentia captata spre aceste locuri mirifice de la poalele Bucegilor… fiecare astfel de actiune ajuta la promovarea si dezvoltarea turismului, constientizeaza si educa oamenii.

Renaturare la Sfinx…oare ar fi bine?!

Oricine a invatat la scoala despre Sfinxul din Bucegi sau a vazut o poza cu acest monument aflat pe Platoul Bucegilor. De cativa ani, aceasta stanca este calcata in picioare de sute de turisti, doar intr-o zi de week-end. Turistii mai necivilizati ignora panoul cu „Interzis escaladarea!” si urca pe Sfinx. Daca urca unul, apoi urca si altii.

Pe moment, nu prea se observa cine stie ce impact negativ ca urmare a urcarii pe Sfinx. Dar daca ati fost la Sfinx acum 3 ani sa zicem, si ati facut o poza, cand mai veniti sa retineti de unde ati facut poza veche, faceti alta noua, si apoi comparati-le. O sa vedeti mai multe diferente. Intre timp, au mai cazut, s-au mai faramitat pietre, iar pe Sfinx se urca mult mai lejer ca in alti ani.

In loc sa pastram acest simbol, il tocim, il deterioram, il macinam, mai repede decat o poate face insasi natura.

Solutii in opinia mea NU sunt:

– patrule ale oamenilor legii si ai mediului, pentru ca nimeni nu poate sta pe acolo zilnic, non-stop

-gard metalic, ascutit si inalt, ca la Babele

Dar cred ca trebuie o imprejmuire 🙂 realizata de o asemenea maniera incat turistii educati sa poata atinge monumentul, sa poata realiza fotografii ca si pana acum.

La Sfinx nu poti introduce aspecte antropice, pentru ca modifici in sens negativ peisajul. Ce as propune eu si as vrea sa stiu mai multe pareri, cum vi se pare… Nu plecam de la ideea de a-l lasa asa cum este acum. Una este sa vii o data pe an in Bucegi si alta sa ajungi la Sfinx de mai multe ori, lunar. Asa cum este in imagini ni se pare perfect, cand vezi ce se intampla in realitate iti dai seama ca trebuie facut ceva. Nu doar ca se suie oricine pe Sfinx, dar dispare rapid covorul vegetal, pe zeci de metri a disparut iarba, ceea ce inseamna eroziune…

Asadar,

Daca de jur imprejurul Sfinxului s-ar cladi un „brau din piatra”, inalt de 1-1,5 m, si intre stanca monumentului si marginea acestui brau s-ar pune pamant, iar deasupra, la nivel cu marginea pietrelor din brau s-ar planta brazde de iarba, cred eu ca s-ar reusi doua lucruri:

1.  oprirea eroziunii naturale

2. accesul pe partea vestica, in principal, al „cataratorilor”

Vizitatorii ar merge pe langa acel zid alcatuit din piatra peste piatra, roca de munte, luata de prin imprejurimi, necimentate si aranjate estetic una peste cealalta, pana ar ajunge in fata Sfinxului. De acolo, pe un culoar de acces, ar ajunge langa chipul Sfinxului, spatiul va fi destul de mare…dar nu se va mai putea urca in dreapta ca sa se ajunga deasupra stancii. Pentru ca accesul va fi impiedicat de acel brau de piatra, langa care cresc brazde de iarba.

Alte masuri, in stransa legatura cu ridicarea acelui brau stancos, inierbat:

– este clar ca un simplu brau, indiferent cat de estetic ar fi, nu-i va opri pe aceia care doresc sa incalce orice regula, prevedere legala.  Trebuie montat un panou mare, nu langa Sfinx ca sa nu apara in poze, cu un istoric, legende despre Sfinx. Alte doua panouri la statiile de telecabina din Busteni si Babele. Alte patru panouri mai mici, intre statia de telecabina Babele si monumentul natural. Panourile de la telecabina si cele pana la Sfinx sa contina mesajul: „Interzis urcatul pe Sfinx!” si temeiul legal, vreo mie de lei amenda.

– zona aflata intre 10 metri si 25 metri distanta de Sfinx sa fie indreptata, acoperita cu brazde de iarba, lasat un drum de acces.

– in zona mentionata mai sus, sa fie amplasate circa 10-15 banci, pentru a sta turistii pe ele. Dupa cum stiti, la Sfinx nu ai pe ce sta, pe jos este pamant. Accesul catre un obiectiv atat de important trebuie sa se faca dupa niste reguli minimale si intr-un cadru civilizat.

Va propun mai jos sa priviti o imagine, cu urmatoarele precizari:

-pozele din stanga, sus si jos sunt actuale, in cele din dreapta am introdus modificarile mentionate in text, mai sus

– va rog sa priviti mai mult poza din dreapta jos, si sa nu va ganditi ca asa va fi la Sfinx, precum este in imagine. Pentru ca tot ce am pus in poze sunt niste modificari pentru a se intelege ideea. Braul de piatra nu va fi din bolovani asa de mari, atat de nearanjati, dar va avea dublu rol: primul, ca brazdele de iarba ajung pana sub Sfinx si apele pluviale nu mai siroiesc pe roca mai putin dura, al doilea, ca braul de piatra si avertismentele obliga la inaintarea pe drum pana la acel culoar. Stiti ca in prezent sari repede din asa-zisa poteca si te sui pe Sfinx.

FIN1– punctele rosii semnifica bancile, adica daca tot ai ajuns la Sfinx, sa poti sa stai linistit, cat vrei. Si nu poti sa stai in picioare. Nu trebuie sa va agatati privirea de acele banci sau de culoarea lor. In imagine sunt puse tot ca idee, nu inseamna ca asa vor fi.

– cu sageti galbene sunt desenate drumul de acces si directia de deplasare, plus culoarul din fata Sfinxului.

– oricine poate face un exercitiu de imaginatie. Nu intervii agresiv, antropic la Sfinx, dar niste conditii de vizitare si de protectie trebuie implementate.

– cercul in care stau diversi yoghini nu va fi distrus, iar mica piramida ce exista in preajma cercului, in opinia mea, ar trebui recladita.

– renaturarea zonei este poate unica solutie

– nu vor fi amplasate cosuri de gunoi, pentru ca pe munte nu exista societate de salubritate. Daca ai adus un pet plin cu apa in rucsac, il poti lua mult mai usor, gol, inapoi. In oras, gasesti unde sa-l arunci.

– renaturarea va fi data ca stire la tv, apoi in week-end-ul urmator trebuie mers cu jandarmi montani si agenti ai Parcului Natural Bucegi, cativa jurnalisti, si stat mai la distanta. Din proprie experienta va spun ca unii vor veni tocmai pentru a urca pe Sfinx, pentru ca au vazut stirea. Oricine se suie, trebuie filmat si sanctionat cu maximum posibil, dupa care data si aceasta stire. Pentru ca ai reguli la tot pasul si conditii civilizate de vizitare, poti atinge Sfinxul cu mana dar nu te mai poti urca pe el, cu picioarele. Mai mult de atat nu se poate!

Ca oamenii sa se poarte civilizat, trebuie create reguli si conditii, pentru ca ei sa se poarte astfel. Lasat totul de izbeliste si la latitudinea morala a fiecaruia, inseamna multe alte lucruri, mai putin insa normale.

Peste tot, ne mandrim cu Sfinxul, vorbim despre Romania si dezvoltarea turismului, de proiecte de milioane de euro pentru dezvoltare durabila, dar nu suntem in stare sa facem un lucru simplu la acel monument. Costurile nu sunt mari…in acest moment, din cate am inteles, sunt lucrari la domeniul schiabil al Sinaii, (la circa 8 km de Babele!) se face un lac necesar instalatiei de inzapezire artificiala a partiilor…cei de acolo nu au ce face cu pamantul excavat si cu brazdele de iarba. Solul si compozitia stratului vegetal sunt ca si la Babele, 2-3 basculante ar rezolva problema cu acel brau de piatra si a imprejurimilor.

Aceasta idee nu poate multumi evident pe toata lumea dar poate fi o varianta; am trimis-o institutiilor abilitate pentru a o studia, a o cosmetiza, a se consulta intre ei si a gasi cea mai optima solutie!

Mai jos, alte doua imagini:

FIN2In poza din stanga sus vedeti copii, tineri, adulti, cum stau pe jos, precum si acel cerc. In dreapta sus, partea estica a Sfinxului, sagetile ar semnifica lungimea, locul braului din piatra. In pozele de mai jos, se vad oameni in picioare, si piramida in diferie stadii, ridicata si daramata. Vedeti si o tanara ce doarme pe un petec de iarba si alti oameni ce stau pe acea mica inaltime ramasa…astfel va dati seama cat au spalat ploile pe acolo terenul, si cat pamant a fost carat de siroaie, in lipsa covorului vegetal. In principal, trebuie sa ne intereseze imprejurimile imediate ale Sfinxului; pentru ca actiunea oamenilor, coroborata cu aceea a naturii, chiar au un efect major asupra monumentului!

FIN4Sagetile verzi ar semnifica zona protejata de braul de piatra…pe acolo urca foarte multa lume

Cam atat 🙂 …despre degradarea Sfinxului se poate citi si intr-un articol recent:

https://buceginatura2000.wordpress.com/2013/09/11/astazi-despre-cum-se-degradeaza-sfinxul-din-bucegi/

Pestera cu Oalele…stergerea urmelor istorice din Bucegi!

Stiti, noi asa in viata aceasta, ne bazam foarte mult pe concret, pe dovezi si fapte…materiale. Insa pentru a ajunge la niste concluzii nu intotdeauna ai nevoie de dovezi directe. Practic noi acceptam unele lucruri pentru ca asa face sau crede toata lumea si pe altele nu. Acele lucruri, unele acceptate si altele nu, au de multe ori aceeasi baza de plecare… Probabil, tine de mentalitatea noastra ce ne place sau ce nu ne place sa credem.

5

Sa luam de exemplu asteptata zi de 21.12.2012. Era evident ca nu se va intampla niciun Sfarsit. Dumnezeu daca nu l-a facut partas la taina Apocalipsei pe Hristos, cu atat mai putin am fi stiut noi. Daca Fiul LUI nu stie cand va fi Sfarsitul Lumii, de unde sa stim noi? 🙂 Multi cred ca de fapt Dumnezeu reprezinta o civilizatie extraterestra. Ca este asa, ca nu este, noi am fost creati de Cineva. Destinul nostru ne apartine pana la un punct. Restul este … 🙂

Observati acum, ca astfel de preziceri false, au un mare rol. Zguduie increderea oamenilor in Dumnezeu. „Ce Apocalipsa, cand nu exista Dumnezeu? Daca ar exista Dumnezeu nu ar permite atatea nenorociri pe Pamant!”- asa se spune. Insa astfel de concluzii le trag oamenii care au nevoie de incurajari de sine, pentru a-si inabusi constiinta, cunoscand faptul ca au facut multe lucruri rele. Si totusi, intr-o zi, cand va veni acea zi, Dumnezeu va sterge orice durere chiar si amintirea ei…noi ramanem in acest context, al lumii actuale, pentru ca undeva, la un nivel superior trebuie dovedit ceva. Trebuie sa existe o justificare a exterminarii raului. Probabil trebuit dovedit si altor lumi necazute in pacat ce inseamna raul. Observam insa cateva manipulari: „raul nu exista”, „Dumnezeu nu exista”, „suntem singuri in univers”, „ne tragem din maimute”, „traieste viata, ca pe lumea cealalta nu stii ce va fi”…

8

O multime de informatii false ni se furnizeaza zilnic. Credem doar ceea ce toata lumea trebuie sa cread. Raul actioneaza sub orice forma…in fata lui nu te poti apara. Dumnezeu te apara. Pentru ca vorbesc despre istorie, in titlu, observati un lucru interesant. In antichitate erau jertfiti oameni, chipurile sa potoleasca mania unor zei. Dumnezeu nu ar fi acceptat ofrande umane, de unde si concluzia ca oamenii erau permanent indusi in eroare de cel rau. Aceste jertfe umane si au facut loc in mai toate civilizatiile…fie ca vorbim de acelea din America, Asia, Europa, Africa.

Faptul ca, anumite civilizatii cum ar ar fi cea mayasa, detineau unele cunostinte avansate este explicabil prin faptul ca si raul poate face „minuni”. In cele din urma aceste „minuni” sunt folositoare tot lui, nu oamenilor. Civilizatii intregi au disparut de pe scena istoriei la un moment dat. Motivele nu sunt fundamentate, exista doar presupuneri. Cu toate acestea, ne incapatanam sa fabricam dovezi ca au disparut din cu totul alte cauze. Nu am accepta de exemplu, faptul ca, Dumnezeu le-a distrus la un moment dat, nepermitand raului sa se dezvolte sau sa se laude cu lucrarea lui.

7

Dupa aceasta paralela, sa ne intoarcem la Pestera cu Oalele. Aceasta denumire nu apare in documente ci doar in anumite carti de literatura montana. In aceasta pestera, aflata in Parcul Natural Bucegi au fost gasite vase din lut pline cu cenusa umana.

Iata ce spunea un scriitor si apoi Cezar Bolliac, cel care a intrat in aceasta pestera:

„Pornind mai departe, au urmat un coborîş, apoi au urcat muntele Orzea, după care iar au coborît în albia Ialomiţei şi au suit, timp de o oră — autorul şi cu zece oameni — muntele Lespezi, din jos de muntele Şaua, la Peştera cu Oalele. Fiind ploaie mare, restul oamenilor a rămas pe Brînduşele la un mic adăpost. Muntele Lespezi nu avea potecă şi părea „tare şi drept ca peretele”. Ajuns la Peştera cu Oalele, Bolliac, uimit, mărturisea: „În adevăr, un asemenea lucru eu n-am întîlnit pînă acum în 14 ani de cînd frămînt în toate verile vîrfurile şi văile munţilor noştri”. „Peştera pare a fi clădită”-spunea el.

6

„în adevăr că omul trebuie să fie tare în braţele şi spatele lui ca să apuce, ca să aşeze, ca să construiască asemenea locuinţă pe asemenea locuri, fără machinărie, fără unghi, fără cumpănă, fără mistrie… Peste pietre mari, o lespede pietroi formează un acoperămînt peste două. Încăperi, una de 15 picioare lungime şi 8 picioare lărgime, cu o intrare şi cuo ieşire împotriva intrării de 7 palme, înalte şi large de 3 palme; bolovani mari drept praguri şi cîte un bolovan ca treaptă decoborît într-una, intrînd înăuntru acesteia, pre deschizătura de apus, la dreapta, este un bloc de piatră de formă pătrată, altar negreşit, înălţime de 4 palme şi tot atîtea pe cele patru laturi. Pre acest altar numai cenuşă şi cioburi amestecate cu un fel de nisip… De aici numirea acestei capiste, Peştera cu Oalele… Faptul este că aici, în această capistă dacă, şi pre acest altar din capiste, sînt mulţime de oale sparte, cari au servit drept urne ce au fost pline cu cenuşă, negreşit nu cu cenuşă de lemne, ci cu cenuşă de om… Faptul este că dacii, că şi romanii mai în urmă, îşi şi îngropau, îşi şi ardeau morţii. Alături cu această sală,despărţită printr-un zid format dintr-un singur bloc de piatră şi acoperită numai cu acelaşi bloc care acoperă şi prima sală, în formă de tindă, de umbrar aci, este o altă sală mai mică decît cea dintîi, fără altar într-însa şi fără nici o îngrădire. A trebuit să plec luînd cu mine numai cenuşă şi cîteva hîrburi din vasele sacre ce au conţinut-o”.

Aceasta marturie atesta prezenta dacilor pe Bucegi! Daca privesti de pe acesti munti, de jur-imprejur sunt localitati unde s-au gasit dovezi ce atesta prezenta geto-dacica…Rasnov, Cetateni, Moroieni…de pe Bucegi a disparut insa totul.

A

Dam vina pe straini ca ne-au ascuns adevaruri istorice, carti, documente…probabil, mai abitir decat ei, aveam unii dintre noi nevoie sa acoperim urmele…povestea cu latinizarea si romanizarea. Limba geta…limba moarta, vrajeala din aceasta. Noi, urmasii Romei…niciun popor in istorie nu a renuntat la propria limba in circa 180 de ani de ocupatie, cam cat a durat cea romana. Apoi, teritoriul cucerit de romani reprezenta probabil undeva pe la 30% din intreg spatiul locuit de geto-daci. Decenii la randul, dacii liberi au navalit in teritoriile ocupate de romani. Nu veneau evident sa invete limba sau in vizita la prieteni. Ideea cu ocupantii romani si populatia dacica subjugata din care ne tragem noi, mi se pare una dintre cele mai mari minciuni existente in istoria noastra. Este imposibil ca noi sa fim „urmasii Romei”, este peste putinta ca spatiul dintre Tisa-Nistru-Dunare-Marea Neagra sa fi fost romanizat in intregime.

12

…Intr-o zi am ajuns pe muntele Lespezi. Nu pe vreun traseu turistic…nici nu este vreunul pe acolo, daca fac abstractie de traseul spre Cantonul Bratei, care ajunge partial si prin padurea acestui munte. Ma refer insa la zona stancoasa a acestui munte. Mergeam la intamplare, dorind sa ajung pe Platoul carstic monument al naturii. Pana acolo insa, m-a tras ceva spre alte parti. Ma uit si imi vin idei si plec sa le verific. Am ramas singur la un moment dat…si m-am tot dus, printre molizi si stanci. Destul de atent…in afara de urs, nu avea ce sa locuiasca pe acolo. Nu de faptul ca il vedeam ma temeam ci de a nu da din intamplare peste el. Ca atunci nu stii cum reactioneaza. Unii spun sa faci galagie ca sa plece el, din timp. Cu ursii mai batrani, din zonele unde nu prea ajunge omul, nu stau lucrurile asa 🙂

14

Mergeam si ma uitam de grote, pesteri, la un moment dat gasesc una. Intru, poze, observatii fugitive, nu am remarcat nimic…nu era nimic deosebit, doar o pestera obisnuita. Ce mi-a atras atentia a fost ca am intrat in ea coborand ca pe niste trepte si ca unele stanci din interior erau plate. Totusi mi-am propus sa revin pe viitor sa arunc o privire mai indelungata. Am cautat pe acasa surse despre pesteri in muntele Lespezi…nu am gasit. Am dat pe net de un fel de aven din Lespezi, o nimica toata. In alta zi, am gasit descrierea lui Cezar Bolliac. Descrierea pesterii lui este aceeasi cu pestera gasita de mine, numai ca nu este nimic inauntru…nici macar pe acel altar de care spunea. Un ciob nu este…

Bolliac, un mare pasionat de istorie, presupunea ca in muntele Lespezi exista un tezaur geto-dac. Mare parte din acest munte reprezinta astazi peisaj degradat. O uriasa cariera, exploatabila si in prezent, asigura materie prima pentru fabrica de ciment din Fieni. Miile de explozii necesare dislocarii pietrei, au produs foarte probabil si surparea unei cavitati existente in acest munte, presupunand ca a fost vreodata o pestera cu un tezaur.

Pentru ca in niciun caz, Pestera cu Oalele nu poate sa fi fost locul tezaurului. Sunt destule argumente. Oricum, de la Babele, dar si din muntii Baiului, poti auzi zgomotul exploziilor…deci de la multi, foarte multi kilometri. Iar utilajele, acele masini din imagini, sunt chiar la marginea Platoului carstic. Practic nu prea mai au de unde lua piatra…

S-a incheiat Marathonul 7500, editia din 2011

Dupa 4 zile petrecute pe munte, din care cam 28 de ore fiind alergarea din timpul maratonului, am ajuns acasa duminica pe la ora 15. Nu am reusit sa scriu nimic aseara, a trebuit sa ma adaptez mai intai la civilizatia de la poalele muntelui 🙂 Diferenta mare intre aceasta si civilizatia din tabara de corturi de la Pestera. Acolo, fiecare persoana era pe aceiasi lungime cu cealalta, ziua lasai cortul deschis si plecai ore bune, nimeni nu intra in el, seara lasai afara diverse lucruri, dimineata erau tot acolo, plateai taxa de inscriere si rareori iti numara cineva banii, exista si o cutie de obiecte, unde sutele de participanti depuneau orice obiect gasit…pentru mine asta inseamna civilizatie, si cand stai intr-un asemenea loc cu oameni de aceiasi varsta, educati si cu bun simt, si apoi revii si vezi civilizatia din oras, te adaptezi mai greu 🙂

Prima zi a maratonului a debutat cu sosirea participantilor, montarea corturilor, primirea fisei de concurs, semnarea declaratiei pe proprie raspundere, sedinta tehnica unde s-a explicat traseul. Dupa cum se stie acest maraton nu era de fapt un maraton, era ceva mult mai dificil intins pe o lungime de 90 km. Au fost si doua sectiuni una denumita Elita si alta Hobby, la ultima traseul era mai usor si mai scurt.

In prima zi…imagine din tabara spre Babele

Sedinta tehnica

Nu stiu cate echipe s-au inscris, cert este ca a doua zi la ora 6 a.m. o multime de persoane au trecut linia de start, printre acestea numarandu-se cei mai buni sportivi ai tarii la astfel de competitii. Ulterior am si aflat motivul participarii lor la acest ultra-maraton: este singura competitie din tara unde cine termina concursul primeste 3 puncte pentru a participa la maratonul din Mont Blanc, la alte maratoane din tara se acorda doar un punct.

Dupa ce s-a dat startul, concurentii au inceput sa alerge, fiind atat de multe persoane, cel cu care faceam eu echipa s-a pierdut printre ei si a fost prins in ritmul impus de sportivii de performanta. Dupa 55 minute de la Pestera eram la primul post de control, la cabana Valea Dorului, unde el era deja de cel putin 10 minute. Fiind un nr. atat de mare de participanti nu a fost observat de arbitrii din post ca e singur, altfel eram descalificati, pentru ca distanta dintre coechipieri nu trebuia sa depaseasca 50 m. Alerga prea repede si nu rezisti mai mult de 15-20 km in ritmul impus de sportivii de performanta. Dupa alte 40 de minute eram din Valea Dorului la Poiana Stanii Regale.

Timpii realizati par foarte buni dar nu e deloc asa. Cand i-am spus ca am depasit cu 35 de minute limita normala pentru acest traseu i s-a parut extraordinar 🙂 Cand i-am propus sa mergem fara sa alergam ca sa nu ne consumam energia i s-a parut de neacceptat, doar eram in primele cinci echipe dupa timpii de parcurgere. Numai ca noi nu eram la un concurs de viteza, cine alearga mai bine, ci la o chestie de rezistenta, mult peste limitele normale. Fixasem niste timpi de parcurgere impreuna cu antrenor cunoscut, astfel incat sa poti termina concursul, noi insa eram cu mult sub acei timpi. Urma urcusul pe Piciorul Pietrei Arse, unde a inceput sa dea primele semne de oboseala, am coborat Jepii Mari in aproximativ o ora iar dupa 6 ore si 30 minute eram inapoi la tabara de la Pestera, urmand sa urcam spre Vf. Omu.

In circa 3 ore de la start eram pe Jepii Mari :)))

Abia acum urma greul, trebuia sa ajungem la Vf. Omu de trei ori, din trei directii diferite. Asa zisul avantaj cu timpii buni l-am pierdut repede ca sa se odihneasca la Pestera 🙂 Maratonul de anul acesta mi s-a parut mult diferit de anul trecut. A fost ceva foarte dur, asii maratoanelor au tras dupa ei o multime de echipe bune, care nu au facut fata ritmului si fie au abandonat, fie s-au accidentat. In multe locuri am vazut concurenti intinsi pe spate abia respirand, incapabili sa se miste. Probabil ca dupa o ora cu medicamente, energizante, masaje si-au revenit, putini insa au continuat concursul.

Spre vf. Omu am avut un start sub orice critica, si numai faptul ca le-a vazut in fata pe fetele de la SIS Adventure, doua surori gemene, l-a motivat pe coechipierul meu.

Pe fiecare vale sau portiune de urcus a fost o veritabila lupta intre echipe. Fiecare dorea sa fie in fata si urma o intrecere epuizanta, la capat, nu exista invingator. Erau nuclee din 5-6 echipe, dupa o intrecere rapida de 2 ore, cateva abandonau, sau se opreau sa se odihneasca. La Vf. Omu organizatorii au pus la dispozitia tuturor concurentilor geluri si bauturi energizante ridicandu-le prin aceasta moralul unora.

Am ajuns la Gura Diham aproape de ora 17, fiind in intarziere fata de graficul propus si realizat in antrenamente cu aproape doua ore. Dupa alte doua ore eram la postul 9, adica La Prepeleag, si am inceput urcusul pe Abruptul Bucsoiului, cea mai dificila parte din concurs. Cu atatea ruperi de ritm si pauze de odihna pentru cel cu care eram dar si cu alte echipe cu care colaboram pe traseu, greu poti sa mai continui. In plus erau oameni care aveau crampe musculare puternice, nu puteai sa-i lasi asa pe acolo.

Urcusul pe Bucsoiu

Am vazut sau auzit pe Bucsoiu lucruri de neinchipuit, unul trebuie insa sa-l redau. O echipa a ramas fara apa, si unul dintre membrii ei nu a mai reusit sa mearga mai departe. A ramas epuizat printre stanci in timp ce colegul lui a urcat pana la Vf. Omu sa ia apa si sa se intoarca la el. Apoi au continuat concursul. Cuvintele mele nu au cum sa redea intocmai situatia, pentru cine nu cunoaste Abruptul Bucsoiului. Inchipuiti-va ca un om ramane blocat la jumatatea unei pante abrupte si celalalt se duce pana sus si se intoarce, dupa ce a parcurs pana la acea panta zeci de kilometri, un gest care te lasa efectiv fara cuvinte.

 

Asa este muntele Bucsoiu, o succesiune de pante continue pana la Vf. Omu. Se observa sus in varf un stalp turistic

La ora 9 seara eram pentru a doua oara la Vf. Omu suprinzand un apus splendid de soare peste muntii Piatra Craiului. Dupa mai bine de o ora am reusit sa pornim spre Bran, timp in care prietenul meu a dormit. In cabana la Omu, multe echipe se pregateau sa plece dintr-un motiv sau altul spre tabara de baza si nu mai departe pe traseu. Intreaga noastra provizie de hrana si energizante se terminase la Vf. Bucsoiului, am mai dat din ele si la altii…

Statia meteo de la Vf. Omu in stanga si ultima panta din Bucsoiu

Cumva trebuia sa ajungem si noi in tabara sa mai luam niste provizii din cort dar era aproape imposibil acest lucru. Aveam cativa prieteni acolo dar nu vroiam sa le cer sa urce la 10 noaptea spre Vf. Omu. Dar cum noi am avut la acest maraton pe langa anumite probleme si mari sanse, problema s-a rezolvat ca din senin.

Echipa Cetatea Brasovului 1, una dintre echipele foarte bune si cu care aveam o relatie de amicitie, a decis sa se intoarca in tabara de baza. Cu aceasta ocazie, proviziile lor ni le-au dat noua, fara sa stie ca noi nu gaseam solutia sa ajungem la cele de la cortul nostru. Fiind foarte multe le-am mai distribuit si noi la ceilalti participanti, iar lamaile le-am dat organizatorilor care la randul lor le dadeau concurentilor ce aveau nevoie. Niste baieti deosebiti pe care nu i-am mai regasit cand ne-am intors la corturi si carora le-am multumit dar nu indeajuns…

La un astfel de maraton se impune sa mai aduci o persoana care sa te astepte in diferite puncte, pentru ca nu poti transporta tot necesarul. Iar la cabana nu gasesti sa cumperi ce ai nevoie, in timpul concursului nu poti manca ciorbe, mancaruri, ce necesita digestie lunga…

In timp ce noi eram pentru a doua oara la Vf. Omu, echipa formata din Palici si Galiteanu soseau a treia oara, nu i-a mai prins nimeni din urma pana la Sosire

Partea buna era ca am scapat de bezna noptii pe Bucsoiu insa daca urmam intocmai graficul propus nu ne-ar fi prins noaptea nici pe Valea Ciubotea, dupa parerea mea cel mai solicitant traseu turistic de coborare din Bucegi. Am reusit sa coboram in doua ore pana la refugiul salvamont din Bran unde cei din acel punct de control nu stiau cum sa-i serveasca mai rapid pe concurenti, cu supe, ceaiuri, paste cu cascaval si ciuperci, fiecare ce vroia…

Pe Valea Ciubotea am intalnit un om deosebit, pe Lucian Clinciu, cel care a adus la noi in tara ideea maratoanelor montane, un om care a facut pentru tinerii Romaniei mai mult decat toti politicienii in 20 de ani. Acest domn, probabil are peste 40 de ani, a introdus si dezvoltat la nivelul intregii tari, un concept ce a salvat o parte a generatiei tinere de la manelizare, incultura si smecherie ieftina. Astazi mii de tineri participa la maratoanele montane din tara. La inceput s-a debutat cu Maratonul Pietrei Craiului, apoi alti discipoli au sadit ideea lui in toate locurile tarii. Cine merge la concursurile din Piatra Craiului, Bucegi sau Ciucas va vedea o uriasa poarta de start/sosire. Este a acestui domn si pe care el o pune la dispozitie gratuit organizatorilor. Recent a traversat Carpatii Meridionali in cateva zile, fiind un om de munte cu potential urias.

Evident m-am bucurat cand ne-am intalnit fie si in miez de noapte pe acea vale, si apoi ulterior dimineata cand cobora de la Vf. Omu. Un om de o modestie si de un bun simt extraordinar…multe pot fi spuse despre dumnealui.

Prin Valea Gaura am urcat alaturi de alte doua echipe, una de feminin si alta de masculin si abia dimineata, la ora 6, dupa 24 ore de la start eram pentru ultima data la Vf. Omu. Dupa o mica pauza am plecat spre Poiana Gutanului, la penultimul post de control. La 0ra 9:30 eram la ultimul post in Saua Strunga de unde a fost ceva simplu pana la trecerea liniei de sosire.

Anul trecut cu acest timp de circa 28 de ore am fi fost in primii 5, anul acesta cu acest timp abia am reusit sa ne clasam pe locul 10 sau 11, nici acum nu stiu exact. Nu au fost multe echipe care au terminat acest maraton, fiecare echipa era medaliata imediat ce termina concursul. Spuneau unii ca e mare lucru sa-l termini…asa o fi, insa graficul nostru era o intarziere de 6 ore, mult, foarte mult…

O parte din tabara de corturi, mai putin de jumatate, la cam 2-3 ore de la sosirea noastra

Intr-o discutie cu Viorel Palici, cel din echipa care a castigat cea mai dificila, dura, si lunga competitie de anduranta din tara, mi-a spus: „Adi, noi stiam ca dupa 40 km cam oricine se rupe…maratonul asta se castiga mai intai cu capul”. Stiam si eu numai ca presupune lucrul in echipa.

In imagine si un prieten bun de la echipa Parang Running Team

Anul acesta am depasit echipa Jandarmeriei, deja pentru la anul se intrevede o echipa comuna…oricum in conditiile participarii sportivilor de performanta locurile I si II sunt aproape imposibil de castigat. La locurile III, IV si V, (se premiaza inclusiv locul V) sunt ceva sanse si pentru altii.

Echipa „I should be alive…after” :))) Denumirea aceasta si-au ales-o ei

Sanse mari sunt la sectiunea Hobby unde traseul e mai scurt, dar maratonul de 90 km ramane cea mai atractiva competitie montana. Mai mergem si la anul :))

Organizatori, concurenti…

Picioarele mele aratau destul de nasol, in adidasi intrase apa pe Valea Cerbului aproape de Gura Diham si apoi a fost timp destul pentru rosaturi…dar eu si pe burta si tot treceam linia de sosire. Oricum daca nu ar fi atat de dificil Maratonul Bucegilor nu as participa, a fost ca si anul trecut o experienta psihica folositoare, ceva frumos si care se intampla odata pe an. Organizatorii, CPNT Brasov, au fost si in acest an la inaltime, nu stiu daca este cineva care le poate reprosa ceva…

Evenimentul nu se putea organiza atat de bine daca nu exista sprijinul Salvamontului din Bran care a pus la dispozitie refugiile de la Omu si Ciubotea, celor de la cabana Omu, Administratiei Parcului Natural Bucegi, Jandarmeriei Montane…

Ca exemplu de intelegere a acestui concurs de anduranta: un turist isi propune pentru o zi de drumetie  parcurgerea traseului Busteni-Babele, ei bine, acest traseu parte din Maratonul Bucegilor nu este nici macar a 10-a parte din intreg maratonul.

Cam acesta a fost Marathonul cu o denivelare de 7500 m desfasurat in Parcul Natural Bucegi in acest an. M-am intors acasa pe traseul Pestera-Babele-Busteni.

Pe Jepii Mici

Greseli in turismul autohton…cand trebuie sa stii ca vremea e favorabila pe Bucegi

Factorii de raspundere din cadrul comunitatilor locale din jurul Parcului Natural Bucegi nu inteleg ca fara aceasta arie naturala protejata nu se poate vorbi de turism montan, sporturi, afaceri turistice…

Vine turistul la munte si nu exista cineva care sa-l indrume, nu exista un consens, vorbim de un turism haotic, pe proprie raspundere, unde fiecare face ce vrea si pleaca oriunde. Pana la un punct  consideram ca aceste lucruri sunt normale. Insa sa-l luam pe turistul venit din nordul Moldovei si care este cazat la o pensiune sau la un hotel in Valea Prahovei…ca exemplu.

Azi dimineata, vremea era inchisa in zona noastra, mai sus de 1700 metri era senin, era ceva demn de vazut. Turistul, neinformat de nimeni ramane sa piarda timpul batand bulevardele centrale cu umbrela dupa el, traind cu spaima ploii.

Un localnic cu atributii in turism ar fi putut initia cateva demersuri: suna la Cota 2000, la Babele, la Vf. Omu se interesa de vreme, apoi comunica tuturor celor ce detin pensiuni, hoteluri, ca Valea Prahovei este acoperita de un plafon dincolo de care sunt alte conditii, si acestia sa puna un afis la vedere ca sa stie orice turist. Astfel, nu-l lasi pe turist la voia intamplarii, acesta ajunge pe munte, si de cele mai multe ori ramane cu o amintire placuta, deci sunt sanse mari sa revina.

Daca-l lasi neinformat omul pleaca si nu mai vine…

Sunt o multime de astfel de detalii pe care cineva trebuie sa le gestioneze si apoi sa le distribuie catre cei interesati.

Sa iau un caz destul de apropiat. Sambata, la telecabina din Busteni erau circa 100 de persoane. Iese cineva si spune ca e vant si telecabina nu circula. Si asta a fost…

Unii au ramas la rand, altii au plecat spre Sinaia, si destui pe jos. Cu majoritatea persoanelor intalnite pe Jepii Mici am dialogat in acea zi…pornisera pe jos pentru ca li s-a spus ca sufla vantul si nu circula telecabina. Dupa vreo ora telecabina functiona 🙂

In loc sa fii iesit cineva care cu amabilitate sa le fi spus, ca si vantul asta nu sufla continuu, si ca sa mai astepte un timp pana au noi date despre starea vremii, sau sa le spuna sa nu se aventureze deocamdata pe traseele turistice de pe Jepii, i-au lasat sa plece. Eu am inteles prin astfel de comportament ca nu vor sa faca bani.

Astazi, multi amici, prieteni, nu au urcat pe munte de teama ca va ploua. Au vazut plafonul de nori si au zis ca pe munte e vreme nasoala. Ce sa mai spun de un turist neinformat?! A fost o chestie de noroc, de curaj, cine a avut cate ceva din acestea a urcat pe Bucegi unde a intalnit o altfel de vreme. Imagini mai jos:

Un „fluviu” de zeci de nori  alcatuiau un cer spre care priveau extaziati toti cei care s-au incumetat in a ajunge mai sus de 1700 m altitudine

Plafonul

Departe muntii Baiului, sub plafon se afla Valea Prahovei

Cosuri de gunoi la cabana Miorita, incet-incet bunul simt si civilizatia ajung pe la majoritatea unitatilor turistice din Bucegi

Cota 2000

Sarici la restaurantul de la Cota 2000. Stai pe o terasa, daca iti este frig iei un astfel de cojoc si privesti in departari. Aici la Cota 2000 s-au creat multe chestii ce atrag turistii, fiind unul dintre putinele locuri din Bucegi unde gasesti calitate, civilizatie, maniere…

Si un curcubeu in zona Baiului, fotografiat de la Cota 1400

Pozele si ora de pe acestea arata clar ca daca nu esti informat pierzi ziua cu nimicuri, regretele sunt tardive. La fel si cu avertizarile meteo…avem statii meteorologice in Bucegi, se poate stii cand o ploaie torentiala este iminenta. Din pacate nu exista o modalitate de avertizare, adica nu-i ajuta materia cenusie pe unii din turism sa sune la acestea si sa ceara informatii.

Nu exista interes pentru siguranta turistului, nu exista un cabanier sau hotelier care sa afiseze un avertisment sa nu plece turistul pe traseu ca intr-un anume interval deplasarea devine periculoasa.

Deci preocuparea principala este sa-i iei turistului banii apoi nu prea mai conteaza ce face acesta, or asta nu se cheama turism. Sa nu ai un sistem de informare meteo cand anual intra in Bucegi peste un milion de turisti fara sa vorbim de cei care rateaza aceasta ocazie are cateva definitii: lipsa pregatirii profesionale, incompetenta, dezinteresul edililor, viziunea deformata asupra fenomenului turistic.