Pestera cu Oalele…stergerea urmelor istorice din Bucegi!

Stiti, noi asa in viata aceasta, ne bazam foarte mult pe concret, pe dovezi si fapte…materiale. Insa pentru a ajunge la niste concluzii nu intotdeauna ai nevoie de dovezi directe. Practic noi acceptam unele lucruri pentru ca asa face sau crede toata lumea si pe altele nu. Acele lucruri, unele acceptate si altele nu, au de multe ori aceeasi baza de plecare… Probabil, tine de mentalitatea noastra ce ne place sau ce nu ne place sa credem.

5

Sa luam de exemplu asteptata zi de 21.12.2012. Era evident ca nu se va intampla niciun Sfarsit. Dumnezeu daca nu l-a facut partas la taina Apocalipsei pe Hristos, cu atat mai putin am fi stiut noi. Daca Fiul LUI nu stie cand va fi Sfarsitul Lumii, de unde sa stim noi? 🙂 Multi cred ca de fapt Dumnezeu reprezinta o civilizatie extraterestra. Ca este asa, ca nu este, noi am fost creati de Cineva. Destinul nostru ne apartine pana la un punct. Restul este … 🙂

Observati acum, ca astfel de preziceri false, au un mare rol. Zguduie increderea oamenilor in Dumnezeu. „Ce Apocalipsa, cand nu exista Dumnezeu? Daca ar exista Dumnezeu nu ar permite atatea nenorociri pe Pamant!”- asa se spune. Insa astfel de concluzii le trag oamenii care au nevoie de incurajari de sine, pentru a-si inabusi constiinta, cunoscand faptul ca au facut multe lucruri rele. Si totusi, intr-o zi, cand va veni acea zi, Dumnezeu va sterge orice durere chiar si amintirea ei…noi ramanem in acest context, al lumii actuale, pentru ca undeva, la un nivel superior trebuie dovedit ceva. Trebuie sa existe o justificare a exterminarii raului. Probabil trebuit dovedit si altor lumi necazute in pacat ce inseamna raul. Observam insa cateva manipulari: „raul nu exista”, „Dumnezeu nu exista”, „suntem singuri in univers”, „ne tragem din maimute”, „traieste viata, ca pe lumea cealalta nu stii ce va fi”…

8

O multime de informatii false ni se furnizeaza zilnic. Credem doar ceea ce toata lumea trebuie sa cread. Raul actioneaza sub orice forma…in fata lui nu te poti apara. Dumnezeu te apara. Pentru ca vorbesc despre istorie, in titlu, observati un lucru interesant. In antichitate erau jertfiti oameni, chipurile sa potoleasca mania unor zei. Dumnezeu nu ar fi acceptat ofrande umane, de unde si concluzia ca oamenii erau permanent indusi in eroare de cel rau. Aceste jertfe umane si au facut loc in mai toate civilizatiile…fie ca vorbim de acelea din America, Asia, Europa, Africa.

Faptul ca, anumite civilizatii cum ar ar fi cea mayasa, detineau unele cunostinte avansate este explicabil prin faptul ca si raul poate face „minuni”. In cele din urma aceste „minuni” sunt folositoare tot lui, nu oamenilor. Civilizatii intregi au disparut de pe scena istoriei la un moment dat. Motivele nu sunt fundamentate, exista doar presupuneri. Cu toate acestea, ne incapatanam sa fabricam dovezi ca au disparut din cu totul alte cauze. Nu am accepta de exemplu, faptul ca, Dumnezeu le-a distrus la un moment dat, nepermitand raului sa se dezvolte sau sa se laude cu lucrarea lui.

7

Dupa aceasta paralela, sa ne intoarcem la Pestera cu Oalele. Aceasta denumire nu apare in documente ci doar in anumite carti de literatura montana. In aceasta pestera, aflata in Parcul Natural Bucegi au fost gasite vase din lut pline cu cenusa umana.

Iata ce spunea un scriitor si apoi Cezar Bolliac, cel care a intrat in aceasta pestera:

„Pornind mai departe, au urmat un coborîş, apoi au urcat muntele Orzea, după care iar au coborît în albia Ialomiţei şi au suit, timp de o oră — autorul şi cu zece oameni — muntele Lespezi, din jos de muntele Şaua, la Peştera cu Oalele. Fiind ploaie mare, restul oamenilor a rămas pe Brînduşele la un mic adăpost. Muntele Lespezi nu avea potecă şi părea „tare şi drept ca peretele”. Ajuns la Peştera cu Oalele, Bolliac, uimit, mărturisea: „În adevăr, un asemenea lucru eu n-am întîlnit pînă acum în 14 ani de cînd frămînt în toate verile vîrfurile şi văile munţilor noştri”. „Peştera pare a fi clădită”-spunea el.

6

„în adevăr că omul trebuie să fie tare în braţele şi spatele lui ca să apuce, ca să aşeze, ca să construiască asemenea locuinţă pe asemenea locuri, fără machinărie, fără unghi, fără cumpănă, fără mistrie… Peste pietre mari, o lespede pietroi formează un acoperămînt peste două. Încăperi, una de 15 picioare lungime şi 8 picioare lărgime, cu o intrare şi cuo ieşire împotriva intrării de 7 palme, înalte şi large de 3 palme; bolovani mari drept praguri şi cîte un bolovan ca treaptă decoborît într-una, intrînd înăuntru acesteia, pre deschizătura de apus, la dreapta, este un bloc de piatră de formă pătrată, altar negreşit, înălţime de 4 palme şi tot atîtea pe cele patru laturi. Pre acest altar numai cenuşă şi cioburi amestecate cu un fel de nisip… De aici numirea acestei capiste, Peştera cu Oalele… Faptul este că aici, în această capistă dacă, şi pre acest altar din capiste, sînt mulţime de oale sparte, cari au servit drept urne ce au fost pline cu cenuşă, negreşit nu cu cenuşă de lemne, ci cu cenuşă de om… Faptul este că dacii, că şi romanii mai în urmă, îşi şi îngropau, îşi şi ardeau morţii. Alături cu această sală,despărţită printr-un zid format dintr-un singur bloc de piatră şi acoperită numai cu acelaşi bloc care acoperă şi prima sală, în formă de tindă, de umbrar aci, este o altă sală mai mică decît cea dintîi, fără altar într-însa şi fără nici o îngrădire. A trebuit să plec luînd cu mine numai cenuşă şi cîteva hîrburi din vasele sacre ce au conţinut-o”.

Aceasta marturie atesta prezenta dacilor pe Bucegi! Daca privesti de pe acesti munti, de jur-imprejur sunt localitati unde s-au gasit dovezi ce atesta prezenta geto-dacica…Rasnov, Cetateni, Moroieni…de pe Bucegi a disparut insa totul.

A

Dam vina pe straini ca ne-au ascuns adevaruri istorice, carti, documente…probabil, mai abitir decat ei, aveam unii dintre noi nevoie sa acoperim urmele…povestea cu latinizarea si romanizarea. Limba geta…limba moarta, vrajeala din aceasta. Noi, urmasii Romei…niciun popor in istorie nu a renuntat la propria limba in circa 180 de ani de ocupatie, cam cat a durat cea romana. Apoi, teritoriul cucerit de romani reprezenta probabil undeva pe la 30% din intreg spatiul locuit de geto-daci. Decenii la randul, dacii liberi au navalit in teritoriile ocupate de romani. Nu veneau evident sa invete limba sau in vizita la prieteni. Ideea cu ocupantii romani si populatia dacica subjugata din care ne tragem noi, mi se pare una dintre cele mai mari minciuni existente in istoria noastra. Este imposibil ca noi sa fim „urmasii Romei”, este peste putinta ca spatiul dintre Tisa-Nistru-Dunare-Marea Neagra sa fi fost romanizat in intregime.

12

…Intr-o zi am ajuns pe muntele Lespezi. Nu pe vreun traseu turistic…nici nu este vreunul pe acolo, daca fac abstractie de traseul spre Cantonul Bratei, care ajunge partial si prin padurea acestui munte. Ma refer insa la zona stancoasa a acestui munte. Mergeam la intamplare, dorind sa ajung pe Platoul carstic monument al naturii. Pana acolo insa, m-a tras ceva spre alte parti. Ma uit si imi vin idei si plec sa le verific. Am ramas singur la un moment dat…si m-am tot dus, printre molizi si stanci. Destul de atent…in afara de urs, nu avea ce sa locuiasca pe acolo. Nu de faptul ca il vedeam ma temeam ci de a nu da din intamplare peste el. Ca atunci nu stii cum reactioneaza. Unii spun sa faci galagie ca sa plece el, din timp. Cu ursii mai batrani, din zonele unde nu prea ajunge omul, nu stau lucrurile asa 🙂

14

Mergeam si ma uitam de grote, pesteri, la un moment dat gasesc una. Intru, poze, observatii fugitive, nu am remarcat nimic…nu era nimic deosebit, doar o pestera obisnuita. Ce mi-a atras atentia a fost ca am intrat in ea coborand ca pe niste trepte si ca unele stanci din interior erau plate. Totusi mi-am propus sa revin pe viitor sa arunc o privire mai indelungata. Am cautat pe acasa surse despre pesteri in muntele Lespezi…nu am gasit. Am dat pe net de un fel de aven din Lespezi, o nimica toata. In alta zi, am gasit descrierea lui Cezar Bolliac. Descrierea pesterii lui este aceeasi cu pestera gasita de mine, numai ca nu este nimic inauntru…nici macar pe acel altar de care spunea. Un ciob nu este…

Bolliac, un mare pasionat de istorie, presupunea ca in muntele Lespezi exista un tezaur geto-dac. Mare parte din acest munte reprezinta astazi peisaj degradat. O uriasa cariera, exploatabila si in prezent, asigura materie prima pentru fabrica de ciment din Fieni. Miile de explozii necesare dislocarii pietrei, au produs foarte probabil si surparea unei cavitati existente in acest munte, presupunand ca a fost vreodata o pestera cu un tezaur.

Pentru ca in niciun caz, Pestera cu Oalele nu poate sa fi fost locul tezaurului. Sunt destule argumente. Oricum, de la Babele, dar si din muntii Baiului, poti auzi zgomotul exploziilor…deci de la multi, foarte multi kilometri. Iar utilajele, acele masini din imagini, sunt chiar la marginea Platoului carstic. Practic nu prea mai au de unde lua piatra…

18 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Ana Stefan spune:

    Adrian unde se gaseste acesta Pestera cu Oale?Eu stiu de o mica pestera cam de vreo 10 metri intre stana din clai si claia de piatra .

    Apreciază

    1. Pestera este cam la 2 km de stana, inspre vale, la inceput mergi pe o poteca de oi, apoi se coboara. Nu are mai mult de 15-20 metri. Pestera de care spui, daca nu ma insel, este sub un perete si deasupra este un fel de arcada.Probabil au fost scotocite minutios in perioada comunista…fiind mai mici, nu au suferit transformari majore ca acelea din muntii Dichiului.

      Apreciază

      1. Ana Stefan spune:

        Eu am coborat spre vale pe poteca de oi, daca o iei in dreapta iesi intr-un drum forestier care te duce in podul cu flori.

        Apreciază

        1. Pe acolo am venit si eu…cand am revenit pe Platoul de la Lespezi.

          Apreciază

  2. viesparul spune:

    tare trist… 😦

    Apreciază

    1. Trist, dar poate nu va fi asa mereu 🙂

      Apreciază

      1. viesparul spune:

        nu sunt asa optimist ca tine.

        Apreciază

        1. Putin acolo trebuie sa fim…macar incercam.

          Apreciază

  3. criscar50 spune:

    Tare frumoasa zona,desi din pacate mutilata in mare parte de exploatarea calcarului.F. tentant de a porni pe urmele tale si ale batranului Bolliac! Undeva mai jos de Cheile Orzei,pe firul Ialomitei, se gasesc niste cheite zise „La Oale”. Denumirea lor sa fi provenit pornind de la vreo descoperire asemanatoare?

    Apreciază

    1. Stiu ca ai fost si pe acolo 🙂 Am auzit de acea zona „La Oale”, dar nu am luat la picior tot tinutul. Cheile Orzei sunt stramte, salbatice…trebuie timp. Toponimele mereu au radacini reale…de la altceva nu putea veni acea denumire, nefiind pe acolo decat padure. Nici semnal la telefon nu este…este salbaticie. Bine, ca mai sunt si astfel de zone in Bucegi.

      Apreciat de 1 persoană

  4. fosile spune:

    Adrian,exact asa cum „popoarele civilizate” au furat tot ce se putea fura de la Constantinopol,din Egipt si de pe tot pe unde au fost,e pozibil sa fi luat si de pe aici.
    Nu de alta,dar cum ar fi sa accepte ca istoria de mai mult de 2000 de ani a grecilor,nu este a lor.Sau a romanilor,sau…
    Cum sa accepte imperiul austro-ungar ca istoria spatiului anexat este mai bogata decit propria lor istorie?
    Da,trebuie sa cautam si cind gasim dovezile concrete ramase,nejefuite sau nedistruse sa le aratam lumii.

    Apreciază

    1. Pe Bucegi nu s-a urcat cu caruta decat mult dupa anul 1800, nu au existat drumuri, toata zona era salbatica, greu accesibila. Cred ca s-au furat unele lucruri mai degraba in perioada interbelica si mai ales in perioada comunista. Da, ce istorie sa aiba ungurii? Migratori, huni…sau austriecii… Eu cred ca daca mai este ceva prin Bucegi o sa dau intr-o zi peste ele 🙂 sau ele peste mine 🙂 Necesita timp si resurse ca sa cauti ceva bine in Bucegi…cam vreo doi ani, zi de zi… Subiectul cu prezentarea dovezilor lumii este destul de dificil, observi ca daca se descopera cate ceva, vin niste pofesori, specialisti idioti, care evolueaza doar intre anumiti parametri si fara sa vada despre ce este vorba isi dau cu parerea. A se vedea Tablitele dacice de la Sinaia. Adevarul este ca nu se vrea sa aflam anumite lucruri, probabil s-au croit pasaje din istoria nationala la comanda. Si este mai simplu sa se spuna ca acele tablite au fost de aur si le-a topit Carol I ca sa-si ridice castelul Peles. De fapt, nu stiu cati vad ca aceasta explicatie este o intoxicare, Carol I si Elisabeta, au iubit tara asta mai mult decat o iubesc cei care o conduc de vreo 23 de ani. Sa topeasca ei sute de tablite din aur este neverosimil.

      Apreciat de 1 persoană

  5. lafeeblanche spune:

    *˚°。°*。°*。★*˚°。°*。°˚°★*˚°。°*。°*★*˚°。°*。°*★
    _██_*˚°。°/ ♥ \*˚°。°*。°*★ Wishing You All ★*°˛
    (´• ̮•)*.。*/♫.♫\*˛.*˛_Π_____ °* A Merry Christmas and *°.°
    ( . • . ) ˛°./• ‘♫ ‘ •\.*./______/~\ ♥ A Happy New Year ♥*
    (…’•’.. ) *˛╬╬╬╬╬˛°|田田❤|門|╬╬╬╬╬ *˚°。★˚*˚°。★

    Apreciază

    1. Fee, multumesc pentru aceasta formula magica completa :)). Toate urarile de bine si tie! 🙂

      Apreciază

  6. mariana spune:

    Iisus se naşte, iarăşi ! Cred că important este să se nască şi în sufletele noastre, în casele noastre.

    Crăciun Frumos, în Pace şi Iubire !

    Îmi doresc să reuşim să nu fim indiferenţi !

    Apreciază

    1. Da, este important sa nu uitam pe cine sarbatorim cat si semnificatia Craciunului. Craciun plin de bucurii si tie, alaturi de cei dragi!

      Apreciază

  7. Samsara spune:

    Craciun frumos si linistit!

    Apreciază

    1. Asemenea si voua Samsara! Bucurii si fericire! 🙂

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.