Cum ne-am potrivit la program, am pornit spre zona vaii superioare a Buzaului. Pe la 7:30 plecam din Brasov… oprim pe la Lidl Sacele apoi spre Tarlungeni (Tatrang 🙂 ) – Teliu – Vama Buzaului.

Intai, am incercat Luna :))

Ziua de ieri, ca despre ieri scriu, am tot incercat sa fac o fotografie inteligenta :)) Au ramas niste incercari, ca aceasta de mai sus :))

Lasam masina in parcarea mare a unei pensiuni si o luam pe jos, pe drumul forestier spre zona Tabla Butii.

Cam vreo 15 km dus, nu e cine stie, plus ca sunt numai peisaje, poieni, drum forestier.

Insa o sa descriu un pic diferit acest traseu, ca sa  nu fie prea multe surprize pentru altii. Urmarind, pe jos, drumul forestier din Vama Buzaului spre Tabla Butii si nu numai, mai ales in aceasta perioada, trebuie sa constientizezi ca poti intalni… nu, nu ursi, este o grija mult prea mica.

Poti intalni caini ciobanesti fara numar, cum se spune. Astfel ca, trebuie sa ai in vedere acest aspect. Acum, fiecare cum se pricepe si cata inconstienta a iubirii fata de animale pune intr-o astfel de deplasare.

La vreo 3 km vine o mica ferma, de aici mai ies cainii la cine trece. Nu multi, cam 7-8. Cu ceva noroc nimeresti pe cineva afara care ii cheama imediat… dar cainii sunt invatati cu oamenii, trebuie sa le vorbesti. Nu sunt cine stie ce de agresivi.

Animale frumoase, o gospodarie serioasa.

Mai exact:

Locul acelei ferme

Drumul forestier traverseaza poieni si intersecteaza sau merge paralel cu raul Buzau. Mai incolo vin un monument pentru eroi, ridicat nu demult, si ruinele unui funicular:

Ruine funicular

Din Vama mergi pe acest drum forestier cam 6-7 km, pana ajungi la o intersectie marcata astfel:

De aici, se urca spre Pasul Boncuta (circa 5 km) si spre Pasul Tabla Butii (+2 km).

De la intersectie se face stanga, tot pe drum forestier, se trece si un pod. Dupa 100-200 metri la o privire mai atenta, se mai observa ca in dreapta urca printr-o poiana, un drum de pamant. Aici este intersectia cu drumul de pamant:

Se vad coordonatele si marcajul specific pe harta.

Drumul de pamant se transforma cum se vede in drum de culme, prin poieni si coboara iar la drumul forestier (ma refer la drumul langa care este trecuta denumirea apei din apropiere, Raul Buzau).

Mergand pe drumul forestier, asa cum se vede, se traverseaza o padure, ceea ce e perfect cand e cald, soare. Numai ca este o problema pe acel drum. Undeva in vale este o stana, aceasta:

Se vede si un drum de pamant care coboara la stana cat si drumul de pamant despre care am vorbit anterior (cum privim imaginea, in stanga).

Cu sageata rosie stana din vale, cu sageata galbena o stana care nu apare pe harti, in apropierea drumului de pamant mentionat. Toata zona delimitata este patrulata de minimum 12 caini ciobanesti mari, rase diferite, unii cu urechile taiate… faza este ca nu stiu cum au scapat 2 motociclisti de ei.

Singur sau fara nimic la tine, nu stiu, e aventura extrema. Nici nu are cine sa-i cheme inapoi la stana ca e si departe jos si cred ca nici nu intereseaza 🙂 Nu sunt caini care sa-i gonesti cu pietre, doar daca schitezi gestul de a te apleca, nu dupa pietre ci asa sa cauti in rucsac, li se pare o amenintare si vin in haita :)))

Pai, pe bicicleta esti victima sigura, toti stau in drum si ce faci? Sau daca esti unul sau doi pe jos… de aceea este mai preferabila intalnirea cu ursul decat cu astfel de caini. Acum, ei nu or sta tot mereu in drum, se mai duc si la stana, la noroc prinzi momentul 🙂 Cine merge la noroc…

In fine, noi trecem pentru ca avem justificarea necesara si ne apropiem astfel de pasul Boncuta:

Aici este pasul…

La un moment dat, pana in acest pas, ne intalnim cu un vacar si acesta ne intreba pe unde sunt oile de mai jos. Ii era frica de caini pentru el si pentru vaci.

In acest pas, cam la 300-500 m de indicatorul de mai sus (pun o captura de harta mai jos), este o alta stana. Si de aici latrau nu stiu cati caini dar posibil sa nu fi venit ca i-a chemat cineva inapoi sau ca le era lene 🙂

Despre adevarul din acele locuri cred ca vorbeste si acest peisaj :)))

Un pic mai sus de pasul Boncuta spre Tabla Butii. Adica stai tu la masa, la popas dar cand vin cainii te mai sui si in copac :)) Doar inconstientii cred ca pot invinge forta bruta cu vorba buna sau cu dragostea ce pleaca din suflet, empatizand cu natura vie etc si etc…

Aproximativ pe acolo este stana de langa pasul Boncuta. Nu apare pe harta.

Urcam destul de bine, ca panta e cam mare, mai era si cald… iar sus, cand sa iesim din padure se aude o turma de oi. Imediat apar si cainii de paza, nu erau chiar multi, agresivi, isi faceau treaba cum se zice. Eu ma gandesc sa-i linistesc dar Iulica imi spune ca nu e bine, ca fug si cainii si oile.

Apare ciobanul si il intreb de la distanta daca trebuie sa stam sau ii cheama el pe caini. Adica… civilizat, ca doar el isi cunoaste animalele. Surprinzator, omul chiar era ok si am povestit un pic cu el. Avea insa limitele sale, nu a mers niciodata la Lacul Vulturilor aflat la vreo 4 ore distanta (aici era de inteles ca nu putea lasa oile) si credea ca acea cetate, ruinele sale, din Tabla Butii a fost a lui Stefan cel Mare :))) M-am gandit prea tarziu sa-i spun si eu ca aici a fost episodul acela cu maica-sa, cand Stefan batut de turci a cautat adapost si l-a gonit aia batrana :)))

De pe drumul acela venisem.

Incercam sa urcam pana la o constructie cu cruce pe ea dar ne impotmolim de buna voie in afinisuri…

Constructia

Dupa culmea aceea era lacul Vulturilor.

Mai era si cineva cu masina, venise dinspre Maneciu-Slon, zona aceea.

Facem popas chiar la cetate, adica era o idee sa luam pranzul in „cetate” 🙂

Apropiind, vedem Bucegii.

Bucegii vazuti din fosta cetate de la Tabla Butii

Drumul trece prin fosta cetate, la fel ca in trecut.

Zid, Ciucas si Bucegi

Ceva mai reusita

Coborand spre cimitirul eroilor

Cu un binoclu puternic cred ca se pot vedea de pe Bucegi cimitirul eroilor si cetatea de la Tabla Butii.

Noi, de aici, am coborat pe unde venisem. Prin poienile de mai jos se facea fanul…

Cand ne-am dus si cand ne-am intors 🙂 O masina cosea, alta il intorcea ca sa se usuce…

O idee super buna. Dupa balaceala in Buzau, am iesit refacuti, ca apa rece ne-a revigorat.

Bun, si de la masina mergem la rezervatia de zimbri:

Biletele sunt asa: 20 lei adulti si 10 lei copii. Sau donatie cum zic ei :)))

Evident, sa nu aveti cine stie ce asteptari, sa credeti ca veti face nu stiu ce descoperiri. O mana de zimbri care stau prin mijlocul unei poieni, un cerb mai serios, niste ciute, mufloni, pauni si cam atat. Sunt spatii de plimbare, chestii pentru copii, diferite chioscuri care sunt deschise cel mai probabil in week-end.

Aici e bine sa vii cu copilul, sa stai vreo 2-3 ore ca sunt mese si banci amenajate, loc de joaca…

Parcare mare, chioscuri

Deci nu e ceva spectaculos dar poti petrece aici niste momente frumoase alaturi de familie, prieteni etc. Este curatenie, sunt cosuri de gunoi… adica un obiectiv ok. Iar daca esti atent si te uiti pe verso biletului prin care ai facut donatia :)), ai sa observi promovarea unor puncte gastronomice locale. Noi , din pacate, ne-am uitat dupa ce plecasem :)))

Muflonii

Stai in leagan si te uiti la zimbrii… este si un aparat langa parcare unde introduci hartii de 1 si 5 lei si iti poti cumpara suc, ceva dulciuri, bere. Parca nu era prea multa bere, sa nu se imbete vreun client si sa faca urat la bautura… sa arunce cu doze goale dupa zimbrii sau sa sara la ei :)))

Hai ca au cu ce 🙂 Totul este sa ai ceva rabdare ca apar si animalele in vazul donatorilor. Mai stai pe un leagan, pe o banca, un suculet, o discutie, ca e vacanta…