Traseu pe bicicleta: Floresti Prahova – Filipestii de Padure – Silistea Dealului – Magureni – Cocorastii Caplii – Bobolia – Breaza – Ghiosesti – Posada – Sinaia – Busteni

O prima duminica libera si cum nu stiam daca va fi la fel si data viitoare, am stabilit un traseu cu bicicletele. In asa fel incat sa castigam toata ziua dar si sa atingem niste puncte de interes sau/si aspecte care ma interesau de mai demult.

Traseul nostru incepea de la gara Floresti Prahova, continua spre Filipestii de Padure dupa care, mai mult pe malul drept (geografic) al Prahovei inapoi la Busteni. Nu stiu cati kilometri dar ne-am propus sa ajungem acasa pe la 8 seara.

Oprim la supermarketul din centru…

Pe aici, cam toata lumea are o bicicleta prin curte.

Facem ceva provizii si o luam spre Filipesti…

Aici, deasupra Prahovei, sprijinit de balustrada mancam banane si beam apa cu magneziu :))) Ce mai , nu stiu cate se pot compara cu libertatea pe care ti-o da bicicleta 🙂

Sub pod erau niste pescari concentrati pe meserie. Pe mine ma cam amuza treaba asta cu pescuitul pe Prahova. Cred ca marea majoritate nu prinde nimic, sta asa, la inspiratie, sa mai fie oameni si in apa…

„Voronetul” nu stiu care. Al Munteniei, parca… Nu stiu de ce inventam tot felul de denumiri aiurea.

Continuam…

Zic sa urc pana la arcadele acelea… asa ca, intru prin vegetatie si ma trezesc intr-un grajd. Probabil aici sunt tinute vaci, cai. Inaintez cu prudenta din varii motive :)) si se aude un nechezat din dreapta; era un cal. Urc pe la etaje ca intr-o casa sinistra :))

Cam asta se vede din tren undeva dincolo de Ploiesti si cred unii ca sunt dude. Din viteza trenului pare… dar nu sunt.

Vad un mic lac printre ierburi fac o poza repede in ideea ca scot aparatul si fac de sus poze mai bune. Undeva sus nu am mai facut… pentru ca se facea din drum un alt drum mocirlos, ingust, pe margini cu vegetatie deasa. Nu era vorba ca m-as fi afundat prin noroaie cam 20 cm ci, stateau la soare…. 4 serpi doar cat am putut cuprinde cu privirea. Unii mai lungi, altii foarte subtiri. Trebuia sa sperii serparia si mi s-a parut ca toate adunate nu merita :)))

Ne intersectam cu un grup de biciclisti care coborau pe aici, unul dintre ei ne spune ca este mai usor de facut traseul invers. Ii multumesc dar era bine, tinand cont de ce imi propusesem, sensul abordat de mine. Asta e, nu fac ciclism/bicicleala, sa plimb o casca prin soare si un bidon agatat de cadru. Deocamdata, bicicleta imi da posibilitatea de a face orice vreau si de a merge pe unde vreau. Iar daca m-ar incomoda vreodata, o pot abandona :)) Si-a scos de mult banii… oricum nu arata deloc rau ca am grija de ea.

Masina nu ma ajuta, ca pentru ce vreau e ca si cum stai pe canapea si te uiti la televizor. De fapt, mai am doar un televizor ca incerc sa nu mai tin asa ceva prin casa. Iar cand am fost pe Transfagarasan cu masina si am inconjurat o ora lacul Vidraru am zis ca ajung direct la spitalul de nebuni. Nu as putea sta niciodata in coloanele care sunt pe DN 1. Fie as trage pe dreapta si abandonez masina acolo, o mai iau cine stie cand… ori la nervi o duc direct pe serpentinele Dichiului si ii dau drumul intr-o rapa.

A, gata, m-am calmat. Tocmai ce trecea un grup de copii insotiti de un adult prin fata blocului si pe aici s-au pripasit cativa caini deloc mici. Asa ca au sarit sa latre si s-a speriat respectivul grup. Am profitat de ocazie sa-i antrenez… pe caini evident. Ii antrenez periodic pentru ca in spatele blocurilor este o coasta impadurita ce iese la cimitir. Ii bag repede in alergare pana aproape de cimitir. Am pana acum doua sau poate trei reclamatii daca nu ma insel.

Nu e vorba ca nu imi plac cainii sau animalele in general, chiar imi plac, dar unele lucruri se impun a fi facute. E ca si cu ursii, tu nu ai vrea sa moara/sufere nimeni, nu mai ca… uneori nu este despre ce vrei tu ci despre ce trebuie facut. Sfaturi, opinii, alte idei despre animale, nu accept ca nu ma intereseaza. Daca eu sunt convins ca e bine, e perfect asa 😉

Continuam…

In piata Dacia din Brasov parca acolo… vindeau snopi din planta aceasta, coada calului… Equisetum nustiucare.

Clar, singur pe aici, ca ma mai uit in stanga, in dreapta. Apropo, chiar sunt curios daca a ajuns luna aceasta ursul la Filipestii de Padure, este o curiozitate.

Pe aici a fost o uriasa exploatare miniera in care la un moment dat lucrau vreo 3000 de oameni. Se exploata lignit… ca multi se intreaba ce cauta o cale ferata la Filipestii de Padure.

Cum noi aveam si gratarul la noi, ia sa luam cateva bucati de „lihniti” cand o sa facem gratarul. Nu, am si luat, numai ca dadea caldura puternica dar nu ca acei carbuni pe care-i stim toti. Adica astia se treceau repede. Demult aveam si curiozitatea asta…

Lacuri formate in locurile de unde s-a extras acel carbune…. lignit-„lihnit” :))

De aici, imaginez o trecere prin apa Provitei dar pe unde sa o faci ca de-a dreptul nu mergea, era iarba mare, livezi, asa ca… o luam tot pe drum. Vremea a fost foarte faina, caldura mare doar pe dealuri… asa mi s-a parut. Evitam drumul cu pietris spre Magureni ca era cam incomod si ocolim pe sosea. Ca sa nu stricam frumusetea excursiei.

Un dud de pe marginea drumului ne opreste din parcursul nostru. Era bagat un pic pe camp si in jurul sau era batatorita o poteca lata :)) Plecam dupa 5–7 minute murdari pe maini…

Anterior, cumparasem din Magureni diverse pentru gratar. Vazusem un loc fain din tren.

Astia prin comuna au ciuntit toti arborii mai seriosi. Ce face si bautura asta din oameni…

Am ajuns, ne insiram hainele pe biciclete si apoi ne gandim sa aprindem focul. Motiv pentru care, cu piciorul gol nu mai puteam rupe lemnele. Le-am pus asa :))

Cat ardeau stateam cu picioarele in apa si beam cate o bere :)) „Ce face si bautura asta…” :))

Lemnele erau aduse de apa si uscate. Le-am adunat un pic si gata focul.

Colegul imi spune ca oamenii de la umbra unor copaci, vreo 4 grupuri si ceva mai incolo o doamna cu o turma de vaci, nu fac focul. Ma uit interzis la el pentru ca sugera ca nu am avea voie sau ceva de genul asta. L-am lamurit inca o data ca unii cand e cald se vaita ca e prea cald si cauta umbra, altii se vaita ca e prea frig sau ca ploua mult. Pe mine nu ma intereseaza astfel de aspecte. E vara, e soare, ma plimb, stau in soare, stau in apa, stau langa foc, nu ma deranjeaza nimic pentru ca nu fac nimic care sa ma deranjeze 🙂 Filozofia e simpla. Ba chiar am luat masa in apa pe o stanca lunga de 2 metri si ceva, aflata deasupra apei, stand cu picioarele in apa.

Rubrica „mititei”. Dadusem si 18 lei pe niste mici care se faceau chiar mici.

Nu stiu cum le ziceau, „La caliman” sau La nu stiu ce. Bunicei… carnea de mici de la un magazin din piata Dacia mi s-a parut mai reusita, micii de la Domidene sau carnea de mici de la magazinul de langa Cec Sinaia, la fel sunt ok. In rest, foarte slabi micii de la Filsam sau Mega, jalnici.

La astia de sus am folost si bucatile de „lihniti” luate de la Filipesti. Plecam pe la 15 din nou in traseu, intersectandu-ne la plecare cu un mos cu un scuter parcat in buruieni. Mergea la rau sa ia 2 peturi cu apa. Ma uit la el si il intreb: „bre, esti sanatos?” Dar el mi-a zis ca ia apa ca l-a rugat cineva dintr-un grup aflat la umbra. De altfel, mai vazusem o tanti care bea apa din paraiasul paralel cu scarile de langa manastirea Pestera. Mai sus cu 10 metri era canalizarea dar ea motiva cu ce auzise de la stramosi tampiti de „traditii” si superstitii, ca „apa daca trece de 7 pietre e curata”.

Ajungem in Breaza, trecem de monumentul eroilor realizat de Emil Becker si o luam spre centru.

Clasica vedere, am un album intreg. In timpul unui examen, asteptam sa fiu introdus in apel, pozam prin camera si vorbeam cu un prieten despre carti postale. O aveam si pe a lui, sau pe ale lui, din Grecia si mai era parca Austria…

Ne oprim la o cofetarie, nori negri se prefigurau la orizont, in Busteni ni se spusese ca ploua bine de tot. Cofetaria e chiar la parterul blocului din fata, dupa terasa cu verde. Cumpar o limonada, bine nu asta as fi vrut neaparat ci un Sprite, tot pe acolo, dar era bagat undeva prin spatele unor altor sticle. Nu aveam chef sa mut sticle, sa le asez; in unele situatii adica in timpul liber, am o comoditate excesiva. De fapt, daca stau sa ma gandesc, nu doar in timpul liber. La o sala de studiu platesc cate 7 lei pe zi sa fac poze la niste dosare. Mi s-a spus ca pot lua o chitanta de 70 lei ca sa acopar 10 zile si nu sa dau cate una de cate ori merg. Numai ca mie mi se pare peste mana, sa stau sa numar zile, cat credit mai am. Asa ca eu cer 10 chitante de cate 7 lei fiecare si dau mereu cate una. Astfel, nu am niciun stres si evidenta e implicita.

Revenind la Breaza, de cand am niste rude aici, merg destul de des. Culmea este ca stau chiar pe strada cu „prieten” zapacit, ca asa e viata 😉 Ma uit adesea cand trec, in curtea acestuia, dar nu e pe acasa cred. Sa-l luam la o bere, la un suc, ca el am fost si eu dar mi-am revenit :)) Ma refer strict la atitudini…

Buun…

O luam spre Gura Beliei si incepuse sa picure. Vreo 10 minute stam intr-o statie de autobuz si cand se mai potoleste o pornim spre Comarnic. Ploua marunt, usor si foarte fain. Aproape ca nici nu ne-a udat, ne-a racorit. Cu forte proaspete abordam defileul Prahovei de la Posada:

Ultima punte in acel loc a fost amplasata prin 2002.

Ajungem in Sinaia, facem o oprire la Fantana lui Ciucu, apoi ne plimbam pe Malul Spitalului, o luam spre International, dar facem dreapta pe langa fabrica de salam, coboram in varianta, oprim pentru niste iaurturi si ceva dulce la Penny, urcam in centru ca apoi, in sfarsit sa o luam prin Cumpatu spre casa.

Fain traseul…