1 Mai… a nins pe Bucegi

Cine a ales sa stea de Paste sau de 1 Mai prin Valea Superioara a Prahovei nu a avut parte de o vreme prea buna. Dar, stiti cum este, vremea nu este asa importanta cand te afli in preajma „la cine trebuie” 🙂

Azi, de 1 Mai… observam ca pe munte, mai sus de 1800 m altitudine s-a depus iar un strat de zapada. Si ieri, pe zi, o dadea pe ploaie pe Platoul Bucegilor… Cand s-a facut dimineata azi, e deja alta poveste.

Mmm… mai bine ploaie decat zapada, zic eu 🙂

Azi, orele 10.

Printre picaturi au mai fost si cateva ore de soare dar… a doua zi de Paste 🙂

Prima serie… culoarea si gustul inseamna totul. Focul poate sa arda ca e parte din poveste, doar jarul ne trebuie.

Depozitul de oase… pentru alta fauna ce va mai trece pe acolo :))

Festivalul „Sinaia Forever” in imagini

Am multe imagini de postat despre acest eveniment… iar in urmatoarele zile mai am diverse stiri, poze, detalii de la Manastirea Caraiman, Azuga, Fieni, Predeal, Bucegi…

La Sinaia a avut loc in perioada 4-6 septembrie 2015 renumitul festival „Sinaia Forever”. De regula se organiza la sfarsitul lunii septembrie, nu imi dau seama daca a fost buna ideea cu schimbarea datei sau nu, asa la modul general 🙂 dar din punctul meu de vedere a fost bine pentru ca nu a mai fost seara frig 🙂 Pe la sfarsit de septembrie este destul de frig, daca mai si ploua… In plus, nefiind struguri si deci vin, nu am vazut betivi prea multi.

Ca in fiecare an, la acest festival au fost de toate pentru toti. In imaginile de mai jos o sa vedeti si ce a fost.

I. Aspecte generale:

1Cei cu gratarele au fost mutati mai spre Gara, langa parc si hotelul Caraiman. Din imagine si pana la hotelul International intreg centrul a fost destinat festivalului.

2

3

4

5Cata pricepere si migala

6Acest loc mi-a dat mie senzatia de eleganta in acest domeniu. Niste realizari foarte frumoase.

7

Ajungem si la obiectele din lut:

8

9

10

11

15La placintele de Turnu era coada permanent

12

13

14Vreo 18.000 de insigne avea un colectionar venit din Bucuresti.

16

17

18Erau cred ca 10 terase cu produse la gratar… dintre toate, cele de la terasa „La Ianos” aratau cel mai bine.

19

20Aici il gasim pe Emanuel Mahu, cel caruia ii dai o poza si iti deseaneaza un tablou dupa ea…

Orasul din lego, bucuria copiilor era chiar in parcul de langa scoala:

21

22

23

Niste sculpturi in lemn admirabile:

24Costul unor astfel de opere de arta ajungea si la cateva mii de lei, cele mai mari nu acestea mici.

25

II. Spectacole:

26

S1

S2

S3

S4

S5

S6

S7

S8

S9De cate ori il vedeam pe acest biker, imi aduceam aminte de Alex Porancia, semana foarte bine cu el

S10Concertele seara in parcul „Dimitrie Ghica” au strans mii de oameni. Pe scena se afla formatia „Distinct” care a produs o impresie foarte buna publicului. Ceva mai incolo au urcat si cei de la „Partizan” insa aici s-a produs un scurtcircuit… lumea i-a ascultat cu rabdare insa cand au fost pusi de catre prezentator sa mai cante cateva piese, din public s-au auzit mai multe huiduieli. Toti o asteptau pe Delia care inca nu sosise… asa ca „Partizanii” si prezentatorul si-au asigurat multe injuraturi, din cauza ca noi nu putem fi punctuali in astfel de cazuri si nici civilizati ca sa nu strigam toate prostiile.

Prezentatorul nu a avut un plan de rezerva, stresa lumea cu „Cine urmeaza? Sa aud cine urmeaza din partea stanga? Nu se aude cine urmeaza din partea dreapta…” a tinut-o asa vreo 10 minute exasperand si exasperandu-se. Dupa care si-a dat seama bietul om ca nu avea ce face si s-a dus in culise. Eu am fost sigur ca nu mai iese de acolo.

Pana la urma a aparut si Delia, care a facut o remarca surprinzatoare prin inteligenta dovedita in intelegerea situatiei, cum ca a intarziat, de parca lumea nu-si daduse seama ca aceasta evidenta se intampla de vreo 40 de minute bune… a inceput sa cante, fara sa-si ceara scuze… dupa 1 noaptea s-a incheiat concertul. Mai urmau dupa Delia si Vama si nu mai stiu cine…

S11

S12

S13Mihai Malaimare, directorul de la Teatrul Masca

III. Cultura

C1

C2

C3In acest loc s-a regasit o parte din elita culturala a Sinaiei si nu numai, membrii cenaclului literar „Lucian Blaga” etc.

C4Dl. Bratosin de la Peles

C5O mare bucurie de a-l vedea din nou pe d-l profesor Floricica

C6Dl. Codrut Radi in discutie cu un cititor

IV. Munte

M1Noua telegondola dintre Cota 1400 si Cota 2000

M2

M3Trofeele formatiei Salvamont Sinaia

M4Seful Salvamont Sinaia, dl. Nae Cojanu

M5Jandarmeria a fost prezenta peste tot cu masini si patrule. Duminica, l-am zarit pe seful Jandarmeriei din Valea Prahovei, dl. colonel Petrescu la serviciu, pe teren. Era in zona parcului, in tinuta de serviciu. Eu consider chestia aceasta un exemplu deosebit pentru subordonati si un profund interes acordat cetatenilor. De regula, sefii nu prea gasesc un numitor comun intre duminica si serviciu. Inca o data se dovedeste ca acest domn este din alt material. Nu l-am pozat ca mi-a fost jena, sa nu-l pun pe dumnealui si pe mine, intr-o anumita situatie.

M6Un alt om deosebit, in opinia mea cel mai mare si mai bun sef pe care l-a avut vreodata Salvamontul din Busteni, l-am gasit tot in zona Jandarmeriei. E vorba de Miki Vintila.

M7Florin „Miki” Vintila, un etalon al bunului simt si al seriozitatii. Acest om, desi avem tendinta de a uita foarte repede, va ramane unul dintre cei mai mari oameni de munte ai Busteniului si Bucegilor. Tot respectul si toata consideratia pentru astfel de oameni profesionisti care sunt si vor ramane niste repere ale societatii.

M8

M9Razvan de la Parcul Natural Bucegi, oameni deosebiti gasim si in cadrul Administratiei Parcului

M10

V. Primarul

Un astfel de eveniment este incomplet fara edilul urbei. Deci unde l-am gasit pe dl. Primar Vlad Oprea? In fata Primariei, coordonand plin de viata si in aplauze o tombola:

P1

P2

P3

P4

P5D-na Madalina Rosu, ofiterul de presa al Primariei anunta castigatorii

P6

Si concluzia despre Sinaia:

27

Amintiri din trecutul apropiat

Fiecare clipa consumata reprezinta un moment al trecutului.  Eu am tot felul de intrebari: „de ce sunt doar timpurile trecut, prezent si viitor?”, „daca suntem doar un proiect al cuiva atunci care este rostul proiectului?”. Suntem lasati si noi pe aici cu un scop, dar deja omenirea a evoluat atat de mult incat percepem ca nu suntem, doar noi, singuri prin Univers. De fapt, nici nu stim ce este Universul. Noi tragem concluzii doar pe ceea ce stim. Posibil sa nu stim mare lucru chiar daca ni se pare.  Am impresia ca ne lipseste o piesa 🙂 pentru a intelege ce se intampla. Mi se pare ca nu avem cum sa traim doar asa pentru niste necesitati.

Poate nici realitatea nu este realitate ci ne-a pus cineva intr-un cadru si, aici, traim asa, ne adaptam, nu avem ce sa intelegem pentru ca nu avem loc si pentru altfel de informatii, fiind conceputi doar pentru a fi astfel, cum suntem acum. La inceput, prin antichitate, veneram fenomene naturale dupa care am inteles ca nu este ceva supranatural. Suntem strict limitati la Pamant si la ce se intampla pe acesta. Cautam viata pe alta planete in functie de cerinte umane… daca acolo este apa sau nu. Dar, poate, cum suntem noi adaptati la aceasta planeta sunt si alte specii adaptate la altfel de conditii de viata. Poate nu au nevoie de apa, de oxigen. Noi judecam si intelegem dupa ce vedem prin preajma noastra. Orice ar exista dincolo de perceptia noastra nu cred ca are vreo mica legatura cu realitatea in care traim toti sau cu ce ne-am putea imagina noi.

Asa ma gandeam eu stand si savurand un gratar. Ca noi nu suntem doar mancare si ca tocmai faptul ca ne gasim refugiul in mancare si alte asemenea, ne distrage atentia de la ce este important. Uite asa ciclul vietii se apropie de final si incepem mai tarziu a filozofa despre anii trecuti… ceea ce denumim de regula intelepciunea populara, batraneasca. Bun, hai sa mancam ca ne doare capul de la atatea intrebari 😉

SAMSUNGFoc fara fum, adica fara mult fum. Unii spun ca unde este fum este si caldura. Deloc! Unde este fum este doar fum 🙂 Tare aiurea sa stai in fum, asa ca mai bine gasesti lemne care nu prea scot fum… sunt si din acelea.

SAMSUNGCat de frumos sa privesti… bine, nici nu era frig sa te incalzesti. Lucruri omenesti, materiale, de care ne bucuram, probabil ceva microscopic fata de ceea ce nu stim sau nu se vede

Uite ca nu mai ajung la poza cu mancarea, fabulez deja 😉

SAMSUNGCand il intorceam pe partea cealalta. Aceasta este culoarea care imi place. Complicat tare si cu mancatul acesta… daca nu are culoare, gust, etc, etc… nu este interesant sa mananci.

SAMSUNGSi mici, ca nu sunt buni, eu de aceea ii pregatesc si-i mananc, pentru ca au nu stiu cate… 😉

SAMSUNGGratarul nu este pe la noi prin zona… pe undeva prin alte parti, ieri am fost

Dar si azi a fost interesant, omenesc 😉

6In masina, eu in dreapta, studiam butoane, manete, lumini, indicatoare, ce au prin ele unele masini. Vad o mansa ca la avioane, de regula nu ma interesa 🙂 Incepea de sus cu litera P, jos era L, pe la mijloc R, N, D. Era in D. Intreb: ” Ce inseamna D?” Prietenul: „Drive”.

Mai ma uit putin, avea doua pedale. Nu ma pasioneaza deloc sofatul dar eu sunt atent la multe lucruri. Si mai intrebam, imi formam o imagine. Mie mi se pare o pierdere de timp sa conduci o masina cu trei pedale, cu schimbator… este nebunie, pierdere de timp. Hai cu a doua, cu a treia, ochii in patru, o mana pe volan, una pe schimbator, stangul pe ambreiaj, dreptul langa celelalte pedale. Pai ori faci un lucru util ori te doare capul. Nu este complicat ci o imensa pierdere de timp, de energie, ai nevoie de atentie maxima, dai din picioare si maini cand trebuie si trebuie des… mai bine iei un maxi, sau trenul. Nu te mai obosesti. Ce daca milioane de oameni apasa ambreiaje, eu nu vreau sa apas 🙂

Il intreb pe prieten: „Cum schimbi vitezele?”. El: „Le schimba ea singura”. Apoi, revin, ca eu am mii de intrebari 🙂 🙂 Si intrebarile curgeau, ca doar imi trebuie mereu o situatie generala foarte limpede 🙂 In cele din urma, prietenul imi spune: „Este o masina, asa mai pentru puturosi, gandita sa o iei la drum lung”.  Ma trezesc vorbind: „Eu sunt un astfel de om”.  El: „Hai sa conduci tu”. Prin urmare, am inversat rolurile. Este ceva foarte simplu, poezie. Nici nu se compara cu cautatul pedalelor pe dedesubt, manuiri de pe volan pe schimbator si tot asa… Impingi o maneta inainte sau inapoi si accelerezi. Atat! Asa da, este un lucru util sofatul.

Ce atatea miscari inutile, ca la masinile mai vechi? 🙂 Insa el prefera totusi masinile cu ambreiaj, schimbator, ca sa simta soferia, lui ii place, mie nu. Concluzia? Este ok sa conduci o astfel de masina, dar ma lasa rece 🙂 Mersul pe jos este baza…

7Dar trebuie sa recunosc, pentru mine este diferenta de la cer la pamant 🙂 🙂 Fara ambreiaj, fara schimbator… poezie! 😉 Gata, nu mai arunc permisul, ca asta aveam in cap… sa-l arunc, sa-l pun pe foc, sau sa-l prind pe perete langa diplome, medalii. Bine naibii, ca nu am masina cu trei pedale ca o duceam sus pe curbele de pe muntele Dichiu si o dadeam de coasta, prin rapele acelea: „Du-te naibii de masina… ” 🙂 🙂 Si apoi veneam pe jos acasa. Vedeti? Si Dumnezeu stie ce da fiecaruia, pastreaza proportiile 😉 🙂 🙂

Traseul turistic „Bucla Dihamului”, Padurea de basm si despre „calitatea” serviciilor la cabana Gura Diham

Clar ca m-am reintors prin padurea de basm de pe muntele Diham – Parcul Natural Bucegi 😉 Am revenit pentru un traseu de duminica, asa, usurel, fara graba, sa privim in voie, sa ne miscam, sa mancam in natura si pe la cabane, sa nu mai imbatranim niciodata 😉

Muntele ne-a oferit diverse peisaje, dar ne-a prezentat si cateva din caracteristicile sale: brazi imbracati in alb, dar si nameti pana la ei, poteci batatorite, dar si urcus, privelisti minunate, dar si vant rece… a fost o splendoare pe taramul „Catedralei Albe”.

Vorba cuiva: „de acasa, cand vezi muntii plini de zapada, pare ca nu poti ajunge nicaieri, nici nu te incumeti sa gandesti ca ai putea urca”. Si totusi, se poate, dupa ce ai un plan de drumetie, din care inlaturi, sa zicem, „eroarea umana”. Adica, nu pleci in adidasi, nu mergi doar cu mainile in buzunar, stii destinatia si cam cat ai face de la o cabana la alta, sunt destule aspecte ce trebuie luate in seama. Evident ca poti pleca cu mainile in buzunar si adidasi doar daca pleci la o alergare… trebuie sa te tina insa  fizicul, picioarele, inima, plamanii…

Deocamdata, nu m-am ingrasat si nu debordez de super-energie, ca sa simt ca trebuie sa fug pe traseele turistice de pe muntele Diham… in doua ore, cel mult parcurgi aceasta bucla. Este interesant, dar pentru alta data.

Din Busteni, in circa o ora eram la cabana Gura Diham, de aici incepe traseul „Bucla Dihamului”. Dar pana acolo, am dat mana cu mediul inconjurator in vederea unor fotografii:

1Astfel, am inceput excursia. Ca sa iasa bine o drumetie, trebuie sa stii ce vrei sa vezi si daca poti sa ajungi sa vezi ceea ce doresti 🙂

2Paraul Valea Cerbului

3Muntele Costila… debutul zilei era multumitor, vremea era buna

4Muntele Caraiman si Monumentul Eroilor… in dreapta se observa cum zapada este spulberata de vant, acolo sus, la altitudine

De la Gura Diham am inceput sa urcam pe traseul marcat cu banda rosie, spre cabana Poiana Izvoarelor. Nu inainte de…

5… a ne opri pentru a scoate o lumanare de prin rucsac si a o aprinde in acest loc… in memoria unui mare om al muntelui, Petre Petrescu

Apoi am abordat urcusul mai accentuat de pe acest traseu, pentru circa 20 minute:

6

7A fost coplesit

8Eram pe loc acceptabil, aici scapasem de urcus… chiar am facut si un mic popas, pe un bustean cazut. Am dat zapada de pe acesta, am pus ceva pe care sa ne asezam si am stat la o cafea fierbinte, la povesti…  cafeaua fierbinte era in termos. Lucrurile pe munte trebuie realizate calculat, gradual, adecvat imprejurarilor. Nu mergem asa, la intamplare si vedem noi pe acolo ce si cum.

9Si gata, am ajuns in padurea de basm

10Sunt atat de frumosi… am zis sa vedem si cabana Poiana Izvoarelor, aflata in apropiere… Nu ca sa intram, ca, de regula, oamenii de munte care stiu ce este pe acolo, o evita.

11Cabanierul de aici este unul dintre cei mai slabi oameni ce activeaza in turismul montan. Nu stie sa exploateze cadrul natural, nu are viziune, nimic… nici macar simple idei nu are… sta asa. Logic, nefacand nimic, nu pica de undeva incasari. Cand stie lumea ca esti si ghiolban, cine sa vina pe la tine? Sa-i dau cateva idei, poate nu mai plimba prin Busteni masina aia inutil si face si el ceva serios. Mai intai, sa mai mananc o bomboana de ciocolata, m-am intors cu o pofta teribila de pe munte 🙂 Deci:

„- chemi pe unul din baietii aceia care au sanii trase de cai si fac curse intre Busteni si Gura Diham. Il platesti sa urce cu un cal pana la cabana. Tu, la cabana, pregatesti o chestie solida, eventual trei busteni de fag, la 1,5 metri lungime fiecare, ii prinzi in triunghi cu scoabe si-l pui pe acela cu calul sa-ti faca poteca. Nu pe la tine, ci de la tine pe traseul turistic. Coboara si trage dupa el chestia aceea, si ai o poteca lata pe care sa vina lumea la tine. Unii vor sa vina, dar stiu ca niciodata nu ai facut nimic.

– nu deszapezesti pana la Gura Diham, ci pana la intersectia cu traseul spre cabana Diham Phoenix, astfel incat cine urca de la Gura Diham sa vada ca la tine se ajunge mai repede 😉 Suplimentar, montezi si tu un panou ca traseul spre tine este deszapezit de cate ori ninge, mai scrii ca turistii ajunsi la tine, nu platesc ceaiul. Nici pentru tine si nici pentru ei nu inseamna mare lucru, dar este un gest de bun simt.

– iti faci si tu un site, blog, ceva serios, nu mai stai tu ca fraierul, sau altul,  sa vedeti ce scriu altii despre voi, ca deja lumea are parerea formata. Scrie tu despre tine. Pe prima pagina, trebuie neaparat sa scrii ca ai fost nepasator, etc., si nu ai inteles ca tu traiesti datorita turistilor, scrii ca le ceri scuze pentru comportamentul tau deficitar. A, si nu te ocupi tu, le lasi pe doamnele acelea de la cabana Omu, acolo oricum este inchisa cabana acum.  Daca nu reusesti sa iei din „traficul” spre cabana Diham si din cei sositi la Gura Diham, esti condamnat 🙂 Tu nu ai avut in acest week-end 30 de turisti, cei de la cabana Diham, au avut 30 pe ora 🙂 „

12Vedere de la Poiana Izvoarelor

13

14Una dintre anexele vechi ale cabanei… ce este vechi nu inseamna ca trebuie neaparat demolat

15Releul de pe muntele Costila… se pare ca exista cineva care l-a pozat de la aproape 200 km, adica de pe muntele Ceahlau. O sa revin cu acest subiect, pe larg, intr-un articol, am si poza, nu stiu, poate este posibil, pare posibil

16Un ocean de nori se pregatea sa vina peste Valea Prahovei

17Coltii Morarului

18Muntele Bucsoiu, vazut din poienile padurii albe

19Zbuciumul naturii

20Coborarea pe traseul turistic ce ajunge la cabana Diham Phoenix

21Asa cum ma asteptam, era poteca foarte buna

22Pe aici, sa tot stai si sa privesti

23Ce sa mai spunem? Daca nu pot cei responsabili sa se ocupe de doua indicatoare, oare ce pot sa faca, daca asta nu pot?

24Cu sageata verde, Magura Codlei… deja privim spre Transilvania, am lasat in spate Muntenia.

25Cat de frumos este sa ai o asa casa, prin astfel de locuri. Mi-ar placea 🙂 Sa ma uit de la fereastra, dintr-un fotoliu, spre zarile acelea, ale depresiunii Brasovului… sa fie un semineu in camera, arzand cu lemne ce trosnesc. Nu mai plec, acolo m-as pensiona 🙂

Si gata, s-a rupt filmul dupa atatea privelisti minunate si dupa atata drum 🙂 Repede, focul, ca ne este foame… si nimic nu se compara cu a manca in natura. Mai ales sa mananci ce vrei, cand vrei… pentru mine conteaza mult sa mananc ce am pofta, cand am pofta.

27Am facut o „vraja” si gata lemnele, focul 🙂

28In 15 minute de la aprinderea focului faceam gratarul 🙂 Sa va explic: cand este iarna, mai este si ger, focul nu are aceeasi putere. Pana ard toate lemnele si astepti sa ramana doar jarul, te ia frigul. Trebuie sa fii rapid, eficient. Poti face focul, dupa ce gasesti un loc drept si-l eliberezi de zapada. Chiar si asa, jarul in contact cu solul inghetat nu rezista mult. Deci, nu mai bine dau eu lemnele aprinse intr-o parte si ma folosesc de jar? Pana cand consum puterea calorica a jarului, gasesc un altul in stanga, doar ard lemnele intre timp. Pe o astfel de vreme, sa te apuci sa faci gratare cu focuri mari este prostie curata.

29Mai este timp si sa privesti cum arde un lemn in zapada

30Ma abonasem bine cand a trebuit sa ma gandesc si sa fac o poza

31Si cum focul nu prea mai avea flacara, am mai tras jar pentru un nou gratar. Vedeti, avem si o tabla, ca sa izolam putin jarul de pamantul inghetat, sa tina jarul mai mult. Au mai trecut cativa turisti pe langa noi, dar asta este, cand ti-e foame, mananci. Se cam uitau ei asa, de la distanta, cam ciudat 😉 dar nu este cine stie ce, nimica toata… sunt altele si mai si… Bine, ce mai incoace si incolo, va dati seama ce gandeau 🙂 Romanica este tara surprizelor 🙂

32Muntele Postavaru

33Cabana Diham Phoenix. In sfarsit, am ajuns si noi. Am retinut ca o portie de piept de pui costa 17 lei. Pai, noi acolo, la foc, am facut cateva portii…

34Cand sa intram in cabana, vedem si o ceata de snowmobile, interesant sa te plimbi si asa, dar cat sa te plimbi?

35Am nimerit bine, aici este un loc cu bun simt, unde lucreaza oameni din bransa muntelui

36Holul cabanei

37

38

39V-am introdus putin in atmosfera unei cabane

Am intrat sa bem ceai si ciocolata calda. Ceaiul avea, ca de obicei, gust de esenta de rom, asa il fac ei. Unora le place, altora nu.

Nu am stat mult si la 14:50 am plecat spre cabana Gura Diham, sa incheiem acest traseu „Bucla Dihamului”. Afara insa, am nimerit in plina agitatie… vantul venea in rafale puternice. Cat putea insa sa ne „sufle”? Cel mult 10 minute, pana urcam o panta si intram in padure.  Asa ca, privirea in fata dar capul in piept si directia: Inainte!

40Dar si vantul isi are partea lui de frumusete… nu trebuie sa ne speriem acum ca sufla si el 🙂

41Cadoul de la ora 15 fix, ca putin vant nu strica niciodata. Sa vedem si „faţa” aceasta a muntelui

Dar mai bine, o mica filmare, cat de cat, sa va faceti o imagine. Vedeti ca incepe filmarea cu un bubuit 🙂

Mie imi placea cum spulbera zapada, in rest nu aveai la ce te uita 🙂

Am ajuns si in padure… pe acolo, vantul abandonase, nu reusise sa se strecoare printre arbori:

42

43Iarna la ea acasa

44

45O veche stana, mereu imi place sa o pozez… este un reper vizual de peste 10 ani. Stana nu mai este locuita…

46

47Traseul turistic marcat cu triunghi albastru, asigura legatura intre cabanele Diham Phoenix si Gura Diham

Si ce credeti? Parca imi era iar foame, cabana Gura Diham fiind aproape, ne-am oprit si aici:

48Prin interior, destul de primitor, rustic…

Ne asezam la o masa si asteptam. Ospatarii coborau cu privirea in pamant, stresati, pe scara din imagine, traversau sala, apoi urcau alta scara si se intorceau la punctul de plecare, la bucatarie.

Bun, stam o vreme, nu venea nimeni cu un meniu sau sa ne intrebe ceva. Ma uit la celelalte mese, nimeni nu avea vreun meniu. Au intrat si altii si s-au asezat la o masa. Nici pe ei nu-i vedea nimeni. Incepem sa cotrobaim prin sala cu privirile, doar-doar vom vedea vreun meniu. Nimic!

Il vad pe un ospatar, intr-o secunda de neatentie a lui, si-l intreb de un meniu. El zice ca „Doamna!” si imi arata o tanti care probabil indeplinea functia de sef de sala si umbla pe acolo, cu o atitudine de robot. Baiatul nu avea nicio putere, ierarhia la romani, de…

Pana vine doamna, ma hotarasc eu sa dau o fuga pana unde se vedea un fel de bar. Intreb acolo, se serveste la masa sau dam comanda la bar… ca sa stiu o treaba. Nu imi place sa stau asa… Baiatul de acolo imi spune ca vine cineva la masa.

Ajung la masa, trece tanti, dar nu cu gand sa ne intrebe ceva, eu repede, politicos, ea nu stiu ce a bolborosit acolo si a plecat mai departe. Altii poate ar fi plecat, dar nu eu. Hai sa vedem ce pot face ei! De ce sa ma enervez eu, clientul? Eu stau bine cu nervii in astfel de situatii. Zaresc intr-un colt, pe un scaun, un meniu. Pentru o sala, ei aveau un singur meniu si nici de acela nu stiau pe unde l-au pus. Ma ridic si ma duc sa-l adjudec. Ce pretentii sa ai de la un asemenea personal? Vin la masa, constient ca o sa dureze o mie de ani pana ne va lua cineva comanda. Ne hotaram, alegem, inchid meniul si asteptam. Scot telefonul, ca romanul, sa sun pe unul, pe altul, sa-i bage putin in priza pe simulanti. Ma gandeam pe cine este mai de bun simt sa sun, pe patron sau pe prietenul patronului… dar numai bine ca la vreo 2-3 minute, ne trezim cu un ospatar cu un carnetel, langa noi.

Dam comanda, eu tot sceptic. Ma gandeam ca le va lua ceva timp sa proceseze informatia. Probabil patronul nu le da bani suficienti, de erau toti asa de deprimati, lipsiti de ospitalitate fata de orice nou sosit. Sau cucoana aceea ii stresa la maximum. Ori, si una si alta. Unii turisti au si plecat, dar de ce sa plecam? 🙂 Este drept ca atunci cand vezi ca tot trec ospatari pe langa masa ta, ce privesc doar in jos, te cam ridici si pleci.

Nu a durat mult, poate 10 minute, si a sosit baiatul cu ceea ce comandasem. La final, ca sa platim, cerem nota. Vine ospatarul cu o cartulie in care era nota. Aceasta: 🙂

49O foaie lipsita de valoare 🙂 Evaziune pe fata 🙂 Nici macar nu stiu sa ia banii clientilor. Dupa ce ca nu le dai bon fiscal, nu stii nici sa fii amabil. Pai, cam oriunde mergi prin Bucegi, vine cineva imediat si te intreaba ce doresti. La o astfel de cabana cu pretentii, aflata la doar 4 km distanta de oras, accesibila cu orice masina, nu sunt in stare sa ofere servicii simple, de bun simt. Daca esti tratat civilizat, mancarea este buna, nu prea te mai gandesti ca in fata ta ai un bon fiscal sau o chestie ce nu se mai foloseste, o foaie lipsita de valoare.  Trebuie sa stii sa iei banul clientului…

Nestiind ei ce sa faca, m-am si gandit sa iau legatura cu niste prieteni ziaristi din Bucuresti, sa le faca o filmare cu camera ascunsa 🙂 Ma gandesc ca nici celor de la Fisc nu le-ar strica o excursie pe la munte… in interes de serviciu. Cei de la Centru, nu cei de pe aici. Nu trebuie sa facem scandal, statul are destule institutii, mai bine sa privim putin ce se intampla 😉

Eh, ne-am obisnuit asa. Dar invatul are si dezvat…

Pe altii, i-ar fi enervat, pe mine, nu… imi place! Este tot o „faţă” a muntelui ce se impune corectata. Nu vad de ce sa lasi capul in piept si sa pleci ca fraierul 🙂

Concluzia: mancarea este buna la cabana Gura Diham, insa personalul este foarte slab pregatit…! Erau crispati, zici ca-i astepta cineva in bucatarie si cum intrau, le dadea la fiecare cate doua palme si-i trimitea inapoi. Ei umblau zapaciti prin sala, se intorceau si iar pac-pac 🙂 🙂

Am pornit spre Busteni, observand luna 😉

50„Crai Nou”

51Eram curios cand „dispare” dupa munte… undeva pe la 19 si ceva

A fost o zi superba, plina, asa este frumos, sa aiba de toate. Cu cat sunt mai diverse aspectele, cu atat mai mult iti vei aminti cu placere de o drumetie. Evident ca acum voi merge de cate ori voi avea ocazia la acea cabana 🙂 Super nota lor de plata, pe cuvant ca o pastrez 🙂

Acasa, banuiti ca primul lucru a fost sa caut ceva de mancare… ma gandeam la orez cu lapte, dar nu aveam rabdare pana se pregateste. Am ales altceva, apoi o cafea, niste bomboane… Nimic insa nu echivaleaza cu gratarul acela 🙂

La Podu cu Florile si in acest an

Nu a fost ideea mea de a merge acolo, ci a Micutzului. Excursia a fost reusita,  Micutzul nu a fost morocanos.  Sunt multe de spus despre o astfel de zi. Voi fi scurt pentru ca trebuie sa plec 😉 si voi relua unele lucruri in zilele urmatoare.

1Va spuneam ca am luat apa recent dintr-un izvor ce iese dintr-o stanca, la inaltime fata de sol. Asa este apa, cum o vedeti in imagine. Sute de bule, luni sau marti, depinde, am sa o duc la niste analize

2In fata Podu cu Florile, muntele acela mai golas

3Lacul Bolboci

4Langa cabana Podu cu Florile

5Ursul s-a ridicat si a sfasiat tabla, dorind sa intre in aceasta baraca

6Aproape de Platoul de la Podu cu Florile, cativa nori negri se tot invarteau prin preajma

8Printre multimea de pietre, in peisajul selenar, am gasit o planta, cred ca este o specie de Sesleria, probabil S.bielzii

9Lacul Bolboci vazut de la Podu cu Florile, curand am mers printr-o ploaie cu picaturi mici pana la cabana Bolboci. Ulterior a iesit soarele si ziua a continuat cum incepuse

10Un mic popas langa un ochi de apa cu vegetatie specifica

11Apoi a urmat si marele popas, pe proprietatea cuiva, care nu a obiectat si a fost de acord sa aprindem focul, ne-a intervievat putin 🙂

12Noi cu gratarul, pe unde mergem 🙂 Dar este perfect dupa ce mergi ore bune

13

14Focul l-am stins repede cu apa si am lasat totul in ordine, si pentru altii

15Isi facuse aparitia si o pisica 🙂

16O vreme, unii au mers cu masina, altii au preferat pe jos

17Stanca asta a botezat-o Micutzul: „Cameleonul”

18Era ora 18, probabil cateva sute de masini, trecusera pana atunci pe drum. Unul singur nu a coborat din masina sa mute brazdele de iarba cazute :)) Preferau sa astepte, ca doua masini nu incap una pe langa cealalta. Poate se asteapta sa vina cineva sa le inlature 🙂 Cine? :))  Evident ca le-am lasat in acelasi loc!

19Conuri

20Panouri recente montate de Administratia Parcului Natural. Referitor la foc, nu este permisa aprinderea focului oriunde vrei, in golul alpin, in padure. In locurile amenajate sau pe proprietati private este voie sau langa stane. Prin poienile Vaii Ialomitei o sa vedeti in orice week-end focuri, in unele locuri este voie. Important este sa-l mai si stingi.

21O parte surpata din DJ 713, aici au uitat sa faca un zid de sprijin

Poza este facuta cam din alergare. Fiindca existau mai multe premise, de la punctul de belvedere, unde este limita dintre judetele Prahova si Dambovita, si panoul Administratiei Parcului, am facut o intrecere sa-i spun astfel. Eu si o masina. Pana la urma, masina a ajuns jos la drumul vechi spre cabana Cuibul Dorului, in drumul national, inaintea mea cu aproape un minut. Si se crezuse ca voi fi asteptat circa 15 minute.

A fost o zi superba, maine o sa revin cu aspecte mai detaliate, am trecut pe la cateva cabane, mai sunt si altele de povestit. Acum plec, iar in Valea Ialomitei.

Sa aveti o duminica placuta, cum vi-o doriti! 🙂

De Florii, la gratar, pe aici, prin preajma Bucegilor! Sa fie mereu ceva nou!

Cred eu ca pe masura ce stam sa facem aceleasi lucruri, ne blazam, ne plictisim, ne trece timpul… Zilnic, te uiti pe fereastra, acelasi peisaj. Zilnic la job cam aceeasi oameni. Zilnic, mananci din farfurie, tot zilnic stai la masa. Toata lumea merge la picnic, in drumetii, nimic nou. Asa ca, mie imi place sa fie mai mereu ceva nou, neasteptat. Eu de aceea nici nu stiu ce sa mananc, nu am un plan pentru masa viitoare. Trebuie sa-mi vina o idee, sa fie ceva care sa ma atraga, nu degeaba se spune ca ambalajul vinde produsul. Dar daca si produsul este la inaltime, atunci sunt happy :))

Si gandeam o idee, de ceva timp. Este cu acel peisaj de ieri, un peisaj care m-a captivat, de la prima vedere. Foarte faine chestiile astea la prima vedere si care mai apoi, la mai multe vederi, se dovedesc alegeri foarte bune.

Am analizat si am trecut la treaba. Urma sa aduc in acel loc familie, rude si prieteni. Nici sa mergi asa oricum, sa aprinzi un foc, sa faci gratar si sa mananci de parca vine sfarsitul lumii. Trebuia sa fie ceva asa, care sa te indemne, sa te atraga, sa te tina in poveste.

1Locul povestii de Florii. Am zis ca aici este cel mai potrivit loc pentru o iesire in natura de acest tip 😉

2Dupa o ora asa arata…, ideea transpusa.  Insa si ieri lucrasem la ea. Am cautat butucii de lemn prin padure, i-am adus aproape. Masa am luat-o pe degeaba, pentru ca niste muncitori nu aveau ce face cu ea. I-am intrebat ce le dau pe ea. Si seful de lucrare m-a intrebat unde o duc. I-am zis: „Acolo sus!”.  Adica in varful unei pante, ce era destul de lunga si inclinata. Nebuneala, asta era in mintea lor. Dar nu conta, mie imi trebuia masa. Mai tarziu am luat-o cu un prieten bun si am urcat acea panta. A durat cam 7 minute. Cand vrei, poti face orice. Cui i se pare greu, inseamna ca nu vrea, este obosit psihic. Oricum din varful acelei pante, am mai transportat-o o vreme 🙂  Si am adus-o aproape de acest loc.

Tot ieri adunasem si lemnele de foc, adusesem scanduri si tot ce trebuia sa facem un mic podet, sa prindem pentru stabilitate, banca de masa, sa nu se ude nimeni la picioare, etc.

3Astfel ca dimineata, cu vreo doua ore inainte de sosirea tuturor, l-am luat cu mine pe Andrei si am plecat inainte. Conspirand cu Matrix, care urma sa-i aduca pe toti. Toata lumea credea ca mergem pe la Gura Diham. I-am lasat sa creada asta 🙂 Inca lucram aici la detalii…

4Asa se vedea, de la inaltime

6Inca o corectie la masa, sa vedem daca se vede bine peisajul. Am mutat putin masa, diferite ajustari

Cam asa arata la o mica verificare filmata:

7Le asteptasem cu ness si frisca. Bine, initial privelistea a fost un soc pentru toti 🙂 „Ce naiba a facut asta pe aici?” :)) Acum, cum i se pare fiecaruia 🙂 Mie imi displacea ideea sa ma intind pe o patura ca orice orasean ce fuge departe de oras, canicula… Oare ce o fi fost in mintea lor, sorbind din ceasca si apa pravalindu-se pe langa ele :)) ?

8Clopotelul nu trebuia sa lipseasca 😉

9Nici Rares nu avea cum sa lipseasca. Privea el intrebator spre mami, dar tati detinea raspunsurile 🙂

10Atras de zgomotul apei

11Ai vazut?! 😉

13Aprinderea focului…, cand au vazut si amplasamentul vetrei…, na, ce mai era de spus? 🙂

14Ditamai valvataia, si apa curgea pe sub foc. Nu am pus nicio tabla, cum s-ar putea crede, cateva pietre 😉

15Evident ca si cortul facea parte din arsenalul nostru. Mai stiti cortul? Tot acela cu care am pornit prin tara, vara trecuta, pe bicicleta.

16Copiii, imediat ce l-a instalat Matrix, s-au adapostit in el. Cortul era o rezerva in caz de vreo ploaie. Dimineata erau nori de ploaie pe Bucegi. Si nu vine un nor de ploaie sau mai multi, sa ne faca asa noua o baie, si noi sa privim si sa spunem ca nu avem ce face. Daca ploua, aveam un refugiu.

17Peisaj antropizat pentru scurta vreme. Am „cosmetizat” putin natura.

18Vedere generala

19Pitoresc, nu-i asa? Sau poate mi se pare mie 🙂 Dar aici merge sa mananci ceva, este un ambient placut, mai o vorba, apa curge in fata ta si apoi pe sub picioare, fara sa te ude…

20Matrix s-a obisnuit cu ideile mele 🙂 Am facut cu randul la gratar, unele chestii le-a facut el, altele eu

21O privire, de control

23

Si cu ochii pe peisaj

24Apa curgea asa linistitor, sa tot privesti, sa asculti

25Oana pe ganduri…, oare se mai poate mira de ceva? 🙂 Apropo, pana am adus acel butuc din imagine, pana in locul respectiv a durat o vreme 🙂

26Discutii

27La mici, tot eu, ca mie asa imi plac, sa-i fac eu. Sa aiba o anumita culoare rumena, sa-l verific pe fiecare in parte, ca la pieptul de pui, iti dai seama dupa culoare cand este tocmai bun. Cu micii, am auzit atatea retete de facut pe gratar…, dar mi se pare cea mai buna metoda, aceea proprie. Specialistii in gratare, spun ca micul se desprinde singur de gratar, ca un mic trebuie intors doar de doua ori. Eu il intorc si de 10 ori, pana imi place cum arata. Il intorc pe toate partile. Prietenii nici nu se mai uita, sunt exasperati sau mirati. Trebuie facut totul bine sau foarte bine. Asa sa pui totul pe gratar nu este mare lucru, trebuie sa iti dai putin interesul. Ca in orice, de altfel… Am desfacut gratarul, sa-i vad mai bine 😉 Cei din stanga sunt mai aproape de ideal. Nici nu imi amintesc sa-mi fi spus cineva ca nu sunt ok, cele facute de mine pe gratar.

28Pe la masa, impartind prin farfurii, gustand cate unii…, berea Tuborg? Nu consum alcool, dar uneori beau o bere. Anul acesta am baut 3 beri, cu diferite ocazii. Altceva, probabil sunt 20 ani, nici must nu beau. Dar o bere Tuborg, mai merge. Aceasta mi se pare cea mai buna bere!

29Inca nu se terminase treaba, le-am pregatit etapizat, cu ajutorul lui Matrix

30Fumul, culoarea lui, arata cat de uscat este lemnul. Am avut doar fag uscat, pentru a nu scoate mult fum si pentru a face jar repede, puternic…

31Deci poate fi un titlu: Cum m-am dus eu sa afum peisajul, si sa iau si pe altii dupa mine 🙂

33Pana la urma si fumul este frumos, ca se duce spre alte locuri, nu spre noi

Aici m-a prins Matrix, dar si eu l-am prins in offsaid. E chiar fain sa stai asa si sa treaca apa pe langa tine. Mi-a venit mie o alta idee pentru data viitoare.

35Cortul, caruciorul lui Rares, tot acolo era si un sac de dormit intins, sa stam pe el. Dar nu era mai bine ca pe banca. M-a prins si soarele, sa vedem daca ustura pielea maine. Pana la urma, daca ursul doarme langa prada, eu de ce sa nu dorm langa masa :))

37Andrei

38Sa nu uitam totusi de peisajul lacustru, este ca un refren

40Vatra focului in apa. Nu l-am aprins in acel loc de teama unui incendiu. Nici pomeneala. Mi s-a parut mie ca este mai interesant, mai altfel, sa faci focul in apa si apa sa curga pe dedesubt. Apoi dupa ce am luat pietrele, a venit apa si a luat jarul 🙂

41Rares

42

43Am zis sa fac mai multe poze si sa aleg cateva mai frumoase. Dar daca sunt mai multe care par frumoase, cu atat mai bine

44Cam aceasta ar fi ultima poza, inainte de plecare. Ora este evident 15:49, o sa modific intr-o zi 🙂

45Si s-a incheiat povestea, ne-am teleportat din natura in realitate, din peisaj-acasa.  Nu a ramas nicio urma, doar amintirea, pozele

46Suntem doar „treceri”, momente, important este ce lasam in urma, de gratar suntem toti buni 😉 A fost o zi reusita, mai am eu si alte idei, asta sa fie problema :))

NEAMSATURAT :)

Asa cum am stabilit, unele articole, ce privesc orasul Busteni in principal, vor fi comune aici, cat si pe Un.Bolovan si ZdB.

Prietenii l-au postat deja de ieri, eu am fost plecat si abia acum il postez si la mine…dar nu a pierdut nimeni nimic :)) Adica am fost cu diverse treburi, pe la gratar, pe munte…am multe de spus. Asa ca in urmatoarele zile s-ar putea sa public si doua articole pe zi.

Asadar, in timp ce unii petrec prin restaurante si carciumi, noi am ales sa petrecem acasa, cum s-ar spune, “in familie”.Am ales de data asta, un loc linistit, fara corturi si manele

In tacere soarele apunea in spatele Bucegilor.  Se auzea doar trosnetul lemnelor incinse.

Dupa un pahar de apa de izvor, fara clor, am trecut cu adevarat la treaba. Mai ales Cristi. Se si observa ca noi il asistam 🙂

Un adevarat festin ne astepta

Se poate spune ca suntem niste adevarati „gratargii” 🙂

Totul merge ca uns

Sfaraie imbietor

Asteptarea nu a ucis pe nimeni :))

Mirosul imbietor ne-a facut sa inlocuim apa de izvor. Ne-am amintit de Gabriel Garcia Marquez…adica ei doi si-au amintit si au citat din acest narator. Eu am citat din Performerul de sub vipusca Caraimanului, cum ca: „Viata este o succesiune repetata de aruncari cu zarul!” (Cap.III, 5.14, Amintiri din luptele-Campionatul de la Turtucaia).

Era o „carte” foarte buna, „cartea” cu care am aprins focul. Autorul se situa la cel putin 100 de milioane ani-lumina de viata de pe Pamant. „Cartea” a ars foarte bine iar rezultatul a fost neasteptat de performant.

Patru locuri libere. „Cineva” se lasa asteptat. Ne-am apucat sa ne ghiftuim cu bunatatile pregatite. :)))

In final NE-AM SATURAT. A fost tare bun – olteneste.

Dar asta nu a fost tot. Daca tot „NEAMSATURAT”, ne-am facut si un dar: domeniul neamsaturat.wordpress, pe care am vrea sa-l transformam intr-un site, poate gastronomic, ca un izvor (fara clor) de inspiratie pentru oricine.

Achim Cristian, Adrian Ciorba, Radu Lipsa – ACe ReLe ZdB

Va dorim:

Print Page….Pardon, am vrut sa spun Pofta Buna, in cazul in care se urmeaza intocmai reteta de mai sus! 😉