Festivalul Sporturilor Montane din Sacele – varianta 2018

Unicul festival al sporturilor montane din Romania. Sau… autodepasire. Sau… Silviu Balan&alti oameni de munte.

Avem in tara noastra foarte multe concursuri care promoveaza miscarea in natura si care ies foarte bine. Aceasta pentru ca nu poti face nimic in viata aceasta daca nu pui suflet si nu ai echipa. Bineinteles ca pentru tine, ai nevoie doar de tine. Dar asta evident ca se aplica persoanelor carora le e bine doar cu ei.

Uita-te ce a facut un om pentru ceilalti si iti dai seama cine e acel om…

Spuneam ca lucrurile pentru altii, se fac cu suflet si doar cei capabili de anumite sentimente le pot face. Festivalul de la Sacele din week-end-ul ce a trecut, sprijinit de autoritati locale si sponsori de renume, organizat de o echipa puternica, tanara si dedicata… a iesit perfect.

Un scurt rezumat:

Au fost probe de orientare, alergare copii, orientare, maraton, semimaraton, parapanta, de vertical… te puteai inscrie la mai multe probe…

Nici pe trasee si nici prin oras, nici macar intr-o cladire, nu aveai cum sa te ratacesti pentru o secunda. Efectiv nu aveai cum. Cand se dadea startul la o proba prin oras, toate strazile de pe stanga sau dreapta erau inchise de cate o persoana. Se tragea o banda si traficul era oprit temporar. Astfel incat tu alergai pe traseul de concurs fara nicio problema. La capetele traseului, prin zona urbana, stateau Politia si Jandarmeria. Salvamontul era sus pe poteci…

Prin zona de start, prin cladiri unde se desfasurau evenimente, totul era marcat cu afise si sageti de o asemenea maniera incat sa fi venit direct din padure si nu aveai cum sa te duci in alta parte. Pe facebook, detaliile precise erau din abundenta 🙂 Tu esti aici, startul se da de acolo, dincolo poti dormi, kit-ul de participare se ridica de la… noi, organizatorii suntem la… Pentru cateva zile, precizia elvetiana s-a mutat la Sacele.

La start… cei mai buni alergatori montani ai Romaniei iar printre organizatori nume ca: Silviu Balan, Lucian Clinciu, Cornel Spiridon, Emanuel Dobrinoiu (cel cu sucurile naturale, un sponsor constant al competitiilor montane) si o intreaga echipa de oameni de aceeasi calitate.

Cum martie din post se spune ca nu lipseste, am zis sa mai petrec another day in paradise 🙂 Cursa Bunloc Trail Running mi se parea cea mai potrivita. Un 15 km prin Bunloc, Valea Musatului, alte vagauni si delusoare…

Pe la 9 se da startul, dupa o incalzire generala la care nu prea am miscat in front. La start se auzeau numai piese una si una. Cum ar fi:

Obiectivul meu dinainte de inscriere, a fost ca daca tot merg, sa nu ies in a doua jumatate a clasamentului, nici la categoria de varsta, nici la general. Adica e chiar bine, cand nu faci niciun antrenament serios de doi ani si doar te plimbi…

Ma gandeam ca acei 15 km de urcari si coborari, ii voi parcurge in 2 ore si un pic.

Luam startul si cei de la Bunloc Trail Running si cei de la Piatra Mare Mountain Runing. O armata de oameni la fuga pe strazile din Sacele. Erau vreo 3 km pe asfalt pana in padure si cum nu am nicio treaba cu alergatul pe asfalt, m-am straduit sa ma gandesc la altceva. Ma uitam la arhitectura caselor, la anii in care au fost realizate, la monumentul lui Martin Luther, la figurile localnicilor… La o intersectie, inainte de urcusul in padure spre cabana Sava, apuc sa dau mana cu Silviu, sa vorbim un pic…

In fine, urcusul… a fost perfect. Pentru prima oara in acest an, la un concurs, am reusit sa merg ca altadata bine la deal 🙂 De la cabana Sava unde era un punct de hidratare/alimentare, mai venea un urcus serios. Apoi urca, iar coboara, un pic de plat, traseu printr-o defrisare plus urcus, coborare vertiginoasa prin noroaie si frunze, cand pe o muche abrupta, pe un fir cu apa, prin niste poieni si hopa se vedea ultimul punct de hidratare, la o pensiune.

Ca de obicei, cand m-am vazut prin niste poieni, am lasat-o mai usor desi se mai putea. Dar eu tot cu gandul ca vine o saptamana plina, la mine mereu sunt o groaza de chestii de facut si daca nu le fac, se aduna si nu mi le face nimeni. Asa ca nu pot depasi o limita, e psihica treaba. Ma dezambalez automat dupa o vreme. De aceea, nu prea ma doare nimic niciodata dupa o cursa. M-am trezit totusi pana la punctul de hidratare si control si i-am dat bice. Am plecat la 9 in cursa, m-am intors la 10:44, nu e rau 🙂

La sosire, niste copii te asteptau sa-ti dea o medalie, niste corturi si mese intinse ale organizatorilor te invitau… sa te revitalizezi. Sau daca aveai nevoie de un masaj, te duceai la Centrul Multicultural…

Exact ca la Maratonul Pietrei Craiului si aici era alt film. Este acea Romanie frumoasa, civilizata pe care ne-o dorim cu totii. Si, in acest sens, dau 2 exemple traite personal. Nu zic de incurajari, de prietenii, zambete, strangeri in brate, intrebari daca esti bine, chestii de care fiecare alergator are parte sau de voluntari.

In timpul cursei, dupa 1 km de la start, un alergator aluneca pe asfalt si cade. Imediat langa el se opresc din grupul mare de alergatori cativa care il ridica, il scutura, il intreaba unde s-a lovit, daca e ok. Tot ce i-a cazut pe jos, bidon, telefon etc este adunat si pana se dezmeticeste omul bine ii si sunt puse la loc. Deci este un fair-play si o omenie cum rar vezi. Niciodata nu esti singur.

Dupa cursa, ma asez la un colt de strada sa prind in poze si organizatori si concurenti, fara sa imi dau seama ca incurc oarecum traficul pietonal. Ma depasesc cativa mai subtirei, dar unul mai voinic ma atinge usor ca nu avea pe unde ocoli. Imi dau seama ca stateam aiurea si imi cer scuze. Desi trecuse, se intoarce spre mine si imi spune: „nu, nu, tu sa ma scuzi!” ???!!!

Ma mut mai incolo, ma amestec printre cei sositi, mai fac niste poze. La o poza, cred ca lui Leonard Mitrica sau Andrei Preda, vad ca in stanga asteptau 4 persoane. Nu treceau fiindca eu faceam poze. Stateau pe loc. I-am poftit sa treaca, apoi am facut poza. Mi se parea jenant, sa stea atatia oameni dupa mine. Daca esti putin atent, o sa vezi zeci de astfel de chestii. Mi-am lasat rucsacul pe soclul monumentului de la biserica si m-am intors dupa 30 de minute, convins ca e tot acolo. Si era.

Era atat de mult bun simt pe metru patrat incat dadeai la toti politicienii nostri pentru o suta de ani 🙂 Tineri, varstnici, copii, erau uniformizati de acest festival. Conteaza enorm oamenii care organizeaza astfel de evenimente.

Ei sunt repere, modele, nu doar alearga ci si fac ceva pentru societate. Poate ca ne vor lua smecherii si ce a mai ramas din tara asta, dar noi nu vom disparea niciodata si, candva, cu astfel de oameni, le vom lua inapoi. Pentru ca nu doar la Sacele sau la Zarnesti gasesti astfel de oameni, si nu doar in zona sporturilor montane sunt astfel de oameni.

Se pare ca scurtul rezumat nu a fost deloc scurt.

Sacosele cu brauri, vouchere etc isi asteptau proprietarii. Semnai o declaratie, luai nr. de concurs… Masinarie elvetiana…

Livezile Dobrinou in prim plan

Cu albastru, traseul de concurs Bunloc Trail Running

O carte cu Sacele care nu trebuia sa-mi lipseasca.

Toate acestea erau amenajate in Centrul Multicultural.

La start

Apoi stiti… s-a alergat, pe traseu nu am pozat nimic. Mi s-a parut ca am ajuns repede din punct in punct 🙂

La sosire, m-am dat aproape de struguri si ciocolata…

Acolo te serveai…

Pregatirea medaliilor

Asteptand alergatorii

Socializare

Organizatori

Copii asteptand sportivii

Cate unul sau una, ori mai multi…

Leonard Mitrica in dreapta, locul 1 la traseul de 30 km si Andrei Preda locul 2. Locul 3 a fost ocupat de Alex Itu.

Adi Iordache, Viorel Palici…

Intrarea in Centrul Multicultural

Ce va spuneam despre orientare. Asa era peste tot.

Un stand cu tot felul de obiecte utile… personalizate.

Rulota Selgros

Cam asta ar fi, in linii mari… Cateva poze din Sacele:

Zona de start/sosire a fost langa Biserica „Adormirea Maicii Domnului” si langa Lupoaica. Biserica are la exterior un panou cu afise diverse. Unul din acestea spunea ceva de genul: „Va invitam sa ne vizitati biblioteca…”. E primul locas de cult ortodox unde vad asa ceva.