Festivalul Sporturilor Montane din Sacele – varianta 2018

Unicul festival al sporturilor montane din Romania. Sau… autodepasire. Sau… Silviu Balan&alti oameni de munte.

Avem in tara noastra foarte multe concursuri care promoveaza miscarea in natura si care ies foarte bine. Aceasta pentru ca nu poti face nimic in viata aceasta daca nu pui suflet si nu ai echipa. Bineinteles ca pentru tine, ai nevoie doar de tine. Dar asta evident ca se aplica persoanelor carora le e bine doar cu ei.

Uita-te ce a facut un om pentru ceilalti si iti dai seama cine e acel om…

Spuneam ca lucrurile pentru altii, se fac cu suflet si doar cei capabili de anumite sentimente le pot face. Festivalul de la Sacele din week-end-ul ce a trecut, sprijinit de autoritati locale si sponsori de renume, organizat de o echipa puternica, tanara si dedicata… a iesit perfect.

Un scurt rezumat:

Au fost probe de orientare, alergare copii, orientare, maraton, semimaraton, parapanta, de vertical… te puteai inscrie la mai multe probe…

Nici pe trasee si nici prin oras, nici macar intr-o cladire, nu aveai cum sa te ratacesti pentru o secunda. Efectiv nu aveai cum. Cand se dadea startul la o proba prin oras, toate strazile de pe stanga sau dreapta erau inchise de cate o persoana. Se tragea o banda si traficul era oprit temporar. Astfel incat tu alergai pe traseul de concurs fara nicio problema. La capetele traseului, prin zona urbana, stateau Politia si Jandarmeria. Salvamontul era sus pe poteci…

Prin zona de start, prin cladiri unde se desfasurau evenimente, totul era marcat cu afise si sageti de o asemenea maniera incat sa fi venit direct din padure si nu aveai cum sa te duci in alta parte. Pe facebook, detaliile precise erau din abundenta 🙂 Tu esti aici, startul se da de acolo, dincolo poti dormi, kit-ul de participare se ridica de la… noi, organizatorii suntem la… Pentru cateva zile, precizia elvetiana s-a mutat la Sacele.

La start… cei mai buni alergatori montani ai Romaniei iar printre organizatori nume ca: Silviu Balan, Lucian Clinciu, Cornel Spiridon, Emanuel Dobrinoiu (cel cu sucurile naturale, un sponsor constant al competitiilor montane) si o intreaga echipa de oameni de aceeasi calitate.

Cum martie din post se spune ca nu lipseste, am zis sa mai petrec another day in paradise 🙂 Cursa Bunloc Trail Running mi se parea cea mai potrivita. Un 15 km prin Bunloc, Valea Musatului, alte vagauni si delusoare…

Pe la 9 se da startul, dupa o incalzire generala la care nu prea am miscat in front. La start se auzeau numai piese una si una. Cum ar fi:

Obiectivul meu dinainte de inscriere, a fost ca daca tot merg, sa nu ies in a doua jumatate a clasamentului, nici la categoria de varsta, nici la general. Adica e chiar bine, cand nu faci niciun antrenament serios de doi ani si doar te plimbi…

Ma gandeam ca acei 15 km de urcari si coborari, ii voi parcurge in 2 ore si un pic.

Luam startul si cei de la Bunloc Trail Running si cei de la Piatra Mare Mountain Runing. O armata de oameni la fuga pe strazile din Sacele. Erau vreo 3 km pe asfalt pana in padure si cum nu am nicio treaba cu alergatul pe asfalt, m-am straduit sa ma gandesc la altceva. Ma uitam la arhitectura caselor, la anii in care au fost realizate, la monumentul lui Martin Luther, la figurile localnicilor… La o intersectie, inainte de urcusul in padure spre cabana Sava, apuc sa dau mana cu Silviu, sa vorbim un pic…

In fine, urcusul… a fost perfect. Pentru prima oara in acest an, la un concurs, am reusit sa merg ca altadata bine la deal 🙂 De la cabana Sava unde era un punct de hidratare/alimentare, mai venea un urcus serios. Apoi urca, iar coboara, un pic de plat, traseu printr-o defrisare plus urcus, coborare vertiginoasa prin noroaie si frunze, cand pe o muche abrupta, pe un fir cu apa, prin niste poieni si hopa se vedea ultimul punct de hidratare, la o pensiune.

Ca de obicei, cand m-am vazut prin niste poieni, am lasat-o mai usor desi se mai putea. Dar eu tot cu gandul ca vine o saptamana plina, la mine mereu sunt o groaza de chestii de facut si daca nu le fac, se aduna si nu mi le face nimeni. Asa ca nu pot depasi o limita, e psihica treaba. Ma dezambalez automat dupa o vreme. De aceea, nu prea ma doare nimic niciodata dupa o cursa. M-am trezit totusi pana la punctul de hidratare si control si i-am dat bice. Am plecat la 9 in cursa, m-am intors la 10:44, nu e rau 🙂

La sosire, niste copii te asteptau sa-ti dea o medalie, niste corturi si mese intinse ale organizatorilor te invitau… sa te revitalizezi. Sau daca aveai nevoie de un masaj, te duceai la Centrul Multicultural…

Exact ca la Maratonul Pietrei Craiului si aici era alt film. Este acea Romanie frumoasa, civilizata pe care ne-o dorim cu totii. Si, in acest sens, dau 2 exemple traite personal. Nu zic de incurajari, de prietenii, zambete, strangeri in brate, intrebari daca esti bine, chestii de care fiecare alergator are parte sau de voluntari.

In timpul cursei, dupa 1 km de la start, un alergator aluneca pe asfalt si cade. Imediat langa el se opresc din grupul mare de alergatori cativa care il ridica, il scutura, il intreaba unde s-a lovit, daca e ok. Tot ce i-a cazut pe jos, bidon, telefon etc este adunat si pana se dezmeticeste omul bine ii si sunt puse la loc. Deci este un fair-play si o omenie cum rar vezi. Niciodata nu esti singur.

Dupa cursa, ma asez la un colt de strada sa prind in poze si organizatori si concurenti, fara sa imi dau seama ca incurc oarecum traficul pietonal. Ma depasesc cativa mai subtirei, dar unul mai voinic ma atinge usor ca nu avea pe unde ocoli. Imi dau seama ca stateam aiurea si imi cer scuze. Desi trecuse, se intoarce spre mine si imi spune: „nu, nu, tu sa ma scuzi!” ???!!!

Ma mut mai incolo, ma amestec printre cei sositi, mai fac niste poze. La o poza, cred ca lui Leonard Mitrica sau Andrei Preda, vad ca in stanga asteptau 4 persoane. Nu treceau fiindca eu faceam poze. Stateau pe loc. I-am poftit sa treaca, apoi am facut poza. Mi se parea jenant, sa stea atatia oameni dupa mine. Daca esti putin atent, o sa vezi zeci de astfel de chestii. Mi-am lasat rucsacul pe soclul monumentului de la biserica si m-am intors dupa 30 de minute, convins ca e tot acolo. Si era.

Era atat de mult bun simt pe metru patrat incat dadeai la toti politicienii nostri pentru o suta de ani 🙂 Tineri, varstnici, copii, erau uniformizati de acest festival. Conteaza enorm oamenii care organizeaza astfel de evenimente.

Ei sunt repere, modele, nu doar alearga ci si fac ceva pentru societate. Poate ca ne vor lua smecherii si ce a mai ramas din tara asta, dar noi nu vom disparea niciodata si, candva, cu astfel de oameni, le vom lua inapoi. Pentru ca nu doar la Sacele sau la Zarnesti gasesti astfel de oameni, si nu doar in zona sporturilor montane sunt astfel de oameni.

Se pare ca scurtul rezumat nu a fost deloc scurt.

Sacosele cu brauri, vouchere etc isi asteptau proprietarii. Semnai o declaratie, luai nr. de concurs… Masinarie elvetiana…

Livezile Dobrinou in prim plan

Cu albastru, traseul de concurs Bunloc Trail Running

O carte cu Sacele care nu trebuia sa-mi lipseasca.

Toate acestea erau amenajate in Centrul Multicultural.

La start

Apoi stiti… s-a alergat, pe traseu nu am pozat nimic. Mi s-a parut ca am ajuns repede din punct in punct 🙂

La sosire, m-am dat aproape de struguri si ciocolata…

Acolo te serveai…

Pregatirea medaliilor

Asteptand alergatorii

Socializare

Organizatori

Copii asteptand sportivii

Cate unul sau una, ori mai multi…

Leonard Mitrica in dreapta, locul 1 la traseul de 30 km si Andrei Preda locul 2. Locul 3 a fost ocupat de Alex Itu.

Adi Iordache, Viorel Palici…

Intrarea in Centrul Multicultural

Ce va spuneam despre orientare. Asa era peste tot.

Un stand cu tot felul de obiecte utile… personalizate.

Rulota Selgros

Cam asta ar fi, in linii mari… Cateva poze din Sacele:

Zona de start/sosire a fost langa Biserica „Adormirea Maicii Domnului” si langa Lupoaica. Biserica are la exterior un panou cu afise diverse. Unul din acestea spunea ceva de genul: „Va invitam sa ne vizitati biblioteca…”. E primul locas de cult ortodox unde vad asa ceva.

Primaria

Ce monumente se faceau odata…

Si poza cu medalia si braul de la organizatori, plus albumul cumparat:

86 de minute: Semimaratonul din muntele Piatra Mare

Semimaratonul din Piatra Mare s-a numit in acest an Concursul Green Flow.

De cand nu am mai fost la o alergare prin munti!!! Cred ca din luna august a anului trecut…

Uite asa, m-am hotarat sa mai pun o medalie pe perete 🙂 🙂 Eram si racit… iar atunci cand sunt racit, trebuie sa merg mult prin natura sa imi treaca, adica, dupa vreo 6 ore de mers, imi trece. Stiu ca unii nu cred, dar eu asa scap de raceala.

Bun, si am auzit de concurs. Cum trebuia sa ajung la Brasov sa iau o imprimanta pentru serviciu, mi-am zis ca nu ar fi rau daca 2-3 ore le „pierd” la acest concurs. Imi iau niste haine de alergare in rucsac si pe aici ti-e drumul… adica in statie de bus,  ca trebuia sa treaca o cursa Targoviste-Brasov a firmei Mondotrans.  Mie imi place sa merg cu ei pentru ca sunt seriosi, masinile sunt curate.

La 8:30 autobuzul soseste, ii dau 7 lei soferului pentru un bilet pana la Dambul Morii (Timisul de Jos).  Pe la 9 si ceva ajung la linia de start, la organizatori. Trec sa ma inscriu si incep sa completez o fisa. Imi asum raspunderea :), trec grupa de sange, telefon, etc, si ajung la o alta rubrica, pe cine sa sune organizatorii in caz de accident. Asta da, dilema!!! Nu m-am gandit niciodata la asa ceva. Cateva minute ma gandesc… pe cine? Grea problema!!! Si l-am trecut pe Radu UnBolovan, doar suntem frati 🙂

Am dat fisa si am plecat la cativa prieteni, numai bine ca vine dupa mine un domn, ca nu mi-am trecut nr. de concurs pe fisa…trec si nr. 21.

Imi spune Alex Itu, ca el vrea sa vina sub o ora si 26 de minute. Adica sa parcurga traseul Dambul Morii – cabana Piatra Mare (marcaj banda galbena) – intoarcere la Dambul Morii (pe marcaj banda rosie) in mai putin de 1h si 26 min. Eu am inteles ca este timpul pe care vrea sa-l faca pana la cabana. Asa ca l-am mai intrebat o data si m-a lamurit. Toata bucla aceasta voia sa o parcurga sub acel timp.

Stiam traseul de concurs, stiam ca nu mai alergasem de mult si eu mi-am zis ca este totusi bine daca ajung in timpul spus de el macar pana la cabana. Pare neverosimil sa pleci de la baza muntelui de circa 1800 m, ajungi pe sus si cobori intr-o ora si ceva 🙂

7Pe acolo trebuia ajuns

La ora 10 se da startul. Alerg asa, ca la plimbare, ma uit la padure, la concurenti, imi spun: „macar sa ies si eu in primii 10”.  Nu participau nici Razvan si nici Iulica, deci nu avea cine sa stea cu gura pe mine… eu fug de gura lor 🙂 🙂 Pana la Canionul 7 Scari, pe care noi l-am ocolit prin dreapta, eram al 14-lea alergator.  Sipoaia ii zice la drumul pana la Canion.  Dupa care incepe urcusul, sfantul urcus, locul unde se face diferenta. Urc non-stop, constient ca la coborare unii fug mult mai repede decat mine, eu la vale sunt mai atent, ma menajez prea mult, cum zice Razvan 🙂  Nu am reusit sa ma distantez pe urcusul solicitant prea mult de doi concurenti si acestia m-au depasit pe coborare. Dupa 56 de minute de la start, ieseam in golul alpin, aproape de cabana Piatra Mare, pe locul 6.

Dupa inca 30 minute, treceam linia de start, deci eu am facut 1h si 26 de minute, timpul pe care prietenul Alex Itu tinea sa-l doboare. Acest timp l-a obtinut el, anul trecut.  Pe primul loc a venit Nusu, cu un timp de 1:13 minute si pe locul 2, Alex Itu, cu 1:14 minute.

4Alex si sotia lui. El mereu dupa ce trece linia de sosire, se intoarce dupa ea si revin amandoi. Foarte faina chestia asta 🙂

5

Ne-am luat medaliile, apoi cu Alex, sotia lui, si inca un prieten, am plecat la Brasov. Peste 2 ore eram in trenul de intoarcere si priveam la muntele Piatra Mare. Cine ar fi ghicit ca in urma cu doar cateva ore alergam pe culmile acelea? Suuper!!!

Prima medalie la un concurs  in care organizatorii sunt unguri, iar snurul medaliei este alb-verde, doua culori de pe steagul vecinilor. Sa vedem ce loc ii gasesc 🙂 Nu ma deranjeaza, organizarea a fost buna, totul a fost in regula.

1Admiratie cand vezi astfel de concurenti

2

3Echipa de la Marathon 7500: Gica Blajiu si Tilea Pepi

6A fost prezent si Salvamontul

8

9Concurentii tot soseau…

10Am iesit in primii 10, m-am tinut destul de aproape de cei mai buni, si ce este mai important… acum, de dimineata, am constatat ca nu mai imi curge nasul, am lasat raceala pe potecile din Piatra Mare 🙂

86 de minute, locul 8. Recordul a fost stabilit in 2013 de unul dintre campionii nationali, Adi Bostan, adica 70 de minute.

Poze pe traseu nu am facut, pentru ca am uitat aparatul in rucsac si rucsacul la Alex in masina 🙂 Nici febra musculara nu am, chiar imi trebuia o astfel de alergare. Am dormit 8-9 ore si acum dimineata sunt parca renascut 😉

Cum a fost la Duatlonul Tarii Barsei din 4 iunie 2011

A venit si ziua de 4 iunie…tot ma gandeam sa merg, sa nu merg…

Pana la urma m-a convins un biker, un prieten, sa mergem, el sa faca traseul cu bicicleta, eu sa-l realizez pe cel cu alergarea montana, si uite asa ne-am inscris la Stafete, in aceasta competitie initiata de Asociatia Floare de Colt din Brasov.

Si am plecat pe la ora 6 dimineata din Busteni spre Rasnov, locul desfasurarii duatlonului…pe biciclete. Eu o luasem ca mijloc de deplasare, nu pentru concurs.

Intrarea pe DN 73 A, dupa 21 de km se ajunge in Rasnov

Trambulinele pentru FOTE 2013, se lucra si azi de zor…

Ne-am dus la organizatori, am ridicat nr. de concurs, si ne-au dat si un CIP pentru care am lasat 20 lei garantie, ulterior ni i-au returnat,  asta era procedura.

CIP-ul era intr-un plic de hartie cu instructiuni scrise: se prindea de picior, daca il pierdeai erai bun de plata pentru ca valora 200 lei. In plus, erai si descalificat, iar daca nu doreai sa-l inapoiezi se considera furt :). Eu cred ca toti l-au returnat.

Dupa sedinta tehnica s-a dat startul gradual ca sa fie distanta intre categoriile de concurenti, cu toate acestea, au fost momente in care bikerii au cazut fie singuri, fie unii peste altii…la categoria la care eram si noi inscrisi eu il asteptam pe cel cu bicicleta sa imi dea stafeta dupa ce incheia traseul lui.

L-am vazut pe coechipierul meu printre primii dupa circa 300 m, si mi-am dat seama ca a gresit, trebuia lasat sa treaca primii 30-40 care erau prinsi in iuresul startului si care ulterior aveau sa se risipeasca…atunci puteau fi intrecuti pe rand. Nu dupa mult timp suna telefonul :))) Cazuse unul intr-o rapa, peste el prietenul cu bicicleta, peste el  altul 🙂 Lantul la bicicleta nu mai statea pe o rotita deci nici vorba de pedalat, motiv pentru care m-am relaxat, ce mai era de facut, de zis. O mare parte din traseu a mers pe langa bicicleta, in sfarsit bine ca nu a patit nimic…

A venit cu o ora intarziere fata de primul sosit, asa ca atunci cand mi-a predat stafeta sosea primul din alergarea montana. Cei aproape 10 km cu pante si coborasuri i-am facut in mai putin de o ora, fara sa am nevoie de apa sau altceva…i-am cam speriat pe unii arbitrii din posturi. Trebuiau realizate doua bucle, cea mai mica trecea pe langa Pestera Rasnoavei dupa un urcus accentuat, apoi urma cea mai mare pe o portiune de trasee turistice. Alergarea era oricum asa ca sa incheiem cursa, iesisem de mult din primele 10 locuri…

Bicicleta nu a mai putut fi reparata, nici ulterior, asa ca prietenul a transportat-o cu trenul pana la noi in oras si a lasat-o la un service.

Dupa un start fulminant, a urmat „descalecarea” 🙂 Toata lumea a coborat de pe biciclete si a inceput sa urce un deal abrupt, ce le-a luat suflul la multi.

Ne-au dat o medalie :), nu stiu ce loc am ocupat pana la final, nu mai era important, chiar daca in alergare mai recuperasem ceva…stiu ca seful CPNT, Cornel Spiridon, un baiat deosebit, iesise pe locul 3.

Dupa ce prietenul mi-a zis ca este in tren spre Brasov, am plecat si eu spre casa. Am ales traseul prin Cheile Rasnoavei, aflat la circa 5-6 km de orasul Rasnov.

La intrare in Chei, erau doi tineri, cred ca se percepea o taxa de acces…nu prea imi plac chestiile astea cu taxele de acces :), dar nu mi-au cerut nimic.

Foarte multa lume in zona Cheilor la gratare, cu cortul. Cum se apropiau nori de ploaie am ales urcusul spre Hotelul Trei Brazi din Predeal, pe marcaj triunghi albastru. Prin padure nu prea ploua ca erau multe foioase iar pe indicator scria ca aveam de mers o ora. Am mai fost pe acest traseu acum doi ani, este de urcat bine de tot. A urmat o coborare intr-o poiana unde era alt indicator, pe acesta scria tot o ora pana la Trei Brazi :)…si mersesem cam 30 de minute.

In spatele meu, inainte de urcus

Si am sosit la Trei Brazi, traseul turistic iese din padure in spatele cabanei, 50 de minute pe ploaie, noroi si impingand la bicicleta, dar mie imi plac astfel de provocari…pe traseu m-am intalnit doar cu trei persoane.

Din rucsac am scos geaca impermeabila si am lasat tricoul…printre picaturi de ploaie am realizat si cei 5 km de sosea pana in centrul Predealului.

La o terasa in Azuga m-am oprit ca am vazut in apropiere niste strudele cu mere, apoi o ciocolata calda si mai departe spre Busteni, unde am ajuns putin dupa ora 17. Iar trenul cu prietenul a sosit pe la 17:50.

Duatlonul acesta a fost o competitie bine organizata, erau posturi de control si marcaje astfel incat sa nu te ratacesti, am auzit si comentarii negative ca oriunde, dar parerea mea este ca Asociatia Floare de Colt a tratat cu foarte mare seriozitate evenimentul, personal nu am avut ce sa le reprosez, au muncit mult si s-a vazut.

Daca as merge inapoi, potrivit indicatorului as avea nevoie de mai bine de 2 ore :)…si este numai coborare

In Busteni iesise soarele…in imagine castelul Cantacuzino iar mai jos Bucegii