Traseu cu bicicleta: Busteni – Predeal – Sacele – Manastirea Bradet – Pasul Predelus – Traisteni – Tesila – Barajul Paltinu – Campina

Toate lucrurile se fac la timpul lor…

Am anuntat seara cativa prieteni de acest traseu dar fiind seara… unii au raspuns dupa ce am adormit eu si dimineata nu m-am mai uitat ce au spus. Asa ca am plecat cum ne-am nimerit, eu ultimul, cam ca de obicei.

Pe la 8:30 plecam din Busteni dar la Azuga ne oprim la o cafea. Dupa chestia asta, la care am stat vreo 15 minute, o pornim spre Predeal. Pana la intrare in judetul Brasov, drumul a fost foarte rau, s-a decopertat asfaltul si pe margine sunt o multime de denivelari. Daca mergeai prea tare si trageai de ghidon sa eviti o groapa sau un morman de asfalt riscai sa te acroseze vreo masina. Plus ca decopertarea nu a fost efectuata perfect si sunt colturi ascutite ramase, era aiurea sa facem vreo pana pe acolo.

Ne-am oprit putin la fosta Vama romaneasca din Predeal:

Cladirea fostei vami… in paragina, ca de altfel, mare parte din Predeal. Ultimele reportaje tv arata ce se intampla in aceasta statiune…

Apoi inca o oprire la monumentul poetului-erou Mihail Saulescu:

Postavaru… si am stabilit sa ne mai oprim la Dambul Morii. Oricum, traseul acesta Busteni-Brasov este ceva ce nici nu merita adus in discutie. E foarte usor sa ajungi cu bicicleta in 2 ore din Busteni la Brasov. Pe la 16 ani il facusem cu un Pegas si mi se paruse atunci o mare performanta.

La 10:30 eram prin Sacele, pozand o biserica:

Era si o sarbatoare a municipiului, se chema Santilia…

Traversam in cele din urma acest lung municipiu si ajungem langa barajul de Tarlung:

Cam intr-o ora eram pe aici… pentru ca mai pierdusem timpul printr-un supermarket.

Intram in localitatea Bradet si facem dreapta spre manastire.

Trei kilometri pana la manastire

De aici, de la Fortul Doftanei, se termina asfaltul. Mai departe, trebuie sa nu-ti pese de masina, daca e mica. De altfel, pana in Pasul Predelus si dincolo de acesta, nu prea ai ce cauta cu o masina mica. Nici cu jeep nu sunt sigur ca ajungi in Valea Doftanei.

Pana aici vedem o singura masina mica. Aceasta cu greu ocolea gropile si, totusi, pana la manastire mai e cum mai e. Mai departe sunt in multe zone drumuri paralele pe care localnicii merg cu caruta…

Biserica a fost sfintita in anul 2002.

Pe aici, am stat putin la povesti cu un parinte, cam uimit de traseul nostru, am vizitat ce erau pe acolo de vazut, ne-a binecuvantat… si plecam prin poieni de vis, cu animale la pascut, liniste totala…

Sunt vreo 3 locuri in care se gasesc diferite asezari.

Pe aici, drumul e foarte bun

Doftana transilvaneana

Penultima asezare… pe aici a trebuit sa alergam cativa caini de stana.

Foarte multi caini vagabonzi pe portiunea de drum dintre Tesila si Lunca Mare, deci dincolo de comuna Valea Doftanei. A trebuit sa mai cotonogim din ei ca sa nu fim noi muscati. Regula este asa, cand un caine se repede la o bicicleta, oprim toti si pornim in urmarirea cainelui/cainilor. Ca sa-i/le dam fault 🙂 Unii scapa cu fuga, altii pana fug incaseaza cate un sut, piatra, lemn, petarda, ce e la indemana.

Treaba se schimba pe munte, daca dai cu petarde iti asumi niste consecinte… cu ciobanii. Insa, daca umbli doar cu pacea la tine, stii cum e, nu esti capabil de razboi 🙂 Mai am un aparat cu ultrasunete dar unii caini cred ca sunt surzi :)), un prieten ceva neprobat cu electrosocuri. Intr-o seara, coboram cu masina, undeva pe la ora 19 pe DJ 713 si la o curba doua, mai jos de cabana Dichiu stateau in drum 5-6 caini de la stana din apropiere. Pai, treci tu asa cu pacea si cu iubirea de animale pe bicicleta, pe langa ei, sa vezi ce se intampla… Fara petarde sau fara plata tributului, adica mancarea din rucsaci data lor, stai pe acolo… astepti sa plece ei, sa-i cheme la stana… Din masina par a fi niste „bieti catelusi” care poate nu au ce sa manance :)) Vai, sa luam unul acasa…

Drumul pe portiunea finala, pana in Pas, are mai multe serpetine.

Bun, si ajungem noi unde drumul acceptabil se cam termina si vine o panta abrupta, de urcat pe langa bicicleta. Exact acolo, la curba, intr-un tarc erau puzderie de oi. Printre ele si pe langa tarc vreo 8-10 persoane, cam toti ciobani. Astia ar fi facut si vioara lui Strauss sa planga de ciuda la asemenea strigate. Ma si gandeam, pe vremuri, cand se alcatuia o armie din vreo cateva mii de astfel de oameni si plecau ei la razboi, pai astia cand incepeau sa zbiere, si dracii isi pierdeau incaltarile in timpul fugii. Ce mai, exista cate un Tarzan in fiecare cioban 🙂 Dar este si explicatia prin care 10.000 de romani invingeau 50.000 de turci. Pai cand apareau astia, primele randuri de soldati turci cu tot cu cai se speriau, se crea o invalmaseala, toti cu groaza in oase… si cand apareau mioriticii bateau la ei ca la fasole.

Pana la ciobani ne ia in primire un caine mare, seful haitei, care totusi mirosise el ca nu prea e bine sa se apropie. De sub masinile parcate ies altii, de pe la umbra unor molizi mai latrau cativa, in total cam vreo 10 caini. Un baiat mai tanar a strigat insa la caini si acestia si-au reluat locurile, ba chiar ne-a condus pana mai sus, povestindu-ne ca ei sunt de la stana din Paltinu si sunt acolo cu oile pentru un tratament. I-a speriat si pe ei pesta si alte boli cel mai probabil sadite artificial pe la noi. Ca in tara asta si straini si romani, fura cot la cot si tot bogata ramane 🙂

Cum strigatele ciobanilor in timpul muncii erau chiar hilare, urcam pe langa biciclete si radeam. Nu dupa mult timp, pe neasteptate, ne-a prins si pe noi virusul si ne-am apucat de zbierat ca ei prin padure, pana aproape de Pas, cand am intalnit un grup de turisti. Probabil acestia ne-au considerat avariati serios :))

In sfarsit, in Pasul Predelus, la ora 13:45. Aici a fost pichet de graniceri si punct vamal. In mod sigur, in vremurile acelea, drumul dintre Valea Doftanei prin acest pas si pana la Sacele, era in stare mai buna ca azi.

Pe unde este stalpul cu marcaj se merge spre Cheia. Se vede si drumul care coboara spre Valea Doftanei. Traseul spre Cheia vine dinspre Predeal, trece Valea Azugii, Vf. Paltinu… si dureaza cam 8-9 ore, pe jos evident.

Inca se resimteau influentele mioritice 🙂

Dupa popas, incepem coborarea fara sa ne gandim vreo clipa la drum. Dupa o curba, hop si surpriza:

Jumatate de kilometru numai asa era. Doar daca puneai putin piciorul, scapai in noroi dincolo de glezne. Evident se trasesera busteni…

Undeva mai jos, m-am oprit sa spal bicicleta, am un fix cu treaba asta. Ce daca sunt mai jos alte noroaie, o spal de cate ori cred, iar se murdareste, iar o spal. Cu ocazia asta, am vazut cum din cauza noroiului cuiva i-a sarit lantul. Am scapat insa de noroaie si am dat mai jos de tot felul de gropi. A mai venit si ploaia la un moment dat. Nu ne-a udat ca ne-am adapostit.

Drumul continua pe langa case, vile, pensiuni, risipite ici-colo. Multi turisti si sute de corturi pana la intrare in Traisteni. Ziceai ca e Valea Cerbului. Nu exista nici cea mai elementara amenajare a drumului catre aceste proprietati.

Izvor amenajat langa un loc de popas

Aici am spalat ultima oara bicicleta. Eu sunt si singurul care are aripi la bicicleta si singurul caruia nu i se pare fain sa vii murdar de noroi 🙂 Nu trebuie sa dovedesc nimic nimanui… trebuie sa fac traseul cum mi-am propus.

Mai erau doua ore de mers pe jos pana in Valea Doftanei, deci, atentie, drumul e destul de lung.

Intalnim si traseul care traverseaza muntii Baiului, iesind in centrul Busteniului, pe langa Castelul Cantacuzino. Mereu mi s-a parut un traseu nefericit, aiurea gandit. Dupa ce ai trecut muntii, si ai ajuns la drum, in Valea Doftanei, mai ai kilometri buni pana in localitate. Oricum, decenii la randul s-a trecut din Traisteni in Busteni dar nu pe aici. Stiu sigur pentru ca in Traisteni am o gramada de rude, evident toti ciobani :)) Un unchi cum cobora de pe munte, cum o punea de un copil si primavara ieseau acestia ca miei 🙂 Vreo 7 copii avea numai el. Plus copiii care acum sunt mari si au si ei copii…

Multe poieni pline de masini si de corturi

Si drumul pana in Traisteni se tot lungeste.

Am facut 2 ore pe coborare, din Pasul Predelus pana in Traisteni 🙂

La ruinele vechii biserici din Traisteni

Se spune ca biserica a fost construita prin anii 1830, ceea ce pare destul de evident. In sfarsit, dupa ani buni, acest monument istoric sau mai bine zis ce a ramas din el, a fost imprejmuit.

Langa biserica, probabil o fosta casa de preot.

Cruce de pomenire

Biserica noua, inceputa in 1926. Aici a inceput ploaia, din nou, dar statia de autobuz era in apropiere si am depasit lejer momentul.

Nicolae Milu, localnic si comandant al bricului Mircea

Primaria si bustul lui Ferdinand I

Am continuat spre Tesila, care impreuna cu Traisteni formeaza comuna Valea Doftanei.

Biserica din Tesila

Spre Campina

Cam de pe aici incepe lacul de la Paltinu

Loc de popas pe malul lacului, oameni, gratare, vaci…

La barajul Paltinu

Inghesuiala mare pe baraj, toata lumea sa faca poze. Cred ca 5% din cei care fac poze si citesc caracteristicile 🙂

Continuam spre Campina. Initial am vrut sa intram prin Brebu dar nu am gasit aderenti 🙂

Moara din Campina, cum se vine dinspre Valea Doftanei.

Ratacind pe la piata dupa shaorme…

Ideea este ca pe la 18:30 eram la gara Campina, asteptand trenul. Asadar, Busteni 8:30, Sacele 10:30, Pasul Predelus 13:45, Traisteni 15:45, Campina 18:30. Gara Campina

8 ore pe biciclete, 2 ore pentru poze si popasuri, cam 110 km.

Festivalul Sporturilor Montane din Sacele – varianta 2018

Unicul festival al sporturilor montane din Romania. Sau… autodepasire. Sau… Silviu Balan&alti oameni de munte.

Avem in tara noastra foarte multe concursuri care promoveaza miscarea in natura si care ies foarte bine. Aceasta pentru ca nu poti face nimic in viata aceasta daca nu pui suflet si nu ai echipa. Bineinteles ca pentru tine, ai nevoie doar de tine. Dar asta evident ca se aplica persoanelor carora le e bine doar cu ei.

Uita-te ce a facut un om pentru ceilalti si iti dai seama cine e acel om…

Spuneam ca lucrurile pentru altii, se fac cu suflet si doar cei capabili de anumite sentimente le pot face. Festivalul de la Sacele din week-end-ul ce a trecut, sprijinit de autoritati locale si sponsori de renume, organizat de o echipa puternica, tanara si dedicata… a iesit perfect.

Un scurt rezumat:

Au fost probe de orientare, alergare copii, orientare, maraton, semimaraton, parapanta, de vertical… te puteai inscrie la mai multe probe…

Nici pe trasee si nici prin oras, nici macar intr-o cladire, nu aveai cum sa te ratacesti pentru o secunda. Efectiv nu aveai cum. Cand se dadea startul la o proba prin oras, toate strazile de pe stanga sau dreapta erau inchise de cate o persoana. Se tragea o banda si traficul era oprit temporar. Astfel incat tu alergai pe traseul de concurs fara nicio problema. La capetele traseului, prin zona urbana, stateau Politia si Jandarmeria. Salvamontul era sus pe poteci…

Prin zona de start, prin cladiri unde se desfasurau evenimente, totul era marcat cu afise si sageti de o asemenea maniera incat sa fi venit direct din padure si nu aveai cum sa te duci in alta parte. Pe facebook, detaliile precise erau din abundenta 🙂 Tu esti aici, startul se da de acolo, dincolo poti dormi, kit-ul de participare se ridica de la… noi, organizatorii suntem la… Pentru cateva zile, precizia elvetiana s-a mutat la Sacele.

La start… cei mai buni alergatori montani ai Romaniei iar printre organizatori nume ca: Silviu Balan, Lucian Clinciu, Cornel Spiridon, Emanuel Dobrinoiu (cel cu sucurile naturale, un sponsor constant al competitiilor montane) si o intreaga echipa de oameni de aceeasi calitate.

Cum martie din post se spune ca nu lipseste, am zis sa mai petrec another day in paradise 🙂 Cursa Bunloc Trail Running mi se parea cea mai potrivita. Un 15 km prin Bunloc, Valea Musatului, alte vagauni si delusoare…

Pe la 9 se da startul, dupa o incalzire generala la care nu prea am miscat in front. La start se auzeau numai piese una si una. Cum ar fi:

Obiectivul meu dinainte de inscriere, a fost ca daca tot merg, sa nu ies in a doua jumatate a clasamentului, nici la categoria de varsta, nici la general. Adica e chiar bine, cand nu faci niciun antrenament serios de doi ani si doar te plimbi…

Ma gandeam ca acei 15 km de urcari si coborari, ii voi parcurge in 2 ore si un pic.

Luam startul si cei de la Bunloc Trail Running si cei de la Piatra Mare Mountain Runing. O armata de oameni la fuga pe strazile din Sacele. Erau vreo 3 km pe asfalt pana in padure si cum nu am nicio treaba cu alergatul pe asfalt, m-am straduit sa ma gandesc la altceva. Ma uitam la arhitectura caselor, la anii in care au fost realizate, la monumentul lui Martin Luther, la figurile localnicilor… La o intersectie, inainte de urcusul in padure spre cabana Sava, apuc sa dau mana cu Silviu, sa vorbim un pic…

In fine, urcusul… a fost perfect. Pentru prima oara in acest an, la un concurs, am reusit sa merg ca altadata bine la deal 🙂 De la cabana Sava unde era un punct de hidratare/alimentare, mai venea un urcus serios. Apoi urca, iar coboara, un pic de plat, traseu printr-o defrisare plus urcus, coborare vertiginoasa prin noroaie si frunze, cand pe o muche abrupta, pe un fir cu apa, prin niste poieni si hopa se vedea ultimul punct de hidratare, la o pensiune.

Ca de obicei, cand m-am vazut prin niste poieni, am lasat-o mai usor desi se mai putea. Dar eu tot cu gandul ca vine o saptamana plina, la mine mereu sunt o groaza de chestii de facut si daca nu le fac, se aduna si nu mi le face nimeni. Asa ca nu pot depasi o limita, e psihica treaba. Ma dezambalez automat dupa o vreme. De aceea, nu prea ma doare nimic niciodata dupa o cursa. M-am trezit totusi pana la punctul de hidratare si control si i-am dat bice. Am plecat la 9 in cursa, m-am intors la 10:44, nu e rau 🙂

La sosire, niste copii te asteptau sa-ti dea o medalie, niste corturi si mese intinse ale organizatorilor te invitau… sa te revitalizezi. Sau daca aveai nevoie de un masaj, te duceai la Centrul Multicultural…

Exact ca la Maratonul Pietrei Craiului si aici era alt film. Este acea Romanie frumoasa, civilizata pe care ne-o dorim cu totii. Si, in acest sens, dau 2 exemple traite personal. Nu zic de incurajari, de prietenii, zambete, strangeri in brate, intrebari daca esti bine, chestii de care fiecare alergator are parte sau de voluntari.

In timpul cursei, dupa 1 km de la start, un alergator aluneca pe asfalt si cade. Imediat langa el se opresc din grupul mare de alergatori cativa care il ridica, il scutura, il intreaba unde s-a lovit, daca e ok. Tot ce i-a cazut pe jos, bidon, telefon etc este adunat si pana se dezmeticeste omul bine ii si sunt puse la loc. Deci este un fair-play si o omenie cum rar vezi. Niciodata nu esti singur.

Dupa cursa, ma asez la un colt de strada sa prind in poze si organizatori si concurenti, fara sa imi dau seama ca incurc oarecum traficul pietonal. Ma depasesc cativa mai subtirei, dar unul mai voinic ma atinge usor ca nu avea pe unde ocoli. Imi dau seama ca stateam aiurea si imi cer scuze. Desi trecuse, se intoarce spre mine si imi spune: „nu, nu, tu sa ma scuzi!” ???!!!

Ma mut mai incolo, ma amestec printre cei sositi, mai fac niste poze. La o poza, cred ca lui Leonard Mitrica sau Andrei Preda, vad ca in stanga asteptau 4 persoane. Nu treceau fiindca eu faceam poze. Stateau pe loc. I-am poftit sa treaca, apoi am facut poza. Mi se parea jenant, sa stea atatia oameni dupa mine. Daca esti putin atent, o sa vezi zeci de astfel de chestii. Mi-am lasat rucsacul pe soclul monumentului de la biserica si m-am intors dupa 30 de minute, convins ca e tot acolo. Si era.

Era atat de mult bun simt pe metru patrat incat dadeai la toti politicienii nostri pentru o suta de ani 🙂 Tineri, varstnici, copii, erau uniformizati de acest festival. Conteaza enorm oamenii care organizeaza astfel de evenimente.

Ei sunt repere, modele, nu doar alearga ci si fac ceva pentru societate. Poate ca ne vor lua smecherii si ce a mai ramas din tara asta, dar noi nu vom disparea niciodata si, candva, cu astfel de oameni, le vom lua inapoi. Pentru ca nu doar la Sacele sau la Zarnesti gasesti astfel de oameni, si nu doar in zona sporturilor montane sunt astfel de oameni.

Se pare ca scurtul rezumat nu a fost deloc scurt.

Sacosele cu brauri, vouchere etc isi asteptau proprietarii. Semnai o declaratie, luai nr. de concurs… Masinarie elvetiana…

Livezile Dobrinou in prim plan

Cu albastru, traseul de concurs Bunloc Trail Running

O carte cu Sacele care nu trebuia sa-mi lipseasca.

Toate acestea erau amenajate in Centrul Multicultural.

La start

Apoi stiti… s-a alergat, pe traseu nu am pozat nimic. Mi s-a parut ca am ajuns repede din punct in punct 🙂

La sosire, m-am dat aproape de struguri si ciocolata…

Acolo te serveai…

Pregatirea medaliilor

Asteptand alergatorii

Socializare

Organizatori

Copii asteptand sportivii

Cate unul sau una, ori mai multi…

Leonard Mitrica in dreapta, locul 1 la traseul de 30 km si Andrei Preda locul 2. Locul 3 a fost ocupat de Alex Itu.

Adi Iordache, Viorel Palici…

Intrarea in Centrul Multicultural

Ce va spuneam despre orientare. Asa era peste tot.

Un stand cu tot felul de obiecte utile… personalizate.

Rulota Selgros

Cam asta ar fi, in linii mari… Cateva poze din Sacele:

Zona de start/sosire a fost langa Biserica „Adormirea Maicii Domnului” si langa Lupoaica. Biserica are la exterior un panou cu afise diverse. Unul din acestea spunea ceva de genul: „Va invitam sa ne vizitati biblioteca…”. E primul locas de cult ortodox unde vad asa ceva.

Primaria

Ce monumente se faceau odata…

Si poza cu medalia si braul de la organizatori, plus albumul cumparat:

Momente si peisaje prin zona Sacele-Tarlung

Daca tot eram pe acolo 🙂 Si ce traseu ar iesi sa te intorci din Sacele la Predeal…

Deci pe Plaiul Batranei spre Vf. Vaida, neajungand totusi pana la acel varf, ziua respectiva incluzand multe altele. Pe aici a fost un scurt episod al zilei. Mai urcasem dealuri, mai vizitasem si alte obiective.

Am si gasit un punct panoramic de unde sa pozam destul de bine barajul de la Sacele. Se cam interpune vegetatia prin zonele acestea. Numai ca au defrisat unii un versant intreg si am coborat la liziera si de acolo am facut pozele de la articolul anterior.

Nu ar trebui sa zic de coborarea la drumul national. Dar trebuie pentru ca in Bucegi sau in muntii Baiului, nu exista panta abrupta pe care sa urce cineva cu buldozerul atat de lunga, asa cum am vazut pe plaiul acesta… Un tobogan natural… Un fel de partie Sorica de la jumatate in sus. Cred ca e mai abrupta si decat Sorica.

Bataie pe flori cu albinele…

Mda! Asta e… 😉

Mersi, George, pentru poze 🙂

Floricele pe campii, nu doar in copaci

Si noi pe aici…

Asezarea „dacica” de la Bolnoc – Sacele

Acesta este o continuare a articolului din data de 07.04.2018 (Sambata Mare):

https://buceginatura2000.wordpress.com/2018/04/07/traseul-turistic-in-zig-zag-de-la-timisul-de-jos-la-sacele-si-la-darste/

Nu stiu ce ati facut voi in aceste zile luminate, cat de evlaviosi ati fost sau cat de buni cu altii… insa, la mine s-au aranjat lucrurile in aceste zile. Adica, slava lui Dumnezeu, chiar am facut niste chestii faine. S-au intamplat lucrurile cum nu ma asteptam.

Inainte sa scriu mai departe, se impune o precizare. Denumirea corecta a dealului de la Sacele este Bolnoc, nu Bunloc si nici Bonloc. Acum, daca noi vrem sa-i zicem „loc bun” in loc de Bolnoc fiindca e in maghiara, e cu totul altceva. Dar, termenul uzitat vreme de 200 de ani, atat am avut rabdare sa caut, a fost de Bolnoc.

In Sambata Mare am facut un traseu in zig-zag. Adica si mintile ne erau asa si traseul a iesit tot la fel. A umbla aiurea…

Subiectul de astazi este despre acele vestigii zise dacice de pe dealurile invecinate municipiului Sacele. Daca veti da cautari pe net, veti gasi niste povesti captivante. Nu prea sunt insa si adevarate, cel putin din punctul meu de vedere. Chestii ca acest sit este „a doua Sarmzegetusa” sau nu stiu ce desene si schite… sunt prea infantile ca sa le poti crede.

Am cautat sa vad un studiu istoric, o descoperire ceva, dar nu am gasit cine stie ce pe net.

Povestea cu aceasta cetate uriasa o auzisem de ani buni si mereu mi-am zis sa merg sa vad si eu. Prea serios nu m-am gandit de aceea nici nu am ajuns la fata locului.

Insa, ce sa vezi in Sambata Mare? Umbland brambura, vad intai niste gramezi de pietre prin desisuri. Una colo, alta dincolo… tot asa, vreo 10 gramezi la distante unele de altele de 10-50 m. Iti dai seama ca ele nu s-au adunat singure in gramezi si ca nu sunt de ieri, de azi. Mi-am zis: cine stie, nu e prea important.

Gramada de pietre

Mergand la intamplare pe o poteca, numa’ ce poteca trece printr-un sir lung de pietre, un val asa 🙂

Stau eu ma uit si imi pica fisa… gata, uite ca am ajuns si la celebrele vestigii fara sa fi vrut :))

Doar ca… aceste celebre vestigii nu prea trimit in perioada dacica:

Asta nu e zid de cetate, parerea mea. Nu e si nici nu a fost. Evident ca oamenii le-au aranjat asa dar nu e zid. A fost un val de aparare din piatra. Zidul unei cetati e altfel si cand se prabuseste nu se aduna in gramezi de bolovani dispuse liniar 🙂 Nu stiu ce poate fi, dar cu dacicul e cam fortat.

O fi zid pe alt deal, daca e cetatea asa de mare. Dar aici, pe unde am trecut, nu e zid, e un simplu val de aparare din piatra. Interesant ar fi sa-i fi facut cineva conturul intregii asezari.

La prima vedere as zice ca locuitorii din zona Sacelelor, isi facusera pe aici ceva fortificat in perioada medievala, cand toata lumea statea cu frica in oase de teama tatarilor. Pana la daci, mai trebuie parcursa istoria. O sa intreb Muzeul Judetean de Istorie Brasov, daca s-a descoperit ceva dacic pe aici, de zic atatia ca e dacica. Din ce stiu, murus dacicus e cam diferit! 🙂

Voi intreba si voi lega viitorul raspuns de acest articol!

Traseu de mountain-bike: Busteni – Azuga – Valea Azugii – Valea Garcinului – Sacele – Timisul de Jos

Nu stiu cati km sunt si nici nu m-a interesat. Pana la urma poate masura oricine pe harta. Sa zicem pana in 50 km. Ideea era ca nu am mai fost demult intr-o deplasare pe bicicleta si am zis sa incep cu ceva usor.

Dupa traseu nu m-am durut niciun muschi pentru ca nu avea cum, la asemenea traseu scurt. In schimb, alegand o bicicleta cu sa ingusta, nu-mi dau seama cum de se fabrica asemenea sei 🙂 , nu prea am stat jos vreo 2 zile. Si stiam cat de importanta este saua dar na, am zis ca merge. Data viitoare fara o sa pentru grasi, nu mai merg 🙂

Acum, cand scriu traseul acesta, nu inseamna ca am facut traseul azi, ci saptamana trecuta. Intre timp, am mai facut inca un traseu prin Valea Doftanei, si il pregatesc pe un altul de peste 100 km. Da, pe Transfagarasan. Traseul se pliaza pe ce vreau sa fac, asa ca e prea ciudat sau complicat pentru multi 🙂 Stiu ei/ele 🙂 O zi este alocata parcurgerii Transfagarasanului, unde am de gand sa fac si un traseu turistic pana la Lacul Capra, apoi sa cobor si, undeva mai jos de Vidraru, sa facem un gratar, dupa care sa iesim in zona civilizata la o pensiune.

Deci, am plecat intr-o dupa-amiaza spre Sacele.

O luam prin Busteni-Azuga si intram pe Valea Azugii. Drumul forestier pana in saua care desparte judetele Prahova si Brasov, are cam 16 km. Pana la cabana Trifoiul, adica pe vreo 10 km de la intrarea in padure, au pus „talharii” 🙂 pietris pe drum. Si cam tot e numai piatra mare, asa ca e o „placere” sa mergi cu masina sau cu bicicleta. Gropile macar le ocoleai 🙂

Pana la urma, de acasa si pana in acea sa, de unde cobori spre Sacele, am facut… vreo 3 ore.

Intersectia cu Predealul, zona Susai, la stanga.

Pana in cabana Trifoiul, intalnisem si un tunel prabusit cu un istoric interesant.

Si au inceput sa se vada stancile muntelui Piatra Mare:

In primavara, priveam de pe stanca aceea spre Valea Azugii, acum a fost invers.

Un popas la limita intre judete… sa mancam branza, rosii, cascaval si dulciuri 🙂

Trasee spre cabana militara Rentea, triunghiul, si pe banda rosie poti iesi in zona Cheia. Mai demult, acum vreo 8 ani, am facut 7 ore din Predeal pe banda rosie pana aproape de Cheia.

Nu cred ca a scris vreodata ceva pe ele. Care cum a trecut pe aici, a scris el cu marker-ul timpii si directiile.

Ca informare, nu va ganditi cel putin pentru un timp, sa mergeti cu masina pana la Sacele. Imediat dupa Saua ce desparte bazinul Azugii de al Garcinului, s-a montat o bariera seriosa. Nu ai cum sa treci de ea.

Mai este una inchisa, mult mai jos, la niste vile, ca masura de protectie impotriva cartierului de rromi de mai jos si inca una la ocolul silvic. Deci, pana la cartierul romulan sunt trei bariere, din care doar aceea de la ocolul silvic era deschisa.

Nu ratam ocazia sa mai facem si poze.

Desi era numai coborare, mai ma opream si pentru cate o poza, doua.

La un moment dat, prietenul de excursie si de liceu, vede o cavitate in munte, apropii… si pare o pestera cam mare:

Intrarea pare inalta cat un copac 🙂 Va trebui sa merg pe acolo, pe viitor.

Aici era o stana parasita… departe era municipiul Sacele

Prin zona civilizata nu prea am mai facut poze. Pe malul Garcinului ne-am oprit sa vedem vreo 150 de tineri rromi, negri toti de la soare si cred ca nu numai, cum sareau si se balaceau in apa.

Cateva poze si de prin Sacele:

O troita interesanta. Aici ma intorceam spre ea, ca trecusem dar o vazusem cu coada ochiului…

Crucea nu spunea cine stie ce. Insa langa ea vad un fel de statuie sparta…

Langa perete se vad doua bucati, cel mai probabil alcatuiau capul statuii.

Inscriptia

Am intrebat si pe altii, sa vedem ce a reprezentat.

O oprire la o biserica romaneasca:

Ne-am oprit sa mancam inghetata pe o banca si priveam la o biserica maghiara:

Acestea fiind zise, ne-am urcat pe biciclete si am plecat spre Timisul de Jos, la gara. Fiind foarte cald, am pus capat excursiei pe biciclete si ne-am oprit la o bere Tuborg… ca nu e de ici-colea sa faci asta… la casa unde au stat prizonieri, o parte din aviatorii americani capturati in cel De-Al Doilea Razboi Mondial.

Excursia a durat vreo 6 ore.

Participant la Maratonul din Ciucas

Am fost, am alergat, am ajuns inapoi acasa…totul intr-o zi datorita unei minti sclipitoare…nu a mea stati linistiti 🙂

COMPLETARE. 17.09.2012: Potrivit clasamentului publicat astazi, nu am ajuns pe locul 10 la categoria mea, ci pe 8.

Cred ca cineva acolo sus este foarte amuzat de ce fac :)) Eram asa de nehotarat incat abia joi m-am decis sa particip la maratonul din Ciucas. Pana atunci, gaseam tot felul de pretexte, apoi imi dadeam seama ca sunt doar scuze…este drept si ca aveam niste dureri sacaitoare pe langa genunchi, care apareau asa deodata, nu tineau mult, dar iti taiau cheful. In ultima saptamana, mi-au dat pace…cred ca la gandul ca voi merge la ortoped mi-au trecut, zic eu.

Fac planuri, deloc incantat sa dorm cu cortul, stiam ca dimineata este frig, sacul de dormit cat de gros ar fi te conditioneaza…nu iesi din el decat atunci cand este destul de cald afara. Apoi vine ideea sa ma intorc in aceeasi zi, adica particip si apoi acasa, ca mai sunt si altele de facut. Il sun pe Iulica de la CPNT il rog sa-mi ia el kitul de participare, cip, nr, etc pentru ca in ziua concursului nu iti mai valida nimeni inscrierea. Si Iulica baiat bun m-a scapat de problema.

Numai ca aparuse alta, el era inscris la ultramaraton si lua startul la 8 dimineata si nu la 10 cu noi. Deci cum recuperez nr. de concurs? Il sun pe bietul Iulica la ora 22, vineri. Nu, el era inscris tot la maraton, deci am scapat…

La 7 dimineata plecam spre localitatea Cheia, pe directia Busteni-Predeal-Sacele-Cheia, vreo 70 si un pic de kilometri. Ajungem intr-o ora si ceva…intram in spatiul amenajat pentru corturi, in curtea salii de sport, sa-l caut pe Iulica. Il gasesc iau cipul, nr…si merg la poarta unde erau salvamontistii si jandarmii. Salvamontisti din Azuga, Sinaia, Cheia…din Busteni nu vad niciunul, desi era vorba de Salvamont Prahova. Imediat ma gandesc ca la lucruri bune nu au cum sa fie prezenti. Imi spun ca sunt subiectiv si caut sa imi amintesc daca i-am vazut asigurand participantii la Marathon 7500, supraveghind alergatorii la vreun concurs montan in Bucegi. Desi caut in minte nu gasesc nimic. La nicio editie -din ultimii ani- de Marathon 7500 nu i-am vazut…probabil au preferat sa doarma, sa bea o bere, sa fotografieze vreun tantar sau sa se plimbe cu Atv-ul.

Mai tarziu intreb si jandarmii daca salvamontul din Busteni este prezent…mi se spune ca nu. Eu spun „mai bine, oricum ei fie s-ar fi plimbat inutil pe tot Ciucasul cu Atv-ul fie ar fi accidentat vreun participant”.

Sa va spun care este treaba cu salvamontul din Busteni. Acum vreo 5 ani aveau un sef foarte bun si oameni capabili. Castigau tot felul de trofee la competitiile de salvare montana. Apoi pentru ca pilele trebuie angajate l-au inlaturat pe acel sef, pe Miki Vintila, un om foarte competent actualmente in cadrul MAI. Cine era mai capabil l-a urmat. Si de atunci, astia nemaistiind ce sa faca, plimba Atv-ul din dotare, mint de ingheata apele, cu ajutorul unor prieteni din presa umfla adevarul, doar-doar sa arate ce risc isi asuma. Putine sunt insa actiunile in care se expun, de regula, la ei totul este periculos, stirile au acelasi tipar.

Intr-un ziar local eu le descriam actiunile asa cum se intamplau…si cum aparea ziarul se ducea noul sef la primar in birou sa se planga ca am scris de rau de ei. Si primarul il suna pe director, directorul degeaba incerca sa-i explice, ca primarul nu avea timp sa creada. Acum poate sa mearga din ora in ora ma doare in cot…o sa scriu despre ei, despre ce fac de cate ori am ocazia. Si ma voi duce pe munte si ii voi fotografia intr-una pana cand isi vor lua rolul in serios de salvator montan si vor sti sa arate respect fata de turisti si mediu.

Dimineata spre muntii Baiului, eu daca stau in Valea Prahovei sunt intre muntii Baiului si Bucegi. Soarele rasare din Baiului si apune dupa Bucegi.

Bucegii nu sunt la fel de luminosi

Pregatiri pentru rasarit

Si apropierea momentului…dar rasaritul s-a produs dupa ce eu plecasem

Vorbeam de salvamont…ajuns la Cheia, logic ca ascultam ce vorbeau salvamontistii, sau cum spune Razvan „esti cu geana pe ei”. Asa era…ii priveam, ascultam fara ca ei sa bage intotdeauna de seama. Fiecare isi lua munca in serios, Dragos State cel care conduce echipa de salvamontisti din Cheia era cu tot felul de precizari, nimeni nu lua la misto actiunea la care participa. Oamenii erau seriosi, constienti ca de felul cum organizeaza dispozitivul de siguranta poate depinde viata unor oameni. Si nu erau multi…ceva pe la 700. Ca sa acopere zonele fara semnal au chemat si niste radioamatori, viceprimarul a dat startul…

Pe masura ce vad astfel de atitudini imi dau seama cat de jos sunt cei din Busteni, odinioara mandria salvamontului national. Am mai scris de concursul de alergare montana din Retezat, desfasurat pe timp de noapte si denumit Iorgovanu Night Run, unde trageau efectiv  de tine salvamontistii ca sa-i intrebi ce nu intelegi din prezentarea traseului de concurs. Te intrebau daca tie frica de intuneric ca sa stie ei ce sa faca…asa ceva nu se va intampla niciodata la Busteni. Astora daca le relatezi astfel de situatii ii considera nebuni, inconstienti care lucreaza cu alti inconstienti care nu au ce face si fug noaptea. Zeci de mii de oameni din tara alearga in concursurile de anduranta montana…doar la un maraton desfasurat in afara vin mii de concurenti, toti sunt nebuni inseamna. Conceptul acesta de alergare montana, destul de nou la noi in tara, nu intra in mintea acelora invatati a lenevi pe banii cetatenilor oricat le-ai explica si cu orice argumente ai veni. Degeaba le zici ca este mai bine ca 700 de oameni sa alerge pentru sanatate decat sa faca mici, sa bea bere, sa piarda timpul la tv, sa joace jocuri on-line, etc. O alergare montana te educa fara sa-ti dai seama…alergi langa oameni pe care nu-i cunosti, si multi fara sa o stii te ajuta daca ai nevoie…pare atat de aiurea pentru cei invatati sa se gandeasca doar la ei. Sunt oameni de o alta factura, nu hoti, lenesi, etc.

Inainte de start…nu prea am stat de poze astazi 🙂

La ora 10 s-a dat startul…42 de km de parcurs prin zona montana, punctul maxim de atins era Vf. Ciucas (1954 m).  Peste 90% din traseu nu-l cunosteam, desi in muntii Ciucas am mai fost dar pe alte trasee.

Vine o portiune de asfalt, startul debuteaza cu urcare. Multi concurenti in fata mea, raspanditi pe sute de metri. Imi spun ca sunt cel putin 200 inainte. Inapoi nu ma uit. Acasa studiasem harta, punctele de control si revitalizare, cam de unde se urca accentuat. Alerg un timp, pana cand vad ca alergatorii la semimaraton nu mai intra pe traseul lor…oare sa fi modificat organizatorii traseul acestora? Pana la urma ne despartim, ei merg inainte noi coboram intr-o vale.

Bineinteles ca imi simt picioarele intepenite de la genunchi in jos. Mereu cand alerg pe loc drept ma dor muschii de langa tibie…de aceea nu imi place sa alerg pe asfalt, loc drept cu pietre. Mi s-a parut o mie de ani pana am parcurs 8 kilometri. Alta mie pana am ajuns la kilometrul 14 cu o bucla urata. Trebuia sa te duci dintr-o poiana in alta pe drum forestier, circa 2-3 kilometri si apoi sa te intorci iar in prima poiana. Partea buna ca a fost si una rea, era ca ii vedeam pe cei care sunt in fata mea cand se intorceau.

Primul care trece pe langa mine este Silviu Balan, era de asteptat…ne incurajam si plecam in directii opuse, apoi vine Nusu, si-i numar pe cei la categoria de varsta cu mine…la intoarcere ii numar pe cei pe care sunt in urma mea. Ritmul meu de alergare era bunicel, ma ducea in primii 10 la categoria mea. Dar ma plictisesc ingrozitor pe drumul asta si ma intreb de nu stiu cate ori…de ce li se pare fain si usor multora maratonul din Ciucas? Cu chiu cu vai ajung iar in acea poiana, un arbitru imi arata o panta uriasa si ii dau inainte. Panta nu se mai termina…si totusi era nimic.

Uitasem ceva…ca sa ma umflu in pene putin, ca mi-au crescut intre timp. La nicio ora de la start alergam pe marcaj turistic banda albastra, dublata de banda normala din plastic agatata de copaci sau de crengi. Multi inainte, multi inapoi. Ma opresc ca nu mai vad marcajul agatat prin copaci, inainte toti alergau pe un drum de pamant foarte lat. Intreb cativa concurenti daca asta este traseul, ei zic fie da, fie ca nu au mai fost pe acest traseu. In niciun minut ii intorceam pe toti inapoi, si veneau unii de la cel putin 500 metri distanta. Era logic ca alergam toti pe un drum gresit. Apoi mi-a venit gandul ca am oprit atata lume si totusi nici eu nu stiu in ce parte sa o luam…dar intuitia sau experienta :)) …fug in diagonala cu toti in spatele meu si dupa cateva minute eram toti pe traseul bun. Prin strigate si cel mai din urma afla de la altii directia buna. Se pare din ce spuneau organizatori ca a furat cineva banda care inchidea drumul…in spatele meu prieteni necunoscuti ma laudau…eu in sinea mea imi spuneam „Na, te-ai dat in spectacol si pe aici”.

Aici nu stiam pe unde sunt, de fapt nu am stiut pe ceea mai mare parte din traseu…foaia cu detaliile o lasasem in cortul lui Silviu alaturi de rucsac. Alergam cu privirea dupa benzile agatate prin copaci…cred ca de aceea mi s-a si parut lung maratonul, ca nu cunosteam traseul. Mai bine de 40 de minute am alergat singur, nimeni in fata, nimeni in spate…de multe ori mi se intampla asta. Pana la urma m-am intersectat cu traseul de semimaraton si a devenit atmosfera mai animata, lume mai multa.

Cabana Ciucas in fata, urma de acolo urcare spre varful Ciucas

In fata mea multe fete de la semimaraton…urcusul pana la varf m-a exasperat, dupa o muche venea alta, dupa o inaltime alta, urcus continuu si inclinat. Imi spuneam ca nu mai vin niciodata pe varful asta. Un timp mi-am distras atentia privind la un mic planor ce zbura foarte jos, dar mie nu imi ardea de poze. Mai ales ca eram talonat de o japoneza care mereu ma depasea pe loc drept dupa care iar o depaseam in urcare. Chiar nu intelegea ca nu poate sa ma depaseasca acolo, poate la coborare…

Desi alergam cu spatele am vazut stancile…acum mie nu mi s-au parut la fel cum le vede toata lumea. Par niste batrani barbosi…o poza repede si la vale. De aici incepeam sa mai si coboram. Nici nu coboram tare ca sa nu ma doara genunchii, eram prevazator, nu saream din piatra in piatra…

Si gata, la sosire dupa 5 ore si 29 minute, locul 10 la categoria mea de varsta. Asta a fost, nici nu am vrut sa alerg cat se putea de repede, vine maratonul din Piatra Craiului, nu am chef de dureri la picioare, apoi alerg sa ma simt bine nu sa-mi dau plamanii afara…daca fugeam mai tare pe ultimii 3 kilometri mai inaintam 2 locuri in clasament. Dar nefiind nicio miza am ales sa alerg in acelasi ritm.

Mi s-a parut foarte lung maratonul si plin de pante. Plus o multime de kilometri pe loc drept…poate la anul daca mai merg mi se va parea altfel. Cei aproximativ 25 de km pana la Vf. Ciucas mi s-au parut vreo 40 :))

Organizatorii te asteptau in diferite puncte ale traseului si la sosire cu fructe (mere, banane, nectarine, pere, struguri, pepeni), apa, nectar… Sponsori principali: Herbalife, Keia

Panou cu trasee prin muntii Ciucas

Am mers sa-mi iau o ciocolata calda, comand, cucoana o pregatea sub tejghea, eu cu banii pregatiti astept. Cand vad cana amestec putin in ea cu ustensila data de femeie si o intreb cat face…aflu ca 4 lei. Ii spun ca face 4 lei doar daca pune tot plicul de ciocolata. Ne-am tiganit putin, eu spunand ca nu-i platesc nimic, ea mintind ca a pus tot plicul si ca trebuie sa platesc daca am comandat. Pana la urma am castig de cauza, si cealalta jumatate ajunge in cana…asa fac toti, cu ciocolata calda este aceeasi poveste cam peste tot. Ma deranjeaza trucuri din acestea de om incult ce gandeste pervers…

Dupa sosire m-am schimbat si mi-am facut niste poze sa vad cum arat…ma gandeam sa vezi ce fata de obosit am, ma zgariasem in niste crengi, etc…

Stateam pe iarba si mi-a venit ideea sa-mi vad fata…si am facut poza dupa poza

Aici mi se schimbase starea de spirit…nu reuseam sa ma vad bine in poze, asa ca am tras de aparat cum trage maimuta de crengi 🙂 Pana la urma parea totul ok, cat de cat

O poza si la soare…ca a fost printre nori toata ziua

Poze la corturi

Ciucasul in spate

Cand sa plec spre casa il vad pe Silviu, campionul, doua poze si mai vorbim… 🙂

Cel mai bun alergator montan

Urma o petrecere, festivitati, eu mi-am luat medalia si am plecat…maine la treaba, cred ca duminica pentru mine va fi marti.

Acasa am ajuns pe la ora 19…baie, verificarea genunchilor, totul este in regula…acum sa vedem cu maratonul din 6 octombrie cum va fi!