Dupa cum stiti, tara este sub fenomenul Arsenie Boca. Toata lumea are icoane, iconite, medalioane, carti, semne de carte etc, cu figura lui Arsenie Boca. Se fac pelerinaje, sunt cozi interminabile la mormantul parintelui! Este usor de pus etichete: delir religios, credinta oarba, incredere, minune. Nu as vrea sa judec, sa afirm ceva, fiecare e liber sa creada in ce doreste. Totusi, isi face loc intrebarea: Ce se intampla cu acesti oameni? Parca sunt prea multi! Evident ca filozofii si cei prinsi in realitatea aceasta prea adanc, pot gasi rapid o explicatie. Cum ca e genetic pentru romani, e traditie nationala.

Luna trecuta am fost cu niste prieteni in Tara Fagarasului, pe ruta Sinca Veche – cabana Sambata si chilia parintelui Arsenie Boca – Manastirea Brancoveanu. Despre aspecte din acea excursie am mai scris, nu si despre manastire. M-am tot gandit cum sa spun, ce se va intelege. Pana la urma, eu fiind cu… adevarul trebuie spus in orice situatie, fapt ce mi-a adus in timp o multime de probleme, zic ca fiecare sa inteleaga ce doreste.

Asadar:

Vizitam Sinca Veche si mai tarziu ocolim manastirea Brancoveanu pe un drum forestier pentru a ajunge in traseul spre cabana Sambata si chilia parintelui Arsenie Boca. Imediat dupa manastire m-a strabatut un fior, o stare de neliniste pe care am pus-o pe seama unor certuri/probleme cu persoane care au o anumita insemnatate pentru mine.

Inainte de asta, fiind cu un microbuz, ne-am oprit intr-un sat dinainte de manastire, parca Voievodeni, sa luam cu noi pe fratele unui preot. Acesta ne-ar fi povestit destule despre obiective, parintele Arsenie. O data cu acesta se urca in masina si o doamna in varsta, vecina cu acel domn. Si se scuza femeia, si vorbeste intruna, si la fiecare 5 cuvinte il pomenea pe parintele Arsenie Boca. Fiind de fel tolerant, adica nu face si nu spune ceva ce ar jigni fara motiv pe altul, mi-am vazut de treaba, ascultam intr-o doara. Spunea femeia ca a doua zi va vorbi la catedrala din Fagaras, ca e mare evlavioasa, ce inseamna parintele pentru ea, ca a fost la Viena, ca nu stiu ce.

Dupa introducere a trecut sa ne miruiasca, sa ne dea niste iconite cu parintele plangand. Celor care purtau ochelari le dadea cu mir si pe ochi. Uite asa, intre rasete si vorbe am ajuns la capatul drumului forestier. Nu o data am zis ca nu cred ca ne intoarcem inapoi in aceeasi zi daca stam dupa acea femeie, al carui vis si scop era sa urce la chilia parintelui. Mi s-a parut imposibil, ca asa este cand judeci pripit, cand realitatea imediata te insala si cand uiti niste lucruri.

Pana la chilie am vazut tot felul de varstnici, gospodine scoase din casa de ideea de a merge la chilia parintelui… si am inteles ca acesti oameni sunt condusi de o credinta incredibila, greu de inteles.

Am ajuns la cabana… acea portiune de traseu cat si cea spre chilie, fiind pentru mine ca om care merge mult pe munte, floare la ureche. Tot urcand nu aveam pace, aveam ceva si nu stiam ce… Apoi am stiut ce aveam, ma chema ceva la manastire. Simteam puternic ca trebuie sa ajung acolo. Nici la urcare si nici la cabana, nu am reusit sa stau pe langa ceilalti. Mi-am cautat explicatii: ca sunt afectat de niste discutii, ca nu am vazut destul din munte, ca traseul e prea scurt…

Ajung la chilie, stau pe acolo cu cativa si cand apare fratele parintelui ascult putin… dupa care plec pur si simplu la vale. Ii spun prietenului ce conducea grupul ca ne vedem la manastire, l-am suparat putin… si am plecat. De la cabana intr-o ora si un pic eram la manastirea situata la vreo 12-15 km. Pe cand coboram de la chilie, la baza traseului o vad pe femeia din microbuz cum urca. In preajma ei trei tineri, o ajutau. Ma intorc, privesc si ma intreb daca nu ar fi bine sa ma ofer sa-i duc rucsacul pana sus la chilie, pentru ca niciunul nu se gandise la asta. Gandul si statul pe loc nu ma tine mult, pentru ca mi-am spus ca fiind trei, unde ma mai duc si eu al patrulea, trebuia sa fac asta de la inceput.

Pe drum aceeasi stare ciudata, zic sa sun pe cineva si gasesc semnal in sfarsit. Ma mai linistesc si merg mai departe. Tot nu intelegeam ce am. Incercam sa-mi domolesc bataile inimii de teama sa nu mai patesc cine stie ce. Prin oras mai gasesti pe cate cineva, pe acolo nu era nimeni.

Intru pe poarta manastirii si m-am linistit. M-am gandit ca daca tot am ajuns, acum sa vad si de ce, deci sa iau manastirea la pas, bucata cu bucata. Vad o cruce mare:

Ridicata in memoria celor care s-au opus comunistilor, in zona muntilor Fagaras.

Vad undeva in stanga si cimitirul, intre mine si el, un calugar pe un tractor aduna baloti de iarba. Merg pe o alee spre cimitir, sa vad cine este ingropat pe acolo. Undeva retrasa, statea o femeie. Nu facea nimic, doar statea. Mi s-a parut putin ciudat dar am continuat sa fac poze, sa citesc pe cruci:

Mormantul parintelui Teofil Paraian

Si plec, trecand si pe langa acea femeie de data aceasta. Ii spun saru-mana, imi raspunde si ma trezesc intreband-o ce face acolo. Stiti ce mi-a spus?.. ca de cateva ore nu putea sa plece de acolo. Ma astepta. Ma astepta o femeie pe care nu am vazut-o si nu am auzit de ea in viata mea. Nici nu mai imi simteam picioarele de la genunchi in jos. Mi-am dat seama ca asta era explicatia starii mele.

Si imi spune femeia „sunt Elena C. din cartea parintelui… pe mine m-a vindecat de cancer… si etc”. Imi zic ca poate povestea asta o spune tuturor celor care trece pe acolo. Dar de ce statea retrasa si nu la intrare in cimitir?.. ma intrebam in acelasi timp. M-am hotarat sa o ascult si mi-a zis ceva despre mine, despre ce fac, incat am avut aceeasi raceala de la genunchi in jos. M-am intrebat acolo pe loc daca chiar ea vorbea. Si am inteles atunci ca aceasta femeie chiar are o legatura cu parintele Arsenie Boca iar eu eram acolo cu un rost, cat de putin credibil pare ce spun pentru altii. Nu as putea sa povestesc totul pentru ca ma priveste doar pe mine. Insa, cand simti asa ceva, marturia ochilor nu mai conteaza, are aceeasi putere. Asa ca fenomenul Arsenie Boca nu este o  impresie, ceva se intampla… nu sunt la prima dovada.

Prima a fost cand nu luam in serios povestile cu acesta si cineva l-a rugat sa-mi dea un semn ca sa cred. Am si scris atunci, nu mai insist. A doua oara eram intr-un concurs si m-am rugat la el, cumva i-am depasit pe cei mai buni si am ajuns pe locul doi. Apoi i-a aparut in vis unei persoane apropiate si i-a spus sa merg in excursie prin tara cu bicicleta ca totul va fi bine. Nu demult, dupa o discutie aprinsa, in care conteaza fiecare cuvant, nu am dormit toata noaptea. Dimineata trebuia sa fiu in alt oras si inima dadea tot felul semne. Pe acolo, inainte de face cunostinta cu asfaltul, ultima imagine a fost cu acea icoana binecunoscuta cu parintele. Nu-mi explic cum de mi-a venit in minte chiar acel lucru. Noroc cu o doamna care fusese la cursuri de prim ajutor, care trecea pe acolo intamplator, pana a venit salvarea. Apoi mai este aceasta cu manastirea…

Acum poze de la manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus, loc in care a staretit si parintele Arsenie Boca:

Un panou-schita cu manastirea te ajuta sa cunosti intreg complexul manastiresc. Am stat cateva ore…

Am fost exact cand se comemorau eroii din munti

Biserica veche, ctitoria lui Constantin Brancoveanu:

Probabil anul unei reconstructii

Imagine de altadata

Constantin Brancoveanu

Maria Doamna, sotia voievodului

Regele Mihai I

Sfinti luptatori… la Curtea de Arges ascultasem stupefiat cum un ghid povestea unor creduli, cum un astfel de personaj era un cavaler negru sau fara cap 🙂 Faza era ca nu se mai vedea chipul sfantului, sters in timp, si de aici aberatia… pentru ca oamenii nu mai cauta adevarul ci senzationalul.

Icoana veche, binecunoscuta de cei care au mers pe la manastire…

Fantana

Palatul brancovenesc

Stegarul din Bucuresti

O vizita prin muzeu… o multime de icoane si carti vechi.

Lacul si o masa din piatra

In fata clopotnitei o cruce din 1842:

O replica o gasim si la Sinaia

Si la izvorul parintelui, aflat la circa 1,5 km distanta de manastire:

Mda… si la final, pe la ora 19 sau ora 20 au venit si ceilalti la manastire, inclusiv femeia din microbuz ce dorea sa ajunga la chilia din munte. La poarta manastirii si-a desertat rucsacul si a oferit tot ce era in el de mancare… tuturor. Deci la carat plin pana la chilie si l-a golit la poarta manastirii. Eram in microbuz si urmaream festinul nedorind sa ma misc de pe scaun, analizand episoadele zilei. Femeia carase mancare si doze de bere pentru nu stiu cate persoane.

Da, vedem si nu intelegem! Se intampla la doi pasi si degeaba! Cat de evident ar fi, daca esti setat doar pe bani si castiguri din orice pozitie, nu vezi, nu simti!