A fost un eveniment religios pe care parintele Gherontie Puiu, cel care a pus bazele manastirii Caraiman, nu a mai apucat sa-l vada. De altfel, tin minte ca spunea ca voia doar sa vada biserica ridicata.

A fost o zi speciala, nu doar pentru manastire, pentru slujitorii Bisericii si miile de credinciosi, ci si pentru mine. O zi a Crucii in care am pus cruce unor lucruri, greu cred ca voi putea explica. Pe 13 septembrie, am avut marea sansa de a-i conduce la Crucea de pe muntele Caraiman pe arhiepiscopul Galatiului si Dunarii de Jos, I.P.S. Casian, pe staretul manastirii Caraiman si pe un consilier patriarhal. A vrut Dumnezeu sa fie asa, fara nicio pregatire in prealabil sau vreo intentie. Nu aveam de unde sti ca ei vor sa mearga la Cruce, cred ca nici ei nu stiau in dimineata acelei zile, ci s-au hotarat imediat dupa slujba de sfintire a locului viitoarei bisericute de pe Platoul Bucegilor.

Pentru doua ore si ceva am stat in preajma acestor oameni. Staretul David mi-a zis sa vin la manastire pe 14.09, ca se sfinteste biserica mare, ca se poate trece prin altar. Oricum as fi venit, dupa o astfel de zi de 13.

A fost atata lume, incat curtea manastirii a fost neincapatoare. Slujba a fost condusa de Patriarhul Daniel, ajutat de ierarhi si de alti reprezentanti ai Bisericii. Cu aceasta ocazie, primarul Busteniului a primit ordinul „Sf. Martiri Brancoveni”, iar manastirea a primit si hramul „Invierea Domnului”.

Mai departe, nu voi insista pe evenimentul religios, deci se pot privi doar pozele, ci pe niste aspecte personale. In anul 2010, intr-o zi de 14 septembrie, pozam garile din Valea Prahovei, in 2011 eram la manastirea Caraiman, la slujba, dupa ce cu o zi inainte participasem la stingerea incendiului din zona Piciorul Babelor, in 2012, in aceeasi zi, ma pregateam de maratonul din muntii Ciucas ce avea loc pe 15.09, iar pe 13.09.2012 facusem o excursie superba pe Valea Bucsoiului. In anul 2013, am scris articolul despre restaurarea picturii de la Stancile Sf. Ana si, in aceeasi zi, am fost de Ziua Crucii printre cruci, aici: https://buceginatura2000.wordpress.com/2013/09/17/

As vrea acum sa va spun o poveste, nu este nimic altceva, decat ca trebuie sa deschidem mai bine ochii la ceea ce se intampla in preajma noastra si cu noi. Eu am un fel de raportare, mereu fac comparatii si cer pareri, chiar daca nu pare :) vizavi de anumite decizii ce trebuie sa le iau. Ma feresc, desi unora nu li se pare, sa fiu prea subiectiv.

Luna viitoare ar fi un an de zile de cand cineva sau ceva a intervenit in viata mea, fara acceptul meu. Nu stiu nici acum cine este, ce este, adica nu stiu cum arata, ce este, om sau nu, nu am idee. Dar rezultatele, pana in ziua de 13.09.2014, au putut fi percepute de diferite persoane si nu as vrea sa stie nimeni ce a insemnat pentru mine. Cuantificat, ar fi cam asa: distantari de prieteni, de oricine, neincredere, nopti nedormite, stres continuu, fara pofta de mancare, de viata, fara orizonturi, accidente de tot felul, unele finalizate pe la spital, certuri, putine zile au fost linistite… cum i-am zis cuiva,  as fi murit de suparare pana la sfarsitul anului. Uneori nu poti vorbi cu nimeni, mai ales cand esti martor la niste lucruri ce se intampla, strans legate de tine, tu le vezi derulandu-se si stii ca nu te-ar crede nimeni, sau mai rau, stii ca nu ai cum sa spui ca nu ai avut nicio legatura cu unele dintre ele. Unii prieteni au incercat sa inteleaga ce se intampla, in special Camelia si Micutzul morocanos, dar au mai fost si altii… nu a reusit nimeni, i-am exasperat pe toti, unii au ramas pe pozitii, cu gandul ca imi revin eu.

Inchipuiti-va ca exista cineva care te stie foarte bine, care stie cum gandesti, stie ce iti place si ce nu, si care unde tu ridici o fundatie si un zid, el are grija sa se aleaga praful de acesta imediat. Mi-a intors apropiat contra apropiat si nu am putut face nimic, mi-a inscenat lucruri si fapte pe care orice om normal, pus in fata evidentei, le-ar crede, si atunci unii, foarte apropiati, nu s-au mai putut disculpa. Nici ei si nici eu. Era ca un cerc, situatia indusa mie se rasfrangea nu doar asupra mea, ci si asupra altora, la randul lor, si ei duceau actiunea pe cai nici macar banuite, creand un haos si mai mare.  Am incercat sa opresc toate acestea, sa vad cine este in spate, nu am reusit niciodata, oricat de abil si de determinat am fost. De aici si exprimarea ce tinde spre altceva, nu stiu ce a fost, cine a fost. Mi-e greu sa cred ca exista un om atat de perfid, care sa regizeze atat de bine toate acele intamplari, dar nu se stie… si nici nu cred ca azi ma mai intereseaza.

Altii, neintelegand ce este cu mine, au fost si ei afectati, unii mai mult, altii mai putini. Mereu am fost o persoana cu credinta mare in Dumnezeu, toate reusitele mele cu Bucegii le pun pe seama LUI, nu ai cum, ca simplu  om, sa convingi oameni si institutii sa actioneze in comun, decat daca Dumnezeu le deschide sufletele si mintile. Am gasit, in timp, tot felul de lucruri prin Bucegi, am aflat povesti si legende vechi, o multime… m-am documentat in diferite domenii, am gasit locuri vechi si am imagini formate despre ce a fost pe la noi, cred ca mai am multe de facut. Cuiva nu-i place ce fac si cred ca a vazut ca nu mi-e teama de multe lucruri, altfel nu-mi explic. Discret, a intervenit in viata mea, alterandu-mi fiecare palier, lucrand probabil si cu altii, care ma cunosteau… a fost ca o lupta intre bine si rau, undeva in background, unde se afisau niste dovezi ale realitatii de zi cu zi si eu refuzam sa le accept… si atunci apareau altele,  si mai convingatoare, dovezi palpabile cu cifre si actiuni, de necontestat… chiar si asa, dupa o zi, refuzam sa cred si ma intorceam la ce simteam. Poate ca mintea si realitatea mi-au inselat perceptia despre unele persoane, dar inima mi-a spus mereu altceva. Dumnezeu acolo este, in inima, cred ca acolo sta mai mult decat in alt loc.

Pe 14, in aceasta zi de sarbatoare, am fost la manastirea Caraiman, nu singur, erau si copiii, si alte persoane, rude, prieteni, risipiti pe acolo, ascultand slujba si asteptand sa trecem prin altar. In timpul slujbei, mi-a venit un gand. I-am cerut unei persoane despre care eu credeam ca stie ce se intampla, sa-mi spuna adevarul, si nu oriunde, ci daca ne nimerim in altar. Adica, o mare nesimtire din partea mea si pe care aveam de gand sa o duc pana la final, avand grija sa nu ma departez prea tare de acea persoana. Si nu o data, acea persoana, cat si altele, au sustinut ca habar nu au, eu insa nu i-am crezut. Stiam ceea ce nu stiau ei, aveam dovezi de necontestat ca stiau ce se intampla… pare foarte ciudat, nu? Nu stiu nici acum cum au fost obtinute acele dovezi, pare irealizabil.

Se termina slujba si ierarhii pornesc de pe scena cu rol de altar spre o cladire. Cand au trecut prin multime, oamenii au dat navala sa-i atinga, cand arhiepiscopul Casian a trecut si el, m-a recunoscut imediat, desi eu am crezut ca m-a si uitat, doar a vazut si vede atatea zeci de mii de persoane lunar… M-a recunoscut si m-a chemat dupa el. Am fost in camera lui si am stat cu el de vorba pana a fost gata de plecare.

Cu ochelari, in dreapta,  staretul Nicolae de la schitul Sf. Ana

Ierarhi, preoti si patriarhul Daniel

I.P.S. Casian mi-a citit mai multe rugaciuni, m-a binecuvantat, m-a strans in brate, mi-a dat niste iconite, o revista… Pe munte, cu o zi inainte, vorbisem mult cu dumnealui. Eu nu stiam formulele de adresare, ii spuneam parinte, din vorba in vorba i-am povestit si despre ghidul istoric, cultural si turistic la care scriu, spunandu-i si lui ce le-am spus si altora, care duc si ei munca de scriere la aceasta carte… ca este ceva ce nu poate fi realizat fara sprijinul lui Dumnezeu, este o lucrare foarte grea, trezim la viata niste oameni si aducem in constiinta altora faptelor acestora, oameni despre care nu se mai stie nimic si care au facut atatea prin aceste locuri. Azi nu mai stim decat Castelul Peles, Manastirea Sinaia si alte edificii, dar au mai fost si sunt multe altele, o istorie ascunsa, mai bine zis pierduta, si din ignoranta, din cauza degradarii morale a societatii. Arhiepiscopului i-am insiruit pe munte despre faptele unor stareti in zona, despre care nici Biserica nu mai stie, pentru ca nu le-a mai adus nimeni in discutie, cat si o parte din ce a fost real pe acesti munti. Iar acolo, in camera lui, mi-a spus ca a vorbit cu Prea-Fericitul, asa i se spune patriarhului Daniel, despre acest ghid… mai departe am sa va mai tin la curent. Ma bucur ca am ajuns in calea unui astfel de om, de care voi fi legat multa vreme de acum inainte si cu care voi mai tine legatura.

Am iesit afara si atunci mi-a venit gandul ca acea persoana pe care o somasem sa-mi spuna adevarul, a plecat si ca nu o voi mai gasi prin atata lume. Ei bine, cat am lipsit, multi si-au schimbat locurile, s-au asezat la rand, unde i-am si vazut, ca sa intre in biserica, dar acea persoana ramasese pe loc. Cum am reusit sa ne gasim, ne-am asezat si noi la rand, adica am fi stat acolo cel putin 2 ore cu copiii. La un moment dat, a venit un personaj din manastire si ne-a luat de acolo sa intram in fata. Nu mi-a placut, nu am vrut, dar nici nu m-am opus prea tare, macar nu se mai plictiseau copiii asteptand. Evident ca atunci cand am intrat, au fost cateva persoane deranjate de aceasta actiune, logic, normal, iar un jandarm a venit sa-mi reproseze. M-am simtit foarte prost si m-am asezat pe un scaun, nemaidorind sa intru in altar, in plus, imi dadeau tarcoale tot felul de ganduri. Oamenii stateau la rand si in biserica, vedeam cum cei apropiati inaintau, dar nu voiam sa ma duc si eu. Imi era si rusine, si eram si nervos… chiar nu ma mai interesa ce avea sa-mi spuna nu stiu cine in altar. Insa ceva parca m-a luat de pe scaun, a fost mai puternic gandul ca trebuie sa aflu, ca este ultima ocazie.

In altar, acolo unde nu ai cum sa minti daca crezi in Dumnezeu, am primit cuvintele adevarului… parca a fost ca un blestem ce s-a destramat, am iesit alta persoana de acolo, impacat, linistit. Nu prea mai am ce sa spun… am incheiat o lupta care m-a macinat bucata cu bucata, zilnic, dincolo de ceea ce se intampla cu viata fiecaruia zi de zi.  Nu stiu ce, cine a stat in spate, dar de undeva cineva stie tot ce facem, si nu ma refer la Dumnezeu. Nu stie doar EL. Poate ca EL stie totul, dar suntem si de altcineva cunoscuti, oameni sau nu, sau si oameni si altceva!

Din acest loc, de unde este facuta poza, se astepta la rand… pentru a se intra in biserica mare din fata.