Pentru ca este duminica si merge citita, ascultata, o poveste…

Povestea este preluata din cartea reginei amintite in titlu. „Povestile Pelesului”, capitolul”Valea Rea”, reprezinta un asa-zis zbucium interior al Paraului Peles :) Acesta nu este lasat sa ajung la Paraul Valea Rea. Ambele cursuri de apa sunt colectate de raul Prahova. Primul, Pelesul, vine din muntii Bucegi, din vest,  si al doilea, Valea Rea, vine din muntii Baiului, din est. Cele doua ajung fata in fata, dar nu se unesc niciodata, intre ele fiind Prahova.

In viziunea reginei, cunoscuta in literatura sub pseudonimul Carmen Sylva, cam asa se tanguia paraul Peles:

„E lucru nemaipomenit cum eu, Pelesul, am ajuns sa-mi opreasca pe mandra mea mititica a veni la mine. Si cine se pune la mijloc, ca sa opreasca mult dorita noastra intalnire? Nimeni alta decat urata si rautacioasa de Prahova, care nu e nici ea o sfanta, ci alearga cu graba furiei spre Ialomita, ca dimpreuna cu ea sa mearga pana la Dunare sa intalneasca Argesul…

Zau ca-mi vine sa turbez! Sa vezi mereu o draguta ca ea fara ca sa poti ajunge vreodata la dansa! Indeobste, sa fie ceva ce nu poti, cand esti Pelesul, care e in stare sa scoata copacii din radacini si sa mute stancile din loc, asta-i un lucru  care te scoate din minti! Si tampitii astia de munti, Cumpatul si Piscul Cainelui, se uita morocanosi la zanisoara dragalasa si-i zic fata rea, numai si numai pentru ca-i sunt drag eu.

Si adica ce? Nu-s eu baiat curatel? Nu cumva e lucru nefiresc, ca ea voieste a se arunca in bratele mele? Dar niste munti batrani si ursuzi,  de unde ar si putea ei sa inteleaga simtirile unei zanisoare zburdalnice, abia iesita din izvoarele in care s-a nascut.

Cat despre Prahova, nici nu voiesc a mai lungi vorba: ea ar dori ca numai ei sa ma inchin si ma cuprinde in bratele ei totdeauna, cand, pe langa dansa, peste dansa, pe sub dansa, alaturea de dansa, chiar printr-insa voiesc a trece la mandrulita mea…

Locul unde se unesc Prahova, Valea Rea in stanga, Pelesul undeva mai in dreapta

Dar tot e cineva s-o priceapa; acesta este cerul, caci totdeauna, cand dragalasa-i mititica isi increteste sprancenele negre si bate nerabdatoare cu picioarele in pamant, se intuneca mai tare chiar decat dansa la fata si trimite neintarziat pe cei mai negri dintre norii sai in sus, ca sa-i arate lumii ce va sa zica a o necaji pe mandruta mea dragalasa.  Nu arareori ii scapa cate un suspin de tot greu, si atunci se simte stramtorata in albia ei, care nu a fost croita pentru niste porniri sufletesti asa de puternice.

Mi-as chema toti sfintii intr-ajutor; ei insa nu asculta rugamintile unui parau paganesc ca mine, care nu merge niciodata la biserica si nici a posti nu poate. Am trimis ursii s-o bea pe Prahova, dar niciunul nu a putut sa o scoata la capat.

O, mititica mea Rea! Tu-mi esti mai draga decat orice in lumea aceasta. Destainuiesc basmii din ochii tai; imi inchipuiesc povestile ce tu ai putea sa mi le spui! Dar daca ai auzi povestile mele, ce ai face tu atunci!? Ai rade si ai plange si ai suspina si ai asculta dusa, iar in ochii tai s-ar oglindi toate cele ce ti-as povesti; ascultandu-ma, nu ai obosi niciodata, nici chiar daca ti-as spune de mii de mii de ori aceeasi poveste!„

…

Mi-a placut sa recitesc aceasta povestire. Sper sa va placa si voua!