Am iesit prin ploaie…si momente de pe munte

Cateodata imi place sa privesc cand ploua…si stau asa si privesc, ascult ploaia. Pot face acest lucru mult timp, fara sa ma plictisesc.  Stau pe balcon sau la geam. Nu imi este frig, nu-l simt deseori…atunci cand gandurile pleaca in slalom printre picaturile de ploaie, undeva mai mult sau mai putin departe.

Scriu despre ploaie, ma descrie, in aceste zile.

1

Si am plecat, acum intr-o seara, sa ma plimb prin aerul rece, proaspat, prin intuneric. Cum a fost? Cam asa:

La Busteni, luminile se aprind pe la 8-9-10 seara, depinde cine este la post si cum este.  Prin parc umbli ca fantoma, alaturi de alte fantome.  Dar mie imi place oricum. Cad stropi rari de ploaie. Liniste, gandurile zboara, se duc, unele nu se mai intorc, probabil nu a fost sa fie, cam asa ne pacalim. Cu capul in piept strabat aleile, merg spre casa…cred ca se vor sfarsi. Nu am dorinte, sperante, asteptari. Nu am nimic, nu vreau nimic.  La gara, surpriza, luminile erau aprinse. Nu stau departe de gara, de regula totul este in bezna mereu. Acum era lumina, au bec in sala de asteptare…dupa vreo 10 ani.

Ma opresc pe pod. Nori negri, cu nuante albastrui parcurg cerul Bucegilor. Jos, raul Prahova straluceste  ici-colo sub luminile unor reflectoare. Este liniste, eterna liniste. Oare, incotro, care este sensul…imprejurimile imi par deodata straine, ca si cum totul a incetat a fi. Nu ne mai stim…nu vom sti unele lucruri niciodata…le-am ingropat inainte de a vedea spre ce duc.

Nici patul, nu ma cheama, nu mi-e somn, imi reiau locul, la geam…oare mai ploua? Hainele sunt umede. Inseamna ca afara ploua…nu deschid ochii sa privesc, pentru ca nu ii am inchisi, nu vad insa aici, privitul este departe…Este tot noapte, o noapte fara nazuinte, o noapte pe care o privesti si atat, stai in ea, stiind ca asa sunt pe mai departe…nemaicrezand in ceva, nemaigasindu-te in tine, in jur, in incremeniri de timp…fara a putea spune ceva inteligent, fara a avea ceva de zis, fara a vrea ceva. A nu vrea nimic… tresar o secunda. Atat doar…si parca inca ploua…cu stropi mari. Cand ploua ne pare rau ca ploua, cand este cald ni se pare ca este prea cald. Poate ca de data aceasta stropii mari intra prin pamantul uscat de seceta si reface toate acele crapaturi vizibile. Cine mai stie…o fi vreun rost, un sens, in toate! Chiar si in nimic!

Momente montane, azi o alta zi, una splendida:

1

2

3

4

5

6

7

8Ultima poza este facuta de Radu, UnBolovan. Multumesc! 🙂