La Breaza, pe dealul Sinoiu

Acesta a fost un traseu simplu. Nu e cine stie ce… doar daca vrei sa te plimbi prin poienite…

Scopul era sa ajungem pe niste inaltimi pentru niste observatii.

Dealul Sinoiu este acel deal stancos ce se vede cum privesti de la gara Breaza spre DN 1. Este interesant de aflat de la ce vine aceasta denumire de „Sinoiu”.

O parte din deal si pasarela de peste DN1

Trecem podul metalic peste Prahova, o poza la un obstacol stancos, prin care au trecut apele raului:

Cred ca mult timp a fost un pod natural din piatra.

Trecem pasarela si urcam spre localitatea Cornu de Sus. Din str. Sinoiului incepem traseul turistic propriu-zis, acesta fiind semnalizat cu punct rosu inca din apropierea garii Breaza. Imediat, zarim un teren de sport:

Poze la versanti:

Urcusul este usor, traseul nu este prea circulat.

Jos, terenul sportiv si mai incolo, case din Cornu de Sus

Campina, mai departe

Se vedea chiar si Biserica Pelerinului/Calatorului de langa DN1.

Pe la varf si in multe locuri, vegetatia este atat de deasa incat va trebui sa mai revenim in toamna. Traseul turistic ajunge si la o intersectie de drumuri, pe unul din acestea se merge pana la Crucea din Cornu.

Peisajele fac insa totul:

Valea Prahovei

Dealul Frumos, in plan apropiat

Apoi, coborare prin poieni pana la DN 1, la gara Breaza si inapoi la Busteni 🙂 Nu a fost cine stie ce, vreo 2-3 ore tot acest circuit.

Traseul turistic: Moroieni – catun Muscel – Talea – drum forestier Valea Beliei – Ghiosesti – Comarnic (gara)

Revin cu continuarea articolului din 11.04.2018, acesta: https://buceginatura2000.wordpress.com/2018/04/11/din-comuna-moroieni-spre-catunul-muscel-pe-un-drum-al-troitelor/

Intr-o zi, am sa zic ca am facut cam tot ce mi-am propus. Cat timp vrei, astepti, se poate intampla. Voiam sa ajung in catunul Muscel si de acolo pana la Talea in jud. Prahova. Traseul acesta poate fi considerat o drumetie de incepatori. Ma refer la traseul ce pleaca din Moroieni, ajunge la Muscel si apoi urca putin si coboara la Talea. Ca traseul descris de mine mai jos… este asa, un pic mai complicat.

Desi poate fi parcurs pe bicicleta, nu am de gand sa-l parcurg vreodata. Nu mi se pare fain de pedalat. Talea si Muscel sunt la o aruncatura de bat una de alta. Cea mai pitoreasca portiune este aceea cuprinsa intre cele doua localitati, sa fie cativa kilometri, 3-4…

Din Muscel poti iesi spre Talea pe un drum de pamant si ajungi intr-o culme sau pe o poteca mai lata facuta de animale, tot acolo ajungi. Noi am urcat de-a dreptul prin padure ca sa nu ne murdarim de noroi. De regula, nu fac lucruri inutile, sa ma aflu in treaba. Trebuie sa existe o logica, o ratiune in orice facem. Am iesit intr-un peisaj de poveste, intr-o liniste totala, aproape de niste transee din WW1. Mai jos de noi trecea un calaret-cioban ce se incadra perfect in peisaj. Nu va imaginati ce frumoasa poate fi o astfel de scena 🙂 Intr-un decor de vis ceva il tranzita si nici copitele calului nu se auzeau… Savuram un cozonac exceptional si priveam fara sa zicem nimic. Poezie, tata! :))

Deci, si cozonacul era de poveste. Acum inteleg de ce unii barbatii le mananca zilele unor femei. Nu ca invers nu ar fi la fel, numai ca universurile si abordarile difera. Pai.. cand te obisnuieste cu anumite treburi, nu o mai lasi sa scape 🙂 Barbatii, in general, sunt niste profitori de ocazie. Daca femeia le spala, ii hraneste etc, e sclava perfecta. Prea putine femei se prind de faza asta si isi traiesc „visele” de familie, se amagesc… pe cand specia cealalta gandeste cu stomacul etc, ii mai aduce cate o floare ca el crede ca ea e cu capul si daca alti barbati duc flori, face si el la fel 🙂 Nici in cel mai negru cosmar nu exista o doza de romantism, interesul e cu totul altul, sa tina de rutina. De exemplu, cozonacul de mai sus. Cine iti mai face tie un astfel de cozonac? Poti sa cauti oriunde pe piata, nu poate fi egalat. Si atunci… o tine la pressing permanent 🙂

Pe culme, prin poieni

Cred ca acel calaret avea vreo stana pe aici.

Asta e pentru cine e atent. Absolut superba, Mantuitorul sculptat pe ea… nu stiu povestea crucii, vechimea e de minim 100 de ani.

Pe spate, este Maica Domnului sau vreun sfant.

Se vad Leoata, cariera de la Lespezi, Podul cu Flori, Dichiu…

Pe acolo trece drumul spre Talea, Talea fiind dupa deal. Noi, ca sa vedem peisajul de ansamblu si sa coboram in Valea Beliei, am tinut linia culmei.

Pe acolo, pe la acele ruine trebuia sa coboram in Ghiosesti, cartier al orasului Comarnic. Cartierul acesta apare de-a lungul secolelor pe unele harti ba Turda, ba Bratieni. Nu s-au facut cercetari pentru a se afla mai multe. Cred ca este cel mai mare cartier al Comarnicului.

Langa Talea, am facut stanga si am coborat prin taierile acestea, in care traieste foarte bine cerbul. De exemplu, in Bucegi-Abruptul Prahovean, nu prea se dezvolta bine aceasta specie, pentru ca nu sunt taieri la ras. Nici mai mari si nici mai mici. Cerbul o mai duce bine pe Muchia Lunga, unde are poieni. Dar cum acestea au fost impadurite si toata lumea zice ca e perfect, peste niste ani, nu vor mai fi poieni pe Muchia Lunga. Se aude ca mai scot din puietii plantati cei care trec pe acolo dar cum s-au plantat cu miile, nu cred ca se cunoaste.

Coboram o vreme prin poieni si padure pana la drumul forestier din bazinul Vaii Belia.

Releul Costila si Crucea de pe Caraiman

Popas la un loc amenajat in principal pentru cei de la padure. Cand noi am mers, nu lucra nimeni si a fost perfect. Nici zgomot, nici santuri pe drum…

Apă de bârâu… cum zicea un rrom odata :))

Leurda… spatii intregi 🙂

Leurda din nou, cam departe de casele oamenilor.

Nu e drumul nostru, urmatoarea culme…

O sacosa de urzici de padure… pe acestea nu le-am ratat, erau prea atractive. Stranse cu mainile goale, cum ne invatau altii mai demult. Atunci culegeam pentru ei, ca doar asa ne luau in excursii. Nu prea ne convenea dar macar ne disciplinau un pic. Adica pe moment. Inainte de toate, e bine sa faci ce crezi tu ca e bine. Si daca esti convins ca stapanesti datele problemei e perfect! 🙂

Am trecut pe langa un fel de canton. Pe aici nu era nimeni, un caine macar. Anterior, aparusera de nicaieri niste javre puse pe scandal. I-am alergat cu bolovani de era sa uitam unde ne-am lasat rucsacii 🙂 Vazusem acum peste 10 ani, o ciudatenie la un cunoscut, o bricheta legata la un fel de spray si expulza un jet de flacari. Cred ca ar fi interesanta o jucarie din asta, sa parlesti un caine ciobanesc sau hoinar cand se apropie. Il lasi sa vina si apoi te uiti cum fuge parlit 🙂 Bine, de petarda nu am vazut pana acum niciun caine care sa nu fuga.

In sfarsit la ruine dupa vreo 2 ore. De acolo, de sus, veneam.

Investitia a fost abandonata de ani buni. Proprietarul o fi si el in Costa Rica. Ba’, nu-i rau, dai o lovitura din asta si apoi stai la soare si razi de prosti. Eficienta sistemului este pana la cei care traiesc din salarii. Mai departe, nu ai treaba, un pic de atentie, prietenii potriviti… Te „refugiezi politic” si construiesti povesti despre state paralele.

Parca… dupa anii 1990, pleca unul pe afara, apoi isi chema contaranii… se spunea ca le facea o „chemare” :)) ceva de genul. Acum se cheama hot pe hot. Intai s-a dus Bica, i-a transmis ca e ok, totul e sa ai bani: „Fata draga, nu fii proasta, fiindca e pacat, de ce sa te bage astia la puscarie cu adevarat…”. Cica, asta, Coldea generalul, i-a amenintat pe tradatori mai voalat si lumea s-a cam atacat. Ce tupeu pe asta!!! 🙂 Ia-le ma’ capul daca te tine! :)) Nu cred ca ar plange prea multi dupa ei. Clar, ca mai devreme sau mai tarziu, serviciile le vor intoarce „serviciile” si vom auzi ca a dat cancerul peste ei, vreo masina, vreun infarct, ceva nefericit li s-a intamplat. Tipul asta nu vorbeste prostii. Orice serviciu isi executa sau isi tine in puscarie tradatorii. Iar daca generalul i-a amenintat inseamna ca erau oamenii serviciului. Logic! Asa ca, noi degeaba ne dam dupa democratie si reguli, ca nu stim ce intelegeri au avut toti acestia.

Talea…

Deci, excursia asta poate fi foarte simpla si placuta. Noi nu am vrut sa se termine chiar asa repede si ne-am bagat prin paduri si forestiere. Dar, din Moroieni poti ajunge in Muscel, apoi la Talea si daca stii mersul microbuzelor de aici spre Sinaia. Simplu si rapid.

O luam asa, prin poienile din fata, islazuri comunale.

Mesteacanul singuratic

Pe Vf. Plesuva, cel mai inalt din imagine parca nu am vazut steagul.

Asta tot zbura de colo-colo agitat, era si ciufulit, striga intruna cucu-cucu. Ne-am dus dupa el, poate reusim sa-l pozam.

Saracul de el, cine stie ce poveste trista avea 🙂

Am ajuns la niste pante dar nu mai conta ca urcam sau coboram, nu prea trebuie sa te gandesti la astfel de aspecte, ci sa te duci pe unde vrei si crezi:

Pe acolo am si urcat sa iesim la strazile din Ghiosesti.

Pe langa apa, pe aluviuni umede… erau sute si sute de albine. Era sa calcam pe ele. Mie imi era sa nu ma intepe in mana ca nu mai pot sa scriu atat de mult sau in limba :)) E clar ca am scapat… noroc sa ai.

Intr-o curte o magnolie mare-mare

Biserica din Ghiosesti. Este o constructie noua. Ma intreb mereu unde a fost vechea biserica. Se pare ca nu a fost. Nu stiu de ce nu cred niciodata cand mi se spune ca nu a fost.

Peste Prahova se vedeau biserica principala a orasului, vechea scoala…

Casa cu arhitectura traditionala. Cum sa demolezi asa ceva si sa ridici ceva nou?!

La ora 8 eram prin Moroieni, pe la ora 16 eram la gara din Comarnic, peste vreo 30 minute venea trenul. Cum mai era timp, am zis sa mergem la o prajitura si un Pepsi. Surpriza insa, cofetaria unde fac astia checuri si prajituri, era inchisa pentru o perioada mai lunga. Scria „concediu de odihna”. Cred ca i-a gasit Fiscul cu miez de nuca nedeclarat 🙂 La ce vanzari aveau, nu inchideau ei sa plece la odihna. Bun, si zic „hai ca mai e o cofetarie!”. Se aude: „Sa dea naiba daca nu stii tot ce misca de la Brasov la Ploiesti, fiecare coltisor!”. Eu: „Cum ma’ nu as putea dormi daca nu as stii tot ce misca 🙂 Stiu de unde sa iei branza din Magureni, pe tanti cu lapte din Poiana, gogosi bune in Campina, un gratar in Ploiesti, magazinul unde au stat prizonierii americani, cofetaria de la Brebu…. ” 🙂

Lucica adica Micutzul morocanos, Dumnezeu sa-l odihneasca, spunea mereu: „Ba’, bagabontul de Adison intotdeauna are cel putin un scop cand pleaca undeva!”. A fost un baiat deosebit, plin de ironii fine si glume bune. Am fost si eu de sarbatorile acestea cu o lumanare si niste narcise la mormantul lui. Ca si altii…

Nu merg de nebun ci pentru a strange material pentru niste lucrari viitoare. Nu sunt pasionat de bicicleta, e doar un mijloc adecvat de a ajunge la niste obiective. Masina e cutie si nu simti viata, locurile. E buna doar din punctul A in punctul B. Pentru ce este intre ele nu e buna.

De la prajituri, ne-am dus la gara, a venit trenul, s-a terminat excursia. Mie mi s-a parut tot trenul si la cofetarie ca mirosim a urzici si padure. Traseul aproximativ, in sensul ca am dorit sa se vada si detaliile de pe harta, a fost:

Vreo 5 km pana in Muscel

Pe harti mai insemnez repere cu verde

Vanatoare de imagini pe muntele Bucsoiu…in loc de poieni „superbe”, alunari

Cum a inceput? Asa: „Mergem maine?”, „Nu pot, lucrez, raspund eu”, „Atunci poimaine?”…si a ramas sa trimit un mesaj. Mesajul a venit pe la 8, pana am plecat s-a facut 9, la locul de intalnire am ajuns pe la 10. Adica tarziu, fie si pentru o excursie de cateva ore. La ora 15 trebuia sa ajung in Sinaia, bineinteles ca nu am mai ajuns la ora respectiva ci pe la ora 18.

Plecam cu gandul la acele poieni pozate acum vreo 10 zile…sa vedem daca se poate organiza un picnic in acestea. Pe Valea Bucsoiului asadar…

Poienile cu pricina

Plecam din Busteni, ne uitam pe Valea Cerbului si constatam ca din sute de corturi si rulote au mai ramas o mana de curajosi, maximum 20… ne regrupam mai sus de cabana Gura Diham si incepem urcusul spre Poiana Izvoarelor. Pana la cabana aceasta, Matrix nu are ce face si numara toate izvorasele traversate de poteca…mai multe zeci, asa ca ramane el si statistica 🙂 , noi cu privirea la el, curiosi.

Iar a sucit cineva indicatorul de cabana Diham in directie gresita…in acel sens nu exista niciun traseu marcat cu cruce albastra. Este usor de imaginat cine il tot schimba…cateva indicatoare noi nu l-ar duce mintea sa monteze.

Vizavi de cabana Poiana Izvoarelor

Din poteca vad un panou…tot noi l-am prins ultima oara, acum vreo 2 ani. De vreun an, nici noi nu ne-am mai uitat dupa el, nici cei care l-au pus initial, cu atat mai putin angajati cu responsabilitati in aceasta zona a Bucegilor. Ies din poteca manat de un gand: „cum naiba se face ca nimeni nu-l poate pune la loc?”. Pana sa ajung la el, ma gandesc la faptul ca nimeni nu are cuie mari prin rucsac, probabil de aceea… Panoul era prins de un copac, dar fie turisti, fie vreun cioban, au tras de el si l-au dat jos…

Pana la urma, vad ca panoul mai pastreaza doua cuie mari, rasucite, probabil cum au fost strambate cand au tras de el. Ma uit dupa o piatra, bat cuiele spre exterior, ridic panoul si-l tin cu o mana, bat cuiele si gata…mare lucru nu a fost. Interesant este ca de anul trecut tot zace prin balarii…

Doar daca iti dai interesul…fie si 2 minute, tot este ceva.. Mare lucru nu am facut, dar asa mic lucru cum a fost, nimeni de un an de zile nu a miscat panoul de pe pamant…si au trecut mii de oameni 🙂 …la asta ma refer cu 2 minute.

Valea Bucsoiului, poienile mai sus…

In Poiana Bucsoiului, banca lui Traian Murgilas…in toponimia montana va fi introdus acest loc foarte curand

La 20 de minute dupa intrarea pe vale eram destul de sus…

Vedere in spatele nostru…Postavarul si Piatra Mare, parca sunt doi frati, strajeri ai depresiunii Brasovului

Vedere inainte…ce taram mirific!

Un canion spre stanga, iese undeva prin Creasta Balaurului…aici s-a produs momentul 🙂 Pentru ca trebuie de fiecare data sa se intample. Aud un zgomot, apoi un fel de pasi, eram singur…pentru ca ramasesem de caruta…eu cu ideile mele, dincolo ce este, o privire mai atenta spre altceva. Cum ascultam eu asa in liniste, ma conving repede ca este o vietate prin preajma…si merg mai repede spre acel loc. In gand imi spun: „si daca este urs si vine dupa mine tot il intrec pe valea asta denivelata”…pe o astfel de vale daca esti mai iute de picior nu prea ai vreun stres de urs, adica am probat asta pe o vale de langa Cariera Piatra Arsa si pe valea Izvorul Dorului spre cascada Vanturis. Ursul a ramas departe in urma, fiind incomodat de stanci si copaci prabusiti.

Ies din vale, intru printre jnepeni, soarele imi batea in fata si nu vedeam inainte prea bine…nu se mai auzea niciun zgomot. Ma uit in jur, numai jnepeni, cum naiba ies dintre ei :)) Dupa cum mirosea prin preajma altceva in afara de urs nu avea cum sa fie pe acolo…pana la urma, vad ceva zburand dupa un jneapan mare. Merg mai aproape dar incet sa vad ce ar fi…dincolo de jneapan un copac cu frunze…

Privesc copacul aflat pe marginea prapastiei si uit instantaneu de urs, uit instantaneu de prieteni, de timp. Priveam un copac incarcat de… pasari. Cu zecile prin el, mancau, topaiau pe crengi, o frumusete…ma las jos, sa scot aparatul si aud niste strigate din valea invecinata…pasarile aud si ele si o parte isi iau zborul. Injuraturile imi trec cu viteza luminii prin minte :)), scot aparatul foto resemnat, vina este a mea ca iau dupa mine cate un astfel de panicat, care striga, ma striga…

Privesc de dupa jnepeni, imi spun ca tot mai sunt cel putin 10 pasari in copac si sa le filmez mai intai. Nu am filmat decat 2-3 secunde si deja aveam fundal muzical. Eram sunat pe mobil. „Doua anotimpuri” rasună prin muntele Bucsoiu, spre disperarea mea si spaima pasarilor care zboara care unde nimereste. Ma asez pe iarba resemnat, nici nu ma uit cine m-a sunat, in afara de tembelul din vale nu avea cine sa fie…si urmeaza apel dupa apel. Nici nu scot telefonul, la gura mea sunt numai mame, morti, un intreg amestec.

Imi spun ca niciodata nu o sa scot casuta vocala…ma bucur ca suna de cateva ori si-l ia casuta. Stau, privesc, ma intind, ma gandesc cum s-a dus momentul, incapabil sa mai aud ceva in jurul meu. Ma ridic pana la urma sa plec mai departe.  Doar ca, una cate una, pasarile de alun reveneau la acel copac.

Evident, m-a vazut, dar nu a plecat. Trei se intorsesera inapoi…nu era totul pierdut :))

Erau cu ochii pe mine, dar nu zburau…

Gata, nu eram o amenintare 🙂 au inceput sa manance, fiecare tinea in gheare cate ceva. Nimic mai frumos in acele momente…decat sa fii la 5 metri de niste pasari care cand vad omul nu stiu unde sa se ascunda mai repede.

Un spectacol minunat chiar daca nu mai erau toti actorii

Si totusi priviri curioase :)) …am plecat dupa cateva minute si zeci de poze…ca „musafirii, vin putin, stau oleaca dar mai si pleaca”. Le-am lasat in pace, destul au fost deranjate…mai rasuna cate un strigat, acelasi…imediat ce l-am vazut pe zapacit a intrat in gura mea :)) Cred ca de aceea si a pierdut si telefonul, de gura mea :)) Eu coboram ultimul si-i vad telefonul…era si pe abonament, il chem, eu cu gandul sa-l impozitez pentru faza cu pasarile. Se uitau la mine nedumeriti, eu: „nu tu ma’, balaurul ala tipator”. Asa ca ii spun „ti-ai pierdut telefonul zapacitule”. In sfarsit, urca dupa telefon, ii spun dupa care stanca este…plecam.

Aici este poiana superba…nici gand sa adun prietenii in acest loc, cand vor vedea ce canioane, prapastii, stanci, sunt pana aici :))

Tot in poiana

Cred ca aici suntem pe la jumatatea vaii…la aprecierea mea, mai aveam o ora pana ieseam in creasta

Prin canion inapoi spre Poiana Bucsoiului. Este lesne de imaginat, pe aici daca te surprinde o viitura nu ai cum sa scapi, nu ai unde…

Parca bolovanul asta nu era aici acum circa 2-3 ani

Sa mai mergem si pe poteca paralela cu valea

Adieri de vant si sosirea norilor…adica vremea se va schimba

Intersectia de trasee de la Pichetul Rosu, indicatoarele ca vai de ele. Salvamontul din Busteni este in concediu, relaxare pe bani publici la baza salvamont de la Baba Mare, excursii cu Atv-ul…trebuie sa-i aduc cu picioarele pe pamant si pe „simtitii” acestia, care nu a nicio treaba nici cu turismul, nici cu muntele, cu atat mai putin cu protectia mediului. Deocamdata cu ajutorul Garzii Nationale de Mediu le-am taiat cheful de a se mai plimba oriunde li se nazarea prin Parcul Natural Bucegi. Li s-a transmis o adresa prin care sunt avertizati sa foloseasca mijloacele de transport din dotare doar in actiunile de salvare. Pana nu demult li se parea ca Garda de Mediu este ceva asa care nu-i dai nicio importanta, vreun ONG :)) Cand le-or da vreo 3000 lei amenda pentru tranzit ilegal prin zone interzise sa-i vezi cu ce respect o sa-i priveasca :)) De cand au astfel de mijloace motorizate nici nu mai merg pe jos, nici macar de la telecabina Babele si pana la baza lor, adica 10 minute pe jos nu mai sunt in stare sa parcurga. Daca ar face economie la combustibil le-ar ramane bani si de indicatoare, zona Busteni a Parcului Natural Bucegi fiind singura din toata aria protejata care nu are indicatoare noi…sunt aceleasi in unele locuri de mai bine de 10 ani. Le vedeti prin imaginile de mai sus…

A, si tot vorbeam de Pichetul Rosu, azi, intamplator, am gasit fundatia fostului pichet graniceresc din primul razboi mondial, dar acesta este deja alt subiect! 🙂 Cam asta a fost si cu zburatoarele acestea de prin Bucsoiu, ca acesta este subiectul principal!