Traseul turistic „Bucla Dihamului”, Padurea de basm si despre „calitatea” serviciilor la cabana Gura Diham

Clar ca m-am reintors prin padurea de basm de pe muntele Diham – Parcul Natural Bucegi 😉 Am revenit pentru un traseu de duminica, asa, usurel, fara graba, sa privim in voie, sa ne miscam, sa mancam in natura si pe la cabane, sa nu mai imbatranim niciodata 😉

Muntele ne-a oferit diverse peisaje, dar ne-a prezentat si cateva din caracteristicile sale: brazi imbracati in alb, dar si nameti pana la ei, poteci batatorite, dar si urcus, privelisti minunate, dar si vant rece… a fost o splendoare pe taramul „Catedralei Albe”.

Vorba cuiva: „de acasa, cand vezi muntii plini de zapada, pare ca nu poti ajunge nicaieri, nici nu te incumeti sa gandesti ca ai putea urca”. Si totusi, se poate, dupa ce ai un plan de drumetie, din care inlaturi, sa zicem, „eroarea umana”. Adica, nu pleci in adidasi, nu mergi doar cu mainile in buzunar, stii destinatia si cam cat ai face de la o cabana la alta, sunt destule aspecte ce trebuie luate in seama. Evident ca poti pleca cu mainile in buzunar si adidasi doar daca pleci la o alergare… trebuie sa te tina insa  fizicul, picioarele, inima, plamanii…

Deocamdata, nu m-am ingrasat si nu debordez de super-energie, ca sa simt ca trebuie sa fug pe traseele turistice de pe muntele Diham… in doua ore, cel mult parcurgi aceasta bucla. Este interesant, dar pentru alta data.

Din Busteni, in circa o ora eram la cabana Gura Diham, de aici incepe traseul „Bucla Dihamului”. Dar pana acolo, am dat mana cu mediul inconjurator in vederea unor fotografii:

1Astfel, am inceput excursia. Ca sa iasa bine o drumetie, trebuie sa stii ce vrei sa vezi si daca poti sa ajungi sa vezi ceea ce doresti 🙂

2Paraul Valea Cerbului

3Muntele Costila… debutul zilei era multumitor, vremea era buna

4Muntele Caraiman si Monumentul Eroilor… in dreapta se observa cum zapada este spulberata de vant, acolo sus, la altitudine

De la Gura Diham am inceput sa urcam pe traseul marcat cu banda rosie, spre cabana Poiana Izvoarelor. Nu inainte de…

5… a ne opri pentru a scoate o lumanare de prin rucsac si a o aprinde in acest loc… in memoria unui mare om al muntelui, Petre Petrescu

Apoi am abordat urcusul mai accentuat de pe acest traseu, pentru circa 20 minute:

6

7A fost coplesit

8Eram pe loc acceptabil, aici scapasem de urcus… chiar am facut si un mic popas, pe un bustean cazut. Am dat zapada de pe acesta, am pus ceva pe care sa ne asezam si am stat la o cafea fierbinte, la povesti…  cafeaua fierbinte era in termos. Lucrurile pe munte trebuie realizate calculat, gradual, adecvat imprejurarilor. Nu mergem asa, la intamplare si vedem noi pe acolo ce si cum.

9Si gata, am ajuns in padurea de basm

10Sunt atat de frumosi… am zis sa vedem si cabana Poiana Izvoarelor, aflata in apropiere… Nu ca sa intram, ca, de regula, oamenii de munte care stiu ce este pe acolo, o evita.

11Cabanierul de aici este unul dintre cei mai slabi oameni ce activeaza in turismul montan. Nu stie sa exploateze cadrul natural, nu are viziune, nimic… nici macar simple idei nu are… sta asa. Logic, nefacand nimic, nu pica de undeva incasari. Cand stie lumea ca esti si ghiolban, cine sa vina pe la tine? Sa-i dau cateva idei, poate nu mai plimba prin Busteni masina aia inutil si face si el ceva serios. Mai intai, sa mai mananc o bomboana de ciocolata, m-am intors cu o pofta teribila de pe munte 🙂 Deci:

„- chemi pe unul din baietii aceia care au sanii trase de cai si fac curse intre Busteni si Gura Diham. Il platesti sa urce cu un cal pana la cabana. Tu, la cabana, pregatesti o chestie solida, eventual trei busteni de fag, la 1,5 metri lungime fiecare, ii prinzi in triunghi cu scoabe si-l pui pe acela cu calul sa-ti faca poteca. Nu pe la tine, ci de la tine pe traseul turistic. Coboara si trage dupa el chestia aceea, si ai o poteca lata pe care sa vina lumea la tine. Unii vor sa vina, dar stiu ca niciodata nu ai facut nimic.

– nu deszapezesti pana la Gura Diham, ci pana la intersectia cu traseul spre cabana Diham Phoenix, astfel incat cine urca de la Gura Diham sa vada ca la tine se ajunge mai repede 😉 Suplimentar, montezi si tu un panou ca traseul spre tine este deszapezit de cate ori ninge, mai scrii ca turistii ajunsi la tine, nu platesc ceaiul. Nici pentru tine si nici pentru ei nu inseamna mare lucru, dar este un gest de bun simt.

– iti faci si tu un site, blog, ceva serios, nu mai stai tu ca fraierul, sau altul,  sa vedeti ce scriu altii despre voi, ca deja lumea are parerea formata. Scrie tu despre tine. Pe prima pagina, trebuie neaparat sa scrii ca ai fost nepasator, etc., si nu ai inteles ca tu traiesti datorita turistilor, scrii ca le ceri scuze pentru comportamentul tau deficitar. A, si nu te ocupi tu, le lasi pe doamnele acelea de la cabana Omu, acolo oricum este inchisa cabana acum.  Daca nu reusesti sa iei din „traficul” spre cabana Diham si din cei sositi la Gura Diham, esti condamnat 🙂 Tu nu ai avut in acest week-end 30 de turisti, cei de la cabana Diham, au avut 30 pe ora 🙂 „

12Vedere de la Poiana Izvoarelor

13

14Una dintre anexele vechi ale cabanei… ce este vechi nu inseamna ca trebuie neaparat demolat

15Releul de pe muntele Costila… se pare ca exista cineva care l-a pozat de la aproape 200 km, adica de pe muntele Ceahlau. O sa revin cu acest subiect, pe larg, intr-un articol, am si poza, nu stiu, poate este posibil, pare posibil

16Un ocean de nori se pregatea sa vina peste Valea Prahovei

17Coltii Morarului

18Muntele Bucsoiu, vazut din poienile padurii albe

19Zbuciumul naturii

20Coborarea pe traseul turistic ce ajunge la cabana Diham Phoenix

21Asa cum ma asteptam, era poteca foarte buna

22Pe aici, sa tot stai si sa privesti

23Ce sa mai spunem? Daca nu pot cei responsabili sa se ocupe de doua indicatoare, oare ce pot sa faca, daca asta nu pot?

24Cu sageata verde, Magura Codlei… deja privim spre Transilvania, am lasat in spate Muntenia.

25Cat de frumos este sa ai o asa casa, prin astfel de locuri. Mi-ar placea 🙂 Sa ma uit de la fereastra, dintr-un fotoliu, spre zarile acelea, ale depresiunii Brasovului… sa fie un semineu in camera, arzand cu lemne ce trosnesc. Nu mai plec, acolo m-as pensiona 🙂

Si gata, s-a rupt filmul dupa atatea privelisti minunate si dupa atata drum 🙂 Repede, focul, ca ne este foame… si nimic nu se compara cu a manca in natura. Mai ales sa mananci ce vrei, cand vrei… pentru mine conteaza mult sa mananc ce am pofta, cand am pofta.

27Am facut o „vraja” si gata lemnele, focul 🙂

28In 15 minute de la aprinderea focului faceam gratarul 🙂 Sa va explic: cand este iarna, mai este si ger, focul nu are aceeasi putere. Pana ard toate lemnele si astepti sa ramana doar jarul, te ia frigul. Trebuie sa fii rapid, eficient. Poti face focul, dupa ce gasesti un loc drept si-l eliberezi de zapada. Chiar si asa, jarul in contact cu solul inghetat nu rezista mult. Deci, nu mai bine dau eu lemnele aprinse intr-o parte si ma folosesc de jar? Pana cand consum puterea calorica a jarului, gasesc un altul in stanga, doar ard lemnele intre timp. Pe o astfel de vreme, sa te apuci sa faci gratare cu focuri mari este prostie curata.

29Mai este timp si sa privesti cum arde un lemn in zapada

30Ma abonasem bine cand a trebuit sa ma gandesc si sa fac o poza

31Si cum focul nu prea mai avea flacara, am mai tras jar pentru un nou gratar. Vedeti, avem si o tabla, ca sa izolam putin jarul de pamantul inghetat, sa tina jarul mai mult. Au mai trecut cativa turisti pe langa noi, dar asta este, cand ti-e foame, mananci. Se cam uitau ei asa, de la distanta, cam ciudat 😉 dar nu este cine stie ce, nimica toata… sunt altele si mai si… Bine, ce mai incoace si incolo, va dati seama ce gandeau 🙂 Romanica este tara surprizelor 🙂

32Muntele Postavaru

33Cabana Diham Phoenix. In sfarsit, am ajuns si noi. Am retinut ca o portie de piept de pui costa 17 lei. Pai, noi acolo, la foc, am facut cateva portii…

34Cand sa intram in cabana, vedem si o ceata de snowmobile, interesant sa te plimbi si asa, dar cat sa te plimbi?

35Am nimerit bine, aici este un loc cu bun simt, unde lucreaza oameni din bransa muntelui

36Holul cabanei

37

38

39V-am introdus putin in atmosfera unei cabane

Am intrat sa bem ceai si ciocolata calda. Ceaiul avea, ca de obicei, gust de esenta de rom, asa il fac ei. Unora le place, altora nu.

Nu am stat mult si la 14:50 am plecat spre cabana Gura Diham, sa incheiem acest traseu „Bucla Dihamului”. Afara insa, am nimerit in plina agitatie… vantul venea in rafale puternice. Cat putea insa sa ne „sufle”? Cel mult 10 minute, pana urcam o panta si intram in padure.  Asa ca, privirea in fata dar capul in piept si directia: Inainte!

40Dar si vantul isi are partea lui de frumusete… nu trebuie sa ne speriem acum ca sufla si el 🙂

41Cadoul de la ora 15 fix, ca putin vant nu strica niciodata. Sa vedem si „faţa” aceasta a muntelui

Dar mai bine, o mica filmare, cat de cat, sa va faceti o imagine. Vedeti ca incepe filmarea cu un bubuit 🙂

Mie imi placea cum spulbera zapada, in rest nu aveai la ce te uita 🙂

Am ajuns si in padure… pe acolo, vantul abandonase, nu reusise sa se strecoare printre arbori:

42

43Iarna la ea acasa

44

45O veche stana, mereu imi place sa o pozez… este un reper vizual de peste 10 ani. Stana nu mai este locuita…

46

47Traseul turistic marcat cu triunghi albastru, asigura legatura intre cabanele Diham Phoenix si Gura Diham

Si ce credeti? Parca imi era iar foame, cabana Gura Diham fiind aproape, ne-am oprit si aici:

48Prin interior, destul de primitor, rustic…

Ne asezam la o masa si asteptam. Ospatarii coborau cu privirea in pamant, stresati, pe scara din imagine, traversau sala, apoi urcau alta scara si se intorceau la punctul de plecare, la bucatarie.

Bun, stam o vreme, nu venea nimeni cu un meniu sau sa ne intrebe ceva. Ma uit la celelalte mese, nimeni nu avea vreun meniu. Au intrat si altii si s-au asezat la o masa. Nici pe ei nu-i vedea nimeni. Incepem sa cotrobaim prin sala cu privirile, doar-doar vom vedea vreun meniu. Nimic!

Il vad pe un ospatar, intr-o secunda de neatentie a lui, si-l intreb de un meniu. El zice ca „Doamna!” si imi arata o tanti care probabil indeplinea functia de sef de sala si umbla pe acolo, cu o atitudine de robot. Baiatul nu avea nicio putere, ierarhia la romani, de…

Pana vine doamna, ma hotarasc eu sa dau o fuga pana unde se vedea un fel de bar. Intreb acolo, se serveste la masa sau dam comanda la bar… ca sa stiu o treaba. Nu imi place sa stau asa… Baiatul de acolo imi spune ca vine cineva la masa.

Ajung la masa, trece tanti, dar nu cu gand sa ne intrebe ceva, eu repede, politicos, ea nu stiu ce a bolborosit acolo si a plecat mai departe. Altii poate ar fi plecat, dar nu eu. Hai sa vedem ce pot face ei! De ce sa ma enervez eu, clientul? Eu stau bine cu nervii in astfel de situatii. Zaresc intr-un colt, pe un scaun, un meniu. Pentru o sala, ei aveau un singur meniu si nici de acela nu stiau pe unde l-au pus. Ma ridic si ma duc sa-l adjudec. Ce pretentii sa ai de la un asemenea personal? Vin la masa, constient ca o sa dureze o mie de ani pana ne va lua cineva comanda. Ne hotaram, alegem, inchid meniul si asteptam. Scot telefonul, ca romanul, sa sun pe unul, pe altul, sa-i bage putin in priza pe simulanti. Ma gandeam pe cine este mai de bun simt sa sun, pe patron sau pe prietenul patronului… dar numai bine ca la vreo 2-3 minute, ne trezim cu un ospatar cu un carnetel, langa noi.

Dam comanda, eu tot sceptic. Ma gandeam ca le va lua ceva timp sa proceseze informatia. Probabil patronul nu le da bani suficienti, de erau toti asa de deprimati, lipsiti de ospitalitate fata de orice nou sosit. Sau cucoana aceea ii stresa la maximum. Ori, si una si alta. Unii turisti au si plecat, dar de ce sa plecam? 🙂 Este drept ca atunci cand vezi ca tot trec ospatari pe langa masa ta, ce privesc doar in jos, te cam ridici si pleci.

Nu a durat mult, poate 10 minute, si a sosit baiatul cu ceea ce comandasem. La final, ca sa platim, cerem nota. Vine ospatarul cu o cartulie in care era nota. Aceasta: 🙂

49O foaie lipsita de valoare 🙂 Evaziune pe fata 🙂 Nici macar nu stiu sa ia banii clientilor. Dupa ce ca nu le dai bon fiscal, nu stii nici sa fii amabil. Pai, cam oriunde mergi prin Bucegi, vine cineva imediat si te intreaba ce doresti. La o astfel de cabana cu pretentii, aflata la doar 4 km distanta de oras, accesibila cu orice masina, nu sunt in stare sa ofere servicii simple, de bun simt. Daca esti tratat civilizat, mancarea este buna, nu prea te mai gandesti ca in fata ta ai un bon fiscal sau o chestie ce nu se mai foloseste, o foaie lipsita de valoare.  Trebuie sa stii sa iei banul clientului…

Nestiind ei ce sa faca, m-am si gandit sa iau legatura cu niste prieteni ziaristi din Bucuresti, sa le faca o filmare cu camera ascunsa 🙂 Ma gandesc ca nici celor de la Fisc nu le-ar strica o excursie pe la munte… in interes de serviciu. Cei de la Centru, nu cei de pe aici. Nu trebuie sa facem scandal, statul are destule institutii, mai bine sa privim putin ce se intampla 😉

Eh, ne-am obisnuit asa. Dar invatul are si dezvat…

Pe altii, i-ar fi enervat, pe mine, nu… imi place! Este tot o „faţă” a muntelui ce se impune corectata. Nu vad de ce sa lasi capul in piept si sa pleci ca fraierul 🙂

Concluzia: mancarea este buna la cabana Gura Diham, insa personalul este foarte slab pregatit…! Erau crispati, zici ca-i astepta cineva in bucatarie si cum intrau, le dadea la fiecare cate doua palme si-i trimitea inapoi. Ei umblau zapaciti prin sala, se intorceau si iar pac-pac 🙂 🙂

Am pornit spre Busteni, observand luna 😉

50„Crai Nou”

51Eram curios cand „dispare” dupa munte… undeva pe la 19 si ceva

A fost o zi superba, plina, asa este frumos, sa aiba de toate. Cu cat sunt mai diverse aspectele, cu atat mai mult iti vei aminti cu placere de o drumetie. Evident ca acum voi merge de cate ori voi avea ocazia la acea cabana 🙂 Super nota lor de plata, pe cuvant ca o pastrez 🙂

Acasa, banuiti ca primul lucru a fost sa caut ceva de mancare… ma gandeam la orez cu lapte, dar nu aveam rabdare pana se pregateste. Am ales altceva, apoi o cafea, niste bomboane… Nimic insa nu echivaleaza cu gratarul acela 🙂

Nametii au invins si Salvamontul din Sinaia!

Potrivit mass-mediei, si am sa dau doar un link, desi stirea apare si pe Antene, si pe multe alte site-uri, duminica a avut loc o actiune esuata a Salvamontului din Sinaia. Iata contextul:

„In hotelul de la Cota 1400 se afla o turista care a fost operata si care are nevoie de un medicament, insa nu poate sa ajunga la farmacie. Salvamontistii din Sinaia cauta solutii pentru a o ajuta pe femeie sa obtina medicamentele de care are nevoie.

Potrivit lui Dan Trif de la Salvamont Sinaia, un salvamontist a incercat sa urce spre Cota 1400 cu snowmobilul, dar nu a reusit din cauza zapezii.”

Sursa: http://www.hotnews.ro/stiri-ultima_ora-13779619-turisti-blocati-din-cauza-zapezii-cota-1400-statiunea-ranca.htm

Inainte de a trata acest subiect, am sa va fac o mica introducere:

5

Daca vreti sa stiti ce mai este pe munte…timpul drumetiilor mai lungi a trecut, traseele turistice, toate, din Bucegi sunt inzapezite. Urcatul pe vai este o mare inconstienta, avalansele pot porni oricand, jnepenii din zona Piatra Arsa, pe Platoul Bucegilor, sunt aproape acoperiti de zapada, cel mai probabil zapada pe locuri netede din Bucegi depaseste un metru. In week-end, probabil primii turisti mai indrazneti vor face poteca pe traseele de pe muntele Diham, spre Poiana Izvoarelor si cabana Diham Phoenix cat si spre Cascada Urlatoarea.

Instalatiile de transport pe cablu nu au functionat ieri iar zapada cazuta nu era propice pentru sporturi de iarna dar a constituit stratul perfect, de baza, pentru partii. Din acest week-end, care va veni, se va schia in conditii optime in Valea Prahovei.

Sa trec la subiect:

Peste 100 de persoane au ramas blocate la Cota 1400, vesnica problema cu deszapezirea drumului de acces. O persoana se pare ca avea nevoie urgenta de un medicament…iar un salvamontist a incercat sa ajunga pana la ea cu un snowmobil dar nu a reusit.

Daca statea in puterea mea de decizie, eu i-as fi concediat imediat pe toti aceia care s-au ocupat de aceasta actiune. Inainte de a se inventa snowmobilul, exista mersul pe jos sau pe schiuri de tura. De la cabana Schiorilor si pana la Cota 1400, vara faci circa o ora. Iarna faci 2 ore. In conditii de zapada mare faci 3 ore. Cat de mare a fost zapada, eu in niciun an nu am facut 3 ore. Si am mers spre Cota 1400, prin nameti mai mari decat cei existenti acum. Sa nu ajungi ca salvamontist si cu mijloc motorizat la Cota 1400 este o mare rusine. De ce te mai numesti Salvamont daca atunci cand este nevoie de tine nu poti sa intervii? Daca in proximitatea orasului nu ai capacitate de interventie ce sa mai spunem daca era nevoie de ajutor in zone ca Piciorul Pietrei Arse, Coltii lui Barbes?

Deci oameni buni, ce mergeti prin Bucegi, nu va bazati 100% pe interventia echipelor salvamont, ca muriti cu zile. Nu au fost in stare sa ajunga la un hotel daramite sa va scoata de pe un traseu turistic din zona de gol alpin…

Luati intotdeauna la voi, nr. de telefon afisat si de mine la Informatii Utile, al instructorilor de la Centrul Montan al Jandarmeriei. Mai bine cereti sprijinul unei institutii militarizate, profesioniste. Ei sunt instruiti dupa anumite valori, cred in ceea ce fac. Cand nu crezi in ceea ce faci nu ai cum sa ai rezultate.

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERABaza de la Cota 1400

Oricat ar ninge de mult, nu ai cum sa nu ajungi din Sinaia, pe jos, pana la Cota 1400. Chiar daca faci un kilometru pe ora tot ajungi in aceeasi zi. In acest caz nu exista „nu se poate”. Foloseau schiuri de tura si tot ar fi urcat…

Parerea mea este urmatoarea: orice oras de munte are nevoie de o echipa de salvare montana. Ii instruiesti, le asiguri conditii. Echipele Salvamont detin in prezent o logistica de invidiat…au baze si refugii salvamont moderne, au mijloace rapide de interventie. Totusi rezultatele nu se vad, mai ales ca nu sunt axati deloc pe prevenire. Ati vazut dv pe la gara vreun salvamontist asteptand turistii cu rucsacul in spate, acele sute de turisti de week-end ce debarca in garile Sinaia si Busteni, pentru a oferi indicatii despre starea traseelor din Bucegi?

Nu ati vazut si nici nu veti vedea prea curand. Pentru ca nu le pasa, nu se gandesc la asta.

Cand ai o echipa presupusa de profesionisti in salvare montana ai si asteptari de la ei. Sa se odihneasca 23 ore si 55 de minute pe zi, dar daca este nevoie 5 minute de ei, sa fie in stare sa indeplineasca o misiune de salvare.

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERARefugiul Salvamont de la Cota 2000

Ma mir ca nu au inceput sa planga dupa esecul actiunii. Ma mir ca au mai si declarat public, esecul. In caz de astfel de „evenimente naturale neasteptate”, primul lucru nu este sa te lamentezi. Salvamontul nu inseamna un singur om cu un snowmobil.

Ma intreb oare ce au facut dupa acest insucces. Poate au plecat acasa…nu stiu cum te poti intoarce dintr-un drum, la capatul caruia te asteapta o persoana a carei viata depinde de tine. Abandona snowmobilul, lua cheile si urca pe jos…ar fi ajuns pana la urma.

Trebuie neaparat sa mai apara ceva in Valea Prahovei si Parcul Natural Bucegi, o institutie, o societate, un ong, care sa cuprinda oameni pregatiti in domeniul turismului si protectiei mediului. Pe majoritatea celor din institutiile statului trebuie sa-i mani de la spate, sa le spui ca trebuie sa-si faca meseria. Exista un Consiliu Consultativ al Parcului Natural Bucegi dar este mentinut doar pe hartie, membrii acestuia nu interfereaza, nu schimba impresii…pentru ca nu-i convoaca nimeni.

6

Stiu ca este mai mult sau mai putin usor sa comentam, dar daca vrei sa salvezi pe cineva si nu poti, nu este o rusine, cat timp recunosti acest lucru si iei niste masuri. Ai telefon, suni. Sunt destui oameni in Sinaia si Busteni care pot parcurge pe orice vreme distanta Sinaia-Cota 1400, in cateva ore. Oameni care stiu sa-si dozeze eforturile fizice, resursele psihice, care nu actioneaza hei-rupist, ci cu mintea, animati de gandul de a reusi. Evident ca nu ai cum sa reusesti cand pleci nepregatit pe toate planurile. Mintea nu sta in senilele unui snowmobil!

Duminica, prin padure, se tot prabuseau copaci, de ziceai ca este lupta din Codrii Cosminului. S-o fi speriat salvamontistul. Dar mare lucru nu este…asa functioneaza natura. Sansele sa cada un copac pe tine sunt minime. Si nu pleci la drum pana nu ai toate datele problemei, ca sa stii si cum sa procedezi. Entuziasmul poate fi daunator si nu poate suplini ratiunea.

Imi amintesc, acum peste 4-5 ani, cum salvamontisti, angajati ISU si altii, urcau cu telecabina la Babele. Apoi plecau spre Vf. Jepii Mici. Stiti de ce? Sa faca „Bum”!

Nu le-a spus nimeni ca au probleme pe la ganditor. Ei se duceau sa puna explozibil ca sa provoace avalanse. Chipurile ca sunt pusi turistii in pericol. Aiurea! Mintile lor erau in pericol. Traseul turistic Busteni-Complexul Piatra Arsa, intersecteaza valea pe care ei declansau avalanse pe un segment de cel mult 20 metri lungime. Raportat la lungimea totala a traseului, la nr. foarte scazut de turisti, uneori nici la o saptamana nu trecea cineva pe acolo, actiunea era cel putin stupida si neavenita. Probabilitatea ca un turist sa fie surprins de o avalansa traversand acea vale, era aproape nula. Ei totusi minau cornisele, filmau si faceau aprecieri savante. Cand a venit primavara, s-a constatat ca inconstientii, prin detonare, au curatat nu doar zapada ci au ras si o mare parte din vegetatia de pe versantii vaii. In loc sa-i duca la politie sau sa-i actioneze in judecata pentru distrugere, neexistand vreun temei normal pentru actiunea lor, oamenii mediului s-au limitat sa-i felicite. Daca suntem prosti, ne meritam soarta!

Cand ai de a face cu astfel de oameni, nu stai pe ganduri, ii dai afara fara drept de apel. Daca esti in Salvamont de ani de zile si nu esti capabil sa indeplinesti o misiune simpla, de transport, atunci trebuie sa-ti cauti altceva de facut.

Si mai bine taci decat sa te faci astfel de rusine…dand o stire pe toate canalele media. Ca nu ai fost in stare sa ajungi cu un snowmobil din Sinaia la Cota 1400. Este cea mai mare rusine! Salvator montan sa nu reusesti sa invingi cativa kilometri de zapada stiind ca la capatul drumului o viata poate depinde de tine!

Acest incident arata nivelul de pregatire in actiuni montane.

7Asteptare inutila de microbuz. Asta nu inseamna ca am ramas blocat acolo, asteptand sa vina cineva sa ia copacul din drum. Sunt solutii…trebuie doar sa gandim alternativ.

Exista o singura circumstanta atenuanta, asta ca sa nu fiu prea dur in exprimare. Au recunoscut ca nu au ajuns la destinatie, nu au mintit ca salvamontistii din Busteni, care vad la tot pasul pericole, turisti inconstienti, zone de risc maxim. Iar un dialog intre initiatorii actiunii soldate cu un insucces rasunator si sefii lor ar trebui sa arate altfel:

„- De ce nu ati ajuns?

-Pentru ca nu am putut!

-De ce nu ati putut?

-Pentru ca avem o pregatire fizica deosebit de slaba, pentru ca ne-am invatat sa dormim mult, pentru ca bem, cantam, o viata avem si ne doare undeva de tot ce se intampla. Dar promitem ca ne vom schimba!

-Cum va veti schimba? Asa deodata, din vorbe?

-Nu, prin fapte!”

Cam asa ar decurge un dialog. Ei sa recunoasca faptul ca sunt slab pregatiti si ca vor face anumite schimbari in acest sens. Ii lasi o luna de zile, dupa care trimiti pe cineva sa ceara ajutor de pe Piciorul Pietrei Arse sau de prin vreo vale mai departata. Si urci inaintea lor sa vezi cum actioneaza si daca actioneaza, alaturi de alte persoane martore la actiune si care sa si filmeze. Apoi daca actiunea iese bine o dai pe post ca pe un exercitiu reusit, iar daca nu iese, o prezinti ca pe o nereusita si ii concediezi pe toti aceia care promiteau ca se schimba! 😉

c

De aceea, ne vaitam ca nu se schimba nimic niciodata. Pentru ca acceptam tot felul de lucruri si de atitudini!

Cel mai negru gand al cabanierilor de pe Bucegi: „Doamne-fereste sa ajungi ca Popică de la Izvoare!”

Popelu’ asta nu este altul decat cabanierul de la Poiana Izvoarelor. In „fauna” Bucegilor este cunoscut ca „antonimul turismului montan”. Orice termen de comparatie in acest domeniu se opreste la el…nimic nu poate fi mai rau de atat.

Este „imbatabil”. Vorbeste urat cu turistii, daca vrea i serveste, daca nu sunt liberi sa plece, cum are el toane, macar de ar fi venit aceste toane la 28 de zile, dar el le are mereu. Nu mi-ar ajunge spatiul alocat blogului sa il definesc si sa povestesc despre „montaniardul” acesta.

Este zugravit in toate culorile posibile si pe toate site-urile si forumurile cu profil montan. Omul are o problema, nu mai intelege ce se intampla, crede ca face orice doreste, ca este cabana lui. Intr-adevar face ce doreste fiind proprietatea sa, dar el nu pricepe ca datorita turistilor traieste. Si in loc sa-i atraga i goneste.

Marele lui noroc este ca are sotie si o fiica…si acestea au lasat o impresie buna. In ultimul an la cabana Omu, este tot a lui, -cum naiba a pus mana si pe ea ar trebui aflat-, s-a intamplat ceva. Sotia, printr-o atitudine opusa sotului, a reusit sa aduca o multime de turisti la Omu. In fiecare zi de vara se gasea cineva la acea cabana. Si berbecul, lipsit de viziune, in loc sa investeasca in locatia de la Vf. Omu si-a ridicat o hardughie din caramida la Poiana Izvoarelor.

Rar se intampla sa-i treaca cineva pragul, toti oamenii de munte fug de el.

Eu daca as avea o asemenea locatie mi-ar fi rusine cand as vedea ca zeci de oameni au infruntat zapezile, pe parcursul unor ore, ca sa ajunga la mine la cabana. Si eu daca vreau i bag in seama, daca nu vreau sa plece oriunde vor. E nesimtire…le dadea un ceai gratis, imprumuta macar pentru moment un alt comportament…dupa care atunci cand nu mai era nimeni putea sa urle prin padure cat il tineau plamanii.

Nu s-a obosit nici macar sa mute indicatorul spre cabana Diham in directia corecta. Probabil tot el l-a montat in directie gresita plin de invidie ca acea locatie este plina de turisti in fiecare zi a anului. In perioada aceasta, orice locatie montana are probleme cu aprovizionarea. La cabana Diham Phoenix turistii aduc de acasa paine, zahar, ulei, ce mai trebuie pe la cabana. Suna ei si isi ofera ajutorul. Pe omul acesta nu stiu cati il suna, poate unii ca el. Este un avar fara pereche… L-as fi sunat eu, ca nu sunt chiar asa de dusmanos, luam cativa prieteni si i duceam ce avea nevoie…dar au mai lucrat altii 3-4 ani la el si acum nici nu vrea sa-i vada…scrie pe forumul hoinari.ro. Deci omul nu ar fi inteles nimic din gestul nostru, ne-ar fi luat de prosti…

Pe acolo ar trebui sa mergi spre cabana Diham potrivit indicatorului aflat vizavi de cabana Poiana Izvoarelor. Acolo insemnand neant, nu exista poteca spre padure dintr-un singur motiv. Traseul spre cabana Diham nu este in acea directie ci pe langa cabana Poiana Izvoarelor. Si Popelu’ este deranjat de nr. mare de turisti ce trec pe langa locatia lui si isi vad mai departe de drum. In mintea lui probabil se bucura ca indicatorul este orientat gresit…numai ca orice drumet daca nu a mai fost pe acolo are macar o harta, poate se pacaleste unul la o mie. Tot lui isi face rau…in loc sa puna mana sa invete cu ce se mananca turismul tot in reminiscente comuniste se zbate.

Cabana Poiana Izvoarelor…ce cadru natural de exceptie are si el nu stie sa faca niciun lucru bun. Are garduri de sarma ghimpata sau din plase de Buzau, de parca vine cineva in mijlocul padurii sa-i ia pamantul. Nu se pricepe…in poiana asta imprejmuita putea vara aranja niste mese, putea crea ceva frumos in acest peisaj, dar el nu are nicio idee…garduri, adica limite. Organiza niste seri haiducesti, cu animale la protap, lautari, pentru cei cazati, promova o oferta cu preturi mai scazute, acum are atata zapada incat mergea sa te joci putin cu imaginatia, sa creezi un element de atractivitate. Este pierdut…noroc cu nevasta lui ca strange bani din vara… Vedeti o poteca in dreapta cabanei…din aceasta, tot spre dreapta este si poteca spre cabana Diham Phoenix. Se observa in imaginea de mai jos…

Nu intrati la cabana aceasta decat atunci cand veti gasi pe net mai mult de trei pareri bune, actualizate 🙂 O spun ca ghid national de turism… si nu trebuie sa va luati dupa mine, cititi si mai jos :

http://amfostacolo.ro/hotel.php?d=cabana-poiana-izvoarelor–azuga-busteni&id=4678

Oamenii Bucegilor (II)

O rubrica intr-adevar interesanta. Imi propun sa va arat saptamanal si de cate ori se iveste ocazia, cateva dintre persoanele surprinse pe potecile Bucegilor. Uneori poate fi o singura persoana, alteori pot fi mai multe…in raza aparatului foto.

Nu exista varsta, daca vrei sa mergi in natura atunci uiti de ani si mergi. „Tineri” pe drumul ce leaga orasul Busteni de cabana Gura Diham. Pe jos, pe un drum de circa 4-5 km. Altii, liceeni sau cu varste pana in 40 de ani „si-ar fi dat sufletul” si pe un astfel de traseu simplu.

Coborand din muntii Dihamului, la tricou…nimeni altul decat ICE din „Ursul Trubadur”. Sambata a urcat prin Valea Glajariei, cu prietenii, la cabana Malaiesti pe o poteca greu accesibila. Au innoptat la acea cabana. In aceeasi zi altii au facut si 6 ore de la cabana Diham Phoenix pana la cabana Malaiesti. Si cu mainile s-a facut poteca, practic inotai prin zapada…doar 20 de persoane au ajuns la aceea cabana, in week-end.

Intrebare fara sa fie nevoie de raspuns: de ce lasa acesti tineri Bucurestiul si vin sa se „oboseasca” pe trasee inzapezite si mai si platesc la capatul acestora? Muntele te face mai puternic oricum ar interpreta-o cineva…dar pentru fiecare exista un traseu pe masura puterilor…ale fiecaruia.

Cu indarjire, zeci si zeci de montaniarzi au invins in week-end-ul ce a trecut zapada de peste un metru. Si au croit poteci pe toate traseele din muntele Diham. Am intalnit pe aceste poteci multi veterani ai muntelui: un domn ce venise din Ploiesti si dormise la cabana Diham Phoenix, grupuri a cate trei femei de peste 45 de ani, cate un cuplu urcand agale spunandu-si vorbe asteptate, tineri echipati nu doar cu haine ci si cu vointa si ganduri bune.

Dinspre Poiana Izvoarelor cobora un grup omogen format din copii, tineri, oameni mai in etate. De ce si-au adus copiii prin zapezi?! Care zapezi se prabusisera in poteci bine conturate sub efectul vointei tuturor.

Si alti iubitori ai muntelui venind de la cabana Diham Phoenix. Urcau spre Poiana Izvoarelor urmand ca de acolo sa coboare la Gura Diham…si mai departe spre Busteni. Se intampla deseori un lucru…observati poteca, asa erau toate din jurul muntelui Diham. Logic ca doua persoane nu reuseau sa treaca una pe langa alta. Cineva trebuia sa faca un pas in lateral, in zapada ce iti trecea cu usurinta de genunchi. Care era acel lucru? Cand se intalneau persoane venind din sens opus, fiecare facea pasul in lateral invitandu-se la inaintare.

Unde ati vazut asemenea lucruri de bun simt intamplandu-se? Nu cred ca prin Bucuresti sau prin alte „jungle” urbane unde prin mitocanie si nesimtire dobandesti intaietate! Si femei cedau trecerea barbatilor, si batrani tinerilor, si copii adultilor si tuturor oricui se nimerea. Isi mai si multumeau. Mai erau si jenati ca au trecut primii…Unde poti vorbi de bun simt in asemenea masura decat pe potecile muntelui? Acel Bine din fiecare se intalneste cu acel Bine al altora…cum sa simti cel mai bine ceea ce esti decat astfel?

Muntele va fi mereu un etalon…la care ne raportam…interiorul, nevazutul!

Au fost aceste poze niste instantanee…din miile produse intr-o astfel de zi in Parcul Natural Bucegi!

Face to face cu o ursoaica…un atac in desfasurare

Mai intai as dori sa ma refer la cateva probleme dupa care trec la subiect.

1. Ani de zile au existat in Parcul Natural Bucegi turisti nemultumiti de conditiile existente pe la cabane, jigniti de atitudinea unor cabanieri, pusi in fata unor situatii penibile…

Turistul roman este din pacate putin cunoscator al legislatiei turistice si lasa capul jos mult prea repede, ma refer evident la oamenii de bun simt, nu la golanii urbani ce devasteaza camerele unde sunt cazati.

Cabana Babele din Bucegi este un exemplu negativ in turismul montan, pe unde cauti pe net dai de parerile turistilor nemultumiti, la fata locului lucrurile sunt aproximativ la fel. Personal am vazut atitudinea cabanierului si nu recomand sa se mearga in acea locatie, deocamdata. Insa eu niciodata nu fac lucrurile pe jumatate si niciodata nu renunt la ceva ce poate fi realizat indiferent decat timp este necesar…

O echipa de control din Ministerul Turismului s-a deplasat la cabana Babele si l-a prins pe cabanier…fara certificat de clasificare, au fost totusi omenosi cu el i-au dat doar 10.000 lei amenda. Scriu asta nu ca bucurie ca l-au amendat ci ca sa se vada ca daca renunti la drepturile tale vei fi mereu calcat in picioare, si dupa tine altii vor avea aceiasi soarta.

Mai ramane cabanierul de la Poiana Izvoarelor insa am lasat totul in stand by dupa ce am ramas impresionat de atitudinea celor de la cabana Omu pe care tot nenea asta de la Poiana Izvoarelor o foloseste. Probabil si-o fi dat seama ca nu are decat de pierdut din realizarea unui turism presarat cu reguli personale…parerea mea este ca nu a avut cine sa-i dea amenzi sau una peste fata.

2. Parintele Ioanichie de la Schitul Sf. Ana este de circa o luna de zile prin spitale, vestile nu sunt prea bune.

3. Desi am fost intrebat despre rododendron, retete, chestii din acestea, nu am ce indicatii sa dau. Am observat insa ca anul acesta a inflorit mai greu si se ofileste repede. Amenda pentru culegere este uriasa, pe la 50 milioane lei vechi. Nu cred ca e cineva nebun sa dea o astfel de amenda dar nu se stie niciodata. Legea ar trebui aplicata indeosebi celor care dezradacineaza acesti arbusti…

In afara de cativa jandarmi montani devotati muncii lor, cei din Sinaia, si de 2-3 angajati de la Parcul Natural nu are cine sa stea pe teren, iar daca esti pe un versant nu urca nimeni sa te intrebe ce faci pe acolo :)))

Apoi florile se folosesc la ceai, dulceata, sirop, in combinatie cu alte doua plante au un alt efect 🙂 probabil de aceea am si fost intrebat de niste plante de stanca, numai ca nu particip la astfel de actiuni…

4. Tura aceea de antrenament spre Bran ce trebuia efectuata alaturi de niste prieteni a fost amanata pe week-end. Desi eram pregatit, de la baza salvamont de la Baba Mare ni s-a spus ca este ceata deasa, vant, ploaie in rafale…sincer pentru mine nu este un impediment, dar siguranta celor cu care mergi pe munte este mai presus decat orice… asa ca ieri am stat in hibernare si treburile ce trebuia sa le fac le-am lasat in seama altora, am dormit si seara am mancat niste prajituri :)))

5. Azi, mai asa in dorul lelii, cu multe ganduri si sarcini de rezolvat eram pe Platoul Bucegilor cu inca un prieten. El a vrut sa coboare in Sinaia pe Piciorul Pietrei Arse astfel ca am urmat traseul turistic. Undeva, in dreapta sub muntele Furnica se vedea masina celor de la Parcul Natural, posibil erau pe munte sa vada cine culege flori de rododendron sau dupa unii cu caruta ce rataceau prin jnepenii din zona Piatra Arsa-Canton Jepi, ori pe la stana Piatra Arsa unde au urcat animalele de cateva zile.

Pentru ca stiu ca intra pe aici destui angajati, abilitati in domeniul Bucegilor…ar fi bine sa urmariti daca oamenii aceia in cautare de fier nu dezgroapa cablurile dintre Complexul Piatra Arsa si Cantonul Jepi. Astia cand urca pe munte vin la punct sigur, poate taie din stalpii fostului funicular…

In coborare pe traseul de pe Piciorul Pietrei Arse urmaream si norii de ploaie ce se adunau spre Cota 2000 si cu un ochi pe sus cu altul pe jos am intrat in padure.

Traseul acesta este unul pe care nu merg singur din cauza faptului ca versantul acesta prelungit al Pietrei Arse este intersectat de cateva poteci principale de urs, curbele sunt prea stranse, nu poti vedea la distante mai mari de 15 metri de multe ori…

Pana sa ajungem in ultima poiana, poteca turistica coboara in serpentine. Mai erau circa 10 metri pana la o curba cand dintr-o data s-au auzit niste mormaituri puternice si am apucat sa vedem o ursoaica iar in spatele ei un pui. Din cauza curbelor nu ne auzise si ne-am trezit la mica distanta unii de altii.

Prietenul meu era la vreo trei metri in fata si a ramas impietrit chiar daca experienta montana are suficienta. Asa este insa cu ursul, ramai blocat cand vezi 250-300 kg de forta in miscare, vezi cum un animal desi mare este foarte agil…

Ursoaica venea rapid si atunci  am fugit spre ea injurand-o, gesticuland…si ursoaica s-a intors brusc si a luat-o la fuga inapoi, disparand dupa curba. Categoric ca nu eram inconstient sa merg mai departe asa ca am luat-o amandoi mai jos de poteca cu vreo 5 metri. Ursoaica insa nu fugise, statea dupa curba, mai sus de poteca si scotea niste sunete venite din gat, probabil era foarte nervoasa deoarece se auzea si niste zgomote pe un copac, rupea din el cred…

Telefonul suna, evident ca am raspuns, apoi un altul…cel de la telefon intreba ce naiba se aude, i-am explicat ca e o ursoaica prin tufe care scoate niste sunete nasoale, el spunea sa fugim :))) dar unde sa fugim??? Detineam controlul asupra situatiei si cat timp nu depaseam distanta tampon dintre noi si  ursoaica totul era ok. Si am revenit in poteca la vreo 30 metri de tufele de unde ursoaica facea spectacol, apoi ne-am continuat drumul.

Ursul fiind un animal foarte inteligent niciodata nu fuge de frica mult timp, el sta si studiaza „problema” de la o anumita distanta, iar daca a fugit in fata este pentru a efectua un ocol si a veni prin stanga sau dreapta, sau sta in punct fix gata sa se repeada…vorbesc de ursul care ataca. Cine gandeste mai repede acela castiga…

Intalnirea cu ursoaica a fost prea brusca, distanta prea mica si animalul a actionat pentru a-si apara puiul. Prietenul este la ora asta la manastirea Caraiman, a devenit brusc evlavios, vorbea ca a fost un miracol cum de s-a intors din drum in timp ce ne ataca, acea ursoaica…insa Dumnezeu nu da nimanui mai mult decat poate duce, asta nu o stia 🙂

Stiu ca unii prieteni s-au speriat la telefon ca eram prea calm, dar lucrurile sunt destul de simple. Pe munte, prin paduri, in timp, vezi destule, iar ursul simte frica si dupa ce ca nu ai cum sa-l infrunti il mai si inciti. Iar ursoaica noastra nu era un animalut ce statea sa-i dea mancare turistii pe Drumul Cotei 1400, era ceva salbatic, de evitat. Posibil ca dupa astfel de momente sa iei calea bisericii, nestiind insa cum este sa renunti la Dumnezeu pentru altele, nu am cum sa ma pronunt, de cand ma stiu sunt constient ca lucrurile sunt astfel randuite ca la un moment dat sa se intample. Depinde cat esti de pregatit ca sa ti se intample…

Si totusi am o curiozitate de a merge maine pana la acele tufe si a vedea ce a facut ursoaica acolo, sa fac niste poze…in afara de sunetele guturale se mai auzea si un alt zgomot, ca si cum ai lovi un lemn de alt lemn, mai vedem 🙂

Traseul „Bucla Dihamului”: cabana Gura Diham-Poiana Izvoarelor-cabana Diham Phoenix-Gura Diham

Sfarsitul de saptamana aduce pentru unii care lucreaza in diferite medii un prilej de relaxare…si cum Bucegii sunt aproape, ne intalnim si plecam pe vreun traseu. Azi, pe un traseu usor, fara un bun prieten, ocupat cu pregatirile de nunta, rude, nasi…in sfarsit eu i propusesem sa nu-i „furam” mireasa ci pe soacra-sa, urmand sa cerem „rascumparare” ceva pueril, un ceai…ca sa-i taiem elanul soacrei si sa-si vada lungul nasului 🙂

Oricum nu stiu cati au tupeu sa faca casatoria fara parinti cum am procedat eu acum ceva ani. Parintii mei si ai ei aveau viziunea lor, si cum luni de zile dusesem lupte seculare si cu unii si cu altii, am rezolvat treaba in stil propriu.

O casatorie fara parinti, ne casatoream noi si nu ei, si de vrajeli cu bucuria lor eram satul, asa ca nu i-am chemat nici pe unii si nici pe altii. Dupa cativa ani s-au convins ca noi eram cei maturi si nu ei, acum sunt baiatul mamii soacre, prajituri… :))) , daca nu ai initiativa nu faci niciodata nimic.

Spre Poiana Izvoarelor

Un pod „turistic” 🙂 . Si cand i auzi pe astia la televizor cu dezvoltarea turistica…minciuni, demagogie, se fac proiecte denumite turistice tocmai pentru ca sunt retete brevetate in capusarea fondurilor publice

Pe acest traseu am intalnit circa 10-15 elevi cu bicicletele. Mai mult impingeau la ele, urmau sa coboare pe la Dihamul Militar apoi Predeal si intoarcere pe sosea acasa. Cu toate ca nu aveau suflu si aventura i depasea pe multi dintre ei, ne-am bucurat vazandu-i…decat sa stea prin spatele blocurilor la tigari si la manele mai bine miscare in natura.

Si destui motociclisti prin padurile si drumurile Dihamului

„Locatia turistica” denumita impropriu cabana din Poiana Izvoarele, un loc pe care eu ca ghid national de turism nu-l recomand. Servicii indoielnice, atitudine neprofesionista, zero la multe capitole. Pe vremuri de criza pentru astfel de unitati fiecare client este important…si cum in domeniul turismului dar si al protectiei mediului din Bucegi, parerea mea are o oarecare importanta, am reusit sa schimb planurile multor grupuri de turisti, pe bunadreptate.

Cabanierul de la Poiana Izvoarelor practica un turism care astazi nu se mai face … sper pentru binele lui sa fi schimbat vesela, sa nu mai tina animale in sala de mese, etc. Ce este in imagine nu seamana a cabana, este o constructie inestetica, gardul este foarte urat…cat am stat noi prin zona niciun grup de turisti nu a intrat. Tot internetul este plin de pareri negative despre aceasta locatie, care era tinuta intr-un timp pe un drum bun de catre fata cabanierului, astazi plecata din cate am auzit prin Germania.

Turistii care ajung in zona muntelui Diham, fie aleg cabana Diham Phoeniz, fie merg mai departe spre cabana Malaiesti, putini se mai opresc la Poiana Izvoarelor.

Diham Phoenix, cu acoperisul rosu…un pol al turismului montan din Bucegi, administrat de oameni cu experienta

Am ajuns pe un drum forestier…ce este chestia asta veche stie oricine :))) Este amplasata pe marginea drumului, incredibil asa ceva…

Prin poienile Vaii Cerbului  ne-am oprit la un foc

Unul dintre scopurile declararii Bucegilor Parc Natural este „sa vina in sprijinul comunitatilor locale din jurul muntelui”. Si un procent dintr-o comunitate a decis ca e nevoie de lemne gata taiate. Multumim celor care le-au taiat si ni le-au adus langa masina 😉

La plecare am observat intr-un loc acelasi cort vazut si pe 1 mai 2011. Adica, cineva care are un cort mic, l-a montat si a trasat o delimitare importanta. A imprejmuit o zona de 10 ori mai mare decat avea nevoie. Azi era tot acolo 🙂

In acea zi am ras de initiativa, dupa doua saptamani omul e tot acolo, si nu e nimic de ras pentru ca e vorba de  tupeu nesimtit. Au mai aparut si altii in jurul lui, dar nimeni nu face ca el, motiv pentru care o sa pun pozele la dispozitia celor din Primaria Busteni, si printr-o adresa o sa le spun sa-i ceara taxa de campare pe masura terenului ocupat 🙂

Turistii care merg cu masina spre Gura Diham trebuie sa cunoasca faptul ca se percepe o taxa de intrare pe drumul lung de circa 4 km…sincer chiar nu stiu cat este taxa pentru accesul unei masini. O fi 5 sau 10 lei…

Solutia problemei de la Poiana Izvoarelor…raspunsuri potrivite pentru oameni potriviti

Luna trecuta scriam despre deseurile preponderent feroase aruncate prin padure de catre cei de la cabana Poiana Izvoarelor.

Comisarii de la Garda de Mediu Prahova s-au achitat corespunzator de sarcinile de serviciu din punctul meu de vedere.

L-au chemat pe cabanierul Popa la intalnire si au dezbatut problema. Nu-i scriu si prenumele cabanierului pentru ca este numele unui sfant iar el este un … ce vrea fiecare sa puna in locul acelor puncte 🙂

Initial omul nu a recunoscut, apoi au cazut de acord ca acele deseuri provin de la unitatea dumnealui unde desfasoara un turism…vai de capul lui de turism.

Eu am cerut ca respectivul sa isi ia gunoaiele de pe acolo, si pana la urma s-a luat aceasta decizie normala in detrimentul amenzii. I trebuie data omului o sansa inainte de a-i da amenda :)))

De ce rad? Pentru ca foarte probabil sunt singurul care percepe dimensiunile acestei probleme. Cabanierul stie ca a aruncat dar nu mai stie ce, cat si unde, comisarii au incercat sa urce pe munte dar conditiile meteorologice nu au fost favorabile, pana la urma au cazut de acord asupra solutiei mentionate.

Pana la 1 iunie, deci dupa topirea stratului de zapada cabanierul este obligat sa adune acele materiale feroase raspandite pe panta unei paduri.

Pana aici, nimic care sa iasa din comun, dar…cabanierul mai bine cerea sa fie amendat pentru ca acele gunoaie au unele dintre ele greutati apreciabile, poate chiar si o suta de kilograme. Si sa le scoti dintr-o asemenea rapa si sa le aduci la cabana este un efort urias. Cu masina nu ai pe unde sa intri, deci  munca fizica, cam 7-8 persoane cred ca reusesc in vreo doua zile sa adune acele deseuri. Sa le care sute de metri de la vale la deal, denivelari accentuate 🙂

Cabanierului de la Poiana Izvoarelor i s-a dus numele ca nu este ospitalier, ca nu are servicii calitative, ca este de o avaritie mai putin cunoscuta…din punctul meu de vedere aceasta este una dintre cele mai potrivite masuri impotriva lui.

Prin munca la educatie 🙂 parca era un slogan comunist 🙂

Si nu ma pot abtine sa nu fac o paralela a acestei probleme cu un citat din Biblie: „Nu raspunde nebunului dupa nebunia lui, ca sa nu semeni si tu cu el. Raspunde nebunului dupa nebunia lui, ca sa nu se creada intelept”. Termenul de nebun in Biblie nu are de multe ori acelasi inteles cu cel perceput astazi.

Peste cateva luni, omul va vedea ca i va fi greu sa duca la indeplinire angajamentul luat. Eu voi fi pe acolo sa anunt Garda de Mediu, care i va da o amenda cu mult mai mare, ca i-a dus cu vorba 🙂

Totusi nu as dori sa ratez spectacolul oferit de o viitoare actiune de scoatere a acelor deseuri, cabanierul sigur va participa si el ca sa nu plateasca prea multi oameni. Poate atunci ar trebui sa se implice si altii, sa faca rost de sponsorizare pentru cei care vor munci inclusiv pentru cabanier. Ar suferi probabil un soc cand ar constata ca oamenii care vor lucra au nevoie si de altele, un pet de apa minerala, suc…

Un astfel de om nu arunca acele fiare daca stia ca poate lua un ban pe ele. Asa acum va trebui sa le scoata de pe unde le-a aruncat si sa le pastreze langa cabana. Drumul auto este greu practicabil, poate cu un tractor sa se ajunga pana la cabana, prin vara.

Ecologist fara voie 🙂

Unii oameni care au interese in Parcul Natural Bucegi nu inteleg un lucru. In aceasta arie protejata la nivel european nu poti sa ai nu mai pretentii, ai si obligatii.