Evenimente…

La frigul care este prin Valea Prahovei, mare mirare de nu o fi nins pe munte. Deocamdata nu se vede din cauza plafonului… sa speram ca vine octombrie cu plafon de nori peste Valea Prahovei si cu soare pe munte, sau cu zile senine, fara nicio urma de nor. Este mai buna ultima varianta.

Sambata ploaie, duminica ploaie, luni ploaie, marti mai putina ploaie, dar frig. Luni si marti chiar a fost frig. Pe multi pe care i-am auzit spuneau ca nu se mai fac ciupercile din cauza frigului. Cred ca daca ar fi o saptamana de soare, dupa ploile acestea, ies o multime de ghebe 🙂 Si ma gandeam eu asa… pe timpuri, cand nu se taia padurea, oare se faceau atatea ciuperci ca in prezent? 🙂 Ghebele le gasesti mai ales pe buturugi…

Cu evenimentele:

La Sinaia, acum spre sfarsitul lunii, s-au implinit 20 de ani de la infratirea statiunii cu orasul Athis-Mons. Pentru a sarbatori acest moment 9 ciclisti francezi, dintre care 8 erau pensionari au venit pe bicicleta pana la Sinaia. Adica au parcurs 2582 km. Francezii au plecat pe 8 septembrie si au ajuns fara incidente pe 24 septembrie la Sinaia. Intreaga delegatie, ca au mai fost si altii care au facut deplasarea, dar nu pe doua roti, a fost intampinata de oficialitatile orasului. Iata o imagine cu indraznetii ce au strabatut Europa:

1

In perioada 2-4 octombrie, Casa Arhitectilor Sinaia, Busteni, Azuga, Predeal, organizeaza la Sinaia evenimentul: „Sfantul Ilie. Cartierul meu”. Acesta face parte din proiectul „Locul meu, un loc Altfel 2015”, finantat de Ordinul Arhitectilor din Romania „în cadrul sesiunii de finanţare 2015 din timbrul de arhitectură pentru proiectele culturale ale asociaţiilor şi fundaţiilor şi este realizat în parteneriat cu Filiala Prahova a OAR și cu Primăria Sinaia” – ca sa citez complet de pe site-ul Primariei Sinaia.

Iata si afisul:

2

Vazusem pe site-ul descopera.ro, o gaura neagra gigantica 🙂 Oare chiar asa arata, mereu m-am gandit la asta, este foarte interesant…

4

Intr-o zi, aud un suierat puternic, ma uit spre gara si constat ca locomotiva unui Regio plecase singura, iar vagoanele ramasesera pe loc 🙂

5

6

7Aici incerca sa o cupleze iar de vagoane… ce or fi zis si oamenii aceia de prin vagoane? 🙂

8I-a luat cam 20 de minute sa plece… intreg.

Mai toata luna septembrie la Predeal, coroanele au stat la monument. Adica au stat cat trebuie, pana s-au uscat:

9Intr-o zi disparusera… adica azi au fost depuse si maine le-a luat cineva si le-a aruncat. Si dintre „depunatori” nu a avut nimeni curajul sa intrebe ce a patit coroana lor sau toate. Nu a fost deloc rau ca am intrebat…

Iata si turma de porci a celor de la cabana Gura Diham, frumos cum zburdau purcelusii pe Valea Cerbului:

10

11

O sa inchei cu 3 imagini ale d-lui Silviu Manciulea realizate in iunie 1976, pe Izvorul Dorului si Coltii lui Barbes:

12

13

14Multumesc d-lui Silviu Manciulea pentru poze.

Traseul turistic: Cota 2000 – bucla Varfului cu Dor – Valea Izvorul Dorului – Tintarul Hotilor – Cota 1400 – Sinaia

In acest week-end, in muntii Sinaiei!

Ne-am gandit la un traseu pitoresc si un altul mai potrivit parca nu era… bucla Varfului cu Dor. I-am dat denumirea aceasta pentru ca traseul inconjoara muntele Varful cu Dor. Oricum imi trebuiau anumite poze din zona Coltilor lui Barbes, asadar…

Ca sa castigam timp, am urcat cu telecabina la Cota 2000 si ne-am indreptat spre formatiunea stancoasa Masa Ciobanului, situata mai jos de Varful cu Dor.

1Se vad varful in dreapta si „Masa” in stanga

2In Saua Varfului cu Dor gasim 3 marcaje. Noi am urmarit punctul galben. In cel mult 2 ore se inconjoara muntele si se ajunge la cabana Valea Dorului. O sa vedeti pe la sfarsit la cat am ajuns din nou la acest panou.

3Un decupaj in patura ierboasa, ca o sageata… descoperire a unuia dintre copii.

4Masa Ciobanului ce seamana cu un altar

5Imagine de pe Varful cu Dor spre statia de telecabina de la Cota 2000

6Aici… a fost una dintre surprizele acestui traseu. Acest domn, aflat la o varsta venerabila, pe la 80 de ani, daca am inteles eu bine, este din Bucuresti, a venit periodic prin Bucegi, scrie la o carte nu stiu despre ce, de vreo 3 ani cauta o brana ce trece pe la poalele unor stanci inalte, pe care a mai fost in urma cu 20 de ani. In fotografie el urca pe Varful cu Dor. Ne-a mai spus ca il cheama Dan Oprescu si ca a fost arhitect.

Eu il vazusem de mai jos, tot respectul pentru oamenii de varsta lui care mai gasesc puterea sa mai ajunga pe munte. Zic eu ca unele trasee nu mai pot fi abordate ca in tinerete. Evident, d-l arhitect cauta brana de sub Coltii lui Barbes. Dumnealui urcase destul de greu spre Masa Ciobanului si Varful cu Dor, realitatea era ca nu ar fi reusit sa ajunga sub Coltii lui Barbes si sa se mai si intoarca.

7Pe acolo se coboara de la Masa Ciobanului pe marcaj punct galben

8

9

10

11

12Cand am privit in spate, am vazut un parapantist

14

15O poiana superba inconjurata cu un brau verde. Exact pe acolo trece traseul turistic marcat cu punct rosu, care porneste din Drumul de Vara, trece pe sub Coltii lui Barbes, urmareste albia Izvorului Dorului si ajunge in Valea Soarelui, la telescaun.

16Model de adaptare la viata de altitudine

17Foarte des si intepator… prin acest molid mic stau tot felul de vietuitoare ce se adapostesc in special de pasari pradatoare

18

19De unde am venit

20

Curand am ajuns intr-o „lume de piatra”:

21

22

23

24

25

26

27Pe o poteca in aceasta „lume”

28

29

30Si de aici am iesit din „lumea de piatra” 🙂

31Unde se vede albia paraului Izvorul Dorului, ne intalneam cu traseul marcat cu punct rosu si pe care ulterior am continuat spre Valea Soarelui-Valea Dorului.

32

1Turma de oi de la stana din Vanturis

34

35

36

37Pe acest parau gasim primavara o salba de lacuri mici, temporare. Noi am gasit acum in toamna… urmele acelor lacuri mici 🙂

38

40Alte oite dupa apa

41

42O superba piatra, banuim ce ar fi, dar mai bine o sa-l intreb pe Alexandru-Fosile

43

44

45

46Si am ajuns in Valea Soarelui, vedeti marcajul turistic in dreapta

Tot pe drum de data aceasta, am trecut de Valea Dorului si am ajuns in Saua sau Curmatura Vf. cu Dor.

47Din nou la panou 🙂 dupa  4 ore si 50 de minute 🙂 timp in care am cascat gura la peisaje, am facut popasuri pentru mancare, multe poze, fiind cu copii, ne-am coborat la nivelul lor si m-am bagat cu ei intr-un lac… am urcat greu din Valea Dorului si sus, nu departe de acest panou, am facut un alt popas 🙂

Am continuat pe directia Drum de Vara, o oprire la Tintarul Hotilor, apoi Cota 1400 – Drumul Vechi al Cotei – Sinaia… pe la 20:30 eram la gara si ne suiam in Regio 3009 spre Busteni.

48Tintarul Hotilor

La Cascadele Vanturisului… pe firul Izvorului Dorului si pe sub Coltii lui Barbes

Ca sa realizezi un traseu turistic pana la Cascada Mare a Vanturisului, ar fi nevoie de multi, multi bani 🙂 Probabil nimeni nu va face un traseu turistic pe acolo, datorita reliefului…

Am prins un moment liber si, cu doi prieteni, am plecat spre muntele Vanturis. Nu stiu a cata oara din viata asta, am ajuns la cascadele din Vanturis… cine mai stie… Ideea este ca am ajuns mereu, pe orice vreme si indiferent cat era de mare apa.

Initial, am plecat din Busteni… in timp, daca locuiesti pe la poalele unor munti, iti faci tot felul de variante de trasee. Mie imi este cel mai usor sa ajung in Poiana Vanturisului pe drumurile forestiere Poiana Tapului-Vulparie-Calea Codrului… sunt 10 km.

1Dimineata, prin padure. Desi stabilisem o ora de intalnire, un prieten a venit cu 30 minute mai devreme… sa asculte padurea, asa zicea el 🙂 Frumos, nu? 🙂 Nu am zis nimic, si eu mai fac din acestea…

2Iar pe langa lacul verde, ca si in alti ani

3Am zis sa pozez podul acesta facut in perioada comunista si sa-l compar cu pozele din anii trecuti

4Cararea ce vine din Valea Zgarbura

5Masa si bancile din Poiana Vanturisului

6Am plecat privind in urma, este superb acest loc, doar ca aici este un alt „pol al ploilor”, aici ploua frecvent, la fel ca si in Valea Rea. Azi, insa, nu a plouat 🙂

7Fiind cu oameni pe care-i cunosteam… am lungit traseul, ne-am dus hat-departe de firul apei. Stiti, acum cativa ani, scriam despre o floare mai rara in Bucegi decat floarea de colt. Aceasta se numeste Iris aphilla ssp. hungarica. Intr-un an, am gasit-o eu prin muntele Vanturis… nu mai fusese observata din anul 1982 sau 1985, nu mai retin exact. Altii mi-au zis ca nu s-a mai auzit de ea de pe vremea botanistului Alexandru Beldie, care umbla din floare in floare, prin Bucegi, prin anii ’70.  Gasisem o statiune importanta de irisi si am anuntat pe cei in masura…

In fine, am luat si acasa doi irisi, nu au inflorit in primul an, ci in al doilea… un iris a ajuns la Agentia pentru Protectia Mediului Prahova, altul la un prieten, doi sunt la mine… pentru ca s-au mai inmultit si irisii acestia. Ma gandeam eu prin 2012 si spuneam pe blog, daca o fi bine sau nu, sa-i replantez prin alte zone. Unii au zis ca sa ii duc tot acolo de unde i-am luat, au fost tot felul de pareri. I-am ascultat pe toti si apoi am concluzionat ca tot ca mine este bine 🙂 🙂

Intai, tot in 2012, si apoi si in 2013, am taiat niste arbusti care-i umbreau… molizii, daca se intind si cresc, nu se mai dezvolta ceva la baza lor, deci plantele acestea ar fi murit, dupa ce ca nu sunt atat de raspandite. Apoi, in 2012, am presarat cateva zeci de irisi mai sus de locul principal, extinzand statiunea 🙂 Prin 2013 mi-a venit mie ideea, vazand ca s-au prins in ghiveci, sa-i mai cobor putin altitudinal… si am plantat cativa si in locul de mai sus…  ideea este ca i-am replantat doar in muntele Vanturis si exista, in prezent, in 3 locuri diferite. De fapt, nici banii nu se tin intr-un singur buzunar 🙂

Intamplarea face ca azi, in cautare de diverse aspecte, sa mai vad in alt loc cateva exemplare de iris, in asociatie cu alte plante. Acum sunt sigur ca nu mai au cum sa dispara, in plus, toate cele 4 locuri cu irisi le-am marcat pe GPS.

8Astazi a fost o zi foarte interesanta… pe langa faptul ca doar Matrix mai intreba, din cand in cand, pe unde suntem, dar ii placea si lui peisajul salbatic, am avut o stare foarte buna, as fi mers continuu prin astfel de locuri… La un moment dat, vad ceva. Aceasta este o captare… din zona Vanturisului.

Niciodata nu mi-am pus problema cum ar arata captarile din Vanturis, pentru ca am vazut cum se capteaza apa pe intreg Abruptul Prahovean. Au montat comunistii conducte si acelea sunt functionale si azi. Nimeni nu a facut vreo investitie serioasa, apa curge, unii iau banii, simplu! Credeam ca si pe aici, este la fel, iese apa, fac un camin din ciment, pun o teava si gata. In plus, stiam ca toate conductele ce vin din Vanturis pierd apa pe traseu si doua dintre ele sunt doar de decor. Deci, nu m-a interesat niciodata cum arata sau unde or fi captarile. Conductele le-am vazut, fie gaurite, fie indoite de viituri sau avalanse. In imaginea de mai sus, vedeti o astfel de captare, la care banuiesc ca nu a mai fost nimeni de vreo 20 de ani. Nimeni dintre cei abilitati. Evident ca si eu calc prima oara pe acolo…  si din intamplare.

Poarta are in loc de balamale, doua talpi de ghete 🙂 🙂 Bine, totul este ruginit, putrezit, cazut, prin acel loc.

10Din interior razbatea un zgomot puternic. De unde sunt sagetile rosii, de acolo venea cu putere un suvoi de apa. Deci, acum zeci de ani, unii oameni destepti, au ridicat o constructie mare, la naiba prin padure, taman acolo de unde iese apa din stanca muntelui. Sursa de apa este de calitatea intai si, in mare parte, se risipeste prin padure. In plus, asemenea amenajari nu au sisteme de inchidere, nu sunt intretinute, nu sunt in vreun fel ingrijite. Atat Sinaia, cat si Busteniul au probleme cu apa, in prima localitate se mai intrerupe alimentarea cu apa in unele cartiere, iar Busteniul importa o parte din apa de la Azuga.  Astfel de izvoare, captate exact la locul de iesire din munte, nu prea sufera modificari de debit, problema este la conducte, cele mai multe trebuie inlocuite, pentru ca apa se pierde pe traseu.

O filmare din interior:

Daca aceasta captare a constituit un element de atractivitate, cea de-a doua captare intalnita mi s-a parut o realizare extraordinara. Imaginati-va ca dintr-un perete de stanca ies o multime de izvoare, ce au un debit important, si cineva a ridicat de-a lungul peretelui o constructie, fara sa se mai oboseasca sa faca tot felul de chestii inutile si costisitoare, de genul bazine, gratare, nu mai stiu ce. Au ridicat o constructie utila, adaptata terenului… Eu cred ca oamenii acestia, care administreaza in prezent resursele de apa, nici nu stiu de unde vine apa 🙂

11A doua captare, zidul trebuie refacut…

12Usa metalica nu se mai poate inchide, pentru ca un izvor a tot curs pe langa captare si a colmatat intrarea, iar de sus cade un alt izvor, ca o perdea de apa peste intrare. Nici nu mai conta cata apa cadea sau era pe jos, trebuia sa intru, sa vad… am intrat singur imediat.

13Stanca din interior

Dar sa va prezint si o filmare:

14Un loc foarte frumos, greu de ajuns, situat departe de orice poteca… bine ca am ajuns si pe aici

15Am vrut sa fac poza aceasta mai devreme, dar nu aveam cu ce… pierdusem aparatul foto. Asa ca, am dat „filmul” inapoi si am facut reconstituirea pas cu pas. L-am gasit in 10 minute 🙂

16Cred ca este de prin anii ’40-50, conducta aceasta… va spuneam ca sunt mai multe conducte

17Dupa ce i-am purtat prin tot felul de locuri pe cei doi prieteni, am ajuns si in firul vaii

18Primul prag de apa mai important de pe acest curs de apa… mai important si mai cunoscut, unii ajung pana aici si o numesc Cascada Mica a Vanturisului, dar este o eroare, fiind doar un prag de apa.

19

20Alta cascada mica, sunt multe din acestea

21Si se vede Cascada Mare a Vanturisului

22Circa 45 de minute, distanta de „cascada mica”. Asa cum am mai spus in anii trecuti, sunt 3 cascade importante pe acest curs de apa al Izvorului Dorului. Se numesc Cascadele Vanturisului de la muntele vecin… poate ca trebuiau sa se numeasca altfel, Cascadele Izvorului Dorului.

23Asta nu inseamna ca traseul este usor… Matrix, o avea el mana dreapta rupta, dar are tricou de Marathon 7500 🙂 spune ceva si chestia asta 🙂 Tot urcand, insa, de ani de zile pe acest traseu, cunosti fiecare piatra, stii pe unde sa traversezi, sa ocolesti, este sentimentul ca esti acasa, nu in necunoscut…

24Si lasam Cascada Mare, dupa ce o admiram, filmare nu mai postez, ca nu are rost, mi se pare chiar mai mica apa ca in trecut… am facut niste poze, cobor eu la un moment dat, prietenii de drum imi cerusera sa le fac niste poze cu aparatele lor si ce vad? Ei se uitau la mine, eu mai jos de mine, in stanga… Un urs iesise din padure si, in cateva secunde, a traversat linistit apa, exact pe acolo pe unde un om, daca ar calca, ar aluneca. Ursul a trecut linistit si a intrat sub o stanca. Nu a mai iesit. Noi am crezut ca vine dupa noi, dar nu cred ca ne-a vazut sau auzit, din cauza vuietului apei. Dupa cateva minute, am coborat sa vad ce face sub stanca… numai ca nu era acolo. Sunt doua variante, ambele posibile, fie a cazut in pragul de apa mare de mai jos, fie s-a strecurat pe langa stanci si nu l-am vazut noi, astfel ca a intrat in padure.

25In vreo 20 de minute eram prin altfel de locuri…

26Un prieten a vazut ceva pe o stanca, se pare ca ghintura…

27O traversare periculoasa, daca aluneci… orice este posibil. Nu se vede bine, dar distanta dintre sageti nu este mica deloc, pietrele sunt alunecoase. Accesul spre aceste cascade nu este unul facil, eu nu as merge niciodata cu persoane necunoscute prin astfel de locuri, mi se pare foarte periculos, trebuie sa ai o buna conditie fizica, sa stii sa iei decizii cand trebuie sa te intorci, ce faci, in ce fel, etc. Nu ai semnal la telefon, in caz de accident, este greu sa se intervina… te joci cu viata prin astfel de locuri, daca nu ai experienta montana, cu tot ce inseamna aceasta. In plus, zona este plina de ursi, care trec, vin, neauziti sau nevazuti. Pot sta pe margine, pot dormi pe langa apa, trebuie sa fii atent…

28A doua cascada a Vanturisului, aceasta imi place mie mai mult decat prima

29

Mai este inca o cascada, mult mai mica, in amonte, si care formeaza Lacul Mare… La ora 14 ieseam intr-o poiana sub Coltii lui Barbes, loc in care am facut un popas mai lung… Timpul de pe poze poate induce ideea ca se ajunge repede de la cascade la traseul turistic de sub Colti. Sunt intre cele doua puncte niste versanti inclinati ce te lasa fara suflu. Cei mai multi dintre aceia care ajung la Cascada Mare a Vanturisului, folosesc o alta ruta de iesire, o vale aflata in partea stanga, cum urci spre cascada… Si pe acolo se face mult ca timp, dar este mai sigur si se iese nu departe de Stana din Vanturis. Noi nu aveam cum sa mergem pe acolo, deoarece am fi pierdut timp. Asa, in loc sa iesim la Stana din Vanturis, am iesit in acelasi interval de timp in Drumul de Vara, la circa 20-25 minute de Cota 1400.

31Pe sub Coltii lui Barbes, la circa 15 minute de Drumul de Vara… aproape 30 de minute am stat in poiana, la masa si la soare. Ceva mai departe, se observa DJ 713, prin padurea muntelui Paduchiosu

Ca o alta precizare, eu nu realizez aici o antiteza cu altii, si nici nu prezint o extravaganta, aventura. Pur si simplu asa vad lucrurile. Pot merge prin tot felul de locuri, pentru ca le cunosc si nu-mi asum riscuri inutile. Probabil, cu voia lui Dumnezeu, voi mai merge de multe ori prin aceste locuri, dar niciodata nu o sa cred ca este ceva simplu de facut… dimpotriva. Sambata, pe 17.05, un prieten aflat la cules de ciuperci a vazut zeci de persoane ce urcau spre Cascada Mare… nu stiu si cati ajung pana acolo, sper sa nu fie nimeni nebun si sa creada ca trebuie bifat acest obiectiv doar pentru a pune o poza, doua, pe Facebook… sa mergi pentru palmares 🙂

Ziua, insa, nu se putea incheia fara un alt urs 🙂 Pe acesta nu l-a mai ratat aparatul foto:

32O ursoaica si doi pui mici

33Aici incerca sa-si dea seama ce este cu mine. Initial, trecusem foarte aproape, dar nu am scos aparatul, ca sa nu fac prea multe miscari, dar apoi, m-am oprit. Si ea adulmeca, privea, sa inteleaga daca sunt un pericol sau nu pentru pui

34Ii privea pe prietenii care se impacientasera putin… cred ca a intrat prea adanc in noi groaza asta de ursi 🙂 Ca in orice lucru, trebuie sa manifesti prudenta, iar in acest caz, nu era un pericol. Aproape de ursoaica erau doi caini care o latrau, puii erau de anul acesta, si nu sunt buni alergatori, cand vor creste, da, trebuie sa tii o distanta mult mai mare. Apoi, eu fug destul de bine, ursul este un alergator bun pe cateva sute de metri, ursoaica, indiferent cum ii paream eu, nu avea cum sa-si paraseasca puii si sa ma alerge pe mine. Pentru ca daca ii parasea, i-ar fi prins cainii. Aceasta logica era si in capul ursoaicei, noua ni se pare ca este doar un animal care umbla asa, de colo-colo, prin padure. Suplimentar, terenul era denivelat, avantajat fiind tot eu. Daca ar fi fost teren neted, as fi stat la peste 100 metri distanta.

Pe la ora 17 eram la Poiana Stanei Regale si pe la 18 acasa, incheind o bucla de peste 30 km, mergand prin tot felul de locuri. Circa 2 ore au fost pierdute din cauza mea, eu umbland aiurea si schimband traseul pe unde mi se parea interesant… cred ca nu as avea cum sa plec de acasa, doar cu gandul ca merg sa vad o cascada de apa, trebuie sa vezi multe altele… Am venit multumit acasa, am vazut si facut tot ce mi-am propus 🙂

Traseul turistic: Sinaia – Cota 1400 – Cota 2000 – Valea Izvorul Dorului – Padurea Laptici – Manastirea Pestera Ialomitei – Platoul Padina

Maine, am sa postez un ANUNT interesant.

Pana atunci, sa va prezint un traseu turistic parcurs ieri. Traseul are marcaj banda rosie si fiind ziua scurta, am ales sa intrebuintam la plecare telecabina, apoi mersul pe jos, iar la intoarcere masina.

1Bucegii de dimineata

2Hai ca ies ghioceii 🙂

3Vedere spre hotelul Cota 1400 din telecabina Sinaia -Cota 1400

4Programul telecabinei Cota 1400 – Cota 2000

5Vedere din telecabina Cota 1400 – Cota 2000 spre Piciorul Pietrei Arse. Daca doriti sa urcati pe Platoul Bucegilor pe jos, atunci, dupa cum observati, cea mai buna alternativa este traseul turistic ce suie Piciorul Pietrei Arse, marcaj banda albastra. Nu este zapada, gheata…

6Pe muntele Furnica, la mica distanta de statia de telecabina de la Cota 2000

7Muntii din planul indepartat sunt muntii Fagarasului. Nu mereu se vad la fel de bine, depinde de conditiile meteorologice

8Cu sageata rosie, stanca Turnul Seciului, monument al naturii. Se afla intre cabana Horoabele si Valea Horoabele

9In plan apropiat muntele Tataru (Bucegi), mai departe muntii Fagarasului

11Un fenomen mai rar. Pe zapada erau o multime de puncte. In opinia mea, -s-ar putea si sa nu fie asa-, s-a intamplat urmatorul lucru: pe munte era foarte cald, imediat ce apune soarele se raceste brusc. Soarele „a trecut” de munte, iar un nor s-a scuturat aproape imediat…picaturile de apa au cazut si au inghetat pe zapada. Intre apusul soarelui si caderea ploii a fost un interval foarte scurt de timp. Presupunerea mea…

12Sus se observa statia telescaunului de langa Vf. Furnica. Cum nu se schiaza deocamdata, era buna o sanie, ajungeam mai repede jos in vale…si o lasam pe acolo 🙂

13Un mic varf 😉

14Pe varf

15Coborare de la varf

16Stanca plata

17Ce soare mare 😉 🙂

18Valea Izvorul Dorului

19Indicatoarele au fost rupte…erau prea aproape de DJ 713. O fi coborat vreunul din masina si s-o fi intrebat: „De ce or fi pus si prostii astia indicatorul asta, cand pe aici este numai sosea?”… Si l-a rupt. Ca distanta, de la drum pana la cabana Valea Dorului se fac cam 45 de minute,  si circa 1 ora in sens opus, pana la cabana Padina

20DJ 713

21Ce padure frumoasa este acolo in fata. Stiti cum este pe acolo? 🙂 Jungla, pietre, multe uscaturi la nivel cu solul, plin de ursi…salbaticie autentica. Am traversat padurea aceea din toate directiile, asa cum se vede de aici, compacta, este superba. Cand intri in ea, nu stii cum sa iesi mai repede 🙂 Bine, nu la toti li se pare asa…

22Cand vad caini prin padure…ma intreb cate caprioare mai prind si in aceasta iarna?

23Prin Padurea Laptici

24Poteca

25Licheni pe copaci…frumos peisaj. Trebuie sa traiasca si lichenii acestia, pai nu?

26Alte flori de gheata

27Aici au trebuit mai multe poze, frumos loc

28Traseul traverseaza o poiana intinsa

29Molizi verzi si30Molizi albi. La unii ajunge soarele, la altii nu

31Da, dar este mai bine ca noi sa ajungem la Padina dupa ce facem un mic ocol, adica pe la Pestera Ialomitei

32De la indicatoare, dreapta pe acest drum de acces spre hotelul Pestera

33La Manastire, aceasta este biserica noua, ca sunt mai multe

34Staretia si spatiile de cazare

35Biserica veche

36Dar ce se vede? Unui prieten i-am spus ca sunt carnivori. Se uita mirat, credea ca vorbesc serios. I-am zis ca mai mult de un deget nu pot mananca 🙂 Chiar daca erau multi

37Priviti ce-i acolooo 🙂 O colonie de paianjeni. Nu am vazut asa ceva niciodata 🙂 Stau toti la un loc, se ating cu picioarele. Nu este o imagine placuta, dar toti, asa, la un loc, ideea ca sunt o comunitate, mi se pare demna de adus in atentia tuturor. Trebuie sa mai merg acolo sa filmez, pozez, vreo jumatate de ora…

38Intr-o zi au taiat-o si au dus-o acasa, era prea frumoasa cred

39De la Manastirea si Pestera Ialomitei am ajuns in drept cu Turnul Seciului, am scris pe la inceputul articolului despre el

40Sediul Politiei de la Padina. Acolo sta seful de post…una dintre imaginile negative din Parcul Natural Bucegi

41Centrul National Salvamont din zona Padina. Aici excursia pe jos a luat sfarsit. Ne-am suit in masina si am plecat spre casa

42Nu inainte de a arunca o privire spre Valea Ialomitei, traseul spre Vf. Omu

43In fata cabanei Bolboci, privire spre lacul omonim, care era plin de fisuri

44Foarte frumos Lacul Bolboci, dar si periculos sa te incumeti sa calci gheata

45Amatori sunt insa mereu. Baiatul de mai jos a vrut sa-i faca prietenei o poza si s-a dus pe gheata. Imediat a alunecat si cred ca gheata este inclinata acolo, ca a ajuns greu cu mainile pe teren mai stabil. Ne si gandeam ca aluneca asa pana la borna aceea de beton si acolo se rupe gheata cu el. Deja zarisem un lemn lung, sa-l scoatem pe inconstient de acolo. Dar nu a mai fost cazul, si-a dat seama de pericol…

46Acesta Peisaj 🙂

47Ultima oprire, la limita dintre judetele Dambovita si Prahova

Acesta a fost traseul, pe jos dura foarte mult…vara da, merge, dar iarna ideea este sa nu stai prea mult prin frig. Mai transpiri, mai faci popas, mai te uzi la picioare, nu este bine sa stai mult afara 🙂 Trebuie putina grija, planificat totul bine, in detaliu. Asa, ne-am bucurat de o vreme splendida, ne-am atins obiectivele si cand a fost sa vina frigul, repede in masina si acasa.

Am fost surprins sa aflu ca exista cineva care cumpara un ziar la care eu scriam acum ceva ani, doar pentru ca-i placea ultima pagina. Acolo erau doar articole cu trasee turistice din Bucegi. Si el acasa avea toata colectia 🙂 Imi povestea ca mergea pe munte cu foaia de ziar in buzunar. M-a si laudat ca nu s-a ratacit niciodata 🙂

Bine, dupa o vreme, m-a intrebat daca merg cu busola la mine 🙂 Ar fi o rusine sa imi iau o busola prin Bucegi, cel putin mie asa mi se pare 🙂 Dar cine stie la ce fel de busola se referea el… 😉

Ale lumii, ale mele…o intamplare pe Bucegi, aceeasi, in alte conditii

Ce am mai citit si ce am mai retinut 🙂

Ca SUA si China au nave in Pacific, parca asta era oceanul, si dau lupte cu o civilizatie extraterestra ce si-a facut o baza subacvatica. Evident civilizatia are o atitudine ostila fata de specia umana 🙂

Ma astept in fiecare dimineata sa aud ca Japonia se ia la tranta cu China sau cu Taiwanul pentru niste insule…pana acum s-au batut cu tunuri cu apa.

De asemenea, o sa vina ziua cand Israelul va ataca Iranul, sau poate ca Iranul va ataca preventiv Israelul. Unii spun ca asa incepe un nou razboi mondial. Pana una alta, iranienii au prezentat o arma inteligenta, un avion spion fara pilot…si sa nu uitam ca rachetele lor nu doar ca pot cadea in bazele americane din tarile arabe dar pot ajunge pana in Romania. Riscuri pe care noi ni le asumam dinainte fara sa ne-o ceara cineva.

Ma uit si la telenovela Dan Diaconescu si Oltchim. Daca are banii va castiga un imens capital electoral, lumea il va vedea ca pe un mare patriot, daca nu are…nu se va intampla nimic. De promisiuni oricum toti eram satui 🙂

Am aflat si ca renumitul scriitor Sven Hassel a incetat din viata…cred ca foarte multi i-au citit cartile, aparute in tiraj mare si la noi dupa Revolutie.

Jurnalul National a publicat un articol foarte bun despre Parcul Natural Bucegi, in data de 25 septembrie 2012, intitulat „Safari printre oi si ghertoi pe Drumul Babelor”.

In postarile anterioare s-a adus vorba despre cunoscutul om de munte, Nae Popescu, un mare iubitor al Bucegilor. Cunoscatorii muntelui stiu ca exista si un traseu denumit Memorialul Nae Popescu. Traseul porneste de langa lacul Bolboci. Nae Popescu a murit in 2001 pe Plaiul Mircii pe cand efectua lucrari de intretinere la un traseu deschis de dumnealui. Prin anul 2008, am reusit dupa mai multe excursii sa parcurg toate traseele marcate de acest mare om al muntelui. Eu nu stiam la acea data cine a marcat traseele, trasee ce nu se regasesc pe nicio harta turistica si nici nu mai pot fi incluse din doua motive: traseele trebuie remarcate, iar remarcarea nu o poate realiza decat …eu. Ma bucur ca am pozat in detaliu acele trasee, astazi disparute, unele prin „grija” oamenilor platiti de Consiliul Judetean Dambovita sa „refaca” anumite trasee turistice. Poate intr-o zi le vom reface…

Promiteam ca voi posta o filmare cu niste capre negre pe Valea Caraimanului, filmare facuta sambata trecuta. Cam 3/4 din aceasta se vede bine, apoi cand iedul s-a repezit la mama sa a dat niste pietre la vale…si m-am uitat sa nu vina pe mine. Apoi, nu am avut ce face si am umblat pe la aparat…dar o mare parte se vede bine 🙂

Scriam ca sambata am pornit pe un traseu pe munte, fara a-l stabili dinainte si ca eram fara idei, chef…pana la urma s-a dovedit o zi frumoasa…plina de pietre, unele semipretioase, care au dat o nota particulara zilei. Numai ca, nu a fost doar atat.

In acea zi, am coborat spre firul Izvorului Dorului. Era liniste deplina, nici musca nu se auzea. Mergeam la cativa metri de albia paraului, prin care se strecura usor un firicel de apa. Trecusem de „columna” si de crucea cantonierului Ion Negoescu, cazut la datorie pe 25 mai 1948, asa scrie pe cruce. Mergeam la fel cum era si atmosfera din preajma …linistit.

Mi s-a parut la un moment dat ca am auzit un clipocit de apa…nici nu am intors capul spre stanga unde era paraul, pentru ca deosebesc unele zgomote, defect din armata. Nu avea cum sa faca apa asa, nu era nici debit si nici vant. Dupa cativa metri, ma opresc putin suprins de un nou zgomot si privesc la izvorasul cel timid. Nu avea cum sa clipoceasca el intr-o vreo adancitura, etc, debitul era infim. Cand privesc mai bine, pe langa apa se miscau firele de iarba uscata. Se intampla aceeasi chestie ca la Vf. Bucura de care am mai povestit. Am privit in mai multe parti, ori mi se parea, ori era de domeniul medical, ori era ceva, ori…

Chestia respectiva, fara forma, inainta spre amonte, mergea paralel cu mine. Nu mi s-a parut nimic…doar firele de iarba in miscare arata pe unde trecea. M-am oprit si am privit cum se duce mai departe. A urcat apoi malul intr-o portiune inalta de cel putin 2 metri, a trecut prin fata mea, la vreo 15 metri distanta si s-a dus pe pajisti, spre est. Scot aparatul si fug dupa ea…fara sa ma gandesc ca o filmare poate fi mai relevanta. Bine, nu stiu cat de relevant ar fi, si eu daca as auzi pe cineva as fi oarecum sceptic.

Am fost insa surprins sa vad pe Vf. Bucura ca acolo unde am aratat intr-o imagine, locul intamplarii, era marcat cu o coloana de pietre pusa una peste alta. Am alergat putin, poate 50 metri. M-am oprit insa…ca asa am vrut nu ca am simtit ceva. Mi s-a parut mie ca trebuie sa ma opresc. Prin unele zone ale Bucegilor trec rar, pentru ca am asa niste stari ciudate…de exemplu la crucea unei eleve din padurea Cocora, mereu am o strangere de inima, ca si cum acolo s-ar fi intamplat ceva groaznic. Oricum nu stie nimeni ce s-a intamplat, eleva era nascuta parca in 1964 sau 1969.

Si urmarea acestei intamplari, un prieten bun de pe net mi-a dat cateva sfaturi, adica a fost cel mai realist dintre toti. Doua personaje monahale au spus ca de fapt era „cel rau” ce incerca sa ma amageasca. Acum nu stiu cum incerca sa ma amageasca, ca doar mergea si eu intotdeauna am crezut in existenta lui. Altii au spus ca este sufletul ratacitor al cuiva care a murit in chinuri…de asemenea, o alta versiune ar fi ca este un spirit al muntelui. Data viitoare, daca va mai fi o data viitoare voi stii ce sa fac 😉 Poate ca trebuia sa ma tin o vreme dupa ea…cred ca pe panta care venea as fi ramas insa in urma…Si apropo de urma, firele de iarba se miscau cam pe un 1 -1,5 mp si vedeai acest lucru si de la vreo 20 m distanta. Ceva ca in filmele SF sau cu „glumeti”  mergea la firul ierbii 🙂

Bine, si mie daca mi-ar povesti cineva l-as privi…cred ca oarecum, intr-un fel :))

Pe langa Coltii lui Barbes…o bucla larga in jurul Varfului cu Dor

O alta zi, alte persoane…vremea mult mai buna ca ieri! Nu am reusit sa ma intalnesc cu un prieten, el cand a ajuns in gara eu eram deja trecut de Cota 2000, dupa o desteptare matinala.

La ora 9 eram in telecabina spre Cota 1400, apoi am schimbat-o cu cealalta spre Cota 2000.

La Cota 2000…un imens plafon de nori in preajma muntilor

„Banchiza polara” 🙂

O frumusete imaculata

Zona Valea Dorului-Valea Soarelui

Varful cu Dor

La intrarea in traseul stabilit

Traseul urmareste o buna parte din vechea poteca haiduceasca existenta acum peste 200 ani

Zona parcursa este salbatica, sunt ursi, nu este semnal la telefon, pitoreasca, misterioasa

Stancarii spectaculoase, initiativa remarcarii traseului dupa 12 ani, cand nu se mai distingea decat franturi de poteca a apartinut…Mie! In anul 2009, primarul Sinaiei a decis sa trimita salvamontisti ca sa refaca marcajul si sa indeparteze copacii cazuti…injuraturi ce au urmat :)))

Daca exista un „Evantai” in Ceahlau, musai sa fie unul si in Bucegi 🙂

Traseul refacut reprezinta mai putin de o treime din lungimea totala a Potecii Haiducilor a carei parcurgere integrala necesita peste 8 ore

Coltul principal al lui Barbes

Aici am iesit de sub Colti, in jos este albia paraului Izvorul Dorului, mai in stanga sus, stana din Vanturis. De fapt, Poteca Haiducilor trece peste Varful Vanturis, vizibil tot in stanga. Noul traseu turistic urmareste de aici (locul fotografiei) albia paraului pana la Valea Dorului.

Poteca pe care am venit, nu foarte vizibila, din padurea aceea am iesit 🙂 Marcajul este realizat foarte bine prin padure, in cateva poienite un turist neexperimentat il poate pierde…recomand celor cu astfel de probleme sa se orienteze dupa arborii cu crengile taiate cu drujba, este cel mai bun reper

Pe firul apei…fara apa, abia la primavara va mai curge ceva pe aici

„Urmarire”

Unul dupa altul…o iluzie ca lucrurile ar fi stat asa 🙂

La Cota 2000…noile panouri informative pentru sezonul de schi

Si o portie de clatite la restaurantul de la Cota 2000…cu dulceata din fructe de padure. Cand am vazut ca sunt destui turisti si ca sunt multe comenzi m-am asezat resemnat la o fereastra pe un scaun 🙂 Dar…a fost doar o impresie, in cateva minute au sosit…clatitele, multumesc, stiu eu cui 🙂

Si o ultima privire din telecabina spre Cota 2000…o zi minunata incheiata devreme pentru ca asa era programul stabilit

„Marsul” spre Podu cu Flori

Dupa cateva zile de „las-o mai usor si mai astampara-te” am evadat 🙂 De fapt cum se produse evadarea? Simulam eu ca sunt din asta care tace, asculta si executa, deloc incantat, mai trebuia sa plimb vreun catel in lesa, sa dau buna ziua la alti bipezi cu patrupezi, sa ne mai intrebam ce mai facem, politica si meciuri…si gata ala eram, cosmarul din visele mele.

Nu m-as vedea „executand” astfel activitati, „cuţu-cuţu” prin parc, ce naiba doar nu am iesit la pensie.

Linistea a trecut si a venit furtuna. Intr-o seara inainte de somn ma rugam eu…radeti care vreti, „ba saracul, e pierdut, nu? 😉 ” Ce imi place sa fiu pierdut pentru unii, si sa ma regasesc eu …asa, si nu mai stiu eu ce ma rugam, in sfarsit mi-a venit ideea dintr-o data sa merg la Podu cu Flori, un munte. De ce acolo si nu in alta parte nu stiu…

Am incercat sa aleg alt traseu, dar parca ma tragea ceva spre muntele asta. Asa ca am pornit…”pana aici, e aproape, vin repede”. Da’ de unde, dus-intors sunt zeci de kilometri. Prietenii cu alte treburi, nu i-am sunat pe toti ca m-a enervat unul, cica sa-l sun eu dimineata ca el nu se poate trezi. Rol de ceas desteptator nu mai aveam…

Si am plecat eu tiptil, repede, singur…ca doar merg pe Bucegi de mic copil, singur este impropriu spus, ca nu ma avantam in teren necunoscut.

Ajung in Sinaia si urc pe Aleea Pelesului. Pe la 8:13 eram langa castelul Peles. Nimeni prin zona. Continui mai departe pe drumul auto spre Stana Regala.

Drumul regal

Apoi pe drumul vechi al Cotei am ajuns si la Schitul Sf Ana, destul de repede, cam in 20 minute

Jos, statia de telecabina de la Cota 1400, de la Peles pana aici circa o ora

Cota 2000, cabana Miorita, refugiul salvamont…vedere de la Vf. cu Dor. Tot urcam eu pe partia Drumul de Vara cand m-am plictisit si am zis sa urc spre Masa Ciobanului si Vf. cu Dor. Un om normal mergea frumusel pe poteca turistica spre Lacul Bolboci, ce cobora…

Dar am urcat eu pe varf, sa fiu sus, sa masor orizontul…este o distanta de cam de aici si pana acolo

Si am pornit peste culmile inierbate, prelungirile varfului, care cand coboara, cand urca…o placere sa-ti sucesti picioarele prin musuroaiele acestea acoperite cu iarba 🙂

Pe langa paraul Izvorul Dorului, o albie seaca de fapt in aceasta perioada, am zarit si increngatura asta, s-a uscat bietul copac, nici el nu mai stia ce „brat” sa mai foloseasca.

Valea Izvorul Dorului

Dupa ce am trecut albia fara apa si am urcat o panta, a mai urmat una, a unui afluent, care avea apa

Si in sfarsit, dupa rataciri prin pajisti, am ajuns si in traseul turistic…se vede si muntele acela frumos, Podu cu Flori

Apoi am intrat in padure…ca o curiozitate din Sinaia si pana la lacul Bolboci, nu era tipenie de om, doar vreo 10 ulii ce zburau in toate directiile, in rest liniste

Padurea are un sol acoperit cu muschi, un covor original

O sa va spun eu, odata, si povestea marcajului acesta. Nu este cel spre lacul Bolboci. Marcajul turistic este cruce galbena. Triunghiul rosu este cu totul alt traseu, mult mai lung si pitoresc. Dar astia, care au remarcat traseele turistice din zona damboviteana, l-au ras de pe copaci. A mai scapat ici-colo cate un marcaj.

Daca nu stiau nimic despre turism sau mediu, l-au sters, astia nu sunt buni nici la strans gunoaie, ca nici pe acelea nu le cunosc. Sunt zero pe toata linia, si cu oameni din acestia face Consiliul Judetean Dambovita dezvoltare turistica durabila. Ce poveste idioata, nu le-ar fi rusine…

Fundatia unui stalp de la fostul funicular ce pleca din Busteni traversa Platoul Bucegi si ajungea in Valea Bratei, acum 100 de ani

Si muntele ce strajuieste lacul…dar mai este pana la el

Cabana Bolboci…cum m-am uitat la lac mi-am si amintit de plimbarea cu barca, plimbare superba dar aducatoare de multe probleme

Asta este probabil ca sa nu se supere pestii. Daca stationez oare pun presiune pe baraj sau ce? Ce idiotenii, niciodata nu as respecta asa ceva…

Asta e cabana Podu cu Flori, a Consiliului Judetean Dambovita. De cand ma stiu nu am vazut un mai prost amplasament ca al acestei constructii.

Au bagat cabana sub o rapa, apoi au tot facut terase ca venea pamantul peste ei, au cerut bani pentru stabilizarea versantului, culmea este ca Ministerul Turismului le-a dat imediat…trebuia le dea una peste ceafa, cine naiba i-a pus sa faca cabana acolo?!

Eu v-am mai zis: ca un proiect sa se aplice in Bucegi el trebuie sa indeplineasca o conditie elementara… SA COSTE!

Daca nu costa nu e bun! Sa fie cat mai multi bani ca de cheltuit sunt destui priceputi. Daca pe niste marcaje prost executate, un indicator si niste bare metalice s-a platit peste un miliard lei vechi, ce sa mai vorbim de cabanele de acest tip unde s-au investit foarte multe miliarde lei vechi, banii prostilor de rand, buni doar sa voteze si apoi sa taca.

Continuand pe drumul spre platoul de la Podu cu Flori

La un moment dat o explozie a zguduit imprejurimile, a spart linistea. Se dinamita in cariera de la muntele Lespezi. Cred ca daca mai vietuieste ceva prin padurile din fata atunci fie este surd, fie nu mai are niciun fir de par pe el.

Si asta e Podu cu Flori, odinioara erau multe flori. Prin anii ’80 aici s-a inceput o exploatare de piatra, necesara ridicarii barajului de la Bolboci

Este superb lacul…dupa circa 4 ore si vreo 25 minute  de la Castelul Peles am ajuns si la tinta traseului. Asa ca distanta, pana la Cota 1400 sunt circa 5 km, pana la Vf. cu Dor alti 5, de la varf pana la lac sunt sigur vreo 10 km, de la lac si pana la drumul ce urca spre Pod mai sunt 2 km, drumul spre Pod are si el 4 km si ceva, deci aproximativ 25 km, poate sunt chiar mai multi…

Si asta era motivul pentru care nu stiam eu de ce nu puteam sta linistit. Toata crema silviculturii romanesti era la acest punct panoramic. Acum sosise si momentul sa ma intalnesc cu directorul Parcului care era prezent printre silvicultorii de cariera. Am dat mana dupa doi ani, am discutat una-alta si asta a fost. Probabil s-a mirat cum ajunsesem pana acolo, exact in acel moment…daca-i ziceam ca asa trebuia sa fie, oare ce-ar fi inteles…

Daca nu vorbea dumnealui primul cu mine, eu cat de…sunt, nu cred ca as fi facut-o. Dar e bine ca dansul e mai matur 🙂

Stiu ca e cineva din domeniul mediului caruia fotografia i spune ceva, dar stati linistit, nu e cazul sa fac si chestia asta 😉

Cum arata lacul, de vis!…cred ca, daca citesti postul asta si stiu ca o faci, ar trebui sa pregatesti barca. Mergem in plina zi, ce poate sa se intample 😉

Lacul se formeaza de la iesirea Ialomitei din Cheile Tatarului

Trebuie sa pun si eu un panou „Cu placere!”

De la lac am mers spre Padina pe drumul acela lung, nimeni nici pe acest drum, acum doar in week-end mai vine cineva. De la Padina am mers spre manastirea Pestera Ialomitei dupa care am urcat la Babele pentru a cobori in Busteni

Cabana Babele

Jos, se vede Busteniul. Este cam abrupt traseul pe Jepii Mici dar ajungi mai repede decat pe altele, in oras. Pe la ora 18 si 15 eram prin cartierul Silva.