Din Finlanda la Marathon 7500; povestea unei pasiuni!

Era pe la inceputul saptamanii trecute, cand ideea de participare la cel mai dificil maraton al tarii, parea irealizabila. La acest maraton se alearga in echipa de doua persoane, in acest an erau 3 curse, nici antrenament, nici partener de cursa, nici nu ma agitasem…

E frumos sa mergi in fiecare an la acest concurs, fie ca participant, voluntar, simplu spectator fiindca, in viata aceasta, evenimentul acesta este altceva. Mai bine zis, la scara mica, este lumea ideala 🙂

Sunt totusi persoane in lumea aceasta, suficient de…, incat sa dea niste starturi in vietile altora. Cred ca fiecare facem asta pentru altii.

Povestea din acest an referitoare la participarea la Marathonul 7500 incepe cu propunerea lui Razvan de a merge impreuna, el fiind in Finlanda cu serviciul, urmand sa debarce la Bucuresti tocmai in timpul desfasurarii maratonului mare. Discutii, ca „nu prea ne-am antrenat” si alte povesti, au fost evident. Insa, virusul evenimentului, dorinta de a alerga pe potecile Bucegilor, de a intalni organizatorii sau alti prieteni, a depasit orice obstacol. Ideea era de a participa la maratonul mic, adica la cel de 45 de km. Că in timpul cursei ne-am convins ca asa-zisul maraton mic este mult mai dificil decat Maratonul Pietrei Craiului, este alta treaba.

Startul era la ora 6:00 a.m., sambata, pe 13 iulie 2019. Noi vorbisem joi, vineri la ora 13 eu am plecat spre tabara de la Pestera, el la ora 14 urma sa aterizeze in tara, pana ajungea la Brasov, pana lua masina, pana ajungea si el la Pestera… In cele din urma, bagajele mele le-am lasat sa le ia el, si eu am inceput sa urc pe Jepii Mici. Ne-am intalnit pe la 12 noaptea cand am reusit si sa ne inscriem :))

Ce mi-a placut la inscriere, a fost faptul ca organizatorii controlau minutios fiecare concurent, in asa fel incat sa nu-ti lipseasca nimic din echipamentul obligatoriu. Cum lucrurile mele erau risipite in trei puncte, a durat un pic sa le adun. Insa, cu o zi inainte ninsese la Vf. Omu, iar noaptea precedenta la Pestera a fost destul de rece. Echipamentul obligatoriu era reprezentat de o lista destul de lunga de articole, toate necesare supravietuirii in caz de cine stie ce problema. Tocmai datorita acestei masuri stricte, la aceasta editie, nimeni nu a avut nicio problema si au fost peste 330 de echipe inscrise. De asemenea, in mijlocul concursului, la Vf. Omu, ti se controla la sange echipamentul. Nu aveai un articol, echipa era descalificata. Nu a fost cazul pentru nimeni fiindca, in cele din urma, era in interesul fiecaruia sa-l poarte, vremea fiind parca de final de toamna.

Si incepe povestea…

Nemaiavand rabdare pana vine Razvan, o iau spre Valea Jepilor, muntele era acoperit, parea ca ploaia este doar o chestiune de timp. Si pe la telecabina mi-au zis niste baieti: „unde te duci, nu vezi ce ploaie vine?!” Pe masura ce urcam, vremea nu mai parea atat de periculoasa 🙂

La intrare in traseu

Nici urma de nori suspecti… era parca aiurea sa mergi prin astfel de locuri sub amenintarea unei ploi.

Niste metri buni de zapada

Un mic firicel de apa pe unde a fost acum o luna de zile, o cascada celebra.

Initiere in coborarea de pe munte

Gata… nu mai e nimeni la fosta cabana Caraiman. Nimeni adica, nici picior de caine, nimic.

Pe Platou spre Babele

Nu era nici prea cald ca intr-o zi normala de vara.

M-am oprit la Babele, la o cafea in amintirea altor cafele de alta data, din alte trasee. Duminica, pe 14, erau vreo 6 ani de cand facusem un traseu spre Bran prin zona Clincea, prinsesem macul galben inflorit etc.

Tot aici la cabana, ma intalnesc cu un prieten de la Salvamont, mai stam de vorba si fiecare cu treburile lui. Spre Pestera am mers foarte incet ca sa ma bucur de peisaje 🙂

Tabara cu corturi de la Pestera, casa Marathonului 7500

Ajung, instalez cortul, revedere cu oameni dragi… si plec sa mananc. Ideea era la Coteanu dar nu am ajuns pana acolo. Era putin peste ora 17 si mai aveam si altceva de facut.

Trec pe langa micile terase din zona Horoabele, erau doar 2-3 clienti. Zic „hai ca nu o fi ca data trecuta”, tinand cont ca servirea o facea o doamna foarte prompta. Barbatii de data trecuta care faceau gratarul aveau doar o viteza, foarte incet. Erau ca sa decoreze peisajul. De data aceasta, erau la bere, la o anumita distanta, unde stau de regula din acestia, neispravitii :)) Precaut, am intrebat-o pe femeie, detaliile, daca are, ce are, cat dureaza, vin eu sau aduce ea comanda… Din vorba in vorba, i-am zis de tantalaii din preajma ei, a pus figura cu femeia obisnuita cu astfel de „barbati” si si-a vazut de treaba. Totul a fost perfect, evident 🙂

Mancarea e si mai buna intr-un peisaj, nu la o masa oarecare…

Acesta este secretul 🙂

Ma uit la ceas si hai ca mai e timp si pentru o mica expeditie, pe urmele istoriei 🙂 O sa detaliez in articolul urmator…

Prin padurile zonei am intalnit nu doar animale, ci si mai multi crini de padure despre care aveam sa povestesc cu Vali Balan de la Administratia Parcului, mare pasionat de flora. La el este mai complicat, eu ma axez doar pe localizarea si numaratul zambrului si tisei.

Spre tabara, in dreptul manastirii

Taman la sedinta tehnica

Sedinta a fost condusa de Silviu Balan… ce bucurie sa vezi atatia oameni tineri, cu aceleasi idei despre timp, viata, societate, in acelasi loc.

Am stat pana noaptea tarziu si am prins vreo 5 echipe care au trecut linia de sosire, incheind ultramaratonul de peste 90 km… Pe la ora 2 am adormit. Ce sa vrei mai mult? Un cort cald, latratul unui caine de la stana, cerul instelat, intre prieteni, si cu ochii inchisi ai recunoaste fiecare suier, miscare. Nu e un concurs, de fapt, sunt clipele vietii tale si tu alegi ce sa faci cu ele…

Vremea si evolutia ei, chiar daca aceasta conta mai putin, cel mai important este sa fii acolo, o primisem :)))

Trezirea a fost pe la 5:20 si la ora 6:00 dupa verificare echipament, din nou, am luat-o la deal, vreo 200 de oameni. Fain de tot! 🙂 Cand alergam, cand mergeam repede…

Mai sus de Cascada Obarsiei… muntele se trezea la viata.

Cum noi nu aveam niciun scop, nici limita de timp, ci participam pur si simplu, in ideea de a fi cat mai fain si de a ne resimti cat mai putin dupa concurs, chestii impuse de realitatile cotidiene, nu am tras cine stie ce. Noi lucram si 10 ore pe zi, nici antrenamente… nici nu aveam pretentii. Important era sa terminam concursul si taras daca se impunea 🙂

In vreo ora si jumatate am ajuns la Vf. Omu si tot atat am facut si pe Valea Cerbului pana la Gura Diham. Aici eram pe la 8:50 si am plecat la 9:10 spre Poiana Izvoarelor si Prepeleag. La ritmul nostru mai putin de 2 ore nu am facut pana la Prepeleag, unde era Iulica… bucuria revederii, el nu stia ca o sa participam…

In costum popular ca orice sacelean ce se respecta 🙂 Daca la MPC pe urcarea spre Diana ne astepta o fata in costum popular, iata ca la 7500 am dat de un baiat…

Razvan urmarind cu privirea niste alergatori aflati hat-departe, pe abruptul Bucsoiului. Na, mai trebuia sa-l urcam si noi :))

Ne-am despartit de prietenul nostru Iulica si am pornit-o printre jnepeni. Ulterior, la final de concurs a urcat si el pe Bucsoiu si ne-am regasit la tabara.

Cam pe acolo este poiana de la Prepeleag.

Zeci de participanti din acest loc si pana in varful acelei pante. Dupa aceasta mai vine inca una la fel. Precedenta si cea mai mare ati vazut-o intr-o imagine mai sus. Privita de sus in jos 🙂 Bucsoiu nu este deloc o joaca, insa este cel care face diferenta in acest concurs. Pana a iesit majoritatea din acest abrupt, primii au si incheiat concursul.

Si se vede Vf. Bucsoiu. Pana acolo am trait o alta revedere frumoasa… cu Marius Sendre, alt CPNT-ist. El statea intr-un punct periculos ca nu cumva vreun concurent sa iasa din traseu pe acolo si sa se accidenteze. Organizatorii maratonului sunt niste tineri care pun mult suflet in ceea ce fac, cu multa responsabilitate. Fiecare dintre cei care pun umarul la acest concurs este un exemplu. Fara calitate umana nu faci nimic. Oameni pe care-i daca privesti in ochi, te vezi in ei asa cum ei se vad in ai tai. Marathon 7500 si MPC sunt niste chestii pe care le intelegi doar atunci cand le traiesti. Cu oamenii de acolo vei fi prieten toata viata si dincolo de ea…

Iesirea din Bucsoiu si apropierea de Omu.

De aici, si pana la punctul de control din Poiana Gutanului, trecand de Refugiul Batrana, am facut un timp neverosimil pentru noi, o ora si 25 de minute. Inca o ora pana in Saua Strunga…

Coborarea din Sa spre Padina si apoi drumul pana la tabara, ne-a mai luat o ora.

La sosire ne asteptau Cornel, Manu, Silviu, era tot ce conta 🙂 Ne imbratisam si realizam ca suntem acasa 🙂

Exista si o zona special amenajata unde te duci dupa concurs si iti iei ce ai nevoie, mancare, apa, suc, dulciuri, toate puse la dispozitie de organizatori. Ultima jumatate de ora, am parcurs-o prin ploaie. Nu era prea serioasa dar era ploaie. Prilej de testare a noilor foite date de catre organizatori la inscriere, care au trecut testul. Ne-am dus la corturi sa ne schimbam… Eu parca as fi continuat pe jos pana acasa. Ploaia si norii adunati pe la Babele m-au facut insa sa ma razgandesc.

In timpul concursului, la un moment dat chiar am crezut ca la ritmul nostru, suntem exact ultimii 🙂 La final, am vazut si noi ca am iesit in prima jumatate a clasamentului chiar daca timpul era astronomic, peste 10 ore si noi eram pe la pozitia 47. Asa am ajuns la concluzia ca acest maraton mic, cu o diferenta de nivel de 3200 m, lung de vreo 45 km, nu e deloc mic, e chiar mai greu ca MPC-ul.

Dormim vreo ora in cort, inveliti de sunetele ploii si la un moment dat aud din cortul vecin, cum intreaba Razvan daca mergem sa mancam. Deliberam putin, ne luam la revedere de la prieteni, trec pe la Manu (cel de la Livezile Dobrinoiu) sa iau 2 cutii de suc natural, ne luam la revedere si de la agentii Parcului Natural Bucegi, Vali Balan si Alex Coltoiu, care si ei au fost de serviciu la Pestera in perioada Maratonului 7500 si o luam spre Padina.

Ne oprim la Coteanu, la pensiunea Gura de Rai, unde mancarea e facuta exact asa cum trebuie si comandam pastravi cu mamaliga si mujdei.

Cu 35 de lei, iei orice fel doi. Anterior, incercasem sarmalele cu mamaliga. Acum altceva.. sunt 2 pastravi la o portie, servire eficienta, oameni draguti, nu tertipuri…  🙂

Nostalgici si cu picioarele oarecum intepenite 🙂 am luat calea Dichiului sosind acasa… convinsi ca vom repeta si la anul aceeasi miscare 🙂

Au mai fost si alte momente… Tilea Pepi, un alt prieten, mare alergator montan, profesor de geografie in Zarnesti, ne spunea ca a simtit frigul in noaptea de 12.07. prin mai multe randuri de haine, deci nu era de glumit, trebuia sa ai neaparat echipamentul obligatoriu. Plus momente hilare pe traseu cu Razvan, noi am inceput cu rasul din liceu si nu o vom termina niciodata 🙂 Mai este si cand am fost sa cumpar o cafea cu lapte… cer o cafea cu lapte, vanzatorul imi spune: moccacino, trocacino, americana etc, vrajeala din asta :)) Eu: „Doar o cafea cu lapte!”. El: „De care?” Repet eu, repeta si el :))) Iau o hartie de 10 lei, i-o inmanez si ii spun „de banii astia tu da-mi orice cafea cu lapte”. Si aia a fost…

Iesirea in Saua Strunga 🙂

Traseu cu bicicleta: Busteni – Sinaia – DJ 713 – Cabana Dichiu – DJ 714 – Sanatoriul Moroeni – Manastirea Sf. Ioan Iacob Hozevitul – Pietrosita – Fieni – Bela – Varfuri – Iedera – Magureni – Bobolia – Gara Campina

Dupa o iarna lunga si o primavara tomnatica… mai vine si anotimpul calatoriilor.

Un nou traseu pitoresc, lung de circa 100 km…

La 8:10 am plecat din Busteni spre Sinaia, pe la 8:30 eram la gara din Sinaia, apoi am oprit pe Malul Spitalului la niste cumparaturi si am continuat pe DN 71 spre Targoviste.

La Sinaia, vazand masina din imagine, ne-am adus aminte ca peste cateva ore incepea un concurs de eleganta, cu multe masini de epoca. Un concurs pe care noi il ratam…

La 9:25 eram la fosta cabana Cuibul Dorului, intrand asadar pe DJ 713 ce urca pe Platoul Bucegilor.

Ca de obicei, pustiu. Am auzit ca era cat pe aici sa se vanda dar proprietarul s-a razgandit.

Urcam noi linistiti, surprinsi ca parca nu erau cine stie ce masini si, la un moment dat, o coloana de masini ne-a ajuns din urma. Ei bine, asa a fost pana la cabana Dichiu. Exact ca pe DN 1.

Se lucra la drum si masinile asteptau mult si bine, pana se deschidea un fir. Mai era si hramul manastirii de la Pestera Ialomitei, fiind sarbatoarea Sf. Petru si Pavel asa ca, mii de oameni in mod sigur urcau pe munte. Cand este aceasta sarbatoare, mai ales in week-end, trebuie sa ai nervi de otel ca sa mergi cu masina in Bucegi.

Iar il repara 🙂 Am mai scris eu cand s-a asfaltat acest drum, ca e perfect acest drum pentru multi, il vor repara toata viata lor si a noastra. Cand repara aici, se strica mai sus si tot asa…

La 10:10 eram in punctul panoramic de la limita dintre judetele Dambovita si Prahova. Pana si oile treceau dupa cum se vede, dintr-un judet in celalalt 🙂

Cabana Dichiu mai sus. Acolo ne-am oprit sa cumparam niste cascaval. D-na care vindea ni l-a si feliat…

La 10:30 am ajuns la cabana Dichiu, unde am stat 5 minute. Portiunea dintre Cuibul Dorului si Dichiu am parcurs-o in circa o ora. Imaginea de mai sus e la plecarea de la cabana Dichiu. Se vede cum pe DJ 713 urca o multime de masini. Ce nebunie o fi fost pe la pranz.

Mai departe, am coborat spre intersectia cu Zanoaga-Pestera si Moroeni. O coborare foarte frumoasa printre zeci de masini obligate sa parcurga cu atentie portiunile neasfaltate de la poduri, timp in care noi zburam pe langa ele. Multe microbuze din Brasov, Prahova, Bucuresti. Un sofer de microbuz din Bucuresti ne-a recunoscut mai tarziu prin comuna Iedera…

Ajungem la intersectie si facem stanga spre Moroeni:

Am lasat asfaltul pentru drum forestier. De aici am tot coborat, cu mici portiuni de urcare, circa 15 km pana la acel sanatoriu ce apartine comunei Moroeni. O ora am facut pe acest drum, amintindu-mi de plictiseala maxima incercata cu masina pe acest drum care pare ca nu se mai termina. E acelasi sentiment ca la Vidraru. Ocolirea lacului se face pe un drum de circa 20 km 🙂 Nici nu stiu cat am facut cu masina. Evident cu bicicleta am facut si mai mult numai ca, e altceva cu bicicleta. Te opresti, vezi ceva…

La intersectia cu Scropoasa

Dintr-un punct panoramic pe care s-ar putea sa-l ratezi cu masina, am admirat vreo 10 minute cariera de la Lespezi si o parte din Cheile Zanoagei, imprejurimile Scropoasei.  Cascavalul d-nei de la Dichiu era foarte bun…

M-am uitat pe acest drum pana la sanatoriu, de 2 cruci de piatra, dar nu am vazut nimic. Probabil si din cauza vegetatiei si pentru ca in mod sigur autorul contemporan ce scria lucrul acesta, le preluase dintr-o sursa de pe la 1910. Foarte probabil nu sunt in preajma acestui drum ci pe langa fostul drum de plai din apropiere.

Sanatoriul… la cladirea cea mare cred ca se efectueaza niste lucrari. Ca si in alte locuri sanatoriale, cei de pe la poarta nu pareau deloc bolnavi… ci in vacanta. Important este sa fie omul sanatos 🙂

Sanatoriul a fost inaugurat in anul 1938 si avea tot felul de terase si fantani prin curte.

Un fost izvor amenajat, azi o ruina

Plecam spre Moroeni pe un drum cu asfalt dezastruos, cu atentie la curbe unde era mult nisip… daca intri cu viteza, nisipul este calea cea mai sigura de a te catapulta in decor… Bine, asfaltul este denivelat rau, gaurit…

Satul Glod. Din acest punct, nu continuam pe drum, ci iesim din drum pentru a cobori la o manastire ortodoxa de rit vechi.

Vreo 5 minute coboram pe langa biciclete pe aici…

Biserica

Am stat ceva si pe aici, vorbind cu maicile, aprinzand lumanari, cumparand mir, la poze…

Moaste, fiecare cu o poveste aparte

Sf. Mucenita Elisabeta din familia Tarului Nicolae. Elisabeta, a fost de fapt, marea ducesa a Rusiei, asasinata alaturi de familia tarului Nicolae al II-lea, de catre comunisti.

Cam asa arata marea ducesa a Rusiei, sora tarinei Alexandra.

Din intersectia de mai sus am iesit in DN 71 care leaga Targovistea de Sinaia.

Continuam spre zona Moroeni-Pietrosita, trecem pe langa Casa Memoriala Cioranescu…

Biserica – hramul „Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil”.

Si la ora 13 ajungem in Pietrosita:

Casa Constantin Marmandiu

Sediul Primariei Pietrosita, fosta cladire de odinioara a Vamii.

Centrul comunei Pietrosita mereu mi-a placut datorita aerului istoric impus de cladiri. E logic sa fie asa pentru ca aici a fost Vama.

Un alt obiectiv atins, biserica cu trei hramuri de la Fieni, ridicata in anul 1804. Biserica, monument istoric este inchisa din anul 1948 si in interior totul este in stare de degradare.

Biserica este inchisa cu grilaj metalic dar te poti uita in interior… o mizerie de nedescris.

Este si o cruce de piatra impozanta langa biserica, tot monument istoric, datare 1660. Pe ea se afla chipul Maicii Domnului dar nu se mai cunoaste asa de bine. Crucea este de pomenire si se crede ca a fost ridicata in momentul in care s-a construit si prima biserica a Fienului. Biserica de la 1804 ar fi a treia.

Centrul Cultural din Fieni si ora 14 ne-a prins la o terasa.

Dupa 30 de minute, am plecat mai departe…

Carpatcement

Ca sa nu mergem pana la Pucioasa, am intrat pe alt drum, prin cartierul Berivoiesti.

Asa arata drumul prin acest cartier. Mergem pe el pana se transforma in forestier…

Spre satul Bela; dupa cateva curbe drumul se schimba radical si noroc ca e bicicleta nu altceva.

Mergem prin sat o vreme apoi ajungem la indicatoarele pozate din tura trecuta.

Un prieten pe Facebook, cunoscator al acestor zone, d-l Gabi Prundaru, imi spusese ca spre Moreni este un traseu pitoresc. Asa a si fost. Dupa ce am intrat pe aceasta ruta, la scurt timp, incepe un urcus dar la cat urcasem noi pe Dichiu 🙂

Foarte multe cruci din lemn… dar nicio biserica pana la Valea Lunga.

Monumentul eroilor langa primaria Valea Lunga

Si un alt obiectiv despre care citisem in carti mai vechi… o biserica veche, de cand o parte din actuala comuna Valea Lunga apartinea de Plaiul Campinei. Comuna azi este inclusa in judetul Dambovitei, in trecut era o parte din ea in Prahova.

Ruinele bisericii vechi

Crucea de la mormantul preotului Policarp Popescu

Bolta altarului

Ajungem si in comuna Iedera, nu stam prea mult si urmam un drum asfaltat ce ne va scoate in comuna Magureni din judetul Prahova, localitate cantacuzineasca odinioara… Aici a locuit unul dintre personajele mele istorice preferate, spatarul Draghici Cantacuzino 🙂

Citim poezia, mergem bine si, dupa vreo 3-4 km la revedere cu asfaltul 🙂

Din ce te apropii de limita intre judete iti dai seama ca nu merge nimeni pe aici cu masina. Vin niste denivelari uriase…

Drumul acesta l-am parcurs in circa o ora, iesind in zona Satul Banului. Multi oameni cu corturi, la gratare, rulote, masini etc prin poienile din preajma drumului, pe partea prahoveana.

Forestierul, in partea damboviteana, are si niste serpentine. Dupa acestea vine o troita cu doua cruci, mai dai o curba si vezi asfaltul. Urmeaza numai coborare cativa kilometri…

Biserica din Magureni. Ca si aceea de la Lespezi si aceasta a intrat in renovare.

Era 18:10, dupa o oprire la un supermarket.

Au urmat apoi Cocorastii Caplii – Bobolia – Gara Campina.

Spre Campina, la iesire din Cocorastii Caplii

Biserica din Bobolia

Gara Campina, sosire la 19:05. Aici am stat vreo 20 de minute pana a venit trenul spre Busteni.

Masurand cat de cat…

Am urcat Bucegii ca sa ajungem la Pietrosita-Fieni si sa ne intoarcem pe la Iedera-Magureni in Campina :))

Se inchide DJ 714A, se deschide DJ714A! Si tot asa… Turism la voia intamplarii prin Bucegi!

Tiganie totala in ceea ce priveste turismul in Parcul Natural Bucegi.

Pana la urma ajungi la concluzia ca nimic din ce ti-ai propune sa faci in tara asta, ma refer la un proiect sau o afacere pe termen lung, nu poate fi viabil. Fie se schimba peste noapte cadrul legal, fie se surpa drumul, vine cutremurul, ii da unul foc, ceva se intampla si nu iese cum ai prognozat. La un moment dat constati ca si sistemul este impotriva ta. Ca te ingroapa in taxe si impozite, ca iti da cu o mana si cu zece iti ia. De aceea se si fura, care cum prinde si cat poate. Ca nu exista nicio siguranta.

Zilele trecute, pe nestiute, a venit unul cu buldozerul si a facut o groapa cat explozia produsa de o bomba, in mijlocul unui drum judetean, pe care trec cateva mii de turisti lunar. Acestia tin in viata turismul din Valea Ialomitei, de la Zanoaga-Bolboci la Padina-Pestera.

Prima reactie a apartinut unui ghid montan, unul dintre aceia civilizati si educati, d-l Toni Ionita. Practic, esti tu in Romania, dar parca ramai interzis cand vezi ca azi drumul e in regula si maine il gasesti ca dupa bombardament.

Dupa care vestea s-a propagat… si turisti si oameni implicati in turism au inceput sa protesteze. In loc de 5 minute, de la Dichiu la Zanoaga, afli acolo in varf de munte ca trebuie sa ocolesti peste 30 km, sa vii pe drumuri pline de gropi. In realitate, pe acolo merg in special masinile mari sau cate unii dupa ciuperci si… fiind un drum dificil, este folosit in special de hotii de lemne si de orice.

Asociatia Turistica Padina-Pestera, ca urmare a acestui incident, a inaintat o scrisoare presedintelui Consiliului Judetean Dambovita, pe care o atasez mai jos:

De altfel, d-l Vali Calcan nu este departe cu estimarea lucrarilor 🙂

Intai a  fost scris 2010-2012. Si cum nu mai reusesc sa-l termine, in fiecare an mai schimba ultima cifra 🙂 Si s-a ajuns in 2017. Si nu va fi gata nici in 10 ani.

Care era situatia reala pe 1.08.2017? Cateva imagini de la fata locului:

Unora nu le venea sa creada si s-au risipit pe la umbra. Nu stiu, poate credeau ca este un vis si se termina totusi repede.

Crater… pana si cu bicicleta abia treceai

Si la o curba a drumului ce sa fie? O exploatare forestiera. Fara panou de exploatare… treaba e ca nu aveau cine stie ce lemn ca sa apucam calea conspiratiei si a ecologiei fara sens. Oricum, pe acolo padurea e foarte deasa si taierea avea semnele unei taieri rationale. Sigur daca veneau ecologistii de ocazie, cu ursuletii de plus, mai iscau un scandal. Sau cine stie ce pseudo-jurnalist. Fara niciun dubiu ar fi vazut in blocarea drumului o actiune a mafiei lemnului care a planificat devastarea padurilor muntelui Dichiu 🙂

Poate ca asa ai trafic, comentarii, rating, mintind si manipuland oamenii. Cu astfel de stiri senzationale. Insa mie imi da un sentiment anume faptul ca aici nu se minte, nu se falsifica realitatea si ca sunt atatea institutii si cetateni care vin pe blogul Bucegilor pentru ca de ani de zile exista ceea ce altii nu au stiut castiga: credibilitate.

In schimb, tot pe drum, se mai lucreaza si la rigole. Unde fac tabara muncitorii rezulta gunoaie: pachete de tigari goale, peturi, pungi. Cel care vine cu betoniera isi spala masina in padure, pe marginea drumului. La coborare spre Moroeni ia curbele ca la Formula 1. Te uiti cu ce viteza parcurge cu mastodontul, acel drum plin de gropi si-ti dai seama de profilul soferului.

Unde si-a spalat betoniera

Dupa ani de zile de „lucru”, evident ca au uitat prevederile acordului de mediu. Vine Garda de Mediu Dambovita si cu o amenda ii vindeca temporar de amnezie si de nesimtire, nu este asta o problema 😉

Ajungem la intersectia cu drumul spre Moroeni:

Cica pe acolo sa vina turistii 🙂 Bataie de joc sa trimiti lumea pe un asemenea drum.

Asta bun era inchis pentru reparatii… in varf de sezon 🙂

Spre Sinaia 23 km pe drumul inchis, spre Moroeni tot cam atat, dar drumul este jalnic. Din Moroeni mai ai vreo 20 km pe DN 71 pana la Sinaia. Ceea ce descurajeaza cam pe oricine…

Intersectia cu Scropoasa… se vede drumul ce vine de la Moroeni… gropi si mult praf.

La intoarcere, ca am fost pe jos de la Dichiu – Zanoaga -Cheile Zanoagei – Scropoasa – 7 Izvoare – intersectia cu DJ 714 – intersectia cu DJ 714A – Dichiu, dupa 5 ore, se vedea ca se mai lucrase un pic. Evident tipul cu buldozerul era un muncitor, fara vreo vina, un angajat trimis la treaba.

Macar la cabana Dichiu, a iesit cineva cu mai mult bun simt si a pus un afis, sa stie lumea ce se intampla cu drumul. Oricum, pe 1 august cei de la cabana si-au epuizat toate stocurile, pentru ca oamenii opreau la ei…

Azi, pe 2.08.2017 s-au intalnit mai multi factori de raspundere si in urma tiganiei create, sefii Consiliului Judetean Dambovita care se bat de ani de zile cu pumnul in piept ca dezvoltarea turismului si protejarea Bucegilor sunt prioritati pentru ei :)) au emis urmatorul comunicat:

„Autorităţile judeţene au luat act de gravitatea celor întâmplate şi au întreprins, în acest sens, toate măsurile şi demersurile necesare pentru soluţionarea favorabilă a cazului, în vederea asigurării accesului permanent către platoul Padina şi Peştera, în sezonul cald. În zilele de 1 şi 2 august 2017, au avut loc întrevederi şi discuţii între conducerea Consiliului Judeţean Dâmboviţa şi toate entităţile responsabile cu gestionarea situaţiei, respectiv: reprezentanţii constructorului, proiectantul, conducerea S.C. Lucrări Drumuri şi Poduri S.A., precum şi personalul de specialitate din cadrul Consiliului Judeţean Dâmboviţa. În plus, preşedintele Alexandru Oprea a convocat astăzi, 2 august 2017, la sediul Consiliului Judeţean Dâmboviţa, o întâlnire de lucru la care au participat toţi cei amintiţi. În cadrul acestei întâlniri, conducerea Consiliului Judeţean Dâmboviţa a dispus redeschiderea drumului de legătură DJ 713 Dichiu – DJ 714 Zănoaga, care va fi redat circulaţiei publice în perioada 4 – 21 august 2017, prin refacerea platformei drumului în zona excavată şi realizarea măsurilor tehnice corespunzătoare asigurării traficului în condiţii de siguranţă”.

DECI SE DESCHIDE IAR DRUMUL. SI ACEST LUCRU SE VA INTAMPLA PE 4 AUGUST 2017, VINERI 🙂

Nu va bucurati prea mult, pentru ca pe 21.08 se inchide iar.

Dar, pana atunci, autoritatile se apuca de drumul ocolitor, mai astupa din gropi, mai intind niste pietris, sa ocoliti in siguranta. Evident ca este o masura temporara. Si daca ar dura alti 7 ani, tot la temporar se incadreaza.

Si ce mai spune lumea pe Facebook, data 02.08.2017:

drumreparat

drumreparat2

Maine, pe 3.08.2017, dupa ora 12 a.m. va astept cu un alt articol interesant!

„Ecologizare” in Parcul Natural Bucegi: Se curata muntele de paduri!

Ati mers pe asfaltul turnat de astia de la Dambovita prin Bucegi? Acum, recent, daca ati fost? Probabil prea putini…

Imediat ce cobori de la cabana Dichiu spre Bolboci, la nici un kilometru, pe partea stanga, rupe unul padurea cu buldozerul si cara masini dupa masini de busteni. Buuun! Apoi cum te duci de la Bolboci, adica doar cine vrea se duce 😉 spre Turbaria Laptici, pe drumul asfaltat Bolboci Mal Stang, descoperi gramezi de busteni… si acolo rade unul padurea. Intre kilometrii 6 si 7. Iata ce este pe langa acel drum:

1

2

Daca va mai amintiti drumul Bolboci Mal Stang a fost asfaltat… de cine oare??? De Romsilva, Directia Silvica Dambovita, printr-un proiect cu fonduri europene. Poate se gaseste vreun binevoitor sa faca o reclamatie in acest sens. Adica folosind bani europeni s-a asfaltat un drum forestier care accesibilizeaza exclusiv proprietati private. Acolo este si padurea Nucet unde vor sa faca niste israelieni un proiect utopic. De fapt, tot mana unor pacatosi de-ai nostri este si acolo, i-a vrajit careva sa cumpere teren sa faca partii de schi si nu mai stiu ce legende. Cata hotie si coruptie este in tara asta, tot nu ai cum sa tai toata padurea. Dar poti incerca, dupa cum se vede.

3

4

Ca se „ecologizeaza” Parcul sau ca poate au descoperit cine stie ce daunatori nu este chiar neasteptat… Important este ca in ambele locuri, nu este semnal la telefonia mobila si banditii comunica prin statii. Iata un dialog scurt:

„Ceva controale, Gogule?”

„Nimic, liber”.

Deci nici mama naibii nu este preocupat de ce fac aia pe acolo. Toata lumea trece, nimeni nu intreaba. Ma refer la autoritati. O fi poate treaba turistilor care se mira cum de se taie intr-o arie protejata sau a altor cetateni, cine naiba mai stie cine, ce si pe a cui treaba o face in tara asta?

Am stat si m-am gandit, ce este de facut? Ca la un protest nu vine nimeni, ca toti scriu si nu fac, toti se cearta si sustin petitii, apoi au o treaba 🙂 Maine sterg praful de pe tastatura 🙂 Deci fiecare este pentru sine de fapt. Trist, dar adevarat. Deci ce putem face?

Plecam de la ideea ca daca tu imi tai mie padurile si esti o piesa in mecanismul de distrugere al acestei tari, eu ca roman de ce sa nu pot sa-ti fac o sumedenie de bucurii, ca sa nu deschizi buzunarul doar sa bagi  banii din lemn romanesc… ci sa mai si scoti, sa platesti o amenda, ceva, orice si oricat. Cu cat mai mult cu atat mai bine. Oricum lemnul ajunge la austriacul ala, cum mama naiba il cheama… ca are un nume  intortocheat de vizigot. Nasoala natie suntem, sa nu-l ia nimeni pe salbaticul ala de guler si sa-l bage intr-o celula…

Urmatorul pas? Mi-am amintit ca Vadim inainte sa moara, publicase niste numere de telefon. Bun, deci aveam numarul d-lui Ponta, prim-ministrul nostru simpatic 🙂 Cum sa ma bag in seama cu el? M-am gandit eu ca trebuie o minciuna tare si sigur reusesc. Totul este sa-i abordezi pe oamenii astia care se cred mari politicieni… in functie de ce vor ei sa auda. Si m-am gandit ca nu trebuie in niciun caz sa-l jignesc cu vreun adevar 🙂 Planul nu a functionat ca omul nu a raspuns. I-am dat sms cu „Victore, sunt eu… trebuie sa…” dar nici asa nu a mers. O fi fost omul ocupat. Am ramas cu poezia invatata. Acum sa nu credeti ca-i spuneam eu cine sunt si ca-l rugam sa faca nu stiu ce. Nu mai putea el de ce-i spuneam eu, alta era treaba. Dupa ce am ras vreo 20 de minute de propriile nerozii… mi-a venit ideea. M-am gandit eu ca pana fac petitii, pana ajung si se misca treaba, aia taie tot ce prind si fug.

Deci ba’ „boilor”, vin astia in control 🙂 🙂 Seful lor stie ca trebuie sa raporteze la cabinetul primului ministru. Sunt pusi in tema ca sunt pe acolo tot felul de interese, ca vor fi presiuni, ca sunt ascultati, vrajeala d-asta ce tine la oamenii necinstiti 🙂 Sunt foarte mari sansele ca niste hoti sa controleze alti hoti, si cum stim ca romanul nu-si pune la saramura pielea pentru altul, vor face ceva. In primul rand ca se sperie unii de altii, ceea ce este un progres grozav in devenirea lor 🙂

Fain ar fi sa se afle cand vin oamenii in control si sa le spuna cineva muncitorilor de la padure ca vin niste falsi inspectori in control, care au dat tepe si in alte locuri si sa nu se lase pacaliti, sa puna mana pe ei si sa-i predea Politiei 🙂 🙂

Nu am avut timp, na, ma mai ocup si de lucruri serioase, familie, prieteni, carti pentru altii, diverse, ca i-as fi dus in cativa ani de cand am blogul, pe multi la balamuc. Bineinteles ca intr-un final deveneam colegi de nebuneala si ne intrebam toti si fiecare in parte: ce rost a avut o astfel de viata, dar macar era satisfactia aceea, stiti care 🙂 Ca nu taci, chipurile ca sa fie bine pentru toata lumea, ca nu esti o leguma langa care se intampla orice si oricand, incapabil de reactie.

Toata lumea vrea o tara ca afara, se scriu articole, se intalnesc in dezbateri pe la tv, propuneri si proiecte si de fapt nu se schimba nimic. Producem vorbe si nimic. Pai o tara ca afara presupune si alti oameni, de alta calitate. Daca tot ne furam caciula asa, ce naiba tara mai vreti…

Cand un cetatean simplu fura si este prins, este intrebat de ce nu munceste si aproape imediat este bagat la puscarie. Cand un politician fura si este dovedit, el sigur nu a furat ci este victima unui abuz 😉 Evident i se descopera intr-un timp scurt tot felul de boli si pleaca acasa. Mandri ca suntem romani!

Printre nametii de pe Dichiu

O plimbare pe munte, pe frig, ninsoare si prin nameti…, ce inconstienta!!! 🙂

1Dimineata cand am plecat spre gara asa arata muntele…, ne-am suit in tren, am coborat in Sinaia, in halta, apoi mai departe pe soseaua ce duce spre Moroeni-Targoviste.

2Busteanul acesta de pe drumul vechi spre Cuibul Dorului, numai el stie de cate ori am stat pe el…, de data asta am lasat adidasii si am luat bocancii.

3Astfel arata drumul vechi, nicio urma de om…, normal!

4Un jder traversase drumul, probabil ne auzise si fugise in vreun copac

5Din halta si pana la cabana Cuibul Dorului am facut circa o ora

6DJ 713 parea deschis, este doar o impresie, dupa circa 1 km devine impracticabil, fiind accesibil doar snowmobilelor

7Un catelus de la cabana ne-a insotit pe cea mai mare parte a traseului

8Mereu pozez stanca aceasta…pare ciuruita 🙂 Nu stiu daca am mai postat poza

9Pentru ca ma plictiseam, am inceput sa pozez turturii de pe langa drum

10

11Catelusul tot misuna prin imprejurimi, mai rar statea pe drum

12Se mai pornise si o ninsoare de poveste

13Drumul…a fost el curatat acum o saptamana, dar nu pana sus in Saua Dichiului

14

15Asadar, de pe la 1300 m altitudine este iarna adevarata

16Tot inainte…, ma uit acum la ora de pe poze…mda, mergeam cam greu

17Fiind si frig si uneori ne mai afundam in zapada, m-am orientat rapid spre altceva…, spre pietre 🙂

18I-a deplasat putin greutatea placii de zapada

19Ca sa nu ma plictisesc 🙂

20

21

22I-am mai facut inca o poza, ca mi se parea mie ca aduce a ceva, mi se parea interesant…, nu va intrebati cum le-am gasit prin nametii aceia. Erau pe marginea drumului, dar nu am ajuns niciodata la ele sa le pozez. Acum fiind stratul mare de zapada, am ajuns.

23Bietul si gingasul ghiocel…a venit din nou iarna peste el

24Cam asa arata vremea, jos se vede cainele ce umbla razlet

25

27Parea un varf de cuartit verde…, cred ca ar fi aratat bine dat cu lac 🙂

26

28

32  Am ajuns in fine si in Saua Dichiului, dar nu am stat mult, era vant, ninsoare, frig

33Doar cu snowmobilele se poate merge spre Platoul Bucegilor, cum am vazut pe cativa

34Era dificil de coborat si spre Valea Ialomitei

35Ca tot vorbeam de coborare…cade Matrix si a continuat asa…

36Ma astepta mult mai jos…, aici eram cum cobori de la un punct panoramic. Peste cam 90 de minute eram deja in cu totul alta zona 🙂38La Fantana lui Gatej de pe Calea Codrului. Cum am ajuns asa de repede, fara sa fugim? Pai am vazut eu ca zapada este tare prin padure si cu mai multe curbe inainte de Cuibul Dorului am facut stanga si am coborat de-a dreptul, era 12:30…in 7 minute eram intr-un drum abandonat pe care-l stiam. Din acesta, dupa cateva traversari de paraie si dupa alte 10 minute, am ajuns in…drumul forestier Vanturis si imediat in Calea Codrului…, si apoi,  cam in 50 de minute de la coborarea pe acea panta, eram la Fantana lui Gatej. De aici mai erau cam 15 minute pana la telegondola Sinaia.

La Podu cu Flori

Dimineata daca imi spunea cineva ca azi o sa ajung prin Bucegi, la Podu cu Flori, nu as fi crezut. Aveam atatea de facut si cu totul alte planuri.

Si ii vine o idee Micutzului morocanos, schimbare totala de plan, eu imediat de acord cu el. Mi se paruse interesant. Asa ne-am trezit prin telecabina spre Cota 2000, cu alti prieteni, surprinsi de idee si refuzand sa o accepte.

Pana la urma Micutzul cu argumentele sale si eu tinandu-i isonul i-am determinat pe ceilalti sa mergem…pana la Podu cu Florile. Doar se vedea…in departare 🙂

La Cota 2000

In preajma traseului turistic Valea Dorului -Cabana Bolboci a aparut o stana noua

Un strat de pietris acopera mai nou DJ 713

O alta stana mai departe de acelasi traseu…marcat cu cruce galbena

In zare muntele Podu cu Flori (denumirea corecta este Podu cu Florile)

Lacul Bolboci vazut din preajma traseului

Coborare inainte de a intra in padure

Molizi…in felul lor

Mie imi place sa fac poze de fiecare data cand trec prin anumite locuri. Am eu fixul acesta, printre altele…daca mi se pare oarecum :))) Prima poza de mai jos este facuta ieri, a doua poza anul trecut….acelasi loc:

Sa vedem in cat timp acopera muschiul acest lemn

Povestea acestui triunghi…am intentionat mereu sa o scriu…dar am renuntat. Pentru ca este unul dintre traseele ce nu apar pe nicio harta. Nu cunosc o alta persoana din zona care sa fi parcurs integral traseul marcat astfel. Mai ales ca societatea ce a remarcat traseele turistice din zona damboviteana a Bucegilor nu a stiut ce inseamna acel marcaj si l-a sters de pe toti copacii intalniti. Este un traseu uimitor, necunoscut si probabil asa va ramane…lungimea lui? Circa 25-30 km. Ultima remarcare: 1997.

Peste lac, cabana Bolboci

Polen

Expozitie de gunoaie la drumul mare

Un popas la terasa cabanei

Anul trecut era prin preajma cabanei o vacuta frumoasa. Prima poza este de anul acesta, a doua de anul trecut:

Apoi:

Ma gandeam la o poza dar vacuta era ceva mai departe si mi-am zis ca poate la plecare sa ma duc mai aproape…dar intre timp, s-a apropiat pana la masa unde eram si i-am facut destule poze

A venit la circa doi metri, am pozat-o si a plecat

„Desene” pe lac

O apa nelinistita, limpede si adanca…

Plecam de la cabana si intram pe drumul forestier spre Podu cu Flori. Pe marginea drumului un cal. Ne vede si fuge pe langa noi la vale. Strig la el si:

Se opreste curios :)) O poza, doar!

Urcam putin si intalnim un alt armasar, la fel de frumos si de bine ingrijit

Continuam sa urcam, eu cu gandul la Crosul Bolbocilor de anul trecut desfasurat pe acest drum. Gandeam, priveam…si vad un fluture 🙂 Poate parea hilar dar…sunt fluturi de exemplu albi, din diferite specii si cine nu stie ii denumeste pe toti: Albi. Dupa ani de zile, lucrarea de licenta chiar la fluturi facea referire, recunosc de la distanta dupa zbor orice fluture alb din Bucegi. Stiu ce specie este. La fel sta treaba si cu mai toti fluturii colorati din Parcul Natural. Dupa zbor, de la distanta stiu ce specie este.

Si vad pe la jumatatea unor copaci ceva zburand :))) Ma opresc, ma uit mai bine si deja nu mai auzeam ce ma intrebase Micutzul morocanos. Fluturele se asezase pe o frunza undeva la circa 10 metri inaltime si atunci i-am impartasit „descoperirea” si Micutzului: un Nymphalis antiopa, o specie foarte rara in Parcul Natural Bucegi. Daca nu stiati si cred ca nu aveti de unde sa stiti, in Bucegi exista fluturi foarte rari, iar unul dintre acestia, este specific doar Bucegilor, un endemism. Va dati seama ca desi sunt pe Lista Rosie, aceste specii rare, pe cale de extinctie in lume, nu pot fi protejate pentru ca nu are cine sa se ocupe de astfel de lucruri. Desi ar trebui sa existe un inventar cu speciile de flora si fauna din Bucegi, acesta probabil nu va fi realizat in urmatorul deceniu.

Dar fluturele nu mai pleca din acel loc si eu doream sa-l pozez. Lucru destul de greu. Prietenii au plecat mai departe, stiau ca daca mi-am propus sa-l fotografiez asa voi face. Timpul? „L-am oprit!” 🙂 Am reusit sa misc usor creanga cu un bat aruncat si el a plecat. Are un zbor lin, planat si este usor de urmarit. Dar cum flori nu prea sunt el nu avea unde sa se aseze decat tot prin copaci. Am sperat ca se va lasa mai jos :). S-a asezat, eu am venit din unghiul in care un fluture nu vede…o poza si gata!

Mai bine de atat nu se putea…oricum urcasem o panta abrupta pana la el…dar se vede clar ca este N. antiopa. Fluturi de acest gen, ma refer la anvergura, sunt fluturi mari care nu au un zbor rapid. Un alt exemplu, ar fi Apatura Iris, un fluture nu foarte comun Bucegilor. In schimb, fluturele Vanessa Cardui este destul de greu de urmarit daca nu sunt flori prin preajma care sa-i capteze atentia.

Mi-am ajuns din urma prietenii destul de repede.

Cabana Podu cu Florile, a Consiliului Judetean Dambovita, ridicata intr-o zona cu alunecari de teren…provocate…circa 20 miliarde lei vechi risipiti

Am ajuns pe Podu cu Flori. Bineinteles, denumirea nu isi mai are rostul, aici neexistand decat vegetatie…ca in Arizona 🙂 Flori au fost acum 40 de ani, a ramas doar denumirea. De prin aceste locuri s-a extras piatra pentru ridicarea barajului de la Bolboci. Vedeti barajul si lacul mai jos:

Tot felul de deseuri raspandite la tot pasul

Drumul de acces

Flori de rododendron

Patru dintr-o lovitura

Anul trecut cand am fost la Podu cu Flori coborau ciobanii de la o stana aflata in preajma traseului turistic Bolboci-Canton Bratei. Pasunatul se incheiase, oile erau coborate… Anul acesta, m-am intalnit cu ei cand urcau…prima zi din acest an cand se reia activitatea pastorala. Ironia este ca ne-am intalnit cu o curba mai sus de locul intalnirii de anul trecut. Sa fie cam 300 de metri distanta. Daca anul trecut ei coborau si eu urcam, de data aceasta a fost invers. Va dati seama ca nimeni, nici macar ei nu stiu ora cand pleaca sau ajung in acea zona. Mie mi-a placut momentul acesta 🙂 Prima poza este din acest an, a doua de anul trecut.

Acelasi cioban cu acelasi caine…schimbasem cateva vorbe anul trecut. Poate ca, cine stie, mai tinea minte si dumnealui 😉 Da, ne-am vazut si anul trecut, tot pe aici, tot in momente de sosire/plecare de pe munte.

De la lacul Bolboci am urcat in Saua Dichiului…mai repede decat prietenii ramasi la cabana, cu masina. Pana au venit ei, noi eram pe DJ 713. Daca priviti asfaltul veti vedea si cati kilometri sunt de la inceputul acestui drum. Din DN 71 sunt 2 km pana la cabana Cuibul Dorului apoi alti 6,5 km pana in Saua Dichiului, loc in care se afla cabana in constructie Dichiu.

La 800 metri distanta de Cuibul Dorului…de aici am plecat cu masinile acasa. Una venita de la Bolboci, cealalta din Sinaia.

Multumesc pentru ca ati calatorit cu mine, fie si virtual 🙂 Fotografie realizata de Micutzul morocanos!

Ce am mai râs ieri cu „nebunu’ ” acesta….la el ma refer :)))

Pesteri si grote din Bucegi (I) …si nu doar atat!

Domeniul speologic al Parcului Natural Bucegi este departe de a fi cunoscut asa cum ar trebui. Sunt munti in care nu s-au facut cercetari, sunt pesteri inchise cu bolovani uriasi cazuti in urma cutremurelor, sau altele care isi asteapta descoperitorii…nu neaparat pe mine 🙂 dar cred ca nu m-as supara 🙂

Nu stiu cate pesteri sunt in Bucegi, in unele carti de specialitate se vehiculeaza un nr. intre 35 si 40. Cu siguranta sunt mai multe iar nr. grotelor este probabil triplu.

Mai intai sa spun ce consider eu o pestera. Speologii tin cont de anumite caracteristici cand denumesc o cavitate in stanca drept pestera. Importanta este mai ales lungimea care trebuie sa depaseasca parca 6 metri.

Bunaoara, speologi renumiti au denumit o cavitate lunga de vreo 12 metri drept Pestera Tunelul Apelor. Multi au cautat-o si o vor cauta in zadar pentru ca este un mare nimic. Sa va spun si unde este. Ajungi in fata intrarii Pesterii lui Bogdan. Imediat in stanga intrarii este o deschizatura, posibil sa aiba vreo jumatate de metru patrat. Intri pe burta ca altfel nu ai cum si mergi asa…si asta e, adica nimic. Este un fel de viziuna…prin urmare eu nu-i spun Pestera, nici macar Grota, ca si cu altele asemenea le ignor. Cum mi se pare mie…daca pare putin interesanta ma opresc daca nu, nu.

Astazi prezint cateva imagini cu grote si pesteri, naturale si artificiale:

Tunel artificial, fotografie nepostata pana in prezent, aflat la o extremitate a muntelui

Pestera in Muntele Zanoaga

Tunelul din Cheile Tatarului considerat gresit de catre majoritatea ghizilor si montaniarzilor drept Pestera Ursului.

O pestera mica, binecunoscuta, in muntele Diham

Grota de 10 metri, inaltimea medie 1,60m…in muntele Jepii Mari

Grota de circa 8 metri in Padina Crucii

Grota in muntele Batrana

Pestera in muntele Vanturis

Pestera Bogdan

Avenul Nou, de peste 15 metri in muntele Babele

Avenul din Cimitirul Elefantilor

Pestera din Piciorul Babelor

Pestera din Capul Vaii Obarsiei…pentru mine este doar o grota

Pestera cu 2 intrari din muntele Lespezi

Cavitatile din imaginile 5,6,7, 8, 10a si 12 sunt descoperite de mine, alaturi de o Pestera unde am gasit o vulpe strivita de o stanca, precum si de o pestera cu sala, cu o lungime de 25 metri, ambele existente in muntii Sinaii. Grote stiu multe…

La acestea se mai adauga o Pestera in muntii Dichiului, etc…voi publica poze si inregistrari video in aceasta vara.

Pe langa cele gasite de mine si a caror localizare exacta probabil nu o voi scrie vreodata, mai sunt in Bucegi urmatoarele: Pestera Ratei, peste 6000 metri, nevizitabila teoretic, cunoscuta Pestera a Ialomitei, Avenul din Vanturis, Pestera Onicai, Pestera Pustnicului, Avenul Haiducilor, Avenul din Bucsoiu, Pesterile din muntele Tataru, Pesterile din Tiganesti, Pesterile din Ciubotea, Avenul din Coltii Tapului, Pestera Coteanu, Pestera din Bucsoiu, Pestera Horoabei, Grota Haiducilor de la Coltii lui Barbes, Grotele din muntele Jepii Mici situate departe de orice poteca sau traseu turistic. Grotele din Cheile Rateiului considerate in unele carti pesteri si numerotate in teren cu vopsea sunt niste…nimicuri, nu sunt pesteri ci mici grote de maxim 3 -4 metri lipsite de interes.

La cele enumerate se mai pot adauga 13 barloguri de ursi existente in stanca. Acestea pot fi grote sau pesteri. Probabil nu voi sti pentru ca daca ursul miroase ca a intrat om in barlog nu mai revine…deci l-am lasa fara casa.

Dupa aprecierea mea, pesteri si nu grote, nedescoperite, ar trebui sa mai fie in zonele muntilor Batrana, Tataru, Jepii Mari, Cocora, Vanturis. Dispunerea stratelor, locul de iesire la zi al unor paraie, arata existenta foarte posibila a unei pesteri mari in amfiteatrul Jepilor Mari, la o anume altitudine…pentru exemplu. Ca si observatie, cea mai lunga pestera gasita de mine are zeci de metri. In fata acesteia am plantat acum ceva ani mai multi copaci, molizi si brazi.

In timpul ultimei excursii, in aceea in care am scris de Sfinxul Unicorn sau Uriasul, eram la un moment dat la sute de metri distanta de cel care ma insotea. Am vazut un horn, o despicatura lunga inclinata la 45 de grade. In contrast cu totul din jur, hornul avea putina zapada. Cum in el nu batea soarele, poate prin aprilie sa ajunga razele si acolo, m-am oprit sa privesc mai bine. La circa 5 metri distanta era un copac, un foios si nu un conifer care se dezvolta bine, ferit de vant intre peretii hornului. Mai sus de acesta pe acelasi plan inclinat si la alti metri distanta era o stanca uriasa intepenita intre acesti pereti. Parea ca trebuie doar impinsa ca sa se rostogoleasca. Cu ceva efort te puteai strecura printre stanca si perete, agatandu-te de colturi stancoase. In spatele stancii se ghicea un loc de plat care continua peste 5 metri pana la un tavan…de jnepeni. Deci deasupra hornului erau jnepeni care acopereau ca un tavan acel loc plat. M-am uitat la stanca intepenita si m-am gandit ca o fi in echilibru instabil de cine stie cat timp…si daca vine la vale peretii hornului sunt prea stramti ca sa ma feresc. Locul plat de deasupra stancii ma atragea…asa ca am observat stanca mai bine, am pasit pe pietre si iarba uscata, m-am apropiat de copac…si aud un zgomot de dincolo de stanca. Din cauza copacului nu se vedea ce este, dupa zgomot era…un animal mare. In afara de urs sau ras nu avea ce sa fie pe acel loc plat. Problema era ca animalul nu cred ca avea pe unde sa fuga din acel loc…probabil ar fi sarit pe mine. Asa ca am coborat, am facut cateva fotografii ca sa gasesc o cale de a ajunge deasupra dupa ce as fi gasit un punct panoramic. Posibil ca zapada sa se tot fi rostogolit de la urcarile/coborarile animalului, de aceea era putina. Cine stie ce era…nu ma gasea nimeni pe acolo 🙂 Eu inclin sa cred ca doar un urs ar fi stat acolo, rasul ar fi gasit ceva mai putin spatios. Mai revin eu pe acolo fara doar si poate…

Cam asa imi umplu timpul liber uneori, cu tot felul de ciudatenii…am o lista lunga si nu ma plictisesc niciodata. Bine, mai am inca o preocupare: il plimb, ma joc cu el, il pup, il schimb, i dau sa manance celui mic…care este adorabil. Daca lipsesc prea mult plange, cand vorbesc cu el se bucura, da din maini si picioruse, rade, intoarce capul cand il strig. Are o putere…doctora s-a speriat cand l-a vazut asa voinic 🙂 Asculta atent, ridica mirat din sprancene, i arat biberonul imediat intelege ca este al lui 🙂 Am zis ca-l voi duce cu telecabina pe Platoul Bucegilor cand va fi ceva mai cald si el mai maricel…este cam devreme la 2 luni si ceva. Este si un mic smecheras, cand crezi ca a adormit de fapt nu a adormit, deschide ochii 🙂

Apoi am propus un traseu de alergare montana cu plecare din Azuga prin muntii Baiului spre Valea Doftanei pe un drum de legatura amenajat in anii’60. De acolo vedem noi 😉 ori ajungem in Campina ori in Comarnic…ma duc cu prietenii de maratoane, pe unul deja l-am „speriat” ca fugim pana nu mai putem si ne intoarcem…vedem noi cand. Bineinteles ca lucrurile nu stau asa, la intamplare nu merg pe undeva, ci pe un traseu prestabilit cu timpi si variante 🙂

In urmatoarea perioada voi reveni cu stiri electorale interesante, eu am ras vreo doua zile de unele aspecte, de ce pot debita unii oamenii, de ce inteleg ei. Se spune ca gratuitatile pe instalatiile de transport pe cablu din Sinaia sunt oferite pentru ca sunt mai multe tabere care se dusmanesc. Si ca fiecare tabara ofera gratuitati in speranta atragerii sustinatorilor celeilalte parti. Pana aici nu este cine stie ce. Dar scopul atragerii ar fi altul, nu obtinerea de voturi cum s-ar crede…ci, sa vina cat mai multi sustinatori ai taberei adverse pentru ca acum se schiaza destul de dificil, zapada este grea si poate isi rup mainile si picioarele si nu mai merg la vot :)))) Este o prostie evident 🙂

Trebuie sa mai scriu ceva despre Drumul Granicerilor existent pe ramura vestica a Bucegilor, sa pregatesc o mica expeditie cu jandarmii printr-o zona salbatica, va fi ceva interesant.