Un „sac” de bureti negri din care am luat…doar un burete! :)

Titlul chiar nu este o gluma, si totusi nu inseamna ca am gasit un sac propriu-zis cu ciuperci. Insa am vazut atatia bureti negri cum nu am vazut niciodata si mi s-a parut mie ca daca ar fi culesi nu ar incapea intr-un rucsac mare…fiind nevoie de un sac.

In total, am numarat 43 de buchete a minim 3 ciuperci fiecare. Ca mai jos:

15Acesta este un buchet…

Din toate ciupercile vazute, nu am cules decat una, care mi-a placut, pentru a face un experiment pe la bucatarie, maine sau poimaine:

17Pe acesta din plan mai apropiat

Cum a inceput insa totul? Mai intai, ca o zi obisnuita…deplasari, verificari, observatii…

1Made in Ocolul Silvic Azuga…cu o sarma au legat un lant apoi au pus lacatul. Maine, poimaine o deschide oricine…

2

3O bariera stramba, prost inchisa…am zis eu mereu ca astia nu sunt buni de nimic. Taie lemne!…si cu asta iti dai seama de valoarea lor. La intrebarea ce stiu sa faca astia de la Azuga prin Parcul Natural Bucegi? ….raspunsul este: Doar sa taie lemne!

Atat si nimic mai mult! Acum au inchis un drum cu o bariera stramba si cu o sarma, lant si lacat. In 2-3 minute oricine o deschide. Nu ai ce sa le ceri…este maxima!

4Panou pentru fraieri sau pentru cei de bun-simt. Pentru cei de „ai casei” te duci undeva in stanga, scoti un stalp de la balustrada de lemn, dai intr-o parte o bucata lunga de lemn si treci. Apoi in sens invers o inchizi.

9Panou montat de Administratia Parcului, in urma cu cativa ani

10Nu este, nu a fost si nici nu va fi, traseul turistic Poiana Tapului – Cascada Urlatoarea, unul dintre cele mai simple trasee turistice din Bucegi, o zona frecventata de ursi. Ultima oara cand am vazut un urs pe aici, intamplator, a fost prin 1993. Acest panou a aparut ca urmare a prieteniei dintre padurarul Georgica si dl. Valer seful pazei de la acel ocol silvic si un exploatator de padure…hai ca poate nu mai trece nimeni pe acolo sa vada ce si cum se taie. O bagam pe asta cu ursul 😉 Reamintesc faptul ca padurarul Georgica a taiat copacii cu limita Parcului ca sa-si faca un tip o vila. Treaba este ca limitele Parcului erau trasate, luate coordonatele si consemnate la Ministerul Mediului dinainte de a comite unii si altii aceasta smecherie. Dar putin abuz in serviciu nu strica niciodata :)) Cand mai stiu si altii de acesta, parca este si mai bine…

Sau, seful pazei a prins intr-un an pe Valea Azugii pe niste amarati cu cetina de brad. Atat m-a amuzat chestia asta…spuneau cei care au fost de fata ca striga atunci ca disperatul: „Sa vina ProTv-ul, sa vina ProTv-ul!” 🙂 Cat de ridicol… ce ProTv ma’ …mare cu cei mici, mic cu cei mari…

Nici padurarul nu este mai prejos…pe localnicii mai sarmani care iau din padure crengi sau lemn cazut, pentru foc, ii ameninta cu dosare penale, ca-i baga in puscarie…fiti siguri ca orice scriu despre cei doi magari verzi este indreptatit…

Asta a fost asa, ca o imagine scurta despre anvergura celor doi pacatosi…

5

6

7

8

Mai departe, faza cu buretii negri:

11Primii bureti vazuti pe care nu m-am obosit sa-i culeg

13

14Intre 0,50 m si circa 10 metri, erau cateva zeci de manunchiuri de ciuperci, unele mari. Nu se vad in poze prea bine…dar sper ca duminica sa ajung iar sa-i pozez mai bine, ideea este sa ajung dimineata ca dupa-masa nu mai bate soarele in acele locuri

16Asemenea unei iedere inconjurau ulmul

18Buretele meu 🙂

19Si pe o parte si pe alta a ulmului cat si pe copacii cazuti din preajma am gasit…

20Cat ambele palme ale mele…cel mai mare burete negru vazut vreodata

De ce nu i-am cules?! Pai nu am ce sa fac cu ei, nu m-a pasionat niciodata culesul, in acest an chiar mi-am facut poftele cu ciuperci…aveam la mine tot ce trebuie ca sa-i iau, nu merg in padure sau pe munte nepregatit…si cu timpul stau prost, nu doar cu altele 😉 si cine stie cand gaseam vreme sa-i pregatesc…asta in ce ma priveste.

Insa nu ma pun eu pe primul plan…daca ii adunam pentru cineva  ar fi motivat ca nu are cum sa-i ia, alti prieteni impatimiti ai culesului de bureti nu am considerat ca trebuie sa-i sun…intr-o astfel de zi, ei trebuia sa ma sune 😉 …iar pe acasa Oana nu vrea sa vada ciuperci.

Asa este intotdeauna…unii cauta zile in sir bureti negri si parcurg distante impresionante, altii ii gasesc in poteca sau in locuri mult mai la indemana si nu le trebuiesc 🙂  I-am luat pe cei din poteca de pe Caraiman, este suficient…

Trebuie sa ma urc, sper sa ajung duminica, pe o inaltime in apropiere de acel copac si sa pozez cum trebuie intreaga spirala din buchete de bureti negri. Dar nu merg eu doar sa fac poze la niste ciuperci, mai am si altele in plan…

21Mai jos, altitudinal, am reintalnit din nou soarele…in imagine zade…conifere cu frunze (ace) cazatoare…

Cand norii imbraca culorile apusului, Bucegii dupa ploaie

A plouat binisor in Valea Prahovei si in Parcul Natural Bucegi…Oamenii? „Bine ca ploua!”…eu nici nu mai stiu de cand nu a mai plouat. Nici nu m-a interesat…am ajuns acasa si cand m-am uitat pe geam ploua. De fel, nu port umbrela dupa mine…le las pe unde nimeresc. Si am pierdut una,doua, noua, gata nu mai are rost sa iau umbrela. Mai am una mare de tot, baston de dat dupa caini la batranete!  Pe munte iau cu mine o pelerina de ploaie, dar cum nu a mai plouat nici aceea nu stiu pe unde este…cred ca este pe la Matrix. Trebuie sa-l sun, maine 🙂

Mai intai o poza cu un:

🙂 Trandafir

Apoi poze cu norii si muntii…am si eu cateva fixuri. Nu mai plec uneori din fata peisajului 🙂 Parca privirea mi se duce pana in cel mai mic colt al norului/norilor  in cazul de fata…

Inspre muntii Baiului…este mai intuneric cand apune soarele si mai lumina cand rasare. In cazul Bucegilor este invers!

Vedere spre muntii si padurile Sinaiei

Crucea de pe muntele Caraiman…un fel de strajer al orasului Busteni

Muntele Piatra Arsa, intre Sinaia si Busteni

Tot spre Caraiman, o splendoare

Cer deschis intre Piatra Atsa si Jepii Mari

Acolo este din alta lume :)) Daca apropii si mai mult si dau culoare cred ca iese putin mai interesant

Pe alta data…ca trebuia sa intru ajung acasa

Azi am mai pozat si altele:

Am vazut si eu ghebe pe anul acesta :)) Unii spun ca padurea este plina de oameni…de ciuperci nu am auzit! 🙂 Nu am sa inteleg niciodata, cred, de ce se alearga atat dupa ciuperci…nu mai merg de ani de zile, cu ciupercari de profesie…astia umbla in disperare prin toate cotloanele de padure, nici nu vezi mare lucru…am cules acum doi ani sau trei, cu un prieten cam 25-30 kg de ghebe. Bine, eu nu am cules pentru mine niciuna, de regula adun cand am chef si daca imi sunt la indemana…sau cand vreau sa ma dau in spectacol ca gatesc. Nu mai avea unde sa bage atatea ciuperci si daca ar mai fi avut un rucsac mai umplea unul…nu se poate asa ceva :))

In mijlocul padurii…un ou de gaina, ce cautase o gaina pe acolo…

Era foarte usor, cine stie de cand era… l-am pus intr-o mica scorbura

A treia zi la micutzul lac…nu postez imagine de ansamblu ca este dezolant peisajul. O turma de oi practic a devastat tot prin preajma. Arata urat de la distanta…dar de aproape, din anumite unghiuri mai pastreaza o parte din frumusetea sa

Frunze de: fag, anin, ulm, paltin…am trecut trei zile pe langa micul lac, pentru ca din drumul meu ma abateam 20 minute…de azi…cine stie cand mai ajung 🙂

Paltini…

La cules de…vai mama ei de catina :)

Cum toti prietenii spuneau ca s-a trecut catina si ca doar de la tigani din piata mai poti cumpara, m-am gandit eu ca si oamenii astia o culeg si ei de undeva…apoi era culmea sa cumpar fructe de padure, ciuperci, din piata. Nu-mi amintesc sa o fi facut vreodata.

Si am plecat cu un prieten spre un loc cu catina, de unde culeg an de an, sa vedem daca mai este, nu mai este, chiar nu mai este, dar chiar era 🙂

Este destul de greu de urcat acolo, motiv pentru care o sa postez imagini chiar din acel loc. In afara de oameni de munte, nu o sa urce niciodata alti culegatori.

Era imposibil sa nu culeg macar un kg de catina, stiind bine ca nici bruma nu a cazut.

Si aveam trei ore la dispozitie, apoi trebuia sa ma intorc la alte treburi.

Am ajuns in Cariera Piatra Arsa. Ma uit in sus si observ tufisurile de catina, pline. In imagine le-am inconjurat cu rosu.

Pare usor de ajuns, dar este o iluzie optica. Panta nu este atat de accesibila si de putin inclinata cum pare…

Se vad tufisurile, dar urcusul de-a dreptul este periculos, motiv pentru care am facut stanga pentru o „invaluire”

Aproape de peretele carierei

La aceeasi altitudine cu tufele de catina

Se vedea si  o parte din orasul Busteni, cartierele Zamora si Piatra Arsa

Jos, drumul de acces spre cariera

Perete greu accesibil, din el cad periodic stanci

Si catina asta creste prin orice colt, dar nu avea rost sa ne cataram pe acolo cand ceva mai jos strangeai fara probleme

Am ajuns destul de repede, cam in 15 minute. Era si mai este in cantitati mari…

Ramuri pline…si de fructe si de tepi

Cartierul Piatra Arsa, acolo gasiti toti smecherii de prin Bucuresti care ne reprezinta…adevarul este ca nu stiu pe cine reprezinta in afara de ei

Nu am cules prea mult, ca m-am intepat intruna, cel putin de 10 ori, dar suficient pentru a o combina cu miere…si am plecat. Mai trebuie si rabdare, timp, pe sambata sa mai merg

La coborare

Si o privire inapoi…ramane pe data viitoare 🙂

Cine se intreaba cum le-am cules, e bine sa nu se intrebe…am taiat cu un cutit cate o crenguta din fiecare arbust intalnit, astfel incat sa nu-l pagubesc prea tare. Tufisurile existente langa drum au fost rupte in proportie de 90% anul trecut, si nu mai rodesc…nu se taie varfurile, ci de acolo de unde sunt foarte dese…le-am cules de pe ramuri seara acasa.

Din muntii Baiului pe Valea Cerbului

Ieri…ce zi 🙂

Am plecat eu in muntii Baiului, nu singur, cu un prieten si cativa amici. Ei sa culeaga afine, eu si cu altele pe langa culesul afinelor. Ce se intamplase? Prin telefon stabilisem cu un cioban pe care il stiam de prin luna iunie sa cumpar niste branza. Treaba este ca prin luna iunie cand umblam pe acesti munti dadusem intamplator peste cioban pe drum. Din vorba in vorba, am ramas la stadiul de cunostinte.

Din iunie am mai fost pe munte de cateva ori, m-am mai intalnit cu el, i mai dadeam una alta, cine isi inchipuie ca ciobanii sunt toti bogati se cam inseala. Si am plecat eu ieri cu un rucsac mare, noroc ca este doar drum forestier si nu pante mari. Ciobanul ma astepta cu doi burdufi de branza pe care nu vroia decat ce imi ceruse prin telefon, adica un bax de bere de 2,5 litri. Pe bere platisem in jur de 40 de lei, branza doar 1 kg era 25 lei, ce aveam atingea 100 lei. Totusi abia la intoarcere am luat burdufii, unul deja la ora asta este in Oltenia 🙂

Si apoi ne-am dus la cules de afine. Din varful muntelui am privit spre Azuga. Fiecare panta era presarata de oameni. Mai aproape de noi niste persoane carau lespezi de piatra cu o roaba pana la o caruta, apoi caruta urca in serpentine pana intr-o culme unde se depozita piatra. Ce munca titanica…

Eu am zis sa mergem langa cei care transportau piatra pe versantul unde lucreaza acestia, deoarece culegatorii de afine nu veneau pentru ca presupuneau ca nu sunt afine, devreme ce se cara piatra. Logica mea nu a fost pe placul amicilor care au pornit acolo unde mai erau si alti culegatori. Noi ne-am dus spre cei cu piatra. Nu a fost nevoie sa coboram prea mult…erau destule afine. Afinele nu se aduna bob cu bob, ci cun fel de faras/pieptene de metal se perie tufisul, dupa care in cutia metalica raman fructele. Erau atat de multe incat prietenul cu care eram s-a plictisit si s-a culcat prin iarba :))) Cand s-a trezit eu aveam 5 kg stranse. Am mai cules o ora si am plecat…ceilalti doi amici tot strabatand versant dupa versant nu au strans mai mult de 1,5 kg de fiecare. Era de asteptat cu atatia oameni de profesie pe acolo.

Acasa am impartit afinele, unele au ajuns la o cunostinta si asa am recuperat banii dati pe berea ciobanului, iar restul la rece. Deci cu putin efort si inspiratie, intr-o zi am cules si afine si branza, fara cheltuieli.

Azi…un eveniment in familie. Dupa banalitati si vizite si vorbe si discutii despre vreme si mersul societatii am scapat in sfarsit la o iesire in natura. Am pornit cu totii pe Valea Cerbului la un gratar. Mai ne trebuiau micii si pastrama. Si nelipsitele vorbe ale mamelor grijulii:

„Trebuie sa luam ceva proaspat poate vor si copii”…si uite asa ma intrebam eu cine are carne proaspata pentru gratar. Petrecaretii au pornit spre Valea Cerbului eu dupa mici si pastrama. Dupa 15 minute suna telefonul si asa am aflat ca am scapat de cautat pastrama, pe care chiar nu stiam de unde sa iau. Apoi micii…

Ajung la un magazin de incredere, vad, miros, era ok, persoana care vindea pune micii intr-o punga si i intinde catre mine. Intreb cat face, intind niste bancnote cam cat estimasem eu…dar : „Nu, nu, a zis seful sa nu va iau banii”. Nimic, omul nu vroia sa ia banii si pace. Dupa un multumesc zapacit ma grabesc si aproape de padure i ajung din urma.

Cu ideea ca o minciuna este o problema in plus pe viitor i spun sotiei cand m-a intrebat ca nu am platit micii. Nevasta-mea care nu rezoneaza cu mine in unele chestii montane, si sta mereu cu teama ca cine stie ce voi pati, imi spune sa ma potolesc, a inceput: „Cine stie ce ai mai facut, de unde il cunosti pe omul acela” d-astea.

Depasim impasul, gasim un loc potrivit de intins la iarba verde cu vatra de foc, dincolo de apa Vaii Cerbului, pe care am trecut-o descaltandu-ne. Eram langa padure, si nu ne instalasem bine ca o doamna, tipar clasic, a inceput: „E voie sa facem focul aici? Daca dam foc la padure”. Eu i raspund „Nu e voie nicaieri, dar nimeni nu a fost amendat aici, totul este sub control”. Apoi „Baiatul meu nu poate sa urce dupa lemne”, era vorba de un urcus de 20-30 m…”Ba poate, nu-i subminati vointa de pe acum, ca nu poate una sau alta”. Dupa aceea, vreascurile au fost prea grele pentru baiat, uite colo un padurar, prin iarba ce insecte or fi…pana la urma am „linistit-o” spunandu-i sa mai taca din gura ca de aceea nu se marita a doua oara.

Super pe Valea Cerbului, cu bune cu rele. Nu este nimeni care sa-i amendeze pe cei care arunca gunoaiele la intamplare. „Turistii” opresc pur si simplu masinile si arunca sacul cu gunoi pe marginea drumului. Intre timp aparuse o masina cu inghetata, ca pe timpuri cand eram mic. Si acum aceiasi atmosfera ca odinioara, copii strigau: „Masina cu inghetata! Masina cu inghetata!”. Spre disperarea celor cu care eram le-am dat bani copiilor sa fuga sa-si cumpere inghetata. Si alergau copiii desculti prin apa ca sa ajunga la drum unde stationa masina, apoi iar fuga-fuga prin apa spre disperarea unora ca vor prinde o raceala si spre multumirea mea 🙂

Masina cu inghetata 🙂

Primii au inceput sa se faca micii. Multi spun ca nu sunt buni, ca nu stiu ce si nu stiu cum, eu cand poftesc mici nu prea pot sa ma abtin, este ca si cu prajiturile, sunt primul 🙂

Frumos este sa stai langa un foc sanatos, din lemne de fag nu din orice putregaie gasite

In timpul gratarului apare o dacie, Papucul romanesc, plina cu pepeni, ardei, alte legume. Soferul striga de zor „Hai la pepeni, hai la pepeni!”. Nu am mai dat startul ca la inghetata ca nu avea rost :)))). Oricum rudele, prietenii rudelor, se mirau de orice. Cand au vazut ca baiatul meu fuge pe pantele padurii ca o veverita printre buturugi si copaci s-au pus pe ganduri 🙂 Daca le spuneam ca la 7 ani alearga un kilometru fara probleme si in cateva minute cine stie ce mai credeau.

Dupa ce am luat totul de pe gratar si am reaprins focul, m-am intins pe sacul de dormit care era desfacut si am adormit. Copii au facut poze cu aparatul meu, mi-au pus un carabus pe spate chipurile sa ma gadile dar biata insecta nu intelegea de ce a fost prinsa…noroc cu nevasta-mea ca m-a trezit la timp altfel faceam si insolatie. Oricum am spatele cam rosu :))) dar a fost o zi reusita. Am plecat ca venisera doua familii de prin Ialomita nu departe de noi si nevestele, niste slabute pe la 100 kg simulau miscari de dans, barbatii dadeau din maini, iar dintr-o masina se auzea o manea. Era ceva ca o concluzie cu ce s-a ales nu stiu cine in viata, cu mancare, bautura si femei. Caraghiosi de inculti…la munca fir-ati ai naibii de complexati :)))

Un altfel de gratar

Un tractoras cu remorci face curse pe Valea Cerbului. Pentru cativa lei de la gara din Busteni ajungi pana la cabana Gura Diham

Mugurii de brad…culegere, retete, utilitati

Natura iti ofera nenumarate cai spre sanatatea de care toti avem nevoie, ne-am obisnuit insa sa mergem prin farmacii in cautare de leacuri miraculoase, sa cautam sfaturi de la tot felul de oameni pe net, si doar daca privim in jurul nostru vedem ca avem la dispozitie tot felul de lucruri ce ne pot influenta sanatatea.

Este de ajuns o carte, o documentare si ce prepari cu propriile maini iti va aduce si sanatate si satisfactie…esti tu si nu un alt cumparator dintr-o farmacie, etc.

Ma opresc azi la mugurii de brad ce au inceput sa creasca la poalele Bucegilor devenind tocmai buni pentru a fi culesi.

Pentru a-i culege este nevoie de rabdare ca singuri nu cad in sacosa. Se mai lipesc unii dintre ei si de maini, daca a plouat recent se aduna mai greu…

Mugurii de brad au efecte vitaminizante, ciobanii fac din ei sirop pe care il folosesc indeosebi pentru a combate racelile si tusea asociata.  Daca siropul este pregatit cu miere actioneaza ca dezinfectant, calmant, si ajuta in regenerarea tesuturilor afectate de infectii.

Pentru anemii se face o cura de trei saptamani, timp in care se iau cateva lingurite de sirop cu 5 minute inainte de masa.

Pentru a inlatura starile de voma se mesteca (nu se inghit!) cativa muguri culesi recent.

Se consuma 5 lingurite de sirop inainte de masa…persoanele care lucreaza in conditii de stres. Trebuie stiut ca glicemia revine la valori normale dupa ce se consuma cateva lingurite de sirop.

Mugurii de brad au efecte asupra intregului organism si pot fi folositi si altfel: 1 kg de muguri se fierb in 5-6 litri de apa, dupa care se strecoara si se toarna in cada alaturi de apa pregatita pentru imbaiere, in care se si dilueaza de altfel.

Siropul din muguri de brad se prepara dupa retete variate, eu o sa enumar doar doua pe care le-am intalnit mai des.

Prima: se pune 1 kg de muguri in 2,5 litri de apa, la fiert. Dupa ce au fiert mai multe minute, se lasa sa se raceasca. Apoi se filtreaza, se arunca mugurii, si se adauga 1,5 kg – 2kg zahar (depinde de cat au scazut la foc), se pune din nou la foc pana incepe sa fiarba…si cam asta ar fi. Zaharul inainte de a fi folosit este invertit, gasiti pe net ce inseamna si cum se face.

A doua: intr-un recipient de sticla se pun in straturi muguri de brad apoi miere, cate un rand pana se umple recipientul, dupa care se tine la intuneric, si la o temperatura de cel mult 10 grade Celsius, minim o luna de zile. Ulterior se filtreaza…

Siropul se foloseste si ca bautura racoritoare diluat cu apa minerala.

Evident ca se fac destule lucruri cu mugurii de brad, eu am insirat doar cateva 🙂

PRIN BUCATARIA LUI CIORBA :)

Ieri am prins un moment liber si am plecat sa adun niste ciuperci cu doi prieteni. De data asta am strans pentru mine, eu de obicei nu prea alerg dupa ciuperci, sau bureti cum le mai zicem noi, localnicii.

Le cunosc, imi place sa merg cu prietenii la cules, dar nu fac parte decat rareori din meniul meu. Insa cu ghebele este alta poveste.

Am doi cumnati, unul din partea sotiei si celalalt din partea sorei. Amandoi sunt doi berbeci, este diferenta mica intre ei. Si din august ma tot suna: „Mai, te rog, nu uita sa ne pui ghebe la otet…” Evident ca dupa ce inchideam telefonul uitam instantaneu, dar acum doua zile, vazand ca au aparut ghebele, mi-am amintit. Si am zis hai sa fac un efort…

Ieri, cu prietenii mei am observat ca pana si ei au dificultati in a identifica cu exactitate toate varietatile coloristice de ghebe. Daca nu te pricepi sfatul meu este sa le cumperi de la un cunoscut, nu de la cel aflat la coltul strazii pe care il vezi doar in acea zi.

Anul trecut, un localnic a cules aceste ciuperci din fotografie. Cele de mai jos sunt ghebe iar cele maro deschis spre galben sunt altfel de ciuperci. Si a cules ambele ciuperci. Acasa a aflat ca ciupercile maro sunt necomestibile, le-a separat si le-a aruncat pe cele din urma. Cu toate acestea, chiar daca a pregatit doar ghebele a ajuns la spital. Pentru ca amestecarea ciupercilor bune si otravitoare in aceeasi sacosa este un pericol. In plus, a folosit acelasi cutit la taierea tuturor ciupercilor, si lichidul de la cele rele a ramas pe lama cutitului. Tot taind si bune si rele, substantele toxice au ajuns si la cele bune.

Deci nu este doar un simplu hobby culegerea ciupercilor. Trebuie sa cunosti anumite lucruri.


Asadar ieri am cules ghebe pe care le-am pus la borcan pentru specimenele mele de cumnati -oricum nu stiu ei ca scriu pe aici ;)-, in stanga este o creasta cocosului de culoare galbena, prin padure este foarte greu de confundat cu vreo specie otravitoare, iar in dreapta sunt bureti negri ce cresc pe pamant (pentru ca sunt si bureti negri ce cresc pe copaci).

Creasta cocosului de culoare galbena (exista si creasta cocosului alba), poate atinge 1 kg, ca aceea din imagine. Ca la orice ciuperca se desprinde de sol cu un cutit si se verifica daca are viermi. Daca nu are, si gasiti un exemplar mai mare, atunci se sectioneaza si o felie din cotor pentru a se vedea daca ciuperca este tanara. Daca se taie repede este buna. Daca se taie mai greu, se aude un fel de scartait, ca si cum ai taia cauciuc, atunci nu are rost sa o luati, ca o fierbeti mult si bine. Foarte rar, astfel de ciuperci batrane daca totusi sunt pregatite cauzeaza indigestie. Eu unul, nu le culeg pe cele batrane.


In imagine bureti negri de pamant. Sunt destul de rari, asadar este un caz aparte daca ii gasiti. Sunt carnosi, au un miros inconfundabil. Un necunoscator poate face insa confuzii. Si acestia merg la salate. Am un prieten plecat in concediu, care sigur se va bucura cand ii voi da. Omul gateste cateva zeci de specii de ciuperci :). Cunosc persoane care au in sange chestia asta cu scotocirea padurii dupa ciuperci. Si cati kilometri parcurg… 🙂

Iar din creasta cocosului am facut o tocanita cu legume. Cand este vorba de chestii ce cresc pe munte sau prin padure atunci intru si eu prin bucatarie 🙂