Craciunul 2011 :)

Motto: “Chestia cu postul mi se pare ipocrizia supremă a unora care, înfrânându-şi ispita cu chin, de parcă şi-ar fi smuls limba, se ţin departe de merinde, dar nu şi de la a-i “colinda” pe alţii în gânduri cu ochi piezişi! Cred că ar trebui să ne curăţăm mai degrabă sufletele, ale unora demult nemaifiind…

Vinerea muzicala 9, Zapada in Valea Prahovei, Telegondola de la Sinaia functioneaza, Drumul Cotei 1400 este deschis, Inaugurarea locuintelor sociale din Sinaia

Motto: “Chestia cu postul mi se pare ipocrizia supremă a unora care, înfrânându-şi ispita cu chin, de parcă şi-ar fi smuls limba, se ţin departe de merinde, dar nu şi de la a-i “colinda” pe alţii în gânduri cu ochi piezişi! Cred că ar trebui să ne curăţăm mai degrabă sufletele, ale unora demult nemaifiind…

Da, ninge in Valea Prahovei

Spre disperarea celor care si-au propus sa scoata un ban zilele acestea din inchirierea de echipament pentru sporturile de iarna, dar si a celor care si-au petrecut Craciunul in Valea Prahovei, abia azi-noapte a inceput sa ninga. Ningea usor pe la 7 dimineata, acum mai cad doar cativa fulgi. Daca este zapada va fi o…