Cred că ar trebui întru ascultat să trecem mai des unii printr-alţii, lucru la care unii au renunţat demult…cred că ar trebui să înţelegem cum sa reînvăţăm să renegociem nişte sensuri, ale unor cuvinte, cum ar fi :”am întâlnit” ceea ce nu’i totuna cu a fi ştiut a privi mai întâi de aproape iar apoi pe dinăuntru, acel suflet, acele suflete.
Cam despre asta ar trebui in această vreme…nu doar una a colindelor în sunete, ci a colindării prin noi, prin alţii, cu un văz desăvârşit şi pur.” Acestea sunt gandurile unei persoane ce scrie pe blogul meu. Voi folosi acest motto la toate postarile pana de Craciun, drept exemplu cum ar trebui sa fim in aceasta perioada!
…
Vinerea aceasta o sa scriu si ceva mai mult…si sa fiti atenti 🙂
Mai intai, veniti la munte, ca este zapada, se si schiaza, sunt recomandate plimbarile prin padure 🙂
Sa asculti, in liniste, glasul zapezii…vorbind sub picioare mergand
Pentru cei care nu au crezut ca se rezolva problema gunoaielor de la barajul din zona Valea Rea-Prahova, trebuie sa spun ca s-au dus la fata locului comisarii Garzii de Mediu…si, „s-a impus masura de interzicere a deversarii deseurilor retinute pe sitele gratarelor in cursurile de apa, respectiv raul Prahova”.
Asa era inainte, priviti ce mizerie era mai jos de baraj, ridicau gratarele si scapau de gunoaie
Priviti ce curat este acum :)) Nu este bine asa? Se poate…cu putin spirit civic… 😉
Aceasta este regula, intai informezi, avertizezi, apoi vine amenda. Si acum este de mine :)) Urmatorele luni pe acolo voi fi cu ochii, sa-i ajut sa ia o amenda cat mai mare. Ca interesul acesta pentru a strange gunoaiele i va tine un timp, eu cred ca vreo doua-trei saptamani.
Deci cine mai zice ca nu se poate schimba nimic atunci sigur are o problema, cu el insusi! S-a obisnuit asa! 🙂 Tone de gunoaie se duceau la vale, anual! Ce bucurie o fi fost pe angajatii de la acel baraj cand s-au trezit dupa atatia ani de liniste cu reprezentantii Garzii :))) Iepurasii cum dormeau :)))
Mai raman clonele care au fost la incendiul din Bucsoiu, asteptam 🙂
O melodie pentru un prieten care este enervat ca prietena lui este grasa si-i reproseaza asta mereu…de parca are vreo importanta ca cineva este gras sau slab. Important este sa fie Om!
Si ultima melodie este pentru toti aceia care se simt singuri…de fapt nu sunteti singuri niciodata. Cine se simte singur da un semn, mai vorbim seara si luni cred, nu este ceva stabilit cu exactitate, vine pe munte cu noi, undeva pe aici pe aproape, nu sa inotam prin nameti, chestii d-astea 🙂
Daca vreti sa urcati din Sinaia spre Cota 1400 sa aveti cauciucuri de iarna, lanturi. Uitati cum arata drumul 🙂 Este mult mai accesibil ca in anii trecuti!
O stire din Politica:
Cum era de asteptat, presedinte al PNL Prahova a devenit nimeni altul…decat cel la care se astepta toata lumea 🙂 Mircea Rosca, seful sucursalei Hidro Prahova Sinaia.
Si vesti importante din Sinaia. Voi reveni cu un post pe masura, cu poze si detalii despre aceasta zi cand s-a scris o pagina de istorie locala in Valea Prahovei.
De un curaj putin intalnit, primarul orasului Sinaia, Vlad Oprea…a pus in functiune telegondola. Deci turistii care vin in Perla Carpatilor se pot bucura acum de sarbatori, de aceasta instalatie de transport pe cablu ce face legatura intre Sinaia si Cota 1400. A reusit, a dovedit ca poate, comentariile nu isi mai au rostul 🙂
De asemenea, astazi, a fost dat in folosinta la Sinaia un bloc de locuinte. La inaugurare au participat primarul Vlad Oprea, oficialitati locale, secretarul general din Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului, George Nastasia -dumnealui este bustenar, sta la circa 10 minute de mine, nu ar fi rau, acum mi-a venit ideea, sa merg pana la dansul acum de sarbatori, poate-poate i pune pe liber pe cate unii cu atributii in Bucegi care nu fac nimic, ia sa o fac si pe asta, ca avem mai multi prieteni comuni- , asa…si au venit si prefectul Adrian Dobre, deputatul de Valea Prahovei Cristian Burlacu, au fost si multi cetateni…o sa detaliez intr-un post mai detaliat aceasta zi stiu ca unii nu cred, dar a fost istorica, o sa vedeti de ce…
Cam asta ar fi!
Un Craciun plin de bucurii alaturi de cei dragi! 🙂
Drept si vajnic luptator,Muntelui ocrotitor.Cu-Oan’Andrei si-o Mult Dorita,fi-vor trupa de elita,de’naltimi cuceritori,inspre zari razbatatori!Pace s’aiba’n a lor casa,numai bunatati pe masa,bucurii si sanatate,lumina,noroc in toate!Bucegi Natura 2000 sa’nsemne numai multumiri!Craciun binecuvantat si-un An Nou imbelsugat!
ApreciazăApreciază
:))) Se vede ca sunteti muzician :))) Multumesc, multumim! 🙂 Si dv Sarbatori cat mai reusite! 🙂
ApreciazăApreciază
F.tare selectia!//Propunere pt. cine prinde Radio Rom.Muzical ,sau Cultural;azi,la 19,concertul ONR cu 3 cantarete cu cariera internationala//Alternativa:Tudor Gheorghe „Degeaba”,Antena 3,la 19.//Ochiul multicolor-vigilent indreptat spre cei din „specia” Vl. Rea!!!//Pentru toti cei ce frecventeaza BN2000: Tot ce poate fi mai bun si mai frumos! La multi ani!//Sa nu va destramati usor voi,vise,pe poteci…ci sa zburati mai avantat,spre stele ce nu mor!
ApreciazăApreciază
Selectia asa cum se nimereste prin minte, nu este cine stie ce 🙂 O sa mai postez niste imagini astazi dar pe la 9 seara 🙂 ca trebuie sa plec iar 🙂 Poze interesante, azi s-au intamplat destule evenimente in Valea Prahovei! Versurile de incheiere…superbe, de munte 😉
ApreciazăApreciază
SARBATORI FERICITE SI LUMINATE!
ApreciazăApreciază
Superba, multi o prefera! Si tu sa ai niste sarbatori asa cum ti le doresti sa fie! Toate cele bune! 🙂
ApreciazăApreciază
Suflet aproape, fie-ţi orice clip adevăr pe care să îl poţi pătrunde în citire magică a luminii, a vieţii; stare extatică!
Ţie, Adrian şi doar acelora care ştiu însemnătatea cuvântului ÎMPREUNĂ, pentru că este una dintre desluşirile înţelesului Crăciunului şi ar trebui să îi fie oricui dorinţă urmată şi urmărită în fiece petrecut de zi…ţie şi doar acelora care ştiu cum să nu îşi sfărâme armonia din ei…ţie şi doar acelora care ştiu cum să primească un alt suflet în templul de lumină al sufletului lor, sufletele altor fiinţe pe care le trăiesc senzorial-afectiv şi nu în indiferenţă…ţie şi doar acelora care ştiu că suntem, precum spirite căutătoare atât de neliniştite pe drumul căutării…ţie şi doar acelora – pentru că doar un timp ne mai desparte de Noaptea Sfântă – care ştiu că tainele creştine ce sunt cuprinse în ritualurile sacre se trăiesc nemijlocit precum realitate pură…
…ţie şi nu doar acelora înspre care mi-am îndreptat nişte gânduri, ştiuţi şi neştiuţi, ci fiecăruia dintre noi îi doresc să îi fie viaţa experienţă deschisă, îi doresc ca fiecare clipă să le fie simţire şi trăire în înţeles magic, expresie a întâlnirii cu graţia.
Adrian, fie-ţi toate fiinţele limpezite precum grai pe pământul sacru al fiinţei tale; rostire întru adevăr şi nu într-a prefăcătoriei, mieroase slove…fie-ţi aflare toate adevărurile ascunse sub mistere!
Să ai parte de un Crăciun primind; al sufletelor!
ApreciazăApreciază
Este cea mai frumoasa urare pe care am primit-o si pe care au primit-o cititorii blogului meu. Nu stiu cati au primit in viata lor o asemenea complexitate de ganduri bune! Cuvintele mele, ca sa iti multumesc, sunt prea mici. Simti tu ce vreau eu sa iti spun…ca intotdeauna, tu cea care vezi dincolo de cuvinte! Ce rostire de poveste in pragul Craciunului…nici „Mosul” nu ar stii sa o spuna! Multumesc foarte mult! 🙂
ApreciazăApreciază
Ceva pentru cei a căror preamare bucurie este să se îndestuleze de Crăciun, nemaiprididind cu mâncarea, de parcă în restul anului ar ţine-o doar într-o hămeseală; sincer, am fost martoră a unor daturi de năvală precum hoardele barbare întru cotropirea raioanelor alimentare, în urma lor rămânând tristeţea rafturilor şi o clipă m-am gândit că acum, de Crăciun şi atunci când va fi, de Paşti, îmbuibarea pentru unii este fericirea supremă…sau, mă rog, un altfelfericire.
ApreciazăApreciază
Cumpatare maxima ca altfel i ia taxiul rosu cu 112 pe el si cu lumini albastrui…mancam sa traim, nu traim ca sa mancam! Pe mine ma distreaza chestia cu luatul la spital pe motiv ca au mancat prea mult :))))
ApreciazăApreciază
În Noaptea Sfântă a Naşterii Mântuitorului, timp sacru, ascult „Silent night”…şi îmi spun mereu că Taina se trăieşte…mulţi se dau cuvintelor, atât de multe vrând să zică, de fapt, umbrind; mai mult întunecând spusul ce ar fi trebuit lăsat acolo, în inimă, unde avem Lumina Lui călăuzitoare, acolo unde avem Iubire.
Sacrul ţine de intimitatea fiinţei tale.
ApreciazăApreciază
Mi le-ai postat si mie pe amandoua piesele iubite de tine, multumesc! Sper sa bucure pe cat mai multi si sa zaboveasca asupra intelesurilor cuvintelor tale. Nu sarbatorim o zi a mancarii, nu este prilej de festin si destrabalare 🙂
ApreciazăApreciază
😉 Lasa ca iti spun eu! Nu stai singura vii la noi, o iei si pe Dana. Dar eu stiam ca duminica ea lucreaza, intra la receptie! Acum, nu este nicio problema…Am planificat eu totul! 🙂 Tu faci piftia, eu sarmalele ca sunt specialitatea mea, Oana vrea salata de boeuf si o face ea, iar pomul il impodobeste Dana. Este bine? :))) Maine este posibil sa vina si soacra-mea, o sa aiba o surpriza cand o sa vada atatea persoane, dar nu o sa zica nimic pe teritoriul lui No Comment 🙂 Duminica mergem toti pe la biserica, luni merg cu prietenii la un gratar, si marti i vizitam pe ai tai, sa vedem ce prajituri a mai facut mama ta, ne plimbam, gasim noi…stii ca pe 27 decembrie eu ma feresc de munte :))
Mai recalculam unde se poate, pentru o varianta cat mai buna 🙂 Te-am linistit sper! :)))
ApreciazăApreciază
PS
„Urmatoarele luni pe acolo voi fi cu ochii, sa-i ajut sa ia o amenda cat mai mare”…Fie-ţi văzul desvârşit…poate că toate aceste constrângeri le vor isca nişte zvâcniri de conştiinţă; cine ştie ce se va închega în ei???
ApreciazăApreciază
Sa vezi ce poza am facut azi, e curat ca in casa pe acolo :))) Nici cea mai mica urma de mizerie :))) Lasa ca asa trebuie sa fie, sa fim normali si responsabili, sa ne facem treaba corect si cu simtul raspunderii. Nu inventez eu nimic, numai ca unii le-au cam uitat!
ApreciazăApreciază
Hai ca ai prins de toate in postarea asta: si muzica, doar e vineri 🙂 si dedicatie pentru amica grasuta (sa-l lase pe prietenul care ii reproseaza aspectul fizic, nu merita) si ochiul castigator (mie mi-a placut ca avea genele cam ciufulite , si curatenia de la baraj, bravo, ma bucur ca lucrurile se indreapta si sper sa fie de durata , si zapada de pe munte , si inaugurarea locuintelor, telegondola (care e diferenta fata de telecabina?) . Craciun fericit !
ApreciazăApreciază
Au fost de toate 🙂 asa are ochiul genele, lungi, multe si razvratite 🙂 si astia cu aparatul pe el sa-l nu lase sa traiasca, pardon sa clipeasca 🙂 Acum sa vedem cat de durata va fi cu acel baraj. Telegondola functioneaza altfel decat telecabina. In timp ce telecabina pleca de jos, de sus porneste o alta, si intra in acelasi timp in statie, una jos si una sus, si sunt doar doua telecabine fiecare pe firul ei. In timp ce telegondola este ca si telescaunul, cu un sistem prin rotatie, urca si coboara constant…cu mici momente de inaintare lenta in statii. In telegondole, ca sunt mai multe, peste 20, se poate sta jos, in telecabina nu. O alta diferenta este peisajul…din telecabina vezi pe o intindere mai mare, ma refer la Sinaia. Si voua un Craciun asemenea!
ApreciazăApreciază
@ Adrian,
Fie ca noaptea de AJUN să te găsească alături de cei dragi ție,
CRĂCIUNUL să fie unul de vis,
Noaptea trecerii dintre ani liniștită și călduroasă,
Masa plină cu de toate,și,
Familia sănătoasă și bucuroasă de magia sărbătorilor de iarnă!
CRĂCIUN FERICIT !
LA MULȚI ANI !
Cu prietenie,
Alioșa.
ApreciazăApreciază
Multumesc foarte mult pentru urari 🙂 Un Craciun Fericit si sa ne auzim sanatosi! Numai bine si dv!
ApreciazăApreciază
hai la busteni sa facem craciunul impreuna
ApreciazăApreciază
Iti dau eu tie un „craciun impreuna” de nu poti sa-l duci :)))
ApreciazăApreciază