Din Finlanda la Marathon 7500; povestea unei pasiuni!

Era pe la inceputul saptamanii trecute, cand ideea de participare la cel mai dificil maraton al tarii, parea irealizabila. La acest maraton se alearga in echipa de doua persoane, in acest an erau 3 curse, nici antrenament, nici partener de cursa, nici nu ma agitasem…

E frumos sa mergi in fiecare an la acest concurs, fie ca participant, voluntar, simplu spectator fiindca, in viata aceasta, evenimentul acesta este altceva. Mai bine zis, la scara mica, este lumea ideala 🙂

Sunt totusi persoane in lumea aceasta, suficient de…, incat sa dea niste starturi in vietile altora. Cred ca fiecare facem asta pentru altii.

Povestea din acest an referitoare la participarea la Marathonul 7500 incepe cu propunerea lui Razvan de a merge impreuna, el fiind in Finlanda cu serviciul, urmand sa debarce la Bucuresti tocmai in timpul desfasurarii maratonului mare. Discutii, ca „nu prea ne-am antrenat” si alte povesti, au fost evident. Insa, virusul evenimentului, dorinta de a alerga pe potecile Bucegilor, de a intalni organizatorii sau alti prieteni, a depasit orice obstacol. Ideea era de a participa la maratonul mic, adica la cel de 45 de km. Că in timpul cursei ne-am convins ca asa-zisul maraton mic este mult mai dificil decat Maratonul Pietrei Craiului, este alta treaba.

Startul era la ora 6:00 a.m., sambata, pe 13 iulie 2019. Noi vorbisem joi, vineri la ora 13 eu am plecat spre tabara de la Pestera, el la ora 14 urma sa aterizeze in tara, pana ajungea la Brasov, pana lua masina, pana ajungea si el la Pestera… In cele din urma, bagajele mele le-am lasat sa le ia el, si eu am inceput sa urc pe Jepii Mici. Ne-am intalnit pe la 12 noaptea cand am reusit si sa ne inscriem :))

Ce mi-a placut la inscriere, a fost faptul ca organizatorii controlau minutios fiecare concurent, in asa fel incat sa nu-ti lipseasca nimic din echipamentul obligatoriu. Cum lucrurile mele erau risipite in trei puncte, a durat un pic sa le adun. Insa, cu o zi inainte ninsese la Vf. Omu, iar noaptea precedenta la Pestera a fost destul de rece. Echipamentul obligatoriu era reprezentat de o lista destul de lunga de articole, toate necesare supravietuirii in caz de cine stie ce problema. Tocmai datorita acestei masuri stricte, la aceasta editie, nimeni nu a avut nicio problema si au fost peste 330 de echipe inscrise. De asemenea, in mijlocul concursului, la Vf. Omu, ti se controla la sange echipamentul. Nu aveai un articol, echipa era descalificata. Nu a fost cazul pentru nimeni fiindca, in cele din urma, era in interesul fiecaruia sa-l poarte, vremea fiind parca de final de toamna.

Si incepe povestea…

Nemaiavand rabdare pana vine Razvan, o iau spre Valea Jepilor, muntele era acoperit, parea ca ploaia este doar o chestiune de timp. Si pe la telecabina mi-au zis niste baieti: „unde te duci, nu vezi ce ploaie vine?!” Pe masura ce urcam, vremea nu mai parea atat de periculoasa 🙂

La intrare in traseu

Nici urma de nori suspecti… era parca aiurea sa mergi prin astfel de locuri sub amenintarea unei ploi.

Niste metri buni de zapada

Un mic firicel de apa pe unde a fost acum o luna de zile, o cascada celebra.

Initiere in coborarea de pe munte

Gata… nu mai e nimeni la fosta cabana Caraiman. Nimeni adica, nici picior de caine, nimic.

Pe Platou spre Babele

Nu era nici prea cald ca intr-o zi normala de vara.

M-am oprit la Babele, la o cafea in amintirea altor cafele de alta data, din alte trasee. Duminica, pe 14, erau vreo 6 ani de cand facusem un traseu spre Bran prin zona Clincea, prinsesem macul galben inflorit etc.

Tot aici la cabana, ma intalnesc cu un prieten de la Salvamont, mai stam de vorba si fiecare cu treburile lui. Spre Pestera am mers foarte incet ca sa ma bucur de peisaje 🙂

Tabara cu corturi de la Pestera, casa Marathonului 7500

Ajung, instalez cortul, revedere cu oameni dragi… si plec sa mananc. Ideea era la Coteanu dar nu am ajuns pana acolo. Era putin peste ora 17 si mai aveam si altceva de facut.

Trec pe langa micile terase din zona Horoabele, erau doar 2-3 clienti. Zic „hai ca nu o fi ca data trecuta”, tinand cont ca servirea o facea o doamna foarte prompta. Barbatii de data trecuta care faceau gratarul aveau doar o viteza, foarte incet. Erau ca sa decoreze peisajul. De data aceasta, erau la bere, la o anumita distanta, unde stau de regula din acestia, neispravitii :)) Precaut, am intrebat-o pe femeie, detaliile, daca are, ce are, cat dureaza, vin eu sau aduce ea comanda… Din vorba in vorba, i-am zis de tantalaii din preajma ei, a pus figura cu femeia obisnuita cu astfel de „barbati” si si-a vazut de treaba. Totul a fost perfect, evident 🙂

Mancarea e si mai buna intr-un peisaj, nu la o masa oarecare…

Acesta este secretul 🙂

Ma uit la ceas si hai ca mai e timp si pentru o mica expeditie, pe urmele istoriei 🙂 O sa detaliez in articolul urmator…

Prin padurile zonei am intalnit nu doar animale, ci si mai multi crini de padure despre care aveam sa povestesc cu Vali Balan de la Administratia Parcului, mare pasionat de flora. La el este mai complicat, eu ma axez doar pe localizarea si numaratul zambrului si tisei.

Spre tabara, in dreptul manastirii

Taman la sedinta tehnica

Sedinta a fost condusa de Silviu Balan… ce bucurie sa vezi atatia oameni tineri, cu aceleasi idei despre timp, viata, societate, in acelasi loc.

Am stat pana noaptea tarziu si am prins vreo 5 echipe care au trecut linia de sosire, incheind ultramaratonul de peste 90 km… Pe la ora 2 am adormit. Ce sa vrei mai mult? Un cort cald, latratul unui caine de la stana, cerul instelat, intre prieteni, si cu ochii inchisi ai recunoaste fiecare suier, miscare. Nu e un concurs, de fapt, sunt clipele vietii tale si tu alegi ce sa faci cu ele…

Vremea si evolutia ei, chiar daca aceasta conta mai putin, cel mai important este sa fii acolo, o primisem :)))

Trezirea a fost pe la 5:20 si la ora 6:00 dupa verificare echipament, din nou, am luat-o la deal, vreo 200 de oameni. Fain de tot! 🙂 Cand alergam, cand mergeam repede…

Mai sus de Cascada Obarsiei… muntele se trezea la viata.

Cum noi nu aveam niciun scop, nici limita de timp, ci participam pur si simplu, in ideea de a fi cat mai fain si de a ne resimti cat mai putin dupa concurs, chestii impuse de realitatile cotidiene, nu am tras cine stie ce. Noi lucram si 10 ore pe zi, nici antrenamente… nici nu aveam pretentii. Important era sa terminam concursul si taras daca se impunea 🙂

In vreo ora si jumatate am ajuns la Vf. Omu si tot atat am facut si pe Valea Cerbului pana la Gura Diham. Aici eram pe la 8:50 si am plecat la 9:10 spre Poiana Izvoarelor si Prepeleag. La ritmul nostru mai putin de 2 ore nu am facut pana la Prepeleag, unde era Iulica… bucuria revederii, el nu stia ca o sa participam…

In costum popular ca orice sacelean ce se respecta 🙂 Daca la MPC pe urcarea spre Diana ne astepta o fata in costum popular, iata ca la 7500 am dat de un baiat…

Razvan urmarind cu privirea niste alergatori aflati hat-departe, pe abruptul Bucsoiului. Na, mai trebuia sa-l urcam si noi :))

Ne-am despartit de prietenul nostru Iulica si am pornit-o printre jnepeni. Ulterior, la final de concurs a urcat si el pe Bucsoiu si ne-am regasit la tabara.

Cam pe acolo este poiana de la Prepeleag.

Zeci de participanti din acest loc si pana in varful acelei pante. Dupa aceasta mai vine inca una la fel. Precedenta si cea mai mare ati vazut-o intr-o imagine mai sus. Privita de sus in jos 🙂 Bucsoiu nu este deloc o joaca, insa este cel care face diferenta in acest concurs. Pana a iesit majoritatea din acest abrupt, primii au si incheiat concursul.

Si se vede Vf. Bucsoiu. Pana acolo am trait o alta revedere frumoasa… cu Marius Sendre, alt CPNT-ist. El statea intr-un punct periculos ca nu cumva vreun concurent sa iasa din traseu pe acolo si sa se accidenteze. Organizatorii maratonului sunt niste tineri care pun mult suflet in ceea ce fac, cu multa responsabilitate. Fiecare dintre cei care pun umarul la acest concurs este un exemplu. Fara calitate umana nu faci nimic. Oameni pe care-i daca privesti in ochi, te vezi in ei asa cum ei se vad in ai tai. Marathon 7500 si MPC sunt niste chestii pe care le intelegi doar atunci cand le traiesti. Cu oamenii de acolo vei fi prieten toata viata si dincolo de ea…

Iesirea din Bucsoiu si apropierea de Omu.

De aici, si pana la punctul de control din Poiana Gutanului, trecand de Refugiul Batrana, am facut un timp neverosimil pentru noi, o ora si 25 de minute. Inca o ora pana in Saua Strunga…

Coborarea din Sa spre Padina si apoi drumul pana la tabara, ne-a mai luat o ora.

La sosire ne asteptau Cornel, Manu, Silviu, era tot ce conta 🙂 Ne imbratisam si realizam ca suntem acasa 🙂

Exista si o zona special amenajata unde te duci dupa concurs si iti iei ce ai nevoie, mancare, apa, suc, dulciuri, toate puse la dispozitie de organizatori. Ultima jumatate de ora, am parcurs-o prin ploaie. Nu era prea serioasa dar era ploaie. Prilej de testare a noilor foite date de catre organizatori la inscriere, care au trecut testul. Ne-am dus la corturi sa ne schimbam… Eu parca as fi continuat pe jos pana acasa. Ploaia si norii adunati pe la Babele m-au facut insa sa ma razgandesc.

In timpul concursului, la un moment dat chiar am crezut ca la ritmul nostru, suntem exact ultimii 🙂 La final, am vazut si noi ca am iesit in prima jumatate a clasamentului chiar daca timpul era astronomic, peste 10 ore si noi eram pe la pozitia 47. Asa am ajuns la concluzia ca acest maraton mic, cu o diferenta de nivel de 3200 m, lung de vreo 45 km, nu e deloc mic, e chiar mai greu ca MPC-ul.

Dormim vreo ora in cort, inveliti de sunetele ploii si la un moment dat aud din cortul vecin, cum intreaba Razvan daca mergem sa mancam. Deliberam putin, ne luam la revedere de la prieteni, trec pe la Manu (cel de la Livezile Dobrinoiu) sa iau 2 cutii de suc natural, ne luam la revedere si de la agentii Parcului Natural Bucegi, Vali Balan si Alex Coltoiu, care si ei au fost de serviciu la Pestera in perioada Maratonului 7500 si o luam spre Padina.

Ne oprim la Coteanu, la pensiunea Gura de Rai, unde mancarea e facuta exact asa cum trebuie si comandam pastravi cu mamaliga si mujdei.

Cu 35 de lei, iei orice fel doi. Anterior, incercasem sarmalele cu mamaliga. Acum altceva.. sunt 2 pastravi la o portie, servire eficienta, oameni draguti, nu tertipuri…  🙂

Nostalgici si cu picioarele oarecum intepenite 🙂 am luat calea Dichiului sosind acasa… convinsi ca vom repeta si la anul aceeasi miscare 🙂

Au mai fost si alte momente… Tilea Pepi, un alt prieten, mare alergator montan, profesor de geografie in Zarnesti, ne spunea ca a simtit frigul in noaptea de 12.07. prin mai multe randuri de haine, deci nu era de glumit, trebuia sa ai neaparat echipamentul obligatoriu. Plus momente hilare pe traseu cu Razvan, noi am inceput cu rasul din liceu si nu o vom termina niciodata 🙂 Mai este si cand am fost sa cumpar o cafea cu lapte… cer o cafea cu lapte, vanzatorul imi spune: moccacino, trocacino, americana etc, vrajeala din asta :)) Eu: „Doar o cafea cu lapte!”. El: „De care?” Repet eu, repeta si el :))) Iau o hartie de 10 lei, i-o inmanez si ii spun „de banii astia tu da-mi orice cafea cu lapte”. Si aia a fost…

Iesirea in Saua Strunga 🙂

Traseu de mountain-bike: Busteni – Posada – Valea Doftanei – Barajul Paltinu – Complexul arhitectural medieval de la Brebu – Campina – Manastirea Poiana

O excursie pe doua roti intamplata luna aceasta. Fiind foarte ocupat nu am timp sa le postez in ordinea intamplarilor. Totusi, azi un pic, maine la fel, pana le adun aici pe toate 🙂

Oricum, tura aceasta a fost inainte de aceea pe Transfagarasan. Ca de obicei, o astfel de tura nu este un galop, o bifare de traseu ci o deplasare catre anumite obiective… pe doua roti.

Am zis sa trecem muntii Baiului si sa iesim in Valea Doftanei, sa ajungem pe la barajul de la Paltinu, apoi Brebu-Campina. Este impropriu zis sa trecem muntii, pentru ca nu avea rost sa impingem la biciclete, neavand toti aplecare sau pregatire pentru asa ceva.

Un traseu care sa ajunga in Valea Doftanei, care sa nu urce muntii dar sa-i traverseze totusi, imaginasem eu mai demult. Gasisem niste rute frumoase cu alte ocazii chiar daca unii prieteni zic si acum, ca nu ai cum sa nu urci serios pentru a ajunge in Valea Doftanei. Ei bine, ai! 🙂

Suim biciclete in trenul de 7 dimineata, al CFR-ului, la sugestia mea, ca sa nu ne obosim pana la Posada. Trenurile Regiotrans nu opresc in gara din Posada. Coboram la gara… si pe poteci batatorite, printr-o padure linistita, locul in care se retragea Martha Bibescu uneori, continuam spre pasunile celor din localitatea Secaria.

Nici nu simtim cum am ajuns aici. Dupa poze, ne suim iar pe biciclete si ii dam la vale spre Secaria. Inainte de aceasta, am zis ca ne vom opri la prima intersectie, unde este si o troita. La viteza mea am ramas ultimul, pentru ca ma uit mereu peste tot si ma opresc imediat ce mi se pare interesant. Astfel ca, daca as fi primul, as incurca pe toti cei din spate. Pentru mine o excursie pe bicicleta poate avea si 150 de km, cati ori fi, important este sa ma opresc eu de cate ori cred, nu sa circul setat cu ochii la borne kilometrice si la ceas.

Ramas in urma, apuc sa vad cum prietenul din fata face un salt spectaculos traversand o groapa adanca. Viteza mea mi-a permis sa o ocolesc, el mai bun in bicicleala… nici macar nu a cazut. Totusi, ne-am oprit sa vedem daca sunt avarii. Ne gandeam ca uite, gata excursia. Ma mai uit la adancimea gropii, la panta si imi zic ca a doua oara cat de bun ai fi, nu mai iesi din asemenea groapa. Stabilim ca nu trebuie sa ne rupem bicicletele sau oasele si o luam domol pe langa ele.

Venea un urcus de circa 200 metri care ne scotea intr-o frumoasa curba de nivel. Ne urcam pe biciclete si lasam Secaria intr-o parte, depasind-o cat mai aproape de partea de sus a bazinului hidrografic. Ajungem iar la o intersectie, vedem un drum ce coboara, desfundat, incat doar cu tancul intri pe acolo si dupa 100 m ne intoarcem, convins eu ca nu e bine. Revenim la intersectie, de unde mai pleca o poteca si convins ca am dreptate, pornim prin padure. Cand stiu ca am dreptate…

O luam cand pe bicicleta, cand pe langa, chiar daca era coborare. Denivelarile erau impozante, mai erau si mici mlastini. Tinem totusi poteca si din intersectia de mai sus, ajungem in 15 minute la drumul forestier de mult mai jos. Nu inainte de a vedea cum perpendicular cu noi alearga niste ciobanesti prin poienile invecinate padurii pe care o traversam. Ma opresc sa-i rezolv, fiind specialitatea mea chestia asta, numai ca saracutii de ei, nu erau din specia aceea dusmanoasa ci pur si simplu, le era foame. Le dam ceva si plecam.

Mai jos aceeasi figura cu o matahala de caine. Numai ca eram singur, ramas in urma. Las bicicleta, bolovaneala maxima, sarit gardul si fugit dupa el prin poiana. Acesta este farmecul 🙂 Cum vine cainele viteaz, obisnuit sa fuga lumea de el,  sa-i dai vreo 7-8 bolovani pe spinare si apoi sa-l alergi de unde a venit :)) Sa fugi dupa el, zbierand dupa el. E maxim cand ii vezi cum fug cu urechile pe spate. Rad si acum cand imi amintesc ;))

De altfel, ieri, coboram pe jos spre cartierul Podul Vartos al Comarnicului si eram la o intersectie, undeva sus, la marginea cartierului. In loc sa cobor, zic sa merg putin si in stanga, sa vad cum se vede, ce e pe acolo. Dupa curba venea o casa cam in paragina. Pe drum in schimb, dormea o haita de caini, mai mult de cinci. Pai daca fugi, poti scapa de asa ceva? Prin locuri izolate ca acesta? Nu! Asa ca, in timp ce ei se repezeau latrand, m-am dus si eu spre ei, injurandu-i si facand aceeasi galagie, bolovanindu-i. Cand au inceput sa guite, ca bolovanii mai si dor, nu mai nimereau gaurile prin garduri. Eu dupa ei. Am rupt un par dintr-un gard si dupa ei prin curtea parasita a casei. Au fugit cat erau ei de mari si de multi. Am ras pana aproape de DN 1. Am la mine si spray cu piper, chiar si cate o petarda uneori, dar raman ca solutii alternative. Eu sunt cu protectia omului in primul rand, nu ma duc undeva ca sa vin accidentat sau muscat de caini. Vorbim de protectia animalelor pana la momentul in care ataca omul. Apoi trebuie sa fie chestie de Protan 🙂

Iesim la drum si mergem ca oamenii si noi 🙂 Din niste curti, ne striga niste cetateni. Ne oprim si ne uitam. Cu toate ca era duminica si mare sarbatoare, Schimbarea la Fata, oamenii aceia coseau. Mi-au venit in cap vorbele lui Ion Gavrila Ogoranu, legendarul luptator anticomunist din muntii Fagaras, citat aproximativ: „Ramane apoi marea masa a trudnicilor a caror viata se reduce la munca si hrana, a caror constiinta nu se ridica mai sus de marginea farfuriei de mancare”. Intai le e foame si totul se rezuma la stomac.

Ne-au intrebat de unde venim si au fost extrem de mirati. Amabili oamenii, ca omul simplu este adesea politicos. Plus ca de cate ori am fost prin zonele acelea, oamenii saluta, dau buna ziua. Scria un om de munte ca a dat si el buna ziua la oamenii observati intre Piatra Arsa si Babele, pe Bucegi, si multi se uitau ciudat la el. Acestia credeau ca ii cunoaste de undeva si incercau sa-si aduca aminte. Mi s-a parut antologic 🙂

Vedem albia Doftanei:

Si iesim aici:

Asta era pe dreapta cum coboram noi. Inainte se mergea la Paltinu si Campina, in stanga se intra in satul Traisteni. O luam inainte spre lacul de acumulare.

O cruce care aminteste de un accident in zona lacului, unde au murit vreo 20 de oameni sau chiar mai multi. Am zis sa caut acasa, dar am uitat.

Gestionarul lacului

Lacul e frumos si comparativ cu cat am inconjurat Vidraru… chiar este un mizilic.

O multime de poteci sau drumuri, coboara de la asfalt pana la marginea lacului. In multe locuri, in acele cadre de vis, stateau zeci de oameni cu corturile. Foarte frumos.

Neaparat trebuie sa incercam si noi figura asta.

Ne-am oprit la o terasa asezata strategic, peste drum de o suprafata pe care stateau altii cu corturi si rulote. Dupa cum se vede, lizierele de mai jos aveau si acestea corturi. In spatele nostru, erau si mai multe.

La terasa mancam ceva, apoi niste sucuri, dulciuri, mai stam sa privim oamenii, natura. Se impune constatarea ca in tara, a luat un mare avant miscarea in aer liber. Oamenii alearga, folosesc biciclete, se dau pe ape, pun corturi, merg cu rulotele. Din pacate, toate acestea sunt umbrite de faptul ca in urma multora raman gunoaie. E bine ca multi oameni renunta la comoditatea masinii, a asfaltului si raman prin natura. Ce daca fac focul si iau lemne din padure? E perfect, e a tuturor 🙂

Si in zona Paltinu am vazut libertate, fiecare face ce doreste si nimeni nu incurca pe altul. Cei care merg cu corturile sunt mult mai civilizati decat aceia cu masini de fitze cu volumul manelelor la maxim.

Vazand o pancarta cu camping, intreb si eu cate costa. Nu costa! Masini pe acest drum fara numar 🙂

O alta concluzie este ca poti avea coloana de masini in acelasi timp si pe Valea Prahovei, si in Brasov, Constanta, la Plaiul Foii, la Balea Lac etc. Explicatia este simpla, avem milioane de masini 🙂 Cred ca sunt peste 5 milioane 🙂 Ceausescu nu a facut autostrazi ca nu erau masini atat de multe, nu era necesar.

Ajungem si pe baraj:

Pe orice baraj am fost, am auzit macar o data pe cineva, ca aoleu daca se rupe barajul ce se va intampla 🙂 In special, astia speriati de comunisti cu tot felul de fantasme, se lamenteaza in asemenea mod. Si daca se rupe barajul, muriti si asta e! 🙂

Datele tehnice ale barajului

Si am pornit spre Brebu:

Evident oprire pentru vizita si foto 🙂

La o intersectie, trecem un pod si vreo 800 metri urcam pana pe terasa pe care se gaseste comuna Brebu. Din Brebu, o comuna frumoasa, cu oameni harnici, privim pe malul celalalt al Doftanei si vedem o sosea, un varf, si planificam si pe acolo o excursie pe viitor:

O ruta spre Sotrile si sa iesim poate spre Cornu sau Nistoresti

Lacul Brebu. In dreapta este parcul si manastirea veche.

Ctitoria lui Matei Basarab de la Brebu

Muzeul „Casa Domneasca”, aproape au vopsit toata sindrila. Acolo il gasim pe d-l Razvan Radu, un excelent muzeograf. Curand, biserica si vecinatatile sale vor fi integrate intr-un asezamant monahal cum a fost de la inceputuri. Probabil, muzeul va functiona pe mai departe sub sigla Muzeului Judetean de Istorie. Oricum, mai rau nu are cum sa fie.

Trebuie ca acest loc sa prinda viata, sa se faca slujbe de mai multe ori pe zi… pare cam parasit.

Din pacate, la bisericile noi am vazut ca nu se mai aseaza pisanii.

Matei Basarab

Aspect din vechiul zid

Tunul Manastirii

Dupa vizita, gasim o cofetarie si ne oprim afara, la o masa:

In cofetarie

Stam ce stam, era foarte cald, mai cumparam niste suc, apa si pornim spre Campina, care se zarea pe o alta inaltime. Tot acolo se vedea si o alta biserica, un drum…

Cine stie de cand nu mai trece trenul pe acel pod. In rest, imprejurimile erau pline de oameni venit la gratare.

Urcam vreo 10 minute si ajungem in Campina, pe care o traversam fara oprire pana dincolo de oras, la intersectia drumului cu Poiana Campina si Bobolia, deci aproape de gara, in zona stadionului. Ne uitam la ceas, si mai era timp pana la tren, motiv pentru care urcam la o alta manastire cu aspect de cetate, mai bine zis fosta manastire Poiana.

Aceasta a fost inceputa de Toma Cantacuzino in 1690 si terminata 20 de ani mai tarziu.

Intrarea in manastire

Turnul clopotnitei

Biserica fostei manastiri, hramul este Adormirea Maicii Domnului

Aici se mentioneaza de cate ori s-a reparat total aceasta biserica.

Pisania care aminteste de ctitorul Toma Cantacuzino, spatar care pana la urma a fugit la rusi si acolo a si murit.

Mergand prin cimitir sa mai vedem ce ne-a mai scapat… 🙂 Am mai fost pe aici de cateva ori. Un mormant mic, cu o cruce aidoma apropiat de zid, stingher as putea spune, mi-a atras atentia.

Nu era niciun nume trecut pe cruce. Imaginea este a unei femei soldat… cine stie ce poveste o avea. Am zis sa-l intreb pe preotul de aici, cand il mai vad, ca dansul este din Busteni.

Dupa vreo 40 de minute, am coborat spre gara, asteptand trenul spre casa. De pe peron, nu am ratat imaginea ceasului Paul Garnier, cu care au fost infrumusetate multe gari in perioada interbelica.

Evident nu mai functioneaza, dar este bine ca se pastreaza si asa, ca decor, ca amintire.

Prin Dobrogea: La Plaja Corbu (III)

Mai aveam doua parti de prezentat, din expeditia cu copiii prin Dobrogea. Din Jurilovca am ajuns cu un microbuz in Constanta. De acolo, am ajuns relativ repede la Navodari, unde am facut aprovizionarea, era undeva in jurul orei 18. Stiam ca la ora 19 este un autobuz spre comuna Corbu, in zile de week-end si de sarbatori circula din ora in ora.

DSCF3335Ne-am plimbat un pic si prin Navodari

DSCF3338Apus la Plaja Corbu

Din comuna Corbu se face un drum de 4 km spre plaja. Cum este un du-te vino de masini, nu am asteptat mult si cineva ne-a dus pana pe plaja, unde avea si el cortul. Initial, am vrut sa instalam cortul tot acolo, dar cam sufla vantul si vedeam cum zgaltaia corturile. Si sa-ti faca in cap toata noaptea, parca nu e fain 🙂

Ma orientez un pic si gasesc un loc langa o salcie inalta de vreo 2,50 metri. Asa cortul nu mai era miscat de vant si aveam si umbra ziua. Dupa ce am instalat repede cortul, am mancat si ne-am culcat.

DSCF3352Dimineata pe plaja, de pe la ora 7

DSCF3359

Am vazut mai tarziu si intreaga zona cu corturi:

DSCF3348Eu nu stiu la ce plaja se refera astia la stiri, ca se intra cu masinile pe nisip, ca aici la Corbu este un sant lung, vedeti gramezile acelea de nisip… care impiedica acest lucru.

DSCF3370

DSCF3371

DSCF3377Soim

DSCF3384Drumul a fost facut de soldatii in termen

DSCF3385Spre unitatea militara

Tot vorbesc unii de plajele salbatice de la Corbu si Vadu. Nu prea e chiar asa. Adica Plaja Corbu este un fel de Valea Cerbului pentru Busteni. Doar ca e mai multa civilizatie pe Valea Cerbului.

Apoi, la sud de plaja Corbu este plaja Midia, cred ca acolo se ajunge cu masina pana la marginea apei. Mai la sud este Rafinaria Petromidia, deci nu cred ca poti ajunge pe Plaja Navodari. Uneori, noaptea, venea un miros puternic de produse petroliere. Nu stiu ce eliberau aia pe acolo. Ulterior, la cateva zile a si fost o explozie la rafinarie. Am vazut acasa, la stiri.

La nord de plaja Corbu este poligonul militar Capul Midia. Nu ai cum sa treci spre Vadu, pana la care ar fi vreo 7 km. Cei de la Armata au montat bariere si panouri pe care citesti: „Obiectiv Militar. Pericol de electrocutare si radiatii”. Chestiile acestea nu apar pe net, eu nu le-am vazut pe site-uri cu subiecte de genul „Corbu, Vadu”.

A doua zi am si fost sa vad cat de lung este poligonul. Mergi o ora intreaga pe langa gardul unitatii 🙂

DSCF3387Pe aici se trageau barcile spre apa

DSCF3391Celebra cazemata… cica le-ar fi facut nemtii in ultimul razboi. Bine, intre Corbu si Vadu, pe campuri, mai sunt destule.

DSCF3398

DSCF3402

DSCF3406

DSCF3411

DSCF3414

DSCF3415

DSCF3419

DSCF3425

DSCF3426

DSCF3430Drumul din comuna Corbu si plaja are o singura banda. Sunt facute tot felul de refugii ca sa-l lasi pe cel din fata sa treaca.

DSCF3438

DSCF3440La Corbu este superb, mult peste alte plaje romanesti. Insa parerea mea este ca aceasta plaja nici nu are ce cauta in Top 100. Unii au dat-o ca fiind in primele 10 din lume 🙂 Sunt sute de plaje cu mult mai frumoase decat aceasta, sa fim realisti. Probabil este o chestie de promovare, sa mintim un pic. Este tipic, asa intelegem sa facem turism!

DSCF3445

DSCF3447

DSCF3448

DSCF3450

DSCF3454

DSCF3464Spre rafinaria de la Capul Midia

DSCF3467Constanta in departare

DSCF3581Dimineata se vedea cel mai bine

DSCF3483

DSCF3505

DSCF3507

DSCF3526Cazemata in camp

DSCF3527Pe langa unitatea militara se mai impusca si pasari din ce se vede.

DSCF3546Intrare intr-o cazemata din zona Vadu

DSCF3539Dincolo de acest complex dezafectat este plaja Vadu

DSCF3559Privind la Luna

DSCF3560Tantarii stateau disperati pe la usa…

DSCF3563Rasarit

DSCF3579Ca in Triunghiul Bermudelor, filmul 🙂

DSCF3586

DSCF3596Cormorani

DSCF3605

DSCF3625

DSCF3632

DSCF3637Patria rapanelor sau rapanilor, cum se mai numesc melcii astia

DSCF3640Cormoranul mare… odihnindu-se pe plaja.

DSCF3652Nu stiu ce naiba era chestia asta ce plutea in larg… din care ieseau stalpi, si pe care stateau pasarile.

DSCF3661Un fel de… ne vedem la anul! 🙂

Traversarea muntilor Bucegi si Leaota; Din Busteni – jud. Prahova, la Cetateni – jud. Arges (Partea I)

Am traversat muntii pe directia visata de unii dintre noi inca de mici, cum auzisem si noi ca faceau cei mai batrani, in alte vremuri. Excursia a durat 3 zile si 2 nopti. Planificarea excursiei data de luni bune, insa datorita unor probleme diverse, in special a vremii schimbatoare, nu am reusit sa plecam decat joi, 9 iulie, din Busteni.

A fost un traseu deosebit, de facut asa, la cativa ani. Un traseu lung, greu, in care ai nevoie de echipament adecvat, conditie fizica, psihic bun si experienta montana. Din cati au vrut sa vina, din cati s-au crezut foarte initiati in mersul pe munte, din cati au aratat spre echipamentul foarte scump, spre diferite premii, din cati au vorbit ca stiu si fac… la Cetateni, localitate plina de istorie, am ajuns… doar 4 persoane 🙂

Restul? Pe acasa, pe la Padina, prin Runcu, baruri, na, depinde… de orientarea fiecaruia. Bineinteles ca astfel de insuccese previzibile cand esti mult prea arogant si le stii pe toate, nu le voi prezenta. Este totusi destul de trist sa primesti o lista cu ce trebuie sa ai la tine si sa o ignori pe motivul ca tu sti cel mai bine. Muntele cand iti da o palma, poate fi destul de serioasa si atunci iti dai seama ca fiecare element de pe lista iti poate salva viata. Dar, na, intr-un fel se vede muntele cand de o viata mergi pe el si in alt fel, cand crezi ca banii, echipamentul, smecheria, alunga norii, frigul, cainii de la stane sau cine stie ce animal. Iar din salbaticia Leaotei in caz de ceva, nu are cine sa te scoata atat de repede ca in Bucegi…

Deci, aceia care au ascultat, s-au adaptat conditiilor si au ajuns cu bine in judetul Arges, trecand asadar prin zone ce tin de judetele Prahova si Dambovita.

Iata cateva imagini cu mentiunea ca excursia aceasta va constitui un capitol aparte in amintirile celor care au realizat-o:

1La aceasta ora am plecat de acasa spre locul de intalnire. Se vad Bucegii pe care trebuia sa-i traversam.

2Parcul din Poiana Tapului, locul de plecare in aceasta traversare a muntilor. In astfel de cazuri, al excursiilor serioase, ajung primul la locul de intalnire…

I-am asteptat pe prietenii din copilarie si am plecat. Fiecare ducea un rucsac cu strictul necesar pentru 3 zile, adica undeva pe la 25-30 kg cam avea fiecare. In opinia mea, 30 kg pentru un om de munte nu este chiar cine stie ce. O sa detaliez ce era in rucsacul meu: o trusa de prim ajutor ce continea de la fasa elastica, folie de supravietuire la lanterna, hartie, bricheta etc, pelerina de ploaie, haine de schimb, hanorac, sac de dormit, vesela individuala, plicuri cu ciocolata, 4 doze bere cu lamaie, ceai si ibric, izopren, cort, caciula, binoclu, aparat foto, radio cu baterii, 2 cutii energizant, 3 franzele feliate „faina din macinis integral”, cascaval, batoane de salam uscat, cutii de conserve, apa cu magneziu, oua fierte, un borcan de ciocolata, fructe, cartofi… si cine mai stie ce mai era prin rucsac 🙂 Deci indeplineam conditiile de a ramane in orice conditii pe munte pentru cateva zile.

Cam la fel aveau toti, dar in asa fel incat sa nu transformi excursia intr-un mars chinuitor. Fiecare a dus cat a putut duce. Altii nu pot duce 10 kg pana la Cascada Urlatoarea si noi am trecut muntii cu astfel de greutate… nu mi se pare cine stie ce 🙂

3Pe la ora 8 am intrat in padure. Aici suntem in Poiana Stanei Regale.

4Imagine de pe Piciorul Pietrei Arse spre versantul Jepilor Mari

5Pe Platoul Bucegilor privind spre o ploaie ce cadea prin Valea Ialomitei

6Paraul Izvorul Dorului traversat de noi in directia Padurii Laptici

7Cabana Padina… in acest timp prin Valea Prahovei ploua si unii au avut impresia ca si pe noi ne ploua. Doar ca nu avea cum sa ploua peste tot, deci nu ne-am intersectat cu ploaia.

Trecem paraul Valea lui Serghei cu o apa limpede, iesim in drumul ce duce spre Pestera Ialomitei si privim cum arata Ialomita:

8Undeva plouase bine de tot. Mi s-a parut demn de subliniat cum doua ape aflate la mica distanta una de alta se prezinta diferit. Dar explicatia este simpla, a fost o ploaie pe o suprafata restransa, probabil spre Horoabele-Pestera.

Ne-am oprit la cabana Padina sa ne strangem cu totii dar sa si mancam. Am luat diverse de pe acolo. Iata si meniul lor:

9

Apoi am plecat spre Saua Strunga, unii mai in fata, altii mai in spate:

10O turma mare de oi

11O constructie destul de impozanta se ridica langa cabana Diana

12Stana

13

14

15Indicatorul si marcajul banda rosie spre cabana Leaota. Aici eram in Saua Strunga, unde sufla un vant rece si vremea parea destul de schimbatoare. Chiar tuna inspre Bran. Pana la urma, consecvent principiului ca orice pas inainte ne apropie de destinatie, am reusit sa mobilizez pe mai multi si sa continuam spre Leaota. Inca 3 ore de mers s-ar fi cunoscut 🙂 Altora li s-a parut mai confortabil si mai sigur refugiul din Saua Strunga… nici nu ne-au mai ajuns din urma ulterior…

16Unul dupa altul spre Saua Strungulita de unde se trece in masivul Leaota

17Refugiul din Saua Strunga lasat in spate, vremea mie mi s-a parut buna pentru continuarea excursiei 🙂

18Iata aici cel mai bun exemplu despre ce face specia Veratrum album. Ocupa o intreaga pajiste, inlocuieste orice alta planta… deci, ce vedeti este o pasune lipsita de valoare.

19In opinia mea, aceasta parte din Parcul Natural Bucegi este o zona degradata, fiind o pasune ce nu poate fi folosita.

Acum poate intelegeti de ce in anii anteriori am atras atentia ca asa se va intampla si la Poiana Stanei Regale. In timp, specia aceasta ocupa tot. Si de la an la an in acea poiana superba, apar tot mai multe plante Veratrum album. Este greu observabil acest lucru pentru ca ne-am obisnuit sa vedem cam la tot pasul in Poiana Stanei Regale aceasta specie. Insa ea de la an la an, este mai numeroasa. Cei care merg de mai multe ori pe an pe acolo stiu ce zic.

Pentru ca traim mereu prezentul nu stim sa organizam viitorul… Au mai incercat institutii din domeniu sa opreasca raspandirea acestei specii in Poiana Stanei, altii au zis ca este normala prezenta ei… si cam atat. Singura solutie, desi nimeni nu o agreaza pentru ca inseamna munca multa, este sa chemi voluntari si cu cazmale sa o scoti primavara din Poiana Stanei. Va dura o saptamana, vor trebui vreo 50 de persoane sau mai multe, dar daca nu se vor lua masuri, in niste ani, si nu multi, asa va arata acea rezervatie, ca pasunea din imaginile de mai sus.

20Pasind pe muntele Leaota

21Stanele, turmele de oi si vaci sunt peste tot prezente in acest munte intens pasunat. Mie, Leaota mi s-a parut in pofida acestor turme de animale, un munte salbatic, vast, un loc unde foarte greu ajunge cineva la tine in timp util in caz de accident. Destul de rar ai semnal la telefon, turistii nu prea parcurg pe aici trasee turistice… nu am intalnit un turist pe aici 🙂

De altfel, nu exista marcaje dese, indicatoare, daca nu cunosti, te pierzi prin paduri, vai, cine stie pe unde nimeresti. Mai ales pe ceata. Marcajul banda rosie l-am intalnit cand si cand, apoi a disparut cu mult, mult timp inainte de ajunge la cabana Leaota. Bine, noi nici nu mergeam la acea cabana parasita, nefiind in traseul nostru.

22

23Primele 2-3 ore au fost stalpi si marcaje. Asta o spun asa pentru cine ar vrea sa mearga pe aici. Desi pare lejera parcurgerea acestui munte, nu este chiar asa 🙂

24Ca pitoresc, nu ai cuvinte de exprimare… Leaota are de toate. La telefon ni s-a spus ca plouase torential prin Valea Prahovei si Brasov, insa pe aici noi nu intalnisem o picatura. La un moment dat, am traversat o zona cu ceata rece, cu ceva umezeala si am crezut ca vine ploaia… dar ne-am inselat.

25In spate, abruptul vestic al Bucegilor… am mers ceva in 2 ore 🙂

26Pe acolo este una dintre portile de intrare/iesire in/din Bucegi… Saua Strungulita.

O vreme am stat la soare, apoi studiind zona, am gasit un loc excelent de amplasat corturile. Un izvor pe care l-am curatat chiar acolo la locul de iesire din pamant, ne-a asigurat apa necesara pentru masa, spalat…

Cu aceasta ocazie trebuie stiut ca pe acest munte, este o problema cu apa. 99% din izvoare sunt murdare pentru ca sunt calcate de oi, vaci… cel mai bine este sa ai in rucsac cata apa crezi ca ai nevoie 🙂 Pana la urma au dus baietii din imagini baxuri de bere 🙂 🙂 deci nimic nu este imposibil.

Am pus corturile cam pe la 1750 metri altitudine, pe un teren plat, intins, presarat cu arbori din specia molid, un peisaj asemenea unui parc amenajat prin oras. Te plimbai prin iarba, printre copaci, izvorul era aproape… in multe locuri molizi uscati de ani de zile si cazuti. Nu a trebuit decat sa ne punem mintea si puterile noi, baietii, cu niste trunchiuri si gata focul si stocul de lemne.

27Ca sa nu ne consumam energia am pus trunchiurile intregi 🙂 Cand se ardeau la jumatate se rupeau singure si atunci doar le impingeam in flacari. Asa este frumos, sa fie totul organizat, sa mergi la drum cu oameni care stiu ce sa faca. O parte din noi stiau, altii nu. Intr-o jumatate de ora, aveam si corturile montate, focul aprins…

28Era faina basca aia, dar in noaptea urmatoare am parlit-o pe la foc…

Pentru a ne feri cat de cat de ploaie, am pus corturile sub un molid cu crengi groase. Unii au zis ca nu este bine, eu am zis ca este bine, pentru ca pe munte, la altitudine, ploua tare. Nu aveam chef sa aud zgomotul continuu al picaturilor de ploaie sau al vreunei grindine. Inainte de a pune cortul am studiat toata zona… nici printre copacii cazuti si nici printre cei aflati in picioare nu exista vreun semn de trasnet. Deci nu era o zona in care cad trasnete, altfel de ani de zile de cand sunt copacii aceia pe acolo, am fi vazut un semn, ceva. Apoi, eram si destul de jos fata de creasta.

Dupa masa, am trecut la desertul meu favorit cand merg pe munte cu cortul: ciocolata si bere cu lamaie. Toti au zis ca nu merge combinatia, eu sunt dovada ca functioneaza:

29Pe izopren, pe iarba, sprijinit de un trunchi de copac care ardea…

30Pe la ora 2 ne-am retras spre corturi, evident dupa ce a ramas cineva de paza. Nu poti sa stii niciodata, noaptea, pe munte, ce se poate intampla. Pe la ora 3 am fost treziti ca vine ploaia. Intreg muntele era un spectacol… tuna, fulgera, se ilumina mult si departe. Pentru cei neobisnuiti cu aceasta voce a muntelui era ingrozitor 🙂 Am pus repede peste corturi si foliile din plastic, le-am ancorat, multe lemne pe foc si ne-am bagat in sacii de dormit. Eu, bineinteles, la usa cortului, sa vad peisajul 🙂

Initial, desi tuna de mama focului, nu a plouat. Tot se invarteau norii de colo-colo si ploua prin vai si pe creasta, dar nu pe la noi.

31O placere sa privesti cortul, focul, sa stai la povesti 🙂

32

Cum spuneam, pe la 3 ne-am pregatit bine in asteptarea ploii care nu mai venea. Peste vreo 20 minute era insa peste noi cu intreg arsenalul. Cuvantul torential parea expirat, natura era dezlantuita… Pana la ora 6 a fost urgie, zeci si zeci de tunete, lumini 🙂 Ma uitam pe o crapatura lasata prin fermoarul cortului cum este afara. Molizii parca dansau in vant, perdeaua de apa era foarte deasa, focul nostru puternic a rezistat pana pe la 6 fara ceva, apoi a fost efectiv strivit de apa, inundat, facut praf.

Pe la ora 7 erau semne ca se va potoli furtuna, dar cine mai indraznea sa iasa afara? 🙂 Ma si gandeam ca vom sta prinsi in cort o zi intreaga. Pana la urma s-a potolit si cand am dat sa ies din cort, deja focul era reaprins 🙂 Prietenii astia din copilarie cu care am facut atatea, nu asteptau sa le zici ce sa faca, stiau, nu se codeau, nu lasau pe altii sa faca si ei sa vina mai tarziu. Apoi am mai pus lemne, am facut ceaiuri, ciocolata calda, cappucino, am mancat, strans corturile. Imediat dupa ploaie, pe la 7:30, de prin ceata rece a aparut un cioban cu o turma de oi, cred ca sa vada daca mai traim 🙂 Ne vazuse de seara dupa alt versant.

In toiul noptii, ii auzisem si noi cum strigau, cainii latrau, cred ca aveau musafiri la stana, adica animale salbatice 🙂 Inca un motiv in plus sa ai foc cand mergi pe munte cu cortul si sa fii vigilent toata noaptea.

Pe la ora 9 am ridicat tabara si am reluat traseul pe directia Varful Leaota- Cetateni. In prima zi, asadar, am trecut Bucegii si am innoptat pe Leaota.

Maine partea a II-a.

Sezonul curselor montane prin Bucegi: „Atinge Omu”, „Marathon 7500”, „Busteni SkyRace”. Alte stiri

Ar fi trebuit sa scriu despre altceva, dar alergarile mi se par mult mai interesante 🙂 Totusi, un pic, un pic sa mai vorbim si de altele…

Da, am citit interviurile lui Ciutacu, foarte interesante declaratiile Alinei Bica… mai zicea un general ceh ca in doua zile Rusia poate ocupa tarile baltice… chestie spusa sa nu taca, adica nu stiu cine ar crede ca nu ar putea fi asa. Dupa cum reiese foarte clar ca succesele separatistilor in Ucraina au fost dintotdeauna succese ale armatei ruse… o mana de separatisti nu pot declansa peste noapte ofensive de-a lungul unui front de sute de kilometri, sau dobori avioane, elicoptere… Si treaba cu Statul Islamic pare foarte periculoasa… ai zice ca au o armata foarte bine organizata, experimentata, numeroasa. O multime de state ii bombardeaza si tot astia cuceresc oras dupa oras. Citisem ca la ei se sta la coada in misiunile sinucigase si ca unii merg la nu stiu ce superior sa se planga ca doar aia cu pile ajung mai in fata pe liste. Initial am zis ca ma uit la un articol din Times New Roman dar era real.

Apropo de stiri, un prieten mi-a atras atentia ca pe Facebook era contul unei persoane din Predeal, care a scos un ziar, similar cu cel de la Sinaia. Am reusit sa copiez aceasta imagine, inainte de a fi sters acel cont dar nu mi se pare oportun sa o public. Trebuie sa inteleg mai bine ce se intampla. Deci avem in Valea Prahovei 3 ziare: Ziar de Sinaia, Ziar de Busteni, Ziar de Predeal. Mai trebuie unul de Azuga. Poate il face dl. Debreti 🙂

Simona Halep a pierdut un meci la nu stiu ce turneu… de parca este asta o tragedie, mai imi zicea o prietena ca Biserica s-a dezis de minunile parintelui Arsenie Boca, ea cita dintr-un articol publicat pe net. De fapt, numele de Arsenie Boca este atat de des folosit pentru ca vinde. Oamenii s-au prostit… tot citind despre acest parinte, caruia i-au fost puse in spate nu stiu cate minuni. Bineinteles ca Biserica nu avea cum sa nu se dezica de tot felul de rataciri. Deci nu de parinte s-au dezis, ci de falsele minuni sau profetii, de cartile neadevarate aparute, de chestiile inventate de oameni pentru a pacali alti oameni.

kUn tablou superb

Revenind la subiect, de care m-am distantat desi nu mi-am propus, dar s-a intamplat 🙂 mi se pare important sa trec in revista 3 curse lunare de alergare montana, ce se vor derula in Parcul Natural Bucegi.

In iunie vine cursa organizata de Salvamont Dambovita si denumita „Atinge Omu”. Au renuntat la ultramaratonul Bucegi-Leaota si au creat un alt traseu, la fel de pitoresc dar mai scurt. Practic, se da startul de la baza lor de salvare de la Pestera, se urca spre Vf. Omu pe Valea Obarsiei pana la Cabana Omu. De acolo, se trece de Vf. Bucura se intra pe Drumul Granicerilor si se alearga pana la Refugiul din Saua Batrana. De la refugiu se coboara prin Valea Doamnele pana la Pestera si… asta este. Mi se pare o cursa foarte palpitanta cu urcusuri accentuate, cu traversarea unei bune parti a ramurei vestice a Bucegilor, foarte expusa in caz de descarcari electrice, cu bolovani si grohotis la coborare. Intr-un timp scurt faci multe chestii, peisajele se schimba rapid. Este pur si simplu superb urcusul accentuat de langa Cascada Obarsiei Ialomitei 🙂 Anul trecut m-a avantajat foarte mult urcarea pe aceasta vale, am ajuns primul la Omu, tot primul in Saua Strungulita, apoi prin Leaota cea frumoasa dar exasperant de lunga si batuta de turme de ovine si caini, pana la varful ei… am cazut pe locul 5, pentru a ma rataci apoi cativa kilometri prin Valea Rateiului… recuperand neverosimil pe urcusul spre Saua Lucacila si sosind pe locul 2 la categoria de varsta si pe 3 la Open. Am fugit 9 ore prin doi munti 🙂 🙂 A fost insa ceva de neuitat, irepetabil. Mai jos, link-ul concursului:

http://salvamontdbv.ro/atinge-omu/

Vine in iulie celebrul Marathon 7500. Am zis ca merg pana la batranete la concursul acesta 🙂 Din 2010 sunt prezent la toate editiile. Cand nu o sa mai pot, am sa il fac la pas si tot ma duc, ori voi sta la un punct de control si scriu pe net cine trece pe acolo 🙂 Si daca nu participi, te relaxezi formidabil cateva zile cat dureaza concursul, in tabara de la start/sosire. Este o atmosfera mult prea civilizata, se creaza o comunitate unita, sunt altfel de oameni, te intorci cu alta stare de spirit. Bine, daca stai in birou si crezi ca in corturi stau doar nu stiu ce etnici, nicio sansa sa intelegi despre ce este vorba. In cel mai bun caz te amuzi crezand ca dorm unii prin corturi ca nu le place sa stea in case, chestii d-astea.

Nu stiu cu cine voi participa, daca se va intoarce Razvan de prin tari straine… zarurile inca nu au fost aruncate 🙂 Plus ca trebuie sa fii in forma pentru un astfel de concurs de circa 100 km, prin vaile si crestele Bucegilor. Deocamdata nici eu si nici el, nu avem cat de cat o forma 🙂 Anul trecut am fost cu Iulian, cursa a fost intrerupta din cauza conditiile meteorologice, ne-a plouat si ziua si noaptea, ne-a terminat 🙂

Aici detalii despre cursa aceasta: http://www.marathon7500.ro/

Luna august aduce insa un eveniment, in opinia mea, foarte bine gandit. Vicecampionul mondial la alergare montana, Ionut Zinca si Asociatia Sport La Orice Varsta, cu sprijinul Primariei din Busteni au avut ideea de a crea 2 curse in acelasi week-end. Astfel, vineri se tine Vertical Trail Race iar duminica este o alta competitie denumita SkyRace. La prima se urca dupa cum se stie pe Jepii Mici, ideea este de a scoate un timp cat mai bun pana la Babele, iar duminica vine ceva mult mai frumos si mai incitant.

In premiera se da startul de la Primaria Busteni, se alearga spre Caminul Alpin, pe triunghi rosu apoi prin Poiana Costilei-La Prepeleag, se ajunge la Cabana Malaiesti de unde se urca valea omonima prin Hornul Mare pentru a ajunge la Varful Omu. De aici se coboara prin Valea Cerbului pana in Poiana Costilei si se urmeaza traseul spre Caminul Alpin. Adica din Poiana Costilei este acelasi traseu care a fost urmat la inceput… pana in fata Primariei, de data asta in sens invers. Detalii: http://busteni.skyrace.ro/

Treaba este ca se poate participa la ambele curse, adica vineri te incalzesti un pic la Vertical Trail Race si duminica dai pe bune piept cu muntele 🙂 Cam asa ar fi planul meu.

Inchei cu o poza de la Cota 2000, unde cei de la Teleferic au depus niste eforturi impresionante sa monteze un troliu de nu stiu cate tone:

lFotografia este preluata de pe Facebook

A 6-a editie de Marathon 7500

… a venit si a trecut! 🙂 La anul vine urmatoarea…

Cum a fost aceasta editie? Se pot spune multe, eu consider ca a fost cel mai greu concurs de alergare montana la care am participat pana acum. Cu toate ca alergam a patra oara pe acel traseu, mi s-a parut foarte dificil.

8Am plecat joi, pe 17 iulie, pe la pranz, ca sa fiu acolo vineri dimineata la ora 6, cand se dadea startul in cursa de 90 km. Pe la telecabina am stat de vorba cu dl. Panac pe tema unui ghid turistic, apoi de la Babele am coborat usor spre Pestera.

Pe acolo, pe la Babele, era ceata, umezeala, liniste… m-am simtit insa bine, parca eram acasa 🙂 o senzatie ce nu poate fi descrisa. Pana la Pestera mai coborau cateva persoane, le vedeam mai jos de mine.

SAMSUNGLa Babele

SAMSUNG

SAMSUNGZona Pestera

Am ajuns la tabara si am inceput sa montez cortul. Picura usor, iarba era uda, am gasit un loc care mi-a placut si gata si cortul. Langa cortul meu mai era spatiu si pentru cortul lui Iulica, prietenul cu care alergam. El a venit mai pe seara si atunci am si fost sa luam numerele de concurs, harta traseului, etc. Pana atunci, insa, am stat intins in cort, cred ca a fost prima oara din luna iulie cand am simtit ca ma odihnesc pe bune 🙂 Era liniste, era perfect, vantul mai zguduia uneori cortul, ploaia cadea usor si o auzeam… si, la un moment dat, mi s-a facut foame. Dar de o asemenea maniera de parca as fi tinut post nu stiu cat timp… mai bine de 30 de minute am mancat continuu. Bulimie, ce mai :)Insa cred ca din cauza ca simteam apropierea concursului… si trebuia sa am resurse, cred ca era un semnal de la creier 🙂

SAMSUNG

SAMSUNGCortul, ma gandesc ceva pana il amplasez… sa fie ceva deosebit in decor, iarba, etc… sa ai senzatia ca te afli in natura 🙂

Bun, vine Iulica, am stat de vorba, am fost si la sedinta tehnica, mi-am dat seama ca a doua zi vremea va fi instabila, dar pe noi, care cunosteam Bucegi, ne avantaja. In cursul noptii a fost foarte rau, ploaie si vant, dimineata era rece… si plecam catre start. Ni se spune sa luam cu noi un polar, o haina in plus.  La start ni s-a controlat echipamentul, daca eram imbracati adecvat, aveam frontale, folie de supravietuire, etc…

SAMSUNGSedinta tehnica

Vine ora 6 a.m. si incepem… Circa 60-70 echipe Elita masculin, la care se mai adauga cateva echipaje Elita feminin si Elita mixt, fugim pe drumul forestier pe la hotelul Pestera, apoi facem stanga pe marcaj banda rosie, prin Padurea Laptici. Pana la acea intersectie, conversez cu Bubulu, apoi ne despartim. Urcam Padurea Laptici pentru a iesi in Platoul Bucegilor. Sus, la golul alpin cand iesim, ne ia vantul in primire, continuam spre Valea Dorului si ajungem la primul post de control la ora 7:05. Eram in primele 25 de echipe.

Continuam urcand spre Saua Vf. cu Dor, apoi coboram pe versantul estic al muntelui Furnica. Trecem de Cota 1400, de schitul Sf. Ana, unde stau putin de vorba cu parintele Nicolae, dumnealui voia sa ma ajute cumva, dar nu stia cum, frumos gestul 🙂 Ajungem si la al doilea post de control, situat la Poiana Stanii, la ora 7:53, asadar, eram in grafic… trebuia sa fim la ora 8, insa eram putin mai devreme. De fapt, nu contau 5-10 minute in plus sau in minus.  Important era sa nu fugim foarte tare, pentru ca partea mai dificila incepea abia cand alergam pe traseele din jurul varfului Omu. Pana atunci „ne puteam juca” pe Piciorul Pietrei Arse si pe Jepii Mari si Mici… ca o incalzire 🙂

Depasim alte echipe, folosim scurtaturi si ne alegem cu mai multe observatii, dar asta este, scurtaturile erau permise de regulamentul competitiei… important era sa atingi punctele de control. La 9:03 eram la Complexul Piatra Arsa de unde ne grabeam spre Jepii Mari ca sa ajungem la Busteni. Coboram bine si pe Jepii Mari si la ora 10:05 eram la Busteni, la intrarea in traseul pe Jepii Mici. Planul era sa sosim la tabara, in postul 6, la ora 12:30. Nu ne-am grabit pe Jepii Mici, dar nici nu am mers la pas usor, am tinut acelasi ritm… Iulica stie mai bine de ce am impus acel ritm, pentru ca dupa mai multe participar, inveti traseul pe de rost si cunosti toate problemele. Trebuie sa stii unde sa alergi si unde sa te odihnesti mergand repede… daca mizezi totul pe viteza, este foarte greu sa ai acelasi ritm pe 90 km. Marathon 7500 este o cursa inteligenta, daca reusesti sa nu fugi de disperat la vale si de nauc la deal, poti incheia concursul intr-un timp de care sa fii multumit.

10Iulica pe Jepii Mici

11Tot pe acolo si eu

La 12:04 eram la Babele, unde era un frig patrunzator, vantul sufla puternic si cei din postul de control erau inghetati. Organizatorii, CPNT Brasov, au facut eforturi considerabile pentru ca totul sa fie cat mai bine… Silviu Balan, cel care prezentase traseul la sedinta tehnica, se afla la iesirea din Piciorul Pietrei Arse, deoarece fiind ceata, concurentii se puteau rataci. Apoi l-am regasit pe Jepii Mici, dupa care la Omu… mai multi CPNT-isti patrulau pe trasee pentru ca totul sa fie cat mai in regula… alaturi de cativa salvatori montani damboviteni.

La 12:39 eram in tabara la cort, sa luam ce mai era nevoie pentru partea a doua a traseului. Tocmai atunci s-a pornit o ploaie torentiala puternica… asa ca am decis sa mancam ceva, eu nu mancasem de dimineata din motive lesne de inteles. Cu o zi in urma mancasem prea mult 🙂 La ora 13:04 am plecat spre Vf. Omu, mai ploua, dar usor. Insa, mai sus, pe la Mecetul Turcesc, a venit peste noi o ploaie similara. La ora 14:47 eram in cabana Omu bifand postul cu nr. 7. Eram in regula, nu eram obositi, stiam ca in ritmul acesta am fi scos un timp sigur de 23 ore. Cornel de la CPNT ne-a incurajat mereu, si in alte posturi, si pe traseu, atat el, cat si alti prieteni…

Iesim din cabana si fugim prin ceata spre Valea Cerbului. Datorita faptului ca stiam fiecare curba si stanca mare, am reusit sa taiem serpentinele si sa ajungem mai jos de stana, acolo unde nu mai era ceata. Ne-am bucurat insa degeaba, nu dupa mult timp a venit iar ploaia, care a cazut peste noi pana mai jos de Plaiul Fanului. Totul era ud, cum atingeai verdeata, aceasta se scutura pe tine, picura de peste tot, insa aveam suficienta determinare sa nu ne oprim. Astfel, am sosit la postul de la Gura Diham… trebuia sa fim la ora 17, insa eram la 16:39. Am stat putin acolo si am inceput sa urcam spre Poiana Izvoarelor. Langa cabana, noroc cu niste molizi desi, sub care am stat de ploaie. Parca ploua si mai rau 🙂 Am stabilit sa urcam mai repede si la Omu sa stam un timp, sa ne schimbam, sa ne incalzim, si apoi sa plecam spre Ciubotea. Nu eram obositi, pentru ca nu am fortat nici pe urcari si nici pe coborari, era un ritm pe care il puteam duce pana la capat. Asteptam iesirea din Valea Gaura ca sa fugim pe Drumul Granicerilor, si ne pregatisem pentru ea… era un moment psihologic. Insa…

Ne-am ascuns sub copaci, am mers mai usor, in speranta ca ploaia se va opri pana la Abruptul Bucsoiului… Am ajuns alte echipe, ne-au ajuns alte echipe, asa ca pana la postul 9, situat La Prepeleag, am mers toti la distante apropiate.  Intr-o discutie cu un membru al altei echipe, el fiind suparat foarte tare pe vreme, i-am spus ca sper sa fi ajuns toti cu bine care erau inaintea noastra la cabana Omu si ca poate reusesc si ceilalti. El a spus ca nu-l intereseaza de nimeni si ca important este sa ajunga ei bine. Am crezut ca mi s-a parut ce aud si i-am spus ca eu cred ca mai important este sa ajungem cu totii in regula la Omu. Insa mi-a spus ca pe el il intereseaza sa ajunga ei bine, adica echipa lui. Din acel moment nu am mai mers in ritm cu ei… sa se duca, asadar, pe cont propriu.Totusi, pana La Prepeleag, am ajuns la cativa metri distanta unii de altii.

La postul de control, ploua torential, viza pe fisa de concurs se punea intr-un cort, ce mai, vremea era foarte urata… Iulica si-a schimbat o haina si noi am ramas mai in urma, adica acolo, la post. Am plecat in cateva minute pe Abruptul Bucsoiului, in spatele a catorva echipe. Cu noi a venit si unul dintre arbitrii, Andrei, care amplasase o coarda pe Bucsoiu. Am avut mare noroc cu el…

Eu eram in fata si urcam printre jnepeni. Dupa ce ca ploua, toata apa de pe jnepeni se scutura pe mine… eram ud pana la piele, cred ca toti concurentii au fost la fel, niciun echipament nu avea cum sa reziste la asemenea ploi… echipament de alergare. Ca altfel, luai cizme, pelerine si umblai bine-mersi… Aproape de iesirea din jnepeni ploaia s-a oprit, insa era foarte frig si vantul sufla foarte tare. Cand eram in jnepeni, am observat o chestie interesanta… toate crengile erau pline de apa. Oricat ar ploua, este imposibil sa se umple cu apa in cateva minute… deci de ce nu le scuturasera echipele ce plecasera cu cateva minute inaintea noastra??? M-am uitat in spate, in fata, nu se prea vedea ceva, pentru ca era ceata, nici glasuri nu se auzeau… deci se intamplase ceva.

Ce se intamplase cu ei, nu mai aveam cum sa gandesc, pentru ca imi era foarte frig. Era ca si cum te stropea cineva cu un furtun cu apa in mijlocul iernii 🙂 Pe haine deja se depunea ceva alb, inghetau… Nu aveam cum sa pastrez acelasi ritm cu Iulica si arbitrul, astfel ca Andrei a ramas cu Iulica, iar eu mergeam mai in fata. Cu toate acestea, organismul nu producea suficienta energie, oricat as fi alergat sau urcat de repede, pentru a contracara efectele agentilor externi. Dupa o stanca, in cateva secunde, mi-am dat tricoul jos, haina de ploaie, si mi-am luat din rucsac un polar gros… Am tot urcat, doar cunosteam Bucsoiu si il descrisesem de atatea ori in detaliu, si simteam ca oarecum este mai bine. Eu cu frigul nu m-am avut niciodata bine… era ceata, vant puternic si ploaia se oprise. Daca eram singur, as fi doborat orice record pana la Omu, urcam foarte repede… de altfel, la aceasta editie, din cauza vremii, multi ar fi scos niste rezultate extraordinare. Vremea te silea sa alergi cat mai repede…

Ma gandeam ca sigur se va intampla ceva cu unele echipe… ma gandeam si ca vom avea un avantaj urias, din cauza vremii, multi vor abandona, iar noi, dupa o ora de pauza la Omu, suntem ca noi…

Cum am ajuns la cabana Omu, am luat cate un ceai… apoi inca unul si inca unul. Cam degeaba totusi 🙂 Abia dupa 30 de minute m-am incalzit. La cabana am aflat ca totul s-a incheiat, concursul se oprise si toate echipele erau scoase din trasee. Discutiile intre organizatori infatisau un peisaj al cursei exact asa cum mi-l imaginam… concurentii erau uzi din cap pana in picioare, putine echipe mai erau apte sa incheie traseul, frigul, ploaia, vantul, totul i-a convins pe organizatori sa puna capat acestei curse. A fost cea mai buna decizie ce se putea lua… ii vedeam pe cate unii cum soseau la Omu, imagini ingrozitoare… iar cand l-am vazut pe un domn in pantaloni scurti, m-a luat frigul si mai tare 🙂 M-am dus si mi-am luat o ciocolata calda…

La un moment dat, ne intreaba unul dintre organizatori daca am depasit vreo echipa pe Bucsoiu. Ii spun ca La Prepeleag eram mai multe echipe si ca am plecat ultimii sau penultimii de la acel post, dar ca nu am depasit pe nimeni pe Bucsoiu… mai mult de atat, nu am vazut nicio echipa in fata sau in urma. Atat lui Andrei cat si lui Iulica le-am spus ca echipele din fata noastra au ratat urcarea pe Bucsoiu si s-au pierdut spre Malaiesti. Probabil nu m-au crezut atunci, dar eu care vedeam crengile jnepenilor pline cu apa, stiam ca nu este nimeni inainte… poate trecuse cineva in urma cu 30 minute sau o ora. In niciun caz de cateva minute, cat trebuia sa fie intre noi si ceilalti. S-a adeverit, in cele din urma, ca toate acele echipe pornisera in alta directie… dupa ce au ratacit pe acolo, au revenit La Prepeleag si au urcat si ei pe Bucsoiu, ajungand dupa o ora la vf. Omu. Printre acestia, si echipa cu acel domn pe care il interesa propria persoana. Sincer, desi toti ii compatimeau ca au venit uzi, s-au ratacit, etc, eu sunt singurul care a spus „Asa le-a trebuit!”. Fiind egoisti, au patit ceea ce meritau… ei voiau sa ajunga doar ei bine la cabana si de restul nu-i interesa. La cabana, tipul egoist i-a spus lui Iulian ca noi i-am vazut ca se duc in alta directie, fiind doar la un minut, doua in spatele lor, si ca nu am strigat dupa ei sa se intoarca. De fapt, nici nu conta ca-i vedeam sau nu… eu sigur nu i-as fi chemat inapoi, doar ca nu i-am vazut… Pana la urma, ar fi ajuns la cabana Malaiesti, mult mai safe decat sa urce pe Bucsoiu. Da, stiu, sunt rau, dar astfel de oameni asta merita… deci nu m-as fi deranjat, daca i-as fi vazut, sa-i intorc din drum. Daca te-ai fi accidentat pe traseu, asemenea persoane ar fi trecut pe langa tine si te-ar fi  lasat acolo… aceia care au facut cunostinta cu muntele stiu bine ca am dreptate.

Apoi, ne-am deconectat de la concurs si am iesit din atmosfera… nu mai aveam chef de nimic, am vrut sa raman la cabana peste noapte, dar nu avea cine sa coboare unele echipe spre tabara de baza, asa ca, desi nu voiam sa mai fac cunostinta cu frigul, totusi am plecat cu ei din cabana. A fost bine, pentru ca asa mi-am dat seama cat de buna a fost decizia organizatorilor. Nu mai ploua, in schimb era ceata densa. Absolut toti concurentii, inclusiv eu, ne-am fi ratacit noaptea. Lumina frontalelor se reflecta pe ceata, nu vedeai marcajele, la Mecetul Turcesc ne-am risipit in evantai sa cautam marcajele pe pietre, abia la cascada Obarsiei am scapat de ceata si apoi a fost usor pana la tabara. Totusi, valea aceasta, daca o urci in fuga, o parcurgi intr-o ora si 15 minute, cam asa, pe cand noi, in coborare, am facut 2 ore din cauza cetii.

La 12 noaptea intram in cortul din tabara de baza. Imi era bine, o diferenta de aproape 10 grade intre Vf. Omu si Pestera… A mai plouat si in cursul noptii, astfel ca startul la maratonul cel mic, de 45 km, s-a amanat pana la ora 9. La 7:20 am plecat din tabara spre casa, vantul sufla tare, ploua usor, zona Babele spre care trebuia sa ajung era in ceata, deci acolo era vreme rea… M-am despartit de Iulica, de organizatori si am plecat. Intr-o ora, chiar daca aveam un rucsac mare, eram la Babele, iar la 9:45 ieseam din padure in Busteni…

12Langa Babele

13Fosta cabana Caraiman

14O capra neagra

15Pe Jepii Mici… tot pe aici m-am intalnit si cu Mihai Zlavog si cu multa lume…

Asa s-a incheiat aceasta editie… am aflat mai tarziu ca s-a dat totusi startul la maratonul mic, dar pe un alt traseu. Important este ca toti participantii au iesit mai puternici din aceasta lupta cu natura… si sper sa ne revedem cu totii, sanatosi, la anul. Duminica, insa, muntele si-a luat revansa printr-o zi perfecta…

Povestea prietenului Iulian poate fi citita aici:

http://lulianintaraminunilor.blogspot.ro/2014/07/marathon-7500.html

Momente si dileme prin Bucegi

Intai sa va arat cat de mari sunt irisii adusi in 2012… ca iar au crescut 🙂 Anul trecut a inflorit unul si asa am stabilit   ca este vorba de specia Iris Aphilla ssp. hungarica. In Parcul Natural Bucegi aceasta specie este mai rara ca floarea de colt… am mai zis eu de cateva ori, dar simt asa nevoia sa mai bat toba inca o data 🙂 Aceasta din urma, adica floarea de colt, o gasesti in multe locuri in zeci de exemplare, pe acest iris doar intr-o zona.

Bineinteles ca eu fac deseori ce mi se pare mie ca este bine si azi nu mai este doar o statiune de irisi, sunt mai multe. Am mai risipit din ei… mi s-a parut mie ca stateau cam inghesuiti 🙂 Si am de gand in acest an sa duc 5- 10 plante pe muntele Jepii Mari si alte 5- 10 plante in zona muntelui Moraru… in ultima zona este o mare diversitate floristica si nu trebuie sa lipseasca de acolo acel iris.

1Un ghiveci mare il tin afara, altul mai mic in casa… sa vad eu care frunze cresc mai repede, diverse 🙂 Sa nu uit sa repet istoricul acestei specii… prin anii ”60-’70  specia era destul de raspandita in niste poieni de sub un abrupt. In timp, padurea de molid s-a intins si a ocupat acele poieni, iar la poalele crengilor dese nu se poate dezvolta nimic. Intr-un singur loc mai ramasese circa 150 de plante… am taiat pe acolo tot si nu mai pot fi sufocate florile acestea…

2O masina veche, abandonata, nu au avut cum sa o fure cu totul…

3

Si am ajuns la o dilema, subiectul principal cred, 🙂 al articolului:

5Stiti ce este piatra aceasta? Unii da, cei mai multi nu…

Aceasta stanca atrage sute de oameni in fiecare an. De regula, eu ascult tot ce se spune despre Bucegi, calculez apoi pe baza a ceea ce stiu, nerespingand ca nefondat nimic… apoi trag concluziile mele. Nu imi bat joc de nimeni, fiecare crede in ce doreste. Uneori, nu ma pot abtine cand vad anumite prostii si atunci creez alte impresii. Ei bine, la aceasta piatra vin oameni care cred tot felul de lucruri. Unii nici nu fac poze pentru ca ei cred ca nu isi are rostul… nici macar nu vor apuca sa faca o poza ca se descarca bateriile/acumulatorul… Adica asa cred si de ce sa se mai oboseasca. Va dati seama ca este o prostie uriasa…

Este ca in Pestera Ialomitei unde multi cred ca daca nu ar fi iluminata electric nu s-ar putea intra decat cu torte, orice lanterna se stinge din cauza unor energii. Va dati seama, trebuie sa fii un pic normal si nu foarte destept, ca sa-ti dai seama ca nu este adevarat.

In schimb, sunt tot felul de lucruri care deocamdata nu au o explicatie, ceea ce nu inseamna ca trebuie aruncate la cosul de gunoi al mintii. Cum este la Vf. Bucura, cum nu este la Sfinx… la Sfinx nu este nimic, este doar o iluzie colectiva, toate documentele de la inceput de secol XX arata ca nu exista acel monument in forma actuala, era doar o stanca, caruia ulterior i-au fost adaugate prin sculptura anumite trasaturi umane… ceea ce nu prezinta totusi prea mare importanta si nu poate schimba semnifiicatiile de loc de cult al Platoului Babelor.

6Legat de acea piatra, intr-adevar sunt niste chestii ce retin atentia… pe masura ce apropii telefonul, liniutele de la semnal se pierd… aproape de stanca semnalul dispare 🙂 Da, poate fi interpretat in diferite feluri, intelegem ce dorim… poate ca este un punct mort si nu este semnal, poate este altceva… Deci chestia cu telefonul care isi pierde semnalul pe masura ce apropii telefonul de suprafata stancii, nu dupa stanca, este reala si o probez de cate ori trec pe acolo… asa imi place mie 🙂

Stanca, datorita formei sale, a indus unora ideea ca este un sarcofag din piatra sau piatra de la capataiul unui urias. Am citit si ca ar fi de origine nepamanteana 🙂

7Copacul in cadere a ocolit stanca, asa se spune…

Acum ar trebui sa mai adaug ceva… am un mare noroc, cred ca fiecare ne nastem pentru a face cateva lucruri. Este o mare eroare in care traim si aceasta se datoreaza materialismului care ne ocupa mintea. Astfel, nu putem evolua si altfel, ce se spune despre Dumnezeu pare o simpla poveste cand privesti de exemplu la un …Porsche Cayenne 🙂 Unde este El ca nu-L vedem, pe cand masina este in fata noastra. Lumea aceasta a fost conceputa de un Creator si noi suntem facuti pentru a vedea doar unele lucruri, probabil sunt o imensitate de alte lucruri pe care nu le vedem pentru ca nu am fost conceputi si pentru acelea… vom fi poate upgradati in timp 🙂

A doua zi, am aflat rasfoind o carte mai veche, ceva interesant. Odata, a fost ceva chiar in aceste locuri, unde este si piatra aceea si vorbim de documente ce atesta ce ar fi fost. Dar aceasta este cu totul deja alta poveste ce trebuie inclusa in ghidul zonei…

Mai departe de aceste locuri interesante se afla o grota:

8

9Aici sunt mai multe banci, probabil „oratorul” sta in capat si „ascultatorii” pe lateral 🙂 Oricum este o zona foarte linistita si usor accesibila

Bine, nu este acelasi lucru cu o alta grota, mult mai renumita si unde chiar ramai cu o amintire 🙂 🙂 Anul acesta am fost cu niste prieteni intr-o plimbare si am ajuns si la acea grota, nu aceasta din imagine. Pe la jumatatea drumului cand am facut un popas, am scris ceva pe niste biletele si le-am dat lor sa le tina, fara sa le deschida. Cand am ajuns si la acea grota, ei cascau de zor, nu se mai opreau… pe biletele asta si scria, ca vor casca intruna in acel loc. Asa se intampla mereu… si exista evident o explicatie 🙂

10Am zis sa merg cand vor mai sta ploile acestea si pe la acele varfuri stancoase, dar sa fie vreme buna, sa te poti plimba in voie 🙂 Nu am mai fost de vreo 3 ani pe acolo…

11Un peisaj superb, nu ai cum sa nu ai pofta de mancare daca pregatesti masa in asemenea mod… cred ca ma iau si eu de treaba asta dupa 65 de ani, vii la cort/rulota si pierzi timpul la un foc 🙂

12Prin curtea unui canton silvic… zic eu sa fac niste poze, poate cade intr-o zi si nu mai avem nicio urma a ceea ce era odinioara 🙂 Zici ca-i stana de langa Cheile Ursilor…

13Iar cu poza aceasta v-am convins.  Marturisesc ca am fost foarte impresionat de aceasta masina… ar fi trebuit expusa undeva mai in centrul orasului, ar fi o atractie

Sa inchei cu peisaje de prin padure:

14

15Ce frumusete 🙂 Uneori, dupa ploaie, padurea incremeneste, este o liniste totala… apoi incepe o pasare sa cante, dupa ea altele, natura se trezeste… foarte frumos sa mergi prin ceata, dupa ploaie si sa nu fie multa umezeala in aer, pe ramuri, sol, dupa o ploaie scurta…

Bine, acesta a fost un mic antrenament ca ulterior a plouat doua ore ca intr-un scenariu apocaliptic implicand fulgere, tunete, grindina…

16

Dupa un astfel de periplu trebuie sa luam o pauza muzicala 🙂 Ajung 7 minute de muzica mai veche!