Monumentul de pe Molomat aminteste de Schitul Sf. Nicolae, ridicat anterior Manastirii Sinaia (1690-1695)

Bineinteles ca l-am gasit!

Crucea de pe Molomat, considerata pierduta de catre anumiti calugari, reper de negasit pe hartile Sinaiei, monument despre care nici oamenii de munte mai batrani nu au auzit… de fapt, EXISTA!

In ultimii 40 de ani, cel putin, exista doar o imagine a acestui monument inaltat pe locul unde a fost altarul Schitului Sf. Nicolae (ridicat in secolul XVI de capetenia unei bande de talhari, Nicolae Groza). Povestea acestui locas este foarte frumoasa… de aici a plecat un calugar sa povesteasca un vis al sau, superiorilor, mai departe intrand pe fir viitorul ctitor al manastirii Sinaia, spatarul Mihail Cantacuzino.

Acest schit a existat cel putin 2 secole, iar de la 1695, anul finalizarii manastirii Sinaia, a functionat concomitent cu aceasta pana in anul 1788, cand austriecii l-au incendiat, tragand cu tunul in el. Se spune ca acela care a dat ordinul de tragere era un calugar catolic devenit ofiter (Carmelitul de la Pera).

Nu am intalnit nicio relatare exacta prin carti, care sa indice localizarea monumentului… nu este in niciun loc presupus de diferiti autori. La adevaratul loc este dificil de ajuns. Nu-mi propun sa spun foarte multe, le veti afla intr-o carte ce va aparea pe la sfarsitul verii. Acolo vor fi descrise multe lucruri de care nimeni nu mai are habar, cum se ajunge la anumite obiective si coordonatele geografice ale acestora.

Mai trebuie spus ca multe dintre cele pe care azi le consideram adevaruri istorice sunt doar creatii ale propagandei comuniste. Cartile din perioada regala, ce tratau anumite subiecte din Valea Prahovei si Bucegi, au fost stranse si distruse, trebuia scrisa o altfel de istorie, nu avea nimeni nevoie de aceea reala… oamenii erau indemnati sa viziteze Pelesul doar pentru a vedea luxul in care se scalda Casa Regala, in timp ce „poporul murea de foame”… tot felul de minciuni. Pana nu confrunti zeci de marturii scrise, nu vezi adevarul…

AIn opinia mea, cred ca este unul dintre cele mai importante monumente din Valea Prahovei. Lumanarea o aveam din ziua Pastelui, atunci am dorit sa o aprind, doar ca nu a fost sa fie pe… 20 aprilie, ci pe 26 aprilie 2014.

Printr-o minune, monumentul a supravietuit, cred ca si datorita salbaticiei din preajma sa, care il face aproape neobservabil. Natura a salvat urmele istoriei in Valea Superioara a Prahovei, de la Posada la Predeal, astfel ca noi am intalnit diverse lucruri interesante. A le devoala acum ar insemna ca nu mai are rost sa mai concepem cartea/ghidul.

Crucea de pe Molomat este denumirea unei cruci din piatra ce marca locul fostului schit Sf. Nicolae de pe dealul Molomat… deal ce domina o parte din Sinaia, deal din care s-au luat sute de metri cubi de pamant 😉

In ziua de Pasti, cautand Crucea ca sa aprind o lumanare, am intalnit un calugar de la Manastirea Sinaia. Din anul 1695, schitul a intrat sub tutela manastirii. L-am intrebat pe calugar daca stie unde este Crucea ce aminteste de schitul distrus in anul 1788 si mi-a zis ca nu stie, ca si ei au cautat-o pentru a face o slujba de pomenire. Presupunea ca a cazut si a fost acoperita de vegetatie. I-am zis ca o voi gasi in cateva zile si ca il voi cauta la manastire sa le spun unde este… parca nu i-a venit a crede si s-a indepartat.

Oricum, voi gasi tot ce imi propun sa caut prin Valea Prahovei sau prin Parcul Natural Bucegi. In nici doua luni de zile am gasit, evident, nu singur, multe locuri pe care altii nu le-au gasit de o viata, ajungand sa creada ca nu exista. Pentru ca degeaba citesti orice carte, daca in minte nu ai o buna cunoastere a locurilor, daca nu verifici o pista din mai multe unghiuri… s.a.m.d.

Deci, azi a fost o mare bucurie, ma numar printre putinii care stiu unde este Crucea de pe Molomat si probabil sunt primul care posteaza poze dupa zeci de ani de… sa zicem, de nestiinta, ignoranta. Toate acestea le fac in timpul liber, prefer sa nu dorm noaptea, de exemplu, doar pentru a arata si altora cum a fost, de fapt, inainte de perioada comunista… ca o paralela, observand si ca Dumnezeu mereu a trimis diverse persoane sa salveze unele urme, acele persoane nestiind ca exista o legatura intre ele. Cand privesti din prezent spre ei, cei din trecut, vezi ca exista o legatura intre ei, chiar daca acestia poate ca nu au stiut-o niciodata.

In cateva luni, ii readucem la „viata” 🙂 Cred ca asa vrea Dumnezeu, noi avem un merit mic, mult prea mic… pacatosul le va spune sfintilor parinti din diverse manastiri, unde sunt diverse lucruri ce le apartin 🙂 Dar nu in particular, ci in public, sa vedem ce fac cu ele.

De aceea sta si poza facuta de mine parintelui Ioanichie pe mormantul acestuia 🙂

Oamenii Bucegilor (V)

Sâmbătă 17.03.2012 pe Platoul Bucegilor. Am ajuns din urma un domn in varsta insotit de o tanara cu un catelus. In poza de mai jos i-am si depasit…probabil s-au dus pana la Sfinx pentru ca i-am vazut peste circa o ora intorcandu-se pe acelasi traseu pe care venisera.

Mai jos, turisti ca intr-o zi de vara la Babele, multi stateau la soare pe stanci

Se auzea un bucium si nu putea fi decat o singura persoana…un calugar de la manastirea Caraiman. L-am intrebat de vorba si spunea despre un salvamontist care i-a atras atentia ca face galagie prea mare cu acel bucium 🙂 . Parea cam suparat calugarul…

Urmeaza ceva interesant la aceasta rubrica…

Traseu pe Bucegi: Busteni-Creasta Balaurului-Vf. Omu-Babele-Sinaia

O sa scriu despre traseul realizat pe 1 decembrie, pe care l-am impartit in doua, poze si excursie astazi, maine despre iepurii de la ISU carora le-am pregatit o sumendenie de lucruri 🙂 Credeati ca este buna la altceva linistea aceasta de pe blog vizavi de acel incendiu 😉

Sa va povestesc „excursia”:

De dimineata am plecat din Busteni spre Gura Diham, am mai luat provizii de apa pentru incendiu, le-am recuperat pe cele de la Poiana Izvoarelor care nu inghetasera, surprinzator, 🙂 apoi de la Pichetul Rosu am facut stanga pe marcajul triunghi rosu. La un moment dat am intrat pe poteca ce urca prin Valea Morarului.

Pe la Gura Diham

Coltii Morarului

Si am inceput sa urcam spre creasta, noroc ca era vreme buna cat si peisaje pe masura si nu prea am simtit oboseala. In Poiana Urzicii un urs brun intorcea niste brazde de iarba, dincolo de creasta la vreo 300 m, cateva capre negre se odihneau. Nu s-au speriat de noi si au ramas pe loc.

Mai departe pe creasta

In spatele nostru

Prin zona incendiului

Nu prea departe statia meteo de la Vf. Omu

Statia de la Omu, dar acum eram pe alt versant…spre Babele

S-a propus sa ne intoarcem pe Abruptul Bucsoiului, apoi pe Valea Cerbului, nu stiu de ce dar nu mi-a sunat bine si nu am vrut pe nicio ruta, nici eu nu stiam de ce am renuntat la o cale mai scurta de intoarcere…o explicatie nu aveam 🙂

Aproape de baza salvamontului de la Baba Mare, am vazut pe cineva ca merge spre locul unde se va ridica noul schit. Personajul respectiv se opreste langa crucea prinsa in beton si incepe sa sufle dintr-un bucium. Curios, m-am si dus pana acolo, la el.

Era un calugar cu care am stat de vorba pana la Babele, o sa povestesc intr-un post, cand va veni timpul, ce spunea.

La Sfinx evident turistii „educati”

Calugarul sufland in bucium la Babele

Aici trecusem de complexul sportiv de la Piatra Arsa

Coborare spre Cota 1400, in zare muntii Baiului

Manastirea „Inaltarea Domnului” de la Cota 1000 si Schitul Sf. Ana de la Cota 1400

Doua locuri religioase departate de viata urbana, ambele destul de accesibile. Pe la Schitul Sf. Ana am fost in aceste ultime doua luni de mai multe ori decat la acea manastire, fiind mai aproape de principalele cai de acces in Parcul Natural Bucegi.

Am fost duminica cu niste prieteni la ambele…cu masina. Initial la manastire care se afla cam la 7-8 km de Sinaia, mai jos de Complexul Petrom de la Cota 1000 si noul Han cu Ursi. Este si un indicator…

Pana am ajuns eu la acesti prieteni, si pana am plecat s-a facut de 11:00. Am parcat masina pe la Cota 1000 unde intentionam sa mai ramanem…ceata, nori si frig asa era. Mie imi place foarte mult sa merg prin ceata, pentru ca iti solicita simturile, numai ca era si frig si nu aveam chef de umblat prea mult 🙂

Intrăm pe drumul de cateva sute de metri lungime cu mai multe cruci pe stanga si ajungem. Cam 20 de masini parcate la 30 metri de usa bisericii…urata chestia asta sa ajungi cu masina pana in usa bisericii. In fine, intram chiar in toiul predicii…si ascultam:

„Noi aici pe pamant traim un canon, daca-l izbandim vom avea parte de Imparatia lui Dumnezeu, de aceea nu cautati sa va legati viata de lucrurile materiale si sa lasati pe alt plan pe Dumnezeu. Fiti milosi, cautati binele si departati-va de cele usoare, si sa nu confundati lucrurile, Raiul nu este totuna cu Imparatia Cerului, sunt doua lucruri diferite…etc.” A fost o predica foarte frumoasa ce a tinut lumea tintuita locului, preotul a vorbit despre moarte, ca de un musafir nepoftit, ca plecarea din aceasta viata este pentru cei pregatiti o bucurie, pentru ca pornesc sa se intalneasca cu El…

Biserica de la Manastirea „Inaltarea Domnului”

La sfarsit am iesit afara si am intrebat unde il gasim pe parintele Ioanichie. Parintele este cel care a pus temelia Schitului Sf. Ana si a stat cateva luni aici fiindca este clima mai blanda. Un calugar i-a raspuns unui prieten „Va cunosc ati mai venit pe aici, dar parintele s-a intors la schit”. La intrebarea „De unde ma cunoasteti”, calugarul, enigmatic, i-a raspuns zambind „Va cunosc” si  a plecat mai departe. In manastiri exista un fel de comunicare din priviri intre vietuitorii de acolo, spun asta pentru ca am observat-o personal, pana la o anumita varsta am stat un timp printre ei, in vacante…nu mi s-a parut niciodata ca am cum sa ma fac calugar, preot. Trebuie sa fi ales pentru asta 🙂

Este poate mai usor „in lume”, in mijlocul pacatului, dar fiecare are un rost pe lumea asta…si nu stiu dar eu am vrut sa-mi fac o familie, mie mi-au placut femeile, daca asta poate fi un pacat :))) , cred ca femeia este cel mai mare dar pe care Dumnezeu putea sa-l faca barbatului, si ca impreuna reprezinta lucrul perfect…evident este greu de gasit cuplul perfect.

Asadar, de la manastire am plecat inapoi spre Sinaia ca sa urcam spre Schitul Sf. Ana unde stiam ca-l vom gasi pe parintele Ioanichie. Urcăm cu masina cei 11 km pana la Cota 1400 si de acolo pe jos spre schit, pentru circa 5-10 minute.

Clopotnita de la Schitul Sf. Ana

Intr-un an i-am propus sotiei sa mergem pana la o biserica pe jos. Nu era mult, doar 4 km :))) I-a placut! Apoi cand a fost sa mergem la alta a zis ea sa mergem pe jos, asa era mai mult timp de petrecut impreuna, de vorbit. Apoi am stabilit un plan, sa mergem la toate bisericile si manastirile din zona pe jos. Si am trecut muntele pana la manastirea Pestera Ialomitei, cam 25 km dus-intors, ne-am dus la manastirea Sf. Nicolae si apoi la biserica-catedrala din centrul Predealului, cam 30 km dus-intors, la orice biserica din Azuga, Busteni, Poiana Tapului, Sinaia. Am ajuns si la manastirea de la Cota 1000 si chiar si la Schitul Lespezi din Posada aflat la 20 km de casa 🙂 . Ne lua cate o zi, dar plecam cu rucsaci mici in spate, unde vroiam cumparam ce trebuia sau ne odihneam, fugeam de la job, numai ca sa atingem si acel obiectiv propus…cand am idei acestea devin molipsitoare :))) Nu mai este nici macar o luna si se apropie o zi importanta, intr-o seara rece de noiembrie ne-am intalnit prima oara…apoi intalniti am ramas. O sa povestesc mai multe pe 19 noiembrie 🙂

Si am ajuns la schit, evident nu mai erau decat cateva persoane, staretul ne-a spus in ce camera il gasim pe parinte, care s-a bucurat sa-i vada pe „oamenii muntelui”. Am schimbat impresii, ne-a povestit cum a fost in spital, dupa ce l-am ascultat captivati i-am dat si noi niste chestii ce stim ca-i plac, apoi ca de fiecare data ne-a pus in genunchi pe toti, a facut niste semne interesante cu patrafirul inainte de a il pune pe dansul, eu cum sunt neastamparat imi fug ochii de colo-colo pana si in astfel de momente…

Ne-a spus aceleasi rugaciuni cu care ne-a obisnuit ani de zile, circa 15 minute. Rugaciunile spuse de dansul, vocea lui, te patrunde, te ia cu fiori, imi rasuna glasul lui si acum prin minte.

In biserica schitului

Poate nu este bine, dar trebuie sa scriu si o impresie avuta. De foarte multe ori la intalniri cu diverse persoane simt ce persoana este cel din fata mea, in sfarsit nu vreau sa se inteleaga altceva…dar duminica am avut impresia ca timpul parintelui se apropie. Pe masura ce inaintam in varsta nu mai constientizam ca ne apropiem de o etapa a vietii cand cei din jurul nostru nu ne mai vad ca altadata. Pe calugarii de la manastire, pe staretul de la schit, i-am observat asa, era o stare desprinsa din gesturile si cuvintele lor, se simtea, era un nespus, ca acea povara a omului batran. Trist!

De 1 ianuarie – Traditii stravechi din Muntii Bucegi

Bucegii, cei mai vizitati munti ai tarii au pastrat secole de a randul o sumedenie de lucruri. Azi o sa ma refer la traditiile care sunt pastrate doar de putini oameni.

Au fost foarte probabil numeroase traditii, obiceiuri, dar timpul si-a pus amprenta pe acestea si nu au mai reusit sa ajunga pana in prezent. Sunt insa localnici, calugari, ciobani, oameni de munte, etc, care sunt pastratorii unor traditii frumoase…sa le zicem doar traditii si sa nu le interpretam altfel.

La o anumita varsta un astfel de om de munte isi alege un ucenic, un invatacel. Copilul este plimbat prin diverse locuri din Bucegi, pesteri, lacase de cult, asculta diferite povestiri, se impartaseste numai dintr-un anumit loc etc, devine pana la 18 ani un bun cunoscator al muntelui si al traditiilor.

Unul dintre momentele culminante in educatia lui este atunci cand este adus in fata unui minunat monument inchinat unei forte superioare: Sfinxul.

Daca il privesti continuu, in liniste, concentrat, contemplarea devine altceva. „Sunt oameni care vad ceea ce altii nu pot vedea, sunt oameni care pot face ceea ce altii nu pot face, sunt asa pentru ca un suvoi de energie se scurge spre ei”.

In data de 1 ianuarie trebuie sa fii primul care bea din izvorul unei ape. Adica trebuie sa bei apa din locul de unde acest izvor iese din pamant, din stanca. Acest lucru simbolizeaza intaietatea, unicitatea si in acelasi timp forta.

In data de 1 ianuarie este obligatoriu sa intri in altarul unei biserici ca sa te rogi, daca esti barbat, acest lucru simbolizand unirea cu Hristos.

Tot in aceasta zi trebuie sa te desparti de un obiect personal, la care tii. Acesta trebuie dat unei fecioare, ceea ce simbolizeaza ruperea unei parti din propriul sine in favoarea puritatii.

1 ianuarie este si ziua cand trebuie sa ajungi la Sfinxul de pe Platoul Bucegi si sa atingi cu mana acest monument, ceea ce ar simboliza legatura pentru inca un an cu acesta.

Ca sa se potriveasca toate in aceiasi zi este destul de rar, nu si imposibil.

De asemenea, mai sunt si altele in Noaptea de Sanziene, in Noaptea de Inviere, multe cunoscute dar si mai multe necunoscute…desi o data acestea devenisera ceva obisnuit in viata cotidiana.

Poate banalitati, poate ciudatenii, poate nimicuri. Sau poate ceva frumos, stravechi, de o adevarata valoare.

Magnificul Sfinx

Ca sa ajungi la izvorul unei ape ai nevoie de cam doua ore, depinde vreme.

Ca sa ajungi la Sfinx trebuie sa nu bata vantul si sa circule telecabina din Busteni, etc.

Ca sa intri intr-un altar trebuie sa cunosti destul de bine pe cineva in straie monahale.

Ca sa dai un obiect personal trebuie sa cunosti o fecioara. Lucru cam greu. Apoi trebuie ca obiectul sa-i si foloseasca. Si mai este necesar ca gestul sa nu fie cunoscut de altii care ar interpreta altceva.

Poate ca, dificultatea de a pune in practica in prezent astfel de traditii, au dus la disparitia acestora.