Daca te uiti oarecum, in viteza timpului de astazi, sau in diagonala cum spun altii, peste opera acestui poet sau peste articolele ce i-au fost dedicate, ai sa tragi o concluzie adecvata timpurilor noastre. Aceasta pentru ca pe masura ce evoluam unele chestii din trecut devin partial de neinteles… puerile sau chiar derizorii.

Cu ochii si mintea celui de astazi, frunzarind prin ce a fost omul acesta, ai putea crede ca a fost un visator, un nostalgic, un neinteles, o persoana care nu prea isi gasea locul. Nu a fost insa chiar asa.

Nascut pe 23.02.1888, cel care mai era numit „al doilea Eminescu”, avea sa se inroleze voluntar in Razboiul de Intregire cum i se mai spune la noi celei de-a doua conflagratii mondiale, si sa apara pe front in Valea Prahovei. La acel moment, cuprins de un patriotism care se naste doar in anumite constiinte, (nu prea mai este cazul in zilele noastre daca ne uitam la clasa politica si tot felul de sefi si sefuleti din cuprinsul tarii noastre), poetul avea un rost. Adica scria bine, era logodit, avea o traiectorie in viata…

Alege insa sa moara pentru o Romanie mai mare, libera, pe pamantul Transilvaniei!

Pe 30 septembrie 1916, Mihail Saulescu cade in luptele pentru apararea Predealului, in circumstante inca neelucidate in totalitate. Varianta cea mai probabila, la acest moment, este ca a murit undeva in transeele din padurea Vladetului, mai jos de actualul monument.

Monumentul dedicat poetului erou a fost inaugurat in anul 1930. Autor: Oscar Han.

Iata si cateva strofe din unele poezii ale sale:

RĂZBOIUL

Iar voi, în groapa voastră „comună” de departe,
Voi veţi simţi, desigur, că peste-a voastră moarte
Şi peste tot ce ochii v-au plâns către sfârşit,
E gândul c-aţi murit,
Demult, pentru o Ţară
Ai cărei fii, odată, vor şti şi ei să moară
Ne-nfricoşaţi de moarte, tăcuţi pân-la sfârşit –
Aşa, ca voi, acuma – şi nu doar pentru Ea,
Dar pentru Lumea nouă, pe care alţii-abia,
În urma tuturora, târziu, o vor vedea!

 

ÎNTUNERIC

Cât de ‘ntuneric este în serile de toamnă
Şi străzile sunt triste, tăcute şi pustii,
Iar fiecare clipă în suflet îşi înseamnă
Cărarea unei grele şi vagi melancolii…

Şi ţie ţi se pare că n’o să mai revie
Nici stolul care trece, nici vara ce-a trecut,
Nici visul care nu e — şi ‘n camera pustie
Rămâi cu gându-aiurea, rămâi mereu tăcut…

De te deşteaptă-o clipă un pas pe la fereastră,
Ridici cu teamă capul, te uiţi şi nici nu ştii
În suflet când coboară, c’un dor de zare-albastră,
Refrenul unei triste şi vagi melancolii..

Data fiind pozitia monumentului, la iesirea din Predeal spre Brasov, lipsa trotuarelor, o comemorare cu elevi va fi intotdeauna dificil de realizat pentru ca se merge inclusiv pe marginea DN1.

Ceea ce nu ne impiedica sa cautam si in noi, resorturile care l-au facut pe poetul-erou Mihail Saulescu sa plece de bunavoie la razboi, pentru o lume pe care el o visa si noi o traim!